19 mai 2017

Avancronică: Finala

A fi sau a nu fi? Cam asta e întrebarea în jurul căreia se învârte clubul zilele acestea. Retrogradarea e practic sinonimă cu desființarea, astfel că aproape toate energiile trebuiesc canalizate spre meciul de marți cu Pandurii.

Dacă meciul cu Astra a putut fi sacrificat cu ușurință, cu finala împotriva lui Dinamo lucrurile sunt mai delicate. Dacă forțăm, riscăm să nu fim într-o formă prea bună în confruntarea capitală cu Pandurii. O înfrângere ar fi catastrofală în foarte mare măsură. Deci o gândire precaută ar îndemna să abordăm finala cu jucători mai dispensabili sau care se recuperează mai ușor.

Doar că mirajul unui trofeu e greu de ignorat. Sunt aproape cincizeci de ani de când Poli n-a mai câștigat un trofeu. Sunt generații de poliști care au gustat de mai multe ori amărăciunea de a fi atât de aproape, dar niciodată învingători. A apărut această șansă miraculoasă, ar fi păcat să nu dăm tot ce putem.

Ionuț Popa spunea de Cânu și Croitoru că sunt prea bătrâni și că trebuie să îi menajeze pentru meciul de play-out. Aș zice că tocmai vârsta îi obligă să joace în ceea ce e foarte probabil ultima lor finală și șansă la un trofeu. Cânu a declarat după un meci că ar renunța la cupă pentru evitarea retrogradării, dar pe Croitoru nu îl văd să nu fie cu banderola pe braț la meciul de sâmbătă.

Există riscul să ne dorim prea mult și să nu obținem nimic, ba mai rău, să tragem cortina. „A fi sau a nu fi” are un sens cât se poate de precis.

Dar să întoarcem contemplarea pe dos. Dacă ne odihnim cu Dinamo și totuși pierdem cu Pandurii? Regretul va fi enorm - și retrogradați și fără să ne fi jucat șansa - iar alinarea nu o vom găsi pe nicăieri. Invers, dacă ne batem pentru trofeu, dar retrogradăm, măcar ne-am putea consola că am încercat ceva.

Chiar și cu evitarea retrogradării, lucrurile sunt departe de a fi rezolvate. Problemele financiare sunt încă mari și nu avem absolut nici o garanție pe viitor, nici pecuniară, nici fotbalistică. Sigur, ar fi o performanță miraculoasă având în vedere conjunctura acestui sezon, dar peste ani va fi uitată și va rămâne doar în inimile celor câteva sute care au fost mai apropiați echipei. În antiteză, poate nici retrogradarea nu va fi finalul, dacă se va rezolva legea finanțării sportive și autoritățile locale vor putea redresa clubul. Vorbim doar speculații, bineînțeles. Ba poate că va fi bun și un egal cu Pandurii, în funcție de celelalte rezultate.

Personal, întotdeauna aș merge pe varianta pe termen lung. Îmi doresc un club sustenabil. Doar că după aproape cinci ani nu avem așa ceva și nici nu se întrezărește ceva la orizont. Singurul lucru cu care se poate lăuda ACS Poli în afara unor bucurii sporadice e continuitatea oferită fotbalului timișorean, dar pe de altă parte salvarea de la retrogradare ar însemna doar continuarea unei conduceri deficitare și continuarea agoniei supraviețuirii. Eu unul, nu văd nimic încântător în asta. Un trofeu în schimb, nu doar că ar însemna o mândrie pentru suporteri și oraș, dar ar da un sens acestor cinci ani în derivă, și ar pune bazele unei continuări cu adevărat sustenabile, atât ca simbol, cât și ca imagine și ca bani. Ar fi ceva ce nu se poate șterge cu buretele sau acoperi cu sloganuri pe pereți.

La urma urmei de ce trebuie să gândim binar - ori una, ori cealaltă. Nu am făcut-o până acum, de ce am face-o, vorba proverbului... „la mal”? Oricine va intra sâmbătă, fie că e Croitoru, Bocșan sau Haruț, vor avea în față o ocazie unică. Nu trebuie să conteze nimic altceva, decât să dea absolut totul. Și apoi să-l dea și marți.

Suntem - și mai ales jucătorii sunt - în fața încununării muncii de-a lungul unui sezon excepțional. Nu acum e momentul să ne menajăm. Acum e momentul să dăm tot ce a mai rămas. A fi sau a nu fi glorioși? Asta e întrebarea!

Hai Poli!

Note Poli - Astra (CR, semi-finală, retur)

Poli - Astra 0:3 (0:1)
[22 voturi]

Vasile Curileac

Chiar de nu a gafat major la cele trei goluri, impresia rămâne că putea face mai mult și chiar de execuția lui Budescu a fost spectaculoasă și surprinzătoare, tot arată ca un „gol de curtea școlii”. În plus, nici nu avem nimic pozitiv de remarcat în evoluția lui Curileac.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,4

George Neagu

Am ajuns să-l plângem și pe Neagu. Nu doar că ieșirea sa timpurie a dat așezarea echipei peste cap, dar a și arătat bine în cele 35 minute jucate.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,5

Josip Šoljić

Repoziționat ca fundaș central, a avut o evoluție conform așteptărilor, cu un mic minus pentru poziționarea la golul doi.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

Harald Fridrich

Fiind nevoit să joace atât ca fundaș central, cât și pe stânga, s-a achitat bine de datorie, fără să se remarce nici pozitiv, nici negativ.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,2

Denis Haruț

Fundașul dreapta a avut o primă repriză foarte bună, pentru care a fost lăudat și de Ionuț Popa. Repriza a doua a avut mai mult de furcă și a fost ușor depășit în câteva rânduri, mai ales la golul trei. Se vede lipsa meciurilor împotriva unor adversari cu experiență, fiind mai mult la națională, sau pe banca echipei mari. Un potențial recunoscut, ce are nevoie de mai multe oportunități din partea clubului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,0

Lucian Oprea

Foarte puține lucruri negative putem spune despre căpitanul echipei secunde. A fost prins prea în față la golul doi, dar și el era printre cei care juca pe un post improvizat. În rest, a avut mai multe recuperări, inclusiv cea de la care a pornit ocazia lui Drăghici.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,2

Alin Ignea

Prea puțin vizibil pentru a ne forma o părere.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,2

Cosmin Bîrnoi

S-a mișcat bine, a avut dese apariții în atac, dar n-a avut destul sânge rece în mai multe rânduri, nu doar la faza în care a avut golul în vârful bocancului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,6


Sebastian Mailat

A avut rolul tânărului cu cea mai mare experiență și a jucat în nota obișnuită. Adesea absent, dar a și creat pericol.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,5


Alex Popovici

În continuare nu înțeleg cum gândește unele faze atât când are mingea, cât și când nu are. A încercat, dar nu a reușit să ajute echipa prea mult.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,6


Octavian Drăghici

Probabil că așteptările sunt mai mari, cu toții ne doream mult să fi înscris la 0-0. Dar nu s-a întâmplat, astfel că așteptările de la atacantul nostru rămân în continuare.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,9

REZERVE

Cristian Pădurariu

Un atacant ce a fost nevoit să joace mijlocaș defensiv. S-a văzut în primele minute că e cam pierdut, dar s-a redresat repede și a avut o prestație fără alte remarci.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,0

Cătălin Doman

A adus un plus de vigoare și de fantezie, dar întrebarea e dacă ne poate ajuta în puținele meciuri rămase.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,7

Cristian Murariu

Nimic de menționat.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,5

ANSAMBLU

Ionuț Popa

E clar că orice reușită a echipei ar fi ținut exclusiv de ceva miraculos din partea vreunuia dintre jucători. Astfel că Ionuț Popa rămâne cu meritul de a fi alcătuit echipa în așa fel încât jucătorii cu potențial să se poată remarca. Dar oare cum era dacă unii jucători ar fi avut deja un număr semnificativ de minute jucate?

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,1

Echipa

E clar că suntem mai indulgenți cu jucătorii din acest meci, dar dacă am privi obiectiv a fost un joc teribil de slab în care adversarul nici nu s-a chinuit. Putem lua în calcul că pe lângă faptul că au fost folosiți jucători fără experiență, nici angrenajul nu a fost cel mai bun, cu multe improvizații din nevoie.  Dar în final tot indulgenți suntem.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 5,1

Omul meciului

Sebastian Mailat - 36,4 %

Lucian Oprea - 22,7%
Denis Haruț - 22,7 %
Sincer, n-am nicio idee - 13,6%
Josip Šoljić - 4,5%

17 mai 2017

CR: Poli - Astra 0:3 (0:1)

Cam 40 de minute a rezistat Poli cu mai mult de jumătate din componență alcătuită din jucători de la echipa a doua. Și atunci, golul a apărut în urma unei erori de poziționare a lui Curileac, iar repriza a doua a fost mai mult un antrenament pentru Astra.

Poli n-a arătat rău în prima repriză - sau oricum nu mai rău ca în ultimele meciuri din campionat. E drept, Astra nu s-a strofocat aproape deloc, astfel că în lipsa pressing-ului, alb-violeții au putut ține mai mult de minge. Doar că, tipic, nu au putut să creeze vreo ocazie mai periculoasă. Am început cu un corner în minutul 4, la capătul căruia Šoljić trimitea mingea cu capul peste poartă. Am mai mișcat un pic în flancul lui Mailat, dar n-a apărut nimeni mai inspirat la finalizare.

Un moment important a fost ciocnirea în plin a lui Lovin cu Neagu din minutul 10, jucătorul Astrei scăpând fără cartonaș. Se pare că fundașul nostru a resimțit impactul, astfel că în minutul 35 a fost nevoit să părăsească terenul. Schimbarea a provocat o serie de permutări, astfel că pe lângă improvizația lui Šoljić în linia de fund, a fost retras și mijlocașul defensiv Oprea, iar locul său a fost ocupat de nou intratul Pădurariu care e atacant de meserie.

O mare șansă de deschidere a scorului am avut-o în minutul 39, cu o fază pornită de la o recuperare din apărare a lui Oprea. Mingea a ajuns repede la Drăghici care a pătruns în careu și a șutat din unghi, dar Iliev a fost pe fază și a parat.

Ocazia s-a răzbunat imediat, la o fază ce nu părea prea periculoasă, doar că Budescu îl văzuse pe Curileac ieșit din poartă și l-a lobat frumos de la 16 metri.

Repriza a doua a semănat mai mult cu un amical decât un meci cu vreo oarecare miză. Astra și-a majorat repede avantajul, la doar câteva minute după pauză. Buș preia o minge lungă de la Săpunaru, Šoljić e cu jumătate de pas prea în spate ca să ajungă să-i pună probleme, astfel că atacantul șutează din unghi pe lângă Curileac, în poartă.

De data asta ne puteam noi răzbuna rapid, în minutul 53, când Bîrnoi rămâne față în față cu portarul. A încercat să-l dribleze și să dea gol cam ca Pedro cu Iașiul, doar că nu a fost la fel de rapid ca brazilianul, permițându-i lui Fabricio să-l blocheze în ultimul moment.

Am mai avut o cursă a lui Drăghici blocată mișelește la marginea careului și transformată într-o lovitură liberă irosită, și cam atât. Astra a mai trimis în bară prin Seto în urma unui corner, pentru ca Nicoară să înscrie și el cu un lob după o nouă minge lungă și un duel pierdut de Haruț.

Departe sunt vremurile când jucătorii de la echipa a doua făceau egal cu Dinamo. Aș fi vrut să văd mai multă ambiție, mai mult tupeu. A fost important și faptul că jucătorii cu experiență n-au fost tocmai cei mai în măsură să ambiționeze echipa. N-a fost acolo un Croitoru care să ofere siguranță, încredere de sine și viziune. În schimb au fost Popovici și Drăghici, care sunt obișnuiți mai mult să fie la finalizare, decât să dezvolte jocul, iar atunci când au mingea nu ai certitudinea că vor alege cea mai bună variantă de continuare a fazei. Iar de eroarea lui Curileac la primul gol ce să mai spunem? Era una dacă greșea unul dintre juniori și spuneam „asta e”, dar când un jucător cu experiență ia un asemenea gol, te afectează și psihic.

