Botoșani - Poli 2:0 (2:0)

Avem un talent special să facem meciurile ușoare Botoșaniului. Nu că gazdele n-ar fi fost peste noi, mai ales în prima repriză, dar i-am lăsat să se desprindă din neatenții defensive, ca apoi să luptăm oarecum în gol cu limitatele resurse de atac de care dispunem - cu atât mai mult cu cât au lipsit doi titulari, Artean și Bărbuț. Doar că asta e realitatea echipei, avem nevoie de precizie în apărare și puțină șansă în rest pentru a obține punct(e). A trecut o serie excelentă, care merită aplaudată. În continuare trebuie să ne tragem curaj din aceste rezultate, că nu intrăm niciodată bătuți pe teren.

Pe teren, după prima jumătate de oră, lucrurile nu arătau așa de rău. E drept că gazdele au avut o bară în minutul 11, când Barbosa l-a driblat pe Novak în marginea careului, n-a fost atacat, și a avut timp să tragă. Sau că în minutul 32, când Matulevicius s-a ajutat de braț să-l depășească pe Bocșan și a rămas în fața lui Straton, doar finalizarea slăbuță a atacantului i-a permis portarului nostru să intervină. Dar în rest jocul a fost unul echilibrat, cu Botoșaniul destul de frustrat în posesie, fără momente deosebite de inspirație. A fost însă de ajuns o combinație rapidă în flancul nostru drept, Istvan Fulop a scăpat liber în careu și a pus mingea între linii, acolo unde mereu am fost linșați în meciurile anterioare cu acest adversar, găsindu-l pe Barbosa (și nu numai) liber la finalizare. Golul era inevitabil. Asta se întâmpla în minutul 35, ca doar cinci minute mai târziu să oferim un cadou și mai generos echipei gazdă. Întâi Llorente a gafat în fața propriului careu, după ce a pierdut mingea și a cauzat un fault pe linia careului mare. Ionuț Popa a ales să efectueze o schimbare chiar înainte de executarea fazei fixe, însă adevărata surpriză au produs-o botoșănenii, care n-au tras la poartă, ci au pasat unui jucător aflat la limita ofsaidului și complet demarcat, în dreptul zidului nostru, de unde a trimis balonul prin spatele celor care de abia se dezmeticeau, iar același Barbosa a finalizat lejer. În tot acest răstimp, noi n-am reușit să ajungem decât în două rânduri prin preajma careului advers, de ambele ori Vraciu trimițând centrări oarecum periculoase prin fața porții, neajunse însă de Drăghici.

A doua parte a fost una aproape lipsită de evenimente. Botoșani n-a mai forțat, iar Poli, deși ușor învigorată de schimbările efectuate, n-a reușit să construiască mare lucru. Gazdele au avut o bună șansă la scurt timp după reluare, când Straton a prins o centrare șutată în fața porții, dar în rest n-au mai tras periculos. Noi am tot așteptat mica minune, însă a fost nevoie să schimbăm executantul fazelor fixe, ca prima șansă să apară. Astfel, în minutul 73, Roșu a bătut o liberă de departe, mingea l-a găsit pe Bocșan care i-a trimis lui Cânu, acesta finalizând cu exteriorul, doar că balonul a lovit bara transversală și a revenit în brațele portarului. Era să se mai întâmple ceva la un corner, cu Croitoru ajuns cu șansă la finalizare, dar s-a dat fault - aiurea. Din păcate, cam atât a fost, singura altă acțiune cât de cât notabilă fiind o cursă a lui Mailat în flanc, din care n-a ieșit decât un corner. Cam atât a fost.

Partea plină a paharului e că am luat mai puțin de cinci goluri. Se vede clar o organizare defensivă superioară, care a și facilitat laudele aduse jucătorilor din apărare în ultima vreme. Astăzi am fost însă destul de impreciși, atât Cânu, cât și Bocșan fiind vulnerabili, mai ales în prima parte - după care și-au revenit. Titularizarea lui Cârstocea pentru Artean a fost degrabă regretată de Popa, acesta fiind înlocuit chiar înainte de marcarea golului doi. Nici Vraciu pe dreapta n-a fost tăios în atacuri, dar măcar a ajuns de două ori în poziții decente. Pe fondul prestației ofensive pe care am arătat-o, era greu să-i ceri să facă minuni. Deși a muncit mult, Croitoru a irosit cea mai de preț armă de care dispunem, fazele fixe, în vreme ce inspirația lui Doman nu l-a ajutat astăzi. Iar micile plusuri oferite de introducerea trio-ului Șeroni, Roșu, Mailat au fost doar atât, mici. 

Cam atât. Trebuie să rămânem concentrați pentru disputa care urmează, un meci cu potențialul de a fi fascinant în fața celor de la Dinamo. Putem învinge. 

Poli: Straton (5,5) - Străuț (5), Bocșan (5,5), Cânu (5,5), Novak (5,5) - Llorente (4,5), Cârstocea (5) - Vraciu (5), Croitoru (5), Doman (5) - Drăghici (5)

Schimbări:

Șeroni (5,5) pentru Cârstocea (min 40)

Roșu (5,5) pentru Drăghici (min 57)

Mailat (5,5) pentru Doman (min 59)

CR: Chindia Târgoviște - Poli 0:2 (0:1)

"Fostul Recaș" a dispus fără probleme de redutabila echipă a Chindiei, care "a adunat de două ori mai multe puncte în acest sezon" decât rivala din această înfruntare de Cupa României. Asta, în spusele crainicului de la stadion. Dubla lui Doman a făcut treabă ușoară din formația de liga secundă, aceștia din urmă contând doar după ce Poli a redus motoarele la avantajul de două goluri pe tabelă.

Cu un unsprezece fără compromisuri sau experimente (doar Cârstocea și Curileac nou-intrați față de ultimul meci), diferența dintre echipe a fost foarte clară pe parcursul primei reprizei. Poli, ca niciodată, a dominat copios, grație unui pressing efectuat cu convingere și eficacitate în jumătatea adversă. Chiar și așa, a fost nevoie de un sfert de oră până la prima ocazie, venită la o fază fixă: corner executat de din partea dreaptă, Cânu pune capul convingător, dar portarul gazdelor scoate acrobatic. Acesta a prins, în doi timpi, și șutul de la distanță expediat de Artean câteva minute mai târziu, ca apoi Doman și Drăghici să nu reușească să-și cadreze șuturile. Prima șansă pentru gazde a venit la o fază în care apărarea noastră a blocat două mingi trimise din marginea careului, și în afara unui șut peste expediat după deschiderea scorului, din cam aceeași zonă central-stânga, n-am avut parte de emoții. Și că am adus în discuție golul reprizei, acesta s-a arătat în minutul 30. Atunci, Străuț a bătut un aut (câștigat tot pe seama unui pressing activ), Drăghici a prelungit cu capul, Cârstocea a reușit să-i pună mingea lui Doman și să tragă doi adversari cu el, creând astfel un culoar pentru decarul nostru, a cărui execuție a găsit colțul de jos al porții adverse! Deși n-au mai fost șanse mari până la pauză, direcția jocului a rămas neschimbată, iar noi n-am reușit să profităm pe seama unei sumedenii de faze fixe din preajma careului advers.

Treburile au continuat în același sens în a doua parte. Cel mai bun om al echipei clasate pe locul patru în liga secundă, portarul Meilă, a avut de lucru îndată, dar după două intervenții bune, n-a mai avut ce face în minutul 53. Atunci, gazdele au pierdut o minge în propria jumătate, Drăghici la servit ideal pe Doman și acesta, unu la unu cu Meilă, a trimis lobat în poarta goală. A urmat o perioadă mai lejeră de joc, în care Chindia a urcat mai mult, însă aproape toate finalizările au fost de la distanță și au ratat poarta. Excepția a venit la un corner, când Curileac a parat excelent, în fața unui adversar aflat într-un ofsaid nesemnalizat. Cu Mailat în teren, fazele periculoase pe care le-am mai construit au curs de regulă pe acel flanc. În minutul 70, Doman l-a deschis pe acesta, șutul său a fost parat de portar, iar apoi Roșu n-a nimerit poarta la mingea care i-a revenit. Poate cea mai mare șansă reală a gazdelor s-a arătat de abia în minutul 88, la o un moment de neatenție colectivă în defensiva noastră, soldat cu un șut din interiorul careului, fix pe poziția lui Curileac însă. Ar fi trebuit să se termine trei - zero în prelungiri, dar Mailat (șut în capul portarului), Cârstocea (șut peste la aceeași fază) și Străuț (cap pe lângă la un corner) n-au reușit să concretize șansele ivite. Bun și așa, totuși.

Dacă etapa trecută n-am fost chiar mulțumit, în ciuda rezultatului, astăzi mi-a plăcut ce-am văzut. Poli și-a impus jocul de la bun început, a controlat partida cu un adversar dovedit net inferior (deși pe foaie nu părea), și a finalizat frumos în două rânduri prin Doman, omul meciului. Toată echipa a evoluat bine, în prim plan cu mijlocașii care au recuperat/interceptat multe baloane. Poate că benzile din apărare au lăsat puțin de dorit, nici Novak, nici Străuț nereușind să se impună ofensiv și nereușind să gestioneze grozav câteva faze dezvoltate de gazde prin diagonale lungi înspre flancuri. Dintre cei care au intrat pe parcurs, Mailat a avut parte de cele mai multe acțiuni și va regreta că nu a reușit să înscrie măcar o dată, în vreme ce Roșu n-a ieșit în evidență și Sîntean a prins prea puțin timp pentru a se remarca. 

