2 noiembrie 2019

Național Sebiș - Poli 5:1 (4:1)

Îmi vine greu să-mi găsesc cuvintele după o asemenea...reprezentație. Când iei gol în secunda zece, zici mersi că nu ești condus cu 4-0 înainte de minutul zece, și tot pleci cu cinci goluri la final, chiar nu mai este nimic de zis.


Și când te gândești că am început partida cu „cel mai bun unsprezece” - toți absenții reveniți, niciun suspendat. Pur și simplu n-a contat, fiindcă aproape toată echipa a evoluat dincolo de dezamăgitor. La primul gol, Dincă a ratat intercepția pe mingea lungă aruncată în flanc după primul fluier, balonul trimis în fața porții a ajuns la un sebișean, acesta a tras în bară, dar mingea tot la un jucător complet nemarcat al gazdelor a revenit, care a deschis scorul. Naționalul și-a dublat avantajul în minutul 5, după o degajare greșită a lui Mosoarcă, urmată de o incursiune pe centru și o finalizare de lângă fundașul care avea în marcaj adversarul. Pe o altă minge lungă, Oprea a ratat intercepția, dar nu complet, ci cât să pună mingea pe tavă marcatorul celui de-al doilea gol, Balha, care a încercat un lob și a nimerit bara. Am mai scăpat cumva la o altă dublă-ocazie venită puțin timp mai târziu, după care jocul s-a liniștit...iar reacția alb-violeților s-a lăsat așteptată.

La finalul primelor 38 de minute de joc, când Sebișul a marcat al treilea gol, la o minge pierdută de Velcotă la treizeci de metri de poarta noastră, ne puteam lăuda cu un șut ratat al lui Daminescu și o minge trimisă de Sporin din afara careului, ambele reținute fără mari emoții de portar. Am reușit, totuși, în minutul 42 să înscriem la un un-doi de succes între Ochea și Sporin, care i-a permis primului să scape singur cu portarul și să tragă pe lângă acesta. Conturul unei brume de speranță s-a spulberat degrabă, căci am mai primit un gol înainte de pauză, la o minge respinsă în marginea careului și reluată spectaculos și în forță în stânga lui Mosoarcă.

Cele patru schimbări efectuate (practic) la pauză, cât și o suficiență a gazdelor, ne-au permis să stăm mai sus, să aruncăm niște mingi în careu, dar fără a ne crea ocazii reale. Asta deși pe teren a intrat inclusiv Iseini, care s-a remarcat cu câteva treceri de efect, însă doar atât. Tot Sebișul a fost mai aproape de gol atunci când a ieșit din propria jumătate, cea mai notabilă ocazie fiind la mingea scoasă de pe linia porții de Buga în minutul 75. Tot avea să vină golul cinci în prelungirile meciului, când același Balha a scăpat spre poartă pe o minge lungă și, de această dată, lobul a trecut peste Popeț (intrat la pauză) și a poposit în plasă.

Pentru că fotbalul este uneori absurd, există posibilitatea ca echipa noastră să câștige meciul pe o eroare „administrativă” a gazdelor: regulamentul de L3 obligă cluburile să aibă mereu doi jucători U20 (născuți după ianuarie 2000) în teren, iar în minutul 65, Sebișul, care a început meciul cu doar doi jucători U20 printre titulari, l-a scos pe unul dintre ei (Vereș) și l-a înlocuit cu un jucător născut 1998 (Roman).

Până la urmă, și dacă va fi așa, ar reprezenta o satisfacție minimă pentru noi. Cel mai important ne-ar fi să vedem echipa jucând un fotbal competitiv, iar în acest meci clar n-am văzut așa ceva. Am tot ținut partea jucătorilor, care sunt tineri și au arătat pe alocuri că pot mai mult, dar de această dată n-am arătat că o echipă care merită încrederea și răbdarea suporterilor.

Poli: Mosoarcă (46 Popeț) - Dincă (46 Buga), Oprea (48 Popa), Podină, Sporin - Ochea, Dorobanțu, Chiriac, Românu - Velcotă (46 Iseini) - Daminescu


2 comentarii :

Bugarschi Dusan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

Personal sunt dezamăgit de prestația echipei în acest tur. Tinerii jucători ai lui Poli nu au nici un viitor cu asemenea prestații și atitudine. Adevărat ca financiar clubul este falit, Dar cu asa jocuri niciunul dintre ei nu are șanse sa prindă un transfer mai bun.Ca totul sa fie mai trist, mai sunt mulți suporteri care cred în ei și în salvarea clubului. Ei joaca la clubul care are în spate culorile, istoria și palmaresul lui Poli.Nui stimulează ca pot întra în istorie ca au aparat culorile alb violete? Eu unul în urmă cu vreo 18_19 ani am ajutat clubul sa nu moara. Am satisfacția ca atunci după era Zambon am susținut acest club, iubit de atâția oameni. Iar ei au ocazia sa joace în alb violet, și o fac jalnic. Mai credem în ei, dar pina când?

Google+