Lăsăm analiza individuală pe mâine, după ce vom afla și părerea cititorilor despre evoluția jucătorilor de azi, prin sondajul de mai jos.

Poli: Curileac - Neagu, Šoljić, Fridrich, Haruț - Ignea, Oprea - Popovici, Bîrnoi, Mailat - Drăghici

Schimbări:

Pădurariu pentru Neagu (min 35)
Doman pentru Ignea (min 64)
Murariu pentru Drăghici (min 78)


16 mai 2017

Note Poli - Iasi (p-o, etapa a 10-a)

Poli - Iasi 1:1 (0:1)
[24 voturi]

Cătălin Straton

Când iei gol la singurul șut serios la poartă e greu pentru portar să mai iasă în evidență pozitiv. N-a fost chiar un gol tipic, ceea ce lăsa un strop de impresie că s-ar fi putut mai bine, dar trebuie admis și că execuția adversarului a impresionat.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Bogdan Străuț

Un meci competent, cu pasă decisivă pentru Străuț. E drept că golul încasat a venit în zona central-dreaptă, pe o repliere lentă în flanc, dar cumva toată echipă a fost surprinsă.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,1

Gabriel Cânu

Mi s-ar fi părut improbabil ca la vreun moment dat să ajungem la evidența că el mai important om pentru organizarea defensivă este Cânu - mai ales la cum a început sezonul. Și de această dată s-a dovedit piesa solidă a apărării, chiar dacă într-o lume ideală ar fi fost mai aproape de adversar la faza golului.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,3

Alin Șeroni

Precum scriam și la ultimul meci, va mai dura puțin ca Șeroni să revină la forma de dinainte de accidentare. Intervenția neconvingătoare de la gol, când Golubovic l-a depășit în duel aerian, a arătat rău din înaltul tribunelor și chiar mai puțin bine la reluare. Uneori joacă prea complicat în momente care nu se pretează, ceea ce este cumva o trăsătură a jocului său, diferența fiind că atunci când e în formă, îi iese.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Leo Novak

O prestație competentă, fără elemente distinctive.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5

Andrei Artean

Nici Artean n-a rupt gura târgului, la capătul unui joc disputat mult în zona centrală. Uneori e tare greu să citești corect rolul unui închizător, cu atât mai mult rata sa de succes; într-un meci fără reușite clare, terminat indecis, devine și mai dificil dacă nu urmărești anume cum ocupă spațiile.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

Adrian Poparadu

Unii clamau în iarnă că Llorente nu e o pierdere, fiind sub Poparadu. Doar că atunci când evaluezi un jucător, contează și cât de mult te poți baza pe el și Poparadu a confirmat în repetate rânduri că e prea fragil pentru intensitatea jocului de Liga 1. În doar două din șapte meciuri a petrecut mai mult de o repriză pe teren în acest an. Cu Iași au fost zece minute.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,4

Cristi Bărbuț

Un pericol permanent, ghimpe în coasta apărării adverse, Bărbuț a contat mult în această partidă. Mare păcat de faza excelentă din repriza secundă, în care a profitat de spațiul creat de Mailat, dar finalizarea...of, finalizarea!

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4

Marius Croitoru

O nouă prestație impozantă la mijloc a lui Croitoru, recunoscut drept inima echipei - și pe bună dreptate. Contează deosebit de mult prezența sa în teren, fără travaliul lui întreg jocul ofensiv pare îmbibat în hazard. Așa măcar avem un imbold, o direcție.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,1


Josip Fuček

Cumva era cazul să vină și primul gol pentru croat. Deși a avut nevoie de câteva etape să se integreze, între timp e clar prima opțiune pentru flancul stâng - chiar și înaintea unui Doman în ritm de joc.

Nota Cronicii: 6
Nota comunității: 6,8

Pedro Henrique

Cât a dus ritmul de joc, Pedro a contat pentru jocul nostru ofensiv. Faptul că nu duce mai mult de o oră este însă problematic, în special din lipsa acută de alternative. Plus că creează așteptări ca în acea perioadă să se impună decisiv - într-un anume sens trebuie să fie cu 35% mai incisiv decât un jucător care duce tot meciul.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,8

REZERVE

Sebastian Mailat

Uneori absent din joc, pe alocuri impetuos, Mailat își caută în continuare cadența potrivită pentru un meci de nouăzeci de minute.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

George Neagu

Puține minute de joc, nimic specatculos.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,8

Octavian Drăghici

A avut oportunitatea să decidă meciul - cu o execuție pretențioasă, dacă e să fim corecți - dar n-a reușit s-o facă. E imperativ pentru un atacant să se împiedice de gol, să conteze, mai ales la o echipă ca a noastră, cu o politică austeră în fața porții adverse. Dar...

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 3,7

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Faptul că echipa a arătat bine i se datorează și lui Popa, care a încropit un unsprezece competitiv și a reacționat eficient la accidentarea lui Poparadu. E destul de mișto să simți că antrenorul își cunoaște jucătorii, că știe cine unde și când ar trebui să joace. Încrederea pe care i-o acordă lui Mailat, chiar și constrâns de împrejuări, e admirabilă. Sincer, acuma zece etape cred că Neagu ar fi intrat pentru Poparadu, deci s-o luăm ca pe un semn de progres.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,9

Echipa

Aproape, dar departe. Prima repriză a arătat destul de bine, chiar dacă am sfârșit-o oferind oaspeților avantajul pe tabelă. O neatenție personală, amplificată de indecizii colective. Egalarea rapidă ne-a dat speranțe, pe care n-am putut să le transformăm în ceva palpabil la perechea de șanse avute. Nu e dramatic, în sensul că jucăm de la egal la egal cu aproape oricine, dar avem nevoie din nou de acl mic plus de inspirație, atunci când contează.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5

Omul meciului

Josip Fucek - 41,7 %

Marius Croitoru - 33,3%
Sincer, n-am nicio idee - 12,5%
Sebastian Mailat - 8,3 %
Cristi Bărbuț - 4,2%
Pedro Henrique - 0%

14 mai 2017

Poli - Iași 1:1 (0:1)

Poli a reușit un egal împotiva uneia dintre echipele fruntașe ale play-out-ului, Poli Iași. E un egal obținut cu greu, chinuit, dar oare e și un egal util? Păstram agonia pe mai departe și vom afla de-abia la capătul sezonului.

Primul lucru care și-a pus amprenta asupra meciului au fost eternele probleme medicale, tot mai acute. Astfel, Popa l-a pierdut încă de dinainte de start pe Bocșan, iar în minutul 11 a pierdut și prima schimbare, Poparadu fiind nevoit să părăsească terenul.

Altfel, Poli a avut mai multe ocazii ca oaspeții, dar s-a mișcat greoi, departe de a fi tocmai incisivă. Pedro a creat prima fază periculoasă în minutul 13, când l-a deschis bine pe Fuček ce venea nemarcat pe flanc. Croatul șutează în diagonală, dar puțin pe lângă poartă. Un sfert de oră mai târziu, Croitoru profită și el de un culoar pe centru, șutează bine de pe la 30 de metri, dar și de data aceasta mingea trece de puțin peste poartă.

Ocaziile s-au răzbunat în minutul 42, la o fază ce a plecat chiar din brațele portarului Grahovac. Acesta degajează bine, Șeroni cade ușor la un duel aerian cu Golubovic, care trimite cu capul până la Bole. Maghiarul se strecurase nestingherit printre jucătorii noștri, iar mai departe Cânu îl tatonează doar de la distanță, permițându-i să șuteze și să înscrie primul gol al partidei.

Tensiunea se simte și la părăsirea terenului, cei doi antrenori certându-se unul cu altul, vizibil enervați. Dar alb-violeții revin încărcați pozitiv și reușesc egalarea foarte repede, în minutul 48. Croitoru trimite o diagonală pentru Străuț, care îl vede pe Fuček demarcat excelent în centrul careului. Îi trimite pe jos, iar croatul marchează primul său gol în Liga 1.

Dar Poli nu reușește să vină cu un plus de vigoare pe seama acestei egalări, ba mai mult, în minutul 67 Bărbuț irosește o foarte mare ocazie după o pătrundere incredibilă. Mailat îl ajutase foarte mult, trăgând un jucător și făcându-i culoar colegului său să ajungă în centrul careului. Din păcate, având toată poarta în față, Bărbuț are o finalizare lamentabilă. Nici nu-mi dau seama dacă a fost șut sau încercare de pasă.

Cam aici se terminase meciul, căci nimic notabil nu s-a mai întâmplat până la final. Doar Drăghici în minutul 87, după ce a fost deschis de Mailat, a închis ochii și a tras... mult peste poartă.

În alte condiții ar fi fost un rezultat bun. Din păcate, nouă ne-au cam pus piedică meciurile directe. Așteptăm cu interes și rezultatul dintre Chiajna și Pandurii. Dacă vor câștiga ilfovenii, vom depinde tot mai puțin de noi în lupta pentru evitarea barajului, dar vom fi mai aproape de evitarea retrogradării directe. Dacă bat Pandurii, am fi din nou peste Chiajna, pe loc neretrogradabil, dar meciul contra gorjenilor va fi la fel ca cel împotriva Chiajnei: vom juca împotriva unei echipe ce va veni cu un moral ridicat, cu șansa de a ajunge chiar în coada noastră, în timp ce noi vom fi după două meciuri de cupă. Și apropo de cupe, toate indiciile sugerează că vom odihni mulți titulari cu Astra, dar pentru finala cu Dinamo, alegerea e delicată. Vom vedea cu ce așteptări vom face deplasarea la București.

Între timp, ca la meciul trecut, vă invităm să vă dați cu părerea legat de evoluția de azi.

Poli: Straton - Novak, Bocșan, Cânu, Străuț - Artean, Poparadu - Bărbuț, Croitoru, Fuček - Henrique

Schimbări:
Mailat pentru Poparadu (min 11)
Neagu pentru Novak (min 62)
Drăghici pentru Henrique (min 73)


12 mai 2017

Note Chiajna - Poli (p-o, etapa a 11-a)

Chiajna - Poli 3:1 (1:0)
[30 voturi]

Cătălin Straton

O intervenție bună, un moment neconvingător la golul lui Albu și cantitatea obișnuită de degajări anapoda - deși, culmea, una pare să fi inițiat faza de la golul egalizator, din câte-mi pot da seama. Nu știu cât ar trebui să i se impută din golul doi, fiind o acțiune la care atât Bocșan, izbindu-l, cât și Novak, pierzându-l din marcaj pe Albu, au contribuit decisiv.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,9

Bogdan Străuț

Exceptând calitatea dezamăgitoare a centrărilor, Străuț a jucat în nota sa obișnuită, reușind să asigure rezonabil de bine flancul drept - asta după ce gazdele au avut câteva acțiuni pe acolo în prima parte.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,9

Cristian Bocșan

Un nou meci de coșmar pentru tânărul fundaș central. Nu doar rolul negativ jucat la ultimele două goluri îl încarcă, ci și acuitatea defensivă în restul partidei. Au avut cei de la Chiajna o fază în marginea careului cu pătrundere din flancul nostru drept, în care maniera prin care a fost depășit Bocșan, împietrit în loc de teama unei intervenții cu fault, a simbolizat evocator cea mai importantă carență din jocul său: atitudinea temătoare.

Nota Cronicii: 4,0
Nota comunității: 3,4

Alin Șeroni

Neconvingător la primul gol, aproape de a provoca unul chiar înainte de egalarea lui Mailat, și fără a domina spațiul așa cum o făcea până la accidentare, mi se pare evident că nouăzeci de minute au fost tare multe minute pentru Șeroni. Doar că n-ai cu cine. Păcat că n-a intrat mingea trimisă pe poartă înainte de pauză.
Am așa o imagine cu Cânu șezând pe canapea în fața unei plasme fixate pe Digi/Dolce la ora meciului, mângâind o pisică pentru a-și calma nervii urmare a celor ce se desfășurau pe ecran. 

