30 ianuarie 2007

Inainte de plecare

Alb-violetii au disputat astazi un ultim amical in compania celor de la Calor, din Liga a treia, inainte de a se indrepta inspre cantonamentul din Italia . Calor este o echipa compusa din multi tineri destul de talentati si a avut un debut bun de sezon, aflandu-se acuma pe locul al treilea.

Dupa o prima repriza mai stearsa, in care Poli a nimerit de patru ori bara si a inscris o data prin Bucur - fiind egalata ulterior dintr-un penalty, comis de McKain - a urmat un mitan secund mult mai eficient, alb-violetii inscriind de patru ori, prin Oprea (x2), Latovlevici si Mansour. Astfel scorul final a fost de 5-1.

In timp ce Tanasa continua sa dezamageasca (desi a obtinut un penalty transformat de Oprea), Matei a dat dovada de reale calitati si, din cate se pare, are sanse reale de a ramane la echipa. Omoduemuke este un jucator tehnic, bun la recuperare, dar nu verticalizeaza suficient jocul, in timp ce Karamian nu a stralucit, fiind folosit ca fundas stanga - cel mai probabil in vederea meciului cu Rapid, cand Emeghara va lipsi.

Lotul ce va fi deplasat la Montecatini a fost decis de Artimon si arata astfel: Popa si Zimmermann (portari), Olah, Radoi, McKain, Scutaru, Mehmedovic, Canu, Izvoranu, Emeghara, Latovlevici (fundasi), Alexa, Omoduemuke, Caramarin, Torje, Karamian, Daminuta, Plesan, Matei, Grigorie (mijlocasi), Cristea, Bucur, Tanasa, Mansour, Oprea (atacanti) - conform site-ului oficial al clubului. Shroj si Abiodun se vor alatura lotului daca vor primi un raspuns favorabil din partea comisiei ce va stabli situatia lor pe intai februarie.

26 ianuarie 2007

Alta zi, alte amicale

O stire aparuta pe site-ul oficial zice asa:

"ADVERSARII DIN ITALIAS-au definitivat, cu o singura exceptie, oponentii formatiei noastre, in turneul de jocuri din Italia. Iata-i: pe 1 februarie, Neuchatel Xamax (Elvetia); pe 3 februarie, Domzale (Slovenia); pe 6 februarie, Livorno B; pe 7 februarie, o formatie din serie B; pe 8 februarie, San Geovanese (serie C1) si pe 9 februarie, Lazio B. Alin Artimon a spus despre acesti adversari: Sunt formatii bune, sa nu uitam replica pe care a dat-o Stelei echipa a doua a Sienei. Si, din cate stiu, Lazio B si Livorno B sunt superioare formatiei a doua a Sienei. Trebuie spus ca distantele de la Montecatini la locurile de desfasurare ale jocurilor sunt maxim 50 de kilometri.(26 ianuarie 2007)."

Este cel putin curios cum de la Siena, Livorno si campioana Chinei am ajuns sa jucam cu echipe "B". Pare mai degraba ca adversarii in loc sa devina treptat mai buni devin treptat mai slabi.

Cel putin curios.

Cupa Romaniei: Poli - Poli Iasi

Am avut noroc cu tragerea la sorti de astazi, alb-violetii urmand sa intalneasca pe Politehnica Iasi candva in jurul datei de 27 februarie.

Nu cred ca am avea vreo scuza in cazul in care nu am obtine calificarea in semifinale. Cel putin considerand ambitiile declarate.

25 ianuarie 2007

Privind inainte

Astazi s-a intors o parte din echipa la Timisoara. Stiri nu se abat furibund asupra noastra, dar cateva plutesc totusi prin aer.

Intai, se pare ca s-a renuntat la Marian Tanasa. Nu mi se pare o surpriza.

Apoi, Ionut Matei, tot de la FCM Bacau, s-a alaturat echipei dupa partida amicala disputata in compania moldovenilor si va fi evaluat in cantonamentul din Italia.

In ultimul rand, programul pentru Italia arata cam asa:

2 Februarie: Poli - Neuchatel Xamax (Elvetia)
4 Februarie: Poli - Domzale (Slovenia)
6 Februarie: Poli - Livorno (sau o alta echipa din Serie A, Italia)
7 Februarie: Poli - Siena (Italia)
8 Februarie: Poli - Castelnuovo (C2, Italia)
9 Februarie: Poli - Shandong Luneng (Campioana Chinei)

Mi se pare tare ciudat cum toata lumea a preluat informatia cu Castelnuovo drept echipa de divizia C1, cand in realitate ei se afla pe locul 9 in divizia C2. Neuchatel este pe locul 2 in a doua liga elvetiana, Domazle sunt vicecampionii Sloveniei si se afla in fruntea clasamentului in acest moment, iar Livorno si Siena sunt pe 12, respectiv 11 in Serie A.

Sa vedem ce va fi.

22 ianuarie 2007

Un egal micut

Ieri s-a disputat prima partida a anului, in compania celor de la FCM Bacau. Scorul final a fost de 1-1, pentru noi marcand Bucur. Pe scurt, se pare ca alb-violetii au jucat bine in prima repriza, cedand din teren in a doua, cand s-au efectuat multe schimbari. Omoduemuke a evoluat binisor, in timp ce Karamyan nu a chiar convins - cel putin din spusele presei.

Nu cred ca e momentul sa ne impacientam si sa tragem concluzii pripite. Partida de la Bacau a venit dupa un stadiu de pregatire foarte intens, astfel ca se poate ierta egalul. Comparativ cu noi, Dinamo a pierdut impotriva unei echipe de liga secunda din Portugalia. Mai ales la inceputul pregatirilor nu e cazul sa dramatizam. Sa vedem ce alte rezultate vom obtine in Italia.

