Se afișează postările cu eticheta Avancronici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Avancronici. Afișați toate postările

15 aprilie 2010

Avancronică: Poli - CFR Cluj

Ar fi putut fi finala campionatului, dar până la urmă va fi doar o încercare a noastră să mai tăiem din elanul clujenilor, cam așa cum făceam acum două sezoane, și să ne relansăm în lupta pentru titlu.

Această fraza este exagerată. O finală a campionatului nostru este un meci mediocru în care dacă ai noroc este animat de golurile date în urma unor gafe incredibile. Nu avem ce elan să tăiem, pentru că CFR nu e un lider autoritar al clasamentului, având în vedere că gluma numită Steaua doar un pas greșit așteaptă din partea lor. CFR Cluj sunt doar echipa care a jucat cel mai pragmatic și atent fotbal slab. Astfel, nu s-au împiedicat de echipele mici, ci au câștigat sec cu 1-0, poate 2-0 din întâmplare. În plus, nu au luat goluri. Om avea noi a doua apărare din campionat, dar ei o au pe prima, și nu au luat gol în 16 dintre meciurile jucate. Nici în derby-uri nu s-au descurcat rău, linia lor arătând un 4-4-2 rezonabil. Cam așa se câștigă un campionat, iar faptul că sunt pe primul loc și că vor avea cel mai ușor traseu dintre contracaditae, fac ca CFR-ul să fie principalii favoriți.

Dar aici intervine Poli. Care vine după o pasă neagră, atât ca rezultate cât și ca joc. Vom putea oare să ne revenim, să călcăm peste tot și să schimbăm acest destin implacabil? Orice se poate întâmpla.

Clujeni au ceva indisponibilități, dar nu cred că e serios, pentru că au lot valoros. Orice alte slăbiciuni sunt de datoria lui Sabău să le găsească și să profite. Probleme de lot avem și noi, cea mai importantă fiind accidentarea lui Parks, care va sta cel puțin 3 săptămâni. Jocul va avea de suferit din prisma vitezei și creativității, adică fix de ce duceam lipsă și de care vom avea nevoie. Va lipsi și Mera, iar Nibombe de-abia a revenit și foarte probabil nu va fi titular, dar noroc că s-a întors Cisovsky, care ar putea fi chiar decisiv. Oricum, problema noastră va fi la mijloc, unde trebuie să se facă ceva. Să sperăm la o minune și ca atacanții să aibă inspirație în fața porții.

E vorba aceea cu "la bine și la rău". Ei bine, acum e momentul cel mai important din acest campionat, practic ultimul moment crucial din lupta pentru titlu. Acum are echipa nevoie cel mai mult de sprijin din partea noastră și de nimic altceva.

Hai Poli!

27 martie 2010

Avancronică: Poli - Vaslui

A mai trecut o etapă, am scăpat cu bine de deplasarea la Ploiești, putem spune chiar că am revanșat rezultatele obținute pe terenul Astrei. Dar tot nu ne putem relaxa. Urmează un meci cu o contracaditată la titlu și un pas greșit ar fi greu de recuperat în viitor.

După ce în tur ne-am impus cu un urât, dar eficient 1-0, acum vom avea sprijinul stadionului. Chiar de nu va fi multă lume, având în vedere programarea tot mai enervantă a televiziunilor, terenul propriu și publicul călduros sunt avantaje importante pentru Poli, mai ales în fața vasluienilor, care, în afara unui egal, n-au reușit să plece cu puncte de la Timișoara.

Ar trebui, deci, să fie un meci de 1X. Problema e să ajungem la 1 solist. Din nou, egalul e bun, rămânem acolo sus, dar dacă vrem titlul, cândva, cândva tot trebuie să facem acel pas. Putem spune că acum avem o echipă mai experimentată și mai organizată ca în întâlnirile precedente, jucători mai valoroși, și putem profita de faptul că Vasluiul vine după un meci crâncen cu Brașovul în Cupă, la jumătatea săptămânii, chiar dacă au odihnit parte din titulari. Dar până la urmă tot jucătorii trebuie să demonstreze că sunt mai buni.