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,4

Leo Novak

Nici nu am observat inițial cu câtă lejeritate l-a pierdut Novak pe Albu la golul doi, șocat și el probabil de carambolul dintre Bocșan și Straton. Altfel, precum o spuneam celor dispuși să mă asculte ieri, Novak are o calitate care îl recomandă: e mai bun ca Neagu.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,7

Andrei Artean

După dezamăgirea etapei anterioare, Artean s-a evidențiat azi prin destule recuperări și o implicare bună în joc. Viteza și calitatea cu care am dezvoltat ulterior jocul ofensiv a făcut ca eficacitatea sa să fie în van.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,5

Josip Šoljić

N-a fost meciul lui Soljic - pase greșite, imprudență în intervenții, inclusiv la faultul care a dus la golul doi. O contribuție pozitivă a oferit la pasa de gol pentru Mailat - ceea ce îmi place la croat, că-și joacă fără ezitare coechipierii, și pe cei mai tineri, în vreme ce alți jucători dau dovadă de rețineri în acest sens.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,6

Cristi Bărbuț

Prea puțin prezent în joc, nu-mi aduc aminte decât de acțiunea în flanc, terminată cu șutul lui Artean, și libera obținută în minutul 58, trimisă peste de Croitoru. În ultima jumătate de oră nici nu cred că l-am mai remarcat, așa cum se întâmplă adeseori când adversarii joacă jos și nu lasă spații. Poate i-ar face bine să nu mai discute despre ce va fi de acum într-o lună, când îi expiră contractul, fiindcă nu văd cum ajută pe cineva insistența asupra plecării sale iminente. Avem nevoie de fapte, nu doar de vorbe, de la unul dintre puținii jucători care pot face o diferență în ultima treime.

Nota Cronicii: 5
Nota comunității: 4,2

Alex Popovici

După cuvintele blânzi oferite etapa trecută, rolul lui Popovici ieri a fost sublim, de-a lipsit cu desăvârșire. Îmi aduc aminte doar de o acțiune în prima repriză și în rest un prelung exercițiu nereușit în zona din spatele vârfurilor sau, ocazional, în flanc pentru Fucek.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,5


Josip Fuček

Cornerul care aproape că a adus egalarea a fost din nou excelent executat, însă în rest fazele fixe nu au impresionat - mai ales în comparație cu ce se întâmpla la Chiajna. Implicarea sa în joc mi-a plăcut, dar ar fi cerut mai multe reușite.

Nota Cronicii: 5
Nota comunității: 4,5

Octavian Drăghici

Marcajul ciudat de la primul gol i-a oferit spațiu lui Pena să înscrie, însă mai îngrijorător e cât de puține reușite a adunat Drăghici în jumătatea adversă pe parcursul a nouăzeci de minute. A jucat un rol la golul egalizator și a mai scos una sau două libere, dar e prea puțin de la cineva care joacă pe rolul de vârf unic. Într-un fel e chiar mai rău decât mă temeam în iarnă, când discutam despre cum n-am adus încă un atacant.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,6

REZERVE

Marius Croitoru

A fost aproape cu libera trimisă puțin pe lângă, aproape și cu șutul din prima trimis mai târziu spre poartă. Este clar că prezența sa pe teren rămâne de mare importanță pentru echipă și reprezintă, în parte, o explicație pentru ușoara cădere de care suferim în ultimele meciuri.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Sebastian Mailat

Intrat bine în meci, golul a reprezentat o execuție de mare calitate. N-a fost departe de a trimite încă un șut spre poartă la o fază dificilă, doar că preluarea l-a păcălit puțin. Din nou a evoluat în stânga, unde pare s-o facă bine, chiar dacă tatonarea dinainte de golul trei nu a fost chiar cea mai convingătoare. Pentru mine e unul dintre puținii, dacă nu singurul jucător de la care cred că poate să ne mai surprindă.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 7,3

ANSAMBLU

Ionuț Popa

Nu știu ce ar fi putut face altfel în abordarea acestei partide, cu atâtea indisponibilități. În principiu echipa a și stat rezonabil în teren, din moment ce Chiajna n-a debordat în ocazii, în special în prima parte, cât mai eram apți fizic. Doar că organizarea defensivă la fazele fixe este deficitară de multă vreme și ieri ne-a costat rezultatul. Nici discursul său nu mă convinge, fiindcă dacă ar fi vrut să-și meanjeze titularii, ar fi putut s-o facă - dar nici măcar în returul de Cupa Ligii, cu Târgu Mureș, n-a făcut rabat de la cei mai buni oameni pe care-i avea disponibili. Ce să mai zicem de alte partide - puteam să prioritizăm acest meci peste cel cu Voluntari, dar recunosc că nu e o decizie ușoară să-ți pui toate ouăle în același coș, vorba englezului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 4,8

Echipa

Nu cred că trebuie să vorbim de o lipsă de atitudine, ci o de o lipsă de putință. Exceptându-l pe Pedro, cam toți jucătorii mi se par de regulă implicați, în special triunghiul de la mijloc, Artean - Soljic - Croitoru. Am presat în partea secundă, cu precădere în acel sfert de oră dinainte de egalare, dar mai mult n-am mai dovedit. Toate golurile primite au fost însă pe greșeli colective, deci nu am cum să laud ce-am văzut ieri, tocmai la un meci așa de important.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,4

Omul meciului

Sebastian Mailat - 86,7 %

Andrei Artean - 3,3%
Marius Croitoru - 0%
Sincer, n-am nicio idee - 10%

10 mai 2017

Chiajna - Poli 3:1 (1:0)

Cu cea mai slabă combinație de fundași centrali posibilă, Poli s-a văzut răpusă de proasta organizare defensivă a fazelor fixe. În ciuda unui gol spectaculos reușit de Mailat, care a restabilit egalitatea pe final, echipa n-a arătat că ar înțelege pericolul liberelor oferite în flanc, și în loc să pândim pe contre, am oferit șanse adversarilor să revină la conducere - ceea ce, grație unui ”fault” al lui Bocșan asupra lui Straton, au și făcut. Ne vedem reveniți pe poziția de baraj, conform celor mai pesimiste estimări făcute după înfrângerea de la Voluntari, deci greul continuă, ba chiar se face de două ori mai greu.

Jocul a avut un aspect urâcios, căci noi am stat în spate și gazdele au încercat una-alta, fără a pune însă în pericol poarta. Am văzut în minutul 19 ce ne poate paște la fazele fixe executate de Deaconu, când libera trimisă în careul nostru l-a găsit pe Dobrosavlevici, a cărui șut a țintit bara - e drept, s-a dat ofsaid, dar nu sunt convins că a fost. Cinci minute mai târziu n-am mai scăpat, pe același scenariu: liberă Deaconu, Pena a plecat din spate și s-a infiltrat între Drăghici și Șeroni, de unde a trimis cu capul în poartă. Conform experiențelor trecute, nu ne-a fost ușor să revenim în meci, prima ocazie făcându-și apariția de abia în minutul 36, la un șut al lui Artean din afara careului. Mai mare a fost șansa lui Șeroni la cornerul executat de Fucek, dar Bălgărdean a intervenit excelent pentru a scoate de sub bară. Și Straton a fost solicitat la șutul în diagonală al lui Grădinaru, intervenția sa ținându-ne în meci.

Partea secundă n-a început prea convingător și gazdelor li s-ar fi cuvenit un penalty, mutat generos la limita exterioară a careului. Până la liberă obținută de Bărbuț în minutul 59 n-am avut nimic notabil de ambele părți, iar nici atunci nu am prins un șut pe poartă, proaspăt intratul Croitoru trimițând pe lângă. Jocul a trenat, ca să explodeze brusc în ultimul sfert de oră: minutul 75, Șeroni s-a încurcat în driblinguri la colțul careului, a fost deposedat, și cumva Serediuc a tras mult peste din unsprezece metri; din degajare, Drăghici a preluat o minge pentru Soljic, acesta a trimis la Mailat, care din două atingeri a trimis un șut excepțional de la limita careului, bară-gol! Am rămas fără aer câteva clipe și aproape că am început să sper la mai mult, când Melinte a văzut galben pentru o simulare în loc să se fi lăsat avantaj, cum s-ar fi căzut în situația respectivă. Apoi mi-a stat aerul în gât când în minutul 82 Albu a înscris la capătul unei libere, marca Deaconu, doar pentru a se da (corect) ofsaid. Când un minut mai târziu Soljic la busculat pe Grădinaru în flancul nostru drept am urlat de frustrare - câte șanse să mai oferi unei echipe care marcase ultimele trei goluri din faze fixe? Aparent aceasta a fost una prea mult: Deaconu a bătut, Straton a ieșit pe intercepție, nu e clar dacă ar fi prins mingea, dar cert e că după ce s-a ciocnit Bocșan în el nu mai avea nicio șansă să o facă, și același Albu s-a aflat la locul potrivit pentru a readuce gazdele în avantaj. N-am schițat mare lucru în replică, iar pe fondul apatiei ultimelor secvențe, Chiajna a izbutat al treilea gol - primul meci cu trei goluri marcate pentru echipa lui Alexa în acest sezon: Feussi a intrat în careu, Bocșan s-a uitat la el, iar șutul în diagonală l-a învins pe Straton. Fluierul final m-a găsit fără aerul de care vorbeam mai devreme și dincolo de poziția reconfortantă de deasupra liniei.

Greu să mai zici mare lucru. Echipa s-a prezentat slab, suferind mult pe seama absenței omului unu din apărare, Cânu. Acesta are nu doar o importanță morală, cât și capacitatea de a organiza puțin coechipierii, ceea ce ne-a lipsit grav astăzi. Le-am dat o mână de ajutor unor adversari care păreau că fără libere n-ar știi cum să trimită pe poartă, irosind în doar două meciuri avantajul de cinci puncte agonisit cu atâta tragere de dinți și de tricouri. Dar asta e realitatea unui duel strâns între echipe egale valoric, nu ia mult să se întoarcă roata. E ușor de zis acum că plătim tribut oboselii pe seama celor două competiții de cupă în care participăm, însă cu siguranță o vom mai auzi pe asta, dacă nu împiedicăm și ducem clubul în marginea prăpastiei.

Notele mâine, că azi e periculos, împreună cu verdictul comunității.

Poli: Straton - Străuț, Bocșan, Șeroni, Novak - Artean, Soljic - Bărbuț, Popovici, Fucek - Drăghici

Schimbări:

Croitoru pentru Popovici (min 59)
Mailat pentru Fucek (min 71)


8 mai 2017

Rezultate sondaj FC Voluntari - Poli


Note FC Voluntari - Poli 2:1 (1:1)
[39 voturi]

Cătălin Straton

Portarul s-a evidențiat cu o paradă importantă în prima repriză și a oferit siguranță în rest. Singura deficiență importantă au fost degajările, care doar rareori au găsit un coechipier în jumătatea adversă - atunci când n-au ieșit direct în aut.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,6

George Neagu

Într-un fel, polivalența lui Neagu trebuie apreciată, chiar dacă nivelul său de joc nu este excepțional în nicio poziție. Joacă însă la sacrificiu și cumva pare că s-a mai așezat în teren pe parcursul ultimelor etape. Problema la Voluntari a fost reprezentată de două pase date adversarilor în propria jumătate, care puteau lejer să ne coste.

Nota Cronicii: 5
Nota comunității: 4,8

Cristian Bocșan

O prestație competentă din partea lui Bocșan tot nu a venit fără gol din zona lui de acțiune, atunci când Artean l-a scăpat pe Popadiuc și nimeni n-a mai fost în preajmă să-l oprească. Dar în rest prestația sa a fost peste media cu care ne-a obișnuit.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,8

Gabriel Cânu

Deși ar fi putut avea mai multă șansă la intervenția de la primul gol, Cânu s-a dovedit din nou a fi cel mai important om din linia de fund. Plasamentul bun îi permite să intervină de cele mai multe ori în fața unor adversari mai iuți și să degajeze mingile lungi/înalte. 

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,5

Leo Novak

Poate că a fost primul meci în care Novak, alături de Soljic și Fucek, au arătat gradul de colaborare pe care mi-l imaginam, din care au ieșit două faze de poartă. În rest, un joc previzibil și fără lacune mari din partea croatului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Andrei Artean

În ceea ce probabil a fost cel mai slab meci al lui Artean în acest sezon, închizătorul se vede vinovat principal la golul doi și s-a remarcat negativ printr-o serie de pase greșite, inclusiv o liberă executată direct în aut la ultima fază periculoasă a echipei.

