Există, dacă nu mă înșel complet, trei mari culpabili pentru că s-a ajuns la această penalizare.
Primul și cel mai mare este Primăria Timișoara pentru că a permis ca această situație să ia naștere și pentru că nu a curmat-o atunci când ar fi putut să o facă. Problema e că nu poți impune primăriei să plătească acuma tot ce este de plătit fiindcă astfel orașul poartă povara, și nu oamenii incompetenți din cadrul acestei instituții.
Al doilea este FRF-ul, care (după toate aparanețele) i-a facilitat lui Zambon să ajungă la TAS cu documente frauduloase, grație ajutorului oferit de Adalbert Kassai. Normal că aceasta este cea mai mare problemă pentru fotbalul românesc, este problema care are trebui să-i pună pe gânduri pe toți cei implicați în fenomenul fotbalistic de la noi din țară. Dar e puțin probabil să se întâmple.
Iar al treilea este Marian Iancu, care nu a gestionat corect situația și, împreună cu Gheorghe Chivorchian și juriștii clubului, a luat jumătăți de măsură și nu s-a asigurat ca echipa să fie reprezentată din punct de vedere legal în cel mai bun mod cu putință la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
Că la rândul lor cei de la TAS și FIFA au luat decizii discutabile fiindcă se află prea departe de esența problemei este altă chestiune neplăcută, dar așa funcționează sistemele care faciliteaza funcționarea acestei lumi în parametri "normali".
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu