15 august 2011

Un început

Mai sunt câteva zile până la debutul noului sezon şi toată suflarea alb-violetă se întreabă ce rezultate va da pregătirea de vară, cum s-au integrat noile transferuri, ce stil de joc va adopta echipa şi în ce etapă putem spera cel devreme să ne atingem obiectivele.

Nu-i aşa c-ar fi chiar plictisitor să fie atât de simplu? Adevărul este că doar cu greu ne-am fi putut imagina un fundament mai şubred pentru un sezon: două pregătiri distincte cât un tur de campionat, o echipă în perpetuă reformare, nicio achiziţie care să completeze un lot dezertat, un antrenor nou care are în palmaresul său succint dubioasa onoare de a fi pierdut două finale de cupă, şi o conducere care nu ştie cu adevărat ce obiective îşi propune în sezonul următor şi cum/dacă îl poate duce la bun sfârşit din punct de vedere financiar.

Drept vorbind, nu ştiu dacă e aşa de tragic, din moment ce vineri seară se joacă pe Dan Păltinişanu. Problema care afectează totul, de la spiritul zbuciumat al suporterilor la buzunarele tremurânde şi moralul schinguit ale fotbaliştilor, este nesiguranţa la nivel organizaţional. Nu există nimic mai dificil decât să planezi în incertitudine la locul de muncă; la început o ignori, apoi începi să o conştientizezi tot mai acut, apoi te frustrează la culme şi în final te blazează. Judecând după ce am văzut pe teren în ultimele partide de pregătire, noi ne aflăm undeva între faza trei şi faza patru. Pur şi simplu nu poate fi subestimat efectul acestei stări de fapt care este complet defavorabilă performanţei.

Altfel, dacă totul ar fi cât de cât în ordine, aş avea încredere că Poli poate lupta pentru promovare cu lotul actual, fie el şi destul de incomplet şi necopt. Să o luăm post cu post:

Portari:

Lepmets a dovedit până acuma că este un portar cel puţin decent. Rezerverele sale, Iordache şi Ostafie sunt doi portari tineri şi de perspectivă, chiar dacă primul este momentan accidentat. Îmi inspiră încredere situaţia noastră portărească.

Fundaşi dreapta:

Deşi doar Dăruială este fundaş dreapta de meserie, postul acesta poate fi acoperit şi de Scutaru. Din păcate, cam astea ne sunt opţiunile, iar cel dintâi nu m-a convins încă pe deplin, în timp ce al doilea nu doar că este o piesă esenţială în centrul apărării, dar mai are şi probleme cu accidentările. Cred că acesta este de departe postul care necesită cel mai mult încă un jucător de acoperire, deşi e clar că Dăruială va fi folosit titular, el fiind astfel primul dintre cei doi jucători de U21 impuşi de FRF în primul unsprezece.

Fundaşi centrali:

Scutaru, Mera şi Ilie sunt primele trei opţiuni pentru posturile de apărători centrali, dar aici mai pot juca Iovan şi Zaluschi, dintre cei care au mai avut de-a face cu lotul echipei mari. Am încredere în ceea ce îl priveşte pe Scutaru, dar nu pot spune acelaşi lucru despre Mera, care pare mai puţin limpede în zilele astea decât era acuma doisprezece luni. Ilie, care este echivalentul central al lui Dăruială, prezintă aceleaşi riscuri (precum şi beneficiul de a fi U21), astfel că mă întreb dacă suntem dispuşi să riscăm acoperind două posturi (3 titulari) cu patru jucători "de poziţie".

Fundaşi stânga:

Sandu şi Sava sunt momentan unicele opţiuni pentru poziţia de fundaş stânga, chiar dacă şi Rocha a mai fost folosit în această poziţie. Problema e că atât Sandu, cât mai ales Rocha sunt mult mai comfortabili la mijloc, în timp ce Sava nu a reuşit încă să se impună, deşi are ceva experienţă la nivelul ligii secunde. Problema este că Sava ar putea fi al doilea jucător de U21 din primul unsprezece, din lipsă de alternative, ceea ce ne-ar expune mult pe ambele flancuri.

