Cei de pe dinafară

Între timp cred că toată lumea este la curent cu faptul că Poli va disputa mâine prima partidă oficială pe teren propriu din acest sezon, cu începere de la ora 11.

Cauza acestei nefericite circumstanțe este etapa semifinală din Play-off la rugby, între RCM Timișoara și Farul Constanța, meci disputat de la ora 20, tocmai sâmbătă. Din moment ce decizia s-a luat, mă gândesc la nivel politic, căci CJT administrează stadionul, conducerea lui ACS Poli probabil a fost pusă în fața faptului împlinit. Nimeni nu are dreptul să fie teritorial în orașul nostru, cu atât mai puțin un club care în acest moment nu adună decât sute de persoane în jurul lui, dar mă întreb dacă întreaga situația nu este decât un simptom al maladiei stadionului gol. Să explic:

Tocmai acuma, la începutul unui nou drum, ar fi fost mai important ca oricând să se faciliteze suporterilor echipei și celor care apreciază fenomenul fotbalistic să fie prezenți pe Dan Păltinișanu. O parte din problemă stă la adversarii noștri de mâine, care nu au fost dispuși să dispute meciul seara, probabil din considerente logistice, însă tocmai acest fel de probleme ar trebui să-și găsească soluții de cei care drămuiesc bunul mers al lucrurilor la Poli. Întâmplător trăim în România și încasările pe bilete nu reprezintă o avere, căci ce mi-e 5000 RON dacă jucam sâmbătă în fața a vreo mie de spectatori și ce mi-e 1000 RON jucând vineri? Categoria "nici de barem nu-ți ajunge", însă miza nu este una financiară.

Pentru a readuce lumea la stadion, ai nevoie de minim două lucruri: rezultate și un efort susținut. În sezonul 2011-2012, pe când nu exista decât o Poli, rezultatele erau bune, dar veneam după marea dezamăgirii a retrogradării extra-sportive, media de spectatori a fost pe la 2500. În 2012-2013 scăzut la 1100, în condițiile în care am beneficiat și de un meci cu intrare gratuită împotriva rivalilor de pe Mureș. Acuma să ne gândim că nu mai există rivali istorici în seria noastră. Deci la ce să ne așteptăm, maxim 500 de spectatori?

Există lupte pe care ți le poți asuma și altele pe care nu ți le poți asuma. Dacă ACS Poli trăiește cu energie politică și energia politică este produsă de uzina de voturi, cum de nu se îngrijorează foarte serios cei care conduc acest proiect că nivelul de susținere este așa de scăzut? Adică nu îngrijorare la o cafea, la micul dejun, ci îngrijorare care produce acțiune. Popularea stadionului trebuie să fie o prioritate, nu o activitate secundară.

În aceste condiții, tu începi noul sezon, cu o echipă schimbată la față, cu neobișnuit de mult potențial, cu un fotbal mai atrăgător și mai deschis, vineri la ora 11.

Analiză lot 2014/2015

Precum era de așteptat, astăzi au fost definitivate ultimele transferuri înainte de începului sezonului. Aproape toți cei veniți erau confirmați măcar de la amicalul de sâmbătă și lor li se adaugă un portar cu experiență în liga secundă. Astfel, rotunjim un lot destul de rotund, destul de egalizat valoric, pentru sezonul misterios ce ne așteaptă.

Transferurile în cauză îi includ pe George Neagu (generația '85), fundaș stânga, Ovidiu Popescu ('94), mijlocaș central, Pedro Henrique ('91), atacant, și Mădălin Smaranda ('84), portar. Astfel, lotul nostru ar trebui să arate cam așa, grupat pe poziții generice:

Portari: Pap*, Haidău, Smaranda

Fundași dreapta: Belu*, Motreanu*

Fundași centrali: Scutaru, Cânu, Todorov*, Bocșan*

Fundași stânga: Bălace, Morariju, Neagu, Dragu

Mijlocași dreapta: Bărbuț*, Kneeshaw*, Popovici

Mijlocași centrali: O. Petre, Keita, Boldea, Poparadu, Popescu*, Trandu, Lazăr, Dragomir *

Mijlocași stânga: Eduardo*, Nanu, Balaure*

Atacanți: Szekely, Stavric, Henrique

* născuți dupa 01/01/1993, conformi cu regula de doi jucători sub 21 de ani pe teren

Adică, la sumă, iese un lot de 29 de jucători, stufos la mijloc, puțin expus în apărare.

La o adică, Motreanu nu este chiar la un nivel cu Belu în acest moment, in special fizic și ca experiență de joc, iar Scutaru și Cânu au o predilecție pentru avertismente și accidentări. Rămân Todorov și Bocșan, ambii reveniți de curând după accidentări, deci într-un set nefericit de circumstanțe, s-ar putea să avem probleme.

În schimb, probabil am putea reduce cu unu numărul fundașilor stânga, acuma cu venirea lui Neagu, și probabil ne-am descurca bine și cu un mijlocaș central în minus. Mai mult chiar, nu știu dacă Haidău era necesar în condițiile aducerii lui Smaranda, rolul celui de-al treilea portar putând fi luat de unul din juniorii clubului, precum Rusu - dar cronologia evenimentelor probabil a condus la această situație.

Restul pozițiilor, considerând și flexibilitatea anumitor jucători, sunt bine echilibrate numeric. Testul decisiv îl va da atacul, suspectat că nu are capacitatea de a marca pe atât de des precum ne-am dori, însă cred că mai important este să avem o echipă care poata marca și cu a doua linie. Din acest punct de vedere, nu stăm rău, cu Bărbuț, Kneeshaw, Popovici (toți capabili să joace pe ambele flancuri) respectiv Nanu și Eduardo în special, capabili să ajungă în poziții de gol și să înscrie.

Uitându-ne la ansamblu și trecând peste suprapopularea anumitor poziții, dispunem de o echipă care balansează talia cu viteza, experiența cu tinerețea, care în teorie are oameni de gol pentru fazele fixe, precum și pentru atacuri rapide. Diferența o vor face execuția tehnică și înțelepciunea antrenorului. Și acesta din urmă are, vorba vine, ceva de dovedit.

În esență, vreau să spun un lucru: am încredere în Poli.  

Mersul greu al birocrației

Citeam astăzi despre pierderea lui Lassana Camara, în favoarea unui club de prima ligă din Portugalia. La baza acestui transfer eșuat stă lentoarea birocratică inerentă a unui club condus din resurse publice, cu ratificări și întâlniri de consiliu necesare la mai fiecare pas, cu prisosință atunci când e vorba de bani. Evident, nu cei care se scurg deja printre îmbinăturile politice deloc etanșe care compun conducerea Politehnicii, ci cei care pot face o diferență în rezultatele sportive.

Cred că am pierdut un jucător de enormă calitate fotbalistică, care la vârsta de 22 de ani avea încă tot viitorul în față. Și cu el, n-am pierdut doar plusul de pe terenul de joc, deschiderile sale precise către coechipieri, ci și orice ban venit pe urma confirmării talentului său. Oportunitatea de a avea în curte un jucător cu o asemenea carte de vizită, care să nu fi avut ocazia să arate ceea ce poate la cluburile anterioare, e rară.

Rămâne de văzut dacă numele lui Sana se va alătura altor nume de aproape-poliști care n-au sfârșit prin a confirma la Timișoara. Lecția principală este însă alta, anume că nu poți să ai flexibilitatea unui elefant și să-ți dorești să surprinzi o gazelă. Suntem deja în anul de grație 2014, cu doi ani rămași din mandatul de primar al principalului motor financiar din spatele proiectului ACS Poli, și cred că planează destule semne de întrebare asupra continuității pe care acesta o poate garanta în cazul lipsei continuității sale politice. Acesta este lucrul pe care nu-l înțeleg, cum poate un polist să dea dovadă de atâta miopie încât să nu recunoască gradul de expunere al Politehnicii atâta timp cât ea depinde de voință politică și bani publici.

Am fost în Liga 1 și n-am adus pe mai nimeni lângă echipă. Poate vom mai avea ocazia anul viitor, dacă toate lucrurile merg conform planului, în care caz acest club își va juca probabil ultima șansă de a se consolida și a-și asigura un viitor. Nu ar fi înțelept să ignorăm acest aspect.