Mergem mai departe în ambele Cupe așadar, deși poate aș fi dorit ca mai mulți tineri să evolueze astăzi. Între timp, situația din jurul gazonului rămâne critică, cu știrile din această săptămână (numirea lui Neaga, posibila plecare a lui Drăgoi, neplata chiriei la Dan Păltinișanu) planând sumbru asupra activităților curente.

Dar să aplaudăm ce e de aplaudat, bravo Poli!

Poli: Curileac (6) - Străuț (5,5), Cânu (6), Șeroni (6), Novak (5,5) - Artean (6) - Bărbuț (5,5), Llorente (6), Cârstocea (6), Doman (7) - Drăghici (6,5)

Schimbări:

Mailat (5,5) pentru Drăghici (min 64)
Roșu pentru Llorente (min 70)
Sîntean pentru Doman (min 87)

Interviu: Lucian Oprea

Când am programat interviul, nu realizasem că în aceeași zi se disputa meciul cu Viitorul. Dispuneam de o fereastră destul de îngustă, căci Luci avea școală de dimineață, la ora 16 începea antrenamentul echipei secunde, iar la 18 era meciul echipei mari. Mi-era teamă că am compus o listă de întrebări prea lungă și că va trebui să ajustez din mers ce voiam să-l întreb. Dar după primele răspunsuri fără ezitare și fără stat pe gânduri m-am uitat pe furiș la ceas de frică să nu terminăm interviul prea repede. Toate temerile au fost fără temei, căci tânărului din fața mea îi place să vorbească mult, fie despre cariera sa de până acum, fie despre mulțumiri și nemulțumiri, fie despre vise și planuri de viitor.

Lucian Oprea e printre cei cinci debutanți în prima ligă din meciul cu Iași de la finalul sezonului trecut, după ce la echipa mare debutase cu un an mai devreme, în liga a doua. Momentan își face datoria la Poli II din postura de mijlocaș defensiv, unde, alături de colegul de linie Cosmin Bîrnoi, a fost titular în fiecare meci. Speră, normal, să mai prindă șansa afirmării în prima ligă, mai ales că anul viitor își încheie junioratul. Dar mai bine îl lăsăm pe el să ne spună mai multe.

CV: Cum te-ai apucat de fotbal?

LO: Am avut un mare noroc, că terenul de fotbal era în fața casei. Probabil ajungeam oricum la fotbal, dar din pricina asta m-am apucat așa de repede, la opt ani. Numai ce se formase o echipă, Luceafărul Timișoara, la care era antrenor Angelo Foale. El m-a întrebat dacă vreau să fiu la fotbal, eu m-am dus să cer voie părinților, am tras-o pe mama de mână, și m-au lăsat. Oricum eram toată ziua la fotbal.

CV: La Poli cum ai ajuns?

LO: Câțiva ani mai târziu, acum trei sau patru ani, și nea Tavi, tatăl lui Angelo Foale, care a contribuit mult la evoluția mea ca fotbalist, a zis să merg la Poli o săptămână, ca să-mi vadă nivelul. M-a văzut domnul Vlaicu și după prima zi de antrenament m-a și chemat. La început eram indecis, mi-era confortabil la Luceafărul, dar am realizat că cel mai bine pentru mine era să ajung la Poli. Condițiile de aici erau incomparabile, chiar dacă îi apreciez mult pe antrenorii Tavi și Angelo Foale.

CV: Ce traseu ai avut la Poli?

LO: Am jucat la vârsta mea, la domnul Vlaicu, când eram la juniori C. Apoi, la juniori B, am fost cu domnul Frușa și pe final de sezon am debutat în liga a doua. M-a promovat Dan Alexa, după o perioadă de două-trei luni de antrenamente intense. Eram foarte pregătit, dar din păcate am jucat doar trei minute pe final cu Satu Mare, în ultima etapă. După aceea am trecut la juniorii A, am jucat în campionatul Elitelor, când am pierdut și finala Cupei României [n. ed. sezonul trecut]. Și debutul în Liga 1.

CV: Ce post ai jucat de-a lungul timpului?

LO: Acum sunt mijlocaș central, uneori defensiv. Am început însă ca extremă dreaptă când eram mic – aveam viteză și eram mai scund. Ulterior am jucat atacant puțin. Totul s-a schimbat când am crescut brusc douăzeci de centimetri, într-o perioadă de doar opt-nouă luni. Atunci a trebuit să-mi ajustez postul, fiindcă pierdusem mult din viteză, din forță.

CV: Care crezi că sunt atuurile tale?

LO: Inteligența în joc cred că e cea mai mare, din acest motiv am ajuns să joc mijlocaș. Mi-au spus-o și antrenorii de-a lungul timpului. Am și viziune, acum un plus de forță, și cu o agilitate bună pentru înălțimea mea.

CV: Ce ai îmbunătăți?

LO: Aș lucra la finalizare. Am prea puține goluri, doar unul de când a început liga a treia! Vreau să am mai multe, chiar dacă joc la mijloc – în primul rând pentru echipă, nu pentru mine. Domnul Stoicov se axează pe ce ne trebuie, ce ne lipsește. Și cred că mi-ar mai trebui forță, încă nu sunt acolo unde vreau să fiu. Mai am de muncit.

CV: Cu loturile naționale ai avut contact?

LO: Când eram mai mic am avut ghinion. Fiind la Luceafărul, n-am avut mult acces, majoritatea jucătorilor erau luați direct de la Poli. N-am fost la nicio selecție până la șaisprezece ani. De obicei selecțiile se fac de la mai multe echipe, însă de la Luceafărul nu ne-au trimis niciodată. Odată ce am ajuns la Poli, am fost chemat. Chiar fusese numit Bogdan Vintilă și i-a plăcut de mine, m-a chemat la o altă selecție la Mogoșoaia. Eram o sută inițial și după mai multe trieri am rămas douăzeci și cinci, printre care și eu. Am făcut parte din acel lot extins, am făcut cantonament la Tărlungeni, și am jucat două partide cu Moldova, la ei. Generația mea e însă una foarte bună, ‘98, și am observat că în ultima vreme n-a mai chemat deloc de la Poli. Mai ales acum că am trecut la categoria de U21, va fi și mai greu pe viitor.

CV: Mai știi când ai debutat în fotbalul de seniori?

LO: La 12-13 ani la Bobda, în liga a patra, am uitat să specific că am fost și acolo! Îmi aduc aminte că patronul clubului a venit la nea Tavi, neavând jucători, și au făcut o fuziune. M-a luat și pe mine nea Tavi, fiindcă îi plăcea mult de mine, eram ca și copilul lui, toată ziua acolo la antrenamente cu el. Dar la acel nivel eram total depășit ca să joc, deși am evoluat în mai multe partide. A fost oricum o experiență care mi-a prins bine.

CV: Vreo echipă preferată de afară?

LO: Arsenal. Cu ei țin de când eram mic, deși nu îi urmăresc în mod specific. Îmi place Premier League în general.

CV: Jucători preferați?

LO: Îmi plăcea mult de Michael Ballack când eram mic. Mai recent, Sergio Busquets e pe stilul meu.

CV: Urmărești jucători anume, să înveți de la ei?

LO: Nu prea. Îmi place să urmăresc fotbalul, dar mă fură jocul. Ne mai zicea antrenorul să ne uităm la câte un jucător, să învățăm ceva de la el. Dar mi-e greu, în Premier League se joacă la un ritm deosebit, e cel mai spectaculos joc. Acolo e visul, acolo vreau să ajung.

CV: Apropo de asta, acum două sezoane ai debutat în liga a doua, acum un sezon în Liga 1. Ți-ai setat vreun obiectiv?

LO: Da, doresc să strâng câteva meciuri în Liga 1. Dar acum că văd cum decurg lucrurile, mi se pare destul de dificil. Când s-a făcut lotul inițial, eram patruzeci-cincizeci de jucători, și juniori, și aduși. Am făcut patru zile probe, antrenamente, joc. Ulterior s-a făcut lotul de douăzeci și doi de jucători și am fost în acel lot. Însă apoi au început amicalele, s-au mai adus câțiva jucători, și eu n-am mai fost în lot la niciun meci. Nu mi s-a spus nimic și eu doream șansa mea, să demonstrez că pot.

CV: Ai mai vorbit cu Ionuț Popa în perioada pregătirilor?

LO: Nu prea, cu domnul Bălu am vorbit mai mult. Mă încurajează mereu. Domnul Popa mă punea la antrenamente fundaș central și mie-mi era greu, fiindcă nu am jucat pe acel post. Dar din lipsa unei dubluri în acea perioade, eram folosit acolo. E drept că sunt și mulți jucători în linia de mijloc.

CV: Ulterior te-ai mai pregătit cu echipa mare?

LO: Nu. Am făcut pregătirea cu echipa mare și apoi a început echipa a doua și am fost trimis acolo să jucăm. Nu știu exact cum de a rămas așa. Atunci am prins și pregătirea cu echipa a doua și acum resimt puțin oboseala. La liga a treia se aleargă mult. E alt nivel decât la liga a patra, dar cred că am avea rezultate mai bune dacă ne-am antrena toți împreună. Așa, unii-s la echipa mare, alții la echipa a doua și ne vedem doar în ziua meciului. Dar jocul cred că e bun.

CV: Atunci cum ți-ai ajustat obiectivul?

LO: Vreau să ajung la echipa mare, vreau să joc, vreau să joc mai sus.

CV: La anul termini junioratul. Ce așteptări ai?

LO: Nu știu. Chiar nu știu. Clubul trebuie teoretic să-mi facă o ofertă, nu știu cum e exact.

CV: Dacă nu-ți face?

