Se afișează postările cu eticheta Editoriale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Editoriale. Afișați toate postările

11 martie 2010

Poli și Rapid la infinit

Trecand peste frății, pasiuni, un joc pasionant, o atmosfera frumoasa, meciul Rapid - Poli intră în prelungiri. E greu să te împarți - pe de-o parte două echipe și galerii frumoase, care se respectă, de cealaltă mârșăviile și mânărelile din fotbalul românesc. E clar că transferul celor doi "studenți" sunt suspecte și trase de păr, dar nu e în spiritul fotbalului ca rezultatul din teren al unui meci să fie răsturnat prin comisii. Chiar și rejucarea ar fi incomodă, aducând un dezavantaj ambelor echipe. Oricum, regulamentul trebuie respectat, deci aberațiile lui Dragomir sunt doar niște îndemnuri la o nouă încălcare a acestuia.

Până la urmă aceste ocoliri ale regulamentului trebuie oprite, altfel fotbalul nostru nu va avea nici o șansă de a reveni la fosta glorie. Bine a spus Daniel Stanciu: echipele a doua și a treia sunt pentru a crește juniori, nu pentru a realiza transferuri pe sub mână. Rapid a picat prost pe greșeala lui Copos, iar Iancu a profitat la maxim. Trebuie remarcat profesionalismul conducerii în acest demers. Iancu și-a luat măsuri - a avertizat de dinainte și acum invocă o cauză mai bună, a curățirii fotbalului. După meci, răspunsul a fost prompt și au fost implicați toți care au relații cu presa. Pare mai mult un exercițiu avocățesc. Am învățat din greșelile anului trecut și probabil ne pregătim pentru continuarea luptei pentru palmares. Există acte, dovezi, totul a fost argumentat obiectiv, cu calm. E vorba doar de interese, nu de atacuri la persoană. Dezbaterea se face prin documente, nu prin urlete la televizor. În loc de scandal, e o acțiune firească într-un sistem în care regulamentul se îndoaie după cum trag patronii de el. Aș zice chiar că dacă nu s-ar fi făcut acest pas, am fi părut ipocriți. Indiferent de decizia finală.

Totuși, azi am văzut și reacția opoziției. După zbiereturile avocatului Șiman am nutrit o mică teamă. Explicațiile lui, reiterate mult mai calm de Taban, reprezentantul Rapidului, dacă sunt adevărate, arată că procedura a fost regulamentară. Dubioasă, dar regulamentară. Tare mi-e să nu ne facem de râs și să ne fi pierdut energia degeaba. Și ar mai fi problema compensației. Să nu fim favorizați acum, iar când va fi o problemă importantă, ca de exemplu licențierea, să nu mai părem așa profesionali cum ne portretizează Iancu în acest moment.

Culmea e că probabil și fără Varga și Bălan rezultatul ar fi fost același, pentru că nu jocul Rapidului a fost decisiv, ci o fază fixă și o finalizare de excepție.

28 noiembrie 2009

Primii paşi

Nu, nu mă refer la momentul când un copil învaţă să meargă. Pentru Timişoara, acei paşi au fost făcuţi cu peste un secol în urmă şi cu ceva timp înaintea multora. Mă refer la primii paşi pe care oricine îi face când se apucă de ceva nou. De exemplu când învaţă să citească, când învaţă un joc nou, sau o limbă nouă.

Desigur, nu trebuie să ne referim la un domeniu anerior necunoscut. La urma urmei, când vorbim de Poli, numai de fotbal poate fi vorba. Poate v-aţi săturat de cum vi s-au amestecat hainele în dulap şi v-aţi pus să reordonaţi totul. Sau poate sistemul de operare vă merge ca o râşniţă, e plin de viruşi şi vă face viaţa grea. Vă puneţi şi reinstalaţi Windows-ul. Indiferent de situaţie, sunt sigur că fiecare dintre noi a avut mai multe momente în care a savurat prospeţimea, noutatea obiectului sau a mediului de lucru.

La fel e şi la Poli. De ceva vreme a devenit o echipă încurcată, nespectaculoasă şi aparent neputincioasă. Indiferent de rezultatele bune, trebuie să recunoaştem că am terminat campionatul în genunchi, iar sezonul acesta este sub aşteptările multora, mai ales din punct de vedere estetic. Dusan Uhrin reuşise să rezolve din metehnele echipei, dar a fost oprit chiar în apogeul muncii sale, când Poli ajunsese o echipă spectaculoasă, cu evoluţii chiar dacă nu perfecte, cel puţin încântătoare. Apoi a venit un declin, în care jucătorii păreau ameţiţi de indicaţiile noului antrenor şi obiceiurile lor, pe care Dusan nu le rectificase în totalitate.

