29 iunie 2016

Șansa nebuloasei

A mai trecut o săptămână în care singurele certitudini avansate țin de formarea lotului. Astfel, majoritatea jucătorilor enumerați în ultima postare au rămas și au semnat contracte pe doi ani, unii sub forma unu plus unu opțiune (Drăghici, Croitoru, Popovici, Poparadu). Chiar și în cazul lui Croitoru, la cei aproape 36 ani ai săi, avem de-a face cu un contract pe doi ani, condiționat de aportul său la 75% din meciurile acestui sezon. Sincer, pare puțin dat cu banul cine a primit doi ani și cine a primit unu plus unu. De ne(mai)venit, n-au semnat Dragalina (înlocuit cu Alin Ignea) sau Melinte, și se așteaptă confirmări scrise de la Vasi, Trandu și - surpriză - Șeroni. Se mai caută un al treilea portar, Cătălin Straton (unsprezece meciuri anul trecut la Craiova) fiind cel mai recent nume al listei.

Dacă e să ne întrebăm de ce se adună toți jucătorii la un club în derivă, trebuie să ne încredem și noi în negocierile primarului cu unul (sau chiar doi) investitori interesați de echipă. Pe deasupra, conform unui articol apărut pe 1923.ro, un site rapidist, situația de la clubul bucureștean e deosebit de gravă: decizia falimentului este activă până la recurs, judecarea recursului durează excesiv din rațiuni de procedură, înscrierea în Liga 1 trebuie finalizată până mâine. În plus, orice mișcare administrativă din cadrul clubului (semnarea de contracte, de exemplu) este blocată de administratorul judiciar, care se conformează astfel la decizia falimentului, iar Rapidul nu are în acest moment destui jucători pentru a aborda sezonul următor. Dacă FRF/LPF ar lua exemplul Consiliului UE în problema Brexit, ar realiza poate importanța unei decizii clare și cu aplicabilitate imediată, în loc să se zbată în demagogii despre penalizări viitoare ale insolvenților sau racolarea forțată de fonduri pentru proiectul propriu de juniori. Da ori ba. Nici Rapid, nici Poli, nici Liga 1 nu sunt câștigate prin această ambiguitate.

Ca să revenim, nu cred că vreunul dintre jucătorii aduși ar fi avut speranțe reale de a prinde un post de titular în Liga 1. Cu asumarea riscului că astrele nu se vor alinia pentru Poli, au ales să semneze aici și pentru că o decizie în defavoarea Rapidului i-ar vedea tocmai în această poziție. Presupun că nici salarizarea promisă nu este fundamental diferită de cea anterior oferită la noi, ceea ce ne-ar plasa peste media campionatului.
E puțin probabil însă ca lotul actual să facă față respectabil la nivelul primei divizii, deci mă tem că o decizie pentru revenirea noastră acolo va impulsiona încă un set de achiziții haotice. Sper că cei din conducere, a se citi singurul om din conducere care se ocupă de achiziții la club, au purtat deja discuții cu cinci-șase jucători din care să poată aduce trei (titulari) în situația în care ne trezim în Liga 1.

În rest, pașii făcuți sunt rezonabili, ne concentrăm pe ce putem controla, adică pregătirea echipei, deși nu știu să fi citit nici până acum despre aducerea unui preparator fizic. Prea multe lucruri depind însă de această decizie ce ține de falimentul Rapidului, de la definitivarea lotului, la întregirea conducerii administrative, la confirmarea variantei de finanțare a clubului. De s-ar mișca mai repede.

23 iunie 2016

Un început de lot

Am lăsat să treacă timpul, ne-am răcorit cu niște europene legendare, și acum admirăm fresca lotului Politehnicii. S-au perindat destui jucători pe la antrenamentele lui Ionuț Popa de la reunirea echipei și până azi, dar avem deja puțin contur. Faptul că problema principală, a finanțării, planează în nebulos nu trebuie să distragă atenția de la importanța ei, dar e normal să se facă pași sportivi în așteptarea unei soluționări pozitive. Iar posibila rămânere în Liga 1, pe urma dizolvării Rapidului, se pregătește la fel. Altfel, pentru soluționări negative nici nu prea ai ce să pregătești.

Un ochi, deci asupra lotului, cu confirmați și semi-confirmați. Și vorbim ca și cum s-ar dori o promovare, dacă nu în primul an, atunci în al doilea - dacă tot e să abstractizăm probleme.

Confirmat, Tatonat

Portari: Mario Contra (1999), Mădălin Smaranda (1984), Ormenișan (1992)

Doar Contra este confirmat aici, dar îmi imaginez că în orice configurație, va fi a treia soluție pe post, la 16-17 ani. Smaranda e o cantitate cunoscută și o variantă bună pentru liga secundă, dar nu e o variantă solidă de Liga 1. Ormenișan, titularul postului la Baia Mare anul trecut, e un portar cu talie, format la Sportul Studențesc. Presa scrie că ar fi la concurență cu un portar din Slovenia, dar la o primă vedere și fără să-l fi văzut la lucru la Baia Mare, are atuul de a fi aproximativ din zonă și de a avea experiență în liga secundă din țară.

Fundași stânga: Harald Fridrich (1998), George Neagu (1985)

După ce a plecat de la noi în această iarnă, Neagu s-a regăsit imediat în primul unsprezece la Mediaș, cu care a terminat pe primul loc în liga secundă. Mie nu mi-a displăcut în anul pe care l-a petrecut ca titular la Poli, arătând că este un jucător pe care să te poți baza la acest nivel. Ca la Smaranda însă, nu e o opțiune pentru viitor. Fridrich a fost folosit atât în centru, unde se simte mai bine, cât și în flanc, unde viteza îl poate trăda, iar jocul său ofensiv necesită cizelare. O a treia variantă dintre juniori ar fi Podină, dar nici el nu are încă pregătirea necesară pentru a fi constant în liga secundă.

Fundași dreapta: Radu Motreanu (1998), Denis Haruț (1999)

Opțiunile în flancul drept sunt foarte fragede. Haruț, căpitan la U17 și cu unsprezece prezențe la Poli II, e un jucător interesant, care poate evolua și în linia mediană. Nu mi s-a părut că ar avea un joc ofensiv bine pus la punct, însă nici nu l-am surprins în prea multe meciuri. Motreanu are avantajul sezonului petrecut la Becicherecu Mic, în liga a treia. Amândoi vor fi pariuri interesante și mă aștept să aibă nevoie de adaptare la acest nivel, dar în orice caz sunt opțiuni mai intresante decât Dăruială. În schimb duo-ul Siminc-Străuț, care pare să meargă la ASU Poli după tatonări aici, sunt clar jucători mai compleți - pentru liga a doua și cam atât, chiar dacă Străuț are meciuri destule în L1, însă a ajuns deja la 30 ani.

Fundași centrali: Gabriel Cânu (1981), Cristian Bocșan (1995), Cristian Melinte (1988)

Se mai caută un fundaș și bine se face. Momentan suntem deosebit de descoperiți în centru, chiar dacă îl includem și pe Fridrich ca acoperire. Cânu a avut destule probleme fizice sezonul trecut, asta pe lângă evoluțiile sale oscilante, iar Bocșan n-a fost copt de fel pentru Liga 1. O posibilă revenire a lui Melinte ar consolida binișor apărarea, dar e greu de zis dacă vreunul dintre aceștia (Bocșan și Melinte, de fapt) ar reprezenta o opțiune rezonabilă la un nivel mai înalt într-un an sau doi.

Mijlocași dreapta: Sebastian Mailat (1997), Narcis Popan (1999), Alexandru Popovici (1988)

Cred că benzile, atât pe dreapta, cât și pe stânga, promit mult. Cu Mailat, Sorescu și Doman avem trei jucători de viteză, cu calități tehnice bune. Primii doi vor avea cu siguranță de furcă în adaptarea la liga secundă, dar ar trebui să fie cei mai pregătiți din lotul juniorilor pentru a face acest pas. Popan, care e 'pariul' lui Miculaș, deși nu-l văd în loturile publicate prin presă, e un mijlocaș scund de bandă dreaptă bătăios, cu tehnică și viteză pe măsură. Pe lângă aceștia, pista Popovici, aparent neconcretizată încă, e una pe care nu știu dacă aș mai căuta s-o batem. Ca acoperire ar fi o opțiune peste medie, dar pentru viitorul echipei nu mi-aș dori să fie titular, iar a nu fi titular ar fi o variantă proastă pentru cariera lui, în această fază.