Legat de efectiv, trebuie să amintim că Magera e suspendat, în urma cartonașului galben luat prostește la Ploiești. O pierdere evidentă, având în vedere ultimele sale evoluții. Dar nu e mare problemă, pentru că înlocuitori există și Sabău sigur are vreo schemă tactică și fără ceh. Probabil că o problemă mai mare e absența lui Mera, care a fost eliminat în meciul cu Astra. Apărarea noastră, și-așa nesigură, va trebui remodelată. Va reintra Scutaru? Pentru că Brezinsky se pare că ori nu se mai reface, ori nu-l poate impresiona pe Sabău. Poate mai simplu ar fi retitularizarea lui Bonfim, pe stânga, iar Luchin să refacă duo-ul la centru cu Nibombe. Personal, această variantă mi se pare cea mai sigură. Oricum, revine Alexa, deci probabil nu vor fi așa ușor depășiți ca la Ploiești.

Desigur, poziția Vasluiul vine în principal ca urmare acelei serii spectaculoase de victorii consecutive din tur, prilejuită de programul favorabil din acea perioadă. Dar dacă ne uităm pe clasamentul returului vom vedea că suntem la egalitate cu vasluienii, în dreptul lor figurând o înfrângere interesantă: 0-1 acasă, cu Bistrița. Așadar, avem toate premisele pentru un meci echilibrat, între două vecine de clasament, dar dați-mi voie să cred că diferența dintre noi și Vaslui, după 24 de etape, nu e de doar un punct, ci de 4.

Hai Poli!

12 martie 2010

Avancronică: Poli - Urziceni

Cum, necum, în ciuda jocului ce lasă de dorit și a rezultatelor slabe, după 3 etape ne situăm cam la fel ca la începutul returului, ba chiar mai bine, pentru că numai Clujul a rămas la 3 puncte în față, Steaua și Urziceniul încăpățânându-se să rămână în urmă.

Totuși, să nu ne subestimăm adversarii, pentru că uitați cu cine au avut ei de jucat: CFR, Rapid, Steaua, iar acum noi, fix primele 5 echipe în acest moment, plus dubla din Europa League cu Liverpool. Și dacă observăm că pentru ei urmează Oțelul care a obținut 9 din 9 până acum, mie mi-e greu să concep un start de retur mai greu ca acesta pe care îl are Urziceni.

Dar să nu le plângem de milă. De la venirea lor în prima ligă, Poli nu a reușit decât o singură victorie, prin 2006. De atunci, doar egaluri amărâte și victorii care ne dor - acel 1-4 în deplasare și 1-2 în penultima etapă a campionatului trecut, când în loc să ne asigurăm titlul de campioni, a trebuit să îi aplaudăm ca fiind mai buni. Trebuie să le arătăm că nu am căzut în genunchi după acel meci și că suntem gata să ne batem din nou pentru titlu!

La capitolul tehnic avem câteva avantaje. Față de sezonul trecut au plecat Varga și Bălan, dar și Dan Petrescu. Încă nu putem spune dacă echipa e mai slabă sub comanda lui Levy, dar cert este că nu a câștigat încă nici un meci din cele 5 de până acum. Totuși, au arătat că sunt în stare să țină piept celor de la Liverpool, ba chiar să-i și sperie cu un gol. De asemenea poate vom scăpa de Galamaz, redutabilul fundaș, care încă nu este complet refăcut.

Deci suntem într-o poziție mai bună față de anul trecut, îi putem bate. Nici nu mai contează ce jucători intră pe teren, oricum ne putem aștepta la orice. Important e să se mențină ambiția și voința, și să progresăm de la jocul bun din Giulești la a marca goluri din acțiune. Contra probabil că nu va fi folosit, eventual foarte puțin, dacă va fi nevoie, din cauza stării terenului.

