6 septembrie 2017

Juniori U19 şi U17: Poli - LPS Banatul

Etapa a cincea a fazei de calificare pentru Turneul de Elite a pus față în față cele două grupări ale lui Poli, la U19 și la U17, cu echipele omoloage de la LPS Banatul. În ambele categorii se anunţau a fi meciuri importante, însă echilibrat a fost unul singur dintre ele.


U19: Poli - LPS Banatul 5:0 (2:0)

La U19, echipa antrenată de Victor Collins a dispus fără mari probleme de adversari, cu scorul de 5:0 (2:0). După ce Sîrbu a pus capul la un corner al lui Ochea (min. 5), acelaşi impozant număr nouă a fost pe fază la mingea şutată în bară de acelaşi Ochea (min. 35). Oaspeţii puteau reveni după pauză, când Cochinţu a intervenit hazardat la un adversar, pe care l-a faultat în careu, însă parada lui Trifon a ţinut poarta noastră intactă (min. 54). Ne-am desprins repede prin golurile lui Iseini (min. 57) şi Sevici (min. 66), cei scăpaţi liberi în zona centrală graţie paselor semnate de Bonda, respectiv Podină. Ultima reuşită a partidei i-a aparţinut aceluiaşi Iseini, care a profitat de o nouă dovadă de letargie în apărarea LPS-ului (min. 85). Oaspeţii ar fi trebuit să marcheze golul de onoare la una din fazele de final ale jocului, însă nici din câţiva metri, cu poarta goală în faţă, nu au reuşit să o facă.

U17: Poli - LPS Banatul 1:1 (0:1)

La U17 duelul s-a dovedit mult mai echilibrat, cu un scor final de 1:1 (0:1). Echipa pregătită de Alin Paleacu s-a aflat mai mereu cu jumătate de pas în urma adversarilor, care au controlat prima repriză. După câteva semi-ocazii de a marca ale LPS-ului, respectiv una în replică a alb-violeţilor, oaspeţii au deschis scorul înainte de pauză, când o minge şutată în apărătorii noştri a ajuns cu şansă la un jucător în portocaliu, care nu l-a iertat pe Mosoarcă din interiorul careului (min. 37). Oaspeţii au avut două mari şansa de a se desprinde, una chiar la debutul părţii secunde şi una spre finalul ei, dar altfel jocul s-a înclinat mult înspre poarta LPS-ului în repriza a doua. Şansele de gol nu s-au concretizat însă, excepţie făcând o lovitură de cap respinsă cu piciorul de portar, căci odată ajunşi în faţa careului, alb-violeţii au părut lipsiţi de idei. Egalarea a căzut in extremis (min. 77), după un fault acordat uşor aproape de colţul terenului: Toboşaru a executat şi David a pus excelent capul. Finalul s-a disputat pe muchie de cuţit, fără ca vreuna dintre formaţii să marcheze însă, astfel că poliştii au scăpat din mână primele puncte în competiţie - dar au scos un egal important.

Ca remarcaţi, m-aş opri poate asupra lui Ochea de la echipa U19, care a evoluat în spatele vârfului, Sîrbu, precum şi a portarului Trifon, care a mai avut două intervenţii bune pe lângă penalty-ul parat. Diferenţa de valoarea între echipe fiind mare, mi-e greu să trag multe alte concluzii.

Echipa U17 îi propune pe Toboşaru şi Kecskes, pe impozantul portar Mosoarcă, şi eventual pe fundaşul stânga, Codrea. Toboşaru, în mod special, a atras atenţia prin tehnicitatea sa, fiind un jucător scund şi iute, în vreme ce Kecskes, venit de la Satu Mare, pare un mijlocaş central capabil să joace cu capul sus. Astăzi a contat şi introducerea lui Grosu, care a dus lupta în flancul drept, ca pe final să obţină libera din care s-a înscris.

În vreme ce Poli U19 are cinci din cinci victorii şi controlează clar seria de calificări pentru Elite, Poli U17 rămâne în frunte, dar are nevoie de măcar un egal în prima etapă a returului cu ASU Poli, pentru a rămâne stăpânii propriului destin.


U19: Trifon - Dorobanțu, Cochințu, Demenescu, Podină - Andreici, Bonda - Ursu, Ochea, Iseini - Sîrbu

Schimbări:

Sevici pentru Sîrbu (min. 62)
Popeţ pentru Trifon (min. 68)
Gavruţă pentru Cochinţu (min. 72)
Andreca pentru Podină (min. 75)
Horvath pentru Bonda (min 80)


U17: Mosoarcă - Târțău, David, Bain, Codrea - Românu - Chiriac, Vereș, Kecskes - Toboșaru, Dobrincu

Foca pentru Vereş (min. 30)
Grosu pentru Chiriac (min. 46)
Vancea pentru Dobrincu (min. 60 aprox.)
Taşcă pentru Românu (min. 72)

Niciun comentariu :

Google+