Mijlocași stânga: Deian Sorescu (1997), Cătălin Doman (1988), Daniel Vădrariu (1990)

Pe lângă cele discutate mai sus, listei i se alătură Vădrariu, integralist la pierzătoarea primei faze a play-off-ului pentru L1, Dunărea Călărași. N-a înscris mult și este un jucător susceptibil schimbării, fiind înlocuit în douăzeci de meciuri, dar are o experiență bună și a evoluat în prima divizie la Astra. E genul de jucător care promitea destul de mult în tinerețe, când a fost adus la Giurgiu (Ploiești) de la Jiul Petroșani, dar...rămâne și acum o piesă bună pentru o pretendentă, precum a dovedit.

Mijlocași centrali: Andrei Artean (1993), Mădălin Livan (1996), Lucian Oprea (1998), Cosmin Bîrnoi (1997) , Marius Croitoru (1981), Adrian Poparadu (1987), Răzvan Trandu (1991),  Emanuel Vasi (1997), Dragoș Dragalina (1987)

Se anunță o linie de mijloc foarte populată. Mă aștept ca în cazul în care se confirmă toate transferurile, măcar unul din duo-ul Oprea/Bîrnoi să iasă din schemă. Nu sunt nici aproape de experiența colegilor lor și cred că le-ar prinde bine să joace în liga a treia un sezon. Dintre cei enumerați, de profil defensiv ar fi Artean, Poparadu și Livan, ultimul nereușind să convingă în degringolada de la Caransebeș/Brașov în sezonul trecut. Restul, cu Croitoru cu în frunte, ar fi variantele de construcție. Trandu depinde de rezolvarea litigiului cu Rapid, Dragalina vine după un sezon bun la Pâncota, iar Vasi, căruia i-am cântat laudele pe-aici în ianuarie/februarie, promite mult - chiar dacă nici el n-a avut viață ușoară în liga secundă, tot la echipa arădeană.

Atacanți: Robert Elek (1988), Pedro Henrique (1991), Octavian Drăghici (1985), Cătălin Vraciu (1989)

Și în atac avem patru jucători capabili. Henrique, dacă rămâne și își revine bine pe urma accidentării, e un om de primă ligă, precum știm. Elek are ambiție și disciplină tactică, chiar dacă nu atât de mult simțul porții - și ar putea arăta mai puternic, după un sezon întreg in L1. Drăghici, revenit cumva aici și nu la fosta sa echipă, ASU Poli (zică-se, fiindcă ar avea o accidentare) are experiența de partea sa și e bine familiarizat cu nivelul ligii secunde. Iar pe lângă aceștia îl vedem în listă pe Vraciu, golgheterul seriei I sezonul trecut, un atacant format de FCM Bacău. E drept, am mai luat câteva țepe pe acest tip de jucător (Cârstea sau Staicu, de exemplu), dar băcăuanul a confirmat mai mult decât un tur de campionat, fiind un marcator constant de-a lungul carierei sale - va să zică avem de ce spera.

Antrenor: Ionuț Popa

Pe lângă tam-tam-ul administrativ, care clar trebuie rezolvat să sperăm la ceva, abilitatea lui Ionuț Popa în formarea unei echipe va fi decisivă. Readucerea unor jucători familiarizați cu clubul e o mișcare deșteaptă, mai ales în condițiile actuale, iar combinația de tinerețe/experiență arată bine pe hârtie. Am mai zis-o însă pe asta și acum câteva luni, iar la scurt timp ne-am trezit cu tot felul de completări de lot. Da, un Goga, un Nimely sau un Scutaru ar face bine echipei, dar nici nu vrem să îngreunăm lotul cu jucători care într-un an sau doi nu mai pot duce. Croitoru, de care ne-a plăcut adesea aici, poate fi jucătorul de care avem nevoie la mijloc, dacă e dispus/capabil să lupte la intensitatea anilor trecuți. Cum îi va îmbina, motiva și pregăti fizic Ionuț Popa va fi însă cheia succesului, fiindcă lotul, surprinzător sau nu, e unul decent. O comparație:

Poli 2014/15: Smaranda - Belu, Scutaru, Cânu/Melinte, Neagu - Bărbuț, Popescu, Petre/Poparadu, Trandu/Nanu - Boldea, Henrique/Elek

Poli 2016/17: Smaranda - Motreanu, Bocșan, Cânu/Melinte, Neagu - Mailat/Sorescu, Croitoru/Dragalina, Artean/Poparadu, Doman/Vădrariu - Elek/Henrique, Vraciu

Defensiv stăm cam rău, dar de la mijloc în sus nu avem de ce să ne plângem. Echilibrarea flancurilor va fi interesantă, fiindcă e dificil să joci cu Motreanu/Mailat (Sorescu), când pe stânga îl ai pe mult mai experimentatul Neagu, care ar face pereche tot cu un jucător experimentat. Îmi pare cumva rău că jucători precum Velcotă, Golda, Sturz sau Sîntean nu par să se regăsească în acest lot, dar numeric ar avea loc să rămână aproape de echipa mare - chiar dacă pentru unii rolul de a doua/treia rezervă nu le-ar aduce mult pentru această fază a carierei. Să vedem cum se rezolvă astea - primul amical fiind programat pe 2 iulie.

Până atunci, poate se mai confirmă din mutări (inclusiv plecarea lui Bărbuț), dar, mai ales, poate aflăm soarta financiară a clubului.

14 iunie 2016

Rezumat sezon 2015/2016

Nu cred că se înghesuie cineva să rememoreze în detaliu cele petrecute de-a lungul acestui sezon, deci nu ne vom zbate nici noi să pătrundem sferele minuțiozității statistice. Ca de obicei, vom rezuma jucătorii cu cele mai bune/cele mai mici medii, respectiv partidele cele mai reușite și cele mai puțin reușite.

Să începem prin a face un pas în spate și a privi la cum se situează segmentele acestui sezon față de segmentele altor sezoane recente.


Două chestiuni:

  • nu e de mirare că acesta este cel mai slab notat sezon, fără să considerăm jumătatea lui 2005/2006, de cânt am început să ținem această situație;
  • până la play-out n-a fost mare diferență între o echipă finanțată complet, cu entuziamsul unui debut excelent, și una care a trăit din promisiuni și banii de la televiziune
Și să continuăm cu partea plină a paharului, acele meciuri bune pe care le-am văzut, în special în turul campionatului.
  1. Poli - Tg. Mureș (6,00) [retur]
  2. Poli - Botoșani (5,92) [tur]
  3. Poli - Steaua (5,88) [tur]
  4. Poli - Iași (5,88) [play-out]
  5. Astra - Poli (5,86) [retur]
Se vede că ne-am emoționat și noi pe final, de înfrângerea cu Iași a prins top-ul. Stau și mă gândesc dacă meciul cu Botoșani a fost într-adevăr unul așa de solid, dar are probabil are meritul că s-a nimerit să fie una din puținele dispute în care toată echipa a evoluat cam la un nivel, și ca acel nivel să fie unul bun. La fel și victoria cu Târgu Mureș, însă ambele partide ar fi fost depășite de victoria cu CFR Cluj din play-out - dacă era victorie, căci exceptând ultimele trei minute, aș declara-o drept cea mai bună prestație din acest sezon. 

