3 septembrie 2011

Poli - FC Olt 1:0 (0:0)

Meci nu fără emoţii în această dimineaţă dogoritoare pe Dan Păltinişanu - şi de ce ai prefera să joci la 11 şi nu la 18, mă întreb cu această ocazie. Pe de altă parte însă, Poli putea liniştit să câştige la o diferenţă mult mai clară, dar intervenţiile portarului advers şi imprecizia la finalizare ne-au costat puţin la golaveraj.

Alb-violeţii au început destul de bine, trecându-şi în cont trei şuturi spre poartă în primele zece minute. Dacă eforturile lui Goga şi Dăruială au fost mai mult spectaculoase decât mari ocazii, Zăgrean putea să deschidă scorul la centrarea lui Sepsi, dar lovitura sa de cap a trecut peste, în ciuda poziţiei favorabile în care se afla atacantul nostru. Apoi, brusc şi de nicăieri, oaspeţii, care au făcut un pressing ameninţător încă de la primul fluier, s-au văzut căţăraţi în careul nostru şi timp de ceea ce a părut o eternitate, şi-au trecut în cont şase cornere consecutive. Culmea, după o fază finalizată cu şut de Pătraş în minutul 20, dar parată de portar, tot oltenii au fost foarte aproape de gol, la un nou corner, dar după o serie de bâlbâieli în careul mic, Sepsi a reuşit să degajeze. A urmat o perioadă mai puţin prielnică fotbalului, în care doar Curtean şi Goga au mai încercat câteva ceva, înainte ca Scutaru să-şi treacă în cont o bună şansă în minutul 40, când Ilie i-a pus mingea pentru şut din interiorul careului, dar fundaşul nostru central a şutat în forţă, pe lângă.

Jocul a fost ceva mai intens în repriza secundă, pe de-o parte deoarece oaspeţii au căzut fizic şi pe de altă parte fiindcă Sepsi a început să urce mai mult în atac. Acesta din urmă i-a oferit o centrare bună lui Zăgrean în minutul 54, dar lovitura de cap a fost pe portar, şi tot Zăgrean a trimis peste cu capul, câteva minute mai târziu, la o fază fixă, numai că de această dată nu a nimerit cadrul porţii. Golul a venit la puţin timp după, în minutul 60, după o acţiune care a pornit din piciorul lui Curtean, mingea a ajuns la Sepsi pe stânga şi acesta a centrat pe jos, spre colţul lung, de unde Goga a marcat din doar câţiva metri! Cinci minute mai târziu, oaspeţii s-au trezit în zece după ce căpitanul lor a primit al doilea galben, dar în loc ca Poli să forţeze desprinderea, meciul a pierdut din turaţie. În ultimul sfert de oră, alb-violeţii au avut totuşi parte de nişte ocazii foarte mari. Prima i-a aparţinut lui Zăgrean, care a fost lansat în adâncime de Tameş, a scăpat singur cu portarul din poziţie suspectă de ofsaid, dar a finalizat slab, pe lângă. A fost rândul lui Goga în minutul 79, tot după o centrare a lui Sepsi, dar portarul a parat lovitura sa de cap, înainte ca Scutaru să trimită şi el cu capul la un corner, doar pentru a-l evidenţia din nou pe apărătorul buturilor adverse. La final s-a dovedit destul, în ciuda unui şut parşiv al oaspeţilor care a fost scos de Lepmets de sub bară. Rămâne în continuare de contemplat jocul nostru ofensiv şi abordarea fazelor fixe.

Ceea ce m-a iritat însă mai mult a fost înlocuirea lui Pătraş după zece minute din repriza secundă, deşi acesta fusese cel mai activ jucător al Politehnicii, cu destule de recuperări şi câteva acţiune ofensive care au dereglat apărarea adversă. Culmea e că cel lăsat în teren în ciuda unui meci slab, anume Curtean, a jucat un rol în golul ce a urmat, dar mă întreb cât timp va mai rezista în primul unsprezece dacă nu începe să se prezinte mai bine. Totodată, faptul că Rocha e mereu ţinut pe bancă, ajungând astăzi la a treia prezenţă pentru Poli în tot atâtea meciuri, fără a aduce un aport consistent în jocul echipei, mă bulversează - ar fi doar normal ca acesta să fie folosit în rotaţie cu Sandu şi Chiţu, pentru a-i menţine şi pe aceştia motivaţi şi în priză.