Avem circumstanțe pentru un meci excelent, unul din cele mai importante ale campionatului, la fel cum a fost sezonul trecut. La urma urmei se întâlnesc campioana și vicecampioana. Titlul, ca titlul, dar să nu trecem cu vederea și faptul că echipele din urmă sunt foarte, foarte aproape, și s-ar putea să cădem de pe locurile ce duc în cupele europene. Înfrângerea iese din discuție!

Să sperăm la un stadion plin și la o victorie. Hai Poli!

4 martie 2010

Avancronică: Rapid - Poli

După începutul ingrijorător de retur, nu prea știm la ce să ne așteptăm de la meciul cu Rapid. Noroc că și ei au avut un start chiar mai prost, pierzând cu ieșenii, dar reușind totuși un punct cu Urziceni. Putem spune că sunt mai conectați, având deja un meci cu o echipă fruntașă, dar cred că și jucătorii noștrii trebuie să fie montați după victoria muncită și la limită din etapa trecută.

Rapid s-au întărit și ei, dar jucătorii transferați nu sunt încă apți de joc, sau încă nu s-au integrat. De văzut dacă Varga și Bălan vor juca până la urmă, cu siguranță fiind capabili să aducă un plus în jocul Rapidului.

La noi se pare că Magera a revenit și că probabil vom avea în teren un servant bun, chiar și când vom juca cu tradiționalele mingi lungi. Revine și Nibombe după suspendare, deci vom avea o defensivă mai solidă, iar Mera nu va trebui trimis în atac pentru a nu se face de râs în apărare. Cred, deci, că nu vom mai avea parte de experimente ca etapa trecută. Sunt curios în ce moment va intra Contra pe teren și dacă Sabău va încerca o altă permutație de jucători la mijloc, poate-poate va găsi o combinație câștigătoare. Să-i urăm să fie inspirat!

Am mai putea vorbi de tradiție, de la finala Cupei, având o serie aproape perfectă împotriva fraților giuleșteni. Dar putem privi lucrurile și din punctul opus: cândva va trebui să aibe și un capăt. Mai ales că acum nu mai e Arman, "favoritul" rapidiștilor și nici Rusici sau Bucur, ucigașii echipelor bucureștene, iar Goga și Parks par slabi înlocuitori. Dar totuși Goga e golgheterul echipei în momentul de față și Parks ne-a salvat de mai multe ori. Poate și Mansour (apt 100% și el) va vrea să-și încheie seria foarfecelor, din care numai în poarta Rapid-ului îi lipsește una.

Una peste alta, e un meci deschis oricărui rezultat, cu un mic avantaj pentru noi. Staff-ul tehnic are dreptate. Mergem să câștigăm, dar e bun și un egal. Victoria e bună dacă ne batem la titlu, egalul dacă nu.

Hai Poli!

17 decembrie 2009

Avancronică: Dinamo Zagreb - Poli

E ultimul meci din Europa din acest sezon, dar noi tot fără victorie. Ar fi absurd să ne propunem aşa ceva chiar acum, când avem echipa semi-decimată. E şansa lui Taborda să facă cel mai mare meci al său, deşi şansele sunt minime. Va fi cu siguranţă meciul vieţii pentru Dubou, chiar de nu va apuca să joace nici un minut. Mă întreb cât a jucat pentru Poli II în acest tur, dat fiind că e rezerva chiar şi a lui Cobliş.

Fără Bonfim, singurul aport ofensiv la mijloc îl va avea Magera. Fără el, echipa va fi ruptă în două şi nu ne va rămâne nimic. În aceste condiţii, aprob atitudinea lui Sabău de a introduce jucători care au evoluat mai puţin. Dar nu Mera, Scutaru sau Maxim. Pe ăştia i-am văzut deja destul. Ştim la ce să ne aşteptăm. Aş vrea să-i văd la lucru pe Adrian Ganea, pe Matei, chiar şi pe Claudiu Ionescu, care a început bine turul, dar a dispărut pe parcurs.

