31 octombrie 2009

Să nu fim supăraţi

Se întâmplă rar, dar iată că sunt de acord cu Marian Iancu:

Nu sînt supărat că am pierdut, am jucat cu foarte mulţi tineri şi nu are de ce să îmi pară rău. [...] Nu îmi doream să părăsesc Cupa, chiar dacă ea nu ne-a tratat serios. De două ori am ajuns în finală, de două ori am fost furaţi. (Sursa)


În vară, după terminarea meciului de la Târgu Jiu, când se auzeau zvonuri cum că Poli riscă să fie exclusă din următoarea ediţie a Cupei, spuneam că nici nu ar trebui să ne mai înscriem. Este o competiţie de toată jena (cu toate că anul acesta se încearcă unele îmbunătăţiri), ce nu merită nervii trăiţi în acea seară pentru un simplu trofeu. Iar motivul asigurării unui loc de Europa League nu mai este suficient la aşteptările noastre de acum. Aşa că eliminarea aceasta nu mă supără prea tare.

S-a mizat pe tineri şi ar fi putut fi frumos. Deşi nu s-a declarat în mod explicit, echipa este în schimbare. S-a renunţat deja la bătrânul Bădoi. Borbely nu mai e mijlocaşul nelipsit de sezonul trecut, cu toate că nu înţeleg de ce nu i se face vânt o dată. La fel, Stancu e mai mult rezervă. Fraţii Karamyan, chiar dacă şi-au prelungit contractul, par tot mai epuizaţi şi nu ştiu cât de utili vor fi pe viitor.

În acelaşi timp, mulţi tineri şi-au asigurat prezenţa în echipă, chiar dacă nu neapărat în postura de titulari siguri: Ionescu, Mera, Scutaru, Bourceanu. Acestora li se pot adăuga Goga şi Curtean, care deşi nu sunt chiar nou-veniţi au un aport mai mare decât în sezonul trecut. Bonfim s-a transformat în marea surpriză după ce părea a fi doar un alt transfer ratat. Încet, încet urmează Chiacu, şi, să sperăm, tânărul Christian de Jesus Mejia.

În orice caz, sunt multe schimbări faţă de anul trecut, unele având loc chiar pe parcursul turului. În aceste condiţii locul 1 mi se pare chiar un rezultat surprinzător, ca să nu mai vorbim de eliminarea deţinătoarei Cupei UEFA. E drept că aici intră şi norocul. Tactica defensivă imprimată de Sabău poate oricând să eşueze într-un mod catastrofal. Ce s-ar fi întâmplat dacă Pantilimon n-ar fi fost îngerul nostru păzitor la Cluj? Tot la fel de adevărat e şi faptul că unele alegeri ale antrenorului le înţelege numai el. Dar să-i dăm crezare şi de data aceasta patronului: nu a apucat încă să cunoască întreaga echipă. E şi greu. Are de ales din unul din cele mai numeroase loturi din ţară, compus din tineri care încă nu şi-au arătat adevărata valoare, fosile care nu mai au ce căuta pe aici, atacanţi care au când serii de meciuri furtunoase, când nopţi secetoase.

Să-l înţelegem pe Sabău. Nici Uhrin n-a avut un prim sezon excepţional. Deja îmi sar în minte meciuri celebre cu Mioveni sau Craiova. Atunci am prins cu chiu cu vai un loc 6. Momentan - suntem lideri. Mă bucură faptul că Iancu îi acordă încredere. Cel puţin din declaraţii aşa se înţelege. Să vedem dacă de această dată chiar îşi doreşte un plan pe termen lung pentru Poli. Va fi un sezon greu, încrâncenat, ce nu are cum să producă extaz în tribune. Cu puţin noroc, lucrile s-ar putea schimba în retur. Dacă nu, măcar sezonul viitor. Dacă nici atunci....

2 comentarii :

FcPoliFan spunea...

Nu stiu in ce masura poti cladi o echipa de top pe cativa dintre jucatorii enumerati de tine. Cred ca este foarte important sa ai un colectiv puternic in care schimbarea catora jucatori sa nu se simta, cum e la noi. Ma indoiesc ca fara Nibombe sa ii lege, ti-ai putea permite un cuplu de fundasi centrali format din Mera si Scutaru.

Totodata, catstrofal e, poate, un cuvant prea mare - adica, un 0-1 nu reprezinta un rezultat catastrofal. Mai mult, portarul e pus in poarta sa scoata si mingile care nu-i vin in brate si zic ca era si momentul ca Panti sa mai contribuie ceva constructiv la Poli, dincolo de exagerarile la contacte sau tragerile de timp.

Se incearca introducerea tinerilor crescuti de club in primul unsprezece, dar e greu de zis daca toti au si destula valoare. Despre Scutaru sunt sceptic, la fel cum eram in cazul lui Latovlevici, iar Mera se descurca nesperat de bine si fiindca primeste mult ajutor de la inchizatori.

Cat despre Chiacu si Curtean, soarta lor ar putea fi una tragica. Macar Curtean a aratat pe undeva ca poate sa joace si fotbal, in timp ce Chiacu e inca la statutul de speranta.

Andrei Vajna II spunea...

Atunci cu atât mai mult să nu fim supăraţi.

Nu mă bag să măsor valoarea acestor jucători. E treaba antrenorului şi ăsta cred că e un obiectiv secundar cam la fel de important ca şi obţinerea unui loc de cupă europeană. După cum spuneam, e un an de schimbare, trebuie analizat pe ce jucători te poţi baza şi pe care nu. Poate unii tineri se vor integra bine, şi vor creşte în valoare, iar la alţii se va renunţa. Asta durează, trebuie cel puţin un sezon. Acesta.

Când joci defensiv, orice înfrângere este catastrofală pentru că demonstrează că tactica ta a fost greşită. Dacă joci la spectacol şi pierzi 3-4, mai poţi spune că jocul echipei a mers etc. Dar când joci să nu pierzi orice mică greşeală, ba chiar orice moment în care nu eşti extraordinar îţi taie craca de sub picioare. Iar în contextul de acum, o victorie a CFR-ului ar fi însemnat o mică desprindere faţă de restul plutonului şi cred eu un parcurs facil spre câştigarea titlului de toamnă. Şi în plus, îmi permit să exagerez. :D

Google+