Nota Cronicii: 4,3
Nota comunității: 5,9

Josip Šoljić

Joc solid pentru Soljic, foarte implicat în meci, deși nu a reușit să-l suplinească pe Croitoru chiar cum am fi avut nevoie să o facă. Oricum, rămâne cel mai util jucător adus în această iarnă, atât prin prestații, cât și prin prezențele adunate în această parte a sezonului.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,1

Cristi Bărbuț

De abia a revenit după o accidentare care l-a ținut departe de teren câteva săptămâni și acest lucru s-a simțit. Cu o singură acțiune notabilă în cont și în rest un joc retras, pentru a compensa din suferințele flancului drept acoperit de Neagu, Bărbuț a lăsat impresia absenței în acest joc.

Nota Cronicii: 5
Nota comunității: 4,7

Alex Popovici

Pe mine m-a surprins Popovici cu prestația sa, atât ca implicare, cât și ca rată de insuccese - adică redusă. Nu are travaliul lui Croitoru, dar a fost prezent în zona centrală și a pus presiune pe adversari cu câteva curse, e drept, neconcretizate din lipsă de opțiuni la continuare fazelor. Oricum, față de ultima oară când a jucat în această poziție, diferența mi s-a părut notabilă și meritorie de un cuvânt bun.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2


Josip Fuček

Chiar dacă a pierdut un tempo cu accidentarea care l-a ținut departe de teren, Fucek arată că nu a îmbătrânit degeaba. Jocul său oferă o siguranță defensivă sporită, în vreme ce colaborarea sa - în special cu Novak - progresează bine.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,0

Pedro Henrique

Inevitabil, Pedro anatognizează. Gesticulările sale la fiecare contact cu adversarul sau la câte o pasă ratată, de parcă vina nu ar fi niciodată la executant, sunt urâte. Dar la Voluntari a făcut cel mai bun meci din acest an, nu atât fiindcă a scos un penalty din nimic, pe care l-a și transformat, cât că a reușit să intre mai bine în jocul coechipierilor, a fost aproape de dublă și tot de la el a plecat ocazia lui Mailat.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,5

REZERVE

Sebastian Mailat

După prestația dezamăgitoare din etapa trecută, când adversarul s-a închis mai mult, jocul lui Mailat a plăcut de această dată. Păcat de șansa neconcretizată, dar în rest aș spune că a fost primul meci în care am văzut mai consistent dovada calității de care dispune mijlocașul de bandă - culmea, mai mult jucând în stânga, decât în dreapta.

Nota Cronicii: 6
Nota comunității: 6,7

Octavian Drăghici

E greu de zis ce mai aduce Drăghici acestei echipei. În minutele prinse pe parcursul lui 2017, n-a reușit să se impună în vreun și nici puținul timp petrecut pe teren ieri nu a adus ceva nou. Pauza de iarnă, cu ceva agitație, pare să-l fi afectat pe cel care înscria de șase ori pentru Poli până atunci.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,7

Cosmin Bîrnoi

Nu mi-e prea clar de ce a trebuit introdus Bîrnoi în prelungirile partidei, când echipa ar fi trebuit să se concentreze pe modalități de a aduce mingea în față cât mai repede. Nici nu avea cum să se remarce în doar trei minute, deși a ajuns să atingă mingea.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 4,8

5 mai 2017

FC Voluntari - Poli 2:1 (1:1)

În ciuda unui joc destul de bun, față în față cu una dintre cele mai în formă echipe din play-out, Poli n-a reușit să plece cu punct(e) de la Voluntari. Golul lui Pedro a restabilit temporar egalitatea, înainte ca gazdele să se revină în față la începutul părții secunde, fără ca noi să-i mai ajungem. Cumva e o înfrângere scontată, dar rezultatul face ca următoarele etape să capete o și mai mare importanță.

Debutul tare de meci oferit de gazde s-a concretizat în mai multe faze fixe la poarta noastră. În minutul 8, la al treilea corner, dacă am reținut bine, mingea a mers către Cernat, la marginea careului, acesta a tras din voleu, balonul a sărit din blocajul lui Cânu în Bălan, de la acesta a ajuns la Balaur, care a marcat de la limita careului mic. Ca o paranteză, nu știu exact cum mai funcționează regula ofsaidului azi, dar Bălan era în afara jocului în momentul în care șutul lui Cernat a luat-o spre poartă. Ne-a luat o vreme să reacționăm, iar la capătul primului sfert de oră ne puteam lăuda doar cu o minge trimisă peste de Soljic. A venit însă minutul 17, șutul din unghi al lui Băbuț a fost respins în corner și din lovitura de la colț portarul gazdelor a respins întâi vertical, mingea i-a revenit și la a doua respingere a rașchetat mingea, trimițând-o în propria poartă - doar că sub presiunea brațului întins de Pedro, motiv pentru care s-a dat fault în atac. Două minute mai târziu am construit frumos pe stânga în triunghiul croat, Fucek i-a dat lui Novak în flanc, acesta a centrat perfect pentru Soljic, a cărui lovitură de cap a ratat de puțin colțul lung - mare ratare. Pe acest fond de joc ceva mai ofensiv, în minutul 25 același triunghi a produs o pasă către Pedro la marginea careului, brazilianul a pus piciorul în fața adversarului și s-a văzut lovit din spate, arbitrul acordând penalty. Tot Pedro și-a asumat execuția, cu autoritate, reușind să restabilească egalitatea. Partida a rămas echilibrată în restul reprizei, deși gazdele au reluat inițiativa și ar fi putut marca în două rânduri: în minutul 35, Straton a parat excelent lovitura de cap venită pe un corner și cumva Cânu s-a plasat fericit pentru a respinge șutul ulterior trimis de Cazan; în minutul 44, tot la o fază fixă, mingea a ajuns într-un final la același Cazan, care a șutat în plasa laterală. Noi am ajuns aproape doar la o liberă bătută de Fucek, atenuată de zid în drumul ei spre poartă.

Cumva simțeam în măduvă că o să-ncepem prost partea secundă și așa a fost: minutul 49, acțiune lentă în flancul nostru drept, mingea ajunge în careu la Popadiuc care pur și simplu trece pe lângă Artean, fără nicio rezistență a acestuia, are mult spațiu și timp, șutul său din unghi închis e deviat puțin de Straton, dar numai cât să prindă bara și să intre în poartă. Puteam egala degrabă (și, cumva, senzația a fost că atunci trebuia s-o facem), când Pedro și-a folosit corpul să preia o pasă lungă de la Artean, a așteptat atacul adversarului, dar n-a reușit să strecuare mingea pe lângă portar. Chiar și la corner am fost aproape, doar că lovitura de cap a lui Bocșan n-a prins poartă. Bălan a avut apoi, în minutul 56, un șut pe lângă din interiorul careului, după care meciul s-a liniștit. De abia în minutul 75 am inspirat niscaiva speranță la pasa din prima a lui Pedro preluată spre poartă de Mailat, a cărui cursă a fost oprită în extremis, înainte de șut, de un tackling perfect al lui Cazan. Deși Voluntariul a mai trimis în câteva rânduri spre poartă, mari șanse nu s-au mai arătat, iar în mod previzibil, noi n-am găsit forța de a construi coerent, deși ne-am aflat destul de sus în timpul rămas. Astfel, partida s-a încheiat cu o înfrângere la limită, la capătul unei prestații rezonabile, ceea ce face ca rezultatul să fie cu atât mai amărui.

Nu știu exact ce s-ar putea imputa echipei astăzi. Debutul lent și neatenția de la golul doi nu dau bine, e drept. Artean, în special, mi s-a părut dezamăgitor, cu eroarea de la gol amplificată de numeroase pase greșite - libera bătută în minutul 90 direct în aut de poartă a fost destul de indicativă în acest sens. Neagu a oscilat intervențiile bune cu erorile incredibile, două ieșind în special în evidență, la capătul cărora am scăpat totuși cu fața curată. În rest, Bocșan a arătat peste medie, Cânu a intervenit de n ori eficient (nu ca și la gol, adică, dar acolo șutul a fost tare și mascat), iar Novak a arătat din nou că este o opțiune capabilă în flanc. Fazele reușite alături de conaționalii săi, ambii foarte activi astăzi, au arătat că există potențial într-o configurație cu cei trei în flancul stâng. Pe dreapta, Bărbuț s-a văzut doar la acea fază din minutul 17, în rest nu a prea intrat în joc. În schimb Popovici, folosit în spatele lui Pedro, mi s-a părut implicat, deschizând ocazional jocul cu cursele sale. Nu cred că există dubii despre calitatea jocului lui Pedro azi, care a oferit destule pase utile, pe lângă rolul decisiv avut la faza golului. Și Mailat a intrat bine, chiar foarte bine, reușind o serie de preluări dificile și părând mai incisiv ca în meciurile anterioare. Nu același lucru se poate spune despre Drăghici, care în acest an nu a oferit nimic echipei, atât cât a prins minute, ceea ce evidențiază, dacă mai era nevoie, subțirimea băncii noastre.

Urmează pe 10 mai meciul devansat cu Chiajna - că, deh, e normal să congestionezi în plus programul unui club obraznic, care a avut tupeul să prindă o finală din play-out. Nu zic, ar fi fost greu să mai amâni acel meci, din moment ce oricum play-out-ul este disproporționat de lung, dar poate că asta ar trebui să dea de gândit geniilor care au creat acest sistem dezechilibrat.

Poate fi un meci decisiv sau poate fi un mic dezastru. Dacă Chiajna bate azi cu Târgu Mureș și ne învinge și pe noi, brusc și deodată suntem din nou la baraj. Fără noi accidentări, cred că avem calitatea să nu pierdem, dar la așa un meci cu miză nu poți face multe calcule. Totul e pe muchie de cuțit.

Hai Poli!

Poli: Straton (5,5) - Neagu (5), Bocșan (5,5), Cânu (5,5), Novak (5,5) - Artean (4,5), Soljic (5,5) - Bărbuț (5), Popovici (5,5), Fucek (5,5) - Pedro (6,5)

Schimbări:

Mailat (6) pentru Bărbuț (min 58)
Drăghici pentru Fucek (min 82)
Bîrnoi pentru Popovici (min 90)

4 mai 2017

Rezultat sondaj Poli - Botoșani


Fără alte comentarii, alegerile voastre se prezintă astfel:



Gabriel Cânu - 24 voturi
Marius Croitoru - 16 voturi
Andrei Artean - 5 voturi
Josip Fucek - 4 voturi

Total - 49 voturi

Ceea ce îmi aduce aminte că marți dimineață, încă în straie de meci (tricoul Politehnicii, fanion agățat de mână), m-am intersectat la distanță cu Cânu și Straton - eu, pe jos, ei în mașină. Privirea lui Straton s-a îndreptat lung către mine, curioasă, buimacă, fascinată, în acele câteva secunde pe care le-am împărtășit în zori de zi, încercând parcă să deslușească dacă sunt un miraj sau nu.

Nu sunt, nu suntem. Vă mulțumim pentru voturi!

1 mai 2017

Poli - Botoșani 1:1 (1:0)

La capătul unei etape cu rezultate favorabile nouă, am fost aproape să producem o surpriză bătând echipa redutabilă a Botoșaniului și să ne distanțăm confortabil de locurile retrogradabile. Dar n-a fost să fie, astfel că trebuie să ne mulțumim doar cu consolidarea ecartului față de urmăritoare.

Principalul lucru care îmi dădea emoții la începutul meciului era linia de fund improvizată, în care Neagu trebuia să joace pe dreapta, lăsând locul său tradițional lui Novak. Și în meciurile din sezonul regulat cu Botoșaniul am avut mai probleme când am jucat deficitar în apărare, flancurile fiind punctele nevralgice. Dar azi nu a fost așa grav, micile scăpări fiind relativ inofensive, fundașii dublându-se în mod util și jucând disciplinat.

Astfel că timp de jumătate de oră nu am avut parte de absolut nici o fază mai remarcabilă și chiar și atunci, oaspeții au beneficiat de o lovitură liberă din poziție periculoasă pe care au trimis-o peste bara transversală. Strădaniile lui Croitoru și Fuček n-au fost destul cât să avem vreo pretenție în atac, unde Popovici și Mailat n-au găsit modul prin care să se facă utili. De câteva ori chiar am dus mingea prin apărare de-a lungul a peste 10 pase, care în final nu au dus spre nimic concret, semn că starea de fapt ne convenea.