18 ianuarie 2007

Linistea furtunii

Cu totii asteptam cu o oarecare doza de ingrijorare deznodamantul problemei extracomunitarilor. Intre timp, conducatorii clubului isi tin promisiunile (desarte, intr-un fel?) fara de Karamyan si anunta ca si Arman a semnat cu Poli, dar mai are de rezolvat niste probleme la Piatra-Neamt. Nu spun nu, o fi semnat, dar in circumstantele actuale ar putea prea bine sa nici nu se oboseasca sa vina la Timisoara, pentru ca nu are loc in echipa. In primul rand deoarece nu a aratat nimic in ultimii ani si in al doilea rand pentru ca pur si simplu nu mai e loc de inca un extracomunitar. Ce-i drept, trebuie sa vedem ce turnura va lua situatia actuala, dar si asa imi mentin dubiile vizavi de aceasta miscare pe piata transferurilor.

Necooptarea lui Dancia este si ea ciudata, daca e sa ne gandim la faptul ca Emeghara va lipsi aproape doua luni de zile. Un contract pana la vara cu optiune de prelungire ar fi o solutie convenabila - daca nu cumva exista anumite incompatibilitati de alt ordin de care noi nu stim.

In fine. Se mai anunta un jucator, dar si acesta ramane prins in negura anonimatului, care, daca este sa ne luam dupa actualele transferuri, singur incearca sa limiteze sperantele noastre in aducerea unui fotbalist adevarat. Vom vedea ce va fi; eu unul sunt multumit de ce s-a adus, cu conditia sa rezolvam problema extracomunitarilor.

Ah, normal ca se putea mai bine. Dar nu cred ca la noi.

15 ianuarie 2007

Sapte extracomunitari mititei

Mckain, Emeghara, Mansour, Mehmedovici, Shroj, Karamyan si Omoduemuke - in speranta ca Abiodun a chiar primit cetatenia portugheza, cum era vorba.

Asta in contextul in care noile reglementari prevad un numar maxim de cinci extracomunitari in lot si trei pe teren. Nu consider normala decizia FRF-ului, mai ales ca este executorie de la data de intai februarie, dar sunt oricum foarte, foarte curios cum va rezolva conducerea noastra aceasta situatie. Eu unul nu pot sa cred ca atat Iancu cat mai ales Chivorchian au bazat transferurile din aceasta iarna doar pe speranta implementarii unui numar nelimitat de extracomunitari. Deci pentru moment nu-mi fac griji. Si nici analize tehnico-tactice. Si nici nu am inceput sa analizez toate agentiile matrimoniale care au site-uri pe net.

13 ianuarie 2007

Lotul pentru Slanic Moldova

"Tehnicianul Alin Artimon a definitivat lotul de 25 de jucători care vor face deplasarea pentru cantonamentul de la Slănic Moldova: Popa, Zimmerman, Pantilimon / Olah, Mehmedovici, Cînu, McKain, Scutaru, Latovlevici, Sorin Rădoi, Ioan Mera / Caramarin, Grigorie, Omoduemuke, Alexa, Torje, Izvoranu, Pleşan, Karamian, Shroj, Abiodun, Cristian Daminuta / Mansour, Cristea, Bucur, M. Oprea, Tanasa." anunta Violamania.

Nu stiu daca e loc de controverse aici. Absenta lui Simek nu cred ca mira pe nimeni, mira insa faptul ca mai este la echipa. La fel cu Gluscevic. Eventual neincluderea lui Daminuta, cu care ne cam obisnuisem - sau a oricarui alt jucator de la echipa a doua, in sensul acesta - ar putea constitui o mica surpriza, dar in contextul venirii lui Omoduemuke nu trebuie sa socheze.

Apropo de Omoduemuke, am dat de un articol interesant, de pe www.kickoffnigeria.com. In acesta sa spune ca Peter ar putea fi revelatie sezonului 2006/2007 in Romania. Insusi "Omo" spune "Cred ca acuma a venit momentul in care sa ma afirm si ca nu exista un moment mai prielnic pentru a arata de ce sunt in stare sa fac pe teren" (o traducere aproximativa). Articolul mai mentioneaza ca Omoduemuke a fost suspendat timp de doi ani cand a semnat pentru doua cluburi diferite, moment in care era aproape de Livorno. Textul integral aici.

Acelasi site scrie ca Emeghara a fost unul din cei cinci cavaleri de onoare la nunta lui Stephen Makinwa (jucatorului lui Lazio) de la sfarsitul anului trecut.

P.S. Ulterior au fost adaugati Mera si Daminuta la echipa. Suprinzatoare si totodata imbucuratoare coopotarea primului.

11 ianuarie 2007

Karamyan la Poli. Sa ramana doar unul.

Astazi s-a confirmat transferul lui Artiom Karamyan, mijlocasul de banda stanga de la Rapid. Este pentru prima oara cand Poli achizitioneaza un jucator titular de la o rivala directa, ceea ce poate crea, daca nu altceva, un precedent placut.

Chiar daca nu sunt un mare sustinator al lui Karamyan, recunosc ca trebuie sa aiba o valoare, altfel nu s-ar fi impus la Rapid. Nu este neaparat ceea ce visam ca vom aduce, dar in contextul politicii de cheltuiala minima, cred ca e totusi bine. Numai sa ramana doar unul, fiindca la Poli nu e loc de doi Karamyeni extracomunitari.