Decât să vedem iarăşi nişte jucători dezinteresaţi, mai bine îi vedem pe aceşti tineri propuşi pentru viitorul echipei. Pentru ei meciul ar avea miza cea mai mare. Cu siguranţă va fi mult mai interesant şi pentru noi, cu tot riscul de a vedea gafe monumentale şi de a ne face de râs. Dacă nu demult juniorii scoteau un rezultat memorabil cu Dinamo, de ce nu am încerca acelaşi lucru şi acum, cu alţi Dinamo, la fel de urâţi?

Atuurile noastre ar fi elementul surpriză, motivarea în plus pe care ar avea-o unii jucători. Apoi faptul că Zagreb mai are şanse de calificare e o armă cu două tăişuri, putând aduce crispare, disperare pe final, în jocul croaţilor. Punctele slabe sunt, însă, mult mai mari oricum am privi, mai ales când te uiţi pe lotul deplasat, în special pe lista fundaşilor. Dar fie ce-o fi, fotbalul să câştige şi noi să ne bucurăm de spectacol.

Hai Poli!

1 decembrie 2009

Avancronică: Poli - Ajax

Fără șanse de calificare, ne-au rămas doar gloria și prestigiul primei victorii din Europa League, mai mult, împotriva renumitei Ajax Amsterdam. Chiar dacă olandezii nu mai sunt forța de odinioară, Sabău are dreptate când îi laudă și spune că avem șanse mici împotriva lor. Egalul din prima etapă a fost mai mult o conjunctură. În campionat, Ajax stau pe un bunicel loc 3, dar în ultimele 6 etape, în afara derby-ului pierdut 0-1 cu liderii Twente, și-au nimicit adversarii, înscriind câte 4 sau 5 goluri pe meci. Printre acestea se remarcă un 4-2 la Alkmaar și un 5-1 împotriva celor de la Feyenoord.

Se pare că ne așteaptă un meci cu multe goluri, mai ales că ai noștrii au anunțat că vor juca ofensiv. O decizie firească având în vedere că nu avem nimic de pierdut și că era timpul ca publicul să vadă spectacolul promis de mult lăudata Europa League. În plus, echipa ne-a arătat cât de frumos poate să arate și cu toții suntem curioși ce putem face împotriva unui adversar valoros precum Ajax, după cele 2 victorii categorice din campionat.

Olandezii au nevoie doar de un egal, deci probabil din nou vom avea un meci cu noi în atac și ei în așteptare. Ultima oară am pierdut 1-3, deci să avem grijă, să nu ne avântăm orbește. Un gol rapid ar fi perfect pentru că va simplifica lucrurile pentru noi. Va fi foarte interesant de văzut dacă jocul de posesie excelent din ultimele 2 meciuri va putea să îi amețească și pe batavi. (Se anunță din nou ceață la ora meciului?) La ei am reușit să rezistăm pentru că i-am ținut departe de poartă și s-au rezumat la șuturi de la distanță, parate de Pantilimon. Și când Suárez, omul cu cele mai multe șuturi pe spațiul porții din competiție - 20, nu reușește să fructifice decât unul, e normal să poți trage de un 0-0. Dar nu știi niciodată când intră vreuna, mai ales că miercuri seara, lucrurile vor fi total diferite.

Să sperăm, deci, la un spectacol fotbalistic reușit.

Hai Poli! La luptă!

19 noiembrie 2009

Avancronică: Poli - Dinamo

Dacă aş fi foarte leneş (ceea ce n-am spus că nu sunt) aş putea scrie o avancronică foarte scurtă: "E blat." sau "0-3 prin neprezentare." Dar fiindcă sunt mai încăpăţânat şi de cât Iancu, voi scrie în continuare.

