14 septembrie 2015

Poli - Steaua 1:0 (0:0)

Deci, se poate! După un debut de sezon care ne-a arătat tot felul de neajunsuri ale echipei, treptat am văzut creșteri în consistență datorită consolidării primului unsprezece. N-a fost un meci grozav, Steaua fiind o umbră palidă a echipei care acuma un an de zile rupea tot ce prindea în Liga 1, în vreme ce Poli, dincolo de apărarea solidă, a greșit mult la construcție. Un moment de agilitate extraordinară al lui Hernandez a tranșat partida cu câteva minute înainte de final, o execuție de-a dreptul rară, și a adus victoria în fața a douăzeci de mii de spectatori. Mai mult, ne-a adus puncte de care aveam nevoie mare, Florin Marin fiind aproape de nesperata echilibrare a corabiei noastre violete.

Ocazii au fost puține de-a lungul partidei, Steaua având mai mult inițiativa, dar nefiind capabilă să facă multe cu plusul de posesie. Noi am avut două șuturi pe poartă, unul în minutul 16 la Zicu, când acesta a primit de la Elek, s-a dus oarecum în unghi și a tras destulde moale, portarul fiind la post; al doilea, în minutul 35, tot cu Zicu și Elek protagoniști, cel din urmă șutând de această dată, însă din nou în brațele portarului. Steaua, cu toată posesia și inițiativa, a avut o unică șansă bună în minutul 23, la un șut surprinzător de la aproape treizeci de metri, balonul lovind bara. Ar mai fi de menționat un șut deviat care a fost respins în corner de Kirschstein, căci căpătase foarte mult efect, dar în rest nimic. Poli, deși a beneficiat de contre incipiente care păreau promițătoare, a făcut greșeli la penultima pasă, probabil și ca urmare a tracului avut cauzat de miza partidei.

Jocul nu s-a schimbat după pauză și ocaziile au părut mai mult întâmplătoare decât altceva. În minutul 53, Belu a dat o centrare bunicică pentru Elek, dar acesta n-a putut trimite cu capul spre poartă dintre doi fundași adverși. Zece minute mai târziu, Llorente a trimis o minge puternică de la treizeci de metri, care a trecut foarte aproape de vinclul porții adverse, ca imediat după aceea Steaua să-și creeze ceva în flancul nostru drept, mingea a sărit norocos din Belu și șutul lui Stanciu din șapte metri a nimerit (iar) bara. Tatonarea reciprocă în zona centrală nu părea să dea roade pentru vreuna din echipe, D. Popescu închizându-l excelent pe fostul jucător de tranzit al Politehnicii, Adi Popa, singurul aparent capabil de ruperi de ritm în lotul stelist. Elek ar fi putut înscrie în minutul 82, când șutul său din unghi a fost respins de portar, dar în general meciul a fost calm. Pe acest fond monoton s-au legat întâmplările în favoarea noastră și am deschis scorul: minutul 88, Goga bate o liberă de pe stânga, mingea e respinsă în fața careului, Llorente o prinde pe piept și o trimite în zona lui Hernandez, acesta lasă mingea să cadă, face un fel de piruetă în jurul ei cât să se întoarcă cu fața la poartă, și trimite un voleu înalt, la vinclul porții adverse, care îl depășește pe portar și se oprește în plasă - ceva chiar, chiar special! Replica oaspeților n-a mai avut timp să apară, căci în afara de o lovitură de cap trimisă din unghi, prinsă de Kirschstein, nici n-am simțit pericolul. Fluierul final s-a auzit după patru minute de prelungire, pentru o victorie frumoasă, utilă, importantă și puțin romantică pentru Poli!

Trecând dincolo de exuberanța momentului, e clar că echipa mai are de crescut, fiindcă întâmplarea și inspirația nu vor ține mereu cu noi. Cu o atitudine ca cea de astăzi, care nu e foarte diferită de ce am văzut în ultimele meciuri, avem un prim pas important făcut. Ar fi extraordinar dacă am avea garanția că ne putem baza pe apărarea solidă pe care o avem, dar punctul nevralgic din flancul drept, Belu, ne-a dat și astăzi emoții de care nu aveam nevoie. Idealul ar fi un echivalent al lui Dan Popescu, care chiar dacă se încurcă ocazional în ambiția de a găsi soluțiile cele mai potrivite în a ieși din apărare, e mai înfipt pe lângă adversari decât Belu. În zona centrală, Luchin și Cânu, iar apoi Melinte după accidentarea celui din urmă, au dominat duleurile aeriene și au fost preciși în intervenții. I-a ajutat faptul că închizătorii, Sarmov și Llorente, au aglomerat adesea acea parte a terenului. Bulgarul a avut mai multe scăpări, cu preluări lungi și câteva mingi pierdute periculos, dar a și pus presiune pe adversari. Spaniolul, în schimb, a făcut unul din meciurile sale bune, fiind esențial și la golul înscris de conaționalul său. Linia din fața lor a părut decalată, cu O. Popescu gândindu-se mai mult la apărare, decât la atac, Zicu pasiv și prea inventiv/imprecis, doar Goga părând capabil să conducă cumva atacurile nostre - culmea, în special după ieșirea lui Zicu. Elek, singur în față, a luptat admirabil, dar a avut prea puțin succes în a intra în combinații cu coechipierii, care să permită echipei să-și creeze ocazii. Cheia jocului de astăzi a fost tot la Hernandez, introdus în repriza secundă și imediat mai activ decât Zicu. După pasa de gol din meciul trecut, a venit și momentul primei sale reușite, acesta fiind genul de aport care te împinge spre primul unsprezece.

Disciplina în joc pe care le-a insuflat-o Florin Marin jucătorilor a dat ceva roade. N-am mai avut ocazii ca în primele meciuri, dar nici nu ne-am mai expus ca atunci. După valul de critici care l-au întâmpinat când a fost anunțat ca antrenor, poate că e momentul deja pentru o "mea culpa". Trei victorii din trei, meciuri echilibrate pe care le-am tranșat prin efort și dărurie, nu e rău. Dar mai e mult până departe.

Bravo Poli!

Poli: Kirschstein (6) - Belu (5,5), Luchin (6), Cânu (6), D. Popescu (6,5) - Sarmov (5,5), Llorente (6,5) - O. Popescu (5), Zicu (5), Goga (6) - Elek (6)

Schimbări:

Melinte (6) pentru Cânu (min 53)
Hernandez (6,5) pentru Zicu (min 60)
Curtean pentru Popescu (min 90)

 

Niciun comentariu :

Google+