La celălalt capăt, opțiunile sunt mai bogate, surprizele puține. Ba chiar dispunem de cinci partide în care Poli a primit 24 goluri și a înscris de doar trei ori.
  1. CFR Cluj - Poli (4,64) [play-out]
  2. Poli - Botoșani (4,85) [play-out]
  3. Botoșani - Poli (4,88) [play-out]
  4. Voluntari - Poli (4,93) [play-out]
  5. Viitorul - Poli (5,00) [tur]
Între timp înțelegem destul de bine de ce s-a manifestat acest dezastru, dincolo de lipsa banilor. Nu se cerea prea multă clarviziune să prezici ce se va întâmpla la demiterea duo-ului Florin Marin - Daniel Stanciu, așa cum am prevăzut-o și noi. Comentariile ulterioare au reconfirmat limitările pe care le impune un club condus de la primărie. Dacă despre negarea șanselor de surpaviețuire prin demiterea celor care au luat deciziile din această iarnă și au fost alături de jucători pe aproape întreg parcursul sezonului am discutat, arhitectura decizională ne-a dezvăluit ce s-a întâmplat de fapt cu Contra în iarnă. Florin Marin, care îl subminase pe Stanciu și și-a încălzit scaunul încălzind direct urechile mai-marilor Robu și Bojin, a fost ținut pe post tocmai din acele birouri în decembrie, când Contra s-a oferit să preia echipa. 

Respirăm adânc și trecem mai departe la jucători. Precum scriam și atunci când am oferit trofeul CroVi, e greu să remarcăm de bine prea mulți jucători. Poate de peste peste medie, care medie, precum am stabilit, se situează tare jos. Încercăm, totuși.

APROAPE REMARCAȚII

1. Cristian Scutaru (23 meciuri) - 5,65

Absența căpitanului s-a dovedit a fi ultimul cui în coșciugul nostru de Liga 1, într-un moment în care nu doar că nu aveam înlocuitori pe post, dar echipa era neancorată în bătaia vântului. Ca idee, meciurile în care Scutaru a evoluat și a primit notă au o medie de 5,51 în vreme ce meciurile în care n-a evoluat au o medie de 5,35. Toate astea în condițiile în care nici el nu este unul dintre cei mai constanți jucători pe care i-am avut vreodată în apărare, dar anul acesta ne-a arătat cât de (mai) rău poate să fie.

2. Dorin Goga (23 meciuri) - 5,57 

O fi tras și Goga niște chifle, cu eliminarea din meciul cu Chiajna și ratarea din câțiva metri de la Voluntari ieșind în evidență, dar pe final s-a dovedit unul dintre puținii jucători care au mai vrut să arate ceva pe teren. Poate aveam așteptări mai mari de la el când a semnat, dar nu ne imaginam că va rupe norii aici, după ce nu a arătat de neînlocuit la Târgu Mureș, anul trecut. Iar momentele sale de aparentă indolență au pătat mereu capacitatea sa tehnică, însă și așa a reușit să devină golgheterul echipei, evoluând considerabil mai puțin decât Elek sau Javi. Dacă vom avea liniștea necesară pentru a construi ceva anul acesta, reținerea sa în lot ne-ar ajuta, mai ales dacă unsprezecele nostru va fi populat cu jucători tineri. 

3. Javi Hernandez (31 meciuri) - 5,56

Cauzele căderii lui Javi din 2016 au fost răstălmăcite deja. Poate că spaniolii au avut de suferit pe seama banilor încasați în dauna coechipierilor lor; sau pur și simplu s-au nivelat prestațiile lui Javi, care a început greoi, a culminat o vreme, și a revenit la ce juca anterior. Faptul că mai multe echipe îl doresc, atât pe el, cât și pe Llorente, mi se pare normal, căci toată lumea va delimita jucătorii de factorii perturbanți de la club - chiar dacă este greșit să o faci. Ca atâtea alte lucruri mici care, dacă ar fi mers, echipa ar fi putut chiar lupta la salvarea de la retrogradare, Javi a ratat primele șase luni ale anului, fotbalistic. 

4. Robert Elek (34 meciuri) - 5,56

Dacă singurul nostru atacant valid de oareșce calitate își menținea forma arătată în fața porții la debutul sezonului, nu ajungeam aici. Lipsa lui Pedro Henrique era oricum greu de compensat, mai ales că Pedro a făcut diferența în sezonul de Liga a II-a între o echipă peste medie și o echipă dominantă. Dar Elek, cu stilul său propriu, efortul susținut, agasarea adversarilor, și-a arătat utilitatea. E cumva ironic că una din cele mai bune prestații din acest sezon le-a avut chiar în ultima etapă, jucând pe postul de fundaș central, dar chiar și această experiență a scos în evidență calitățile sale de luptător, devotamentul față de echipă.

5. Daniel Popescu (34 meciuri) - 5,53

Ca și în cazul lui Elek, Popescu a avut neșansa de a evolua aproape meci de meci, adică inclusiv în faza dezastru din play-out. Prestațiile sale au rămas însă destul de constante, chiar dacă nivelul său scăzuse deja în a doua parte a anului trecut, față de ceea ce a arătat în turul propriu-zis al campionatului. Aceasta rămâne realitate, căci chiar și cei care au lăsat o impresie bună, au făcut parte dintr-un colectiv care nu a reușit să se ridice deasupra haosului și să joace un fotbal măcar pozitiv, dacă nu bun. Transferul la Steaua este o răsplată meritată pentru Dan Popescu, însă sportiv va trebui să revină acolo unde era la începutul sezonului pentru a nu fi rapid debarasat de cei care călăuzesc clubul bucureștean.

CEILALȚI REMARCAȚI

1. Cristian Bocșan (10 meciuri) - 4,94 

Slab pregătit pentru debutul în Liga 1 și apoi aruncat direct în cușca cu lupi, când ți-era mai greu, aș spune că acest sezon e aproape de uitat pentru Bocșan. Nu că n-ar fi avut ce învăța din el, dar nu trebuie să devină un reper de carieră. Ceea ce a suferit el în această perioadă este similar cu ceea ce ar suferi și alți tineri care devin piese de bază fără să aibă susținerea de care ar avea nevoie în jurul lor. Faptul că viața fundașilor este cea mai grea penalizează dublu orice neajuns, iar dacă un tânăr poate debuta și chiar juca susținut într-o poziție ofensiva în ciuda lipsei de experiență, ca el să o facă în defensivă, trebuie să fie un talent și un caracter deosebit.

2. Gabriel Cânu (23 meciuri) - 4,98

Deși are contract încă un an cu clubul, impresia lăsată în acest an de Cânu este că ar fi bine să nu rămână mai mult de o variantă de acoperire pe viitor. Lentoarea vârstei îl expune excesiv de mult, iar duetul cu Bocșan, cu care nu a părut că se completează, le-a făcut rău amândurora. Nu cred însă că printre criticile care ar trebui să i se aducă se numără și cele de caracter, așa cum zumzăne ocazional tribuna. Ca toți coechipierii mai seniori din lot, și Cânu a suferit pe seama diverselor accidentări, iar finalul de sezon l-a jucat doar grație unor tratamente dureroase pe care le-a făcut. Doar că și asta face parte din viața de fotbalist, iar atunci când corpul nu prea mai vrea, devine tot mai greu să-l forțezi cu succes.

3. Georgi Sarmov (15 meciuri) - 5,15

Heh, ăsta a fost la noi? Scapă de top jucători precum Pisas, Rajcomar sau Abel Suarez, fiindcă n-au evoluat destul, deci rămâne prin zonă bulgarul. Bulgar care, la o adică, a prins repede echipa la Beroe, formație clasată pe a treia treaptă a podiumului în țara vecină, până să se accidenteze.

4. Cristi Bărbuț (30 meciuri) - 5,32

Nu pot să cred că insistența asupra lui Bărbuț a făcut vreun favor cuiva - echipei sau jucătorului. În vreme ce Mailat și Sorescu își așteptau șansa, Florin Marin și Grigoraș (în special ultimul) îl titularizau cu regularitate pe Bărbuț, deși acesta juca din rău în mai rău. Pe parcursul play-out-ului, în mod special, a fost o apariție constant tristă în primul unsprezece, cu excepția jocului împotriva celor de la Voluntari. Dacă e să mai progreseze, cred că și el (cam ca și Belu) are nevoie de alt mediu, de alte persoane, de altă concurență pe post - și cât mai curând, căci generația '95 îmbătrânește.

5. Manu Torres (13 meciuri) - 5,33

În ciuda unui debut promițător, Torres s-a dovedit a fi destul de limitat, nicidecum ceea ce ne-am fi putut imagina de la un fost jucător de Primera. Ieșirea din grații ale colectivului spaniol n-a ajutat, însă nici el nu a arătat bine alături de Cânu sau Bocșan - doar cu Scutaru în line, ce-a mai mers. Se vede că am ciuruit aici jucătorii defensivi, deși mijlocașii centrali/închizătorii au scăpat, co-participanți activi la toate slăbiciunile noastre din apărare - dar așa s-au așternut cifrele.

13 iunie 2016

Interviuri Poli II 2015-2016 (sau cu cine să-ți împarți înghețata)

La mijlocul lui septembrie, anul trecut, în toiul seriei noastre de șapte (!) meciuri fără înfrângere în toate competițiile (am avut și așa ceva), ne-am întâlnit cu directorul tehnic al centrului de copii și juniori, Aurel Șunda. Au urmat șase interviuri cu juniori ai Politehnicii care s-au remarcat la echipa secundă, precum și o discuție serioasă cu antrenorul lui Poli II, Adrian Săvoiu.

Totul a trecut repede. Am bătut apa-n piuă în această perioadă despre cum trebuie să oferim șanse acestor jucători. Motivele au fost multiple: încurajarea dezvoltării/evitarea alienării lor, găsirea unor soluții cunoscute și economice la problemele de lot, atragerea simpatiei publicului, energizarea echipei în momentele de letargie. Am sfârșit prin a repeta scenariul de anul trecut, cu un val de debuturi pe final, care riscă însă să rămână doar o amintire frumoasă pentru jucători și nimic mai mult pentru club. Iar dacă reușim să ne reașezăm organizatoric și financiar pentru sezonul care urmează, lecția Bocșan e cea mai importantă pe care o putem deprinde din acest sezon, vorbind despre formarea jucătorilor - va să zică, bagă-i, dom'le, când ești în liga secundă, nu aștepta să rămâi fără opțiuni în prima ligă.

Mai jos regăsiți casetele tehnice ale celor cu care am stat la vorbe. Ele sunt actualizate cu datele finale din liga a IV-a și accesându-le ajungeți direct la interviurile respective. Dintre toți, doar Golda nu a prins (încă) măcar banca echipei mari. Sorescu și Sîntean au jucat în meciul de Cupa României împotriva lui CSM Râmnicu Vâlcea, meci în care Sturz a fost rezervă nefolosită. Fridrich și Mailat au fost integraliști în meciul cu CSMS Iași, alături de Sorescu, partidă în care au mai jucat Bîrnoi, Velcotă și Oprea. E drept, mai mulți dintre aceștia debutaseră deja pentru Poli anul trecut, în egalul de la Satu Mare, dar acum au avut parte de un debut la alt nivel.

Putem alcătui un lot relativ capabil din ce avem la club. Dar e mult să ceri unui posibil unsprezece cu o medie de vârstă pe la douăzeci de ani (ridicată de un Elek, un Cânu) să lupte la promovare. Dacă vom avea capitalul să mergem înainte, ca obiectiv cred că trebuie să formăm măcar cinci jucători pe parcursul sezonului care urmează (dacă urmează). Pregătiți să facă pasul sunt Sorescu și Mailat, a căror viitor este însă incert. Cu un plus de experiență sunt și cei care revin din împrumuturi, precum Artean (mijlocaș central, Râmnicu Vâlcea, L2), Motreanu (fundaș dreapta, Becicherecu Mic, L3), Cherecheș (fundaș central/stânga, Național Sebiș, L3), Livan (mijlocaș central, FC Caransebeș/FC Brașov), Rotea (fundaș dreapta, CSM Lugoj, L3), cărora li se poate adăuga și Velcotă (atacant, CSM Lugoj, L3), întors deja în iarnă. Doar că niciunul nu vine de la o echipă de top, iar între L3 și L2 diferența este una considerabilă.

Până se vor lua însă decizii serioase, mă tem că vor mai trece câteva săptămâni. Deci să rememorăm cele spuse de cei care, sperăm, vor da o nouă față echipei sezonul viitor.

De parte noastră, ținem să mulțumim celor cu care am vorbit pentru a organiza aceste discuții: lui Adrian Săvoiu, care a fost mereu la dispoziția noastră, lui Cristian Contescu, care ne-a intermediat un interviu când jucătorii de la Poli II erau toți la juniori A, lui Aurel Șunda, pentru introducerea în aceste cercuri, și cu siguranță NU în ultimul rând, lui Levente Balint, care ne-a pus în legătură cu oamenii de decizie și ne-a ajutat la organizarea decernării Trofeului CroVi.









9 iunie 2016

Interviu: Sebastian Mailat și Deian Sorescu

Când am stat alături de Deian și Seba nu știam că suntem în compania a doi jucători evaluați la aproape un milion de Euro fiecare. Poate ne luam cravată sau măcar o lavalieră. Serios acum, faptul că clubul încearcă să obțină maximul din foarte puținul pe care îl mai are nu e de condamnat; dar detașarea de realitate, aceeași detașare care a făcut să nu căutăm negocierea cu Arsenal pentru Vlad Dragomir, nu va câștiga respectul nimănui. Pentru tot talentul lor, este deosebit de greu să găsești un club dispus să dea jumătate din suma cerută pe ei, din moment ce nu li s-au acordat mai multe șanse de afirmare și de maturizare în Liga 1 pe parcursul acestui sezon.

Trecând peste aceste treburi cotidiene, putem începe prin a ne reîmprospăta memoria cu primul interviu pe care l-am făcut cu Deian în acest an. Poate e doar o impresie preconcepută, dar căpitanul echipei secunde pare considerabil mai relaxat la această întâlnire, asta după ce a stat în tirul jurnaliștilor înaintea meciului cu CSMS Iași. Seba, în schimb, ne roagă să fim blânzi cu el, fiindcă nu a mai dat interviuri. Nu cred că i-am făcut pe plac, dar n-a fost o problemă să se treacă peste cele câteva întrebări cu fitil pe care le-am pus.

Să-i (re)cunoaștem așadar pe Sebastian Mailat și Deian Sorescu, laureații noștri din acest an și primii câștigători ai Trofeului CroVi.

© Deian Sorescu
CV: Seba, ai ajuns la Poli doar anul acesta, ai și făcut antrenamentele cu echipa mare. Cum ai reușit să te integrezi la echipa a doua, ți-a fost greu?

SM: Nu, greu nu mi-a fost. M-au ajutat colegii, am fost uniți.

CV: Ceilalți se știau de multă vreme, formau un colectiv cu state vechi.

SM: Da...eu am venit de la LPS Banatul și era adversitate între Poli și Banatul.

DS: Rivali foarte mari.

CV: Ați fost rivali înainte?

DS: Da, toată copilăria, să zic așa. Nu aveam alți adversari când eram mici, în afara de Banatul – Poli. În rest erau scoruri de 20-0.

SM: Aia era finala campionatului.

CV: Și cum de te-ai dus la Banatul?

SM: Pe mine m-a găsit dl. prof. Ovidiu Vâlceanu într-un parc. Mă jucam fotbal, driblam un copil – și m-a văzut, m-a întrebat dacă vreau să vin la fotbal, mi-a dat un bilețel, și eu am zis da, da, da! Aveam șapte ani atunci. Am rămas acolo și nici nu-mi doream să plec, m-am simțit foarte bine în grupul acela. Dl. Vâlceanu era ca un tată, mă sprijinea în absolut orice.

CV: Au fost discuții în vara trecută și de Steaua.

SM: Da, am fost la un trial. Acolo eram patru sau cinci de la LPS, iar eu cu [Daniel] Benzar am ieșit în evidență. Au venit la noi după meci, Argăseală cu Rădoi și Dică, și au dorit să ne facă contract. După ce am ajuns acasă ne-au trimis contractele, dar...nu. Au vrut să semnăm cu Steaua și să ne împrumute la Clinceni. Era bine, era liga a II-a, dar mie nu mi-a convenit contractul. Lui Benzar văd că da.

CV:  Acum că a trecut un an, regreți că n-ai plecat?