Chiar de meciul era unul echilibrat, balanța înclina un pic înspre oaspeți, măcar după statistica cornerelor ce era clar în favoarea lor. Dar chiar cornerul obținut de noi în minutul 40 și aplaudat de public avea să ne aducă nouă golul. Mă și uitam că singurul pe care ne puteam baza la o lovitură de cap era Cânu așa că l-am urmărit, ceea ce fundașii adverși au uitat să facă. Fuček a centrat excelent, Cânu și-a făcut loc prin careu să întâmpine mingea și a trimis cu capul imparabil.

Tot Fuček era protagonistul următoarei ocazii, când s-a luptat cu doi fundași și a ajuns într-un unghi destul de închis dar a reușit să trimită un șut bun. Portarul Cobrea a fost însă atent și a oprit balonul.

Repriza a doua a început bine pentru noi: multe faulturi, întreruperi, și un joc tactic care ținea pericolul departe de poarta noastră. Deci din nou nu a fost vreo mare ocazie timp de jumătate de oră, cu excepția unui șut al lui Bordeianu în plasa laterală.

Dar în minutul 76 a picat egalare oarecum din senin. Era o lovitură liberă pe care am trimis-o în aut de poartă. Nu pot să spun că ne-am repliat greu, dar un pic de dezorganizare era în apărarea noastră. Cheia a fost Fulop, intrat de doar câteva minute, care a ținut de minge în fața mijlocașilor noștri și a trimis o pasă la momentul potrivit, între Cânu și Neagu, unde Golofca îi luase fața celui din urmă, a preluat și a marcat pe lângă Straton.

Puteam să revenim în avantaj tot după o lovitură liberă, când Šoljić era liber în mijlocul careului, dar nu reușește să trimită decât în brațele lui Cobrea. În schimb, începusem să tremurăm, căci începea să se vadă oboseala, iar cei intrați de pe bancă nu au adus prea mult în plus. Fulop găsea un culoar de șut în minutul 87, dar doar unul ce ducea puțin pe lângă poartă. Iar în minutele de prelungire, același Fulop dădea o pasă excelentă pentru S. Popovici, ce depășea întreaga noastră apărare. Dar am avut noroc că mingea a sărit cam prost din teren și șutul a fost blocat.

Am scăpat deci cu fața curată, iar egalul e un scor echitabil judecând meciul per ansamblu, dar rămânem cu impresia primelor 80 de minute în care mi s-a părut că totuși noi am avut ocaziile mai mari și că victoria ni se cuvenea. Dar e bine și așa, mai ales dacă reușim să menținem acest trend de rezultate pozitive. Uitându-ne pe clasament, ținând cont de avantajul ne-rotunjirii la începutul play-out-ului, și de faptul că mai sunt doar 6 etape, putem trage concluzia că urmăritoarele noastre au nevoie de două victorii în plus față de noi, în condițiile în care nu au reușit mai mult de una în opt meciuri. Dar evident, nu e gata până nu e gata. Trebuie să rămânem la fel de concentrați și de atenți.

Trei jucători au jucat foarte bine azi. Evident, unul e Cânu prin prisma golului marcat și jocul solid din apărare. Al doilea e Fuček, care a fost mereu bătăios și a luat parte la marile noastre ocazii de gol. Chiar de nu a fost în centrul acestor faze, și Croitoru a jucat foarte bine. Pe lângă tradiționalul efort pe care l-a depus, a fost și o zi bună cu totul pentru mijlocaș. În rest, pe cei negativi i-am menționat deja. Neagu n-a avut un meci prea slab. A avut scăpări, dar și câteva intrări bune. Din păcate, a greșit la gol.

Urmează un nou meci greu, după doar patru zile, la echipa care pare cea mai în formă din play-out în ultima vreme. Un egal la Voluntari n-ar fi deloc rău. În condițiile în care Chiajna bate pe Tg. Mureș (sau Pandurii provoacă o mare surpriză la Iași), tot am rămâne la 3(,5) puncte avans.

Poli: Straton (5,5) - Novak (5,5), Scutaru (5), Cânu (6,5), Neagu (5) - Šoljić (5,5), Artean (6) - Fuček (6), Croitoru (6), Mailat (5) - Popovici (5)

Schimbări:

Henrique pentru Popovici (min 61)
Șeroni pentru Scutaru (min 73)
Drăghici pentru Fuček (min 79)


25 aprilie 2017

CR: Astra - Poli 4:1 (2:1)

Meci deosebit de slab făcut de alb-violeți în prima manșă a semifinalelor Cupei României. E drept că partida a beneficiat de un arbitraj deplorabil, dar greșelile au căzut de ambele părți și nu exonerează prestația letargică a apărării noastre. Deși am reușit un gol în deplasare, prin Popovici, calificarea în finală pare undeva spre limita imposibilului.

Jocul a început tare și după un prim șut blocat, gazdele au primit un penalty în minutul 3: Soljic și Artean nu au judecat grozav o fază care ar fi trebuit să fie moartă, Budescu s-a infiltrat la minge, croatul a reușit să-i sufle balonul de sub picior înainte de a fi călcat; decarul Astrei a căzut spectaculos și centralul Comănescu s-a lăsat păcălit. Același Budescu a transformat și meciul se anunța chiar mai dificil decât ne-am fi așteptat. Doar că, să vezi și să nu crezi, în minutul 9 Croitoru l-a lansat pe Mailat în flanc, acesta a scăpat singur spre poartă și i-a pus balonul lui Popovici, care a înscris fără probleme. Gazdele (sau, mă rog, specialiștii) au acuzat ofsaid, deși poziția e la limită și linia trasă la reluare îmi pare că ratează piciorul lăsat în spate de Oros. Au urmat o serie de trei sau patru faze în care s-a dat ofsaid la poarta noastră, din care două au fost eronate, iar cea din minutul 18, când Daniel Niculae a și înscris, a fost corectă. Intervenția lui Curileac fusese necesară anterior la șutul lui Ioniță, atacurile gazdelor căzând susținut asupra apărării noastre. Chiar când se mai liniștiseră treburile, după o bară a lui Teixeira și un cap peste al lui Niculae (din ofsaid nesemnalizat), Croitoru a intrat tare pe glezna lui Seto, a scăpat cu un galben, însă a și oferit Astrei o liberă periculoasă. Execuția lui Budescu a mers pe colțul lung unde trei jucători roiau nemarcați în preajma lui Bocșan, iar tocmai cel neaflat în ofsaid, Săpunaru, a venit din spate și a finalizat cu capul pe lângă Curileac. Nu s-a făcut pauză înainte ca Niculae să nu trimită un nou șut spre poarta noastră, puțin pe lângă, dar cumva am intrat cu deficit minim la cabine.

Din păcate partea a doua a început la fel de rău ca prima. Întâi Neagu a intrat tare dubios la Budescu în careu, nu s-a dat nimic, ca la nici un minut Budescu să cadă din nou spectaculos, de data aceasta la intervenția lui Bocșan, care nu l-a atins însă pe vârful gazdelor. Din nou arbitrul s-a păcălit și a acordat penalty și din nou decarul Astrei a înscris. În minutul 59 a urmat încă o fază în care Budescu a căzut în careu, acțiune la care mi s-a părut că trebuia dat penalty, deși Scutaru a reacționat virulent, că ar fi atins mingea. Oricum, Astra ne călărea bine, iar după o lovitură de cap a lui Niculae prinsă de Curileac, a fost nevoie de o intervenție fantastică a portarului nostru pentru a scoate o finalizare din câțiva metri a aceluiași jucător. Schimbările noastre ofensive, în speță introducerile lui Drăghici și Pedro, n-au adus nimic nou în joc, deși la un moment dat, printre ocaziile gazdelor, Drăghici a tras anemic din interiorul careului advers. În minutul 76 a căzut golul patru, la o desincronizare totală a apărării noastre, un un-doi rapid lăsându-l pe Ioniță singur cu Curileac, scărița acestuia depășindu-l pe portar și găsind plasa. Au urmat câteva șuturi de la marginea careului nostru, prinse cu siguranță, ca în minutule de prelungire să fie nevoie de intervenția providențială a lui Bocșan și de o ratare din poziție bună a lui Dandea pentru a menține scorul. De un posibil alt penalty la o intervenție a fundașului nostru central nici nu știu dacă mai are rost să discutăm, din moment ce soarta meciului și, sincer, a calificării păreau deja tranșate.

Poate că unii vor avea impresia că sunt prea dur la adresa jucătorilor, care au scuza de a fi simțit că eforturile lor nu-și aveau rostul în fața unui asemenea arbitraj. Dar și dacă facem abstracție de penalty-uri acordate greșit, de penalty-uri neacordate greșit, de ofsaid-uri, rămânem cu o fază de poartăt în nouăzeci de minute și o fragilitate defensivă înspăimântătoare. Problema nici n-a fost la un jucător anume, ci la maniera în care toată linia de fund și mijlocașii din fața ei (în special pe flancuri) au conlucrat înspre a închide acțiunile gazdelor. Așa nu mi-au displăcut intervențiile adesea dramatice ale lui Bocșan și Scutaru sau jocul chiar bun făcut de Popovici în avanposturi. Mailat a fost solid în prima repriză, în vreme ce doar Soljic mi s-a părut că a mai ordonat puțin jocul la centru. Asta a fost și una din probleme, pe lângă faptul că schimbările efectuate nu au funcționat de fel - doar Pedro ce-a mișcat puțin.

Asta e acum, revin la oile noastre și trebuie să ne concentrăm pentru un rezultat pozitiv cu Botoșani. Dacă am reuși să scăpăm de plasa retrogradării în următoarele trei etape (deplasare Voluntari, acasă Iași), asta ne-ar permite să ne concentrăm pe finala Cupei Ligii din 20 mai. Asta trebuie să țintim, în măsura în care e cu putință.

Hai Poli!

Poli: Curileac (6,5) - Străuț (5), Bocșan (6), Scutaru (5,5), Neagu (5) - Novak (5), Artean (5) - Mailat (5,5), Soljic (5,5), Popovici (6) - Croitoru (5)

Schimbări:

Drăghici pentru Novak (min 55)
Pedro pentru Mailat (min 70)
Bîrnoi pentru Croitoru (min 79)

20 aprilie 2017

Poli - Gaz Metan 1:0 (0:0)

Dramaticul se ține scai de noi și tot cu deznodământuri fericite, în acest sezon. Golul marcat în ultimele minute de joc de către Străuț ne-a adus trei puncte cât un lingou de aur, care ne duc, provizoriu, la cinci peste locul de baraj. A fost o victorie chinuită, nesperată chiar, odată ce rezervoarele au părut să dea spre zero în a doua repriză, dar ne-am scos cu o fază fixă executată perfect de alt improbabil, Alex Popovici. Se bucură și Ionuț Popa de un cadou frumos cu ocazia zilei de naștere și ne bucurăm și noi că, încet, încet, salvarea devine reală.

N-a fost un meci cu foarte multe ocazii, dar ocaziile care au fost au luat dimensiuni notabile. Noi am fost inițial indeciși la o minge periculoasă în careu, fază nefinalizată spre poartă, ca în minutul 15 Straton să respingă în lateral libera executată de Eric la capătul unui sfert de oră dominat teritorial de oaspeți. În scurt timp am fi putut deschide scorul, când pasa lungă a lui Soljic a păcălit degajarea unui adversar și mingea i-a ajuns lui Novak, singur cu portarul, dar șutul acestuia din unghi nu l-a depășit pe apărătorul buturilor medieșene. Gazul a revenit în ofensivă și după o finalizare slabă în minutul 26, Eric ne-a dat din nou emoții, șutul său amortizat fiind scos de pe direcția porții de Cânu. Jocul s-a mai domolit puțin în ultima parte a reprizei, până ce chiar înainte de pauză oaspeții ne-au oferit o nouă șansă de gol pe tavă, Croitoru reușind o recuperare în marginea careului, dar în loc să tragă cu stângul a tergiversat, mingea respinsă a ajuns la Mailat, a cărui șut în diagonală a fost respins de portar.