LO: Aș avea opțiuni. Și cu ASU Politehnica am avut ceva contacte în vară. Eu am vrut să merg pentru a juca, fiind liga a doua, și cred că aș fi putut să-mi găsesc loc în lotul lor. Mi-ar fi prins bine, însă s-a decis la club că e mai oportun să rămân.

CV: Cum vezi campionatul in liga a treia in acest an?

LO: Am început destul de bine, însă am călcat strâmb apoi. Nu-mi place că majoritatea echipelor caută mai ales să se apere, începând cu minutul 1. Se pun în apărare, joacă doar cu mingi lungi, nu ies la joc. Se lipesc de un rezultat, cum a fost la Giarmata, mai ales pe greșeli personale. La meciul cu UTA II știam că îl vom câștiga, fiindcă ei ies la joc. Știam cât de bine suntem noi pregătiți și că n-aveau nicio șansă pe un asemenea joc. De aia a fost și un meci spectaculos. Oricum, sunt multe rezultate surpriză la acest nivel, uneori nu înțelegi nimic!

CV: Care ar fi problema echipei?

LO: La Galda am luat gol în minutul 3, e drept că pe o greșeală personală la faza fixă. Apoi s-au apărat și ne era greu să construim. Ne dezavantajează mult și terenurile, inclusiv cel de acasă. Dacă ar fi terenul mai bun, să poți să dai pase exact, s-o conduci, ne-ar avantaja mult.

CV: Cu cine te înțelegi cel mai bine din lot?

LO: Sunt mulți, chiar mă înțeleg bine cu majoritatea. Dar de la început am fost mai apropiat de Alex Lazăr, care e acum la juniori A.

CV: Peste o lună e meciul cu Ripensia. Golda joacă acolo.

LO: Da, uite, un alt prieten foarte bun, ți-am zis că e greu să nu supăr pe cineva! Am și discutat despre meci, de abia aștept să ne întâlnim. Plus că jucăm la ei și dăm de un teren bun.

CV: Care sunt cele mai frumoase momente pe care ți le-a oferit fotbalul?

LO: Debutul în Liga 1. La liga a doua nu m-am putut bucura pe deplin, dar asta din Liga 1 a fost altceva. M-am simțit fericit doar fiind pe teren.

CV: Știai că o să intri?

LO: Nu, chiar nu știam. Mă uitam la meci, eram surprins de scor, de cât de bine jucau juniorii. Și numai o dată mă trimite la încălzire și după cinci minute mă cheamă. Cum am intrat pe teren am fost fericit, deși nu am atins meciul decât de vreo trei ori. M-am bucurat să fiu acolo.

CV: Dar chiar după ce ai intrat s-au primit cele două goluri, care au schimbat rezultatul.

LO: Îmi aduc aminte perfect, a fost acel prim gol, care cred că a fost ofsaid clar. Și a mai fost un șut de douăzeci și cinci de metri, plasat lângă bară. Niște goluri...

CV: Regrete? Poate finala de la juniori din cupă?

LO: A fost o finală...nu prea frumoasă. Trebuia inițial să jucăm la Buftea, apoi ne-au mutat la Deva, deși am fi preferat să jucăm acolo, unde e un mediu mai special; trebuia să se joace pe nocturnă, la opt seara, veneau și oamenii de fotbal din București. Apoi, cu o seară înainte de meci, mai multora dintre noi ni s-au furat telefoanele și portofelele. Cât despre joc, chiar au fost peste noi. E drept că de la noi au lipsit Sorescu și Bîrnoi, deci a fost nevoie și de improvizații și acolo s-a văzut. Mai ales lipsa lui Bîrnoi, care jucase constant pe parcursul sezonului cu noi, a contat.

CV: Te înțelegi bine cu el?

LO: Da. Îmi pare rău că nu-l mai am la antrenamente – sau că el nu mă are pe mine la echipa mare! [râde] Chiar îl simt, fiindcă e mereu lângă mine, când dă o pasă, cum stă în teren.

CV: De ce ți-e teamă, legat de fotbal?

LO: Nu mi-e teamă de nimic, în mare. Când mă duc să joc fotbal, joc de plăcere. E cea mai importantă chestie la mine. Mai erau perioade când eram timorat, aveam teama de greșeală, să nu supăr pe nimeni, dar am trecut de etapa asta. Acum chiar nu mi-e frică de nimic, ce-o fi o fi, și chiar dacă nu ar fi să ajung fotbalist, eu mă bucur de fotbal oriunde aș juca.

CV: De accidentări?

LO: Nu. Am avut clavicula stângă ruptă de două ori, mâna fisurată, tibia fisurată, dar nu mi-e frică de ele. Pe astea le-am avut când eram mai mic, la Poli nici n-am avut accidentări.

CV: Te-ai gândit că poate n-o să iasă cu fotbalul?

LO: M-am gândit. Eu mereu am ceva în rezervă, fiindcă învăț bine și la școală. Sunt la Liceul Național Bănățean, care e un liceu foarte bun din Timișoara. Deci tot timpul mă gândesc și la alte chestii. M-am gândit cu fratele meu să ne deschidem o afacere. Din acest motiv m-aș orienta spre marketing la FEAA [n. ed. Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor], sunt băiat deștept, am note mari, nu mi-ar fi o problemă.

CV: Alte pasiuni ai?

LO: Îmi plac toate sporturile, îmi plac și afacerile.

CV: Cât de mult depinde de tine să-ți atingi țelurile, cât de club sau de alții?

LO: În primul rând ține de mine. Dacă eu n-am valoare, dacă nu joc la nivelul meu...dacă joc la nivelul meu, sigur ar trebui să fiu acolo. Dar ține și de noroc, de club, de ce vor ei. Să zicem 49% ține de mine, 51% de factori externi.

CV: Crezi că clubul nu v-a oferit destule șanse?

LO: Eu zic că meritam mai multe.

---

Partea cu procentul i-a dat mult de gândit, iar câteva zile după interviu sugera că ar putea depinde mai puțin de el decât credea. Întrebarea e grea, fiindcă nu are un singur răspuns corect.

E un drum lung între visul de Premier League și starea curentă a lucrurilor, pus în perspectivă prin autoanaliza pe care și-o face mijlocașul Politehnicii. Există oare în acest sport ultra-competitiv și ultra-comercializat loc și pentru cineva care îl practică din plăcere? Răspunsul ni-l poate oferi Lucian Oprea, un băiat plin de entuziasm, ușor visător, dar care sunt convins că nu va privi cu mult regret la orice îi va oferi viitorul.

Chiajna - Poli 0:2 (0:0)

Nu toate victoriile sunt frumoase. La condiția noastră, nici nu putem emite o asemenea pretenție. Și în ciuda unui arbitraj bizar, meritul nostru este că am ținut bine în spate la presiunea Chiajnei, sperând până la capăt că putem obține mai mult din acest meci. Golul lui Drăghici, rodul unui oportunism maxim, a fost răsplata, iar autogolul care a pecetluit soarta meciului la ultima fază rămâne o reușită pentru golaveraj. Suntem o echipă mică și trebuie să ne luăm punctele acolo unde ni se dau. Și pentru prima oară de când a început sezonul, suntem la mai puțin de paisprezece puncte de primul loc dincolo de linie.

Desăre meci: prima repriză a fost una ternă. Gazdele au plimbat binișor mingea pe circuitele lor, în special în flancuri, însă ultima pasă a lipsit. Nici la numeroasele cornere de care au beneficiat nu au putut face mare lucru. Fazele noastre de atac au arătat mai haotic, cu multe imprecizii în zona ultimilor treizeci de metri. Primele două șanse importante au aparținut Concordiei, care a profitat întâi de o pasă la adversar a lui Artean, finalizarea din marginea careului fiind prinsă de Straton. Apoi, la o respingere slabă a lui Șeroni, Bărboianu a avut timp să preia și să șuteze din interiorul careului, tot pe direcția portarului nostru însă, care a fost la post. Singurele noastre semi-ocazii s-au prezentat în minutele 22 și 30, întâi la o urcare clasică a lui Șeroni, finalizată cu șutul lui Llorente din douăzeci de metri, prea moale pentru a-l depăși pe Bălgrădean, și ulterior la o liberă de la treizeci de metri, trimisă puțin peste de Artean. Finalul reprizei a adus cea mai bună oportunitate de gol a gazdelor: la o acțiune în care nimeni n-a coborât să acopere absența lui Bărbuț în flancul drept, Chiajna a avut timp și spațiu pentru o centrare bună, dar Constantinescu, scăpat din marcaj de Bocșan, a dat cu capul peste, deși era singur, singurel.

Și dacă prima repriză a fost ternă, a două a părut că nu merge absolut nicăieri. Ocazii, de facto, au fost doar două în toată repriza: una în minutul 48, când șutul de la distanță al lui Artean a fost prins sigur de Bălgrădean; și una în minutul 65, la care gazdele au nimerit bara printr-un șut din întoarcere al lui Cristescu. Totul a fost însă întâmplare, asemeni tuturor lucrurilor care s-au întâmplat în ultimul sfert de oră. În minutul 73, Novak protejează o minge în marginea terenului și Cristescu îl lovește cu piciorul ridicat, dar fără agresivitate deosebită. Centralul decide eliminarea jucătorului gazdelor, care continuă însă în a domina steril partida. Apoi, în minutul 82, Drăghici este prins în ofsaid. Bălgrădean se pune să bată de la peste treizeci de metri, Drăghici stă în fața lui, la o distanță mică, și mingea îl izbește din degajarea (trimisă intenționat cu acest scop, parcă), dă în Bălgrădean și îi revine lui Drăghici care aleargă puțin și trimite în poarta goală, deschizând astfel scorul. Revolta gazdelor, cumva de înțeles, n-a întors decizia centralului. Deși au rămas sus, Concordia n-a reușit să mai pună în pericol poarta noastră, nereușind nici măcar dintr-o liberă de la douăzeci de metri să trimită pe poartă. Iar pe fondul nervozității, ne-am trezit cu încă un gol în tașcă la ultima fază a partidei, când Llorente l-a deschis pe Vraciu ușor lateral stânga, acesta a centrat tare în fața porții de unde Albu și-a trimis mingea în propria plasă. Și așa am ajuns la a patra victorie a sezonului!