Poate vom mai avea parte de alte surprize maine, la prezentarea domnului Chivorchian. Nu imi fac insa prea multe sperante. Sa vedem, ca nu mai e mult.

7 ianuarie 2007

O ultima fantezie inainte de realitate

Un "la multi ani" calduros tuturor in acest 2007 - desi cred ca sunt cativa care ar prefera ceva zapada, daca tot e iarna.

Maine se aduna alb-violetii, fara prea multe noutati in lot. Pe langa Omoduemuke, se pare ca vor mai fi prezenti doi jucatori: Marian Tanasa, de la FCM Bacau, si Joseph Kizito, de la Vojvodina - ambii in probe.

Tanasa s-a nascut pe data de 14 august 1985, are 1.89 inaltime si 81 de kilograme, conform romaniansoccer.ro. A marcat 3 goluri in prima liga in 35 de meciuri (site FCM Bacau - vag actualizat) si are doar 3 reusite in acest sezon al ligii secunde, din cate am putut afla. Cred ca se subintelege ce rol va avea la club, in cazul in care va fi legitimat. Din nou se pare ca nu cumparam acel atacant de care avem nevoie.

Joseph Kizito este international ugandian/ugandez, nascut pe 27 iulie 1982 si transferul sau depinde, in mare parte, de plecarea lui Emeghara, din cate imi pot da seama.

Despre Vrsic, slovenul de la Zilina, nu se stie inca nimic concret.

Contra pare sa fie mai departe decat oricand de Poli, fiind titular cu Barcelona astazi.

In rest, putine iluzii de grandoare ramase. Poate Karamyan sa fie "cel mai tare transfer", dar urmeaza sa se confirme sau nu zilele urmatoare. Stim noi cum lucreaza astia de la Rapid.

Ultimul zvon il are pe Dacian Varga, jucatorul Sportului, drept protagonist principal. Un jucator pe care, sincer sa fiu, mi-l tot imaginam in tricoul alb-violet in ultimele luni, mai ales in momentele in care il cautam pe Balace pe teren.

29 decembrie 2006

Adio si bine v-am regasit!

Mai sunt cateva zile pana la sfarsitul acestui an, dar concluziile le trag acuma, cat imi permite timpul.

Incerc sa fac saltul temporal inspre era Hagi, dar imi vine greu; parca a fost in alta viata. Poate tocmai opozitia puternica intre Poli de acuma un an si cea din decembrie 2006 sa fie de vina: de la renumele antrenorului, la numarul transferurilor, la entuziasmul suporterilor. Nu are rost sa ne trombonim singuri, fanii alb-violeti s-au disipat prin oras si par din ce in ce mai greu de gasit. Nici Timisoara nu este, fundamental, diferita de celelalte orase mari ale tarii. Sustine doar iluzia ca ar fi ceva mai mult.

De reusit n-am reusit decat sa schinguim visurile de maretie si doar adversarii nostri au avut placerea sadica de a ne tachina, noi nefiind in pozitia de a putea retalia cum ne-am fi dorit. Nu cred ca 2006 va fi un an de care sa ne aducem aminte cu zambetul pe buze. SDR-ul a ramas neinvins, atat aici, cat si "acolo", si victoriile ce le-am obtinut s-au dovedit a fi o combinatie neplacuta de nervi si sansa. Iar daca gandurile ni se abat asupra ideii ca unii au tupeul sa spuna ca Poli Timisoara este langa Bucuresti, atunci cu siguranta nu avem de ce sa zambim - decat ironic, la absurd.

Dar poate trebuie sa ne agatam de altceva, privind inspre 2007. Sa privim la Gigel Bucur sau la golul lui Mansi, sa ne gandim la Alexa (si aici ar fi o lectie buna de invatat, pentru unii) sau la Popa, sa revedem acel satisfacator Poli - UTA, sa uitam ca se putea mult mai bine, macar pentru cateva minute. Si daca putem sa speram in a doua infrangere a "liderului" in debutul partii secunde a returului, inseamna ca stim in continuare ce nu trebuie sa invatam.

Bursa transferurilor este seaca, in continuare, zvonurile fiind diverse si improbabile. Contra ba e aproape, ba e departe, astfel ca certitudini n-ai de unde sa iei. Poate revine un "oarecare" Dancia sau poate ne surprinde vreun transfer frumos. Stam si asteptam, ca atata putem.

Va doresc, astfel, tuturor un an nou fabulos, unic intru totul si diferit intru cele rele, cu multe realizari si mai multe satisfactii! Fie ca anul viitor sa fie mai violet decat acesta.

22 decembrie 2006

Urari de sezon!

Cu ocazia acestor sarbatori prea minunate, caci ele ne incalzesc in aceste zile racoroase asa cum nimic altceva nu poate sa ne incalzeasca, va urez un Craciun de neuitat alaturi de cei dragi!

Cadourile alb-violete se lasa asteptate, dar cu siguranta va veni si timpul lor. Numai sa fim noi sanatosi cand se vor materializa.

Haide Poli!

19 decembrie 2006

Un transfer...ciudat

Balace nu a reusit sa ajunga la cota 100 pentru Poli. Si cred ca e mai bine asa. Surprinzator insa, este faptul ca fostul nostru capitan a fost achizitionat taman de Dinamo, in ciuda formei sale dezamagitoare. Sincer sa fiu, nu prea inteleg, dar nu sunt nemultumit. Balace nu mai avea ce sa ofere Politehnicii Timisoara.

La capitolul veniri se consemneaza finalizarea contractului lui Omoduemuke, nigerianul care se antrena de o vreme la Poli 2. Mai departe nu stiu ce va fi, sper insa la surprize placute.