Exact de ce aveam nevoie

Victoria cu Viitorul a întrerupt o serie tristă de 3 înfrângeri consecutive și având în vedere că înfrânta este o contracandidată directă în lupta pentru evitarea retrogradării, punctele au valoare mult mai mare. E exact de ce aveam nevoie în acest moment.

Dar, în plus, am văzut ceva ce nu mai văzusem de ceva vreme, din perioada de glorie a lui Velcea, de la începutul acestui campionat. Imediat după cele două goluri jucătorii s-au repezit spre banca de rezerve, unde s-au bucurat cu toții, împreună și cu proaspătul antrenor, Dan Alexa. Sigur, nu mă așteptam ca jucătorii să-l ia în brațe pe mult mai vârstnicul Șunda, dar parcă s-a simțit o mai mare defulare a bucuriei și unitate a jucătorilor, atât după goluri, cât și după fluierul de final. Unitate care s-a simțit și în teren, în modul eroic în care s-au apărat.

Nu spun că poveștile apărute în presă despre atmosfera în vestiar în legătură cu Șunda ar fi adevărate, dar e clar că existau disensiuni și lipsă de respect. Iar când valoarea jucătorilor este modestă, e greu ca rezultatele să apară în asemenea condiții. Era clar nevoie de o schimbare. Chiar dacă la început am fost sceptic că un jucător fără nici un fel de experiență în ale antrenoratului poate salva echipa de la retrogradare, cred că în acest moment nu de un antrenor aveam nevoie. Într-adevăr, decât unul care să gafeze ca în înfrângerea cu Brașovul, mai bine fără. Atunci când valoarea jucătorilor nu e suficientă, numai voința și spiritul de luptă pot ajuta echipa. Alexa a arătat că poate să ofere echipei exact ce are nevoie. Chiar de colegul meu a criticat stilul defensiv și temător abordat, eu cred că era exact ce trebuia jucat. "Știam că ei sunt obligați să câștige, că vor risca și se vor desface în apărare, am așteptat momentul prielnic și am și profitat de asta." a declarat Alexa după meciul cu Viitorul, dând dovadă de mult mai multă maturitate decât experimentatul Șunda, care în aceeași ipostază a decis să riște iresponsabil și ne-a costat amarnic.

Pentru meciul cu Steaua, însă, e nevoie de și mai mult - de suportul publicului. Sper să dăm gol și să nu pierdem. Cine știe? S-au mai văzut miracole și dacă echipa are încredere, atunci să avem și noi.

Hai Poli!

Contemplare tactică

Mi-am petrecut seara contemplând puţin abordarea tactică a echipei, atât în general, cât şi în special cu privire la meciurile în care am evoluat în superioritate. Şi ziceam astfel, cu pălăria mea pesimistă pe cap:

Cred că nivelul de acuma este cam tot pe acolo pe unde era nivelul când a plecat Velcea. Poate că atunci motivele erau altele, însă nu văd cum acest meci a fost mai presus decât cel cu Corona sau decât cel cu Botoşani. Acest lucru mă face să mă gândesc că plusul de atitudine obţinut prin schimbarea antrenorului s-a disipat şi dacă situaţia nu va lua altă faţă curând, că a fost principala cauza pentru jocurile bune arătate pe finalul anului trecut.

Ma plângeam la un moment dat că nu jucăm pe flancuri, deşi avem jucători buni pe flancuri. Între timp se pare că încercăm excesiv să exploatăm flancurile, dar nu cred că în aceste două meciuri am dat mai mult de două-trei centrări utile. Nu mi se pare că avem destul curaj să încercăm şi zona centrală, deşi în mod anume au apărut ieri faze bune când am intrat acolo. Adesea văd însă un jucător la mijloc care preferă lungul de linie în locul jocului spre Gorobsov (sau Hasani, cine o fi pe acolo), probabil de teama unei recuperări care să lase echipa descoperită. Atunci când am construit central, s-a strâns acolo, au apărut şi mai mult spaţii în flancuri, implicit şi şanse mai bune pentru centrări sau şuturi. Poate că e prea simplistic să spunem că viteza de joc ne rezolvă toate problemele, însă fără ea şi în lipsa unor centrări de calitate, respectiv a unor jucători foarte abili în careu, e greu să ajungi periculos în zona careului advers. Un joc mai rapid înseamnă un joc mai riscant, fiindca presupunerea este că limita tehnica a unor jucători este joasă. Nu ştiu dacă e neapărat aşa.

Aş aprecia că la o echipă bine formată, chiar dacă de nivel mediu/inferior, se pot distinge două viteze de joc: cea de aşteptare, când scorul e de regulă favorabil sau oricum egal, şi cea activă, când scorul nu e favorabil. O echipă trebuie să se dovedească în stare de a face tranziţia de la o stare la cealaltă, chiar dacă asta înseamnă asumarea unor riscuri mai mari, şi nu stiu de ce echipa noastră nu pare, de regulă, sa fie capabilă de această tranziţie. Ieri a mers, cât de cât, însă rezultatul tot n-a fost cel dorit. Mai mult de atât, aceeaşi tranziţie trebuie făcută şi atunci când condiţiile din teren se schimbă - spre exemplu când rămâi cu un jucător în plus. E un moment prielnic să pui presiune, sa-ţi exerciţi superioritatea asupra adversarului, adesea dezorganizat. Însă noi n-am făcut acest lucru în niciuna din partidele când am avut superioritate, am continuat să jucăm pasiv, să permitem adversarului să-şi regăsească echilibrul. Un om în plus nu se simte daca nu dezvolţi un joc în viteză, fiindcă de regulă se repozitionează un jucator ofensiv, dar echipa în superioritate nu are aceeaşi flexibilitate în a-şi reconfigura linia de fund. Introducerea lui Bărbuţ a făcut întocmai acest lucru, dar mai erau doar zece minute când s-a produs înlocuirea, deci a fost tardiv.

Ştiu că m-am aruncat aici în teorie fotbalistică de colţ de stradă şi că n-am diplomele să-mi ateste competenţa, dar cred ca vorbim despre lucruri logice. Sunt convins că ele sunt ştiute de toţi cei implicaţi la club, deci nu ştiu de ce implementarea lor nu funcţionează.

Rezumat tur 2013/2014: partea I

Respirăm aer de Liga 1 şi părem să o facem cu oareşce succes, mai ales dacă e să ne gândim cât de dificil a părut returul sezonului trecut şi cât de puţine completări s-au făcut la lot. Puţine în sensul de puţine bune, că la număr au venit jucători, a căror confirmare se lasă şi acuma aşteptată. Dar pentru fiecare duo de Ruiz-Furtado, Dragu - Moldovan, există un Nuno Claro, un Gorobsov - chiar şi un Scutaru.

La final de an, după două etape din retur, suntem pe locul 11, cu 22 de puncte, la doar patru peste primul loc retrogradabil - deci soarta noastră stă în continuare în balanţa transferurilor ce au să vie. Debutul strălucitor din iulie parcă e din altă poveste, însă datorită lui ne aflăm în această poziţie decentă. A urmat declinul, schimbarea lui Velcea impusă de lipsa vreunei atitudini în joc a echipei (cât şi a rezultatelor, se înţelege), venirea lui Şunda care a coincis cu îmbunătăţirea aspectului jocului nostru, dar care a lăsat de dorit în privinţa pragmatismului. Erorile personale ne-au costat când ne-a fost lumea mai dragă şi am pierdut uşor puncte cu Pandurii, Astra, Ceahlăul şi Concordia. Astfel, primele zece etape de anul viitor, în care vom întâlni mai mulţi adversari direcţi, vor avea o importanţă deosebită şi nu ne permitem să facem prea mulţi paşi greşiţi. Va fi un aşa-zis test de bărbăţie (nu că ar fi mai prejos un test de feminitate) pentru toţi cei implicaţi la Poli.

Nici nu are rost să facem o listă la golgheteri, căci pe lângă Szekely care a marcat de nouă ori, Bărbuţ, Boldea şi Gorobsov care au marcat de două ori, doar Nanu şi Şeroni şi-au mai trecut numele pe lista marcatorilor. Destul de puţin, acesta fiind şi un motiv pentru care rezultatele noastre suferă - pericolul vine, aşa rar cum vine, de la prea puţini jucători. Nu facem golul pe meci şi doar două formaţii au înscris mai puţin decât noi - dar toată lumea ştie asta, să vedem reacţiile celor împuterniciţi.