A fost nevoie de o nouă intervenție a lui Straton în debutul părții secunde, șutul din douăzeci de metri al lui Eric mergând sub bară. Poli a replicat printr-o execuție chiar mai spectaculoasă a lui Soljic, care și-a pus mingea din preluare pentru un voleu cu stângul, executat perfect, dar și aici s-a evidențiat portarul, respingând în corner. Pentru noi a fost cam ultima fază de poartă o perioadă lungă de timp, în vreme ce medieșenii ar fi putut face mai mult în minutul 61, când Trtovac a rămas liber în centrul careului la un corner, dar a trimis mingea ce-i fusese pusă fix pe frunte peste poartă. Jocul a trenat până spre ultimele zece minute, când oaspeții au ratat o șansă mare la capătul unei lovituri libere, mingea trimisă de Lupu ratând cadrul porții noastre. Noi păream lipsiți de energie, nici măcar introducea lui Pedro nereușind să tensioneze cumva atmosfera din preajma careului advers. Așa s-a făcut minutul 88, când în sfârșit, o acțiune mai insistentă în flancul stâng a fost răsplătită cu un corner. Fără Croitoru, schimbat de curând, Popovici s-a dus să execute cornerul - și l-a trimis în buza careului de șase metri, cu mult efect, de unde Străuț s-a înălțat ca niciodată și a trimis cu capul sub bara porții adverse! Golul a fost urmat de o eliminare la oaspeți pentru cumul de cartonașe, multe mingi respinse lung, de au trecut cele trei minute de prelungire fără a ne mai trece o cantitate semnificativă de transpirație pe frunce. Bucuria lui Soljic, la gol și la fluierul final, arată contagioasă și din înaltul tribunelor. Glorios!

Contează că adunăm punctele astea afurisite, că reușim să ne apropiem de ținta declarată a antrenorului, treizeci, la care ne-am puta considera salvați. Ne-a lipsit azi Bărbuț, Mailat nereușind să se impună în duelurile cu adversarii direcți, în vreme ce Popovici, mutat în flancul drept în repriza secundă, n-avea acea fracțiune de viteză care să facă diferența. Linia de mijloc, întărită cu Novak, a muncit serios, Artean prezent la recupare și Soljic încercând să așeze construcția, însă n-am reușit să decolăm prea bine după recuperare, adică ne-au lipsitpasele precise pentru avanposturi atunci când s-au ivit momentul și spațiul. N-ar fi trebuit să ratăm cu atâta ușurință ocaziile din prima repriză, dar e ușor de zis când nu te strofoci să fugi după aproape fiecare minge, cum a făcut-o Croitoru. Și defensiv ne-am descurcat binișor, cu Cânu în formă mare și Neagu destul de eficient în flancul stâng. Chiar și fără gol, evoluția lui Străuț fusese una destul de solidă, dar reușita (chiar mai avusese o lovitură de cap la un corner în prima repriză) îl elevează la rang de om al meciului, poziție la care ar fi putut avea pretenții și Croitoru. Ar mai fi de remarcat debutul lui Alin Ignea, revenit pe teren după o lungă accidentare suferită chiar la sosire, în vară.

Urmează meciul de Cupă de la Giurgiu, după care avem un nou meci acasă, în compania Botoșaniului. O victorie acolo ne-ar da mult aer și ne-ar pune într-o poziție curajoasă înaintea duelului de la Voluntari. Să sperăm.

Bravo Poli!

Poli: Straton (6) - Străuț (6,5), Bocșan (5,5), Cânu (6), Neagu (5,5) - Artean (6), Novak (5,5) - Mailat (5), Soljic (5,5), Popovici (6) - Croitoru (6)

Schimbări:

Pedro (5) pentru Mailat (min 53)
Ignea pentru Novak (min 80)
Drăghici pentru Croitoru (min 85)

15 aprilie 2017

ASA Tg. Mureș - Poli 0:0

Un egal dramatic, un egal al neputinței și a brazdelor de gazon. Cam ăsta ar fi rezumatul unei partide în care ambele echipe au jucat deschis și au forțat cât au putut timp de nouăzeci de minute, dar fie calitatea finalizărilor, fie intervențiile celor doi portari au făcut ca scorul să rămână unul nul. Pentru Poli este o șansă ratată de a ne distanța de zona periculoasă, mai ales că am părut ceva mai prezenți în partea secundă, dar ratările din toate pozițiile și pasele ratate ne-au descusut calea către cele trei puncte.

Am început tare și după un gol anulat corect lui Pedro, care a petrecut cam mult timp în acest meci în ofsaid, Bărbuț a ratat o ocazie colosală în minutul 12: minge deviată cu capul de Pedro, Pap iese hazardat și este depășit de Bărbuț, care trage cu stângul înspre poarta goală din 18 metri și nimerește bara. De prin minutul 20 au început și gazdele să-și facă simțită prezența, cu trei finalizări neconvingătoare trimise spre poarta noastră. Noi am replicat prin Novak în două rânduri, acesta urcând bine în stânga, dar de ambele ori centrările sale au fost prea aproape de Pap. Un mic brânci asupra lui Bărbuț în interiorul careului a fost ignorat, la fel ca o ușoară atingere ulterior în careul nostru, ca în minutul 38 să fie nevoie de intervenția lui Straton la șutul lui Nicoliță, care îl depășise relativ ușor pe Novak. Ultima ocazie mare i-a aparținut lui Cânu, care a trimis peste din voleu la un corner, cu Pap ieșit din poartă, dar poziția de finalizare nu era ideală.

Finalul reprizei ne-a prezentat cu două contacte dure pentru Croitoru și Scutaru, doar primul revenind de la cabine. Gazdele au avut ceva mai mult inițiativa la reluare, în special în flancul lui Nicoliță, cea mai mare șansă aparținându-i lui Ciolacu, care în minutul 60 a tras mult peste din interiorul careului. Jocul nostru a crescut odată cu schimbarea lui Pedro, brazilianul arătându-și fără menajamente insatisfacția și fiind aproape de o ceartă grozavă cu Ionuț Popa. În minutul 71 Novak a făcut o cursă în flancul stâng, a intrat în careu și a preferat șutul în locul unei pase, Pap reușind să devieze mingea cât s-o trimită în corner. Și Straton a fost nevoit să intervină la un șut al lui Ciolacu, înainte ca Popovici să scape cu mingea la picior în careu, doar pentru a ratat complet șutul. Minutul 83, Bărbuț i-a oferit o centrare pe cap lui Drăghici, însă și acesta a trimis pe lângă cu poarta goală și imediat Rus de la gazde a trimis peste din poziție ideală, în interiorul careului. Tot am fi putut lua cele trei puncte dacă Pap nu intervenea excelent la șutul din întoarcere al lui Mailat, dar n-a fost să fie puf de păpădie și s-a terminat egal.

Echipa nu poate fi criticată pentru cum a abordat acest joc, singurii jucători chiar dezamăgitori fiind Pedro, pentru atitudine și plasament, și Popovici, prea puțin prezent în joc. Soljic și Novak ar fi putut face mai mult, Bocșan n-a fost întrebuințat des, dar a trimis câteva pase lungi fără destinatar, iar Artean, deși solid la recuperare, n-a reușit nici să tragă bine din fața careului, nici să dea pasa magică. Efortul lui Croitoru, din care au ieșit multe faze, a fost deosebit, deși nici el n-a găsit deschiderea ideală, în vreme ce Bărbuț a evoluat la nivelul său obișnuit din ultimele etape - unul decent, cu marele minus al ratării din prima repriză.

Lupta continuă și rămâne strânsă, ultima etapă din play-out aducându-i la Timișoara pe Gaz Metan Mediaș, o formație în lipsă de formă de la reluarea competiției în acest an (o singură victorie, taman cu Târgu Mureș). Până la partida de joi, respirăm adânc și ne numărăm ouăle.

Paște fericit!

Poli: Straton (6) - Străuț (5,5), Scutaru (5,5), Cânu (5,5), Novak (5,5) - Artean (5,5), Soljic (5) - Bărbuț (5,5), Croitoru (6), Popovici (5) - Pedro (5)

Schimbări:

Bocșan (5,5) pentru Scutaru (min 46)
Drăghici pentru Pedro (min 63)
Mailat pentru Popovici (min 77)

13 aprilie 2017

Interviu: Mario Contra

Am stat de vorbă pe aici cu fundași, cu mijlocași, cu atacanți - dar nu am avut invitat niciun portar. Mai mult, acum trei nopți, împovărat moral de amânarea unui nou interviu, m-am visat pus la respect de portarul de la Poli II, fiindcă uitasem să mă prezint la o întâlnire prestabilită. Pentru a rectifica această gravă carență și a-mi ușura conștiința, am vorbit cu antrenorul echipei secunde, Victor Collins, să ni-l procure pe Mario Contra, dacă era cu putință. Și a fost.


Contra, în ciuda vârstei sale, se află de ceva vreme chiar și în circuitul echipei mari. A început să apere la seniori mai mult pe parcursul acestui sezon, în care a alternat cu Smaranda între buturile de la Poli II, și s-a evidențiat prin calitatea reflexelor sale. Cu convocări pentru naționala U16 a României, tânărul portar se află pe lista jucătorilor de urmărit pe postul său, ajutat de o talie care-i permite să controleze mingi înalte, fără a-i compromite agilitatea.

Dincolo de toate, viața de portar e grea fiindcă nu prea iartă și concurența e feroce. Important este că din mica mostră reprezentată de discuția noastră, Mario Contra pare suficient de sobru pentru a aborda cu curaj rigorile postului.


CV: Cum ai ajuns să joci fotbal?

MC: Eram mic și mă jucam foarte des în fața blocului fotbal cu copiii, în poartă îmi plăcea cel mai mult. La un moment dat tata m-a dus la Poli, unde era antrenor Ionescu.

CV: Dar ai plecat.

MC: Am rămas o perioadă la Poli, după care m-am mutat la Banatul. Dar eram mic atunci, nu mai știu de ce.

CV: Tot timpul ai jucat în poartă?

MC: Da, de mic mi-a plăcut. Îmi plăceau mânușile foarte mult, mă atrăgeau echipamentele mai specifice. Te fac să te simți mai autoritar.

CV: Și când ai revenit la Poli?

MC: Cred că acum cinci-șase ani. Nu prea jucam la Banatul, nu prea mă antrenam fiindcă nu aveam antrenor de portar, foarte rar făceam specializat. Deci cred că a fost cea mai bună decizie, pe care a luat-o tata. El a fost mereu alături de mine, la meciuri și la antrenamente.

CV: Îți dă indicații în timpul meciurilor?

MC: Îmi dădea când eram mai mic și chestia asta mă irita uneori. Dar cu timpul s-a mai liniștit, am avut noi niște discuții (râde). Cu arbitrii are acum treabă.

CV: Ai frați, surori?

MC: Am o soră mai mare. M-a ajutat mult în viață, îi mulțumesc. A făcut și ea sport de performanță, a fost portăriță de handbal, dar s-a axat pe școală și e acum la medicină.

CV: Tu ai vreun plan de rezervă?

MC: Dacă Doamne ferește nu merge cu fotbalul, m-am gândit să fac o facultate. Probabil o să mă înscriu oricum.

CV: Ai avut vreodată probleme cu accidentările?

MC: Acum patru ani trebuia să fim la un turneu final, faza semifinală, și cu o zi înainte să plecăm la Craiova am făcut un joc amical. Într-un contact mi-am rupt clavicula. Am stat vreo două luni, ghips și recuperare, mi-am revenit mai greu.

CV: Ți-e frică acum?

MC: Acum nu, n-am nicio treabă. Dar când am dat ghipsul joc și am început antrenamentele îmi era frică să plonjez în partea stângă. Mi-a dat însă antrenorul încredere să o fac.

CV: Am văzut pe profilul tău că ești fan Casillas.

MC: Da, e idolul meu. Îmi place foarte mult, îmi place și Real Madrid.

CV: Cum ți s-a părut debarcarea lui de la Real? Crezi că nu mai evolua la același nivel?