P.S. Nu am prea discutat pe seama "palmaresului", in primul rand deoarece nu cred ca este ceva de discutat. Poli Timisoara este una singura.

18 decembrie 2006

Un scurt excurs in zvonistica

Este in continuare destul de linistit pe frontul transferurilor.

Lista lui Chivorchian, putin diferita in scop si continut decat Lista lui Schindler, este in continuare doar o lista. Jucatori precum Silvasan si Naidin refuza transferul la Jiul, desi (mai ales in cazul primului) ar trebui sa fie incantati de o oferta de la orice echipa de prima liga. Presa se joaca cu zvonuri absolut absurde, precum o posibila revenire a lui Plesan la Dinamo. La veniri nu s-a mai mentionat nimic, in afara de mitul Contra si cei doi straini de care stiam deja. Spun "mitul" Contra pentru ca eu unul nu cred ca va veni. Cu atat mai mult cu cat ieri a jucat 90 de minute la Getafe.

Deci, precum ziceam, este in continuare destul de linisit pe frontul transferurilor.

15 decembrie 2006

Despre "Comentarii"

Am fost destul de reticent fata de aceasta idee. In primul rand deoarece simt ca imi creez o importanta artificiala, ca si cum gandurile pe care le enunt ar putea isca discutii - un fel de actiune care lucreaza la subconstient. Am vazut prea bine ce efect are aceasta optiune pe site-uri mai populare (in domeniu), unde numai dialoguri civilizate nu se manifseta. Si oricum, dialogurile sunt pentru forumuri.

Consider totusi, ca trebuie sa exista o modalitate prin care sa va exprimati opiniile, in cazul in care judecati ca este necesar. Pentru inceput insa, va trebui sa va inregistrati la blogspot.com si orice veti spune va trece intai prin filtrul pe care il reprezint - sa evitam antipatii si vulgaritati. Imi dau seama ca nu multa lume va simti nevoia sa comunice tocmai din aceasta cauza, dar asta inseamna in acelasi timp ca cei care vor comunica, vor avea ceva pe suflet de care doresc neaparat sa se debaraseze. Dinamica blogului este de asa fel, incat se doreste sa incite la comunicare, astfel ca nu doresc sa ma opun. Pana la urma te simti acasa acolo unde poti sa vorbesti liber despre ceea ce iubesti.

9 decembrie 2006

Poli - FC Arges

Poli - FC Arges 3:1

Meci excelent facut de alb-violetii nostri, goluri Plesan, Mansour si Bucur, respectiv Prepelita in prelungiri.

Zic ca este cea mai buna partida a acestui an si, din pacate, am dreptate. Spun din pacate pentru ca, involuntar, trebuie sa imi aduc aminte de cum am inceput anul si cum l-am continuat. Poate ca este bine, ca terminam anul pozitiv. Rau nu are cum sa fie, daca nu cumva ni se urca la cap.

Despre meci nu tin sa vorbesc prelung, pentru ca, trebuie sa recunoastem, FC Arges sunt o echipa de spectrul cel neplacut al Ligii 1. Dorinel Munteanu, prea-laudat pentru reusitele sale la CFR Cluj, a dat dovada ca mai are de invatat in ceea ce priveste antrenoratul. Oaspetii au jucat deschis si, in contextul in care Poli a evoluat neobisnuit de bine, s-au executat singuri. Golul lui Plesan a venit dupa doua driblinguri ale lui Bucur si o pasa destul de norocoasa de la Mansour. Acesta din urma a inscris apoi printr-o foarfeca impresionanta, din interiorul careului mare, spre deliciul tuturor in afara celor sub-intelesi. Bucur si-a permis sa rateze de doua ori singur cu portarul in primul mitan, ca apoi sa inscrie frumos, dupa ce a intors rapid doi fundasi pitesteni, in debutul reprizei secunde. De semnalat ar mai fi o ocazie importanta a lui Mansour, care a fost destul de egoist si a incercat sa trimita mingea in poarta goala, desi nu avea o pozitie ideala, o noua ratare a lui Bucur pe final (pur si simplu dezlantuit astazi!) si un sut pe langa bara a lui Torje in minutul 90. De cealalta parte, adica cea rea, trebuie mentionata eliminarea lui Canu - genul de eliminare la care te-ai astepta de la Alexandru Tudor, dupa un gest relativ necugetat al fundasului nostru. Evident, privind in perspectiva plecarii lui Mehmedovici, eliminari de acest gen dau de gandit. In prelungiri, dupa ce reflexul lui Popa ne salvase de gol, oaspetii au marcat totusi prin Prepelita, dupa o greseala de marcaj a lui Latovlevici. Punct final si la primavara de la capat. Sau?

Se profileaza plecari en masse si ma tem ca nu sunt doar cele pe care m(n)i le-as dori. Pe langa cei condamnati de mai multa vreme, se regasesc cativa jucatori discutabili pe lista de transferuri: Olah, Balace, Bus, Mehmedovici, Grigorie si Mircea Oprea. Spun discutabili fiindca vreau sa ii discut, pe scurt. Foarte pe scurt: nu, da, nu, da (conditionat de aducerea unui inlocuitor), nu si da (in contextul in care face loc pentru un jucator mai bun - altfel, se intelege, nu).

Spun da la Mehmedovici pentru ca stiu ca ne-ar putea facilita alte achizitii. Si spun da la Oprea pentru ca vad ca nimeni nu doreste sa-l foloseasca.

Cam atat momentan. Restul, oricare ar fi el, pe curand.