E ciudat că cel mai reuşit meci al acestui tur a fost tocmai cel din prima etapă, cu Dinamo. Rămâne de văzut dacă cel mai slab meic, cel din retur cu Dinamo, va fi devansat până la final. Sper că nu. Aşadar, momentele bune în materie de meciuri:

1. Poli - Dinamo (6,12)
2. Năvodari - Poli (6,00)
3. Poli - CFR Cluj (5,92)
4. CFR Cluj - Poli (5,88)
5. Poli - Gaz Metan (5,88)

Nu ştiu acuma dacă aş spune că meciul de la Năvodari a fost vreo reuşită memorabilă în materie de fotbal, dar îmi aduc aminte că eram la munte şi vremea era frumoasă când m-am uitat la el, deci poate asta mi-a afectat percepţia. Totodată, victoria cu CFR a fost bineînţeles în retur, însă e mai reprezentativ să grupăm meciurile în perioadă în care au fost disputate, ca apoi statistic să fie împărţite cum se cuvine la final de an.

Iată şi ghiulele:

1. Dinamo - Poli (5,04)
2. Steaua - Poli (5,15)
3. Concordia - Poli (5,33)
4. Poli - Botoşani (5,36)
5. Poli - Astra (5,42)

Doare să vedem ce lamentabile au fost prestaţiile noastre din Bucureşti. A durut şi înfrângerea acasă cu Botoşani, care a fost o combinaţie crudă de neşansă şi impotenţă. La Concordia media este trasă grav în jos de gafele lui Scutaru, căci altfel partida se înscria în mediocritatea înfrângerilor ca note, undeva între 5.40-5.60 - nouă partide se regăsesc în această zonă!

Media totală a turului este de 5,61, ceea ce înseamnă că nu e chiar cea mai slabă medie din ultimii zece ani, însă este mai degrabă în coada clasamentului. Această statistică nu ne comunică însă ceva nebănuit, ci doar confirmă faptul că e loc de mai bine. Mai trebuie aduşi doi-trei jucători de primul unsprezece, se mai pot promova nişte juniori în preajma echipei mari, însă dincolo de toate trebuie să avem o viziune asupra lucrurilor şi trebuie să conferim o identitate socială clubului.

Cine este ACS Poli pentru Timişoara? Obiectivul răs-răstit şi rostit este că ACS Poli trebuie să ţină talentul din zonă în zonă şi să construiască din resurse proprii pentru viitor. Parţial sunt semne că s-ar întâmpla asta, însă trebuie să te întrebi ce fel de lupte s-au dat pentru jucători precum Rotariu, Buia sau Filip, toţi ajunşi la Dinamo, când locul lor de drept ar fi fost la Timişoara. Există mereu o pleiadă de cauze pentru care un junior nu se potriveşte unei echipe, când voinţele celor implicaţi nu coincid, însă dacă e să vorbim concret despre Rotariu, mi se pare greu acceptabil faptul că a putut face un asemenea impact în doar câteva luni şi are şanse ca în curând să plece la un club respectabil din Europa, totul pentru beneficiul unui club bucureştean.

Cine e responsabil pentru asemeneea scăpări? Cine plăteşte? Cine aduce oamenii înapoi la stadion?

Răspunsul cel mai simplu e "fotbalul". Dar atunci când fotbalul oscilează, o face speranţa pentru mai bine. Momentan acest lucru lipseşte la club, conducerea pare arhaică în gândire şi constituţie, astfel că după un an şi jumătate ACS Poli nu arată nicidecum aşa cum ar trebui să arate echipa fanion a oraşului. Anumite lucruri funcţionează, există oameni din zonă la club care au şi alte merite decât simplul fapt că sunt din zonă, a ajuns şi Şunda să mai antreneze pe Poli, avem o platforma onlineprezentabilă, însă comunicarea nu înseamnă automat implicare. Nu este suficient să exişti, este necesar să fie evident că îţi doreşti să faci acest lucru, să supravieţuieşti, să creşti, să te transformi, să fii mai bun, să degaji pasiune.

Pasiune.

Jucătorii sezonului 2012-2013

Până ce colegul meu va prezenta o analiză detaliată bazată pe date concrete, aș vrea să-i menționez pe jucătorii care personal mi-au plăcut cel mai mult în sezonul 2012-2013.

Primul este golgheterul echipei, Nicu Boldea. Intrat ca rezervă în prima etapă, cu UTA, a marcat primul gol, schimbând cu totul așteptările spectatorilor cu privire la sezonul ce a urmat. Tot el a fost cel care a dat formă acestor speranțe, prin golul victoriei din ultimul minut al meciului de la Tg. Mureș. Pe lângă faptul că ne-a încântat cu goluri deosebite, șuturile sale de la distanță devenind un fel de marcă înregistrată, a fost util pe tot terenul, indiferent că a jucat în atac sau la mijloc. Din păcate, returul nu a fost la fel de strălucit, mai ales că s-a și accidentat pe finalul acestuia.

O surpriză foarte plăcută este Răzvan Trandu, care s-a transformat incredibil pe finalul turului. A fost introdus treptat, tot mai mult, în ciuda prestațiilor neconvingătoare. Până și Velcea nu părea sigur de ce tot insistă cu titularizarea lui, nelăsându-l mai mult de o oră în teren. Totuși, încăpățânarea aceasta avea să dea roade, căci Trandu a fost eroul ultimului meci din retur, la Oradea, când întorcea de unul singur partida cu un lob de excepție și cu asumarea executării unui penalty. În retur, odată cu venirea lui Petre, nu părea că timișoreanul va mai prinde multe minute. Dar după începutul dezastruos al echipei, reușește să se impună ca titular în fața celor doi colegi mai experimentați, Petre și Poparadu, prin prestații excelente: la Slatina își asumă din nou responsabilitatea executării unui penalty extrem de important în ultimul minut, după ce Szekely ratase unul mai devreme, apoi reconfirmă în victoria cu Damila. Este al treilea golgheter al echipei, dar are în palmares și câteva pase de gol, iar per ansamblu a fost un pic din acel mijlocaș ofensiv de care se tot vorbește că e nevoie. Remarcabil este faptul că la doar 22 de ani, Trandu este deja la a treia promovare după cele cu ACS Recaș și Fortuna Covaci!

Ultimul pe listă este juniorul Bărbuț. A făcut parte din echipa campioană la U16 de acum doi ani, a cărei golgheter a și fost. Adus după acel titlu de la Giroc la Poli în perioada lui Iancu, a fost apoi "moștenit" de către noua structură a echipelor de juniori. S-a remarcat și în câteva din ultimele jocuri ale lui Poli II de sezonul trecut, iar în lotul ACS a ajuns în timpul cantonamentului de iarnă. Deși speram că va debuta cu UTA, mai ales că erau semne clare că se va întâmpla asta înainte de meci, la 0-1 și cu un om în minus nu credeam că Velcea îl va mai introduce. Eu unul nu aș fi făcut-o, dar, la fel ca în cazul lui Trandu, am fost surprins. În cele din urmă a venit și titularizarea după prestațiile slabe ale lui Goge, iar micuțul fotbalist nu a lăsat șansa să-i scape, oferind o prestație sclipitoare în fața Damilei, prin care a atras și un ropot de aplauze. A continuat în aceeași notă, obținând chiar și primul gol în tricoul lui Poli în meciul de acasă cu Tg. Mureș. Mai are de crescut, un fundaș cu experiență îi poate face față, dar viteza, inteligența și altruismul rămân atuurile sale excelente. Este comparat cu Torje, dar să sperăm că nu va urma drumul lui și că alături de el vor confirma și Bocșan - care a și debutat într-un final în ultimul meci - precum și Todorov.

Din lotul ASU Politehnica mi-e mai greu să aleg, unde îl avem pe golgheterul Marchiș, pe veteranul Rotariu, pe nou-venitul Ilie... Totuși, pur subiectiv, preferații mei sunt Popoviciu, care m-a încântat printr-un joc cu stil și niște goluri superbe, și Lazăr, juniorul ce s-a descurcat foarte bine în apărare, chiar și atunci când a avut de înfruntat adversari puternici.

