3 august 2017

O decizie împotriva Politehnicii. La mulți ani, Timișoara.

După deviza „toți o iubim pe Poli, dar cu toții iubim liberatea”, ședința consiliului a început cu stângul, când s-a votat împotriva rectificării bugetare, necesară pentru finanțarea clubului. De fapt 13 au votat pentru, 2 împotrivă/s-au abținut, (doar 15 au fost prezenți).

14 este numărul necesar de voturi de la totalul de 27 de consilieri.

Robu a explicat problematicile de finanțare:

- serviciul juridic al primăriei nu a semnat documentul de susținere al proiectului considerând că finanțarea se încadrează la ajutor de stat; Robu a explicat că clubul nu se încadrează fiindcă mai puțin de 20% din activități (vânzări de bilete, jucători, tricouri, etc.) sunt economice;

- pierderile cauzate de nefinanțarea clubului, care includ nu doar pierderea patrimoniului (jucători, baza de juniori, etc.), ci și pasabilitatea de a plăti înapoi către LPF tranșa de 700k Eur luată de ANAF;

- importanța de a lua o decizie acum din partea CLT, deoarece următoarea ședință se putea organiza doar în septembrie, prea târziu pentru a garanta un cadru de funcționare a clubului, din moment ce nu se va putea plăti nici rata scadentă (pe atunci) către ANAF;

- în urmă cu o lună se votase în cosiliu cadrul pentru a facilitata această finanțare, dar atunci nu a intervenit niciun jurist să aducă în discuție problema ajutorului de stat;

- posibila neconformitate creată de litigiile existente între ACS Poli și Primărie a fost negată de Robu, din moment ce procesele existente se referă la finanțarea echipei lui Iancu, respectiv problema cu Curtea de Conturi reprezintă un litigiu între Primărie și Curte, nu Primărie și club sau Curte și club;

Cu emoții apăsătoare, vicepreședintele lui Poli, Radu Birlică, a descris sumar greutatea deciziei care urmează. În contra-partidă, Cristi Brâncovan a apărut să „sfătuiască” consilierii că, deși el însuși este subiectiv și nu vrea să influențeze, ar fi bine ca dânșii să se protejeze fiindcă mereu la Timișoara s-a lăsat cu scandal după finanțarea publică. În discursul său a pus mai departe presiune cu privire la ambiguitatea legii și a deznodământului disputei cu Curtea de Conturi, în ciuda lipsei sale declarate de competență.

Drama a continuat, când consilierul Dugulescu, unul dintre cei doi care au avut rețineri, a anunțat că el votează dacă se face un amendament ca toți cei cu buletin de Timișoara să intre gratuit la meciurile Politehnicii. Deci, practic, eșecul inițial al votului pentru rectificarea bugetară a stat tocmai în această aberație populistă, care a și fost combătută din sală, în ideea respectului față de sportivi.

Robu a replicat cu istoricul (in)deciziilor juridice, lipsa de consecvență la nivel național. Și așa, cu suspine, a urmat resemnarea cu privire la imposibiltatea de a tranșa problema finanțării clubului în acest moment.

Primarul a retras de la vot proiectul, astfel încât să rămână două alte șanse pentru votarea sa. Timpul scurt de pregătire, ambiguitatea legală, interesele colaterale, toate au conspirat împotriva Politehnicii. În baza tuturor celor discutate, perspectivele sunt sumbre și condiționate de eterna înțelegere a jucătorilor, care trebuie să-și decidă viața înainte să se încheie perioada de transferuri pe 4 septembrie.

7 comentarii :

Anonim spunea...

Recasului poti sa-i spui cel mult ACS Poli, nicidecum Politehnica. Chiar Robu a spus in aceasta sedinta ca este vorba despre Recas si nu are nicio legatura cu Politehnica. Data de 3 august devine si mai importanta pentru Timisoara, azi s-a facut primul pas inspre disparitia acestei rusini care s-a abatut asupra orasului din 2012.

Stefan Carpanu spunea...

De ce nu mă surprinde că prima persoană care comentează o face din ură? Aceeași ură care a compromis pentru noi toate lucrurile bune făcute de ASU.

Anonim spunea...

Nu este ură, este scârba provocată de faptul că ati făcut orasul de rusine îmbrătisand un cacat oferit de un nebun. Despre respectul vostru desigur ca ne pasa.

Anonim spunea...

Vorbesti cu anonimii PFA ? Pe langa ca are probleme fiziologice (scarba , a zis singur) , are un limbaj pe masura (cacat) si mai e si medic psihiatru (nebun - pune diagnostice) ..... . Iar de ce ii pasa lui , asa de mult ne pasa ...noua . Cand o sa aiba curajul semnaturii o sa il am si eu , desi cred ca banuiesti cine sunt !

Unknown spunea...

cind joaca acs se striga timisoara nu recas

Anonim spunea...

Am vazut si la meciul cu fcsb cat s-a strigat "Timisoara"...prima oara dupa minutul 20 si atunci extrem de timid

Stefan Carpanu spunea...

S-a scandat și mai repede, dar e și logic că nu răsună la fel ca atunci când ai o galerie organizată, care să mobilizeze stadionul. Am auzit scandări și pasiune la aproape toate meciurile importante, dar fără profil, de sezonul trecut, scandări la care au participat toți cei prezenți - atâția cât au fost.

Doar fiindcă cei 500-1000 suporteri „adevărați” ai clubului, cei care vin meci de meci, câți are și ASU, nu stau organizați într-un sector al tribunei să cânte, nu sunt la fel de frumoși și de nebuni, nu înseamnă că interesul sau pasiunea lor este mai prejos. Asta pare să fie ceva tare greu de înțeles.

Google+