2 decembrie 2006

Steaua - Poli 3:1

Steaua - Poli 3:1

Am pierdut pentru ca suntem mici. Unii ii spun experienta, maturitate. Si cred ca asa este. Pentru ca de jucat nu am jucat rau.

Ba chiar am dominat partida pana la primirea golului, ratand vreo trei ocazii bunicele de a deschide scorul. Apoi a venit o centrare afurisita la care Popa n-a ajuns la timp, mingea parvenindu-i lui Thereau intr-o pozitie din care nu se poate rata. Alb-violetii au fortat mai departe, au mai ratat o ocazie buna prin Mansour/Bucur, ca apoi o greseala in lant a apararii - o minge trimisa de Dica de pe stanga trece pe langa Balace si ajunge la Ov. Petre, in marginea careului - sa duca la majorarea diferentei de pe tabela. Dupa pauza, Poli nu a mai fost la fel de in vana, iar Steaua a pus stapanire pe mijlocul terenului. Si asa insa, ocaziile de poarta nu au abundat, Popa avand doar o singura interventie toata repriza, spre finalul partidei - evident, fara sa luam in calcul golul cu numarul trei. De cealalta parte, Plesan s-a trezit singur cu Cernea, dar nu a reusit sa-l invinga pe portarul stelist, in ciuda pozitiei ideale. Desi jocului era lipsit de perspective, o combinatie buna intre Plesan si Bucur l-a deschis pe cel din urma singur cu Cernea, acesta inscriind pentru a treia oara in sase etape. Era minutul 84, dar Poli nu a mai reusit sa puna in pericol buturile steliste, indeosebi datorita tragerilor de timp si ale schimbarilor. Golul lui Badea, venit in ultimul minut, nu a facut decat sa evidentieze fragilitatea apararii noastre, acesta reusind sa treaca (si cu putin noroc) de McKain si sa inscrie la coltul lung.

Nu cred ca este dramatic. Am jucat la potential maxim astazi, din destule puncte de vedere. Ca Grigorie nici acuma nu si-a intrat in ritm sau ca Balace se fuge degeaba pe teren puteam intui si dinainte. Precum am mai spus, sper ca Balace sa fie "odihnit", pentru ca nici lui nu-i fac bine prestatiile astea lamentabile. Slabiciunile din aparare se lasau intuite, mai ales in ceea ce il priveste pe Emeghara (dat ca transferat la Steaua, de GSP). Mehmedovici si McKain s-au miscat destul de bine, in ciuda erorii de pe final a australianului. Alexa a fost si el eficient, ca deobicei, doar ca nu destul. Problemele apar la mijloc, deoarece in conditiile in care atacantii se lupta cum pot mai bine, vina trebuie sa cada pe umerii mijlocasilor. Plesan a fost singurul care s-a miscat si care a creat in acea zona, Grigorie, Balace si chiar Caramarin nereusind niciun momen de inspiratie deosebita. Doresc sa mai remarc prestatia buna a lui Olah, mai ales datorita contributiei sale la actiunile ofensive. Dar cu un flanc aprope mort, e greu...

Sa nu uitam ca am pierdut cu Steaua, care a si jucat fotbal astazi. In mod normal, avem prima sansa in partida cu FC Arges, dar oricum ar fi, este esential sa invingem. Nu va fi usor, dar o victorie ne va permite sa iernam cat de cat bine. Si cu doua achizitii, o dregem noi cumva in Europa.

28 noiembrie 2006

Rezumat de tur

Revin cu o scurta opinie despre meci si cu niste statistici ce imi apartin.
Infrangerea de la Vaslui cade cu siguranta in aceeasi categorie cu egalurile in compania Farului si a Nationalului, respectiv a infrangerii cu Otelul, aceea a punctelor daruite. Gazdele nu au pus in pericol poarta lui Popa decat arareori, trimitand un singur alt sut pe poarta in afara de gol. In ceea ce priveste faza in cauza, vina ii apartine in totalitate unui Emeghara foarte blazat, care a oferit pe tava mingea tanarului atacant vasluian (Neagu). Din pacate, Eme a debordat in erori sambata, confirmand pasa proasta prin care trece. O grija in plus pentru infruntarea cu Steaua. Faza "revoltatoare" cu copilul de mingi nu doresc sa o comentez; doar invata sa devina fotbalisti profesionesti, de ce sa difere cu ceva in educatie? Nu vreau sa las loc de interpretare, gestul lui Eme a fost unul de prost gust, dar dupa asa o partida avea de unde sa aiba nervi.
Vreau sa prezint acuma un set de note si de medii pe care le-am acordat alb-violetilor care au evoluat in acest tur, precum si o opinie sumara asupra prestatiilor lor individuale, per ansamblu.


Alexandru Badoiu (4 meciuri, media 5): O achizitie care promitea mai mult decat a oferit, Badoiu nu a convins nici la echipa mare, nici la echipa a doua, unde a evoluat mai des. Chiar daca este rapid si are o tehnica destul de buna, pur si simplu nu se ridica la nivelul celorlalti jucatori care joaca pe aceste posturi. Si sa nu te ridici la nivelul lui Radoi este totusi o performanta, considerand mai ales anii de experienta pe care ii are in plus.


Jonathan McKain (14 meciuri, media 5,79): McKain a inceput sezonul foarte bine, ceea ce s-a putut remarca si prin faptul ca a fost rechemat la Nationala. Meciul slabut facut cu Dinamo si absenta din urmatoarele doua etape nu par sa-l fi scos din ritm, el reusind o partida foarte buna cu CFR Cluj. Pana la finalul turului a evoluat constant bine, exceptand intalnire cu Otelul, cand a reusit acel autogol impresionant. Cred ca McKain ar putea fi un jucator de clasa, daca s-ar concentra la fel de bine in toate partidele, in ciuda faptului ca nu este foarte rapid. Totodata, cred ca el este titularul de drept din centrul apararii.