MC: Urâtă debarcarea. Puteau să-i facă o despărțire mai frumoasă, nu un interviu și atât. S-a văzut și în jocul lui că nu mai era chiar la același nivel, dar tot rămâne un portar de mare clasă. Și la FC Porto are intervenții foarte bune, dacă nu mă înșel are chiar 12-13 meciuri fără gol primit. [n.ed. 17 în acest sezon de Primeira Liga]

CV: Mai știi când ai debutat la echipa secundă?

MC: Dacă nu mă înșel am debutat în liga a V-a, acum doi ani.

CV: Dar tu ai ajuns și în cadrul echipei mari destul de repede.

MC: Anul trecut, da. Conjunctura a fost să plece o parte din portari, Kirschtein era la echipa a doua și am fost luat în lotul echipei mari. Am și prins banca de patru ori.

CV: Ai avut în preajmă portari cu multă experiență. Ai interacționat mai mult cu vreunul dintre ei?

MC: Da, am stat și în cameră cu Nuno Claro într-un cantonament. M-a ajutat mult, mi-a dat multe sfaturi. Chiar sunt bucuros.

CV: Cum ți se par portarii de acum? Pe Smaranda îl ai mai aproape la echipa secundă.

MC: Cu Smaranda mă înțeleg foarte bine, suntem într-o relație bună. Toți trei sunt băieți extraordinari, cu experiență.

CV: Într-adevăr, Straton are un sezon excelent. La o adică și Kirschtein era bun, dar a gafat în câteva rânduri. Cum treci peste astfel de momente?

MC: Se întâmplă, constanța e cea mai importantă. Când greșești o dată tot terenu-ți pică în cap, la un jucător de câmp nu se vede așa de tare. Degeaba faci cel mai bun meci dacă în ultima fază o scapi.

CV: Tu ai vreun proces anume?

MC: Încerc să trec peste momentele astea cât mai repede, să nu mă mai gândesc, să văd ce am de făcut la următorul meci și să mă concentrez.

CV: Jucătorii de câmp ne-au povestit că atunci când nu sunt în mână, încearcă execuții simple. Cum e la portar?

MC: La portar contează foarte mult primele mingi. Dacă nu greșești, ești în mână tot timpul. Dacă începi ezitant e mai greu.

CV: Ce ți se pare ție cel mai dificil ca portar? Mi se pare că ești mai mult un portar de reflex.

MC: Pot să spun că sunt un portar de reflex, dar nu mi se pare greu. Îmi place să ies pe centrări, îmi place și să mă aventurez la jocul de picior. Dar mai trebuie să lucrez la jocul de picior, insist pe asta la antrenamente, și cu stângul și cu dreptul, la fel cu aprecierea mingilor înalte în adâncime...sunt lucruri de experiență.

CV: Portarii moderni au adeseori un rol de libero.

MC: Da, domnul Collins îmi spune tot timpul să plece mingea de la portar, să desfac, să ajut cu pase. Se vede că încearcă să aducă o schimbare.

CV: Și poți?

MC: Pot, da. Mă adaptez. La liga a III-a nu sunt nici terenurile excepționale, dar trebuie să încercăm.

CV: Portarii au o reputație de a fi mai excentrici...

MC: ...mai nebuni.

CV: Te încadrezi în categoria asta?

MC: Nu neapărat, dar portarii trebuie să gândească foarte mult, să fie cu mintea limpede tot timpul și să fie concentrați. Trebuie să aibă și o doză de nebunie, ce-i drept.

CV: Și o ai?

MC: Eu zic că da! (râde)

CV: Ai jucat și pe la ceva naționale.

MC: Cred că am două sau trei selecții la U16 sau U17. [n.ed. U16]

CV: Dar nu recent, de ce?

MC: Probabil că așa a decis antrenorul după un meci. Am greșit la un gol atunci.

CV: Apropo de asta, ai un meci de care îți aduci aminte cu plăcere? Unul care te-a "traumatizat"?

MC: Chiar anul acesta, în tur la juniori A, cu Ardealul a fost un meci dificil pe care l-am câștigat 1-0 și în care am avut câteva intervenții bune. Cât despre o amintire neplăcută...anul trecut, tot cu Ardealul, la ei acasă. Era 0-1 la pauză, noi am ieșit motivați și au beneficiat de o liberă de la 40 metri la care am scăpat-o în poartă și am tăiat moralul echipei.

CV: Mai știi de ce ai scăpat-o?

MC: A fost o neînțelegere cu Cochințu, i-am zis să o lase, el s-a lăsat în ultimul moment și când să o prind mi-a sărit mingea din piept și a intrat în poartă.

CV: Cum lucrezi cu jucătorii din apărare?

MC: Ne înțelegem bine. Suntem la antrenamente aproape zilnic acum și progresăm.

CV: Tu ai antrenamente separat?

MC: Da, fac specific de portari. Numai când are nevoie de mine la jocuri, la finalizări, intru cu restul.

CV: Erau și perioade în care nu aveai antrenor de portari?

MC: Au fost perioade la centrul de copii, dar acum sunt – și buni! Pur și simplu nu aveam antrenor de portari. La un moment dat plătisem eu cu un coleg pe cineva să vină să ne antreneze.

CV: Cum sunt condițiile acuma?

MC: Mai bune, se schimbă din ce în ce mai multe și ne bucură lucrul acesta.

CV: Întrebarea noastră preferată: cât la sută depinde de tine și cât la sută depinde de alți factor să ai succes în fotbal?

MC: Cred că undeva la 70% depinde de tine, poate și mai mult. În rest de noroc, de oamenii care sunt pe lângă tine, de condițiile în care te antrenezi.

CV: Aș fi crezut că tu, ca portar, ai zice un procent mai mic. Dacă n-ai o apărare bună...

MC: Dacă tu-ți faci treaba, chiar dacă n-ai o apărare bună, dar aperi bine, te ajută mai mult. Poți să ieși și în evidență.

CV: Apropo de ieșit în evidență, cum ți s-au părut penalty-urile la meciul de Cupă?

MC: Le-am trăit cu emoții și mă bucur pentru Curileac, că a reușit să salveze două.

CV: Tu ai trăit din astea?

MC: Am avut într-o finală la Brașov Juniors Cup, când am reușit să apăr ultimul penalty al celor de la West Bromwich și am câștigat finala.

CV: Cea mai mișto variantă! Ai vreo tactică?

MC: De obicei urmăresc glezna jucătorului, unde se uită, și la majoritatea, când sunt sigur, plec înainte.

CV: Seniorii primesc indicații despre cum bat jucătorii echipei adverse?

MC: Așa îmi spunea domnul Frunză, că se uită la adversari înainte de o partidă. Chiar vreau pe această cale să mulțumesc domnilor Călin Frunză și Petre Țurcaș [n.ed. antrenori cu portarii la Poli] pentru sprijinul și încrederea pe care mi-au acordat-o și mi-o acordă în continuare.

CV: Ce așteptări ai pentru viitor? Portarilor le este greu să debuteze de tineri.

MC: Da, se maturizează mai greu, e și un singur post, responsabilitatea e mare.
Eu sper să intru în planurile echipei mari cât mai repede și de la anul să fiu măcar al treilea, al patrulea portar, să rămân aici, să joc.

CV: Al patrulea portar ești și acum.

MC: (râde) Mă rog, al treilea. Să mă antrenez cu echipa mare și să joc cât mai mult la liga a III-a, să prind încredere.

7 aprilie 2017

Pandurii - Poli 1:3 (1:0)

O fi fost o victorie dramatică, dar a fost victoria de care aveam nevoie și altceva n-ar mai fi de spus. Deși Pandurii au deschis scorul și noi am ratat un penalty în prima repriză prin Drăghici, jocul s-a întors complet odată cu eliminarea lui Nwabueze. Pedro a egalat, Bărbuț a înscris pentru a ne aduce în avantaj, apoi Pandurii au rămas în nouă, din cauza unei accidentări, și în final în opt cu o nouă eliminare. Cânu a înscris ultimul gol al partidei, garantându-ne un rezultat ce părea improbabil la pauză. Cu atât mai de preț sunt cele trei puncte, cu cât ne-a lipsit Croitoru și am revenit din spate. 

N-am intrat cu prea multă convingere pe teren și s-a văzut. Cu un unsprezece în care trei din patru jucători ofensivi erau jucători de viteză, nu surprinde așa de mult că Pandurii au stat sus, dar asta nu spune toată povestea. Multe pase greșite și erori personale ne-au costat adeseori posesia și după ce Pandurii au cerut penalty în minutul 4, primind doar un galben pentru simulare, o eroare a lui Cânu a oferit mingea pe tavă gazdelor, dar finalizarea lobată a ratat cadrul porții. Punctul nevralgic al apărării noastre a părut să fie undeva în triunghiul dintre Străuț - Scutaru - Artean. De acolo a pornit faza din minutul 19, finalizată din careu pe lângă de către Firțulescu, și tot de acolo a venit golul în minutul 25. Atunci, Străuț a atacat un adversar în flanc, acesta a ciupit mingea pe lângă el și Hlistei s-a găsit cu mult spațiu, l-a întors pe Scutaru și a tras de la 20 metri, surprinzându-l pe Straton, pierdut pe undeva la marginea careului de șase metri. Conform așteptărilor, gazdele s-au retras și la doar cinci minute am beneficiat de șansa egalării, când Bărbuț s-a văzut faultat în careu. Executanții sunt mereu surpriză la Poli, iar astăzi a fost rândul lui Drăghici. Acesta a trimis portarul în cealaltă parte, doar că a trimis și mingea peste colțul lăsat liber. Până la pauză, Šoljić a fost servit de două ori de către Artean, prima oară în poziție ideală, singur cu portarul, dar croatul a ratat preluarea și a doua oară a întors un adversar, ca apoi următoarea atingere să fie imprecisă.

Nici n-a început bine repriza secundă că ne-am găsit în superioritate numerică. Nwabueze a văzut al doilea galben și în scurt timp la noi a intrat Pedro pe teren - numai că știam prea bine că nu va fi ușor, chiar și cu om îm plus. Deși am stat constant avansat, șansele de gol nu s-au grăbit să apară. Pedro a executat o liberă din buza careului în zid în minutul 58, dar apoi au urmat zece minute de secetă. Brazilianul a ieșit însă la rampă în minutul 70: minge lungă în marginea careului, s-a debarasat din corp de fostul nostru jucător Florin Ilie, a pătruns în careu și a tras tare în diagonală, Stanca a atins mingea, fără a o opri din drumul ei spre poartă. Au trecut doar două minute ca să preluăm conducerea: Šoljić l-a deschis lung pe Bărbuț, acesta a plecat de la limita ofsaidului, a rămas în fața aceluiași Ilie și șutul său a fost judecat greșit de către Stanca, trecându-i pe lângă brațe. În minutul 74, doi jucători de la Pandurii s-au izbit violent în săritură, unul dintre ei a trebuit ridicat cu ambulanța, iar cum gazdele efectuaseră toate schimbările, au rămas în nouă. Minutul 83, contră a lui Poli, Popovici întoarce un adversar, scapă spre poartă și este prins prietenește de umeri de către Ene - încă o eliminare la gazde. Popovici bate libera, se face corner, Bărbuț execută, Stanca iese, dar Cânu ajunge primul la minge, trimite cu capul în bara transversală, însă balonul îi revine și la a doua încercare tranșează partida. În cele șapte minute de prelungiri, Popovici putea mări avantajul, fie dacă îi oferea mingea lui Mailat, fie dacă finaliza mai bine de unghi, șutul său fiind scos cu piciorul de Stanca. Ultimele două minute ne-au oferit două șanse, câte una pentru fiecare echipă în fapt, cu același Stanca reușind să respingă un șut puternic al lui Pedro, ca la faza finală a jocului, Straton să respingă peste o lovitură liberă executată din colțul careului. Și gata!