O s-o spun răspicat: nu mi-a plăcut ce-am jucat astăzi. De la mijloc în sus am fost tare ineficienți, Drăghici mereu izolat și imprecis, Doman prea mult la minge, Croitoru ușor buimac în faze, Artean cu două, trei greșeli mari. Doar Bărbuț și Llorente mi-au plăcut. În spate lucrurile au arătat binișor, cu Novak făcând poate cel mai bun meci de când e la Timișoara și ceilalți din linie fiind suficient de preciși cât să închidă majoritatea acțiunilor fără multă dramă. Straton pare la rândul lui să se afirme drept o cantitate sigură și cunoscută în poartă, nu doar fiindcă a ajuns la trei meciuri consecutive fără gol primit, ci și fiindcă oferă acea siguranță care ne-a tot lipsit.

Am avut șansă, clar, fiindcă ocazii nu ne-am creat de fel. Dar să aplaudăm în primul rând această serie nebănuită de victorii. Cine ar fi crezut, mai ales la începutul sezonului, că vom ajunge într-un asemenea punct? Prognoza mea era sumbră, mult mai sumbră. Și e drept că greul continuă, nu doar pe plan sportiv, cât mai ales pe plan financiar, dar Poli se ține binișor, nu mai e acolo doar la număr. De asta avem nevoie.

Pentru încheiere, vorbele lui Andrei de acum două cronici; adică să dăm cezarului ce-i al cezarului:

Cu 6 puncte (deloc imposibile având în vedere că vom juca cu Viitorul și cu Chiajna, echipele pe care le-am bătut în Cupa Ligii) am ajunge la 0 și ar fi 14 puncte în acest tur, la fel ca în turul sezonului trecut. Cum ar fi? 

Bravo Poli!

Poli: Straton (6) - Străuț (6), Bocșan (6), Șeroni (6), Novak (6) - Artean (5) - Bărbuț (6), Croitoru (5,5), Llorente (6), Doman (5) - Drăghici (6)

Schimbări:

Cârstocea pentru Doman (min 72)
Mailat pentru Bărbuț (min 82)
Vraciu pentru Drăghici (min 89)

Galerie foto Poli - Viitorul

Poli - Viitorul 1:0 (0:0)

Toată ziua am fost entuziasmat și am crezut încă dinaintea meciului că vom câștiga. Și chiar dacă Poli a început să ne obișnuiască cu victoria (a cincea în sezonul acesta atât din campionat, cât și din Cupa Ligii), nu face ca cea de azi să fie mai puțin surprinzătoare. Cum jucătorii accidentați nu și-au revenit nici după această pauză de două săptămâni, Drăghici a rămas singurul atacant valid, iar Sîntean, juniorul pe care Popa ar fi vrut să îl includă pe foaie, a fost chemat la lotul naționalei U18, astfel că am avut un singur atacant în echipă și nici unul pe bancă. În plus, meciul ar fi putut lua o altă turnură în multe momente, dar norocul mai ține și cu noi din când în când, iar Straton a fost îngerul păzitor în poartă și Bocșan magistral în apărare.

Partida a debutat cu un ritm alert, mingea ajungând de la un careu la altul, fiecare echipă încercând să speculeze greșelile celeilalte. Dar ocazii n-au prea apărut. Doar în minutul 10 avem primul șut, când Doman trimite o pasă cam stângace în spate, Bocșan degajează nu destul de departe, iar Nimely are culoar să urce și să trimită un șut puternic pe colț cu mingea prinzând pământul în fața portarului. Straton e însă foarte atent și reține în doi timpi.

Viitorul ne domină clar și nu prea avem vreo șansă să ajungem periculos spre poartă. În rest, repriza a fost săracă în ocazii, dar numai până spre final. În minutul 37, Cânu respinge nefericit o centrare până la Stoica, dar șutul său e blocat de Straton, iar două minute mai târziu Răzvan Marin prinde un șut năprasnic, dar pe centrul porții, portarul nostru fiind din nou la datorie și respingând în corner. Dar cumva am reușit ca ultimele cinci minute să le facem ale noastre, mai ales prin presiunea lui Bărbuț pe dreapta și prin acțiunile rapide reușite de Doman și colegii lui din banda stângă. Acestea s-au concretizat prin marea ocazie a lui Cânu din minutul 41. Croitoru executa un corner, iar fundașul nostru trimitea cu capul, bine plasat, dar portarul Râmniceanu s-a întins pentru a para. Și Artean are un șut bun din partea dreaptă, dar în plasa laterală. Jucătorii intră astfel cu un moral bun la vestiare, chiar în aplauzele puținilor spectatori, care au apreciat revenirea în joc din final.

Mai multe poze în galeria foto

Repriza a doua a fost mai animată și pot spune privind retrospectiv că noi am fost stăpânii propriei sorți, dar până la urmă rezultatul a fost stabilit printr-un penalty obținut destul de norocos. Chiar de adversarii și-au arătat în câteva rânduri superioritatea valorică, de cele mai multe ori noi am fost cei care i-am pus în situații periculoase. Iar de cealaltă parte, am avut trei imense ocazii pe care le-am ratat. În ciuda tuturor acestor greșeli, pragmatismul, unitatea și ambiția echipei noastre au fost îndeajuns pentru a încheia partida victorioși.

Prima ocazie a reprizei a apărut în minutul 48, când Novak a ținut nepermis de mult de minge într-o fază defensivă și a fost deposedat, faza finalizându-se cu un șut al lui Chițu, din fericire deviat în corner. În minutul 58, Drăghici sprintează pe lângă fundași la mijlocul terenului. Doman îi trimite o minge lungă din a doua încercare, astfel că atacantul nostru scapă dintr-o poziție ușor suspectă de ofsaid singur cu portarul. Ar fi putut alege multe alte variante mai bune, dar a ales să șuteze pe jos, iar Râmniceanu l-a citit perfect și a blocat cu piciorul. Ocazia era să se răzbune trei minute mai târziu, când tot după o fază suspectă de ofsaid, Stoica șutează din unghi la colțul scurt, dar Straton e din nou la datorie.

Popa îl scoate pe Drăghici și îl introduce pe Cârstocea în minutul 64, astfel că jumătate de oră am jucat practic fără atacant. Iar acest lucru s-a văzut, căci adesea puteam porni în atacuri bune, dar nu era mai nimeni în față. Totuși, la mijloc începem să ne impunem tot mai mult, prin recuperările lui Artean și Llorente, dar și ale lui Croitoru. Ultimul a și stat la baza penalty-ului obținut în minutul 82, când a furat o minge pe flancul stâng, a pasat printre doi jucători în careu, unde Străuț n-a prea avut prim-planul, dar a atins mingea, iar Carp a stat cu piciorul întins foarte imprudent, provocând fault. Cârstocea a pus mingea pe punctul cu var, spre mirarea tuturora, dar acesta a trimis perfect, la rădăcina bării, pentru un nesperat 1-0.

Mai multe poze în galeria foto

Viitorul caută egalarea, dar Bocșan este primul la fiecare minge aruncată spre careul nostru. Astfel, avem șansa să ne asigurăm victoria în două rânduri. În minutul 86, după o deposedare a lui Artean, Mailat îl lansează pe Bărbuț. Acesta trimite mingea pe lângă Brandan care efectiv se agață de el. În ciuda eforturilor argentinianului, micuțul nostru atacant se descotorosește de acesta și ajunge față în față cu portarul. Învățând probabil din ratarea lui Drăghici, îl driblează, dar intră într-un unghi prea închis și alege să nu șuteze, ci să trimită în fața porții. Mingea trece de primul cuplu de jucători, până la Cârstocea care șutează cu sete, dar Răzvan Marin apare de nicăieri fix pe direcția șutului și respinge miraculos cu capul de pe linia porții. Arbitrul și uitase să-l mai disciplineze pe Brandan, poate chiar cu un roșu pentru lipsa grosolană de subtilitate. Doar câteva minute mai târziu, o minge lungă îl lansează pe același Bărbuț, care profită de stopul nereușit al lui Brandan, de această dată alege să șuteze după ce îl driblează pe Râmniceanu, dar portarul intuiește din nou foarte bine și îl blochează.

Minutele de prelungire ne sunt la discreție cu o fază excelentă în care reușim să ținem mingea în colțul advers al terenului, prin patru auturi consecutive. Doar la ultima acțiune ne dau adversarii emoții, când Chițu șutează din întoarcere la colțul scurt, dar Straton este imbatabil.

Cu siguranță e și meritul lui Ionuț Popa în această victorie. Schimbările au fost inspirate, chiar dacă ciudate la prima vedere. Dar și unii jucători au fost peste așteptări, după cum poate a reieșit și din relatarea de până acum. Flancurile au fost un pic cam șubrede pe partea defensivă, permițând adversarilor câteva faze mai periculoase. Croitoru în prima repriză a fost slab și mi s-a părut din nou că mai mult încurcă jocul ținând prea mult de minge, ba uneori chiar în mod periculos în jumătatea noastră, ceea ce le-a permis adversarilor să ne preseze. Dar a executat bine fazele fixe, și în repriza a doua a greșit mai puțin și a compensat prin efort, motivare și experiență. Mi-a plăcut în schimb de Doman, care a jucat bine pe tot terenul, ba chiar i-au și ieșit câteva execuții mai spectaculoase.