Mijlocaşi dreapta:

Ricketts, Curtean, Popa şi Popovici au flirtat cu această poziţie, deşi niciunul dintre ei nu e mijlocaş dreapta de meserie - poate doar Popovici. A mai apărut şi Jitaru, în amicalul cu Sebiş, care a şi dispărut ulterior, din motive ce îmi sunt necunoscute. Dacă rămâne la echipă, nu cred că există dubii în ceea ce priveşte titularizarea lui Curtean, deşi e clar că trebuie să ne edificam asupra faptului dacă doreşte cu adevărat să joace pentru Poli în liga a II-a. Popa a mai jucat bine acolo, la fel şi Popovici, dar ambii oscilează mult în prestaţii, în timp ce Ricketts încă nu a arătat mare lucru în această poziţie (sau oriunde altundeva, din păcate). Ne-om descurca cumva însă.

Mijlocaşi la închidere:

Poparadu şi Zaluschi sunt opţiunile pentru acest post. Ambii jucători au ceva experienţă la bord, şi în special Poparadu m-a surprins destul de pozitiv în pregătiri. Nici Zaluschi n-a jucat rău cu Reşiţa, fiind un jucător care mi-a plăcut mereu, dar aidoma lui Popa sau Popovici, nu este destul de constant. E un post relativ bine acoperit.

Mijlocaşi de creaţie:

Nu ştiu cine ar putea juca acest rol, în afară de Tameş. Poate Fuchs mai poate fi folosit în această poziţie (deşi am impresia că l-am văzut şi la închidere). În rest, nu există dubluri pe post. Din fericire, Tameş a fost destul de bun în pregătiri şi experienţa lui poate face diferenţa la mijloc, astfel că atâta timp cât rămâne la echipă şi nu se accidentează stăm bine. La o adică, au mai jucat Rocha şi Curtean în centru, ceea ce probabil se va întâmpla şi în viitor dacă necesitatea o va cere. Nu e ca şi cum există o coadă lungă de mijlocaşi de creaţie care să merite în fotbalul românesc.

Mijlocaşi stânga:

Dacă există vreun post pentru care n-am emoţii, atunci acesta este acela. Rocha a fost convingător în pregătiri, Sandu e şi el o opţiune capabilă în flanc, de Curtean nu mai menţionez, în timp ce Chiţu, trimis recent la echipa secundă, este cu siguranţă o opţiune cel puţin la fel de bună ca şi ceilalţi jucători.

Atacanţi:

Ai zice că atunci când ai nume precum Zăgrean, Axente, Ricketts şi chiar Goga în atac, nu ar trebui să ai mari emoţii ofensive. Dar Poli a înscris puţin în ultimele meciuri de pregătire şi în special Goga nu pare încântat că se mai află pe la club. Este mare păcat, căci un jucător de calitatea lui ar putea face toate diferenţa de pe lume dacă şi-ar dori, dar e de înţeles că în timp ce conducerea tot caută să te plaseze undeva şi nu reuşeşte, îţi pierzi din determinare şi concentrare. Plus că mai e şi povestea cu salariile neplătite.
Altfel, Axente s-a dovedit în trecut a fi un vârf-golgheter la nivelul ligii secunde, dar cred că atâta timp cât va fi ferit de accidentări, Zăgrean va fi vârful nostru pleşuv în acest sezon. Mi-ar fi făcut plăcere să fie alături de aceşti jucători un Velici sau chiar un Pleşcan, dar probabil vor apărea în cazul în care Goga părăseşte echipa. Per total, nu îmi fac mari griji pentru atac, doar să ajungă mingea acolo.

