3 iunie 2019

Trofeul CroVi 2019

Totul se schimbă, nimic nu dispare - adică ocupaţia noastră săptămânală poate lua alte forme şi în sufletul nostru se poate căsca un gol greu de umplut, dar ceva tot o să-l umple. De exemplu, trăirile ultimilor ani, care se vor expanda, legate la supapa de nostalgie şi melancolie. Meritul acestui sezon, aşa cum a decurs el, cu deznodământul său...tragic, este că ne-a oferit încă o oportunitate să ne aducem aminte de ce o iubim pe Poli, un ultim tango fotbalistic.

94% din cei 120 de fani care au votat în sondajul din acest an au ales să acordăm trofeul, semn că n-a fost o trăire exprimată doar în mintea cronicarilor. O scriu cu atât mai mult cu cât am avut şansa să stau personal mai aproape de echipă din iarnă, să mă implic în a apropia clubul de ceea ce am simţit că ne lipsea în anii trecuţi - vasăzică, sigur voi avea melancolii expandate în suflet, dar nu cred că voi fi singurul.


A fost cea mai strânsă votare din aceşti patru ani de CroVi, iar cu doar câteva ore înainte de miezul nopţii, trei jucători erau umăr la umăr. Câteva voturi au făcut diferenţa, astfel că pentru a 4-a ediţie a trofeului CroVi, acesta îi va reveni lui Dinu Moldovan. Este al doilea an consecutiv în care un portar câştigă titlul, în faţa a doi tineri alb-violeţi, Dorin Codrea şi Denis Golda, dar cred că este, în primul rând pe criterii fotbalistice, o alegere cât se poate de justificată. A fost o jumătate de sezon fără greşeli notabile pentru Moldovan, care şi-a trecut în cont numeroase intervenţii providenţiale, oferind un mare plus de siguranţă echipei. N-am avut şansă în multe lucruri sezonul acesta, dar în cazul venirii lui Dinu Moldovan ne putem declara norocoşi.

Pentru trofeul CroVi juniori l-am ales noi, în urma consultărilor cu antrenorul echipei U19, Pavel Velcotă, pe Nafi Iseini. În lipsa unui junior care să se afirme net la echipa mare, am căutat un reprezentant care îşi încheie junioratul în acest an. Ne-a fost greu să luăm o decizie, cu destui jucători care aveau argumente în favoarea lor, dar tânărul mijlocaş născut în anul 2000, chiar dacă n-a fost constant în evoluţiile sale, şi-a ridicat echipa în multe momente importante, fiind golgheterul echipei din acest sezon, cu douăzeci de reuşite. A debutat în L2, dar a ieşit din schema primei echipe odată ce a depus memoriu pentru a fi declarat liber - o situaţie regretabilă, născută din problemele pe care le avem la club, care l-a privat de şansa de a mai aduna minute la acest nivel. Rămâne însă unul dintre cei mai importanţi jucători de la U19, fără de care este greu de crezut că echipa ar fi ajuns în finala pe ţară a Campionatului Naţional.

Nu am reuşit să ne întâlnim cu ambii jucători la un loc, dar i-am luat pe rând şi am cules impresii din acest moment de la acest final de sezn.

Mai întâi, însă, rezultatele detaliate ale votării. La fel ca anul trecut, jucătorii au primit trei puncte pentru un loc 1, două puncte pentru un loc 2 și un singur punct pentru un loc 3. Chiar dacă Golda a adunat cele mai multe menţiuni de trei puncte, Moldovan s-a regăsit cu o mai bună frecvenţă în topurile voastre, ceea ce a făcut în final diferenţa.


Trofeele sunt un concept original pe care l-am elaborat împreună cu designerul Timea Bendek​ de la LIPOPLAST​, secția de sticle speciale.

Dinu Moldovan

Cât de dificilă a fost această jumătate de sezon - mai ales din punct de vedere mental, dată fiind presiunea rezultatelor?

Pentru mine a fost ok. Am venit să cresc în experiență, știind că obiectivul era greu de realizat. M-a ajutat mult faptul că am jucat și am crescut valoric. Știam unde vin, știam ce o să urmeze, dar am încercat să salvăm situația.

A fost vreun moment în care ai simțit că nu mai credeați?

Cred că doar în ultimele două meciuri, cel cu Mioveni și cel cu Daco-Getica. Atâta timp cât am avut șanse matematice, am luptat până la capăt. Noi tot timpul am crezut, doar că am avut și ghinionul că atunci când câștigam noi, câștigau și echipele de deasupra. În rest cred că am făcut o echipă competitivă, am jucat bine și nu am dezamăgit în ultimele trei luni.

Ai avut multe meciuri în care ai jucat bine, ai vreunul preferat?

Sincer, m-am simțit bine din momentul în care am venit aici. N-am stat să mă gândesc, dar este clar că cea mai mare satisfacție era după victorii. Dar dacă ar fi să aleg unul singur...meciul cu ASU Timișoara, faptul că am bătut la ei acasă, că am simțit oamenii din tribună aproape.

Cum ai resimțit relația cu conducerea, antrenorii, colegii și suporterii?

M-am simțit super ok la Timișoara, am găsit un grup unit, cu mulți tineri. Chiar dacă au fost problemele financiare de care se știe, grupul ne-a ajutat să trecem peste ele. Suporterii...poate că puțini, dar buni! Au fost alături de noi până în ultimul moment. Când am stat împreună după meciul cu Mioveni ne-au felicitat, iar noi le-am mulțumit, le suntem recunoscători.

Cu ce rămâi pe urma acestor trei luni de la Timișoara?

Cu o experiență foarte mare, sunt lucruri din care am învățat multe și din care mai am ce învăța.

Ce urmează pentru tine?

Nu știu încă. Urmează vacanța, sper să fie cât mai bine, îmi doresc să joc oriunde m-aș duce. Sper să am noroc vara asta, să găsesc o echipă bună și să cresc în continuare.

Nafi Iseini

Cum a fost sezonul pentru voi la U19? Perspectivele erau gri în toamnă, când aţi început cu un 0-3 acasă împotriva celor de la LPS Banatul. La final îi băteaţi cu 7-1.

Nimeni nu ne-a dat nicio şansă. Până să îi învingem pe ASU în turneul zonal, nimeni n-a crezut în noi, abia după aceea au început să creadă. Cred că ne-a ambiţionat asta pe final.

Poţi identifica cel mai bun moment?

Pentru mine meciul din zonale cu Craiova, când am înscris o triplă. Pentru echipă, meciul cu Poli Iaşi, când am jucat toţi foarte motivaţi, am dat primele două goluri repede, am simţit că am controlat partida.

Care a fost cel mai greu moment?

Înfrângerea din finală, normal. Eram siguri că-i batem, uitându-ne la rezultate: ei au trecut la limită de Baia Mare, care apoi au suferit cu Iaşi, de care noi trecuserăm cu autoritate. Până la urmă a fost fix invers de cum ne-am aşteptat, am fost inferiori la toate capitolele: fizic, tehnic, psihic. Chiajna avea şi doi jucători care au evoluat în Liga 1, a contat şi acest aspect.

Cum de nu ai rămas în iarnă în lotul echipei mari?

Am fost la trialul din iarnă, dar domnul Răchită mi-a transmis că nu am fizic pentru liga secundă. Am o tehnică bună, dau binişor şi fazele fixe, dar...

Răchită avea dreptate?

Da. Încerc să schimb asta, fac sală, fac antrenamente cu un antrenor, dar nu este uşor să progresez.

Cum ai simţit meciurile pe care le-ai disputat la seniori?

Am jucat cu U Cluj şi cu FC Argeş. La primul meci nici nu am vrut să intru, aşa emoţii aveam. Speram să se termine meciul cât mai repede! Dar apoi mi-a mai trecut, cu FC Argeş, chiar dacă rezultatul a fost unul rău, m-am simţit mai liniştit, fiind cu mai mulţi tineri în jur.

Ai fost căpitan la juniori, ce a însemnat asta pentru tine?

Când eram mai mic, îmi era important să fiu căpitan, îl rugam pe domnul Săvoiu să mă pună, dar n-am mai ţinut neapărat de banderolă ulterior. Pentru turneu am dat cu banul între mine şi Mosoarcă, am ieşit eu şi după ce am bătut pe Gică Popescu, am luat-o de bine aşa.

Ce îţi rezervă vitorul, mai ales pe termen mediu lung?

Eu am fost declarat liber de contract, datorită problemelor financiare de la club, deci urmează să văd ce se întâmplă în lunile următoare. Pe termen lung vreau să ajung în Liga 1 undeva, dar preferabil nu în ţară. Nu cred că felul în care se gestionează fotbalul este pozitiv aici. Aş vrea să am o experienţă afară, să fiu în alt mediu o vreme. Urmează primul meu sezon la seniori, va fi o schimbare mare, sper să facă faţă - partea fizică va cântări mult. Joc în spatele vârfurilor, acolo mă simt cel mai bine, deci este un aspect esenţial.

Când tragi linia, cum a fost anul acesta?

Păi la începutul anului nu credeam nici eu că ajungem în finală, deci am depăşit aşteptările. Per ansamblu a fost un sezon cu multe lucruri pozitive pentru mine, m-a ajutat să cresc şi este foarte important să continui astfel.

1 iunie 2019

Daco-Getica - Poli 3:1 (2:1)

N-aveam mari sepranţe de la acest ultim joc al sezonului şi, în ciuda unor momente de insistenţă pozitivă şi a faptului că Poli a deschis scorul prin Oprea, alb-violeţii au arătat grave careneţe defensive, oferind bucureştenilor două penalty-uri în mai puţin de cinci minute.


