28 ianuarie 2017

Amical: Poli - Millenium Giarmata 4:0 (1:0)

Continuă partidele în compania cluburilor de liga a III-a, de această dată adversar fiind echipa clasată pe locul 11, din Giarmata. Greu de zis dacă acest calibru este adecvat pentru a pregăti a doua parte a sezonului, tiparul acestor meciuri fiind unul diferit de ceea ce ne așteaptă: dominare copioasă, față de joc pe contre. Cu Doman la prima vioară, cât și pe lista marcatorilor, Poli a mai înscris de trei ori prin Drăghici (x2) și Croitoru. Oaspeții, cu doar un șut pe poartă și fără nicio ocazie, n-au contat decât în a opune rezistență atacurilor noastre.

Scorul a fost deschis destul de repede, în minutul 11, când Drăghici a împins în poartă mingea venită din cornerul executat de Doman. La scurt timp am notat două ratări imense, pe același traseu: centrare din flancul stâng, finalizare din zece metri central-dreapta, dar întâi Bărbuț n-a putut trage pe lângă portar și apoi Drăghici a trimis peste. Mare lucru nu s-a mai întâmplat în această parte, jocul fiind destul de lent, în special în momentul în care ar fi trebuit să vină pasele importante în preajma careului advers.

În repriza secundă ne-am distanțat pe tabela din mințile noastre prin minutul 68, când Croitoru a executat o liberă de la 25m, după un fault asupra lui Doman, și tânărul portar al Giarmatei, Marincă, n-a reușit decât să împingă mingea în bară. Tot acesta din urmă a scăpat mingea la un șut cu pământul și Drăghici, pe fază, a ciupit-o înainte de a fi faultat. Era minutul 77 și Doman a transformat penalty-ul lângă bară. Ultimul gol a venit cu în minutul 85, la capătul unui corner executat de...Doman, Bocșan a recentrat cu capul și Drăghici a finalizat asemeni din câțiva metri. Pe lângă goluri, au mai fost ocazii la șuturile lui Popovici, Šoljić și Bîrnoi în această repriză, însă neconcretizate.

Mare lucru n-ar fi de spus. Se remarcă prezența lui Drăghici, mult mai implicat decât Pedro, precum și faptul că am înscris de patru ori din faze fixe - specialitatea casei. Šoljić a fost foarte abil la recuperare, deși pasele au mers mai greu azi, în vreme ce colegii de linie, Croitoru și Artean, au controlat fără mari emoții zona de la mijloc. Deși majoritatea jucătorilor tineri au fost deplasați pentru amicalul programat inițial în Ungaria (scor final 0-4), aici au rămas Haruț și Bîrnoi (pe lângă accidentații Mailat și Vasi), semn că pe ei s-ar putea baza și Ionuț Popa mai mult în lunile următoare.

Poli: Straton (Smaranda) - Străuț (Haruț), Cânu (Neagu), Bocșan, Șeroni (Novak) - Artean - Bărbuț (Popovici), Šoljić, Croitoru (Bîrnoi), Doman - Drăghici

Niciun comentariu :

Google+