25 februarie 2017

Viitorul - Poli 5:0 (4:0)

Uneori nu intri cu mari așteptări la un meci și tot ieși dezamăgit. E și greu de zis cât din eșecul de azi a fost cauzat de superioritatea gazdelor și cât de lipsa de tărie cu care am abordat noi partida. Cert e că Popa a plătit scump pentru încăpățânarea cu care încearcă să facă din Neagu un jucător de Liga 1, doar că fundașul stânga a fost ținut aproape în catalogul dezastrului de Străuț și Bocșan, cei trei fiind culpabili direct, laolaltă sau separat, la fiecare dintre goluri. Că toate echipa n-a mers e clar, deși obiectiv vorbind am avut cam la fel de multe ocazii ca de obicei. Eliminarea lui Artean pe final, după ce primul galben îl văzuse pe o confuzie a centralului (Străuț fiind mai degrabă de penalizat în acea fază), face ca acesta să lipsească din meciul de cupă, de marți, și să fie disponibil pentru partida importantă cu Chiajna.

Lucrurile n-au arătat bine încă de la început, flancul lui Neagu fiind devorat de-a dreptul de Benzar&co. Prima ocazie importantă a gazdelor s-a arătat în minutul 9, când Straton a respins în corner un șut de la 23 metri. Golul a căzut la scurt timp, în minutul 11, în urma unui corner la care n-am reușit să degajăm mingea, iar bâlbâiala lui Bocșan s-a dovedit ultima pe care să ne-o permitem, înainte ca Morar să împungă mingea pe lângă Straton. Ocaziile Viitorului continuă, două ieșind în evidență: alt șut de la marginea careului, pe partea dreaptă acum, deviat de Bocșan peste Straton, dar și puțin peste poartă; dezastru prelungit pe stânga, finalizat cu șut (deviat) pe lângă colțul lung. În mod logic, a urmat golul doi în minutul 22, la o fază în care Străuț a căzut ca-n piscină, lăsându-l pe Ganea liber și cu timp, acesta i-a pasat în fața porții aceluiași Morar, care a îndeplinit o formalitate. Singurul lucru de discutat, dacă vrem să discutăm ceva, e poziția la limită din care a plecat Ganea, că de fault nu are rost să vorbim. Golul trei, semnat în minutul 30, i-a implicat pe ambii fundași laterali, cu Neagu depășit inițial de Benzar, mingea a circulat spre Roșu, care a trimis o diagonală peste apărătorii noștri și în spatele lui Străuț, balonul s-a întors în fața porții de unde Morar a copiat execuția de la reușita anterioară. De remarcat aici că Vână, care a centrat, trebuia acompaniat probabil de Fucek, dar croatul nu se arată prieten cu faza defensivă. După alte cinci minute s-a făcut patru, Străuț reușind să-l scoată din ofsaid pe Morar, destinatarul unei pase lungi din apărare, și acesta a întors serviciile pe care le primise anterior pasându-i lui Chițu, tot singur în fața porții și tot precis la finalizare. Noi n-am prea contat de-a lungul reprizei, deși Drăghici și Popovici au trimis două avioane din poziții grele, ca apoi Popovici să fie aproape la o centrare în fața porții, și pe final de repriză același Popovici să fie deschis de Soljic, scăpat singur cu portarul a încercat un lob de la marginea careului, în brațele acestuia.

Am început cu ceva mai mult aplomb partea secundă și rapid s-au făcut cinci: Viitorul a recuperat la mijloc, mingea a ajuns în lateral la Chițu, care s-a întors cu Bocșan în spate și l-a lăsat pe drum, pasându-i lui Coman, singur cu Straton, și tânărul atacant al gazdelor n-a ratat nici el. Jocul s-a liniștit apoi, Poli nereușind nimic ofensiv, iar gazdele păreau satisfăcute de avantaj. De abia ultimele zece minute au mai adus câteva ocazii. În minutul 82, Iancu a trimis cu capul, din spatele lui Bocșan, puțin pe lângă vinclu, ca patru minute mai târziu Straton să intervină decisiv în fața lui Purece. Și apoi, în minutul 88, singura noastră ocazie a reprizei, la capătul unui croșetaj impresionant de pase Soljic - Bîrnoi - Soljic - Popovici, doar că ultimul a preluat prea larg, așa cum a făcut mai mereu pe întreg parcursul partidei, și portarul advers a avut timp să-i închidă unghiul la șut. Ultima fază a meciului trebuia să aducă un penalty gazdelor, la o intervenție anapoda a lui Bocșan, dar Avram a văzut invers și scorul n-a mai luat proporții.

