29 august 2010

Steaua - Poli 1:1 (0:0)

Un egal...neașteptat? Nu cred. Un egal ce putea ieși prost pentru noi din cauza unei abordări ultra-defensive, cu siguranță. În final, o puteam întoarce complet dată fiind oboseala Stelei, lucru pe care a mizat probabil și Petrovic, dar n-a mai fost să fie. Oricum, în fața unei echipe de tineret speranțe care, cel mult, are un plus în tehnică față de formația noastră obișnuită, se putea mai mult și ar trebui să regretăm că n-am obținut mai mult.

Poli a început cu cinci fundași partida și acest lucru s-a simțit cât se poate de acut. Exceptând ocazionalele faze pe stânga, unde Curtean a mai mișcat ceva, restul ofensivei nu a reușit să se impună deloc, nici Axente, nici Goga nefiind capabili să-și depășească adversarii. S-a remarcat de la început jocul agresiv și determinat al mijlocașilor noștri care au și făcut multe recuperări, dar degeaba din moment ce nu aveau cu cine să continue în atac. Steaua a dominat teritorial, dar nu a părut convingătoare în preajma careului nostru și drept urmare toate ocaziile lor de-a lungul meciului au venit după faze fixe sau șuturi de la distanță. A fost întâi șutul pe lângă al lui Stancu după lansarea lui Tănase, o jumătate de ocazie să-i zicem, care jumătate a devenit completă în minutul 34, când Lato a tras de la distanță și Pantilimon a parat. Bicfalvi a mai încercat un șut pe final de repriză, la o minge ce i-a parvenit întâmplător, dar și acesta a trecut pe lângă, lăsând scorul la pauză un bine meritat nimic la nimic. Dar mai mare nimicul nostru.

Mitanul secund a început în aceeași notă, până în minutul 53. La faza aceea, alb-violeții nu au putut degaja mingea din preajma careului (oarecum prin Luchin, dar vina e una colectivă), Surdu a recuperat și a fost nevoie de intervenția lui Alexa pentru a-l opri din înaintare. Libera de la marginea careului a fost executată de Stancu pe colțul lui Pantilimon și, spre marele noroc al acestuia a lovit bara (cât de imputabil ar fi fost un gol pe acel colț?), dar cam aici a luat sfârșit norocul, căci mingea a sărit la Păcurar care a tras din prima, o torpilă la care Panti nu a mai putut face nimic, vorba vine. Finalmente, văzut pus la colț, Petrovic a făcut schimbările ce se impuneau: în scurt timp au intrat Zicu, Magera și Contra și steliștii s-au retras în apărare. În timp ce gazdele încercau să flirteze cu niște contra-atacuri, Axente ar fi putut marca la o deschidere a lui Bourceanu, dar voleul său a trecut pe lângă. A urmat o perioadă în care Poli a încercat niște șuturi de la distanță, fără succes însă și totul a continuat în acest ritm până la faza excelentă a lui Zicu în minutul 80. Acesta a înaintat de unul singur pe centru, a reușit un un-doi cu Contra și a scos o liberă de la marginea careului, aidoma celei avute de Steaua mai devreme. Contra, zis la ultimul meci în carieră, a șutat perfect la colțul lung, așa cum a mai făcut-o pentru alb-violeți din lovitură liberă, și Tătărușanu nu a mai putut interveni! Într-un crescendo evident, Poli putea da proverbiala lovitură în minutul 87, când Zicu i-a pasat lui Magera în careu, acesta s-a întins să ajungă la minge, dar nu a reușit s-o plaseze pe poartă din poziție de singur cu portarul. Pe final Steaua a mai încercat câte ceva, reușind să aducă mingea în preajma porții noastre, dar n-a mai ieșit nimic și s-a terminat egal, așa cum a fost să fie.

Repet, e păcat că nu a ieșit mai mult, dar riscul minim asumat de Petrovic a dat rezultatul dorit. E păcat, fiindcă aveam o echipă mai matură și mai capabilă decât Steaua, dar la fel de bine s-a simțit viteza superioară a bucureștenilor, ceea ce ar fi fost tare periculos pentru o apărare mai aerisită. Exceptând ezitarea ce a precedat libera ce a precedat golul, Luchin mi-a plăcut prin intervenții și joc (a chiar urcat în atac fără să piardă mingea), dar nici Mera, Scutaru sau Sepsi nu au avut prestații de ignorat - Burcă, încă în faza de adaptare, dar fără erori. Bourceanu și Alexa s-au zbătut mult la mijloc, însă a fost evident că aveau de dus mai mult decât puteau duce, mai ales dată fiind lipsa de inspirația a atacului nostru. Dacă la Axente are un cuvânt de spus și oboseala (deși, sincer, m-am cam săturat să văd tentativele eșuate de depășire în viteză la preluare), e greu de zis ce ar fi de făcut în cazul lui Goga, care continuă evoluțiile slabe din finalul sezonului trecut, numai că nici nu mai înscrie.
Schimbările au dat în mod evident un nou suflu echipei, și pe fondul retragerii gazdelor, dar oricum toate fazele au trecut fie prin Contra, Magera sau Zicu. Despre Contra sunt multe de spus și ele vor fi spuse când vine momentul. Cert e doar că am avea nevoie de el. Magera și Zicu, ambii mai puțin decât la 100%, sunt primordiali pentru succesul alb-violeților, deci să sperăm că la următoarea partidă îi vom avea în teren încă din primul minut.

Petrovic trebuie să-și asume criticile pentru abordarea din prima repriză, dar trebuie ținut minte că are de gestionat un lot subțire valoric, venit după o perioadă în care s-a jucat mult și câțiva jucători importanți au avut probleme fizice. Sper doar că acest meci a oferit dovada necesară faptului că nu ajunge să te aperi cu toată echipa ca să nu iei gol, chiar și în fața unui adversar de (cel mult) același nivel.

Totuși, iarăși neînvinși în Ghencea, nu e chiar atât de negru dracul.

Poli: Pantilimon (5,5) - Sepsi (6), Burcă (5,5), Mera (6), Luchin (6,5), Scutaru (6) - Alexa (5,5), Bourceanu (5,5) - Curtean (5,5), Axente (5), Goga (4,5)

Schimbări:

Zicu (6,5) pentru Goga (min 54)
Magera (6) pentru Sepsi (min 57)
Contra (6,5) pentru Curtean (min 64)

Niciun comentariu :

Google+