4 decembrie 2012

În ultimii ani data de 4 decembrie a reprezentat mai mult decât o aniversare. A fost un simbol al luptei pentru recuperarea palmaresului, respectiv al luptei împotriva celor care s-au folosit de acesta în interesul lor și în defavoarea noastră. Mai mult decât atât, reprezintă o făclie ce pâlpâie în noapte, ca simbol al identității către care tindem.

Credința mea e că identitatea va fi regăsită și că lucrurile vor reintra în normal doar atunci când 4 decembrie va redeveni o celebrare a tradiției fotbalistice începută în urmă cu 91 de ani. La câți mai mulți și mai frumoși!

Încotro?

Parcă mai ieri Poli murise, iar suporterii nu știau ce le va rezerva viitorul. De atunci lucrurile au progresat foarte mult. Dacă e să ne referim la ASU, suporterii ce se implică activ în mersul echipei, scot materiale promoționale meci de meci, asigurând între timp și echipamentul jucătorilor. Ținând cont de fluxul constant de spectatori, pare că viitorul e asigurat.

Mai presus de ineditul situației, pe mine cel puțin, mă captivează posibilitatea de a schimba mentalitatea fotbalului românesc din temelii. N-ar fi minunat ca fotbalul să nu se mai joace pentru televiziuni sau pentru ca diverși conducători să se îmbogățească? Ca juniorii să nu fie crescuți pentru impresari, ca meciurile să fie exclusiv pentru jucători și spectatori? Ca un club local să respecte părerea fanilor și să reprezinte un punct de interes pentru tot ceea ce e de-al locului, de la mass-media până la afaceri și întreprinderi, iar clubul să nu facă nici un compromis și să se descurce cu forțele proprii.

E o ambiție uriașă, dar dacă nimeni nu se înhamă, atunci cu siguranță nu se va reuși vreo schimbare. Mai ales suporterii poliști au protestat împotriva sistemului actual. Dar de protestat e ușor. Oricine o poate face, dar în majoritatea timpului nu are nici un efect, ceea ce noi știm foarte bine. E infinit mai greu să clădești ceva, piatră cu piatră, care să crească treptat, pentru ca în final să uimească pe toată lumea.

De aceea eu nu pot fi încă foarte optimist în legătură cu ambițiile celor care s-au înhămat la frâiele echipei de fotbal a Politehnicii. Au trecut deja câteva luni în care nu s-a expus clar scopul acesteia. Va rămâne club de amatori sau sunt ambiții mai mari? Sub ce formă de organizare va continua? Nu cred că mai poate merge mult doar din donații, mai ales dacă va promova la un nivel superior. Nu e clar cine și cum ia deciziile și nu există nici o garanție că acestea vor fi în favoarea fanilor. La o adică de unde se știe ce își doresc fanii și mai exact de părerea cui se ține cont? Dacă această echipă se dorește a fi reprezentativă pentru oraș, atunci ea va trebui să și ofere ceva comunității, în afara meciurilor. Probabil e încă devreme, dar trebuie pusă și problema juniorilor. Care se vrea a fi relația cu Universitatea, cu celelalte cluburi, cu autoritățile locale? E clar că pe viitor finanțarea va trebui să fie din sponsorizări, iar pentru asta trebuie trasate condițiile în care asemenea colaborări vor fi efectuate, astfel încât să fie în interesul fanilor și al comunității.

Se poate ca la unele întrebări să se răspundă în zilele ce urmează. Ar fi un pas înainte. După cum spuneam, e incredibil de greu să clădești ceva. Eu sper să nu fie doar un castel de nisip.

În zilele următoare, aceeași întrebare va fi adresată și clubului ACS Poli.

Cronica Violetă și dualitatea Politehnicii

Poate că unii dintre cei care urmăresc cu oarecare fidelitate scrierile noastre s-au întrebat ce rezervă viitorul Cronicii Violete. Considerăm că rolul nostru este, precum zice și titulatura, unul de cronicari, observatori cât mai obiectivi ale celor ce se întâmplă în principal pe terenul de fotbal și ocazional în jurul lui. Chiar dacă nu ducem lipsă de păreri, tendința este ca acestea să fie moderate, astfel încât să permită timpului să spună cuvântul final.

Prin urmare, Cronica Violetă va urmări cu interes ambele proiecte desfășurate în numele Politehnicii, atât clubul din liga a II-a, cât și cel din liga a V-a. Există destule lucruri care trebuie clarificate în cazul ambelor formații, destule semne de întrebare care pot pune piedici majore pe viitor, a căror soluționare va ține de iscusința și pasiunea celor implicați.

De-a lungul acestor ani, singura poziție pe care am adoptat-o cu destulă deschidere a fost de a ne exprima neîncrederea în intențiile fostului patron al Politehnicii, Marian Iancu. Dar nu am dorit niciodată ca ea să fie în prim plan, deoarece fotbalul trebuie fie să depășească scandalul, fie să îl lase în umbra sa.

Momentan, judecând după ce reiese din presă, foștii jucători ai clubului falimentat de către Marian Iancu care mai sunt sub contract cu acesta, vor fi împrumutați la ACS Politehnica Timișoara. Speranța noastră este ca actuala conducere a acestui club să fie conștientă de faptul că dacă ceva ar putea compromite instantaneu eforturile depuse în vederea creării unui club puternic care să reprezinte Timișoara, acest lucru ar fi implicarea lui Marian Iancu. Și deja par a zbura aproape de soare.

Altfel, speranța noastră este ca destinul să fie mai blând cu Politehnica în anii ce au să vie și ca într-un viitor cât mai apropiat să ne regăsim cu toții clubul pe care îl urmărim cu pasiune de atâta amar de vreme.

Hai Poli!

Corabia fără nume

Îmi aduc aminte că în vremurile de demult, când mai eram student și studios, am compus un eseu la filozofie pe tema identității. Era o problematică ce ne privea adânc în suflet încă de pe atunci și din păcate a revenit în prim planul existenței noastre de suporteri ai Politehnicii.

Situația e, dincolo de toate, destul de simplă. Epava financiară care este Politehnica Timișoara, administrată de către Marian Iancu, este lăsată să se scufunde, ducând împreună cu ea la fund sentimentul de adeziune creat față de o formă a clubului nostru care a avut o sorginte ce la rându-i a fost controversată. În schimb, este mutată pe Dan Păltinișanu formația locală din Recaș, proaspăt promovată în liga a II-a, și redenumită Politehnica. Clubul în sine va consta principial dint acești noi veniți, a căror aport pe lângă locul din liga secundă este o situație financiară pozitivă (presupun aici) și un lot de jucători, și componenții rămași de la echipa administrată falimentar de către Marian Iancu, atât jucători, cât și staff-ul tehnic sau administrativ.

Paralela pe care aș fi vrut să o fac privește situația corabiei unui individ numit Tezeu. Când s-au distrus câteva scânduri din corabie, acestea au fost înlocuite cu altele, și în timp, cu tot mai multe înlocuiri, s-a ajuns la situația în care nicio scândură din corabia originală nu se mai afla în compoziția navei. Idem pentru celelalte componente deteriorabile, inclusiv persoana lui Tezeu, care la un moment dat s-a dus și el pe alte tărâmuri. Așadar, în timp, corabia lui Tezeu nu mai avea nimic în comun cu corabia lui Tezeu, deci mai era sau nu...corabia lui Tezeu? Ce înseamnă continuitatea, unde începe și se termină un lucru, ce conferă identitate? Dacă ar fi să luăm toate componentele corabiei lui Tezeu și să le reasamblăm pe o corabie identică în alt colț al lumii, ar fi aceeași?

Teoria spune că dincolo de componentele unei entități, aceasta trebuia privită într-un ansamblu multi-dimensional, care include spațiul și timpul. Deci corabia lui Tezeu a fost corabia lui Tezeu atunci când Tezeu era contemporan cu ea și o uzita în mod frecvent. Dar dacă Tezeu s-ar fi perindat și pe alte corăbii, atunci am discuta despre corăbiile lui Tezeu, toate distincte între ele, separate de momentul în care au fost stăpânite de cunoștința noastră. La o adică, dacă cineva ar copia Mona Lisa folosind exact aceleași culori, exact aceeași pânză, exact aceleași pensule, și ar crea o copie fidelă a originalului, tot n-ar fi recreat o Mona Lisa identică. Identitatea fizică își are sorgintea în originea spațio-tempoarlă, nu în trecerea ulterioară a timpului.