Venirea lui Sabău, care a mutat atenţia pe defensivă nu avea cum să ajute lucrurile. Jocul devenise complicat şi încâlcit, lipsit de imaginaţie, lucru taxat şi de tribune. La meciul cu Dinamo, însă, Poli a venit cu o nouă faţă. Nu e vorba că am jucat ofensiv, am jucat exact ce trebuie, dar chiar de la încălzirea de dinainte se putea vedea că ceva e nou. Sabău a profitat de cele două săptămâni pentru a imprima noi elemente echipei. Jucătorii au exersat posesia mingii, prin pase scurte, un-doi-uri, şuturi de la distanţă, care au ieşit de mult timp din repertoriul echipei. Era altceva decât mingile lungi şi fazele pe flancuri devenite exasperante. Ei bine, Poli a venit cu ceva proaspăt luni seara. Nu a fost o ploaie de ocazii, dar e bine pentru început. Dominaţia a fost categorică. Prima repriză a părut mai mult una de antrenament a noilor deprinderi, iar a doua a însemnat şi concretizarea lor.

Totul e simplu, pentru că la început nu ai de lucru decât cu câteva elemente pe care le poţi combina oricum. La fel, încâlceala dispare pentru că simplitatea se opune complexităţii. Iar în final reiese ceva frumos, plăcut la ochi. Şi asta este la urma urmei cel mai important. Pentru că aşa va reveni şi lumea la stadion şi se va bucura de ceea ce este Poli şi jocul de fotbal. I-am auzit pe unii comentatori sportivi revoltaţi de faptul că publicul timişorean este nemulţumit de mersul echipei, în ciuda rezultatelor bune obţinute. Îi înţeleg. Când la emisiunile sportive îţi aminteşti 5 minute că există şi o Poli Timişoara, e normal să nu pricepi cum stau lucrurile de fapt. Publicul timişorean nu e avid după rezultate, ci după fotbalul frumos, jucat cu pasiune.

Trebuie băgat de seamă, totuşi, că nu am făcut decât primul dintr-o serie de mai mulţi paşi, şi că trebuie să fim perseverenţi. Dar se putea oare să fie mai potrivit ca acest prim pas să fie făcut tocmai în faţa rivalilor de moarte? Cum a spus şi colegul meu, nu a fost o confruntare istorică, dar simbolurile au fost prezente. Cavalerii Apocalipsei au făcut prăpăd şi au pârjolit terenul. Ca să te purifici, trebuie să laşi în urmă ce a fost. Ceaţa a închis ca într-un ou stadionul alb-violet, din care să renască (din nou, ca pasărea Phoenix) o Poli mai frumoasă ca până acum. Şi asta e foarte important, faptul că totul se întâmplă în stadion. Fotbalul s-a născut şi trebuie să rămână pe teren.

Dar oare ce va ieşi când coaja se va deschide? Când ceaţa se va ridica, noi ce vom putea vedea?

11 noiembrie 2009

S-a schimbat Iancu?

De-a lungul timpului am observat că sunt tot mai de acord cu declaraţiile lui Marian Iancu, iar in sezonul acesta mi se pare că nu-l mai recunosc.

La început părea că se ia la întrecere cu semenii lui - Becali, Borcea, Turcu etc. - în declaraţii jenante, ce cu siguranţă nu vor reprezenta niciodată spiritul Timişoarei, şi care te fac să te ascunzi de ruşine, când îţi dădeai seama că un astfel de om reprezintă echipa ta iubită. Nu degeaba a fost suspendat de atâtea ori (cred că pe viaţă, nu sunt sigur, niciodată n-am înţeles aceste pedepse ale FRF) şi a primit amenzi cu a căror valoare totală ar fi putut încheia lejer problema cu Mejia.

Sezonul trecut nu a fost meci la care să nu comenteze la adresa arbitrilor aleşi, cu zile înainte de disputarea jocului. Să nu uităm şi o altă tactică parafotbalistică, pe cât de inutilă, pe atât de perfidă: anunţarea interesului pentru un jucător în preziua meciului. Numeroşi foşti şi actuali angajaţi au fost trataţi maliţios, chiar batjocoriţi, de parcă n-ar fi făcut nimic bun pentru club.

Chiar şi când eşti de acord cu el, peste mai mult sau mai puţin timp se contrazice. A schimbat antrenorii ca pe chiloţi. Totul a fost frumos, până când nu i-au mai plăcut şi i-a aruncat la gunoi. Nu contau realizările fotbalistice sau că pentru viitorul imediat e o decizie proastă. Se abţine ce se abţine, până îl vezi negru la faţă, privirea încruntată dar şireată, superioară, gata să explodeze. Atunci miticul din el răbufneşte. Numai amintiţi-vă cum l-a dat afară pe Balint, după meciul cu Urziceni. Sau ce a avut de spus la adresa lui Uhrin, după un an şi jumătate de colaborare.

Totuşi, parcă în ultima vreme s-a schimbat. Încă îi contest abilităţile manageriale. Numai uitaţi-vă la strategia de vânzare a biletelor din jocurile europene. De cât să dea degeaba din gură acuma că s-a stabilit ora jocului cu Dinamo, aş prefera să facă ceva mult mai util, cum ar fi să pună bilete cu loc. Au 2 săptămâni să pregătească toate detaliile organizatorice ca să nu se creeze îmbulzeală la ora meciului. Dar să vedem dacă e capabil. Dar a acceptat până la urmă să-şi recunoască greşeala. Ceva total necaracteristic. Chiar dacă aparenta sa bunăvoinţă are şi motive ascunse, ideea că s-a schimbat rămâne.