Dan Alexa (15 meciuri, media 6): Pe cat de controversat a fost cand a venit (i-am criticat la momentul respectiv pe cei "de rasa superioara" si mare "moralitate"), pe atat de important s-a dovedit a fi in angrenajul echipei. Exceptand partida cu Dinamo, Alexa mi-a placut cel mai mult dintre toti alb-violetii care au evoluat in acest tur. A jucat constant bine, cu multa determinare si cu o mare eficacitate, si nu ma feresc sa spun ca merita sa fie la echipa Nationala, uitandu-ne la acest parcurs excelent din tur. Ovidiu Petre, predecesorul sau pe acest post, desi este iubit de toti mai marii antrenori (am vazut noi de ce e in stare), nu este capabil sa joace la acelasi nivel meci de meci, si este mult prea fragil pentru postul pe care il ocupa. Singura problema cu Alexa sunt cartonasele galbene (cateva primite doar pentru reputatie), care se aduna la un ritm destul de ingrijorator.


Silviu Izvoranu (14 meciuri, media 5,57): Desi exista multi care sunt complet nemultumiti de randamentul lui Izvoranu, eu nu ma numar printre acestia. In primul rand, deoarece apreciez determinarea si devotamentul sau, risipa de efort, dar si datorita faptului ca nu este complet lipsit de reusite. Imi vine greu sa il compar cu Alexa, deoarece sunt jucatori de profil diferit - in esenta. Marele pacat al lui Izvoranu este tot lipsa de concentrare, care duce la irosirea destulor mingi usoare. Este totusi un jucator tanar si ne ramane sa speram ca va creste in joc, cat si in constanta.


Stefan Grigorie (13 meciuri, media 5,27): Dezamagirile turului, el cu Balace. Aveam complet alte pretentii de la un jucator de calibrul si talentul lui Grigorie, insa in afara de cateva mostre rare, a avut foarte putin de oferit. La asta se adauga si deja arhi-cunoscutele lui escapade nocturne, care - imi pare rau sa o spun - nu se pot ierta in contextul unor astfel de prestatii. Cu un Grigorie la nivel normal, eram lejer pe locul doi. Din 13 partide, doar doua au fost cu adevarat bune, ceea ce este foarte ingrijorator.


Gabriel Caramarin (15 meciuri, media 5,53): Alt jucator prea-hulit, in primul rand datorita prestatiilor foarte subtiri din sezonul trecut, dar si din cauza relatiei apropiate cu Olaroiu. Nu imi place sa fiu Gica-contra, dar eu unul apreciez jocul lui Cara din acest tur de campionat ca fiind destul de bun, indeosebi in ultimele partide. Cred ca ar trebui sa acceptam ca apogeul sau a venit si s-a dus cat a evoluat la FC National si pentru a redeveni un jucator de lot national, ar trebui sa se reinveteze - ceva exceptional de dificil de facut. Ramane insa unul din putinii jucatori din lotul lui Poli, capabili de "sclipiri" de geniu si daca ar reusi sa inscrie cateva goluri, cu siguranta ar creste din nou in ochii tuturor.


Mihaita Plesan (10 meciuri, media 5,70): Am sperat cu totii ca echipa sa se schimba la fata odata cu revenirea lui Plesan, dar, din pacate, nu a fost sa fie asa. Contributia decarului este una consistenta, insa insuficienta, intr-un final. Toti cei care spun ca nu isi merita banii mai trebuie sa isi primeasca replica pe masura din partea lui Plesan, dar pe mine, cel putin, m-a convins deja. Chiar daca are problema "egoului", tipica la jucatorii foarte talentati, ramane un artist muncitor, dedicat artei sale.


Marius Popa (17 meciuri, media 6.03): Cel mai bun jucator al acestui tur de campionat, alaturi de Alexa, Popa a evoluat consecvent bine in toate partidele disputate. A primit doar zece goluri, in contextul in care a avut o aparare solida, dar a si salvat echipa de la cateva infrangeri foarte neplacute (partidele cu Jiul, Gloria si CFR Cluj ar fi de referinta). Zvonurile cum ca ar putea parasi echipa la iarna ar face bine sa ramana la nivelul de zvonuri, pentru ca Popica nu a dovedit doar (din nou) ca este un portar de valoare, ci si-a gasit si un loc aparte in sufletele noastre, fiind un om de bun-simt, devotat culorilor alb-violet. (cel putin pana la proba contrarie)


Ifeanyi Emeghara (17 meciuri, media 5,82): In speranta ca Eme trece doar printr-o pasa mai proasta, tin sa laud prestatiile lui din acest tur de campionat, cu cateva exceptii - Dinamo si Vaslui sunt doar doua exemple. Nu este de neinlocuit, dar comaparand cu ce aveam, ne putem da seama unde riscam sa ajungem daca il dam. Si daca e de dat, oriunde numai nu in tara. Cred ca toata lumea s-ar bucura daca ar ajunge intr-un campionat puternic.


Sorin Radoi (7 meciuri, media 5,43): Nu cred ca este o optiune foarte buna pentru postul de fundas dreapta, dar cand joaca cu determinare poate sa joace binisor. Este insa usor de depasit si nici la echipa a doua cand l-am vazut nu a reusit sa se impuna. Sa speram ca tineretea e de vina, desi nu sunt convins.


