8 martie 2013

UTA - Poli 1:0 (0:0)

Meci slab făcut la debut de alb-negri, pedepsiți tocmai pe terenul rivalei de pe Mureș, care pune în oarecare perspectivă pregătirea făcută în această iarnă, precum și mutările efectuate în lotul Politehnicii. E drept că partida putea liniștit să se termine la egalitate, căci în special după deschiderea scorului și a trecerii în superioritate numerică pe teren, gazdele au preferat să se apere și au fost foarte aproape să se frigă - dar imprecizia noastră le-a surâs.

După aspectul debutului de meci, nu era chiar de așteptat ca acesta să se termine astfel. Nici nu trecuseră treizeci de secunde, că Nanu a scăpat pe stânga, a înaintat cu mingea la picior până în careu, dar șutul său a fost respins cu picioarele de portarul Amadio. Două minute mai târziu, Szekely se luptă și păstrează posesia mingii, scăpat spre poartă, o împunge mai mult decât o șutează din marginea careului, însă numai grație intervenției aceluiași Amadio nu are loc deschiderea de scor. Din păcate cam aici s-a sfârșit elanul Politehnicii, care mai ales după minutul 10 au predat tot mai mult din inițiativă. Pe acest fond au apărat și ocaziile gazdelor, prima prin Laso, care a profitat de neatenția defensivei noastre la o aruncare de la margine, a ajuns în careu, dar și în unghi, iar șutul său a sfârșit în plasa laterală. Mai importantă a fost șansa din minutul 20, când același Laso a profitat de intervenția indecisă a lui Pap, a trimis mingea către un coechipieri la bara a doua, acesta trimițând însă pe lângă din doar câțiva metri. Tot arădenii au fost mai aproape de gol doisprezece minute mai târziu, când la o centrare de pe dreapta apărării noastre, un atacant al celor de la UTA s-a ridicat peste Marovic, a trimis cu capul, Pap reușind să se evidențieze printr-o paradă frumoasă. Culmea este că în ciuda letargiei din jocul nostru, Poli ar fi trebuit să intre în avantaj la pauză. Chiar în minutul 44, Nanu a executat un corner, mingea a ajuns la Șeroni, acesta a șutat din întoarcere și balonul a intrat în poartă, bară-gol. Din păcate, arbitrii au avut ceea ce mi s-a părut a fi falsa impresie că Petrovic ar fi atins balonul, căci chiar dacă sârbul se afla în ofsaid, nu a avut deloc un rol decisiv în deznodământul fazei.

Oricum, meciul era deschis și după cursa impozantă a lui Goge din minutul 50, ai fi zis că poate s-a spus ceva la cabine. Acest lucru este în continuare posibil, însă Poli și-a îngreunat semnificativ jocul în următoarele trei minute. Întâi, Ovidiu Petre a pierdut ușor o minge la mijloc, Laso a pornit-o spre poartă, a tras de la vreo douăzeci și cinci de metri, balonul s-a îndreptat spre rădăcina bării de unde Pap a reușit să o devieze, însă nu în afara cadrului porții: 1-0. Apoi, la nici un minut după gol, Nohai a făcut o preluare greșită în jumătatea adversă, a împiedicat un arădean care totuși a reușit să continue jocul, faza s-a terminat cu un șut în plasa laterală și al doilea galben pentru fundașul nostru de bandă. Culmea este că deși în zece, Poli a părut să vrea ceva mai mult să revină pe tabelă, însă fără idei clare de joc și în general cu mingi aruncate pe vârfuri. A fost nevoie să mai treacă aproape jumătate de oră până ca alb-negrii să-și creeze o șansă de gol (șutul de la distanță al lui Petre nu l-aș contoriza), dar ce șansă și-au creat atunci: Dina, la una din cele două atingeri utile de balon, a trimis o pasă filtrantă către Szekely, acesta a trecut de portar, însă în loc să plaseze mingea, a trimis în primul și singurul fundaș care stătea între el și poartă. Boldea și-a încercat norocul în minutul 85 după o recuperare frumoasă a debutantului Bărbuț, trimițând din voleu pe lângă, înainte ca ultima mare ocazie să-i aparțină lui Dina, care a ciupit o pasă proastă înapoi a căpitanului arădenilor, dar a avut ghinionul ca Amadio să aibe o mână întinsă. Și așa s-a terminat.