Încă un an s-a scurs, cumulându-se un număr şi mai mare de zile de la ultima victorie din campionat împotriva rivalilor de moarte - Dinamo. Nu am să vă spun numărul exact, îl puteţi găsi şi singuri. Putem căuta semnificaţii, proprietăţi speciale ale acestui număr şi sunt sigur că pasionaţii de numerologie le-ar şi găsi.

Dar acest demers ar fi inutil. A trecut vremea simbolurilor, a frustrărilor şi a speranţelor deşarte. E doar un meci de fotbal pe care trebuie să-l câştigăm. Ambiţia, dorinţa aprigă de a înfrânge adversarul trebuie să vină din teren, în momentul în care jucătorii simt mirosul ierbii umede şi aud uralele vulcanice ale stadionului. Nu le putem cere jucătorilor să studieze istoria acestei rivalităţi, nici măcar dacă am restrânge-o la ultimii 12 ani scurşi de la acel istoric 3-0. Marea lor majoritate cu siguranţă nu o ştiu şi nici nu au cum să o înţeleagă. S-ar trezi la ora meciului cu lecţia neînvăţată. Istoria e a noastră, a suporterilor. Treaba jucătorilor e să intre în ea.

Trecând de partea dramatică a lucrurilor, ce ar mai fi de spus despre "câini"? Nici ei nu mai sunt ce au fost sezonul trecut. (Nu că atunci ar fi fost mare lucru) În afara unui DVD cu o regie de proastă calitate, au avut evoluţii alternante. Seamănă destul de mult cu "fraţii" bucureşteni de la Steaua. O organizare poate mai puţin haotică, echipa în schimb suferă crunt din cauza atitudinii multora dintre jucători.

După un început "senzaţional" de campionat, placa s-a schimbat, urmând o serie foarte bună de rezultate împotriva echipelor tari: 1-0 cu CFR, 1-0 cu Steaua, un norocos dar meritat 2-1 cu Urziceni, o răzbunare împotriva Braşovului (1-0) şi o revenire în a doua repriză în 1-1 cu Rapid. Deci nici o înfrângere şi doar 2 puncte în cele 5 din 7 confruntări cu echipele ce se bat la titlu. Desigur, cu echipele mici s-au mobilizat mai greu, fapt ce îi situează la egalitate cu noi.

În orice caz, un meci greu ne aşteaptă, chiar dacă jocul lui Dinamo suferă mult. Jucătorii lor au certă valoare şi o sclipire individuală e de ajuns să stabilească soarta meciului. Mai mult, echipa lor pare să se mobilizeze mai mult în meciurile importante. Bineînţeles, şi erorile, destul de frecvente la bucureşteni, mai ales la jucătorii mai petrecăreţi, pot înclina balanţa în favoarea noastră. Dintre alb-roşii de temut este Andrei Cristea, care a avut un sezon excelent până acuma. Torje şi Alexe îl urmează. Primul a fost cel mai constant, cu evoluţii bune. Iar al doilea este o tânără surpriză, dornic să îi înlocuiască pe bătrânii Dănciulescu şi Niculescu. Ultimul, însă, pare şi el trezit din morţi, capabil să înscrie când trebuie. Nu ştiu în ce măsură cei doi tineri sunt apţi de joc, iniţial erau daţi indisponibili, dar medicina face şi minuni. Totuşi, chiar dacă revenirea lui Torje e în defavoarea noastră, parcă fără el spectacolul din tribune n-ar fi fost complet. Mulţi ne-am simţi întristaţi dacă micuţul trădător n-ar fi putut lua parte la corul de huiduieli. În Tamaş să ne punem speranţa. Şi Bratu se pare că va reveni. Când s-a accidentat acum un an era la turaţie maximă, dar nu ştim de ce e în stare acum.
Ciudat este că deşi atacul pare compartimentul mai bun, aceasta nu s-a concretizat în multe goluri înscrise. Iar defensiva care nouă ni se pare şubredă, este printre cele mai bune din liga 1, având chiar cu un gol mai puţin primit decât noi. Dar după cum spuneam, pot apărea oricând surprize. Moţi cred că va fi suspendat în urma eliminării din Cupă. Asta dacă înţeleg eu bine regulamentul FRF+LPF. Dacă în primăvară N'Doye şi Adrian Cristea erau cei mai periculoşi, pe moment cei doi sunt cam tăcuţi.

