6 septembrie 2009

Amical: Poli - Vojvodina 1:1 (0:0)

Alb-violeții au jucat cu rezervele în această după-amiază, acestora alăturându-se Mejia, Poparadu, Sandu și juniorul Necula. Meciul nu a fost unul prea spectaculos, ambele echipe trecându-și în cont câteva șanse de gol, dar lumea a fost în primul rând curioasă să-l vadă pe tânărul columbian la lucru. Acesta a intrat în repriza a doua și a făcut câteva faze interesante, controlând bine balonul și driblând cu lejeritate. Fragilitatea sa fizică l-a împiedicat însă să se implice în prea multe faze de atac.

A debutat și Chiacu, care a avut o prestație decentă, iar în atac s-a consemnat revenirea lui Rusici. Pe dreapta a evoluat Necula, ca fundaș, dar a jucat prea puțin pentru a-mi putea crea vreo părere.

Golul nostru a fost marcat de Magera, din voleu de la douăzeci de metri, după o pasă bună, cu capul, a lui Curtean. Oaspeții au egalat pe final, la o gafă a lui Taborda.

În rest, nu prea e nimic deosebit de remarcat. Să vedem dacă vor fi reținuți jucătorii readuși - cert e că ar fi loc de ei.

2 comentarii :

Andrei Vajna II spunea...

Nu stiu daca e potrivit termenul "fragilitate fizica". Mejia mi se pare bataus, sta aproape de adversar, in fata lui. Mai mult, la acel duel aerian a reusit sa-l doboare, fiind apoi scos pe targa. Cred ca te refereai la altceva.

Necula cand a intrat si ce numar avea?

FcPoliFan spunea...

E determinat, dar in repetate randuri a fost usor impins de la minge. In mod normal, ar trebui s-o protejeze asa cum a facut de cateva ori, dar e greu cand primeste pasa cu adversarul langa el.

Necula a fost numarul trei, cu vreo douazeci de minute inainte de final.

Google+