Cum s-ar preta această paralelă la problema Politehnicii? Discuția despre forma fizică ar putea fi purtată în termeni de genul unde evoluează clubul, din cine este compus, care sunt jucătorii, care e situația juridică? Dar cum putem integra aspectul calitativ în această discuție, cine este "Tezeul"  Politehnicii Timișoara, sufletul și conștiința entității noastre? S-ar putea argumenta că este vorba de Universitatea Politehnica. S-ar putea argumenta că este vorba de asociația Druckeria, de CVUCS, de suporterii declarați ai Politehnicii, etc.

 Și cine e să decidă că Tezeu nu s-a urcat pur și simplu pe altă corabie?

Chiar dacă ar fi să ajungem, printr-o minune, la un consens vis-a-vis de care combinație cantitativă și calitativă reprezintă pe Poli, cred că situația în întregul ei e următoarea: continuitatea administrativă a  clubului a fost compromisă în mai multe rânduri de-a lungul ultimelor decenii, dar ceea ce a făcut ca Poli să fie privită drept Poli este faptul că Timișoara în ansamblul ei socio-cultural a ales prin majoritate să se asocieze cu o entitate care prezenta măcar o parte din componentele originale ale clubului.

Nu cred că putem avea parte de un deznodământ pozitiv dacă în acest moment capitalul de susținere se va scinda. Și trebuie să ne împăcăm cu gândul că nu există nicio cale care să fie corectă din punct de vedere al continuității, exceptând eventual salvarea clubului condus de Marian Iancu - cel puțin a continuității ultimului deceniu.

Amical: ACS Recaș - Poli 0:5 (0:1)

Cu toată indecizia în ceea ce privește viitorul administrativ la clubului, e dificil să dai mare importanțe la rezultatul unui amical. Alb-violeții au dispus de formația din Recaș (C5) în urma reușitelor lui Axente, Popovici, Boștină, Popa (x2). De remarcat că Velcea a folosit jucători diferiți în cele două reprize și că meciul s-a întins dincolo de 90 de minute.

E curios faptul că formația din repriza secundă, compusă mai degrabă din rezerve, s-a dovedit mai prolifică, dar e posibil și ca adversarul să fi suferit mai mult din punct de vedere fizic în acele momente. Se remarcă apariția lui Zele în echipă, jucător pe care n-am avut ocazia să-l urmăresc la Poli II.

Mă deranjează teribil faptul că în continuare nu ne putem concentra pe fotbal și trebuie să urmărim de la depărtare vagile planuri elaborate pentru redresarea clubului în diferite birouri semi-obscure. Din punctul meu de vedere e destul de clar că Marian Iancu nu are trebui să joace un rol în viitorul Politehnicii decât dacă o aduce pe linia de plutire în principal prin propriile abilități și resurse. Orice alt compromis e improbabil să prezinte sorți de izbândă deoarece lipsește pasul asumării răspunderii, fapt despre care se discută mult prea puțin și care lasă nepermis de mult loc pentru repetarea istoriei.

Poli (repriza I): Lepmets - Belu, Scutaru, Mera, Sandu - Chiş, Zaluschi, Poparadu - Goga, Cârstea, Axente

Poli (repriza II): Kirev - Dăruială, Petcuț, Ilie, Zele - Fuchs, Gorobsov, Dobricean - Popa, Boștină, Popovici

Mișcări de jucători

Astăzi a fost deja a treia zi de când cele două echipe de seniori ale clubului au început pregătirile pentru retur. Au venit jucători noi, unii au făcut trecerea de la echipa a doua la prima, în timp ce satelitul încearcă să mai promoveze niște juniori. Am avut câteva plecări și transferurile încă nu s-au încheiat. O scurtă trecere în revistă puteți citi în rândurile ce urmează.

Să începem cu Poli II, la antrenamentele căreia, în ziua de luni, au participat următorii jucători: Ostafie si Trițoiu (portari), Belu-Iordache, Iovan, Bocșan, Damian, Todorov, Stancu, Artean, Constantinescu, Opriș, Szalkai, Silaghi-Perju, Lupancu, Vântură, Vucea, Boștină, Pleșcan, Radosav, Mucsi.

Se poate observa o serie întreagă de jucători noi, veniți de la echipele de juniori, unii dintre ei intrând deja în câteva meciuri din tur. Probabil că în retur vor avea parte de mai multe oportunități. În esență s-a pus capăt generației de după Luchin și Torje, care n-a avut prea multe de spus și lasă loc unor noi campioni la nivelul juniorilor.

În primul rând, apărarea, un punct nevralgic în tur, este întărită de către Bocșan și Todorov, campioni cu Timiș U16 anul trecut. Apoi avem o întreagă linie de atac, Pleșcan și Vântură fiind cei care au impresionat la echipele de juniori anul trecut. Mai este și Velici (care nu știu de ce nu e în listă), cel care înscria dubla în finala juniorilor de anul trecut. Despre acesta era vorba să treacă la prima echipă, dar așa cum a confirmat și Stoicov acesta nu e pregătit încă. A fost accidentat și nu a jucat prea mult în tur. În plus, a fost vorba și de ceva probleme disciplinare. Ar trebui să fie și portarul Gârlea și Rotariu, tot campioni la sub-16. Ultimul a jucat deja de destule ori la Poli II. Oricum, la acest nivel vor fi rulați și alți jucători, mai ales că mulți dintre cei enumerați vor avea parte și de convocări la loturile naționale. Pe măsură ce vom vedea mai multe meciuri, ne vom face o imagine mai bună asupra tinerilor poliști.

Trecând la echipa principală, aici nu sunt așa multe noutăți: Lepmets, Kirev, Iordache (portari), Dăruială, Ilie, Scutaru, Mera, Sepsi, Sandu, Sava, Zaluschi, Poparadu, Tameș, Petcuț, Pătraș, Goga, Adrian Popa, Chiș, Dobricean, Fuchs, Gorobsov, Popovici, Rocha, Zăgrean, Axente, Cârstea, Ricketts.

Notăm întâi revenirea după accidentare a lui Iordache, portarul din finala juniorilor. Cea mai mare discuție s-a purtat în jurul a celor 4 jucători cu salarii mari și mai în vârstă. De Curtean am scăpat, dar Goga e cu siguranță cel mai greu de vândut jucător din România. De Tameș se spune că va fi lăsat liber - mutare bună în condițiile în care postul său e acoperit de jucători buni, dar mult mai tineri și mai ieftini.

Mi se pare bună direcția trasată, de întinerire a echipei și închegarea unui nucleu de jucători care să reprezinte echipa pe mai mulți ani, dar să vedem și cum se va pune în aplicare. În acest sens nu prea înțeleg de ce continuă aducerea unor jucători liberi de contract, care nu aduc o valoare substanțială. Nu e vorba de Cârstea, care poate fi o soluție pentru atac, ci de Petcuț și de argentinianul ce se află zilele acestea în probe, care doar îngroașă rândurile și-așa destul de mari. Ne pregătim de prima ligă cu jucători de liga a doua.

Rămâne de văzut de care din cei 4 jucători ne vom putea despărți și dacă într-adevăr cei ce vor rămâne vor fi trecuți pe bancă. Dacă așa se va întâmpla atunci se vor deschide noi oportunități celorlalți jucători. În speță Sandu va ajunge în sfârșit titular de drept. Totuși, dacă și Sepsi va pleca, atunci flancul stâng nu va mai arăta așa solid, mai ales că se insistă și pe despărțirea de Sava. Returul va fi și momentul ca Popa și Popovici să confirme că au stofă de jucător la Poli. Alături de ei, se pare că și Dobricean și Fuchs au făcut definitiv pasul de la Poli II. Din păcate nu l-a făcut și Ganea, cel mai bun de la echipa secundă în tur, din cauza neînțelegerilor cu clubul.

Ar fi frumos, dacă tot au rămas în Timișoara, să avem parte de unul-două meciuri de pregătire cu care să ne facem și o imagine a Politehnicii în 2012.

La mulți ani Poli!

Clubul nostru împlinește astăzi 90 de ani, un eveniment scos în evidență cu insistență și iscusință, încă de anul trecut. Astfel, e greu ca cineva care susține Politehnica să nu fie conștient de importanța aceastei zile. În plus, pentru o mini-celebrare, la ora 14.00 se deschide astăzi și magazinul "Viola Joma", pe str. Augustin Pacha nr. 1, de unde se vor putea achiziționa bunătăți asortate în culorile perfecte.

Deja, la aceasă vârstă, Poli stă să depășească proverbiala "viață de om". Dacă mă gândesc la ce-am trăit în doar ultimii cincisprezece ani mă ia cu amețeala, spectacolul a nouăzeci fiind greu de imaginat. Nu există nimic mai important decât continuitatea, precum am ajuns și noi să învățăm în această perioadă, deci cu siguranță cel mai adecvat mod de a sărbători istoria vie a Politehnicii este de a găsi modalitatea prin care aceasta va rămâne vie multă vreme de acuma încolo. Și pare, încet-încet, că ne îndreptăm în această direcție.

La fel de important este ca în aceste momente festive să fie familiarizați cât mai mulți suporteri cu ceea ce reprezintă Politehnica și valorile care au definit, de la o perioadă la altă, viața alb-violetă. Fotbalul nu s-a născut în acest secol de relativ tristă amintire și e bine să ne aducem aminte de asta. Nu degeaba se vorbește des despre perioadele romantice, deși cam tot trecutul este o variantă romantizată a prezentului de atunci, și la fel va fi și pe viitor.

Fiecare dintre noi știe cât de mult înseamnă Poli pentru ei, în ce măsură i-a acompaniat de-a lungul anilor prin diversele etape ale vieții. Dintre toate fenomenele istorice care se celebrează de la an la an, de la deceniu la deceniu, cele care ne definesc în continuare viața, dându-i culoare și umplând golurile, trebuie prețuite.

La mulți ani Poli Timișoara!

Contemplarea de miercuri

S-au concretizat în ultimele zile niște informații felurite pentru viața suporterilor Politehnicii.

În primul rând, cronologic vorbind, meciul cu Vâlcea se va disputa duminica, la ora 14, și va fi transmis de către Digi.

În al doilea rând, se pare că partida cu Gaz Metan, din Cupa României, va avea loc pe 7 decembrie, la zece zile de la ultimul meci din campionat. Nu cred însă că ar trebui să fie o problemă majoră, echipa având numai bine timp să se pregătească pentru această ultimă dispută a anului.

*Rectificare: meciul se va disputa pe 8 decembrie, la mai puțin decât amabila oră 18.

În al treilea rând, Marian Iancu a dat lumii de veste care sunt datoriile curente ale Politehnicii. Acestea se ridică la suma de peste șapte milioane de euro, incluzând finanțarea venită din partea acționarilor. Nu sunt cifre fundamental noi, cert este doar că datoria față de Slovan Liberec pentru transferul lui Brezinsky a fost reconfirmată și că nu există garanția niciunor venituri în perioada următoare. Singurele speranțe se nutresc din posibilul transfer al lui Pantilimon, precum și plecarea unor jucători din lotul actual, alde Goga, Curtean și Scutaru.

Interesant ar fi de știut care este poziția celor de la Manchester City, pentru a avea parte de transparența absolută la care râvnim. Dacă totul ar merge ideal, îmi imaginez că clubul ar putea obține până în patru milioane de euro pentru jucătorii enumerați - fără a include o potențială despăgubire în cazul Vrsic. Această sumă ar permite multe plăți și ar stabiliza costurile exagerate pentru liga secundă, fără a compromite prea mult campania fotbalistică. Greu de zis cât de realistic este acest scenariu, dar alternativa este una sumbră, deci prefer să n-o contemplez de pe acuma.

Ceea ce aș remarca este că datoriile față de jucători și angajați aproape că s-au dublat de la data de 31 octombrie până în 21 noiembrie. Asta în condițiile în care chiar Iancu zicea pentru ProSport săptămâna trecută că trei sfert din jucători sunt plătiți la zi și doar cinci-șase jucători, plus Sepsi, au restanțe de până la două luni. De remarcat că accentul era pus pe cinci-șase jucători care au fost împrumutați anul trecut, deci ar putea fi vorba de: Mera, Sava, Pătraș, Zaluschi, Sandu, Popa, poate și Ganea.

Deci la 21 noiembrie din 700.000 euro, pe lângă ce ar trebui plătit la angajații clubului, care nu pot juca cu banderole albe in fața televizoarelor, și vreo 50.000 de euro pentru Sepsi, ar rămâne poate 600.000 euro la șase jucători pe două luni, dar aceștia nu iau nici împreună pe un an de zile jumătate din această sumă. Și dacă ar fi 100.000 euro, tot ar rămâne jumătate de milion. Asta dacă nu cumva și scadențele sunt rotunjite în funcție de puntea declarativă.

Din păcate, transaprența cifrelor din bilanț este relativă, dacă nu ai parte de informații clarificatoare. Nimeni nu poate impune clubului să le facă publice, dar dacă se dorește transparență, atunci ar trebui să fie dus până la capăt acest efort.

Implicit, situația e una care lasă loc destulor semne de întrebare vizavi de problema corectitudinii afirmațiilor mediatice.

Retrospectivă și planuri de viitor

Vroiam să scriu o retrospectivă mai amplă a primei jumătăți a turului, dar nu vreau să pățesc iarăși ca atunci când am scris despre cei ce trebuiau să fie următorii noștri adversari în preliminariile Champions League.

În acest moment viitorul lui Poli arată cam sumbru, orice rezolvări s-ar găsi. În cazul cel mai fericit, eu văd două opțiuni, care dacă se vor întâmpla, vor putea fi numite cu ușurință miracole. Primul ar fi să apară un investitor cu cap care poate să conducă o afacere într-un mod rentabil pe termen lung. Greu de găsit. Cine e nebun la cap să bage bani într-un fotbal putred din cap până în picioare și de la măduva spinării până în vârful membrelor? (În afară de mafioții implicați în acest moment, bineînțeles) Așa că a doua variantă ar fi apariția unuia cu prea mulți bani și care să susțină echipa din pasiune și din propria plăcere. Dar să nu fie sosia lui Becali. Vise....

Și e tare păcat, pentru că sămânță bună există, pământ fertil asemenea și poate crește ceva care să iasă de sub toate buruienile și spinii din jur. Numai că mâini bune nu prea se găsesc. Pentru că în momentul de față toți se avântă cu capul drept înainte, să ajungă cât mai repede mai în față. Nu se știe ce e la capăt, o fi hău, o fi întuneric, poate, poate o fi un pic de luminiță. Nu contează, important e să nu rămână aici. Dau cu coatele să ajungă, important e să nu se uite înapoi. La noi cei căzuți în urma lor. Și asta nu e rău. Că așa nu ne vor vedea cum ne ridicăm. Ei vor ajunge unde vor ajunge, dar noi vom fi tot aici.

Capul sus! Hai Poli!

Dezamăgirea gustului

Transferul lui Luchin la Dinamo, confirmat astăzi după săptămâni de tevatură, lasă un gust amar şi strică blazonul unui jucător care a purtat banderola de căpitan a Politehnicii. Privind puţin peste detaliile financiare, care sunt vagi şi, ca de obicei, puţin credibile, tragem concluzia că Poli l-a dat pe mai nimic (300.000 EUR), poate în contul bunelor relaţii dintre Iancu şi Borcea, poate în contul lui Opria, poate în alte conturi.

Cred că ne-am obişnuit deja cu această stare de fapt, cum că timişorenii pleacă la Dinamo fiindcă acolo îi vor diferite personaje. Că e vorba de Iancu, pentru care primează teoretic banii (deşi numărul afacerilor bune făcute nu este deloc impresionant), că e vorba de impresari care par să controleze tot ce mişcă, sau că e vorba de fotbalişti care sunt, până la urmă, atâta, fotbalişti, noi putem doar să acceptăm concluzia consolidată că Timişoara nu a progresat prea mult de la revenirea în A. Juniorii de la LPS, subvenţionaţi de bugetul local, părăsesc oraşul pentru echipe aflate în antiteză cu Poli, ca deja-numiţii Dinamo, sau în destinaţii exotice precum Năvodari, sau chiar peste mări şi ţări unde li se garantează un climat mai propice dezvoltării personale, cel puţin teoretic.