Gazdele controlează jocul la debut şi ajung de mai multe ori la finalizare - dubla-ocazie a lui Călinţaru (min. 7), şutul lui Nsiah pe lângă (min. 15), un presupus penalty neacordat la o intervenţie a lui Ţîgîrlaş (min. 17) şi intervenţia lui Moldovan la lovitura de cap a lui Martin (min. 18). În ciuda dominării, şi alb-violeţii mai percutează defensiva adversă, şi după şuturile lui Golda (min. 16) şi Stere (min. 19), chiar reuşesc să deschidă scorul: alt şut al lui Stere este respins de portar până la Codrea, care îi trimite mingea lui Oprea şi tânărul mijlocaş înscrie cu un şut puternic, primul său gol în alb-violet (min. 20). Avantajul nu ţine mai deloc, căci arbitrul oferă un penalty în compensaţie la o altă intervenţie a lui Ţîgîrlaş şi Nsiah transformă (min. 25). Degrabă vine şi rândul lui Olteanu să faulteze în careu, de această dată clar, iar gazdele preiau conducerea graţie lui Grecu (min. 28). Iniţiativa rămâne la Daco-Getica, care ajung uşor să finalizeze, dar fie ratează cadrul, fie Moldovan se opune cu succes. Replica alb-violeţilor este palidă, chiar dacă Golda are o jumătate de ocazie la o minge trimisă de Stere în careu.

Meciul se tranşează la scurt timp după debutul reprizei secunde, când Nsiah înscrie cu capul la o minge plouată în careul nostru (min. 54), cu mai mulţi spectatori decât o piesă de teatru - eroarea de marcaj îi aparține lui Manolache. Urmează o şansă bună a lui Sidorenco, libera bătută de jucătorul nostru fiind scoasă de lângă bară de portar (min. 61), însă oportunităţile mai multe le au tot gazdele - Dinu Moldovan este providenţial în repetate rânduri, ceea ce ţine scorul la proporţii...digerabile. Finalul ne găseşte ofensivi, dar neşansa lui Sidorenco ţine până în ultimele minute ale sezonului, căci moldoveanul nimereşte bara la un şut pe care portarul nu îl mai putea para (min. 84), şi nici Buzan nu ajunge la o minge centrată în faţa porţii de Olteanu (min. 85). Ultima şansă aparţine gazdelor, prin Raphael Stănescu, al cărui şut nu prinde poarta şi, cam aşa, se încheie aventura.

Mă simt iritat şi frustrat de acest final de sezon, din cam toate punctele de vedere. Dar mai contează ce simţim noi? Nu prea cred.

Poli: Moldovan - Ţîgîrlaş, Ghidurea, Manolache, Olteanu - Codrea, Oprea - Buzan, Sidorenco, Golda - Stere

Schimbări:

Bădăuţă pentru Oprea (min. 56)
Chiriac pentru Stere (min. 66)
Daminescu pentru Golda (min. 72)

31 mai 2019

Avancronică: Daco-Getica - Poli

Se termină anul fotbalistic şi cu el, dacă este să ne croim loc prin inecrtitudine, şi drumul pe care l-am cutreierat împreună. Ultimul meci ne găseşte la Bucureşti, alături de cealaltă formaţie retrogradată din L1 sezonul trecut. Cu chiu, cu viu, dacogeţii s-au salvat de la retrogradare şi privesc cu...indiferenţă? către viitor.


Daco Getica

Sincer, nu credeam că fosta Juventus se va salva în 2019. Cu pierderi grele în iarnă şi rezultate lamentabile în prima parte a returului, şansele păreau minime. Cum, necum au adunat 20 de puncte, ba chiar 14 din ultimele 21 puncte puse în joc. Miracol? Să-mi fie iertat dacă nu cred în aşa ceva. Cei care au avut nevoie de puncte, au făcut puncte în a doua jumătate a returului.

Meritul bucureştenilor este că au găsit un înlocuitor decent pentru golgheterul plecat în iarnă, pe Nsiah - fostul atacant al Pandurilor nu a înscris doar şase goluri, ci a şi jucat un fotbal bun. În rest, adăugând la suma decentă de puncte adunată în tur, formaţia lui Marius Baciu s-a salvat.

Poli Timișoara

Toţi jucătorii rămaşi la Timişoara sunt apţi pentru jocul de mâine. Lipsesc Paramatti, plecat, Uyi, suspendat/plecat, Chemin plecat, cât şi accidentaţii Rogoveanu, Munteanu şi Calugher. Primul unsprezece se cam face singur în aceste condiții.

În rest, a fost o săptămână care a trecut cum a trecut, cu apăsare, frustări, necazuri. Rămân la părerea că aceşti băieţi meritau să nu încheie sezonul cu restanţele financiare pe care le au, dar susţinerea clubului a trecut la nivel de subzistenţă minimă îndată ce obiectivul a părut de neatins. Fără bani...păcat că ne învârtim în (aceste) cercuri.

Greu de zis ce speranţe putem avea. Frumos ar fi să nu pierdem, ca cei care îmbracă pentru, se prea poate, ultima oară tricoul lui Poli, să mai găsească resurse nebănuite şi să depăşească situaţia mizeră în care ne zbatem, pierduţi şi cu susţinere insufcientă, de atâţia ani de zile.

Și cam atâta.

Cronica ultimei întâlniri: 

„Obiectiv...neîndeplinit. Alb-violeţii reuşesc să încheie un meci fără gol primit, pentru prima oară în acest sezon, însă răsuflă mai degrabă uşuraţi la ultimul fluier. N-a fost un meci grozav de partea noastră, cu foarte puţine şanse de gol, în vreme ce oaspeţii au lovit de două ori bara şi au avut o prezenţă constantă în ultima treime.”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/11/poli-daco-getica-00.html

27 mai 2019

Nominalizaţi Trofeul CroVi 2019

Speram să nu fim din nou în poziţia din 2018, să premiem un jucător individual în contextul contraperformanţelor echipei. Astfel, ca în vara trecută, puteţi alege să nu acordăm trofeul - clubul, clar, nu l-ar merita. Practic, însă, tratăm două echipe diferite, cea a turului, codaşa ligii secunde, şi cea a returului, o formaţie de mijlocul clasamentului. Nici măcar cea din urmă nu este una meritorie în termeni absoluţi, dar având în vedere prin ce-am trecut cu toţii în acest sezon, pare de-a dreptul o echipă de excepţie; chiar este dintr-un anumit punct de vedere, fiindcă ne-a adus-o pe Poli mai aproape de suporteri decât a fost, tind să cred, oricând din 2012 încoace.

Dacă nu mai aveți răbdare să citiţi explicaţii, sondajul îl găsiți fie la capătul articolului, fie aici.


În acest al patrulea (şi ultim?) an, dorim să acordăm câte un trofeu celui mai bun jucător al primei echipe și celui mai bun junior - sau, mai precis, jucătorului care s-a evidențiat în traseul către locul secund din Campionatul Naţional U19. Am fi avut un precedent, de la prima ediție, să acordăm premii doar juniorilor. Şi atunci am retrogradat (era 2016), iar Mailat şi Sorescu au fost distinşi, ei întruchipând speranţa pentru un altfel de viitor. Nu cred că mai este cazul.

Vă aducem însă aminte toţi câştigătorii din ediţiile anterioare (cu linkuri):

2015-2016: Sebastian Mailat şi Deian Sorescu
2016-2017: Marius Croitoru şi Denis Haruţ
2017-2018: Cătălin Straton şi Raul Cochinţu

În sondajul acestui an, prima întrebare este dacă doriți să acordăm trofeul. În cazul în care răspundeți da, puteți alege preferații dintre jucătorii nominalizați.

A fost mai greu ca în anii trecuţi să facem o selecţie pentru vot. Nominalizații acestui sezon i-am selectat în baza notelor acordate de noi și de comunitate de-a lungul celor 37 de etape disputate până acuma. I-am exclus din ecuație pe cei care au plecat, pe cei care au jucat sub 20 de partide dintre cei prezenţi de la începutul sezonului, respectiv pe cei cu sub 10 partide dintre cei veniţi în iarnă. În anii trecuţi am propus la vot jucătorii a căror medie a fost peste media echipei pe întregul sezon, însă de această dată luam ca referinţă media echipei pe 2019 şi ne uităm doar la acele note, inclusiv pentru cei care au fost la Poli şi în tur. Ca să comparăm mere cu mere. Combinând notele cronicii cu notele comunităţii, obţinem o medie generală şi fotbaliştii cu medii peste cea a echipei sunt nominalizaţi la un vot deschis tuturor suporterilor, care pot alege cui îi va reveni trofeul.

Votul va avea un format aparte, sarcina fiind să alegeți, în ordine, cei mai buni trei jucători din acest sezon. Normal că „bun” este un cuvânt vag și general, dar ca idee ne referim la calitatea prestațiilor, la constanță, la importanța pentru echipă, la aportul în meciurile cheie.

Sondajul va fi deschis până miercuri (29 mai) seara, ora 24.00. Trofeul CroVi, la fel ca și trofeul CroVi juniori, vor fi acordate, în măsura disponibilității jucătorilor, la finalul săptămânii.

Așadar, nominalizații, fiecare cu imperfecțiunile sale, în ordine alfabetică, iar la capăt sondajul magic. Normal că vor fi destule neajunsuri și pentru selecția restrânsă de aici, dar ei au fost jucătorii care au dus acest sezon - cu bune și cu rele.

1. Sorel Chemin

Aflat chiar sub limită cu numărul de note din partea Cronicii, voturile comunităţii l-au propulsat pe Chemin între nominalizaţi. Jucătorul format la PSG a impresionat cu tehnica sa, chiar dacă fizic n-a arătat că poate duce un meci de nouăzeci de minute la acelaşi nivel. Venit cu acea suspendare de trei etape din Cipru şi în urmă cu pregătirea, a durat ceva până când Răchită să se poată baza pe el, însă a arătat că poate fi un jucător util echipei. Are o pasă de gol şi, bineînţeles, un gol, reuşita pentru care, indiferent de alte criterii, ar fi meritat măcar să fie trecut în această listă.

2. Dorin Codrea

Omul cu cele mai multe minute pentru Poli în acest sezon, tânărul Codrea a confirmat, în parte, speranţele puse în el pe urma presezonului, fiind unul dintre puţinii jucători care au arătat ceva pozitiv şi în turul competiţiei. Nădejduiam că va înscrie mai mult decât cele două goluri pe care şi le-a trecut în cont, dar asta este şi o consecinţă a faptului că echipa n-a ajuns să marcheze multe goluri. Chiar dacă a avut suişuri şi coborîşuri, cred că poate fi considerat un sezon pozitiv la debutul în liga secundă, marcat însă de numeroasele cartonaşe galbene primite - capitol la care este "lider" în L2.