SM: Chiar nu. Eu m-am gândit atunci să aștept, să am oferte mai bune. Atunci a venit oferta de la Poli și am zis că e altceva să te antrenezi cu o echipă de prima ligă, am de la cine învăța mult mai multe.

CV: Presupun că ți-ai fi dorit să joci mai mult decât ai jucat până la urmă.

SM: Da. Mult mai mult [râde]. Dar până la urmă asta mi-a dat de gândit, să trag mai mult, să muncesc, să dau cât mai multe goluri la echipa a doua.

CV: Dacă e să tragi linie, ești mulțumit de acest sezon, în plan personal?

SM: Da, am arătat că pot, cred eu.

CV: Cred și eu, că altfel n-am fi aici. Idoli, o echipă preferată?

SM: În biblie scrie că n-ai voie să ai idoli [râde]. Ca echipă, Barcelona.

CV: Și cum să nu zici Messi atunci?

SM: Nu. Dacă ar fi așa, între Messi și Neymar, îl aleg pe Neymar.

CV: E drept, Neymar e mai pe ce joci tu. Deian, tu ai zis Messi, nu?

DS: Da. N-ai cum să nu-l placi.

CV: Cum v-ați simțit la primul meci ca integraliști?

DS: Am avut emoții, ca orice tânăr. Dar după ce intri pe teren, trec primele minute, uiți de toate și te gândești numai la echipă, să câștigi. Mai ales noi, ca tineret și ca debutanți, trebuie să arățăm ceva, o prospețime. Eu zic că am intrat foarte bine amândoi, și ceilalți colegi de-ai noștri la fel. Să nu ne oprim aici, să fie cât mai multe.

CV: Toată lumea a fost surprinsă că în loc să joci alături de Elek în atac, te-ai trezit jucând alături de Elek în apărare. Ți-a fost greu?

DS: Speram să mă ajute el pe mine, fiindcă nici eu nu eram pe postul meu și mă gândeam să-mi fac treaba bine acolo unde jucam. Eram prima oară în Liga 1, n-am jucat niciodată fundaș dreapta – ba nu, de fapt am mai jucat la tineret și am jucat în liga a II-a, la Satu Mare, dar atunci fundaș stânga și doar cincisprezece minute. L-am rugat frumos să mă ajute, să vorbească cu mine, să-mi dea sfaturi și chiar m-a ajutat. Pe deasupra a jucat bine, super bine!

CV: Seba, ce-ai gândit la gol? Eu din tribune mă gândeam că e o fază bună, aveai în sfârșit spațiu, și că o să încerci să-ți depășești adversarul. Dar...o mică surpriză.

SM: Nu m-am așteptat nici eu! Într-adevăr, mi-a și sărit bine mingea, dar mă gândeam – e altceva. În liga a IV-a puteam să mă și opresc, știam sigur că nu-mi iau mingea, puteau să vină și doi, trei adversari. Dar la acest nivel, cum pui piciorul, imediat vin pe tine, nu ai timp.

CV: Ce ți-a trecut prin cap?

SM: Dau la poartă!

DS: Ai, n-ai mingea, dai la poartă [râde]!

CV: Și dacă mergea mult pe lângă? Un senior risca să fie apostrofat din poziția aia.

SM: Știi cum e, până la urmă noi suntem juniori. Era și ultima etapă, nu mai aveam de ce să simțim presiune. De asta am și intrat pe teren, fiecare să demonstreze, să arate ce poate. Că dacă eu mă uit așa la meci, în afară de gol nu prea am făcut mare chestie. Dacă ratam, asta este. Mă certau băieții, dar mai încercam până eram eu mulțumit.

CV: Ai mai avut o șansă după aceea.

SM: Chiar următoarea. Acolo îmi pare rău, că mai puteam face doi-trei pași, să înaintez – dar am văzut că mi-a intrat prima, am zis că-mi intră și a doua [râde].

CV: A fost vizibil că echipa nu mai putea fizic în repriza a doua. Cum se simte asta din teren?

DS: Mai ales pentru fundași e foarte greu, fiindcă ești patru contra cinci sau chiar contra șase, e greu.

CV: Pe final de meci erați mulți juniori. Deian, tu ai fost foarte echilibrat în ceea ce ai spus, că toată lumea a intrat bine în meci. Dar nu toată lumea este pregătită de Liga 1. Nici voi, care sunteți probabil cei mai buni din lot, nu aveți experiența de a juca la acest nivel, deci automat când intră unii mai ales în zona centrală, unde e mult mai greu ca travaliu, ca presiune, e deosebit de dificil.

DS: Da, dar cum spunea și Seba: se știa că suntem retrogradați. Poate domnul antrenor asta a gândit, să bage mai mulți juniori, să le dea mai multă încredere pe viitor. Eu zic că a procedat bine, ne-a dat o încredere mare în noi – eu am un sentiment foarte bun acum că am debutat în Liga 1.

SM: Și bine! Dacă debutai prost, na. Dar așa, să debutezi bine – de abia aștept să vină meciul de sâmbătă [cu MB Jimbolia, scor final 8:0]. Deodată parcă am aripi, să zbor.

CV: Cum e să te întorci acum la colegii care n-au avut încă șansa să debuteze? Le transmiți ceva?

SM: Eu nu sunt genul să vorbesc, să dau indicații. Îmi văd de treaba mea, de jocul meu. Dacă pot să îi ajut cu un sfat, să dea drumul mai repede la minge, îi ajut.

DS: Nu poți, fiindcă după aia ți se pune că ai gesturi, că ai venit de la prima echipă. Mai bine îți vezi de treaba ta și aia e.

SM: Nici nu pot să fac eu pe antrenorul din teren. El are rolul lui și eu am rolul meu.

CV: Pe de-o parte, ziceți că sunteți apropiați, că e un colectiv unit. Pe de altă parte, ziceți că nu puteți spune „uite, asta am învățat eu” sau „încearcă să faci asta”.

DS: Eu cred că Seba s-a referit la un colectiv când intrăm în teren. Pentru că în viața de afară nu poți să fii apropiat cu toți. Ai un prieten, doi, de care ești aproape din echipă, dar nu poți să fii cu toți unsprezece. Poate unuia îi place să meargă la o înghețată, altuia nu. Dar în teren ai același obiectiv, să câștigi. Mergem toți pe același drum.

CV: De ce credeți că n-ați reușit să câștigați cupa la juniori, sau să ajungeți în play-off?

SM: Sincer, au fost mai buni adversarii.

CV: Ce a făcut diferența? Individualitățile, experiența din liga a II-a?

SM: Ambele. Au fost mult mai buni, eu așa i-am simțit din teren. În general.

CV: Deian, tu cum de nu ai mers la finală?

DS: Păi întâi am debutat la meciul cu Petrolul și apoi am fost în lot la meciul cu Voluntari. Partida din campionat era miercuri, iar finala cupei se disputa marți.

CV: Culmea, la UTA nu au făcut asemenea menajamente, deși aveau meci decisiv în ultima etapă. Tu ești doar unul până la urmă, dar a fost un subiect de presă. Mereu se face tevatură pe ceea ce se percep drept neajunsuri aici la club. Voi cum ați simțit acest an, care a arătat așa de dificil din afară?

DS: Sincer, m-am simțit bine. Sunt încă bucuros, fiindcă am realizat ceea ce mi-am propus. Peste tot sunt probleme.

SM: Pentru mine a fost un an perfect, la nivel individual.

CV: Deci ați dat maximul pe care puteați să-l dați, în ciuda neajunsurilor la nivel de organizație.

DS: Da. Adică personal. Ca echipă puteam mai mult. Puteam să batem la juniori A, unde ne-am trezit doar la 0-2 cu Satu Mare și ne-am trezit târziu. Așa am ratat calificarea.

CV: O chestie care mi se pare puțin ciudată: la meciul cu Pandurii de aici, la juniori A, au fost vreo treizeci de persoane în tribune, pe Dan Păltinișanu. Știu că nu e neapărat un indicator, dar fiecare dintre voi aveți mii de prieteni pe Facebook. Cum se face că nu se adună o sută, două, trei sute de persoane să vă susțină?

DS: Cred că era înnorat [râde]. Nu știu să-ți zic de ce.