După toate acestea rămân cu imaginea unei victorii antitetice: multe greșeli, dar cu Bocșan și Straton providențiali, individualități superioare valoric la adversari, însă la noi o echipă unită, capabilă să treacă peste limitări și să ducă pragmatismul la maximum.

Și astfel minunea pe care o propovăduiam la finalul cronicii trecute e cu un pas mai aproape de înfăptuire. Doar n-o fi deplasarea la Chiajna mai grea ca cea la Iași sau ca meciul de azi, nu?

Bravo Poli!

Poli: Straton (7) - Novak (5), Cânu (6), Bocșan (6,5), Străuț (5,5) - Bărbuț (6), Croitoru (5,5), Artean (6), Llorente (6), Doman (6) - Drăghici (5)

Schimbări:

Cârstocea (6) pentru Drăghici (min 64)
Mailat pentru Doman (min 73)
Șeroni pentru Croitoru (min 85)

Poli II - Galda de Jos 1:2 (0:1)

Meciul dintre locul 2 (Galda de Jos) și locul 3 (Poli II) nu a fost o înfruntare prea palpitantă. A început practic de la 0-1, după ce violeții au luat gol în minutul 3 dintr-un corner la care apărarea și portarul n-au fost atenți. Astfel, restul de 90 de minute au văzut-o pe Poli încercând cu greu să-și găsească drumul spre gol. Lipsa de experiență și de inspirație în fața unei apărări organizate au făcut să nu apară oportunități prea mari de gol, iar deși nu au fost puține, majoritatea ocaziilor bune au fost finalizate slab, fără mari emoții pentru portarul advers. În prima repriză putem nota o pătrundere a lui Mailat finalizată cu un șut reținut de portar și o lovitură liberă a lui Velcotă, plasată la vinclu, dar parcă fără destulă forță, portarul prinzând mingea ușor. În repriza a doua, în afară de gol, doar Popan a periclitat poarta, cu un șut la rădăcina barei, cu greu respins în corner.

Căutarea egalării a luat sfârșit în minutul 72, când tot în urma unei neatenții, adversarii și-au dublat avantajul. Sporin avea prim planul la o centrare, dar mingea i-a sărit în fața lui și în mod nefericit a poposit în poartă. Dar poliștii nu s-au resemnat și în cele din urmă, la capătul timpului regulamentar, a venit și golul de onoare, căci cele 3 minute de prelungire nu au fost suficiente și pentru un gol egalizator. Mailat executa perfect o lovitură liberă de la marginea careului, la vinclu, imposibil de parat.

În rest însă, Mailat a continuat forma dezamăgitoare din ultimul timp. Parcă dorește să demonstreze, dar din cauza presiunii nu îi ies prea multe, fie pasează greșit, fie ține prea mult de minge. Măcar de ar fi și ieșit un gol la una din acțiunile personale. Vraciu și Bocșan au fost ceilalți doi jucători ce au avut contact mai mult cu echipa mare. Nici Vraciu n-a reușit să facă ceva util cu puținele mingi ce le-a primit, în timp ce Bocșan a părut că se ferește de intrări mai hotărâte, de frica unei accidentări.

Nimeni nu a ieșit în evidență în acest meci. Fundașul dreapta, Sporin, l-a înlocuit cu brio pe Haruț (convocat la naționala U18 alături de Podină și Sîntean), dar a avut două greșeli ce au dus la mari ocazii ale adversarilor, precum cea a golului sus-menționat. Bârnoi a cam scârțâit pe alocuri, dar Oprea a fost bun la mijloc, cu câteva recuperări ce ne-au permis să punem presiune. A deschis bine jocul pe flanc, dar poate uneori ar fi trebuit încercat mai mult pe centru, iar în unele faze bune, cu mai mult tupeu și inspirație putea găsi soluții mult mai bune. De pe extreme n-au venit destule centrări bune, dar mi-a plăcut că, mai ales pe final, mijlocul nostru a reușit pe spații mici să mai desfacă un pic apărarea adversă. Intrarea lui Popan la pauză a învigorat atacul în primă fază, dar după acel șut periculos, a dat dovadă de egoism, șuturile nu au mai fost precise, iar pe faza defensivă a fost foarte lent. Oricum, arată că are tehnică și mi s-a părut că are cel mai sănătos șut din echipă.

E poate surprinzător că nu au fost trimiși jucători cu mai multă experiență de la prima echipă, dar e mai bine așa, căci obiectivul echipei secunde nu e să obțină rezultate, ci să dea șansa tinerilor și celor mai puțin folosiți să joace. Și cum nu a fost programat nici un amical pentru echipa mare, probabil că și Ionuț Popa a hotărât că e mai bine să evite accidentările și ca jucătorii să se refacă și să se pună la punct cu pregătirea fizică.

Poli II: Contra - Fridrich, Bocșan, Filip, Sporin - Mailat, Bârnoi, Oprea, Pădurariu, Velcotă - Vraciu

Schimbări:
Popan pentru Pădurariu (min 46)
Codrean pentru Velcotă (min 68)

Poli Iași - Poli 0:1 (0:0)

Antrenorul și jucătorii au ținut să arate că meciul cu Târgu Mureș chiar a fost întâmplare nefericită și că nu au fost în cea mai bună formă a lor. Și au și reușit, arătând din nou că pot pune probleme oricăror echipe din campionat, în ciuda evidentelor deficiențe la mai toate nivelurile. Astfel, am asistat, în sfârșit, la prima victorie în deplasare în liga 1 după aproape un sezon și jumătate! Se întâmpla la sfârșitul lui aprilie 2014, la Târgu Jiu, după un meci încheiat tot cu 0-1, ca și astăzi.

Mai motivați, jucătorii noștri ar fi putut puncta în chiar primul minut, când în urma unui aut mingea țopăie prin careul advers, iar Doman reia spectaculos pe spate, la colțul lung, dar Caparco se întinde și își face datoria. Ieșenii ripostează și ei doar trei minute mai târziu, când Piccioni e lansat cu o pasă lobată peste apărarea noastră, acesta trimite în mijlocul careului unde Cânu se încurcă și nu degajează, iar tânărul Boiciuc trimite puțin pe lângă poartă.

După un așa debut fulminant, partida se calmează și intră într-un ritm destul de sacadat. Deși gazdele încearcă să domine teritorial, nu ne lăsăm mai prejos și ne menținem sus, prin numeroase faze fixe. Mai ales multele sprinturi ale lui Bărbuț pe lângă Crețu și Sato nu au menirea să creeze pericol, cât să obțină cornerul. Din păcate, nu am reușit să fructificăm vreuna din aceste ocazii, deși execuțiile nu au fost tocmai rele, dar nici finalizările nu au fost foarte periculoase: Bocșan cu capul peste poartă și Doman cu o reluare incomodă, dar aflat și în ofsaid.

Astfel, cele mai mari emoții le-am avut în minutele 19-20, când Străuț intervine la timp la o pasă în mijlocul careului nostru, iar la faza următoare Vasile Gheorghe ne amețește apărare, plecând de lângă Artean, apoi culcându-l pe Cânu și șutând din întoarcere. Din fericire, tot pe lângă.

Mult mai interesantă a fost repriza a doua, începută cu câte o schimbare de fiecare parte, la noi Cânu lăsându-i locul lui Șeroni, care avea să fie decisiv în soarta partidei. De această dată ieșenii au prima ocazie în primul minut, cu nou intratul Martin trăgând din careu în plasa laterală. Replica noastră vine prin Llorente, care trece pe lângă Gheorghe și șutează la poartă de la 20 de metri, punându-l la încercare pe Caparco, mingea prinzând pământul chiar în fața lui. Și în prima repriză avusese spaniolul un șut de la distanță, dar prea central, fără mari emoții pentru portar.

Cea mai mare ocazie a ieșenilor se ivește în minutul 53, când aceștia deschid bine jocul pe dreapta, centrarea este oprită cu pieptul de Piccioni pentru voleul lui Boiciuc. Din fericire, avem din nou noroc că mingea nu este pe poartă, căci Straton nu ar fi avut nici o șansă. Ultimele palpitații ne survin alte trei minute mai târziu, când tot Piccioni pătrunde pe stânga și trimite în fața porții, dar Straton iese excelent și blochează.

Spuneam ultimele pentru că în minutul 61 Șeroni iese la un duel, câștigă mingea și face o cursă incredibilă pe stânga, centrează în cel mai bun moment prin fața apărării, unde Drăghici se aruncă și trimite balonul în poartă! De aici încolo, Iașiul nu mai reușește nici cum să ne mai pună mari probleme, chiar și cu intrarea lui Andrei Cristea. În schimb, noi tratăm meciul cu maturitate și reușim să menținem avantajul, chiar fără trageri de timp, ba chiar creând câteva ocazii foarte mari de a închide jocul. În minutul 68, Artean trimite o pasă lungă cu exteriorul pentru Doman, care profită de spațiul liber și pătrunde în fața porții, dar, la fel ca la Mediaș, în loc să plaseze mingea cu latul, șutează cu exteriorul, mingea ducându-se mult pe lângă poartă. Trei minute mai târziu, Cârstocea are șansa să își încerce șutul de la distanță, dar acesta trece puțin peste.