Să trecem la ai noştri. În ultimele zile gripa a stârnit frica în sânul echipei. Chiar dacă până la urmă a fost vorba doar de o simplă răceală, astfel de momente aparent minore pot dăuna mult în pregătirea jucătorilor. Şi e îngrijorător că s-a răspândit la aşa mulţi.

Următorul aspect pe listă: Bourceanu e suspendat. Deci doar Alexa închizător. Să sperăm că nu va avea un exces de ambiţie ca în ultimele sale evoluţii împotriva celor de la Dinamo. Sabău a promis un joc ofensiv, deci va trebui să se mizeze pe pase rapide, adică Magera sau Vrsici la mijloc, cel mai probabil Magera. Chiacu pare optimist şi ambiţios, deci probabil că va ocupa flancul drept. Nu că aş vedea vreo soluţie mai bună. În atac, eu văd trioul Magera-Bucur-Parks ca fiind cel mai periculos şi simt că trebuie să apară o seară magică a micuţului Gigel. Flancul stâng e greu de decis. Sabău are de ales între Artiom, Maxim şi Curtean, punctul de plecare fiind postul pe care să joace armeanul. Cred că va fi cel de mijlocaş, deci Curtean îşi va găsi meritatul loc pe bancă. Oricum, orice plan tactic e de prisos dacă apărarea nu va fi solidă. Cine să fie? Care are şansa mai mică de a gafa? E bine că a revenit şi Luchin, aria de selecţie e mai mare. Dar cum rămâne cu Goga? El e golgheterul echipei la urma urmei. Grea misiune pentru Sabău. Multă inspiraţie să ai, Neluţu!

La urma urmei revin de unde am plecat. Indiferent de aranjarea tactică şi în ciuda arbitrului nefavorabil (a cărui vină e simplul fapt că a ales această meserie păguboasă) jucătorii trebuie să arate că vor, pentru că de putut sigur se poate. Numai astfel putem învinge. Jocul s-a mutat la o oră rezonabilă (cred că trebuie să mulţumim conducerii; chiar dacă locuri la bilete tot n-au pus), deci al doisprezecelea jucător va fi la datorie. Dar primii unsprezece vor fi?

Hai Poli!

3 noiembrie 2009

Avancronică: Anderlecht - Poli

Nu cred că penalizarea croaţilor ne avantajează în vreun fel. Cel puţin nu pe moment. Singura noastră şansă rămâne o victorie la Bruxelles. Din meciul tur, am rămas cu impresia că Anderlecht e o echipă de bătut, dar nu sunt convins că aceea e adevărata lor faţă. Au venit aici convinşi să obţină un punct, fără să tragă pentru toate 3.

În campionat o duc bine, fiind pe 2, la un punct în spatele lui Brugge, cu care au pierdut 2-4. Dar de atunci au o serie de 3 victorii cu 2-0. Contra cluburilor româneşti pe teren propriu au un palmares aproape impecabil: 6 victorii şi un egal, golaveraj 12-2. Totuşi, ultimele 5 meciuri europene din Bruxelles, în afara unui 5-0 împotriva celor de la Sivasspor, au însemnat 3 înfrângeri şi un egal. Un motiv de speranţă că joi seara vom putea obţine prima victorie în Europa după 19 ani fără 2 zile, ba chiar şi primul gol din grupe.

Prin parcurul anevoios de la eliminarea deţinătoarei Cupei UEFA nu am arătat că ne putem califica mai departe. Joi însă, se pot întoarce sorţii, după această săptămână tristă. Doar o victorie e bună. Trebuie mizat totul pe cartea atacului. Nu mai avem timp să fim prudenţi. Totuşi, orice gol primit, cred că ar însemna dezastrul. Anderlecht vor juca la aşteptare, un egal fiind foarte bun pentru ei.