CV: Încercați să le spuneți?

SM: S-au făcut la evenimente pe Facebook!

DS: Înainte de meciul cu Pandurii a făcut chiar [Ciprian] Sturz un eveniment. Au zis mulți că vin. Dar nu știu dacă au fost toți. A fost vreme aiurea, a plouat – asta ne și gândeam, că dacă e așa, n-o să fie mulți.

CV: Dacă ar fi fost să alegeți între a câștiga trofeul la juniori și debutul la Liga 1, ce-ați fi ales?

DS: Ne-ai pus într-o situație grea! Îți dai seama că debutul ar fi cel mai important, te văd alți oameni. E drept, și la o finală de cupă vin mulți oameni, antrenori de la alte echipe, de la selecționate.

SM: Și eu zic la fel, e mai important să debutezi la Liga 1. Nu știi cum o faci – de exemplu, situația mea. Am debutat cu gol, acum se vorbește.

CV: Dar debutul e aproape inevitabil, în vreme ce un trofeu la juniori nu mai ai oportunitatea să-l câștigi. Acum, revăzând meciul de Liga 1, dacă ar fi să schimbați ceva la prestația voastră, ce-ați schimba?

DS: Eu nimic. În ambele meciuri zic că am intrat bine. Și în meciul cu Petrolul, am avut un șut, dacă-mi sărea și mie, poate...[râde]. Nu vreau să schimb nimic.

SM: Eu nici atât! Ce pot să schimb?

DS: Păi pașii ăia în plus...

SM: E bine, sunt mulțumit.

CV: Ce vă propuneți pentru anul următor?

DS, SM (la unison): Mai multe meciuri. Și promovarea în Liga 1.


Aripile i-au adus o triplă lui Seba, în vreme ce bara i s-a împotrivit lui Deian în victoria din ultima partidă a echipei secunde. Astfel, ce doi au ieșit și cei mai buni marcatori ai formației în acest sezon.

Dincolo de asta, duo-ul Sorescu - Mailat dovedește prin atitudine că dacă ar fi să se construiască un unsprezece competitiv la Poli, ar avea toate argumentele să facă parte din el. Din păcate, situația financiară este de așa o natură că în cazul în care există oferte pentru ei, probabil vor pleca. Următoarele zile ne vor edifica cu privire la speranțele pe care ar trebui să ni le facem pentru sezonul de liga a II-a, chiar pentru viitorul acestui club.

Cât de mult înseamnă șansa unui debut pentru tinerii clubului. Am tot repetat-o noi, au spus-o și ei, acum a fost vizibil cu ochiul liber pentru toată lumea. Speranța, care tot refuză să moară, este că o vor auzi și cei care au avut urechile astupate de atâtea alte interese. Că în cazul în care se poate redresa clubul, nu ne vom mulțumi în a-i debuta pe cei pe care îi știm acuma, ci că va deveni un demers curent, în care să punem cu adevărat preț nu doar pe tineri în mod generic, ci pe maniera de a gândi care te împinge de la spate să-ți promovezi proprii jucători, cu toate riscurile de rigoare.

7 iunie 2016

Multe cuvinte pentru nimic

În ultimele zile, poate chiar săptămâni, am tot rumegat, probabil ca orice polist, care ar fi cea mai bună soluție pentru viitorul fotbalistic violet. Să se desființeze ACS-ul? Să nu se desființeze? Să fie o fuziune cu ASU? Între timp au apărut diverse opinii în presa online, am mai rumegat și am hotărât că ar fi mai bine să aștern în scris ideile, poate ajung la vreo concluzie. În final a ieșit un articol foarte lung. Deci dacă nu aveți răbdare să urmăriți întreaga defulare, concluzia este în ultimele trei paragrafe.

Aș începe cu articolul lui Marius Ghilezan, care laudă management-ul economic al celor implicați la ASU. Articolul e plin de exagerări și înfrumusețări, precum și de date neacoperite, dar sunt de acord cu esența lui: succesul echipei se leagă de eficiența financiară a diriguitorilor ei. Sau, mai informal: au făcut mult cu bani puțini.

M-a consternat un pic sintagma „model de business moral”, dar aparent e un termen bine definit în domeniul economic, pe care eu nu-l stăpânesc. Dar ideea unei strategii sustenabile am susținut-o dintotdeauna. La Poli a apărut chiar pe vremea lui Iancu, când ne asigura că și fără investițiile sale Poli se poate susține pe cont propriu. Iar peste doar 2 ani, știm cu toții unde s-a ajuns.

De o strategie sustenabilă era nevoie și la ACS Poli și acest sezon ne-a arătat și de ce. Dependența masivă de finanțarea din bani publici a lăsat clubul într-o situație dezastruoasă în clipa în care aceasta a dispărut subit. O strategie sustenabilă, bazată pe diversificarea surselor de venit și pe minimizarea riscurilor, ar fi amortizat această pierdere, precum am scris mai pe larg la momentul respectiv.

Aici intră și ideea promovării tinerilor, dacă nu pentru propriul uz, măcar pentru obținerea unor sume deloc neglijabile din transferuri. Afaceri precum cea a lui Ovidiu Popescu, care practic a fost doar în proporție de 10% al clubului, sau aducerea unor jucători liberi de contract în detrimentul celor crescuți de club, nu sunt deloc sustenabile. Jucătorii din prima categorie au fost practic închiriați pentru o perioadă limitată de timp, ceea ce n-ar fi de condamnat dacă și-ar fi și atins scopul pentru care au fost angajați. În schimb, juniorii reprezintă o investiție, care dacă nu se materializează în nici un fel, devine o pierdere. În aceste condiții mi se pare irațional faptul că nu au fost promovați juniorii proprii mai mult în acești patru ani, chiar și în detrimentul unor jucători cu experiență, dar care aveau o situație contractuală nefavorabilă. Dar e bine că nu e prea târziu pentru a schimba lucrurile. M-a însuflețit un pic declarația lui Ionuț Popa privind viziunea sa pentru sezonul viitor, centrată pe juniori, și dacă ar fi să se continue ca până acum, aș vrea să o văd pusă în practică. Chiar de nu se va obține promovarea, se poate pune baza unui club cu o creștere lină, dar constantă.

La ASU Poli nu-mi dau seama dacă s-a ajuns încă la sustenabilitate, pentru că ei încă nu au produs nimic, ci s-au bazat doar pe suporteri, marketing și sponsori. Dar la nivelul ligii secunde, nevoile sunt la un cu totul alt nivel și cerințele financiare s-ar putea să fie prea mari. Dacă ar fi vorba de transferuri, atunci va trebui menținut un echilibru între scăderea valorii celor ce pleacă, și valoarea și omogenitatea lotului ce rămâne. Altfel, rămâne de văzut cât de iscusiți sunt cei din Druckeria în obținerea unor sponsori potenți.

Și așa ajungem la articolul scris de Radu Paraschivescu. Din nou, aș vrea să trec peste viziunea idealizată și vizibila distanță de la care privește lucrurile în comparație cu cei mai implicați în frământările și discuțiile cotidiene. Nu am înțeles niciodată insistența pe argumentul „purității”, care a și dus la dezbateri interminabile sau la cuvinte dure. Și, la o adică, oricine conectat la știrile zilnice, poate găsi pete în această puritate. Nu vreau să aduc în discuție zvonuri pe care nu le pot proba, dar momentul cu retragerea Chișodei de acum 2 ani, arată destul de penibil pentru orice cititor.

Deci nu mi se pare că aceasta ar fi una din caracteristicile de bază a fenomenului Druckeria/ASU Politehnica. Ba mai mult, chiar distrage de la ceea ce e esențial în subiectul de față. Sunt două atuuri care stau la baza succesului de până acum și a potențialului viitor. Primul este pasiunea. Dacă puritatea poate fi dezbătută și contestată de cei potrivnici, nimeni nu poate contesta pasiunea. Pentru că ea exista și înainte de „marea schismă”. Pasiunea este cheia prin care se obține acea eficiență financiară menționată mai sus. Un grup de oameni care face un lucru din plăcere, va depune mai mult efort, fiind dispus chiar și la sacrificii, decât unul format din oameni dezinteresați, puși din interese politice.