Şi Poli a pierdut jucători tineri pe nimic, cum a fost cazul lui Daminuţă sau cazul mai recent al lui Moroşan, ale căror insuccese nu pot fi decât amare, pentru că sunt consecinţa unei proaste creşteri în spiritul fotbalistic, care creştere a avut loc cât aceştia erau la Timişoara. Nu e totul groaznic sau oribil, dar Poli avea un plan declarat de a aduce tot talentul local în ograda luminoasă a clubului, care talent cum scoate capul la aer este cuprins de vertigo-ul gloriei iminente.

Revenind la Luchin, iau plecarea lui ca pe un fel de dezamăgire personală, el fiind jucătorul pe care l-am admirat şi susţinut cel mai mult dintre cei aflaţi în generaţia 86-87. Nu există multe condiţii care trebuie împlinite pentru a rămâne în sufleţelele alb-violete, decât să eviţi echipe precum Dinamo şi Steaua şi să nu trădezi încrederea suporterilor. Cele două sunt de fapt sinonime, dar se dovedeşte că şi asta e prea mult pentru a indica un leal la orbirea profesională.

Cu siguranţă clubul nu face destul ca să creeze un spirit sănătos al performanţei la Poli. Numai că alţii încearcă şi mai mereu aceştia sunt cei care sfârşesc prin a fi dezamăgiţi. În fine, viaţa merge înainte, rămâne însă dezamăgirea gustului.

Un început

Mai sunt câteva zile până la debutul noului sezon şi toată suflarea alb-violetă se întreabă ce rezultate va da pregătirea de vară, cum s-au integrat noile transferuri, ce stil de joc va adopta echipa şi în ce etapă putem spera cel devreme să ne atingem obiectivele.

Nu-i aşa c-ar fi chiar plictisitor să fie atât de simplu? Adevărul este că doar cu greu ne-am fi putut imagina un fundament mai şubred pentru un sezon: două pregătiri distincte cât un tur de campionat, o echipă în perpetuă reformare, nicio achiziţie care să completeze un lot dezertat, un antrenor nou care are în palmaresul său succint dubioasa onoare de a fi pierdut două finale de cupă, şi o conducere care nu ştie cu adevărat ce obiective îşi propune în sezonul următor şi cum/dacă îl poate duce la bun sfârşit din punct de vedere financiar.

Drept vorbind, nu ştiu dacă e aşa de tragic, din moment ce vineri seară se joacă pe Dan Păltinişanu. Problema care afectează totul, de la spiritul zbuciumat al suporterilor la buzunarele tremurânde şi moralul schinguit ale fotbaliştilor, este nesiguranţa la nivel organizaţional. Nu există nimic mai dificil decât să planezi în incertitudine la locul de muncă; la început o ignori, apoi începi să o conştientizezi tot mai acut, apoi te frustrează la culme şi în final te blazează. Judecând după ce am văzut pe teren în ultimele partide de pregătire, noi ne aflăm undeva între faza trei şi faza patru. Pur şi simplu nu poate fi subestimat efectul acestei stări de fapt care este complet defavorabilă performanţei.

Altfel, dacă totul ar fi cât de cât în ordine, aş avea încredere că Poli poate lupta pentru promovare cu lotul actual, fie el şi destul de incomplet şi necopt. Să o luăm post cu post:

Portari:

Lepmets a dovedit până acuma că este un portar cel puţin decent. Rezerverele sale, Iordache şi Ostafie sunt doi portari tineri şi de perspectivă, chiar dacă primul este momentan accidentat. Îmi inspiră încredere situaţia noastră portărească.

Fundaşi dreapta:

Deşi doar Dăruială este fundaş dreapta de meserie, postul acesta poate fi acoperit şi de Scutaru. Din păcate, cam astea ne sunt opţiunile, iar cel dintâi nu m-a convins încă pe deplin, în timp ce al doilea nu doar că este o piesă esenţială în centrul apărării, dar mai are şi probleme cu accidentările. Cred că acesta este de departe postul care necesită cel mai mult încă un jucător de acoperire, deşi e clar că Dăruială va fi folosit titular, el fiind astfel primul dintre cei doi jucători de U21 impuşi de FRF în primul unsprezece.

Fundaşi centrali:

Scutaru, Mera şi Ilie sunt primele trei opţiuni pentru posturile de apărători centrali, dar aici mai pot juca Iovan şi Zaluschi, dintre cei care au mai avut de-a face cu lotul echipei mari. Am încredere în ceea ce îl priveşte pe Scutaru, dar nu pot spune acelaşi lucru despre Mera, care pare mai puţin limpede în zilele astea decât era acuma doisprezece luni. Ilie, care este echivalentul central al lui Dăruială, prezintă aceleaşi riscuri (precum şi beneficiul de a fi U21), astfel că mă întreb dacă suntem dispuşi să riscăm acoperind două posturi (3 titulari) cu patru jucători "de poziţie".

Fundaşi stânga:

Sandu şi Sava sunt momentan unicele opţiuni pentru poziţia de fundaş stânga, chiar dacă şi Rocha a mai fost folosit în această poziţie. Problema e că atât Sandu, cât mai ales Rocha sunt mult mai comfortabili la mijloc, în timp ce Sava nu a reuşit încă să se impună, deşi are ceva experienţă la nivelul ligii secunde. Problema este că Sava ar putea fi al doilea jucător de U21 din primul unsprezece, din lipsă de alternative, ceea ce ne-ar expune mult pe ambele flancuri.

Mijlocaşi dreapta:

Ricketts, Curtean, Popa şi Popovici au flirtat cu această poziţie, deşi niciunul dintre ei nu e mijlocaş dreapta de meserie - poate doar Popovici. A mai apărut şi Jitaru, în amicalul cu Sebiş, care a şi dispărut ulterior, din motive ce îmi sunt necunoscute. Dacă rămâne la echipă, nu cred că există dubii în ceea ce priveşte titularizarea lui Curtean, deşi e clar că trebuie să ne edificam asupra faptului dacă doreşte cu adevărat să joace pentru Poli în liga a II-a. Popa a mai jucat bine acolo, la fel şi Popovici, dar ambii oscilează mult în prestaţii, în timp ce Ricketts încă nu a arătat mare lucru în această poziţie (sau oriunde altundeva, din păcate). Ne-om descurca cumva însă.

Mijlocaşi la închidere:

Poparadu şi Zaluschi sunt opţiunile pentru acest post. Ambii jucători au ceva experienţă la bord, şi în special Poparadu m-a surprins destul de pozitiv în pregătiri. Nici Zaluschi n-a jucat rău cu Reşiţa, fiind un jucător care mi-a plăcut mereu, dar aidoma lui Popa sau Popovici, nu este destul de constant. E un post relativ bine acoperit.

Mijlocaşi de creaţie:

Nu ştiu cine ar putea juca acest rol, în afară de Tameş. Poate Fuchs mai poate fi folosit în această poziţie (deşi am impresia că l-am văzut şi la închidere). În rest, nu există dubluri pe post. Din fericire, Tameş a fost destul de bun în pregătiri şi experienţa lui poate face diferenţa la mijloc, astfel că atâta timp cât rămâne la echipă şi nu se accidentează stăm bine. La o adică, au mai jucat Rocha şi Curtean în centru, ceea ce probabil se va întâmpla şi în viitor dacă necesitatea o va cere. Nu e ca şi cum există o coadă lungă de mijlocaşi de creaţie care să merite în fotbalul românesc.

Mijlocaşi stânga:

Dacă există vreun post pentru care n-am emoţii, atunci acesta este acela. Rocha a fost convingător în pregătiri, Sandu e şi el o opţiune capabilă în flanc, de Curtean nu mai menţionez, în timp ce Chiţu, trimis recent la echipa secundă, este cu siguranţă o opţiune cel puţin la fel de bună ca şi ceilalţi jucători.