Eu i-aş introduce pe Parks şi Magera. Primul pentru că dinamizează jocul, poate să creeze multe oportunităţi prin driblingurile sale, iar al doilea pentru că este cel mai bun pasator disponibil. Putem juca şi cu mingi lungi, înaltul ceh fiind în stare să devieze pentru atacanţi, şi în plus nu va trebui să urcăm cu toată echipa, deci vom putea evita să rămânem descoperiţi.

În orice caz, e decizia lui Sabău. Sper să fie cea câştigătoare. La finalul serii, un 1-0 după un autogol sau o gafă a adversarilor ar suna excelent!

Hai Poli!

29 octombrie 2009

Avancronica Etapa XII: Poli - Steaua

Acel 1-8 din 2004 a făcut istorie, atât prin celebritatea sa, cât şi prin faptul că, într-adevăr, mult timp s-a scurs de atunci. Uitându-se în istoria meciurilor de atunci, steliştii s-ar lua de cap văzând că nu au mai reuşit nici o victorie pe "Dan Păltinişanu", de mai bine de 5 ani.

Steaua nu mai sperie pe nimeni, iar sezonul acesta nu poţi spune că au rupt gura târgului. Totuşi, dacă ne uităm pe clasament, sunt la doar două puncte în spatele nostru. În ciuda unor egaluri cu echipe mai slabe şi a faptului că au scos doar 2 puncte din cele 4 meciuri cu echipele din top 8 de anul trecut, trebuie remarcat că de la meciul cu Dinamo din etapa a 5-a sunt neînvinşi.

E clar că putem profita de o aparentă degringoladă în cadrul clubului bucureştean, dar de când a venit Stoichiţă, mie unul, îmi par mai agresivi, mai ales în repriza a doua. Cu toate că am râs de nenumărate ori de Dayro Moreno, iată că acesta se întoarce într-o formă foarte bună, înscriind în primele sale două meciuri, fiind deja la doar un gol de cei doi golgheteri - Kapetanos şi Szekely. După mine, lor li se adaugă şi Bănel Nicoliţă, periculos prin flerul său şi incursiunile sale rapide.

Totuşi, revin la ideea de la care am pornit. Steaua nu arată nimic, au un joc improvizat, prestat de către un amalgam de jucători de valoare incertă. Singurul lor atuu asupra noastră ar fi o motivare a unora dintre aceştia, o dorinţă de afirmare a unei echipe în schimbare.

Tinerii noştri sunt mai buni ca ai lor, iar rezervele noastre ce au jucat în cupă au arătat mai mult ca ale lor. E clar că Parks poate oricând să facă o fază periculoasă şi să dea gol chiar şi când e în vacanţă, Magera a demonstrat în fiecare meci în care a fost introdus sezonul acesta, iar enervantul Vrsic poate şi el face diferenţa cu condiţia să nu fie băgat pe finalul meciului şi să se aştepte de la el să schimbe soarta partidei, când restul echipei joacă cum joacă. Titularii nu mai au nicio scuză, au avut o săptămână să se pregătească.

Una peste alta, avem un lot mai valoros şi asta trebuie să se vadă. Consider că o înfrângere ar fi un dezastru, deci pentru mine întrebarea este: putem mai mult de un egal? Eu cred că suntem în stare, dar să vedem ce părere au jucătorii, care acum vor avea de mulţumit un public mult mai numeros ca în precendentele confruntări. Totuşi, eu rămân sceptic în privinţa aceasta pentru că nu cred că preţul era motivul asistenţei scăzute, cum spune Iancu.

Poate putem profita şi de un rezultat "bun" al clujenilor la Alba Iulia, unde greu se câştigă.

Hai Poli!

PS: Incredibil cum fix acum s-au gândit să nu dea meciul Stelei pe Antena 1.
Google+