Aşadar, deşi avem nevoie de încă doi jucători în apărare, restul echipei pare capabilă, valoric, să ducă greul unui sezon de promovare - în condiţii normale. Cert este că trebuie să introducem doi jucători U21 în primul unsprezece şi opţiunile noastre sunt doar în apărare, adică zona cea mai susceptibilă la erori costisitoare din lipsă de experienţă. Dacă nu mă înşel, dintre jucătorii folosiţi recent la echipa mare, opţiunile sunt: Dăruială, Ilie, Iovan, Sava, Fuchs, Jitaru.

O altă problemă ce ne ve costa elan este faptul că jucătorii, adesea rotiţi, nu au evoluat mult împreună, ca o echipă. Aici va trebuit să îşi intre în rol Velcea. E uşor să fii sceptic în ceea ce îl priveşte, dar acuma are cu adevărat şansa să pregătească pe Poli de la începutul unui sezon, să-şi aleagă oarecum jucătorii şi să-i formeze după chipul şi imaginea spiritului său tehnico-tactic.

Ar fi prea greu să păşim în acest sezon fără să ne încredem în absolut nimic. Pentru mine e destul de clar că haosul administrativ elimină mult din potenţialul anual de speranţă, dar avem în sfârşit un lot cu jucători tineri, unii şi locali, care, dacă printr-o minune toate scandalurile vor avea un deznodământ pozitiv, vor avea ocazia să formeze o echipă redutabilă. În câţiva ani, e drept, dar dacă am învăţat ceva din trăirile ultimilor ani e să înghiţim în sec şi să aşteptăm. E şi asta o calitate utilă.

Sper tare mult să văd o echipă care să-şi înfrunte destinul cu curaj şi să debuteze cu o victorie în poate cel mai greu meci al turului de campionat. Chiar sper. Onoare, orgoliu, pasiune, etc.

Hai Poli!

3 comentarii :

Andrei Vajna II spunea...

Cred ca Poli acum nu e in reconstructie, ci in tranzitie, pentru ca totul e asa de incert. Asa ca asta ar putea insemna sa asteptam de la 2 sezoane in sus ca sa si avem un obiectiv.

Momentan, nu cred ca jucatorii asociaza fotbalul cu destinul, pasiunea, onoarea etc. Daca n-are cine sa le insufle....

Velici si ceilalti sunt la Poli 2. Cred ca sunt pregatiti pentru viitor. Velici cred ca nici n-a jucat in liga a treia, asa ca ar fi un salt prea mare. De Plescan ce sa mai zic. Desi pe el nu l-am vazut la Poli 2 si ma intreb de ce.

Anonim spunea...

Este o analiza buna bazata pe ce avem.Din pacate problema financiara neclara face ca starea psihica a jucatorilor sa fie o problema majora.Nu cred ca numai la Poli sunt probleme cu fiscul privind contractele de munca.Practic toate echipele folosesc aceeasi metoda de plata, nu cred ca financiarul lui Poli a inventat altceva.Acest lucru ma face sa fiu foarte sceptic si sa cred ca ceva lipsit de fair play un fel de ura viscerala a atacat clubul nostru.Cum institutiile gen ANAF lucreaza la comanda superioara nu au initiative proprii cred ca numai peste un an sau doi vom afla cine a fost motorul acestei campanii antipoli.Toate acestea, numai daca nu s-a inventat ceva la Poli, altfel ca la celelalte cluburi privind modul de plata a sportivilor prin conventii si ce trebuie sa achite clubul catre fisc.Din cate imi amintesc aceste discutii s-au mai purtat de forurile competente si s-a ajuns la un compromis prins in legea sportului.De accea toate sunt asa ciudate, fiind atacat numai clubul nostru.

Andrei Vajna II spunea...

Problema cred ca e ca noi nu prea suntem in stare sa retaliem. In loc sa avem o atitudine ferma, datatoare de speranta si ambitie, ne lamentam si disperam.

Google+