7 aprilie 2011

Interpretări și atitudini

Așa cum se întâmplă adesea în vâltoarea sezonului, momentele critice lasă loc de interpretări. După cele patru puncte pierdute acasă, patru puncte care ne-ar fi situat în fruntea clasamentului cu trei puncte avans de echipa secundă și opt de echipa de pe locul trei, s-au ivit o serie de intrepretări și s-au format un număr de atitudini, niciunele noi.

Aș vrea întâi să revin la ceea ce spuneam înainte de începutul returului:

1. La poalele muntelui

2. Ne-am linistit

Am căzut puțin în plasa debutului entuziasmant de retur și a meciului aparent grozav făcut cu Craiova, o formație care, se dovedește, este complet la pământ. Jocul echipei noastre nu mergea atunci și nu merge nici acuma perfect, ceea ce e normal dacă ne gândim cât de puțin timp a avut la dispoziție Dusan să o reorganizeze. A avut succes într-o oarecare măsură, mai ales defensiv, unde am încasat mai puțin și în două rânduri după penalty-uri discutabile. Jocul ofensiv însă stă în continuare în Zicu. Mai mult, chiar când părea că și-a reintrat în formă, Goga a suferit o accidentare și a forțat introducerea în primul unsprezece a unui Curtean de abia refăcut și care oricum mai avea destule de arătat până să se afirme drept un titular incontestabil.

În plus, suspendările și accidentările ultimelor etape nu le-am luat în considerare când am contemplat traiectoria acestui retur, dar am evidențiat că resursele de pe banca de rezerve sunt limitate - nu neapărat valoric, cât ca și integrare în echipă. Rocha și Ignjatijevic par a fi jucători utili, dar au puține meciuri în picioare, aceeași afirmație fiind valabilă și pentru Zăgrean. Dar și așa atacul e cam același, fără om de gol, ceea ce cauzează destule din suferințele noastre actuale.

Revenind la intrepretări și atitudini, prima interpretare este că Poli continuă să clacheze de fiecare dată când are ocazia să preia torța și s-o rupă la fugă în fața plutonului. S-a întâmplat în repetate rânduri de-a lungul ultimelor sezoane și pare să se întâmple și acuma. Dacă ar fi de luat în considerare factorii sus menționați, nu știu dacă putem vorbi exclusiv de o slăbiciune psihologică a echipei, ci de o problemă de lot. Atitudinea implicită este că alb-violeții nu pot face pasul înainte, poate niciodată.

A doua interpretare este că se ivesc destule obstacole din partea unor elemente terțe, precum ar fi arbitrii sau jocul de-a influența din partea altor echipe. În ultimele trei meciuri am primit patru cartonașe galbene ușor/aiurea (Zicu, Bourceanu, Zicu, Cisovsky), adversarul a fost păsuit (Steaua) de același tratament și nu s-au acordat două penalty-uri pentru noi, în timp ce unul s-a dat ușor împotriva noastră. Poate că acuma, cu tot cu jocul nostru suferind, eram bine plasați pe primul loc dacă arbitrajul ar fi fost unul corect, deci atitudinea implicită este nu-i nimic, trebuie să luptăm până la capăt, suntem încă într-o poziție foarte bună.

Cea din urmă interpretare, pe care o reprezint și eu precum reiese din cele scrise mai sus, e că trebuie în primul rând să acceptăm că avem un număr restrâns de jucători care dau randament maxim în formula noastră actuală de joc și că numai prin determinare maximă, mai mult oportunism și capacitatea mentală de a fi elastici și a reveni după debusolări ca cele prin care trecem avem șansa de a deveni campioni. Suntem încă pe doi, la un punct de lider și patru de urmăritoare, dar asta nu înseamnă nimic dacă nu reușim să obținem punctele de care avem nevoie. Acest lucru va fi foarte greu de făcut, cu numeroasele absențe din lot, atât pe motive disciplinare, cât și pe motive de sănătate.

Din acest motiv nu cred că suntem favoriți la titlu.