Atacanţi:

Ai zice că atunci când ai nume precum Zăgrean, Axente, Ricketts şi chiar Goga în atac, nu ar trebui să ai mari emoţii ofensive. Dar Poli a înscris puţin în ultimele meciuri de pregătire şi în special Goga nu pare încântat că se mai află pe la club. Este mare păcat, căci un jucător de calitatea lui ar putea face toate diferenţa de pe lume dacă şi-ar dori, dar e de înţeles că în timp ce conducerea tot caută să te plaseze undeva şi nu reuşeşte, îţi pierzi din determinare şi concentrare. Plus că mai e şi povestea cu salariile neplătite.
Altfel, Axente s-a dovedit în trecut a fi un vârf-golgheter la nivelul ligii secunde, dar cred că atâta timp cât va fi ferit de accidentări, Zăgrean va fi vârful nostru pleşuv în acest sezon. Mi-ar fi făcut plăcere să fie alături de aceşti jucători un Velici sau chiar un Pleşcan, dar probabil vor apărea în cazul în care Goga părăseşte echipa. Per total, nu îmi fac mari griji pentru atac, doar să ajungă mingea acolo.

Aşadar, deşi avem nevoie de încă doi jucători în apărare, restul echipei pare capabilă, valoric, să ducă greul unui sezon de promovare - în condiţii normale. Cert este că trebuie să introducem doi jucători U21 în primul unsprezece şi opţiunile noastre sunt doar în apărare, adică zona cea mai susceptibilă la erori costisitoare din lipsă de experienţă. Dacă nu mă înşel, dintre jucătorii folosiţi recent la echipa mare, opţiunile sunt: Dăruială, Ilie, Iovan, Sava, Fuchs, Jitaru.

O altă problemă ce ne ve costa elan este faptul că jucătorii, adesea rotiţi, nu au evoluat mult împreună, ca o echipă. Aici va trebuit să îşi intre în rol Velcea. E uşor să fii sceptic în ceea ce îl priveşte, dar acuma are cu adevărat şansa să pregătească pe Poli de la începutul unui sezon, să-şi aleagă oarecum jucătorii şi să-i formeze după chipul şi imaginea spiritului său tehnico-tactic.

Ar fi prea greu să păşim în acest sezon fără să ne încredem în absolut nimic. Pentru mine e destul de clar că haosul administrativ elimină mult din potenţialul anual de speranţă, dar avem în sfârşit un lot cu jucători tineri, unii şi locali, care, dacă printr-o minune toate scandalurile vor avea un deznodământ pozitiv, vor avea ocazia să formeze o echipă redutabilă. În câţiva ani, e drept, dar dacă am învăţat ceva din trăirile ultimilor ani e să înghiţim în sec şi să aşteptăm. E şi asta o calitate utilă.

Sper tare mult să văd o echipă care să-şi înfrunte destinul cu curaj şi să debuteze cu o victorie în poate cel mai greu meci al turului de campionat. Chiar sper. Onoare, orgoliu, pasiune, etc.

Hai Poli!

Postul jubiliar nr. 1000

Sfidător la cer și la furtuna care se pregătește afară, dar adevărat, aceasta este a 1000-a postare pe Cronica Violetă. Peste 200 dintre ele sunt chiar cronici de meci despre Poli, multe analizează ceea ce s-a întâmplat la Poli II, cu detalii spumos de lucide și pertinente. În plus, de mai bine de 100 de ori am contemplat în mod explicit (fie eu, fie Andrei) condiția polistă, în întreaga-i splendoare dulce-acrișoară.

Mă miră că din 26 octombrie 2006, când a avut loc relocarea de pe fcpoli.homestead.com, până acuma am obținut o medie de aproape 0.6 postări/zi, din moment ce acest lăcaș al spiritului alb-violet nu își propune să piardă prea mult spațiu cu bârfele de toate zilele. Mai câteva luni și se împlinesc cinci ani de la mutare și aproape zece de la bunul început. Bătrânețea bate la ușă, se pare. Dacă mă gândesc că la ritmul acesta jubileul pentru 10.000 de postări se va anunța în vreo 40 de ani, mă ia cu amețeala.

Când am început în sezonul 2001/2002 Poli era la marginea prăpastiei, suferind tot felul de umilințe în liga secundă. Se pare că, în ciuda unor aparențe mișelioase, prea multe nu s-au schimbat. Incertitudinea în ceea ce privește viitorul și, mai presus, perspectivele clubului este cel puțin apăsătoare, dar trecutul ne arată că nu avem de-a face cu o experiență cu adevărat nouă și că nu putem bănui ce surprize ne rezervă lunile următoare. Da, poate fi mai rău, dar nu există niciun motiv pentru care să nu crezi în posibilitatea binelui, indiferent de gradul de naivitate pe care ești dispus să ți-l asumi. Atașamentul dovedit față de Poli, cu toate problemele de imagine pe care le are clubul, spune multe despre cât de reprezentative au ajuns să fie culorile alb-violete pentru Timișoara. Nu e ușor să distrugi așa ceva.

E drept, între timp și-a dat drumul și furtuna. Mă întreb despre ce va fi de scris în 40 de ani.

Și oare câți fani o să avem pe face-google-book?

Remanierea supraviețuirii

Deși situația de la fruntea clubului este cam la fel de ambiguă ca înainte de decizia TAS, cu afirmații contradictorii ale lui Iancu (e adevărat, contrazic lucruri spuse într-un trecut dincolo de săptămâna în curs) și zvonuri de toate felurile în ceea ce privește viitorul fotbalistic al Politehnicii, există câteva idei care pot fi creionate aici în legătură cu factorul sportiv al universului alb-violet.

Plecarea jucătorilor de bază - știți voi care sunt - este aproape o certitudine. Problema principală în ceea ce îi privește sunt salariile ridicate, pe care un club în liga secundă nu le poate suporta decât dacă are parte de o finanțare proprie semnificativă. Într-un exercițiu de imaginație, folosind acest criteriu financiar, echipa ar rămâne cu următorii jucători dintre cei care au evoluat în această ultimă fază a pregătirilor:

Portari: Sergei Lepmets, Paul Iordache;

Fundaşi: Cristian Scutaru, Florin Sandu, Ioan Mera, Florin Ilie, Andrei Dăruială, Răzvan Iovan

Mijlocaşi: Alexandru Popovici, Ionuţ Matei, Rafael Rocha, Adrian Poparadu, Adrian Popa, Adrian Zaluschi, Marian Chiţu, Artur Pătraş, Samuel Jitaru

Atacanţi: Mircea Axente, Andrei Zăgrean, Stefan Nikolic, Tosaint Ricketts, Mansour (?)

Ar mai fi semne de întrebare pe mai mulți jucători, dar și privind această echipă este bătător la ochi calibrul suspect al defensivei. Cu Mera cel mai experimentat fundaș, Scutaru și Sandu jucători susceptibili la accidentări și Ilie, Dăruială și Iovan debutanți în liga secundă, dacă nu mă înșel, va fi foarte dificil. Mai lipsesc cel puțin trei jucători în compartimentul defensiv.

De la mijloc în sus, chiar și în lipsa unui coordonator de joc, există mai mulți jucători buni pentru nivelul ligii secunde, dar care au evoluat foarte puțin împreună. De fapt, aceasta va fi și cea mai mare provocare pentru Uhrin dacă rămâne, sau pentru orice antrenor care îl va înlocui, să creeze o echipă care pe de-o parte să poată lupta pentru promovare și pe de altă parte să reprezinte un fundament pentru o viitoare participare în Liga 1.

S-a vehiculat că după plecarea ultimilor reprezentați din vechea gardă, s-ar mai putea aduce trei sau patru jucători pentru a întări echipa, ceea ce ar fi în mod cert necesar. Mă întreb cât de imperativă este promovarea din primul sezon, mai ales într-o serie cu mulți adversari dificili. Este clar că jucând în Liga 1, și dacă implicați în lupta împotriva retrogradării, veniturile clubului ar crește substanțial, iar cu cât mai curând cresc, cu atât mai bine se poate reorganiza echipa.

Ceea ce trebuie ținut minte este că și Craiova a făcut această mișcare acuma câțiva ani, a întinerit lotul, a promovat cu brio, a arătat bine un sezon și apoi s-a dezintegrat, cu largul aport al unui conducător cu idei puține, dar fixe. Planurile pentru debutul iminent al sezonului nu au voie să ne facă să uităm că am ajuns aici, în liga secundă, și ca urmare a unor nereguli în cadrul clubului. Justificarea TAS pentru confirmarea deciziei FRF se va lăsa așteptată, dar cel târziu atunci vor trebui căutați niște oameni responsabili de partea aceasta a centurii de asteroizi.

Oricum, concluzia tristă este una singură: nici acesta nu este deceniul în care în care Poli să nu viziteze ligile inferioare.