Al doilea atu, care nu a existat până la plecarea lui Iancu, este reprezentat chiar de sintagma „fără patroni” - o altă expresie care nu-mi place, pentru că induce în eroare. Frumusețea acestei stări de fapt nu este ideea substituirii celui care ia deciziile cu un grup de suporteri, ci faptul că deciziile luate ar trebui să reflecte mai bine dorințele spectatorilor. Un patron e interesat în afaceri, care adesea se contrazic cu interesele ale spectatorilor. De exemplu, un jucător ar putea fi vândut rivalei pentru o ofertă bună, spre dezamăgirea fanilor. La extremă, cum s-a întâmplat în fotablul românesc, întreaga investiție în fotbal este doar o afacere adiacentă, care chiar de coincide cu dorințele publicului pe termen scurt (câștigarea unui trofeu), pe termen lung duce doar la tristețe (desfințarea echipei). Dar, revenind, acesta este un atu pentru că duce spre acea mirifică sustenabilitate. Suporterii fericiți duc spre încasări mai multe și spre suporteri mai mulți ce ar atrage interesul mai multor sponsori, deci și mai mulți bani. În plus, relația strânsă, aproape directă între cei ce iau deciziile și cei de la nivelul gazonului, face ca întreg clubul să tragă în același sens. Pe când la ACS Poli, multe probleme cunoscute chiar și de spectatori, nu au pătruns până la factorii decizionali, acestea rămânând nerezolvate, așa cum s-a întâmplat în iarnă când s-a început un cantonament cu prea puțini jucători și fără preparator fizic, iar în contractele unor jucători au apărut clauze nefavorabile clubului, de care s-a aflat abia la finalul campionatului.

Întorcându-mă la articolul lui Paraschivescu, mesajul era că din cauza nevoilor de la acest nivel, tentațiile pentru compromisuri vor deveni greu de refuzat, dar că soluția este tocmai refuzul lor. Sunt de acord. Acceptarea unui sponsor/investitor care și-ar impune punctul de vedere și care ar periclita imaginea creată în acești patru ani, care i-a atras pe cei prezenți la meciuri până acum, ar putea duce spre dezinteresul treptat și, mai ales dacă rezultatele nu vor compensa, spre un cerc vicios al declinului. Secretul e să știi să faci ca interesul acestor terți să coincidă cu cel al spectatorilor. „Nu e simplu, dar nici de netăgăduit.”

Ceea ce e valabil și pentru ACS. În condițiile în care nu vrem ca Poli să ajungă din nou pe mâna unui alt Iancu sau Zambon, ce e de făcut? Situația e critică și e nevoie de o soluție financiară urgentă, căci campionatul începe în mai puțin de două luni. Astfel, în lipsa apariției unui investitor ideal, în condiții acceptabile, clubul este foarte vulnerabil la compromisuri și ne putem aștepta la apariția unor grupuri interesate mai mult în propriile afaceri și care să-și recupereze banii prin moduri nu prea atractive pentru poliști. De exemplu, promovarea și vinderea unor jucători străini, cum s-a vehiculat. Poate va avea un succes temporar, dar fără un model sustenabil în jurul unei astfel de afaceri, într-un final clubul va ieși în pierdere, atunci când investitorii își vor pierde interesul.

Cealaltă variantă ar fi să se găsească o soluție prin care autoritățile locale să se bazeze doar pe resursele proprii și pe sponsorizări, la fel ca până acum. Dar ce speranțe să avem după acești patru ani că lucrurile se vor schimba în bine? Trebuie să se înțeleagă că nu se poate merge cu același gen de oameni ca până acum. E nevoie de profesioniști și de oameni pasionați. Măcar câțiva care să tragă restul după ei. Poate nici nu e nevoie de oameni cunoscuți în fotbalul actual, căci până la urmă cine poate numi un conducător agreabil pentru Poli? În conducere e nevoie de un manager bun, care poate fi și un tânăr cu viziune și studii moderne. Din păcate, nu știu cine poate nominaliza o astfel de persoană, deci nu putem vorbi decât la modul general, de un candidat ideal. În orice caz, cine va fi, trebuie să aibă un plan minim bazat pe ideile expuse mai sus.

La cât de utopic și neverosimilă sună această variantă, probabil cea mai reală cale este desființarea ACS-ului. Nu vorbesc neapărat de o desființare propriu-zisă (care după ce spunea primarul înțeleg că nici nu se poate realiza). Clubul poate fi lăsat de izbeliște, ceea ce nu mi s-ar părea deloc normal. Această variantă ar însemna probabil și mutarea sprijinului către ASU și consfințirea ei ca unica Poli. Dar nu asta e problema.

Acum patru ani, nu m-ar fi deranjat existența unei singure Poli, cea din liga a cincea. Apariția ACS-ului nu am considerat-o necesară, dar am acceptat-o. Acum, după patru ani consider că a fost o decizie bună, din două considerente. Primul ar fi obținerea palmaresului. Nu consider că acesta e necesar pentru a identifica-o pe Poli din punct de vedere moral, etic, dar e important pentru a lămuri situația din punct de vedere juridic și pentru a evita orice alte contestații care pot periclita buna desfășurare a activității unui club Poli, oricare ar fi el, atât ca eventuale penalizări, cât și ca imagine. Al doilea este că era nevoie de o echipă timișoreană la acest nivel pentru a stimula restul activității fotbalistice din zonă, inclusiv la nivel de juniori, în ciuda neajunsurilor enunțate mai sus. Astfel, desființarea completă a clubului ar fi o greșeală. O alternativă ar putea fi păstrarea lui ca o echipă în care juniorii să poată evolua la nivel înalt. Asta ar însemna practic redefinirea scopului clubului, eventual coroborată și cu schimbarea numelui. Măcar ar fi pentru prima dată când acest club ar avea un scop concret și ar ieși de sub umbra contestațiilor cauzate de discuția despre cea mai Poli dintre Poli. Ceea ce nu înseamnă că n-ar rămâne de rezolvat problemele administrative și de finanțare ale clubului, două sarcini deloc necomplicate.

În orice variantă a desființării ACS-ului, s-ar înclina balanța înspre echipa întreținută de Druckeria. Pentru Robu ar însemna o înfrângere personală, pentru o parte a poliștilor ar însemna o jignire după cei patru ani de ceartă. Dar câți ar fi aceștia? Nu sunt prea mulți, căci majoritatea poliștilor sau majoritatea potențialilor fani ai unei singure Poli au stat deoparte și se prea poate ca ASU Politehnica să readucă constant un număr mare de spectatori la stadion și în jurul echipei. Astfel că poate renunțarea la Poli cea „a lui Robu” să fie decizia cea mai bună pentru oraș, în dauna unui orgoliu înfrânt și a câtorva nemulțumiți.

Dar, așa cum mă întrebam acum 4 ani, așa mă întreb și acum: de ce nu se poate cu amândouă variantele? Atunci m-a surprins vehemența anti-ACS a celor din Druckeria, pentru că până la urmă nu a fost o competiție între cele două. Fiind la nivele diferite, nu s-au bătut pentru aceleași resurse și, dacă nu era atitudinea celor din galerie împotriva celor care au acceptat ACS-ul, poate nu era nici o împărțire între suporteri. Și, ajungându-se în acest punct, e clar că nici ACS-ul și nici Robu, nu au reprezentat vreodată o piedică în calea poftelor Druckeriei.

Acum însă, în fața unei competiții directe, lucrurile stau altfel. Resursele se vor împărți: potențialii sponsori, spectatorii, dar și stadionul căci „Dan Păltinișanu” este singurul stadion decent pentru ligile superioare. Acest sezon ar putea fi în detrimentul uneia sau al ambelor. E foarte probabil ca ambele să aibă rezultate mediocre, una având probleme financiare, iar cealaltă fiind nevoită să-și mărească considerabil eforturile financiare în timp ce trebuie să fie și în competiție directă cu prima. Iar dacă Robu reușește să găsească o finanțare potentă pentru acest sezon, cu un buget ca acum doi ani, ar putea promova din nou la pas, ceea ce ar putea fi o lovitură de imagine pentru ASU. Cât de puternică, depinde de rezultatul efectiv și de cât de mult reușesc cei din galerie să-și păstreze suporterii.