Nu știu ce-ar putea fi luat drept pozitiv la capătul acestui meci. Poate cele câteva minute adunate de Bîrnoi, care nu știu dacă a mai atins mingea în afară de acțiunea descrisă mai sus, sau evoluția destul de dârză a lui Soljic. În rest, câțiva jucători au oscilat în zona unui acceptabil gri, precum Drăghici, Șeroni, poate Scutaru, introdus în locul lui Neagu după ce paguba fusese deja făcută. Artean nu m-a impresionat cu eliminarea dobândită, fie că era strategică sau nu, dar și fără ea n-a făcut un meci bun, în vreme ce Fucek, deși destul de prezent atunci când duceam mingea în jumătatea adversă, nu mi-a plăcut în flancul drept, unde mai mereu pierdea un tempo să-și pună mingea pe stângul. Ce să mai zici despre Popovici, care a avut două bune oportunități de gol și în rest a fost puțin prezent? Sau de Straton, care deși a scos două mingi grele, a fost mai mereu lăsat fără șansă de apărarea din fața lui. Că despre Neagu, Bocșan și Străuț chiar n-am chef să mai zic nimic - decât că-mi fac griji pentru flancul drept, unde prestațiile celui din urmă au fost consecvent slabe în acest an și nu dispunem de nicio acoperire.

Ah, și am uitat de Croitoru. Cred că asta spune ceva în sine.

Așa o înfrângere trebuie să ne evidențieze că nu putem aborda relaxați returul semifinalei de Cupă de marți. Apoi, pentru disputa cu Chiajna, să sperăm că Popa va evita nepotrivirile frapante, când revin și cei trei suspendați. Cu Poparadu în locul lui Artean vom avea un mijloc ceva mai creativ, dar mai puțin combativ și mai puțin robust. Important va fi să ne aducem aminte cum se stă în linie în apărare și să nu lăsăm spații așa de mari între portar și fundași.

Poli: Straton (5) - Străuț (4), Bocșan (4), Șeroni (5), Neagu (3,5) - Artean (4,5) - Popovici (5), Soljic (6), Croitoru (5), Fucek (5) - Drăghici (5,5)

Schimbări:

Scutaru (5,5) pentru Neagu (min 40)
Poparadu pentru Drăghici (min 66)
Bîrnoi pentru Croitoru (min 83)

3 comentarii :

Anonim spunea...

Penibil,penibil. Nu avem fata nici de B. Suntem de rasul curcilor. Echipa trebuie desfiintata. Pana nu gasim un investitor serios ptr a putea finanta o echipa nu avem ce cauta in campionat sa facem orasul de ras. Umilitor ca niste tineri sa faca praf si pulbere o echipa purtand numele de Poli. Desfiintarea singura solutie.Nu avem nevoie de asa umilinte. Si antrenorul sa-si ia valea ptr asezarea gresita. Stii ca sunt mai rapizi ca tine si nu te pui pe doua randuri sau mai bine zis pui autobaza in poarta.Parca sunt batuti in cap.

Sorin spunea...

Singura sansa a lui Bocsan, Neagu si Popovici de a juca vreodata in L1 s-a numit POLI.

Stefan Carpanu spunea...

Hai să nu fim dramatici. Hamburg a luat opt ieri, Deportivo patru la o echipă de mâna a doua. Uneori mai pierzi, uneori nu joci nimic. Juniorii pe care îi avem vor putea fi utili într-un an sau doi, ar fi bine să supraviețuim atât în prima fază.

Google+