10 iunie 2014

CR: ACS Poli II - CS Giroc 0:1 (0:0)

După ce eliminase pe concitadina Auto, mă așteptam ca echipa secundă să treacă ușor și de mai slab cotata Unirea Giroc, care abia a evitat retrogradarea din liga a patra, ajutată și de conjuncturi. Și, deși juniorii ce au evoluat în tricourile alb-negre au dominat întreg meciul, canicula din această zi a adus seceta în fața porții adverse.

Linia de fund n-a avut mari bătăi de cap în prima repriză, avându-i la mijloc pe relativ experimentații Todorov și Bocșan. Primul însă a fost nevoit să părăsească terenul pentru a nu forța o accidentare, dar totuși nu cred că acesta a fost motivul principal al primirii golului. Dar cert este că Girocul ne-a prins cu superioritate numerică în careul nostru și a marcat la una din cele două ocazii pe care le-a avut.

După cum spuneam, jucătorii noștri s-au aflat mult timp în ofensivă, dar una sterilă, fără idei și cu mingi plouate. Pleșcan, cândva o mare speranță, a dat dovadă de indolență și n-a fost nicidecum vârful care să trimită mingea în ațe. Schimbat la pauză, a lăsat locul unor mai tineri colegi care măcar au avut mai multă adrenalină. Nefiind familiarizat cu toți jucătorii nu-i pot analiza pe toți, dar pot să-l laud pe Scheau (un tânăr din aceeași generație cu Bărbuț și Rotariu) care a fost decent la mijloc și a fost singurul care a avut șuturi sănătoase, dar care au apărut prea târziu, doar după primirea golului.

În rest, acțiunile de construcție au fost falimentare, terminându-se fie cu centrări plouate, fie cu îmbârligături în careul aglomerat al adversarilor, datorate carențelor tehnice. Practic, în afară de vreo 3 șuturi moi pe poartă, n-am avut decât o singură ocazie clară de gol: un șut lobat al lui Sorescu ce a lovit bara aproape vinclu. Sigur, e pretențios să trag concluzii după un singur meci văzut, dar îmi pun întrebări legate de antrenorii echipelor de juniori. Cu greșeli elementare pe alocuri și fără idei de joc mi s-a părut că tot ce au juniorii de azi e talent nativ, cu foarte puțin dobândit pe parcurs. Dar să avem speranță, vreo 2-3 jucători promit.

Niciun comentariu :

Google+