Dar fiindcă am văzut la Magera, la Sepsi, la Helder, la Bourceanu cu ce pasiune evoluează meci de meci și știu ce calitate deosebită aduce Zicu jocului nostru, am încredere în experiența lui Ciso și a lui Ghionea, devotamentul lui Luchin, în calitățile de lider ale lui Alexa, în dorința lui Goga de a se reafirma drept unul dintre cei mai talentați jucători ai generației sale, a lui Panti de a rămâne prima opțiune în poarta Naționalei, în tinerețea explozivă a lui Nikolic și cea latentă dar nu fără calități a lui Axente, sper să putem să luptăm până la capăt.

Succesul acestei campanii va depinde însă de jucătorii de pe banca de rezerve care meci de meci vor trebui să înlocuiască unul, doi sau mai mulți dintre jucătorii care au dus greul până acuma în acest sezon: jucători care au văzut ceva fotbal la viața lor, ca Burcă, Tameș, Taborda și Ignjatijevic, cei care caută să convingă Liga 1 că acolo le este locul, ca Zăgrean, Matei, Scutaru, Poparadu, Ricketts și Krejci, tinerilor care vor să se afirme, ca Rocha și Popovici, precum și cei care revin după accidentări care le-au pus în pericol cariera, ca Mansour și Curtean.

Acesta este scenariul care trebuie scris și ei sunt cei care îl vor scrie. Începând de duminică, într-un meci foarte greu cu oscilanta echipă a Sportului Studențesc.

Hai Poli!

6 comentarii :

Andrei Vajna II spunea...

Si eu am acelasi sentiment impartit in ceea ce priveste desfasurarea restului de campionat si sunt convins ca raspunsul final il vom avea de-abia dupa meciul cu Dinamo. Cel putin ca rezultat, caci ca interpretare s-ar putea sa fim la fel de indecisi ca acum.

Singurul lucru cert e ca depinde numai de jucatori. Ei trebuie sa spere si sa forteze pentru a ajunge campioni.

Anonim spunea...

Foarte bun articolul.Totul depinde de jucatori cum reusesc sa invinga arbitrajele dirijate, starea mentala, care trebuie sa fie de invingator.Exista la Alexe un blocaj psihic, parca e altul fara nerv ,pierde usor mingea ceva de nexplicat dupa ce stim ce poate.Trebuie lucrat la mentalul jucatorilor sa nu patim marea rusine cu Sportul.Va fi un meci superdificil mental si fizic.Premiati de rivali studentii vor alerga precum zmei,vor fi usor trasi de arbitrii etc.Jocul trebuie pregatit exemplar ptr evitarea loviturilor de pedeapsa sau incitarea jucatorilor nostri ptr a fi eliminati.

Andrei Vajna II spunea...

Ma gandesc ca in acest sens vin si declaratiile lui Iancu (mult mai calm ca inainte) si Stanciu, care declara ca nu ne batem la titlu, incercand sa decupleze jucatorii de stresuri exterioare.

FcPoliFan spunea...

Bine, pacat ca sunt absolut evidente. Nu-mi dau seama in ce masura cineva implicat la maxim in aceasta situatie poate fi afectat prin niste declaratii de complezenta.

Depinde de echipa daca le va da incredere sau le va submina increderea. Daca citesti printre randuri ca "nu sunt capabili sa gestioneze presiunea de a fi favoriti", te poate debsuola sau te poate motiva. Daca intr-adevar se simt mai in largul lor fara presiune, le poate oferi un respiro.

Cei din conducere cunosc mai bine caracterul jucatorilor in parte si a lotului in ansamblul lui. Pana acuma nu imi aduc aminte de vreun moment in care acest asa numit joc psihologic sa fi dat cu adevarat rezultate pozitive.

Anonim spunea...

felicitari pentru cronicile ff.realiste si analizele pertinente. va urmaresc cu deosebit interes si sper s-o tine-ti tot asa. sunt incrzator ca vom lua titlul!hai poli!

FcPoliFan spunea...

Mersi din partea amandurora pentru aprecieri. Dar si eu de abia astept pretextul sa incep cu cronici visatoare.

Google+