Ultimele minute îi găsește pe ieșeni resemnați, cu Sato chiar disperat de duelurile cu Bărbuț. Astfel, în minutul 87, după o nouă cursă, micuțul nostru mijlocaș îi așează mingea lui Drăghici, dar șutul său este blocat printr-un plonjon. Mingea sare în lateral de unde Roșu șutează cu latul, dar Caparco scoate cu piciorul. În ultimele două minute își face debutul în prima ligă și tânărul Sîntean, după ce debutul la Poli l-a avut într-un meci de cupă în sezonul trecut. Poate ar fi și avut șansa să marcheze dacă Bărbuț sau Roșu ar fi fost ceva mai inteligenți și ar fi dat drumul mai repede la minge.

Jucătorii au făcut un meci bun, astfel încât mi-e greu să găsesc vreunul care să fi ieșit clar în evidență în mod negativ. Nu-mi dau seama dacă Bărbuț chiar a primit indicații să caute cornerul sau doar a fost egoist sau lipsit de inspirație, dar în repriza a doua, la câteva faze chiar cred că ar fi trebuit să paseze mai devreme. Roșu pare că joacă cu ceva trac, ar trebui și el să fie mai decis ce să facă atunci când are mingea. Dar în nici un caz nu pot spune că cei doi nu au fost utili jocului. În rest, cred că notele spun totul. Pauza de două săptămâni cred că e bine venită, în speranța că recuperarea accidentaților va face să putem alinia cea mai bună echipă pentru ultimele două meciuri din tur. Cu 6 puncte (deloc imposibile având în vedere că vom juca cu Viitorul și cu Chiajna, echipele pe care le-am bătut în Cupa Ligii) am ajunge la 0 și ar fi 14 puncte în acest tur, la fel ca în turul sezonului trecut. Cum ar fi? Între timp, sperăm la adevărata minune și anume a rezolvării problemei financiare.

Până atunci, bravo Poli!

Poli: Straton (6) - Novak (5,5), Cânu (5), Bocșan (5,5), Străuț (5,5) - Bărbuț (5,5), Artean (6), Llorente (6), Cârstocea (6), Doman (5,5) - Drăghici (6,5)

Schimbări:
Șeroni (6,5) pentru Cânu (min 46)
Roșu pentru Cârstocea (min 76)
Sîntean pentru Drăghici (min 90+2)

Galerie foto Poli - Târgu Mureș

Poli - Târgu Mureş 0:1 (0:1)

Se pare că am lăudat prea degrabă echipa, care a început să se evidenţieze prin teama cu care abordează meciurile. Astăzi, în compania unei formaţii care a avut parte de foarte puţină calitate în joc, ne-am făcut figura defensivă şi am încercat şaizeci de minute s-o rectificăm, fără succes. Am avut şi neşansa unei accidentări, care a cântărit mai greu decât ne-am fi dorit la golul încasat, însă nu e loc de asemenea scuze. Până la urmă, de marcat oricum n-am marcat, deci maximul la care am fi sperat era tot un egal sec.

Mai multe poze în galeria foto

Precum era de aşteptat, partida n-a debutat în trombă. Poli a părut să controleze jocul, fără a-şi crea ocazii, singurul şut pe poartă din primele douăzeci de minute aparţinându-i lui Croitoru, din afara careului, prins fără mari probleme de portar. Un moment important a avut loc în minutul 20 al meciului, când Scutaru s-a accidentat la o contră şi a trebuit înlocuit cu Şeroni. Acesta a intrat greu în ritm, iar în minutul 28 a fost la miezul golului oaspeţilor. Faza a plecat de la o minge pierdută în zona centrală de Doman, acţiune care l-a prins pe Novak avansat, Artean a fost busculat cu uşurinţă apoi de Surdu, care a profitat de spaţiul din flanc, l-a trimis la plimbare cu o fentă pe Şeroni, şi a centrat în faţa porţii, de unde Rus a trimis cu latul pe lângă Straton. Unica noastră replică i-a aparţinut lui Popovici în minutul 34, vârful nostru, lansat de Croitoru, a şutând din întoarcere, însă Mingote a fost la post. Slăbiciunile defensive erau să ne coste încă un gol un minut mai târziu, la o fază în care a durat, parcă, o eternitate până ce vârful oaspeţilor, Kuku, a fost atacat în interiorul careului nostru, însă cam asta a fost cu ocaziile oaspeţilor. Din păcate, nici noi n-am reuşit să producem vreo chestie în repriza secundă.

Asta, deşi am avut două şanse chiar la debut. În minutul 51, Bărbuţ şi-a adus unicul aport util din această partidă, la cam singura fază propriu-zis construită de partea noastră, când a colaborat cu Străuţ în flanc, a depăşit un adversar şi a trimis o pasă la marginea careului, şutul lui Llorente trecând însă pe lângă. Cea mai mare oportunitate de egalare i-a venit lui Bocşan în minutul 53, chiar de două ori: întâi, fundaşul central a trimis cu capul la un corner, Mureşan a scos mingea care se îndrepta în poartă, şi tot Bocşan a apucat să finalizeze cu un şut, a doua oară Mingote fiind la post. Acesta a fost cam tot elanul nostru, fiind nevoie să treacă aproape jumătate de oră până la următoarea noastră ocazie. Era deja minutul 79 când Artean a tras la un metru pe lângă, din afara careului, ca apoi Drăghici să se desprindă bine de adversarul direct în careu, dar şutul lui din unghi a fost respins de portar. Finalul s-a dovedit abject, Poli aruncând mingi în careu, oaspeţii trăgând de timp, sacrificat fiind fotbalul. Deci aşa s-a terminat, după şase minute de prelungire.

Mi-a plăcut de un singur jucător astăzi, anume Llorente, care a fost singurul din linia de mijloc care a arătat atitudine şi calitate. Problema este că de unul singur reuşeşti prea puţine şi atunci când coechipierii n-au curaj să dea o pasă de zece metri de teama să n-o piardă, la un un-doi care altfel s-ar impune, e foarte greu să deschizi apărări supraaglomerate. Şi cumva e pe bună dreptate să le fie frică, fiindcă mingea sare din gazon şi din picioarele coechipierilor în feluri imprevizibile, iar cele n goluri primite deja pe baloane pierdute în această manieră n-au cum să nu te pună pe gânduri.

Mai multe poze în galeria foto

Dacă ar fi să mai zic ceva de bine, i-aş lăuda puţin pe fundaşii laterali, care mi s-au părut ok şi pe Drăghici, care a mai pus câte-o minge jos după ce a intrat. Şi Scutaru fusese decent până la accidentare, înlocuitorul său Şeroni gafând dezamăgitor la încă o reuşită a adversarilor. În rest, Croitoru a îngreunat doar jocul, Bărbuţ nu a reuşit să se descurce pe spaţiile mici oferite de adversari, Doman a ţinut mult de minge, a făcut câteva driblinguri, însă fără vreun succes propriu-zis, Artean a ratat acţiunea la gol şi ar fi putut face ceva mai mult la şuturile pe care le-a trimis şi Popovici a absentat printre numeroşii adversari din jurul său,

De neînţeles şi ce face Popa cu echipa. Mailat, care a arătat bine în minutele pe care le-a primit cu Steaua, n-a mai prins minute de atunci, în schimb le adună Neagu - astăzi introdus cu zece minute înainte de final, deşi era evident o situaţie în care trebuia să forţăm. Croitoru, la fel, ar fi trebuit înlocuit cu Roşu (sau înlocuit în locul lui Popovici) fiindcă era evident că zona trioul Bărbuţ, Croitoru, Doman nu oferă destulă susţinere vârfului. Nu ştiu dacă jucătorii au primit ceva din banii promişi, însă încet, încet situaţia pare tot mai tristă. Poate s-a terminat şi magia lui Popa, eu ştiu? Doar că nu văd cine poate fi adus în schimb care să aibă vreo magie, mai ales în aceste condiţii. Probabil vom afla.

[Popa se scuză acuzând o toxinfecţie la nouă jucători, inclusiv Mailat]

Poli: Straton (5,5) - Străuţ (5,5), Bocşan (5), Scutaru, Novak (5,5) - Artean (5), Llorente (6) - Bărbuţ (5), Croitoru (5), Doman (4,5) - Popovici (5)

Schimbări:

Şeroni (4,5) pentru Scutaru (min 24)
Drăghici (5,5) pentru Popovici (min 64)
Neagu pentru Străuţ (min 80)

Mediaș - Poli 1:1 (0:1)

Egalul pe terenul surprinzătoarei nou-promovate, cea care etapa trecută învingea în deplasare la campioana României, este un rezultat bun, dar dacă ne gândim că am ratat o șansă bună și nesperată să încheiem seria rușinoasă de meciuri fără victorie în deplasare, atunci mi se pare un rezultat foarte frustrant. Mai ales maniera în care am abordat finalul în superioritate numerică întărește acest sentiment, nu neapărat faptul că am fost egalați.

Ploaia apărută literalmente din senin chiar la începutul partidei a făcut ca primele zece minute să fie echilibrate, fiecare echipă luptându-se atât cu adversarul direct, cât și cu iarba umedă pentru posesia la mijlocul terenului. Deși am avut trei faze fixe în decursul a câtorva minute, gazdele au fost foarte aproape de gol la o lovitură liberă din poziție centrală, în minutul 10. Eric a trimis foarte bine la vinclu, dar Straton a avut o paradă pe măsură. Faza i-a impulsionat un pic pe medieșeni care au fost mai prezenți în terenul nostru în perioada următoare, dar Scutaru și Bocșan au fost la datorie. Chiar în minutul 20 Llullaku trimite un șut puternic de la vreo 25 de metri. Deși a fost fix pe centru, efectul imprimat l-a surprins un pic pe Straton care a decis foarte bine să respingă în corner. Cinci minute mai târziu, Eric, pericolul constant al porții noastre, șutează și el din fața lui Scutaru, dar mingea se scurge pe lângă poartă.