3. Denis Golda

Dacă ar exista un titlu de "most improved player", cred că acesta i-ar reveni lui Golda. Eram sceptic că se va putea impune în echipă jucând în flancuri, dar după venirea lui Răchită, consistenţa sa în joc a crescut şi i-a premis să fie al doilea golgheter al sezonului pentru Poli, cu cinci reuşite - asta pe lângă cele trei assisturi pe care le-a oferit. Calităţile sale fizice îl recomandă pentru acest nivel, dar suferă în continuare la viziunea jocului şi precizia tehnică, aspecte pe care dacă reuşeşte să le îmbunătăţească, va avea toate şansele pentru mai mult pe viitor.

4. Antonio Manolache

Adus pe ultima sută de metri, jucătorul împrumutat de la Groningen a impresionat prin tupeu şi prin calitatea paselor sale - cu atât mai mult cu cât este un jucător născut în 2000. A dovedit o constanţă bună în joc, chiar dacă pe alocuri şi-a arătat vârsta, ca în meciul cu Energeticianul. Dintre toţi tinerii jucători pe care i-am văzut în acest an la Poli, mă întristează cumva că tocmai unul care n-a fost crescut de club m-a impresionat cel mai mult. Vom vedea dacă va reuşi să crească şi să facă pasul spre prima ligă.

5. Dinu Moldovan

Venit după ultimul amical al pre-sezonului, fostul portar de la Espanyol s-a înfipt între buturi şi nu l-a mai scos nimeni de acolo (exceptând cartonaşele galbene). Am avut parte de mai mulţi portari de calitate în ultimii ani, dar consistenţa cu care Moldovan a produs intervenţii decisive după intervenţii decisive, cu minim de imprecizii, a fost de-a dreptul remarcabilă. Îmi vin în minte prestaţiile exemplare de la Snagov şi Târgovişte, însă ceea ce vorbeşte mai ales în favoarea lui, este siguranţa pe care a oferit-o apărării şi echipei.

6. Lorenzo Paramatti

Ales căpitan de la primul meci în alb-violet, în cantonamentul din Antalya, italianul a adus echipei un mare plus la capitolul atitudine, cât şi energia sa pozitivă. N-a avut viaţă uşoară în centrul defensivei noastre, pe care a condus-o cu succes în majoritatea partidelor. Dacă am fi avut un echivalent al său în compartimentul ofensiv, cineva care să ofere consistenţă jocului nostru ofensiv, aveam toate şansele să ne salvăm. Ne aducem aminte de golul reuşit cu CS Baloteşti, acel moment de euforie care a definit încercarea noastră disperată de a trece peste linia roşie şi ambiţia de a lupta până în ultimul minut, meci de meci.

7. Igor Ţîgîrlaş

Aprecierile comunităţii l-au propulsat pe Ţîgîrlaş în această listă. Jucătorul moldovean nu a transformat echipa aşa cum am fi sperat de la cineva cu experienţa lui, a comis destule erori defensive, dar a avut o prestanţă excelentă atât în teren, cât şi în afara lui. Motivaţia şi concentrarea cu care a abordat fiecare meci au fost exemplare şi dacă ar fi reuşit să aducă un aport ceva mai consistent atât defensiv, cât şi ofensiv, ar fi făcut o diferenţă mare la şansele noastre de salvare. Golul de la Târgu Jiu ne-a câştigat un punct, într-un meci care a arătat tăria acestei echipe, fiind aproape de victorie, deşi în inferiooritate numerică.

8. Sergio Uyi

Impozant prin prezenţa sa fizică, Uyi a avut nevoie de câteva etape să-şi intre în mână. Debutul ni l-a arătat ezitant, stângaci chiar în execuţii, un pericol pentru propria apărare - toate culminând cu penaltyul acordat Snagovului. De atunci, însă, a crescut în joc şi, alături de Paramatti, a neutralizat toate comparaţiile cu fundaşii din turul campionatului. A obţinut un penalty şi a oferit o pasă de gol, dar dacă ar fi reuşit să se impună mai bine în duelurile din careurile adverse, ar fi putut decide câteva meciuri.

Nu uitați, ne puteți urmări și pe facebook:
https://facebook.com/cronicavioleta/

Pentru o vedere mai puțin înghesuită a sondajului: 
https://forms.gle/P2egscZpnhFzpxho6

26 mai 2019

Catalogul alb-violet: Poli - CS Mioveni

Poli - Mioveni 1:4 (1:3)
[12 voturi]
CRONICA MECIULUI


Dinu Moldovan

A blocat ce a putut, dar n-avea ce face la goluri.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,0

Lucian Buzan

Neconvingător ca fundaş dreapta, a riscat eliminarea cu câteva faulturi în repriza secundă. N-a stat grozav în marcaj la golul doi.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,2

Antonio Manolache

Prestaţie respectabilă a lui Manolache în centrul apărării.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

Sergio Uyi

Nu a fost un meci curat pentru Uyi, care a început practic partida cu o greşeală care ne putea costa primul gol. Şi-a mai revenit pe parcurs şi a oferit pasa de gol.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,4

Vlad Olteanu

Prea puţin prezent în joc.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,1

Alin Ghidurea

Nu s-a simţit la închidere, ceea ce a şi permis oaspeţilor să îşi creeze şanse în prima parte. Şi-a scăpat omul din marcaj la primul gol. Expunerea de la golul doi a plecat din replierea greoaie a mijlocaşilor centrali.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,7

Lucian Oprea

S-a implicat la joc, reuşind un blocaj important în prima repriză, dar, aşa cum scriam, mijlocul n-a făcut grozav faţă la calitatea jucătorilor ofenisivi ai Mioveniului. Nu am înţeles de ce nu a făcut un efort să ajungă mingea la centrarea lui Chiriac.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,3

Denis Golda

Omul potrivit la locul potrivit pentru gol, dar a stat rău în marcaj la golul trei al oaspeţilor şi a irosit două şanse promiţătoare în partea secundă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,7

Sorel Chemin

O prezenţă mai bună în ultima treime, a avut un şut deviat în corner, a bătut libera de la gol şi a nimerit bara.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3

Eugen Sidorenco

Şi de această dată fără reuşite, în ciuda implicării cu care ne-a obişnuit.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,8

Alexandru Bădăuță

Nu reuşesc să îmi aduc aminte nici reuşite, nici nereuşite pentru Bădăuţă în acest meci. Dezamăgitor în ultimele etape.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 3,5

REZERVE

Giani Stere

Un şut spre poartă şi o eroare la golul trei al oaspeţilor. Ineficient în partea secundă.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,7

Adrian Chiriac

S-a mai arătat la joc şi a avut o centrare interesantă pentru Oprea la bara a doua.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,6

David Roşu

Devenit cel mai tânăr jucător al sezonului din L2, Roşu a arătat că este încă prea fragil pentru a ocupa un loc în defensivă la cei abia 15 ani împliniţi.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,0

ANSAMBLU

Valeriu Răchită

A încercat să dreagă echipa cu jucătorii pe care îi mai are la dispoziţie. Poate a fost prea aspru cu Ghidurea, nu fiindcă ar fi jucat bine, dar nici soluţiile de pe bancă nu erau superioare, cum s-a şi dovedit. În rest are meritul de a sta la echipă până la final.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,8

Echipa

Am văzut foarte puţin din atitudinea care i-a conscarat pe băieţi în amintirile noastre. Este şi greu cu atâtea absenţe, fără obiectiv şi dificultăţi financiare, dar atunci când iei două goluri din faze fixe este clar că există deficienţe de concentrare.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 4,2

Omul meciului

Niciunul - 33,3%
Denis Golda - 16,7%
Dinu Moldovan - 16,7%
Giani Stere - 8,3%
Eugen Sidorenco - 8,3%
David Roşu - 8,3%
Antonio Manolache  - 8,3%

25 mai 2019

Poli - CS Mioveni 1:4 (1:3)

Absențele defensive au înclinat decisiv balanța în favoarea Mioveniului, care a marcat de trei ori în prima jumătate de oră. Alb-violeții, chinuți de soartă, au dat o replică destul de slabă, înscriind o singura dată prin Denis Golda.


Cele două schimbări din linia de fund, plus lipsa lui Codrea la mijloc, se resimt de la începutul meciului, căci oaspeții ajung de două ori periculos la poarta noastră. A treia oară când o fac, deschid și scorul: fază fixă, Ghidurea își pierde omul din marcaj și Burnea înscrie din interiorul careului mic (min. 12). O neatenție defensivă în aceeași zonă permite Mioveniului să-și dubleze imediat avantajul, mingea ajunsă la Măzărache fiind împinsă în poarta goală (min. 13). Replica alb-violeților se lasă așteptată, dar băieții lui Răchită au șansa de a reveni pe tabelă la chiar prima ocazie: liberă Chemin spre colțul lung, Uyi recentrează și Golda înscrie din careul mic (min. 24). Suferim însă în continuare defensiv, și oaspeții se desprind (prea) repede, la altă fază fixă, cu Stere șifonat la marcaj, și finalizarea cu capul din apropiere a lui Balint (min. 27). Vârful nostru este aproape să-și șteargă din păcate, dar șutul său de la marginea careului nu prinde poartă (min. 32), și nici arbitrul nu ține cu noi, alegând să ierte un henț în careul advers (min. 40).

Lucrurile nu stau mai bine nici după pauză. Moldovan are două intervenții decente, în vreme ce Oprea nu găsește să întindă piciorul la centrarea lui Chiriac. Golda trimite pe lângă din poziție centrală și tot marcatorul zilei nu profită de un atac trei contra doi, pierzând mingea. Cea mai bună șansă a noastră o semnează Chemin, al cărui șut din marginea careului nimerește bara transversală și merge peste (min. 76). Finalul ne prinde cu extrem de tânărul Roșu debutând, jucător care abia a împlinit cincisprezece ani, dar la golul patru contribuie „veteranii”: Stere pierde o minge la centru, apoi Sidorenco ratează degajarea din marginea careului și oaspeții scapă mulți spre poartă, Moldovan respinge în primă fază, dar nu mai are ce face la al doilea șut, al lui Ișfan (min. 90). Speram la un altfel de meci de adio.

Asta este situația, nu avem o echipă care să poată compensa absența a șase titulari, nici una care să depășească chiar tot ce i se pune în cale. Este ușor să fii cinic în situația actuală.