În rest, un meci foarte bun azi pentru Sepsi, Goga destul de prezent, şi cei doi fundaşi centrali, Scutaru şi Ilie, o prestaţie fără greşeală. Suferim în continuare pe dreaptă, unde încep să mă întreb când va fi folosit şi un alt jucător, să zicem Iovan, deoarece Dăruială a fost, până acuma, constant în evoluţiile sale dezamăgitoare. La mijloc, Tameş şi Poparadu au alternat momentele bune de joc cu cele mai puţin bune, dar per ansamblu nu au fost nemulţumitori. Acelaşi lucru nu poate fi spus şi despre Zăgrean, care nu a reuşit să arate că ar trebui să fie titularul de drept al postului.
Dintre cei introduşi pe parcurs, Popovici a avut câteva faze de efect pe dreapta, dar ce a fost interesant de văzut a fost că în ultimele douăzeci de minute, Poli a trecut la un 4-2-3-1, teoretic pentru a ţine mingea mai sus şi a spori capacitatea ofensivă. A funcţionat oarecum, dar nu destul.

Ne rămâne să sperăm la un meci mai uşor în Cupă, la Sebiş, ca apoi să putem aborda cum trebuie deplasarea de la Bistriţa.

Poli: Lepmets (6) - Dăruială (5), Scutaru (6), Ilie (6), Sepsi (6,5) - Pătraş (6), Poparadu (5,5), Tameş (5,5), Curtean (5) - Zăgrean (5), Goga (6)

Schimbări:

Popovici (5,5) pentru Pătraş (min 55)
Rocha (5) pentru Curtean (min 72)

4 comentarii :

Anonim spunea...

Poate caldura a fost de vina dar nu mi-au placut unii jucatori prin pasivitatea lor.Cu Daruiala trebuie sa avem rabdare poate profita de faptul ca joaca meci de meci si va creste.Cred ca antrenorul face unele greseli la titularizare, adica merge pe nume nu pe forma.Trebuie ca lui Popovici sa-i dea un rol de titular, iar Chitu sau Sandu vor juca mult mai bine decat blazatul Curtean.
Vine meciul cu Bistrita.O victorie inseamna primul pas decisiv spre prima liga.Pentru meciul din cupa este bine sa joace rezervele caci la Bistrita ne trebuiesc toti asii.

Stefan Carpanu spunea...

Am auzit ca s-ar juca luni cu Bistrita, deci nu e nevoie de cine stie ce menajari, de se confirma.

Recunosc ca sunt mai degraba de parere ca Daruiala nu are calitatea necesara pentru a evolua la un nivel ridicat, dar sper sa-mi contrazica aceasta parere.

La o adica, stau mereu si ma intreb, cand ma gandesc la un jucator sau altul, ce calitate il defineste? Nu stiu ce-l defineste pe Daruiala, poate fizicul solid, dar pe un post de banda fizicul nu joaca decat un rol mai secundar.

Are nevoie de un plasament mai bun, sa intre cum trebuie in dueluri unu la unu, sa joace cu mai mult calm, mai multa claritate(si Luchin juca intr-o agitate totala in primii ani), sa paseze corect. Daca le bifeaza pe astea, incepem sa discutam despre aportul ofensiv.

Anonim spunea...

Nu stiu ce se intampla la Poli 2.Chiar asa din infrangere in infrangere spre ce ?Sunt jucatori care nu prind prima echipa si nu joaca la echipa secunda?Sunt probleme de compatibilitate intre antrenor si jucatori sau pregatirea este deficitara.Acesti tineri sunt foarte talentati trebuie sa sti sa-i asezi in teren si sa-i mobilizezi.E foarte clar pentru mine ca Mera trebuie sa faca cuplu cu Scutaru iar alt jucator pe la mijloc sa fie under 21 pentru meciul cu Bistrita.In aparare se vad si se marcheaza greselile .Sper ca antrenorul va avea aceeasi idee pentru acest meci de liga 1 care trebuie tratat ca unul decisiv un fel de calificare.

Andrei Vajna II spunea...

Eu nu l-as scoate pe Ilie ca fundas central. Pana acuma apararea a fost destul de solida, in 3 meciuri din 4 nu am primit deloc gol. Inca nu seamana cu sezonul trecut cand plecam in multe meciuri de la 0-1.

Legat de Poli 2, inca n-am reusit sa vad vreun meci pe viu (in afara de cel de cupa), dar exclud vreo chestiune legata de antrenor. Cred ca e vorba de faptul ca au aparut multi jucatori - unii au revenit din imprumuturi, altii sunt fostii juniori si inca nu exista o coeziune in echipa. Iar in etapa precedenta erau si dupa meciul epuizant fizic si moral cu uta.

Google+