În ciuda statisticii favorabile gazdelor, n-aș spune că am jucat rău. Artean, Llorente și chiar și Cârstocea (introdus surprinzător în locul lui Croitoru și jucat ceva mai retras) s-au descurcat bine la intercepții și la deschiderea jocului, fie prin pase bune, fie prin combinații rapide. Doar terenul alunecos și lipsa de inspirație a lui Doman și Bărbuț au făcut să nu ne creăm ocazii mai importante. Și pe acest fond, în minutul 30 avem și noi în sfârșit șansa ca adversarii să dea o pasă greșită. Artean, care urcase foarte bine la intercepție, continuă faza cu o pasă de 50 de metri perfectă pentru Popovici, care sprintase printre cei doi fundași luați pe nepregătite. Mingea pierde din viteză la momentul potrivit, chiar în fața portarului și numai bine pentru ca atacantul nostru să-l dribleze ușor și să marcheze în poarta goală. Un gol sărbătorit cu multă descătușare, se înțelege.

Repriza decurge bine căci reușim să blocăm tentativele medieșenilor. Însă la pauză Pustai îl introduce pe Gavra care avea să producă panică în careul nostru. Chiar în minutul 47 centrarea acestuia îl găsește pe Eric în mijlocul careului nostru. Brazilianul trimite din demi-vole și doar transversala amână egalarea. Era clar că avea să ne fie foarte greu și, în mod foarte previzibil, majoritatea reprizei s-a desfășurat în jumătatea noastră de teren. Marile ocazii au început să apară, cum era de așteptat, în ultima jumătate de oră, când de obicei cădem fizic și ne pierdem concentrarea. Avertismentul a venit la cornerul din minutul 64 executat de proaspăt intratul Petre, când Scutaru nu poate decât să-l incomodeze pe înaltul Susnjar, dar destul cât acesta să nu lovească bine balonul cu capul și să-l trimită pe lângă poartă.

Simțind slăbiciunea, gazdele au insistat cu centrările de pe flacnul nostru drept. Astfel, în minutul 71, tot la o minge trimisă de Petre, Gavra prelungește de lângă Bocșan, Scutaru sare inexplicabil în față, lăsându-l pe Llullaku să înscrie nestingherit cu capul. Culmea, înainte de gol, am avut o mare ocazie de 2-0, când Llorente l-a deschis pe Doman pe partea stângă. Acesta a profitat de amplul spațiu rămas liber, a urcat spre poartă, după care a eșuat cu un șut, sau mai degrabă o încercare de șut lamentabilă.

În ciuda egalării, șansa nesperată ne apare doar patru minute mai târziu, când Zaharia vede al doilea cartonaș galben pentru un fault. Cu toate că reechilibrăm meciul, cel puțin din punct de vedere al posesiei, Popa a întârziat extrem de mult cele două schimbări rămase. Nu mi-e clar de ce Croitoru a rămas pe bancă. Singura explicație acceptabilă ar fi o problemă medicală. Altfel, valoarea lui, experiența, ambiția și efortul pe care îl depune ne-ar fi fost foarte utile pentru ultimele 15-20 de minute și nu cred că ar fi fost un risc de ordin tactic. Și pe de altă parte, orice schimbare ar fi fost utilă măcar din punct de vedere fizic. Astfel, Drăghici a intrat abia în minutul 88 și a făcut cât a putut în treimea adversă, ba chiar ratând o mare șansă când Novak a pătruns în careu dar i-a trimis o pasă puternică, un pic incomodă în fața porții. Iar Neagu l-a înlocuit pe Doman în prelungiri doar pentru trecerea timpului.

Astfel, tot Gaz Metanul au fost mai periculoși, dar din fericire, nu destul. Trtovac a trimis peste poartă după o centrare, iar lovitura liberă de la ultima fază e bătută prea tare de Eric.

Nu știu de unde a apărut transformarea din echipa fără șansă dar care se luptă (vezi meciul cu CFR Cluj care a avut același rezultat, dar un alt aspect), în echipa fără șansă dar care se zbate extrem de pragmatic pentru orice punct inutil, ca în vremurile bune ale lui Florin Marin. Jocul a fost decent, dar atitudinea (și aici mă refer exclusiv la Ionuț Popa) bună doar până în minutul 75. Nu e rău, dacă tragem linia. Dar duminică, cu Târgu Mureș, nu mai e loc de așa ceva, doar de victorie.

Echipa a jucat în mare bine, organizat, cu două minusuri: Bărbuț și Doman. Primul n-a fost în cea mai inspirată zi a sa, dar probabil terenul și un cartonaș galben acordat prea ușor și prea devreme, și-au pus amprenta asupra jocului său. Al doilea, însă, deși s-a zbătut și a încercat, a ieșit din nou în evidență prin lipsa de inteligență și prin ridicol. Linia de fund a fost bună, din păcate s-au desincronizat pe final, de unde a venit și egalarea. La polul opus, paradele lui Straton au fost la fel de importante ca și golul lui Popovici, iar Artean a demonstrat de ce a preluat banderola de căpitan de la Croitoru, avându-l alături, bineînțeles, pe Llorente.

Poli: Straton (6,5) - Novak (5,5), Bocșan (5,5), Scutaru (5,5), Străuț (5,5) - Doman (4,5), Artean (6,5), Llorente (6), Cârstocea (5,5), Bărbuț (5) - Popovici (6,5)

Schimbări:

Roșu (5) pentru Cârstocea (min 60)
Drăghici pentru Popovici (min 88)
Neagu pentru Doman (min 90+2)

Interviu: Denis Haruț

Zilele ca acestea fac ca orice efort în direcția Politehnicii să se simtă fix așa, ca un efort. Vestea lamentabilei erori de la semnarea/înregistrarea contractului lui Sorescu a căzut greu și nu pot, măcar parțial cel puțin, să nu împărtășesc sentimentul declarat de antrenorul Ionuț Popa. Chiar şi aşa, datoria revine, când toate-au fost spuse, clubului, atât în ceea ce privește partea birocratică, precum și motivarea jucătorilor pe care îi crește. Şi Deian o puncta bine, însă, întrebat fiind de poziţia juniorilor:

Cred că au o datorie față de club, pentru că clubul ți-a dat o șansă, te-a făcut remarcat, te-a văzut o lume întreagă că ai debutat. Indiferent de presiuni, e o decizie personală, să zici da, vreau să joc la un nivel mai înalt – merg acolo, rămân aici. Depinde de fiecare persoană, de cum gândește.

E clar că situaţia e complexă, că ar fi incorect să o reducem la devize generice. Ceea ce mă întreb eu este dacă vom vedea vreodată momentul în care cineva să-și asume răspunderea și să încerce să rectifice o astfel de situație pe calea decenței (oferind un contract îmbunătățit, precum cerea agentul jucătorului la un moment dat), în loc să strige lupul.

Este o temă de care ne împiedicăm din nou și din nou; o temă pe care o și discutăm la fiecare interviu, în speranța că vom înțelege mai clar ce le lipsește jucătorilor. Ultimul nostru invitat, Denis Haruț (cu „a”, nu cu „ă”!), a crescut în mijlocul acestei generații deosebit de talentate, dar și deosebit de nestatornice. Este internațional de juniori la U18, a fost căpitanul echipei la juniori B anul trecut, și a primit doar laude de colegii și antrenorii cu care am discutat. Denis a şi ţinut să recunoască eforturile şi atenţia celor care l-au antrenat de-a lungul anilor, mulţumindu-le tuturor antrenilor cu care a lucrat.

Pentru el urmează un an interesant, cu meciuri tari în liga a III-a, dar și deplasări ocazionale cu Naționala. Poate să fie unul dintre cei mai importanți ani ai formării sale și, la cum evoluează lucrurile la echipa mare, se prea poate să primească șansa debutului în Liga 1 până la finele sezonului. Pentru cine vrea să-l vadă la lucru, are şanse să o facă mâine, de la ora 17.00, pe stadionul Colterm, în meciul Poli II - Unirea 1924 Alba Iulia.

Să vedem ce ne spune.

CV: Cum ai ajuns la fotbal?

DH: Într-o zi, la școală, a venit un antrenor de la LPS, domnul Velcotă, și a împărțit pliante pentru o selecție la grupa de ‘99. Eram în clasa I pe atunci. M-am dus acasă și am spus: mama, tata, vreau să merg la fotbal! Ei ce să spună: da, sigur, cum să nu. Am ajuns cel dintâi la probe. Am jucat un joc între noi, mai multe echipe, și am fost ales primul pe listă.

CV: Care a fost reacția în familie? Ai frați?

DH: Sunt singur. Părinții m-au susținut în tot ce-am făcut. De obicei tata se ocupă cu partea de fotbal, mama mai mult cu școala. Tata vine la toate meciurile, mă duce, mă aduce de la antrenamente, pentru că nu am mult timp și e mai ușor să vin cu mașina – să fac naveta între casă, școală și fotbal.

CV: Mai știi pe ce post ai jucat la acele probe?

DH: În prima echipă atunci am jucat fundaș central și în a doua m-a băgat portar, fiindcă eram prea mulți și fiecare a jucat unde era nevoie.

CV: Mare lucru să te afirmi pe două posturi destul de diferite.

DH: Chiar am jucat portar o vreme, până am avut o problemă la mâna dreaptă, pe care am fisurat-o. S-a întâmplat pe teren mic, un meci la Arad, și în pauza dintre partide n-am stat, m-am băgat în poartă și am primit un șut rău în mână.

CV: Ai ajuns la Poli după doi, trei ani. Cum s-a întâmplat?

DH: Plecaseră înaintea mea alți colegi. Ei mi-au zis să vin, că e fain, antrenamentele sunt frumoase, antrenorii și colegii pe măsură.