Poli: Moldovan - Buzan, Manolache, Uyi, Olteanu - Ghidurea, Oprea - Golda, Chemin, Sidorenco - Bădăuță

Schimbări:

Stere pentru Ghidurea (min. 24)
Chiriac pentru Bădăuță (min. 56)
Roșu pentru Buzan (min. 77)

24 mai 2019

Avancronică: Poli - CS Mioveni

Am ajuns și la ultima partidă de acasă din acest sezon, un meci care a căpătat un plus de suspans, după ce Pandurii au fost penalizați cu nouă puncte în cursul săptămânii. Mai pot face recurs, dar dacă nu găsesc 80.000 Euro să plătească datoriile, nu au șanse săă scape de penalizare. Astfel avem o jumătate de șansă să-i depășim în clasament, dar rezultatele obținute cu Aerostar ne limitează la un salt de maxim un loc în clasament. Până să facem calculele, să vedem ce rezultat putem scoate sâmbătă.



CS Mioveni

Clasica echipă fără emoții și fără ambiții, Mioveniul joacă fotbal atunci când vrea, bazându-se pe experiența jucătorilor pe care îi are în lot. După înlocuirea lui Oprița, Marius Stoica a preluat conducerea temporară a echipei și a obținut două victorii din tot atâtea meciuri, marcând zece goluri: șase cu Brăila (meh) și patru cu Ripensia (hmm).

Compartimentul ofensiv al echipei răsună puternic: V. Balint, Hergheligiu, Măzărache sunt completați de veteranii Ayza și Năstăsie. Coșăreanu, Rădescu și Beța sunt alte nume bine cunoscute din formația argeșeană, care are tot ce-i trebuie pentru a nu se scălda în mediocritate. Și totuși o face.

Poli Timișoara

Alb-violeții fac eforturi să rămână competitivi, dar absențele sunt apăsătoare. Pe lângă accidentații Rogoveanu, Munteanu și Calugher, exilații Pop și Bîrnoi, îi mai avem pe Paramatti, Codrea și Țîgîrlaș suspendați pentru acest joc. Singura veste bune este că revine Manolache.

Avem, așadar, jucători de un prim unsprezece. Pe bancă vor sta aproape exclusiv juniori, majoritatea prezenți weekendul trecut în finala Campionatului Național U19, pierdută în fața Chiajnei. Testul principal în acest joc va fi să vedem cum rezistă apărarea modificată în fața experienței adversarilor. Fiind ultima partidă acasă, sperăm la un meci pozitiv și cele trei puncte, dacă este să ni se arate.

Câteva vorbe ale antrenorului:
„Ne-ar bucura dacă ar fi cât mai mulți suporteri. Probabil că după meci vom avea și o sesiune de fotografii și discuții cu ei. Noi cred că nu i-am dezamăgit, s-au făcut 19 puncte. [...] Mâine mă aștept la un meci greu, cu o echipă foarte bună de liga a doua, dar sper eu să repetăm rezultatul de la meciul cu FC Argeș. [...] Mioveni au niște atacanți de Liga 1, Hergheligiu, Măzărache, pelus eternul Ayza, și vin după o victorie 4-1 cu Ripensia, dar vom aborda meciul la victorie, fiindcă noi nu mai avem ce pierde. [...] Am băieți de caracter, toți care am rămas suntem profesioniști, vrem să respectăm competiția, pe noi și clubul. Este mai greu însă cu motivarea, fiindcă nu e ușor să muncești și să nu fi retribuit. ”
Cronica ultimei întâlniri: 

„Nu prea înțeleg strategia în legătură cu juniorii. E bine că sunt introduși, dar deja pare că singura regulă e aceea de a da fiecăruia șansa câtorva minute, indiferent de condiții. Promovarea jucătorilor tineri trebuie făcută cu cap, nu mecanic. Una e când ești condus la scor (pentru că din păcate nu suntem în postura să conducem noi) și îi lași să se desfășoare fără presiunea rezultatului, și alta e atunci când trebuie să egalezi (ca în etapa trecută) sau să ții de rezultat (ca acum). În plus, rotirea numelor de pe bancă nu are cum să asigure un progres pe termen lung sau să producă jucători pe care ne putem baza cu adevărat. Avem nevoie de calitate, nu de cantitate.”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/11/mioveni-poli-11-00.html

21 mai 2019

Catalogul alb-violet: Petrolul - Poli

Petrolul - Poli 1:0 (0:0)
[16 voturi]
CRONICA MECIULUI


Dinu Moldovan

Nu a părut la fel de sigur ca de obicei, cu două neatenții în prima repriză. Poate i-a arătat prea mult din colțul lung lui Arnăutu.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,4

Igor Țîgîrlaș

Comentatorii au găsit de cuviință să facă miștouri ieftine despre faptul că Igor (și Sido) reflectă nivelul fotbalului din Republica Moldova. E drept că au fost câteva scăpări, pase simple date prost, dar meciul a fost în nota echipei.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Lorenzo Paramatti

Destul de activ, mai ales în partea secundă. Aproape de egalare. Putea să ofere gazdelor un unsprezece metri, pentru o intervenție din prima repriză.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2

Sergio Uyi

O scăpare notabilă în repriza a doua, când Rusu a trimis cu capul puțin pe lângă. Arnăutu i s-a strecurat prin spate la faza golului - o eroare de poziţionare care aproape compromite un meci pozitiv făcut de Uyi.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,3

Vlad Olteanu

Prea puțin prezent ofensiv, mai ales în repriza a doua. În rest în nota echipei.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Dorin Codrea

A luat un galben aiurea, din nou. Nu s-a simțit suficient în joc, motiv pentru care am și suferit la mijlocul terenului,

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,8

Lucian Oprea

Mai evident decât colegul de linie, cu reușite și nereușite. Dacă de la el se aștepta o prezență ofensivă mai notabilă, nu a funcționat.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,7

Eugen Sidorenco

Cred că trei tentative de a lua mingea și a o căra printre adversari. Fără reușite. Activ însă în prima repriză.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,3

Sorel Chemin

Foarte prezent în joc, chiar dacă n-a făcut o diferență notabilă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,9

Lucian Buzan

Un meci în care l-am remarcat foarte rar pe Buzan.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,5

Alexandru Bădăuță

A avut singura ocazie a noastră, a gestionat bine câteva faze, dar când putea și trebuia să dea drumul repede la minge, mai mereu a ezitat. A comis eroarea care a dus la golul gazdelor.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 4,8

REZERVE

Denis Golda

S-a văzut de câteva ori în propria jumătate. Când a avut o deschidere în douăzeci și cinci de metri de poarta adversă, n-a continuat cu succes faza.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,9

Giani Stere

Nu s-a văzut în joc, exceptând faza când a fost aproape de o recuperare bună/o accidentare.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,3

Alexandru Daminescu

În august mai apăra poarta juniorilor U17. Ieri a debutat ca jucător de câmp la echipa mare, o mărturie a manierei în care s-a impus drept unul dintre cei mai buni marcatori de la juniori în mai puţin de douăsprezece luni.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,6

ANSAMBLU

Valeriu Răchită

A organizat bine echipa defensiv, dar rămânem limitaţi în ceea ce priveşte capacitatea de atac. Cu Buzan jucat rar, aproape toate şarjele au fost duse prin zona lui Sidorenco - atât cât le-am dus, în prima parte.

Nu ştiu dacă înlocuirea lui Sido a ajutat, care, cu tot cu neajunsurile arătate, a fost cea mai evidentă prezenţă ofensivă a echipei.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2

Echipa

Se vede că nu suntem chiar 100% montaţi pentru victorie, dar nu suntem nici departe, ceea ce este un mare merit al jucătorilor. Rămâne de văzut ce ne aşteaptă în aceste ultime etape, dacă mai pleacă o parte dintre fotbalişti, date fiind problemele financiare. Nu este o situaţie care să ne facă onoare.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2

Omul meciului

Niciunul - 31,3%
Sergio Uyi - 18,8%
Eugen Sidorenco - 12,5%
Sorel Chemin - 12,5%
Igor Ţîgîrlaş - 6,3%
Dinu Moldovan - 6,3%
Lucian Oprea - 6,3%
Denis Golda - 6,3%

20 mai 2019

Petrolul - Poli 1:0 (0:0)

O înfrângere chinuită la un meci inestetic, cu destul travaliu, dar multe erori de ambele părți. Probabil că puteam trage mai mult de rezultat în alte condiții, mai ales că adversarii par să sufere de chinuri existențiale. Dar cum condițiile sunt date...n-avem ce face.


În ciuda șanselor pe care Petrolul le mai are la a prinde barajul, gazdele nu prezintă argumente serioase la debutul partidei. Prima ocazie o semnează pe seama unei erori a lui Moldovan, care pasase greșit, dar apoi parează șutul lui Arnăutu (min. 10), dar până la a doua aproape că se termină repriză - o incursiune a lui Țicu din flancul stâng de atac, finalizată cu șut peste din zonă centrală (min. 43). Între aceste faze, ploieștenii ar fi vrut un penalty la o intervenție ușor imprudentă a lui Paramatti, la un corner, dar nu s-a dat nimic (min. 20). Alb-violeții plimbă binișor mingea, chiar dacă se strecoară mai multe erori decât ne-am dori să vedem. Cea mai bună șansă o are Bădăuță, care trage din întoarcere de la douăzeci și ceva de metri, norocul gazdelor fiind că portarul se afla pe direcția mingii (min. 34).

Partea secundă debutează cu o mare ocazie a ploieștenilor, care trimit peste poartă dintre Paramatti și Uyi, din careul mic, și au altă ocazie bună la devierea lui Rusu de lângă Uyi, cu mingea trecând la o parmă de bara laterală (min. 55). Se vede ușor mai multă dorință în rândul adversarilor, care stau tot mai sus, deseori cu toată echipa în jumătatea noastră, dar ocaziile vin aproape exclusiv pe erori personale. O minge pierdută de Oprea la mijloc oferă o asemenea șansă, finalizarea fiind deviată peste de Paramatti (min. 60). Noi nu reușim de fel să profităm de largile spații rămase în spatele liniei defensive a Petrolului; o singură incursiune trecem în contul nostru, prin Sidorenco, însă acesta iese în afara terenului cu mingea. În fine, gazdele deschid scorul, pe o altă eroare ușoară a alb-violeților: Bădăuță dă o pasă nereușită, direct la adversar în zona centrală, mingea lungă merge ușor lateral dreapta către Arnăutu, Olteanu nu reușește să se replieze și nici Uyi să strângă, permițându-i vârfului de la Petrolul să ia ținta colțului lung și să înscrie (min. 69). Tot ce se schimbă la joc este că adversarii se retrag, dar noi rămânem incapabili să urcăm periculos spre poarta adversă. Avem totuși o șansă de gol în chiar ultimele minute, când Paramatti nu reușește să pună piciorul la o centrare venită de la Chemin, și mingea ajunge în brațele portarului - era, oricum, ofsaid (min. 89). Chemin mai are și el un șut, mult peste, din douăzeci și cinci de metri, și meciul se termină sub averse.