Nu-mi prea vine să mai spun mare lucru. Admir faptul că echipa a crezut și când părea greu să crezi, dar mai mult admir capacitatea noastră de a reveni. Inspirația lui Pedro, pentru care era restantă de câteva etape, cred că a fost cheia și faptul că am înscris rapid al doilea gol e clar că a debusolat gazdele. N-a fost cel mai curat joc, unde am punctat deja anumite slăbiciuni defensive și momente greoaie de construcție, cu Šoljić ușor neconvingător până la pasa oferită lui Bărbuț pentru gol. Travaliul lui Artean a contat mult, acesta fiind printre cei mai buni jucători de pe teren. Până la urmă viteza i-a descusut pe Pandurii și chiar dacă Drăghici, Străuț și Scutaru au ieșit puțin sub linie, Mailat a avut puține reușite și momente de neinspirație, Popovici a intrat greuț în joc, importante sunt punctele. Până la urmă, gazdele nici n-au mai avut ocazii între golul marcat în minutul 25 și libera din ultimul minut, deci e doar just că am obținut victoria. 

Aer, mult, mult aer. Mai un hop la Târgu Mureș, într-o săptămână, și putem trece la contemplații profunde.

Bravo Poli!

Poli: Straton (5) - Străuț (5), Scutaru (5), Cânu (6,5), Novak (6) - Artean (6,5), Šoljić (6) - Bărbuț (7), Popovici (5,5), Mailat (5) - Drăghici (4,5)

Schimbări:

Neagu pentru Drăghici (min 34)
Pedro (6,5) pentru Novak (min 56)
Bîrnoi pentru Neagu (min 87)

5 aprilie 2017

Poli - Chiajna 0:0

Anticipam că vom avea o partidă grea, dar nu chiar așa de grea încât numai norocul să facă să obținem un egal. Adevărul e că euforia de după parcursul excelent din ultima perioadă a fost împrăștiată brutal de realitatea situației curente.

Culmea, părea că începusem destul de bine, cu curaj și cu un ritm bun în atac. Chiajna a tras însă proverbialul semnal de alarmă în minutul 8 când a arătat cât de șubredă este apărarea noastră parțial improvizată și aproape complet nepregătită din punct de vedere fizic. Bocșan făcea un marcaj avansat total ineficient, iar Scutaru reprofilat în dreapta l-a pierdut pe drum pe Ciobanu. Numai finalizarea slabă din poziție bună a lui Cristescu a făcut ca Straton să nu aibă ce apăra.

Cred că faza din minutul 18 ne-a provocat un blocaj psihic pentru restul reprizei, când Dan Popescu centra de lângă Mailat, iar Cristescu îi lua fața lui Cânu și șuta în bară, amuțindu-ne pe toți. Practic nu am contat deloc, singura fază cât de cât periculoasă fiind o incursiune pe flancul lui Mailat, finalizată cu o poziționare bună pentru Popovici, a cărui șut este însă blocat și nu pune probleme portarului.

Oaspeții în schimb ne dau palpitații pe contraatac, trecându-și în cont încă trei mari ocazii. Tot Bocșan și Scutaru sunt protagoniști în minutul 27, încurcându-se unul pe altul la o minge aeriană, lăsându-l astfel pe Ciobanu să pătrundă în careu și să șuteze. Straton pune însă un picior salvator. Și tot noi i-am ajutat în minutul 38, când Poparadu trimite o minge în spate, dar lângă Bocșan e Pena care interceptează mingea, iar în final Raul Costin nu reușește să trimită cum trebuie pe lângă Straton. Doar un minut mai târziu, Grădinaru profită de mult spațiu la 30 de metri și șutează. Straton e bine pe minge dar oricum e nevoit să respingă.

Repriza secundă debutează tot cu o șansă a oaspeților: un șut al lui Ciobanu de la marignea careului, respinsă de Straton, urmat de un alt șut al lui Costin, dar peste poartă. Nu e clar dacă din cauza schimbărilor se temperează jocul, la fel nu ne era clar nici cât de apți fizic erau cei care au intrat și nu au fost titulari. Doar Neagu ne-a dat din nou ceva emoții fiind ușor depășit.

Nu se întrevedea nimic bun și toată lumea aștepta fie o minune, fie fluierul de final și obținerea unui punct, sau mai bine spus ne-cedarea celor trei puncte adversarului direct. Lipsa de vigoare și inspirație, precum și cea a unui jucător care să destabilizeze jocul ordonat al oaspeților a făcut să avem parte de un joc fără ocazii. Pressing-ul n-a dat roade, iar fazele fixe nu prea avea cine să le finalizeze.

Minutul 82 a consemnat următoarea ocazie, când Străuț nu s-a mai repliat lângă adversarul direct, dar acesta și-a oprit mingea prea larg, iar Straton l-a blocat imediat. După introducerea lui Pedro, ultimul sfert de oră a însemnat și singura perioadă în care am și presat atacul. Și nu neapărat datorită brazilianului, care n-a avut cea mai bună prestație, așa cum ne-a obișnuit în ultimele meciuri. Am obținut totuși câteva faze fixe la rând care ne-au ținut aproape de poarta adversă. Minunea putea veni chiar în minutul 90, când Mailat a simțit spațiu de acțiune pe centru, a trecut pe lângă câțiva adversari și a ciupit mingea din marginea careului, dar șutul s-a scurs puțin pe lângă poartă.

Spuneam și înainte de meci că un egal este bun, mai ales că și Târgu Mureș și Pandurii au făcut un meci nul, dar asta ne obligă la un rezultat pozitiv peste mai puțin de 72 de ore la Severin. Deocamdată e bine, dar pentru evitarea retrogradării ne trebuie un pic mai mult. Înțeleg situația grea din cauza problemelor medicale, dar chiar meciul de astăzi ne-a arătat că posibilele soluții sunt tocmai cele pe care Ionuț Popa vrea cu insistență să le ignore. Novak a jucat foarte bine și nu a greșit nimic flagrant, chiar și atunci când a fost mutat în centru pentru a-i lăsa locul eternului și mereu disponibilului Neagu. Problema cea mai mare am avut-o pe celălalt flanc, chiar și când Străuț a intrat pentru a-l întări. Oare e chiar așa un risc mare introducerea lui Haruț, jucător de națională (U18), când unul din cei mai buni (și evident, cei mai proaspeți) jucători a fost Mailat?

E grea viața de cronicar, căci nu de critică e nevoie acum, ci de încurajări pentru că echipa pare într-un moment de cumpănă care într-o parte înclină spre o prăpastie. Chiar dacă pare o situație fără speranță, să nu uităm că așa părea și la începutul campionatului. Hai Poli!

Poli: Straton (6) - Scutaru (5), Bocșan (4,5), Cânu (5,5), Novak (5,5) - Mailat (6), Artean (5,5), Poparadu (5), Croitoru (5,5), Popovici (5,5) - Drăghici (5)

Schimbări:

Străuț pentru Bocșan (min 54)
Neagu pentru Poparadu (min 62)
Pedro pentru Drăghici (min 75)

1 aprilie 2017

Iași - Poli 1:0 (0:0)

Am cam donat aceste puncte ieșenilor, în ciuda unui joc destul de bun. Din păcate, introducerea lui Neagu după pauză ne-a fost fatală, fundașul stânga greșind decisiv în două rânduri și oferind gazdelor șansa desprinderii. Mai îngrijorător este că va trebui să ne lipsim de Soljic două etape, eliminat astăzi, tocmai cu Chiajna și Pandurii. Altfel, echipa a luptat bine, în ciuda prospețimii fizice limitate, și am avut șanse de a face mai mult, dar n-a fost să fie.

Abordarea jocului la debut era previzibilă: Poli, cu atenție sporită pe defensivă, gazdele cu inițiativa. Doar că inițiativa ieșenilor nu a avut consecințe grave pentru poarta noastră, singurele ocazii fiind semnate de Cristea și Golubovic, primul cu un lat pus bine, dar care a trimis balonul pe lângă, și al doilea cu o foarfecă spectaculoasă, necadrată însă. Pentru noi, Fucek a părut cel mai aproape de a produce ceva notabil și în minutul 25 a construit o fază tare faină împreună cu Soljic: după ce mijlocașul fără podoabă capilară a luptat pentru o minge în flanc, a recuperat-o, cu un dribling scurt s-a descotorist de-un adversar, i-a pasat conaționalului său care i-a returnat serviciul, iar Fucek a apucat să finalizeze din unghi, șut blocat de Grahovac în corner. Tot Fucek a încercat două reluări dificile din cealaltă parte a careului, cu piciorul drept, una trimisă pe lângă și una în care mingea i-a fost suflată, astfel că putem spune fără mari rețineri că aceasta a fost cea mai activă repriză pentru croat de când a venit aici. Finalul reprizei a prezentat și gazdelor o mare șansă de gol - de fapt, o dublă șansă  - cu Straton intervenind inițial acrobatic la o lovitură de cap din centrul careului, balonul poposind la Bole, care a trimis, din unghi mai închis, în bară.

Constrâns de împrejurări, Popa a făcut două schimbări la debutul reprizei secunde: Neagu și Popovici au intrat pentru Șeroni și Fucek. N-a trecut nici un minut de la reluare, Neagu a fost prins descoperit la prima acțiune a gazdelor, centrarea s-a dus spre colțul lung, unde Bole a avut spațiul oferit Străuț și poarta goală în față, iar toate eforturile lui Straton au fost de prisos. Am urcat puțin la o fază fixă în minutul 49 și aproape că am fost taxați din nou, finalizarea lui Cristea trecând de puțin pe lângă. Totuși, lucrurile nu păreau dramatice, echipa arăta spirit, iar șansa a fost de partea noastră când același Cristea a fost uitat în careu de Scutaru, dar cumva a trimis cu capul pe lângă din șase metri. Prima ocazie mare pentru noi i-a aparținut lui Soljic, găsit de centrarea lui Bărbuț (la capătul unei curse tipice), voleul frumos executat al croatului fiind respins de portar. După ce Cristea a bătut o liberă telefonată în minutul 60, Popa a făcut ultima modificare, introducându-l pe Bocșan pentru un Străuț letargic și în pragul eliminării. La două minute, Bărbuț a ieșit din nou în evidență cu o cursă tipică, a fost agățat de Țigănașu, acesta primind al doilea galben. În loc să profităm, ne-am făcut umplut de penibil, Croitoru a bătut slab, mingea a ieșit din careu, Neagu a gafat și deodată ieșenii zburdau cu un om liber la mijlocul terenului, pe care Soljic l-a faultat - în absurdul momentului, fiindcă și dacă ar fi marcat, prezența mijlocașului pe teren pentru următorul meci era mai importantă decât orice s-ar fi salvat prin această intervenție. Recunosc, am stins aici televizorul să ma calmez puțin și am revenit după cinci minute. Jocul a trenat după acele faze șoc, iar următoarea șansă am notat-o de abia în minutul 82 - tot pentru gazde și tot după o eroare a lui Neagu, doar execuția slabă a lui Golubovic din poziție de unu la unu cruțându-ne. Deși am stat destul de sus în această ultimă parte, n-am mai avut energia să construim ceva coerent, mai ales că, în fapt, jucam în nouă, cu Pedro absent aproape complet. Și așa s-a terminat.

Poate că de această dată, Popa se va fi convins că trebuie să lasă orgoliul la o parte și să nu-l mai pună pe Neagu înainte lui Novak. Sau măcar să-i alterneze, dacă tot e nevoie. Gravă rămâne situația și în flancul drept, unde Străuț pare chinuit, fără vreo șansă de repaos de când s-a instalat ca titular pe post. La fel aș zice că poate și Pedro ar mai trebui odihnit puțin, în favoarea lui Drăghici, care prea n-a mai jucat niciun meci - accidentat și căzut cumva în dizgrație după cantonamentul de iarnă. Și fazele fixe - dacă măcar n-am pune adversarii pe contre periculoase, atâta timp cât oricum nu reușim să creăm pericol.
În rest, echipa a fost ok, plusuri pentru Fucek și Bărbuț, și sper să menținem cadența pentru jocurile care urmează. Dincolo de orice teorie a conspirației, nu e de glumit cu niciuna din adversare, adică nici cu Pandurii sau cu Târgu Mureș. Dar întâi, capul sus și Chiajna.

Poli: Straton (5,5) - Străuț (5), Scutaru (5,5), Cânu (5,5), Șeroni (5,5) - Artean (5,5), Soljic (5,5) - Bărbuț (6), Croitoru (5,5), Fucek (6) - Pedro (5)

Schimbări:

Neagu (3) pentru Șeroni (min 46)
Popovici (5) pentru Fucek (min 46)
Bocșan pentru Străuț (min 61)

Google+