Andrei Cristea (15 meciuri, media 5,30): De cand a venit am avut dubii serioase asupra calitatilor sale de atacant si acestea nu au facut decat sa se adevereasca. Cu putine exceptii, Cristea a dovedit ca nu are loc intr-o echipa cu ambitii atat de mari, in primul rand deoarece nu are ceea ce ii trebuie unui atacant: oportunism. Este un jucator tanar, am facut o afacere decenta, financiar vorbind, aducandu-l, dar mi se pare trist ca trebuie sa ne bazam pe el meci de meci.


Silviu Balace (17 meciuri, media 5.18): Daca este ceva ce nu inteleg este motivul pentru care atat Cartu, cat si Artimon il tortureaza pe Balace, introducandu-l in fiecare meci. Este clar ca nu se afla intr-o perioada de gratie. Practic, am jucat in fiecare meci cu un om in minus. Nu-mi place s-o zic, dar asa este. Nicio evolutie convingatoare in acest tur! Nici una! Si il tinem pe Bus la echipa a doua, care acuma vrea sa plece. Stiu despre ce vorbesc, am vazut tanara vedeta in actiune, si chiar daca nu e un jucator fantastic, merita cel putin o sansa in contextul evolutiei lui Balace. Imi pare rau pentru Silviu, dar trebuie sa inceapa sa joace fotbal, nu doar sa fuga aiurea pe teren.


Gheorghe Bucur (13 meciuri, media 5,42): Fostul golgheter al maretului nostru campionat pare sa fi intrat intr-un ritm mai bun in aceste ultime partide, insa trebuie sa joace bine sustinut ca sa confirme - in sfarsit - ca stie fotbal. Eu nu ma indoiesc de asta, a dovedit de multe ori ca poate decide o partida prin pura inspiratie, ca un atacant veritabil, dar are nevoie de consecventa.


Adrian Olah (14 meciuri, media 5,46): Olah a crescut si el in joc, fata de sezonul trecut, si se dovedeste a fi un membru tot mai important al echipei. Mi-am dat seama cat de important este atunci cand a lipsit si Radoi a intrat in locul lui. Diferenta de multe stratosfere! Totusi, dat fiind ca este unul dintre cei mai tehnici jucatori ai echipei, cu un control foarte bun al balonului, sper sa aiba mai multe reusite in meciurile care urmeaza.


Ersin Mehmedovici (13 meciuri, media 5,77): Desi a evoluat foarte bine aproape in fiecare meci, soarta pare sa-i fi fost decisa deja. Este pacat ca va trebui sa ne lipsim de el, dar sper ca plecarea sa va aduce cu sine promovarea lui Mera de la Poli 2 - un jucator de mare viitor. Sa joace bine in meciul cu Steaua si toata lumea il va tine minte asa cum merita sa fie tinut minte.


Gabriel Canu (6 meciuri, media 5,75): Canu a inceput sa-si reintre, incet, incet, in forma, in ciuda prestatiei slabe din partida de la Vaslui. Important este sa continue asa, pentru ca va ramane fara "adversar" la postul de fundas central, odata cu plecarea lui Mehmedovici. Daca va fi acel Canu din perioada lui Olaroiu, nu ar trebui sa ne facem prea multe griji.


Mansour Gueye (14 meciuri, media 5,54): Si uite ca am ajuns s-o spun: nu mi-e rusine de Mansi! A inceput mai greu, pacatuieste in continuare, dar, cumva, se remarca pe teren si prin altceva decat ofsaiduri si rateuri. Ofera "elementul surpriza" de care ai nevoie atat de mult, mai ales intr-un meci strans. Chiar daca uneori i se urca la cap, reusitele au fost mai multe decat ne-reusitele; daca ar incepe sa si marcheze, cred ca l-am iubi cu totii, din nou.


Mircea Oprea (11 meciuri, media 5,67): A avut aparitii decisive in repetate randuri, dar ca titular nu reuseste sa confirme. Nu stiu daca Oprea este un jucator foarte valoros - adica stiu, nu este - dar joaca din pasiune si cu multa daruire, ceea ce, adesea, compenseaza. Are probabil si cel mai bun joc de cap din echipa, deci poate contribui la fazele fixe. Sper sa ne salveze si cu alte ocazii.

Naidin, Gluscevici si Soporan au mai bifat cateva prezente, dar insuficient pentru a stabili o medie.

Cea mai buna prestatie a fost cea din meciul cu CFR, unde media notelor a iesit 6,11 si cea mai slaba partida a fost cea cu Pandurii, 5,31. Media mediilor (!) meciurilor (tripla aliteratie!) este 5,58 , fata de 5,40 in returul 2006.

Cam atata am de spus despre evolutiile din tur. In mare, mai bune decat returul trecut (nu ca ar fi fost greu sa fie mai bune), desi mai este loc de imbunatatiri. Poli sufera in continuare la jocul de echipa si asta se vede, mai ales in exprimarea pe teren. La o adica, nu poate Plesan sa dribleze chiar toata echipa adversa.
Avem urgenta nevoie de o solutie pentru postul de mijlocas stanga si inca un atacant. Afirmatia de astazi a domnului Iancu, despre cum nu vom face transferuri, ma ingrijoreaza putin, pentru ca iar ne jucam cu extremele. Mai avem nevoie de cel putin acesti doi jucatori si sper sa fie cineva care sa insiste pe aceasta tema. Oricine...

25 noiembrie 2006

FC Vaslui - Poli

FC Vaslui - Poli 1-0

Si final de tur. Cum nu am vizionat inca partida, ma voi rezuma la sentimentele cu care m-am confruntat in aceasta duminica.