Impresia la capătul acestui joc este că înfrângerea putea fi evitată, cu Petrolul departe de a fi o forță. Ne-au costat erorile, care au descusut efortul echipei de a sta în meci, cât și lipsa de calitate în jocul de pase. Ca de foarte multe ori în acest an, am arătat că suferim ofensiv, construim greu și nu dăm destule emoții adversarilor. Asta este.

Poli: Moldovan - Țîgîrlaș, Paramatti, Uyi, Olteanu - Codrea, Oprea - Sidorenco, Chemin, Buzan - Bădăuță

Schimbări:

Golda pentru Sidorenco (min. 63)
Stere pentru Buzan (min. 78)
Daminescu pentru Oprea (min. 88)

Avancronică: Petrolul Ploieşti - Poli

Ultimul meci televizat al sezonului ne găseşte în gura lupului petrolist, ploieştenii trăgând cu dinţii de şansele rămase pentru baraj. Avancronică pe scurt, azi.


Petrolul Ploieşti

Galbenii antrenaţi de Gigi „SMURD” Mulţescu nu au jucători suspendaţi în vederea partidei cu noi. În ultimele şapte meciuri, au câştigat de patru ori şi au pierdut de trei ori, inclusiv două înfrângeri acasă, dintre care una cu Daco-Getica (!). Şi-au mai revenit cu victoriile împotriva celor de la Farul, Brăila şi Ripensia, echipe fără tragere de inimă pe acest final de sezon.

Obiectivul lor este clar, trei puncte, dar chiar şi aşa calificarea la baraj depinde de rezultatele Clujului.

Poli Timișoara

Sperăm la un meci bun din partea alb-violeţilor, la care ar trebui să revină Olteanu şi Uyi, dar Calugher rămâne indisponibil, iar Manolache este suspendat.

Într-un fel, ar putea fi cântecul de lebedă al acestei echipe, atât din cauza mizei personale a lui Răchită, cât şi din dorinţa de evidenţiere a jucătorilor care privesc înspre orizonturi noi. De ţinut minte însă că nu am reuşit să încurcăm decât Snagovul dintre echipele din top cinci, o anti-performanţă care a contribuit la situaţia actuală.

Câteva vorbe ale antrenorului:
„Mă întorc acasă. Mă întorc pe stadionul la care am muncit un an de zile. Mă întorc în oraşul meu natal. Dar va fi un meci ca la Snagov, când nu m-am dat la o parte şi am făcut 0-0. N-am nicio legătură cu Cristi Vlad, nu mă interesează. Normal că vreau să câştig. Aşa îţi câştigi respectul, câştigând. Cred eu că la Snagov am stricat multe pronosticuri. Am făcut 0-0, cu Snagovul pe primul loc, iar noi pe ultimul loc.”
Cronica ultimei întâlniri: 

„Am pierdut atâtea meciuri strânse acasă, că doare. Și aproape mereu la un gol diferență, cu erori personale care au decis direcția punctelor. Aproape că te-ai fi așteptat ca, inevitabil, măcar câteva puncte să mai intre și în contul nostru, pe fotbalul arătat. Acesta este cam singurul plus de astăzi, că am jucat binișor, în orice caz mai bine ca în partidele cu Politehnica sau cu Aerostar. Doar că nu ne-a fost de ajuns și salvarea de la retrogradare pare teribil de departe.”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/11/poli-petrolul-01-00.html

16 mai 2019

Catalogul alb-violet: Poli - FC Argeş

Poli - FC Argeș 1:0 (0:0)
[19 voturi]

CRONICA MECIULUI


Dinu Moldovan

Trei, dacă nu patru intervenții foarte bune. Decisiv.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,4

Igor Țîgîrlaș

Mingile lungi n-au găsit decât rareori destinatarul. Aproape de a comite câte o eroare gravă în ambele reprize.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 6,4

Lorenzo Paramatti

Joc agitat al italianului, care a dat cu ușurință mingea adversarilor în două rânduri pe parcursul primei reprize. A crescut în joc ulterior, foarte puternic aerian, dar a luat ușor cartonaș galben.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,2

Antonio Manolache

Folosit fundaș central, Manolache a arătat multă calitate. Două intervenții decisive în poziție de unu la unu cu adversarul, tatonări agresive și multe intervenții bune la mingile înalte. A avut însă câteva scăpări poziționale în prima parte, în special la una dintre marile ocazii ale oaspeților.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,7

Lucian Buzan

Obligat să joace fundaș stânga, și el a suferit pozițional, depășit de câteva ori cu prea mare lejeritate. A compensat printr-o bună implicare la joc.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,5

Dorin Codrea

N-a început meciul cu dreptul, dar a crescut în joc și s-a dovedit decisiv pentru obținerea victoriei. Nu știu dacă este cel mai bun meci de când e la Poli, dar cu siguranță meciul în care aportul său a cântărit cel mai mult la obținerea punctelor.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 7,8

Lucian Oprea

Jocul imprecis de pase a marcat prestația sa, în special în prima repriză. Are meritul de a fi rămas activ tot meciul, aducându-și contribuiția la păstrarea rezultatului în finalul partidei. A ratat o bună ocazie de gol.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,7

Denis Golda

Două tentative de șut decente, travaliu bun, dar destul de puține reușite în plan ofensiv.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,8

Sorel Chemin

Două acțiuni bune și la el, una din care chiar puteam să înscriem, dacă Oprea finaliza mai bine. Nu mi s-a părut inspirat în alegerea paselor și a pierdut câteva mingi în zona centrală.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,3

Eugen Sidorenco

Rol important la gol, Sido a mai avut câteva incursiuni de-a lungul meciului. Nu a găsit însă continuările potrivite, iar replierea sa n-a fost mereu la cel mai înalt nivel.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,8

Alexandru Bădăuță

Deseori prea greoi în a da drumul la minge, a luat decizia perfectă la golul marcat de Codrea. Nu rețin să fi avut vreo ocazie de gol.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,8

REZERVE

Adrian Chiriac

Al cincilea jucătordin generația 2002 care debutează în acest sezon, Chiriac a primit chiar multe minute din partea lui Răchită. A alergat mult, a avut câteva intervenții aeriene bune și a fost pozitiv în joc. Un debut bun.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,8

Alin Ghidurea

Intrat în minutele de final.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 6,2

Giani Stere

Intrat chiar la ultima fază.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,9

ANSAMBLU

Valeriu Răchită

Cu numeroase absențe, Răchită a luat mai multe decizii inspirate, care ne-au permis să luptăm pentru victorie. În special prezența lui Manolache în centrul apărării a fost o alegere bună, acolo unde ar fi putut evolua și Ghidurea.

Revin asupra introducerii lui Chiriac, care n-a fost făcută doar la trecerea timpului, cum te-ai fi așteptat în cazul unui jucător de 2002. Ba, mai mult, a chiar funcționat, oferind un plus de energie echipei în duelurile da la mijloc. O mutare destul de curajoasă a antrenorului.

În plus, faptul că reușește să țină echipa montată, în ciuda dificultăților din afara terenului, este de apreciat.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,9

Echipa

Aplauzele de la finalul meciului au fost bine meritate de către echipă. În anumite momente nu eram sigur dacă avem nivelul de concentrare necesar pentru a ne impune, dar după deschiderea scorului, am arătat siguranță și atitudine.

Nota Cronicii: 6,5
Nota comunității: 6,7

Omul meciului

Dorin Codrea - 31,6%
Antonio Manolache - 15,8%
Niciunul - 15,8%
Dinu Moldovan - 10,5%
Lorenzo Paramatti - 10,5%
Denis Golda - 10,5%
Eugen Sidorenco - 5,3%

15 mai 2019

Poli - FC Argeş 1:0 (0:0)

Într-un meci al formațiilor alb-violete, ai noștri au arătat tărie de caracter, reușind să treacă de FC Argeș, ocupanta locului șase. Excelentul gol marcat de Codrea a făcut diferența, la capătul unei partide cu suișuri și coborîșuri.


Tocmai Codrea aproape că ne costă un gol la prima acțiune a meciului, oferind mingea pe tavă unui adversar în zona careului nostru, dar finalizarea ajunge în brațele lui Moldovan (min. 1). În ciuda unor mici neatenții de acest fel (cu consecințe mai limitate), jucăm bine în prima jumătate de oră, ajungând de mai multe ori la finalizare. Golda își trece în cont două șuturi pe lângă poartă (min. 10 și min. 31), Chemin și Sidorenco trag din unghi, primul în plasa laterală, al doilea pe lângă (min. 7 și min. 24), dar cea mai mare șansă o consemnăm la un șut al lui Chemin respins de portar, când mingea curge către Oprea în marginea careului, însă acesta pune latul și trimite pe portar (min. 20). FC Argeș punctează în plan ofensiv la faze fixe, cu Moldovan intervenind acrobatic la o minge reluată din marginea careului. Ultimele zece minute ale reprizei aparțin oaspeților, care trimit în bară la un corner (min. 35) și domină autoritar. Cea mai mare ocazie din contul lor apare la o excelentă pasă lungă peste apărarea noastră, acțiune la care scăpăm datorită finalizării complet neinspirate din poziție de unu la unu cu portarul.