Mi se pare o situație tristă și din cele expuse varianta cu două Poli nu pare a fi cea mai bună. Astfel, aș prefera să se găsească o cale de mijloc. Aș vrea ca cele două „tabere” să se pună la masă și să discute cu adevărat. E nevoie de multă empatie de ambele părți, fiecare trebuie să știe exact de ce are nevoie și ce poate să ofere și chiar și ce nu ar trebui să ofere celălalt, cum ar fi atuurile și neajunsurile explicate mai sus. Dacă se trece peste orgolii, dacă se stabilesc prioritățile și principiile cu adevărat importante, cred că se poate ajunge la un consens.

Ideal ar fi un club care să dețină palmaresul, să aibă un statut care să nu permită înstrăinarea lui pe mâna unei singure persoane sau unui singur investitor, cu o conducere care să nu aibă oameni cu interese potrivnice voinței suporterilor și preferabil cu oameni cât de cât competenți în ceea ce fac, nu neapărat cu experiență în fotbal, dar pasionați și cu un plan sustenabil de dezvoltare. ACS poate fi transformat într-o bază pentru juniori, un satelit pentru acest club.

La o recitire a acestui paragraf, realizez că nu am menționat o formă de organizare, nu am menționat politica, nu am menționat dacă la acei oameni pasionați și competenți mă refer la cei din Druckeria. Pentru că nu acestea sunt considerentele importante. E greu să eviți politica într-o lume în care ea se implică peste tot, vrei nu vrei. La fel cum și puritatea e greu, dacă nu imposibil, de menținut. Dar asta e irelevant pentru că nu sunt lucrurile esențiale și de aceea e important să nu ne pierdem în ele.

Până la urmă, pe oricare din variante se merge, succesul unei Poli nu va sta în această decizie, ci va sta în capacitatea de empatie, de competența și de pasiunea oamenilor implicați.

4 iunie 2016

CR U17: Poli - Concordia Chiajna 3:2 (1:0)

Meciuri la foc continuu în această zi, căci imediat după partida echipei secunde ne-am mutat, cu mic cu mare, pe Dan Păltinișanu. Aici se desfășurau optimile Cupei României U17 Elită, în care Poli, clasată pe locul șapte în seria de vest, a întâlnit Chiajna, ocupanta locului trei din seria de est. Cu destui jucători care au evoluat la Poli II în acest retur, dar fără Sîntean, accidentat, echipa noastră a reușit să se impună într-o dispută, de altfel, echilibrată, grație reușitelor semnate de Haruț, Ochea și Andreici.

Scorul a fost deschis în minutul 16, când Haruț a transformat penalty-ul obținut de Popan. După o intervenție importantă a portarului Contra, am fi putut să ne desprindem prin Popan/Ochea, care n-au reușit însă să profite de spații din apărarea oaspeților. Mai mult, în minutul 31 un șut expediat de la 22m a ras bara porții adverse, însă tabela a rămas neschimbată până la pauză. Am reușit totuși golul doi la opt minute de la reluare, când Pop a recuperat sus, l-a lansat perfect pe Ochea și acesta, cu un fundaș în cârcă, a reușit să șuteze la firul ierbii pe lângă portar. O nouă intervenție a lui Contra ne-a salvat de gol în minutul 51, când portarul nostru a reușit chiar să prindă un șut puternic din interiorul careului, în poziție de unu la unu. N-a mai fost nimic de făcut în minutul 67, la o fază în care tatonarea largă în preajma careului a oferit timp și spațiu unui jucător advers, acesta plasând mingea pe jos în colțul drept al porții noastre. Părea că vom tremura, dar am rămas ageri pe contră, iar în minutul 71 Popan scapă spre poartă, apoi ține de minge în afara careului, înainte de a-l deschide pe Andreici, care finalizează asemenea lui Ochea (dacă nu cumva tot Ochea a marcat, așa cum apare pe site-ul oficial) și ne dă aer. Chiar în minutele de prelungire, după ce irosisem o șansă de patru contra unu, oaspeții au mai punctat o dată, din interiorul careului, deci golul trei s-a dovedit a fi golul decisiv pentru calificarea în sferturile Cupei.

O victorie muncită, în fața unui adversar capabil, așadar. Sub privirile echipei secunde, precum și a fostului coleg Vlad Dragomir, viteza noastră de atac s-a dovedit decisivă, cu Popan în formă bună. Sferturile de finală se vor disputa pe data de 8 iunie, deci miercuri, iar Poli va întâlni Pandurii Târgu Jiu. Locația rămâne să fie stabilită prin tragere la sorți luni dimineață.

Bravo Poli!

Un unsprezece aproximativ, cu scuzele de rigoare:

Poli : Contra - Ciurescu, Cochințu, Podină, Costinaș - Haruț, Pop, Andreici, Popan - Ochea, Sîrbu

Schimbări:

Strein pentru Sîrbu (min 63)
Corjescu pentru Ciurescu (min 69)
Iseini pentru Ochea (min 76)
Belu pentru Costinaș (min 79)
Sevici pentru Popan (min 80+2)

Poli II - MB Jimbolia 8:0 (5:0)

Victorie la pas pentru echipa secundă, pentru prima oară în multe etape în formulă completă. Tripla lui Mailat şi golurile lui Golda, Velcotă, Bîrnoi, Kokora și Totic au tranșat o dispută care putea liniștit să se termine cu un scor chiar mai mare. Pentru Poli II a fost ultimul meci al sezonului, deși liga a IV-a mai include o etapă în care noi stăm. Poziția finală ne este aproape certă: locul 8 (poate 7), după un retur dificil, în care s-au rulat zeci de jucători, cum au fost disponibili.

Culmea, jocul a început cu una din puținele ocazii ale oaspeților, care l-au întins pe Rusu cu un șut din marginea careului. A fost un foc de paie: minutul 5, corner Postolache și Golda înscrie cu capul din careul mic. După o fază a lui Bîrnoi în flanc, finalizată de Sorescu peste, din voleu, a urmat și o minge lovită cu capul de Velcotă, care și ea a trecut deasupra porții. Se face minutul 23 și ne desprindem, după ce Golda deviază o minge lungă și Mailat scapă de marcaj şi înscrie. Presiunea la poarta adversă nu obosește, iar portarul Jimboliei intervine, cum-necum, la șuturile lui Mailat și Sorescu, din afara careului. Finalul de repriză aduce desprinderea: în minutul 38, Sorescu centrează, mingea traversează careul și ajunge la Mailat, care marchează; la două minute, Postolache dă o minge peste fundaşii adverşi, Velcotă are timp să preia şi să-şi plaseze şutul, fără şanse pentru portar; după ratările lui Golda și Velcotă în aceeași fază, urmează o contră perfectă, care pleacă din respingerea lui Totic, mingea e pasată rapid de Golda la Mailat, acesta are spațiu de alergat şi îi centrează lui Bîrnoi, care are şi el timp să finalizeze plasat şi bine.

După pauză urmează o serie de ratări, care include trei bare prin Sorescu, Golda şi Pădurariu. De abia în minutul 67 marcăm din nou, la capătul uneia din multele curse ale lui Mailat şi rapid mai dăm unul, când Kokora e ager pe respingere la şutul lui Codrean. Ultimul gol îi aparține lui Totic cu o finalizare în diagonală la recuperarea reuşită de Pădurariu. Jocul se termină cu aproape zece minute mai repede, dar meciul era terminat de mult.

A fost un mod frumos de a încheia un sezon care a avut destule momente de acest gen la echipa secundă. Ce va urma anul viitor pentru aceşti tineri - cine ştie?

Poli: Rusu - Sporin, Lazăr, Fridrich, Totic - Mailat, Postolache, Bîrnoi, Sorescu - Golda, Velcotă

Schimbări:

Pădurariu pentru Lazăr (min 46)
Kokora pentru Golda (min 62)
Potocianu pentru Postolache (min 62)
Codrean pentru Sporin (min 62)

Google+