31 martie 2012

FC Olt - Poli 1:2 (0:2)

În aceste momente dificile, e greu să-ți stea capul la jocul de pe teren și cred că acest lucru s-a simțit în meciul de astăzi. Dubla lui Popovici ne-a oferit victoria, dar echipa care a dominat partida a fost cea clasată spre coada clasamentului, grație unei evoluții cu multă determinare și profitând de nenumăratele mingi predate ușor de către alb-violeți.

Debutul meciului a fost unul foarte prielnic pentru noi, Popovici deschizând scorul chiar în minutul 2, în urma unei combinații Axente-Goga, care i-a permis vârfului nostru să-și etaleze viteze și acesta a înfipt mingea pe lângă portarul advers. Nu avea însă să fie o dimineață ușoară pentru Poli, căci în următorul sfert de oră am ieșit greu și rar din propria jumătate. Din fericire, resursele gazdelor se terminau în preajma careului nostru, dar presiunea exercitată a fost destul de impresionată - și eficientă. Eficiența în fața porții ne-a aparținut însă nouă, căci după un șut de la distanță a lui Goga care a prins centrul porții și a unei lovituri libere executate bine de Pătraș, dar parate de portar, alb-violeții s-au desprins pe tabelă, când Popovici a fost lansat perfect la limita ofsaidului și a marcat fără mari probleme cu un șut la colțul lung. Oltenii nu s-au lansat însă intimidați de scor și au continuat să țină mingea sus, reușind chiar să obțină patru lovituri de colț consecutive. Indicativ pentru ardoarea cu care au evoluat a fost o fază pe flancul drept al apărării noastre, când pentru câteva minute bune ne-am luptat să ieșim dintr-o zonă foarte aglomerată și orice făceau jucătorii noștri, balonul tot la gazde revenea.

Nu s-a schimbat mare lucru după pauză, dar sentimentul general era că Poli stătea bine la siguranța celor două goluri, în ciuda faptului că eram dominați. La poate singura ocazie de gol a reprizei secunde, gazdele au redus din diferență, după ce Lepmets, incomodat fiind, nu a putut reține o minge care se invita mai mult boxată, și i-a permis lui Dragalina să marcheze. În rest, nu s-a întâmplat mai nimic, apăsarea din afara terenului fiind palpabilă în jocul relativ haotic și fără perspectivă etalat în jumătatea adversă.

Victoria ne ajută să ne menținem la egalitate de puncte cu Gloria Bistrița, chiar dacă am fost depășiți de aceștia la golaveraj. Meciul direct din etapa viitoare, care ar fi putut prezenta un real interes sportiv, se va afla în mod cert în umbra evenimentelor săptămânii următoare, care va defini ce a mai rămas de definit din destinul Politehnicii. Faptul că situația este departe de a fi una liniștitoare nu cred că trebuie să mire, judecând după stadiul financiar în care a ajuns clubul în urma retrogradării și după ce am pierdut cea mai importantă investiție din lotul alb-violeților fără a obține niciun răgaz sub formă de capital.

N-aș spune prea multe despre jocul de azi, decât în a-l felicita pe Popovici pentru reușitele sale. Precum am indicat, jocul nu m-a convins și nici nu pot spune că vreun alt jucător a ieșit cu adevărat în evidență. Cel mult apărarea destul de solidă ar trebui lăudată, golul venind în urma unei erori/neșanse la mijlocul terenului, care ne-a prins descoperiți. În schimb mijlocul nu s-a descurcat prea bine cu presiunea adversă, motiv pentru care am și suferit la capitolul posesiei. Trebuie reținut însă că echipa a obținut maximul din acest meci, în ciuda marilor probleme care planează asupra clubului, într-un moment în care a ceda ar fi fost mult prea ușor.

Ne rămâne să sperăm că mai avem pentru ce lupta și să fim alături de club așa cum putem să o facem cel mai bine.

Luptă Poli!

Poli: Lepmets (5) - Belu (5,5), Mera (6), Scutaru (6), Sandu (5,5) - Fuchs (5,5), Poparadu (5,5), Pătraș (5,5) - Popovici (7), Axente (5,5), Goga (5,5)

Schimbări:

Cârstea (5,5) pentru Goga (min 62)
Chiș pentru Popovici (min 76)
Ricketts pentru Axente (min 80)

2 comentarii :

Anonim spunea...

Este atat de trist ca milionarii in Euro din Timis nu se implica pentru a ajuta clubul intr-o perioada grea.Au uitat repede cum s-au inbogatit pe munca celor care au trudit in comunism iar acum ar putea sa-si mai spele din onoare si sa fie putin fair-play.Dar nu toti tac caci ei n-au facut averea in stil balcanic romanesc ci au facut inventii si ca Steve Jobs au revolutionat tehnologia si asa s-au imbogatit.Mare tristete caci cei peste 50 de milionari(estimez in Timisoara)daca ar fi putin scuturati ar curge anii de puscarie din ei.Mai asteptam vreo minune luni daca nu adio CL sau EL ne vedem la tapsanul din satul ....

Anonim spunea...

Nu mai zic de firmele straine inlezniri fiscale,forta de munca platita ca in Africa,energie ieftina etc dar nici una care-si suge seva din acest pamant nu vine cu niste bani o suma derizorie pentru acestea.Toate acestea la un loc plus indigenii nu fac cat un cioban sau un coposan.Suntem departe de capitala din toate punctele de vedere.Rautatea celor din frunte alunga tot, pana si o amarata de echipa de fotbal.

Google+