Mitanul secund este destul de echilibrat, chiar dacă permitem argeșenilor o posesie prelungită. Aceștia beneficiază de mai multe faze fixe, cât și de două atacuri tăioase, însă se văd în continuare trădați la finalizare. Alb-violeții se chinuie să controleze mijlocul terenului și, chiar dacă beneficiem la rândul nostru de câteva cornere, nu reușim să trimitem spre poartă. Un duo de momente ajunge să decidă meciul; întâi, Moldovan deviază în bara transversală un șut de la 17 metri (min. 74); apoi, Codrea reușește o recuperare excelentă la mijloc, avansăm cu Sidorenco în stânga, acesta trimite central, balonul ajunge la Bădăuță, tentat să tragă, dar vârful pune mingea pentru șut inițiatorului fazei, care trimite precis pe lângă portar și în plasă (min. 75)! Oaspeților nu le convine deloc scorul și încearcă să egaleze. Prima șansă ne revină însă nouă, la o un voleu spectaculos al lui Codrea de la distanță, prins de portar (min. 80). Argeșenii îl întind bine pe Moldovan la o centrare periculoasă în fața porții, portarul nostru prinzând balonul cu un plonjon de efect (min. 85), mai trimit o dată pe lângă poartă (min. 89). De cealaltă parte, Paramatti dă spre vinclu la o fază fixă, dar portarul lui FC Argeș are talie și prinde sigur (min. 90+1). După ce a părut a mult mai mult decât doar trei minute de prelungire, arbitrul fluieră finalul.

Momentele de după meci, cu galeria salutând îndelungat echipa, punctează importanța prestației de calitate pe care au oferit-o jucătorii. Am notat astăzi și debutul unui jucător din generația 2002, Adrian Chiriac, căruia Răchită i-a acordat atâta încredere încât să-l introducă din minutul 79. Sâmbătă și duminică, Chiriac și colegii săi preponderent mai mari participă la turneul final al Campionatului Național U19.

Încercăm, pe cât se poate, să ne bucurăm de aceste ultime partide, în așteptarea veștilor despre viitor. Cert este că prea rar am avut parte în ultimii ani de o echipă alături de care să ne putem bucura.

Bravo Poli!

Poli: Moldovan - Ţîgîrlaş, Paramatti, Manolache, Buzan - Codrea, Oprea - Golda, Chemin, Sidorenco - Bădăuţă

Schimbări:

Chiriac pentru Chemin (min. 79)
Ghidurea pentru Buzan (min. 86)
Stere pentru Golda (min. 90+2)

14 mai 2019

Avancronică: Poli - FC Argeș

A venit rândul meciurilor fără miză, mult mai repede decât speram. Eșecul de la Bacău limitează orice ambiție de a urca mai sus în clasament, cele patru etape rămase fiind o oportunitate pentru jucători să prezinte argumente pentru a continua măcar la acest nivel sezonul viitor. Două o să treacă repede, cu această intermediară și deplasarea de la Ploiești, ca apoi Mioveni și Daco Getica să încheie acest bal amăgitor.


FC Argeș

Învingători în ultimul minut etapa trecută, cu regina partidelor decise în ultimele minute, Ripensia, argeșenii se pregătesc cu mari ambiții pentru sezonul viitor - Nicolae Dică ar prelua echipa, atacând promovarea. Oricum, dezmăț ca la FC Argeș mai rar - club susținut din bani publici care nu avea drept la promovare și totuși s-a clasat în prima parte a clasamentului în ultimele două sezoane, iar la vara va schimba jumătate din lot.

Piteștentii, antrenați de Augustin Eduard, au suferit din lipsă de obiectiv în această primăvară, dar par să se fi stabilizat oarecum în ultimele runde. Din câte văd, au un singur suspendat pentru meciul cu noi, pe tânărul Cătălin Barbu, care a acumulat patru galbene. Jucătorii vor dori să arate viitorului antrenor că merită să fie reţinuţi, deci ne putem aştepta la o replică aspră.

Poli Timișoara

La noi, pentru toată punctele adunate în retur, multe peste cele din tur, trebuie să ne recunoaștem departe de ținta propusă. Motivele le vom analiza la căderea cortinei, dar până atunci sper ca băieții să își dorească să arate că au capacitatea să împingă echipa spre jumătatea clasamentului în acest segment al campionatului - 2019. Momentan suntem pe locul 12, cu 16 puncte, la trei de „retrogradare”. Ne-am atașat cu toții de acești jucători și sper să ne țină spatele până la capăt, să ne rămână tuturor ceva pozitiv de la acest sezon.

Revin suspendații pentru acest meci (Moldovan, Codrea, Buzan, Bădăuță, Golda), dar l-am pierdut pe Uyi. Starea accidentaților va contura primul unsprezece, cu Olteanu şi Calugher absenţi probabili, Bădăuţă sub semnul întrebării şi Munteanu pierdut până la finalul campionatului.

Câteva vorbe din partea lui Răchită:
„Aştept o răbufnire de orgoliu din partea jucătorilor, ca să câştigăm meciul, să ne facem toţi datoria până la ultimul meci. Întâlnim o echipă bună, o echipă de tradiţie. Noi venim după o înfrângere la Aerostar, unde, din păcate, am pierdut trei jucători. Consider că încă o dată am demonstrat că în ciuda unora, noi ne-am respectat blazonul jucând toate meciurile la maximum, dovadă şi cele două fracturi pe care le avem, accidentări, cartonaşe roşii..”
Cronica ultimei întâlniri: 

„Plătim tribut unor decizii greșite luate la formarea lotului, iar o situație ca cea de astăzi nu mai lasă loc de alte comentarii. Dacă e să găsim niște stropi de apă în pahar, este că acesta nu era un meci de la care aveam mari așteptări, iar meciurile cu adevărat decisive pentru șansele noastre sunt ultimele trei din acest an. Fără niciun rezultat pozitiv până atunci, ne va fi însă teribil de greu să credem. Am mai scris-o, avem nevoie de completări de lot ca de aer. Conducerea încearcă niște mutări, dar trebuie să le și definitiveze. Căutăm motive de optimism precum apa în deșert.”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/11/fc-arges-poli-50-40.html

11 mai 2019

Aerostar - Poli 1:0 (1:0)

Chiar dacă ne-am jucat șansa, nu am reușit să venim cu vreun punct de la Bacău, astfel că suntem matematic retrogradați (având în vedere că Energeticianul și Pandurii vor avea un meci direct și una din ele va ajunge categoric la 39 de puncte). Mai mult decât atât, e nepractic să mai sperăm că la final vom ocupa un loc mai bun decât locul 18 pe care îl ocupăm acum, având în vedere că Aerostarul s-a distanțat prin această victorie la 9 puncte.


În ciuda numeroaselor absențe, primul unsprezece nu arăta rău, chiar dacă în privința fundașilor laterali s-a recurs la improvizații. Așa cum prea des s-a întâmplat în acest an, am început meciul cu handicap de un gol, chiar din minutul 3, când Vraciu finaliza din 6 metri o centrare de pe partea stângă. În continuare Poli a dominat teritorial, dar, tot așa cum ne-a obișnuit, nu a reușit să își creeze mari ocazii. Șutul lui Calugher (min. 22) este respins de sub bară, iar cel al lui Sidorenco (min. 29) nu pune probleme portarului. Băcăuanii în schimb replică pe contraatac, cu o bară a lui Buhăcianu. (min. 36)

Poli nu cedează nici după pauză și doar șansa a făcut să nu înscrie. Aceeași șansă care de altfel ne-a și protejat de primirea unui alt gol. Astfel, după douăzeci de minute fără ceva notabil în afara accidentării lui Munteanu, cele două echipe s-au angrenat într-un concurs de țintire a transversalei: Stere cu un șut din întoarcere de la 16 metri (min. 65), Ciocâltău pentru gazde (min. 69) și Chemin cu un șut de la 25 de metri (min. 72). Uyi n-a reușit să se ridice la nivelul colegilor, mingea trimisă de acesta cu capul din centrul careului (min. 67) trecând peste poartă.

Tot fundașul nostru este protagonistul, sau mai bine spus antagonistul, finalului de meci, primind două galbene în mai puțin de douăzeci de minute.

Pentru intermediara de săptămâna viitoare revin jucătorii suspendați, dar având în vedere accidentările lui Calugher și Munteanu și suspendarea lui Uyi, vom avea din nou probleme la încropirea echipei. Să sperăm că staff-ul tehnic va găsi soluții, iar jucătorii vor aborda meciurile ca până acum și să terminăm sezonul cu capul sus. Chiar dacă e să piardă, să o facă luptând. Iar în privința celor ce decid destinele lui Poli, ar trebui să înceapă să se gândească la viitor, cu speranța ca acesta să nu devină brusc limpede abia prin august.

Poli: Began - Ghidurea, Paramatti, Uyi, Manolache - Țîgîrlaș, Calugher, Munteanu, Oprea, Chemin - Sidorenco

Schimbări:
Stere pentru Calugher (min. 44)
Iovanovici pentru Munteanu (min. 57)

10 mai 2019

Avancronică: Aerostar Bacău - Poli

Ne-au liniștit bine de tot băieții în roșu și în negru etapa trecută, iar șansele salvării devin absolut teoretice. Matematic rămânem în cărți doar cu o victorie, dar și băcăuanii caută să cuprindă în palme ultimii stropi ai speranței.


Aerostar Bacău

Băcăuanii au avut șansele lor pe Dan Păltinișanu, dar au cedat în minutele de final, pierzând un punct oarecum meritat. Înfrângerea a fost urmată de demiterea lui Florin Bratu, o mutare disperată care are șanse minime să aducă o schimbare pozitivă în rândul formației moldovene. Andrei Vatră, fostul secund al lui Bratu, va conduce echipa până la finalul sezonului.

Forma celor de la Aerostar în acest an a fost deplorabilă - victoria cu ASU Politehnica a fost urmată de doar două alte reușite, una dramatică cu Daco-Getica și una în fața Brăilei dezbinate. Nu m-aș fi așteptat la asemenea rezultate, mai ales după ce Bratu a părut să reînvie echipa în toamnă și a avut timp să construiască un lot cu care să se salveze.

N-a ieșit pasența, la băcăuani existând nu doar o problemă de moral, dar și restanțe financiare. Chiar și așa, trebuie să ne așteptăm să lupte până la capăt, bazându-se pe cei doi atacanți, Buhăcianu și Vraciu, care împreună au înscris mai multe goluri ca întreaga noastră echipă (ajută și că Aerostar are o victorie cu 8-0 și una cu 9-1 în acest sezon).