Din păcate nu sunt prea multe aspecte pozitive de remarcat din acest joc. Pap, debutant la rândul lui, n-a fost rău, chiar de degajările sale lasă de dorit, a avut câteva indecizii și poate trei centimetri în plus ne salvau astăzi de înfrângere. Șeroni mi-a plăcut cel mai mult, și autor al unui gol anulat, și zeu în apărare, genul de jucător care este 100% risc și sacrificiu - de bine și de rău. Nici de Boldea nu-mi este rușine, care a muncit cât pentru toți ceilalți jucători de la mijloc în sus, însă marele nostru minus a constat în jocul de construcție. După ce în prima repriză mai toate fazele s-au lucrat cu mingi lungi, pierdute în lipsa unui vârf de talia lui Boștină, în a doua, când am avut și mai multă posesie, ne-am lovit mai acut de pasele imprecise, preluările largi și generala lipsă de idei a jucătorilor.
Să ne uităm în special la Ovidiu Petre, de la care erau destule așteptări: acesta a reușit câteva recuperări utile, dar a și pus echipa adversă pe contră în mai multe rânduri, unul dintre care s-a dovedit decisiv. Mi-a fost în special greu să înțeleg de ce era mereu nevoie de trei atingeri pentru a controla o minge. Poparadu, alături de el, nu a fost mult mai presus, în vreme ce jucătorii din flanc, Goge și Nanu, au făcut fiecare câte o fază și cam atât. Asta când nu iroseau faze fixe. În apărare, Nohai a fost prins cu garda jos de două ori și a plătit cu vârf și îndesat, în vreme ce Marovic și Petrovic au fost cât de cât rezonabili, în ciuda anumitor scăpări (tehnice sau nervoase, de la caz la caz). Vârful dedicat, Szekely, părea mereu nemulțumit de calitatea serviciilor, în vreme ce jucătorii introduși de către Velcea nu au adus schimbarea la față pe care ne-o doream.
Mi-e greu să zic ce putem face în acest moment, decât să ne rededicăm cauzei și să ne dorim cu adevărat să câștigăm. Nu este suficient să iei doi foști jucători de Liga 1, să te plimbi prin Turcia, și să te aștepți ca adversarii se dea la o parte. Sper că în pofida declarațiilor, Velcea&co nu se cred gata promovați - fiindcă nu este deloc așa.

Poli: Pap (6) - Nohai (4), Șeroni (6,5), Petrovic (5,5), Marovic (5,5) - Goge (5), Ov. Petre (4,5), Poparadu (5), Nanu (5) - Szekely (5,5), Boldea (6)

Schimbări:

Dina (5) pentru Nanu (min 58)
Trandu pentru Poparadu (min 66)
Bărbuț pentru Goge (min 77)

4 comentarii :

Andrei Vajna II spunea...

Note mari pentru o infrangere. :D

Anonim spunea...

Am gresit pronosticul.Chiar nu am crezut ca o echipa care s-a strans asa de tarziu si s-a antrenat pe la Vata sau pe malul Muresului sa fie mai in vana ca ai nostri,beneficiarii unui cantonament si unor conditii de pregatire excelente.Fundasii laterali cam varza ,mijlocul fara fantezie iar eficacitatea in atac zero.Sa fie doar o cadere inainte de inceperea urcusului, dar mi-am pierdut optimismul amintindu-mi de esecul cu moldovenii.Sper ca prin Turcia nu s-a facut turism de masa si in urmatoarele meciuri vom vedea echipa jucand 90 de minute fara ca jucatorii sa se sufoce.Ne asteapta meciurile cu Corona si Tg.Mures decisive.Ce usoare deveneau daca obtineam victoria azi.Oricum am castigat un superportar.Un real talent tanarul Pap.

FcPoliFan spunea...

Sunt cele mai mici note ale sezonului - pana la urma e "doar" o infrangere la limita in deplasare. :p

Altfel, noi nu avem un jucator de calitatea lui Laso in lot. Nu stiu daca evolueaza asa de obicei, dar azi a fost exceptional. Nici nu e de mirare, are peste 40 de partide la Banfield, cu care a si luat titlul in 2009 in Argentina.

Anonim spunea...

Asa este .Nu avem un jucator de valoarea lui Laso.Singurul care se apropie este Dobriceanu.Nu stiu de ce este oaia neagra si nu este folosit.Cand joaca Dobriceanu vezi insfarsit un jucator care imblanzeste mingea.Ceilalti atacanti parca sunt aparatorii echipei adverse asa ricoseaza mingea din ei.Cu Dina s-a luat teapa.Sper sa nu se confirme.

Google+