Sunt, in primul rand, trist. Dezolat, chiar. Ne aflam exact acolo unde eram acuma un an, dupa "incoronarea" regelui. Sfarsit relativ pozitiv de tur, antrenor nou, ceva mai multa determinare in joc si aproape acelasi numar de puncte. Asta in conditiile in care am adus un inchizator superior celui pe care il aveam, l-am achizitionat pe unul dintre cei mai buni mijlocasi de creatie de la Dinamo si am intregit lotul per ansamblu. Progres? Din parti. Nici in clasament, nici in joc.

Urmeaza doua partide din retur, din care - cu noroc - vom obtine trei puncte. Nu imi fac sperante la un rezultat pozitiv din Ghencea, considerand atat jocul pe care il prestam, cat si cativa factori externi. Poate un egal. Poate. Mi-a placut mereu sa cred in imposibil, dar undeva cred ca trebuie sa te opresti; macar pentru a-ti aduna din nou puterile.

Voi reveni cu alte opinii si niste statistici dupa ce voi fi vizionat partida de la Vaslui.

In alta ordine de idei, Poli 2 a terminat turul Ligii secunde pe locul 12, cu 22 de puncte, dupa rezultatul de egalitate, 0-0, de la Hunedoara.

18 noiembrie 2006

Poli - UTA

Poli - UTA 2:0 !!!

O victorie esentiala pentru Poli, astazi, in fata a 30 de mii de suporteri, prin golurile marcate de Plesan si Mansour.

Debutul partidei i-a gasit pe alb-violeti luand cu asalt poarta aradenilor, polistii obtinand un numar neobisnuit de mare de cornere si lovituri libere din preajma careului; acestea nu au adus deschiderea scorului, dar au marit presiunea asupra aradenilor. Astfel, un numar greu de identifica al UTei s-a trezit lovindu-l pe Radoi in careu, iar la semnalizarea tusierului, centralul a eliminat numarul 9 al oaspetilor (care nu parea sa aiba de-a face cu faza), dar nu a acordat si penalty-ul care s-ar fi cuvenit. Cred ca ne-am obisnuit deja cu aceste carente ale arbitrajului romanesc. Poli a continuat atacurile, iar in minutul 24 Bucur este deschis excelent, atacantul nostru face un sprint exceptional si ajunge mingea inainte sa iasa in afara terenului, o recentreaza, iar Plesan vine in viteza si finalizeaza! Faza discutabila a partidei s-a produs insa chiar inainte de gol, cand Alexa a avut o intrare dura, cu mana, la un adversar si oaspetii au cerut eliminarea capitanului nostru de astazi. Banuiesc ca se putea da, asa cum se poate da orice, aproape oricand; ramane insa decizia centralului, cu valoare compensatorie, as spune. Repriza a continuat cu alb-violetii la timona, desi ocaziile nu s-au inghesuit sa apara. Doar finalul mitanului ne-a mai oferit motiv de satisfactie, cand sutul lui Radoi a mers putin pe langa vinclul portii aparate de Tudor.

Spre dezolarea mea, repriza secunda a inceput prost si a continuat prost pentru Poli. Aradenii preluasera initiativa si noi paream incapabili sa dam o replica pe masura - cu atat mai ingrijorator, daca luam in considerare ca UTA juca in 10. Atacurile oaspetilor au fost insa sterile, mai ales datorita prestatiilor foarte bune ale lui Canu si McKain. Am tremurat serios doar atunci cand o minge a poposit pe bara lui Popa, dar totul s-a dovedit a fi un foc de paie, caci Mansour, intrat la pauza, a inscris pentru 2:0 la a doua actiune mai consistenta a reprizei pentru Poli! Din acest moment meciul s-a linistit considerabil, doar acelasi Mansi fiind aproape de a mai inscrie inca o data - preluarea deficitara l-a impiedicat.

Poate ca unii isi doreau mai mult, dar Poli a fost astazi o echipa extrem de pragmatica. Determinarea si pasiunea aratate in primele 45 de minute au fost exemplare, din partea ambelor echipe, indeosebi insa din partea alb-violetilor. Doresc sa remarc trei jucatori, in mod aparte: in primul rand, pe Gigel Bucur, care a fost, in opinia mea, omul meciului; a contribuit decisiv la ambele goluri, partida deosebita facuta astazi fiind in nota ultimelor sale evolutii, adica bune! Sper ca, in sfarsit, si-a revenit Gigel. Apoi, aportul defensiv al lui McKain mi s-a parut esential, el reusind sa se opuna majoritatii fazelor ofensive ale oaspetilor. Iar al treilea jucator, care m-a surprins poate cel mai mult, a fost Sorin Radoi; nu l-am mai vazut niciodata jucand cu atata daruire, cu atata entuziasm ca in aceasta partida. O astfel de atitudine iarta multe greseli.

Nu imi doresc sa remarc nimic negativ, mentionez doar ca ma ingrijoreaza erorile lui Emeghara din ultimele doua partide. Sper sa nu il afecteze asa de mult zvonistica romaneasca.

La final, dar nu in ultimul rand, aplaud succesul lui Artimon. Nu vreau sa intru in analize tactice, pentru ca ar fi complet inutil Doresc doar sa remarc faptul ca echipa se exprima altfel, de cand a preluat el fraiele destinului. Probabil este vorba de acea comunicare cu jucatorii, de care duceam atata lipsa. Ne ramane doar sa speram ca putem fi consecventi si ca, in cazul unei infrangeri, ne putem redresa in timp util.

Pana la urmatoarea partida, sa mai savuram putin victoria de astazi. Dulce, oricum ai gusta-o.

Forza Viola!
Google+