Poli Timișoara

Atmosfera la echipă este precară după evenimentele ultimei etape. În acest meci ne vor lipsi cinci jucători suspendați (Golda, Codrea, Buzan, Moldovan și Bădăuță), plus Rogoveanu, accidentat și duo-ul Pop-Bîrnoi exclus din lot. Mai mult, Olteanu și Uyi sunt incerți, dar antrenorul crede că vor fi disponibili.

Așadar, în cel mai rău caz nu reușim să încropim un prim unsprezece din seniorii pe care îi avem la dispoziție. În cel mai bun caz, avem un unsprezece foarte rezonabil și două rezerve de seniori. Nu e dramatic, chiar dacă nu e nici ideal. În lotul echipei se regăsesc și trei juniori: mijlocașii Sergiu Românu (2002) și Velco Iovanovici (2000), precum și atacantul Alexandru Daminescu (2002).

Cert este că, pentru prima oară în 2019, va sta altcineva în afară de Moldovan în poartă. Șansele mai mari pare să le aibă Began. Totodată, Codrea, Buzan și Bădăuță, titulari cu U Cluj, vor trebui înlocuiți, cele mai probabile alternative fiind Manolache, Chemin și Oprea, cu Sidorenco mutat în avanposturi.

Oricum ar fi, dacă mai dorim să urcăm în clasament, avem doar opțiunea victoriei. Asta ne-ar putea împinge mai aproape de linie, în cazul în care alte echipe nu se vor înscrie la vară.

Câteva vorbe din partea lui Răchită:
„Am terminat antrenamentul de astăzi și, din fericire, am găsit un unsprezece bun, un unsprezece competitiv. Să fiți siguri că vom merge la Bacău se ne respectăm blazonul, brandul Poli, să respectăm suporterii și sunt convins că după meci vom avea ce să spunem. Cred că ne vom întoarce cu un rezultat pozitiv, ca să ne revedem cu suporterii noștri miercuri, la meciul cu FC Argeș, și să ne putem aplauda unii pe alții. Chiar dacă sunt suspendări, cinci la număr, accidentări două, cei care vor intra sâmbătă de la ora 11 cu Aerostar vor fi determinați, vor fi pregătiți să scoată un rezultat pozitiv.”
Cronica ultimei întâlniri: 

„După multă vreme, avem oportunitatea să fim furioși și pe altceva decât limitele abilității noastre: un arbitraj între enervat și caraghios, care a împins Bacăul către cele trei puncte. Una este să nu ți se dea mai mult decât meriți, dar când ești mereu echipa care suferă, care se apără, riști să fii cea căreia i se ia și ce i s-ar cuveni.”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/11/poli-aerostar-bacau-12-10.html

6 mai 2019

Catalogul alb-violet: Poli - U Cluj

Poli - U Cluj 0:3 (0:1)
[17 voturi]
CRONICA MECIULUI


Dinu Moldovan

Nicio șansă la goluri, a avut două intervenții sigure când a fost testat.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,1

Igor Țîgîrlaș

Meci așa-și-așa a veteranului din echipa noastră, care a fost depășit ușor în flanc la o ocazie în prima parte. A încercat mai multe centrări complicate, din prima, care nu i-au ieșit.

Nota Cronicii: 5,0
Nota comunității: 5,6

Lorenzo Paramatti

Italianul și-a trecut în cont mai multe intervenții importante în poziții dificile. Pe final a urcat destul de boem cu mingea la picior și a făcut-o oarecum bine, dar fără consecințe pentru jocul nostru. A fost prins sus la al treilea gol, însă acolo eroarea șade la devierea lui Buzan.

De remarcat scena din minutul 70, când Codrea și Coman s-au îmbrâncit înainte de executarea unei libere, centralul a vrut să dea galben amândurora, dar Paramatti, atent, s-a sacrificat, clamând că el a fost de fapt vinovatul.

Nota Cronicii: 6,0
Nota comunității: 6,3

Sergio Uyi

Poate ar fi trebuit să degajeze mai curat înainte de golul trei, dar a fost o fază dificilă, din mișcare. Un joc destul de bun în rest, mai ales că deseori a fost expus.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,8

Vlad Olteanu

Integralist până la acest meci (el și Moldovan), Olteanu a arătat sigur cât a jucat, a și urcat în mai multe rânduri la susținere, fără mult succes, însă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,3

Dorin Codrea

Mi s-a părut pozitiv aportul lui Codrea, care are însă pe conștiință eroarea de la golul doi. Din nou putea să înscrie la o fază fixă, a oferit mai multe diagonale de calitate, reușind și câteva recuperări dificile.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,6

Dănuț Munteanu

Și prestația lui Munteanu, în special în prima repriză, mi-a inspirat încredere. A fost combativ, a distrus ce trebuia să distrugă, nu s-a menajat. Poate ar fi putut intui mai bine ce se va întâmpla la golul doi, fiindcă a strâns prea aproape de Codrea cu doi adversari în spate.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

Lucian Buzan

Un meci cu puține reușite pentru Buzan - și asta referindu-ne strict la prima repriză, când a văzut rar mingea. Eroarea de la golul trei plutea cumva în aer, fiindcă nu s-a simțit deloc confortabil ca fundaș dreapta (chiar dacă a reușit o intervenție importantă).

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,1

Vadim Calugher

Neinspirat, pe lângă marea sa ratare (pur și simplu aveam nevoie de acel gol), încercând și niște combinații nereușite în preajma careului advers. A bătut bine câteva faze fixe.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,5

Eugen Sidorenco

A părut de vreo două ori că are șansa de a intra în careu, să finalizeze cu șut acțiunea, dar n-a reușit s-o facă. O cursă excelentă care a precedat șansa irosită de Calugher.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 6,1

Alexandru Bădăuță

Efort consistent din partea vârfului nostru, lipsit însă de rezultate. Regret că nu-l văd să încerce deschideri mai rapide, au fost mici portițe în partea secundă și, mai ales la 0-2, merita riscul.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,2

REZERVE

Sorel Chemin

De această dată Chemin a intrat foarte rău în joc - consecință, probabil, și a zilelor de antrenament pierdute. Nu rețin să fi avut o fază finalizată cu succes.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,1

Giani Stere

Nici Stere nu ne-a dat impulsul de care aveam nevoie. A deviat bine cu capul o dată, dar în rest s-a văzut că nu are meciuri în picioare.

Nota Cronicii: 4,5
Nota comunității: 5,1

Lucian Oprea

A prins zece minute mai liniștite față de ultima sa intrare. Nici el nu s-a văzut în mod special.

Nota Cronicii: -
Nota comunității: 5,2

ANSAMBLU

Valeriu Răchită

Când vine un arbitru și-ți dă peste cap tot planul de joc cu o decizie aberantă este greu să te redresezi. Echipa s-a exprimat bine în prima parte, dar ne-am lovit de eterna problemă - calitatea la finalizare, dificultatea de a ajunge din faze cursive la poartă. Asta, alături de impreciziile personale, ne-a îngreunat sarcina în fiecare meci.

Schimbările n-au funcționat de fel. A atras întâi atenția înlocuirea lui Olteanu la pauză și reașezarea fundașilor laterali - mișcare fără rezultate pozitive pentru echipă, atât fiindcă Chemin n-a avut un meci bun, cât și fiindcă Buzan, ca fundaș dreapta, nu a mai susținut ofensiva. Răchită a explicat ulterior că Olteanu avea anumite probleme fizice, explicând decizia înlocuirii. Intrarea lui Stere la 0-2 ne-a îngreunat jocul, atacantul fiind jucat prea rar cu mingile la care poate face o diferență - lungi și pe sus. Iar Oprea, intrat în ultimele zece minute, a avut o jumătate de incursiune.

Orișicum, la efortul depus în căutarea egalării, împrospătarea echipei era necesară, iar variante net superioare nu cred că erau pe bancă.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,5

Echipa

Nu este mare lucru de adăugat. După calvarul lui 2018, marcat la nivelul lotului de grupuri-grupulețe și frustrări maxime, acești jucători par, vorba englezului, a breath of fresh air prin maniera în care se luptă pe teren și formează un colectiv unit. Următoarele săptămâni vor fi însă dificile şi pentru ei. Ambiţia de a ajunge cât mai sus, în speranţa că alte echipe se vor retrage, rămâne o ţintă, să vedem dacă putem să ne apropiem de ea.

Nota Cronicii: 5,5
Nota comunității: 5,8

Omul meciului

Niciunul - 35,3%
Lorenzo Paramatti - 23,5%
Eugen Sidorenco - 23,5%
Igor Țîgîrlaș - 5,9%
Dorin Codrea - 5,9%
Dinu Moldovan - 5,9%

Nota arbitrului - 2,2

5 mai 2019

Poli - U Cluj 0:3 (0:1)

Mai rar mi-a fost dat să văd o bătaie de joc din partea unui arbitru ca cea de astăzi, cu centralul Cristian Codrea luându-și toate măsurile ca vizitatorii de astăzi să plece cu punctele de pe Electrica. Penaltyul inexistent este doar una din piesele importante ale prestației sale, iar când tragem linia cel mai frustrant este că nu am fost lăsați să ne jucăm șansele.


Meciul începe cu clujenii în atac, obiectivul echipei noastre fiind să absoarbă presiunea și să profite de lentoarea fundașilor centrali Abrudan și Cordoș. Primul sfert de oră trece fără mari emoții, când Codrea vede galben la primul fault pe care îl face - un semn rău, îmi zic (min. 15). La faza imediat următoare, centralul dă o liberă în dreptul careului tot pentru un presupus fault al lui Codrea, acordat cu maximă ușurință. Aceste două decizii pălesc față de ceea ce urmează: libera este bătută în careu, Bădăuță respinge lejer cu capul, arbitrul fluieră penalty și îi dă galben atacantului nostru. O decizie de neînțeles, reluările confirmând lipsa oricărui contact. Protestele sunt pentru fraieri, oaspeții deschid scorul prin Axente. Remarc două alunecări periculoase ale clujenilor în minutele următoare, iar atunci când dă fault, centralul uită să acorde și galbenul. Din păcate, frustrările față de arbitru nu explică de ce alb-violeții eșuează în a egala. Avem trei ocazii bune spre foarte bune la faze fixe, dar Paramatti, Codrea și Uyi nu o bagă în ațe (min. 30, min. 36, min. 38). Cea mai mare șansă o are Calugher, servit excelent de Sidorenco la capătul unei curse personale, numai că șeptarul, nemarcat în centrul careului, pune prost piciorul la minge și trimite peste (min. 42).