Şi ce e cel mai important, în opinia mea, e faptul că susţine antrenorul, cu toate că tribuna strigă altceva. E chiar surprinzător. Cel puţin Dusan era iubit de public. Ba mai mult, patronul a schiţat şi un plan de bătaie pe următorii 5 ani, anunţând că este interesat de continuitatea echipei pe termen lung. Sunt total de acord cu ce zice în cel mai recent comunicat. Din partea a doua adică. Pe cei cu policard îi compătimesc.

Sigur, sunt doar vorbe, iar după cum m-a obişnuit domnul Iancu, aştept ca din moment în moment să se contrazică. Şi că va şi pune în aplicare acest plan rămâne de văzut. Va rămâne oare consecvent sau va răbufni? Măcar să ţină până la.... să zicem sfârşitul turului viitor. Ştiu, sunt optimist.

Având în vedere că urmează cel mai important meci al sezonului, acesta va fi primul său test. Să vedem ce va zice atunci.

31 octombrie 2009

Să nu fim supăraţi

Se întâmplă rar, dar iată că sunt de acord cu Marian Iancu:

Nu sînt supărat că am pierdut, am jucat cu foarte mulţi tineri şi nu are de ce să îmi pară rău. [...] Nu îmi doream să părăsesc Cupa, chiar dacă ea nu ne-a tratat serios. De două ori am ajuns în finală, de două ori am fost furaţi. (Sursa)


În vară, după terminarea meciului de la Târgu Jiu, când se auzeau zvonuri cum că Poli riscă să fie exclusă din următoarea ediţie a Cupei, spuneam că nici nu ar trebui să ne mai înscriem. Este o competiţie de toată jena (cu toate că anul acesta se încearcă unele îmbunătăţiri), ce nu merită nervii trăiţi în acea seară pentru un simplu trofeu. Iar motivul asigurării unui loc de Europa League nu mai este suficient la aşteptările noastre de acum. Aşa că eliminarea aceasta nu mă supără prea tare.

S-a mizat pe tineri şi ar fi putut fi frumos. Deşi nu s-a declarat în mod explicit, echipa este în schimbare. S-a renunţat deja la bătrânul Bădoi. Borbely nu mai e mijlocaşul nelipsit de sezonul trecut, cu toate că nu înţeleg de ce nu i se face vânt o dată. La fel, Stancu e mai mult rezervă. Fraţii Karamyan, chiar dacă şi-au prelungit contractul, par tot mai epuizaţi şi nu ştiu cât de utili vor fi pe viitor.

În acelaşi timp, mulţi tineri şi-au asigurat prezenţa în echipă, chiar dacă nu neapărat în postura de titulari siguri: Ionescu, Mera, Scutaru, Bourceanu. Acestora li se pot adăuga Goga şi Curtean, care deşi nu sunt chiar nou-veniţi au un aport mai mare decât în sezonul trecut. Bonfim s-a transformat în marea surpriză după ce părea a fi doar un alt transfer ratat. Încet, încet urmează Chiacu, şi, să sperăm, tânărul Christian de Jesus Mejia.

În orice caz, sunt multe schimbări faţă de anul trecut, unele având loc chiar pe parcursul turului. În aceste condiţii locul 1 mi se pare chiar un rezultat surprinzător, ca să nu mai vorbim de eliminarea deţinătoarei Cupei UEFA. E drept că aici intră şi norocul. Tactica defensivă imprimată de Sabău poate oricând să eşueze într-un mod catastrofal. Ce s-ar fi întâmplat dacă Pantilimon n-ar fi fost îngerul nostru păzitor la Cluj? Tot la fel de adevărat e şi faptul că unele alegeri ale antrenorului le înţelege numai el. Dar să-i dăm crezare şi de data aceasta patronului: nu a apucat încă să cunoască întreaga echipă. E şi greu. Are de ales din unul din cele mai numeroase loturi din ţară, compus din tineri care încă nu şi-au arătat adevărata valoare, fosile care nu mai au ce căuta pe aici, atacanţi care au când serii de meciuri furtunoase, când nopţi secetoase.

Să-l înţelegem pe Sabău. Nici Uhrin n-a avut un prim sezon excepţional. Deja îmi sar în minte meciuri celebre cu Mioveni sau Craiova. Atunci am prins cu chiu cu vai un loc 6. Momentan - suntem lideri. Mă bucură faptul că Iancu îi acordă încredere. Cel puţin din declaraţii aşa se înţelege. Să vedem dacă de această dată chiar îşi doreşte un plan pe termen lung pentru Poli. Va fi un sezon greu, încrâncenat, ce nu are cum să producă extaz în tribune. Cu puţin noroc, lucrile s-ar putea schimba în retur. Dacă nu, măcar sezonul viitor. Dacă nici atunci....

Google+