CV: Ai jucat fundaș dreapta de când ai ajuns la Poli?

DH: Nu. Am jucat mijlocaș dreapta, mijlocaș central, mijlocaș stânga, mijlocaș defensiv – chiar și fundaș central. De când am trecut la grupa domnului Vlaicu m-am stabilizat ca fundaș dreapta.

CV: La juniori B anul trecut ai jucat mijlocaș dreapta. Unde te simți tu mai bine?

DH: Acum fundaș dreapta, deși înainte nu îmi convenea când eram trimis să joc fundaș în bandă. Mă simt mai sigur pe mine, și grație experienței prinse la lotul național.

CV: Ai fost chiar acum două săptămâni la U18. Cât de dese sunt aceste acțiuni?

DH: Depinde, o dată la o lună, o dată la trei săptămâni, o dată la cinci luni. În funcție de cum sunt programate meciurile internaționale.

CV: Ți-e greu să simți că ratezi pași cu echipa de aici fiindcă ești tot plecat sau crezi că per ansamblu ieși pe plus?

DH: Pot să spun că sunt pe plus, fiindcă joc meciuri tari la națională, împotriva unor jucători foarte bine cotați. Avem adversari care evoluează la Hamburg, Fulham, Liverpool și au altă mentalitate, alt stil de joc, altă viteză.

CV: Ești în generație cu Carlo Casap, Vlad Dragomir. Unul dintre ei a debutat deja în Liga 1, celălalt e la Arsenal. Mai ții legătura cu ei?

DH: Cu Dragomir vorbesc mai des. Am stat mai mult împreună, am început deodată la Banatul, de la primul până aproape la ultimul antrenor am fost împreună. Vorbim despre cum mai suntem, dar vorbim și despre fotbal. Mi-a povestit cum e cu mentalitatea, pregătirea, antrenamentele, terenurile, clima, condițiile – tot.

CV: Sturz ne zicea că atunci când a fost în probe la QPR, a rămas frapat de diferența în antrenamentele fizice. A reieșit asta și din discuțiile tale cu Dragomir?

DH: Da, e Anglia până la urmă, se pune mult accent pe partea fizică. De la sala de forță, până la alergare, la capacitatea de efort.

CV: Și domnul Stoicov se declara nemulțumit că nu aveți aici susținerea unui preparator fizic. 

DH: Anul trecut, când a fost domnul Bogdan preparator fizic la club, era altceva, ne simțeam mai bine pregătiți din punct de vedere fizic. Bineînțeles că intrăm și cu domnul Stoicov și cu domnul Șchiopu în sală, facem și pe teren alergare, și compensează, dar e un avantaj să ai antrenor de specialitate.

CV: De ce crezi că sunt așa de dificile posturile defensive din bandă?

DH: Noi în primul rând suntem fundași, trebuie să ne facem treaba de fundaș – să oprim atacurile, să dublăm colegii. După care, când și dacă putem, urcăm și în ofensivă. E un post greu, trebuie să alergi mult, ai nevoie de o anumită tehnică în ofensivă, de tehnică de deposedare în defensivă, e complex.

CV: Ne mai vorbea domnul Stoicov că nu mulți jucători știu să facă deposedări prin alunecare.

DH: Mă simt relativ confortabil, îmi place să deposedez prin alunecare. Doar că există riscul să fii depășit, deci depinde de situație – dacă mingea e mai îndepărtată de jucător, poți s-o faci, dacă e la picior, n-are nicio relevanță să te arunci în fața lui.

CV: Ai ceva idoli?

DH: Pe postul meu îmi place foarte mult de Dani Alves.

CV: Atunci ții cu Barcelona?

DH: Nu în mod special, mie îmi place să mă uit la fotbal și cel mai bun să câștige.

CV: Cum ți se pare că Alves a plecat acum la Juvenuts? Făcând abstracție de partea financiară.

DH: Probabil a vrut să schimbe campionatul, să vadă cum este să joci în Italia, să încerce alt fotbal.

CV: Mă întreb dacă fotbalul italian e mai îmbătrânit, fiindcă jucători la 30+ ani se mai pot afirma bine. În Spania mai greu.

DH: Și pentru jucători e greu la vârsta asta. Cred că există stiluri de joc diferite între Italia și Spania. Accentul e pe organizare, alergare, partea fizică pentru italieni, iar dincolo e pe tehnica în regim de viteză.

CV: Crezi că se mai pot face diferențele astea sau sunt doar niște șabloane rămase din deceniile trecute?

DH: În general campionatele astea sunt cele mai bune ale Europei: Italia, Spania, Germania, Anglia. Fiecare echipă, din fiecare campionat încearcă să compenseze din alt campionat, să se inspire, deci nu mai e așa de mare diferența.

CV: Ai avut probleme cu accidentări?

DH: Pe lângă fisură, am avut mâna ruptă. Eram la domnul Vlaicu și jucam în sală, mai mici fiind. Într-un contact cu Dragomir am alunecat și am suferit o fractură cu deplasare. Am stat patru luni cu mâna în ghips, cu tijă, după care a fost nevoie de încă trei luni de recuperare. Ulterior am mai avut la domnul Foale glezna deplasată, tot de la un contact în timpul jocului. Am primit o contră cu talpa, culmea, tot într-un meci între noi, ‘98 contra ‘99.

CV: Mai vorbesc oameni care n-au tangenţe cu Poli sau cu fotbalul și îi provoc: ce-ai vrea să întrebi un junior de la club? O întrebare recurentă: de ce ţi-e frică? Ca şi cum teama e cel mai uman, cel mai comun lucru. Ziceai de accidentări...

DH: Acum a trecut ceva timp de la ultima accidentare, dar pe atunci, primele luni, chiar primul an, am avut teamă de a intra mai dur, de a avea contact cu un adversar. Dar acum nu mai.

CV: Cum treci peste asta?

DH: Cu timpul. Să te obişnuieşti să intri în ritmul jocului, în contacte. După ce mi-am revenit, domnul Vlaicu nici nu îi lăsa pe colegi să intre la mine în antrenamente. Când aveam mingea, eram doar eu singur, mă proteja.

CV: Şi ai vreo teamă mai existenţială? Ce mă fac dacă nu devin fotbalist până la x ani?

DH: Sincer, tot timpul mă gândesc că poate să se întâmple ceva. Mă întreb ce fac dacă nu am şcoală, dacă nu pot să fac altceva. Din acest motiv încerc să le ţin în balanţă, să fiu prezent şi la scoală, şi la fotbal. Până acum n-am venit degeaba.

CV: Ai jucat cam peste tot anul trecut: la juniori B, A, la Poli II, la națională. Spune-mi despre meciul de pe Dan Păltinișanu, din Cupa Elitelor la juniori B, împotriva Chiajnei.

DH: N-a fost ceva nou să joc pe stadionul mare, am mai evoluat acolo când am ajuns până în finală cu domnul Vlaicu. Este plăcut să joci pe terenul unde joacă echipa de seniori, alte echipe de Liga 1. Plăcut era să fi fost și mai multă lume.

CV: Am mai discutat despre asta când juniorii A au avut meci decisiv cu Pandurii, tot pe Dan Păltinișanu, și în tribune erau doar părinți și colegi de la alte grupe de juniori. Fiecare aveți mii de prieteni pe Facebook, cum îți explici că nu vin să vă susțină?

DH: Păi a fost destul de frig, unii nu au interes pentru fotbal, unii au ceva mai bun de făcut, unii preferă să stea cu familia, unii preferă să stea cu iubita, unii preferă să stea în casă...

CV: E clar că prietenii apropiați sunt de multe ori printre colegi, dar cumva, la un moment din acesta special, m-aș fi așteptat să fie mai mulți oameni.

DH: Și eu, crede-mă. Mai ales când jucăm pe stadionul mare, fiindcă sunt doar câteva meciuri, poate unul pe an. E frustrant să știi că joci pe Dan Păltinișanu și vin doar mama cu tata la meci.

CV: Dar a venit și mama atunci, nu? Deci a fost special!

DH: Cu Chiajna, da! [râde]

CV: Ai avut vreo trăire când i-ai văzut pe colegii tăi plecând, pe Dragomir și Casap? Ai stat să te gândești ‘eu ce ar trebui să fac, ce e mai bine pentru mine?’.

DH: Stau și mă gândesc în fiecare zi la asta, ce vreau să fac, unde să merg. Momentan am încă doi ani contract cu clubul, vreau să joc cât mai bine aici, să fac pasul către echipa mare și să mă afirm cât mai repede.

CV: Crezi că ai șansa să o faci aici?

DH: Da. Dacă în vară am fost ales printre puținii care au făcut în continuare antrenamente cu echipa mare, de ce nu.

CV: Ce ți-ai dori să se întâmple în următorii doi ani, să ajungi la finalul acestui contract și să nu regreți că i-ai petrecut aici?

DH: Vreau să debutez la echipa mare. Și nu doar să debutez, să am și meciuri constante, chiar dacă e greu din cauza vârstei.

CV: Cum e să-i vezi pe Sorescu și pe Mailat jucând?

DH: Deian chiar stă lângă mine, mai vine cu mine acasă cu mașina, vorbesc tot timpul cu el. Mă bucur pentru el și pentru Seba.

CV: Îți dă vreun imbold?

DH: Cum să nu! Mai facem glume între noi, vezi că vin mâine cu tine, sau ne vedem acolo la ora aia.

CV: Cât la sută din ceea ce ți se va întâmpla crezi că depinde de tine și cât de alți factori?

DH: 80% depinde de mine. Restul de familie, de club, de antrenor, de soartă, de noroc, de tot ce este.