Răchită riscă la pauză și îl înlocuiește pe Olteanu cu Chemin. Totodată, îl mută pe Țîgîrlaș fundaș stânga și Buzan este retras fundaș dreapta. Avem intensitate, stăm sus, presăm, însă ne lipsește viteza de execuție care să facă diferența. Oaspeții înțeapa plasa laterală la un șut semnat de Axente (min. 55) și este clar că avântul nostru nu va fi sustenabil pe termen lung. Termenul, se dovedește, este în fapt foarte scurt. Arbitrul dictează fault foarte, foarte ușor la Sidorenco undeva spre mijlocul terenului, ceea ce ne fixează în careu. Libera este bătută lung, Codrea deviază mingea cât să o direcționeze peste Munteanu, balonul îl lovește pe Axente și îi cade bine la șut lui Abrudan, care înscrie (min. 59). Cădem, introducerea lui Stere nu schimbă mersul partidei, clujenii irosesc câteva ocazii și scapă de cartonașe roșii bine meritate la Berci și Abrudan. Moldovan scoate la una din numitele ocazii, însă o altă eroare de judecată oferă oaspeților al treilea gol: Buzan, urcat spre mijloc, sare pe sub o minge, cât s-o devieze perfect pentru Chitoșcă, acesta centrează, Uyi pune piciorul dar nici norcul nu este cu noi și balonul ajunge la Gavra, care înscrie din interiorul careului (min. 78). Că poate a fost henț la preluare nici nu mai contează. Băieții caută golul de onoare, pe care l-ar fi meritat, însă nu-l găsesc iar meciul se încheie, cum altfel, urât, cu al doilea cartonaș galben și eliminarea ușoară a lui Buzan în minutele de prelungire.

Niște observații, făcând abstracție de maniera în care arbitrajul a condiționat rezultatul - și clar a făcut-o, fiindcă meciul era gândit altfel, cu oaspeții forțând golul, nu invers. La fel ca și cu Chindia, am dominat perioade lungi de timp una dintre ocupantele podiumului, fără să obținem ceva pentru munca noastră. Lipsa de calitate la finalizare ne-a costat din nou, așa cum ne-au costat cele două erori de plasament care au contribuit decisiv la două goluri ale clujenilor. Rămân 15 puncte în joc, cu noi la 12 de salvare. Va să zică, ne rămâne doar să jucăm fotbal.

Poli: Moldovan - Țîgîrlaș, Paramatti, Uyi, Olteanu - Munteanu, Codrea - Buzan, Calugher, Sidorenco - Bădăuță

Schimbări:

Chemin pentru Olteanu (min. 46)
Stere pentru Munteanu (min. 61)
Oprea pentru Codrea (min. 80)

4 mai 2019

Juniori: Poli - ASU Politehnica

După derbyul la U19 de miercuri, câștigat cu 7-1 în fața celor de la LPS Banatul, alb-violeții și-au disputat primul loc cu ASU Politehnica. A fost un meci cu intensitate, în care adversarii au trimis pe teren mai mulți jucători de 2003, din generația cea mai puternică a clubului, dar diferența de vârstă a jucat împotriva lor în finalul meciului.


U19: Poli - ASU Politehnica 2:2 (0:0)

Miza partidei își spune cuvântul, iar ambele formații abordează jocul cu reținere. Cea mai mare șansă a reprize ne aparține, cu Belu servit de Iseini în centrul careului, șutul său este parat de portar iar Iseini împinge mingea în poartă - dintr-o poziție de ofsaid, însă. Bătălia se dă în partea secundă, în care avem câteva oportunități la debut. Scorul îl deschid oaspeții: un atac în flancul nostru stâng, mingea ajunge în careu la un adversar, al cărui șut lovește bara și intră în plasă. În loc să ne regrupăm, primim repede al doilea gol: centrare tot din flancul stâng, marcaj larg lângă bara a doua, Mosoarcă intervine la prima reluare, însă nu mai are ce face când mingea revine tot la jucătorul advers. Sarcina noastră pare brusc una extrem de dificilă, deși mai avem jumătate de oră de jucat. Din fericire, înscriem relativ repede, când Mitre împinge în poartă libera lungă bătută de Românu. Controlăm jocul, avem ocazii, nu înscriem. Până în minutul 90: diagonală de calitate a lui Iseini, șut excelent din voleu al lui Mitre, portarul este depășit și balonul intră în plasă. Bucuria alb-violeților noștri este palpabilă, iar la capătul celor trei minute de prelungire, băieții celebrează câștigarea grupei înaintea rivalelor din oraș.

Turneul zonal urmează la sfârșitul săptămânii viitoare.

Poli: Mosoarcă - Marc, Mirescu, Tașcă, Badaood - Iovanovici - Buga, Mitre, Iseini, Românu - Belu

Au mai intrat: Ursu, Covaciu, Mihai

U17: Poli - ASU Politehnica 2:0 (1:0)

Partida de la juniorii mari a avut prioritate și miză mai mare, inclusiv pentru adversari, ceea ce nu înseamnă că băieții antrenați de Vlătănescu nu aveau pentru ce juca: locul doi poate duce la faza zonală, în funcție și de rezultatele din celelalte grupe.

Alb-violeții noștri domină partida, chiar dacă oaspeții au două șanse de gol în prima parte. De această dată, golul îl înscriem noi, grație insistenței lui Daminescu, care trimite cu capul în poartă de lângă un adversar mai înalt. Rămânem periculoși și ajungem deseori în egalitate numerică prin preajma careului advers, fără a avea lucidiate la ultima pasă sau la finalizare. Odată ce schimbăm terenul în repriza secundă și vântul trece de partea noastră, controlăm cu destulă lejeritate meciul și mai ratăm de câteva ori. Ne desprindem tot printr-o reușită a lui Daminescu, un șut din întoarcere din interiorul careului, și la final ratăm șansa celui de-al treilea gol prin Toboșaru și Zetu. Nu mai contează, duelul a fost câștigat.

Rămâne să vedem dacă și juniorii de la U17 acced mai departe, altfel ne putem aștepta la întăriri trimise către U19 în vederea turneului zonal.

Poli: Velcea - Foca, Roșu, Bain, Codrea - Turdean - Dobrincu, Periat, Chiriac, Toboșaru - Daminescu

Au mai intrat: Zetu, Balabuc, C. Buhăceanu, Colțiș

3 mai 2019

Avancronică: Poli - U Cluj

Satisfacţia victoriei cu ASU rămâne cu noi, dar greul continuă. Rezultatele ultimei runde - în special victoria lui Daco-Getica la Petrolul - ne-au fost potrivnice, astfel că distanţa de liman rămâne de zece puncte, cu doar optsprezece rămase în joc. Victoria este unica variantă pentru fiecare din aceste ultime şase partide.


Universitatea Cluj

Atmosfera la Cluj este apăsătoare după eşecul în faţa Ripensiei. Perspectivele promovării directe au scăzut substanţial, în vreme ce barajul promite să fie clasicul David vs. Goliat, indiferent de adversarul de primă ligă care va întâmpina formaţia de pe locul trei din L2.  Astfel, meciul cu noi este unul capital pentru clujeni, pe care îi mai aşteaptă şi alte dispute aprige până la final. Cu toate numele şi toată susţinerea de care beneficiază Universitatea, aşteptările erau, clar, să se promoveze din prima.

Din câte înţeleg, pentru întâlnirea cu noi alb-negrii vin fără trei oameni de bază: Goga, Florescu şi Sepsi. Sunt pierderi importante, dar U are resursele să acopere absenţele lor. Problemele cele mai mari survin în apărarea clujenilor, drept dovadă şi cele trei goluri încasate cu Ripensia, meci în care portarul Dur-Bozoancă a lăsat de dorit. Este clar că lucrurile nu merg şnur, că echipa suferă şi că Lobonţ, antrenorul-debutant, are dificultăţi în a scoate maximul de la jucători. Plecarea lui Mircea Cojocaru, care a fost antrenor la U în acest sezon, iar de la venirea lui Lobonţ îl ajuta ca director tehnic, nu este nici ea un semn bun.

Chiar şi aşa, toată lumea se aşteaptă ca U să treacă de alb-violeţi, de voie, de nevoie.

Poli Timișoara

Ne uităm în clasament şi doare - chiar dacă echipa joacă altceva decât în tur, are şanse în fiecare meci, încă n-am legat două victorii consecutive în 2019. De aici şi durerea. Meciul acesta reprezintă o nouă şanse de a o face.

La echipă nu e loc de mari surprize. Va lipsi Golda după cartonaşul roşu văzut cu ASU, iar Rogoveanu se recuperează în continuare după accidentarea suferită la meciul cu Snagov.  Fără Bilia, care a părăsit echipa, opţiunile pentru bancă devin din ce în ce mai puţine, dar dispunem în continuare de câteva soluţii care pot dinamiza jocul în repriza secundă.

Chemin a ratat câteva antrenamente săptămâna aceasta din cauza unor probleme personale, dar ar putea să-şi păstreze locul în primul unsprezece. Dacă va fi aşa, doar unul dintre Bădăuţă şi Sidorenco mai are loc în echipă.

Câteva vorbe din partea lui Răchită:
„Ne aşteaptă probabil cel mai greu meci pe care-l puteam avea acasă. Întâlnim o echipă U Cluj rănită, care joacă şansa de a ajunge pe locurile promovabile direct. Şi noi vom face tot posibilul să câştigăm acest meci. Sunt trei puncte vitale, la situaţia în care ne aflăm în clasament. Să vă aşteptaţi la un meci crâncen, cu săbiile pe masă. Sper eu ca după meci să fim noi cei care ne bucurăm.”
Cronica ultimei întâlniri: 

„Sincer, am arătat ca n-avem ce căuta în liga secundă. Cauzele sunt destule, dar valoric nu suntem la nivelul la care ar trebui să fim, iar etapă de etapă scade numărul jucătorilor experimentați din echipă. Această impresie o putem spăla dacă batem pe Aerostar, dar problemele sunt mult prea adânci pentru a fi acoperite de o victorie solitară.”

https://www.cronicavioleta.ro/2018/10/u-cluj-poli-40-10.html
Google+