9 septembrie 2014

CR: Șoimii Pâncota - ACS Poli 3:2 (0:1)

Am avut parte astăzi de o infrângere incredibilă. De la 2:0 în minutul 68, Poli a primit trei goluri, din care două cu om în plus, trecându-și în cont vreo zece șanse excelente de a marca, pe lângă golurile reușite. Vina înfrângerii îi aparține în primul rând lui Alexa, care a ales să-l înlocuiască pe Cânu cu Scutaru, acesta fiind vinovat la cel puțin două din reușitele gazdelor. A fost nevoie de multe ca Poli să nu bată azi și cumva toate s-au aliniat.



Ca să le luăm la rând, în prima repriză am bifat șase ocazii excelente. Prima, în minutul 9, i-a aparținut junelui Dragomir, acesta trimițând din voleu la colțul scurt centrarea lui Morariju, dar fix pe portar. Trei ocazii s-au succedat în preajma minutului 19. Întâi șutul lui Eduardo, pe portar, apoi cornerul executat de brazilian, trimis de Cânu sub bară, apărat de portar și cursa lui Keita, finalizată cu pasă la Stavric, care a tras slab pe centru din câțiva metri. Golul a venit în minutul 38, în urma unei curse de 40m a lui Morariju, a pasat în stânga lui Szekely care a înscris la colțul scurt. Golul doi se putea arăta până la pauză, dacă o altă acțiune a lui Keita nu era irosită de Stavric.

Primul șut al gazdelor la poartă a deschis repriza secundă, înainte ca Szekely să semneze desprinderea cu capul, la un corner bătut de Eduardo. Poli s-a retras puțin ulterior, fără a da însă prea multe ocazii gazdelor. Nu s-a arătat mare lucru, exceptând un șut de la distanță, scos de sub bară de Smaranda. Meciul s-a întors în minutul 68, când Scutaru a comis un fault ușor în careu și gazdele s-au trecut pe tabelă. În minutul 73, gazdele au rămas în zece după un al doilea galben, și Poli ar fi putut tranșa lejer partida la una din următoarele trei faze. Șutul lui Keita de la distanță a fost o primă strigare, ca apoi Popovici să-l găsească liber pe Dragomir în careu, care a finalizat ca la faza din minutul 9, mingea trecând pe lângă. Ultima fază i-a aparținut lui Popovici, care a trecut de portar în marginea careului, însă a trimis slab pe poartă, de unde un fundaș a degajat. Și iată cum s-a întors lumea pe dos în minutul 77, o minge lungă depășindu-i pe Scutaru si Morariju, Smaranda nereușind să acopere prea bine spațiul porții. Lovitura de grație a urmat două minute mai târziu, un corner facilitând marcarea celui de-al treilea gol al gazdelor. Hei-rupul de final al Politehnicii n-a adus nimic, adică în afară de alte ocazii: șut Keita de la 25m, bară; șut Dragomir de la marginea careului, a scos portarul de la vinclu; alt șut Dragomir, puțin pe lângă; șut Lazăr, slab pe centru, și voleu al aceluiași Lazăr puțin pe lângă pentru a închide partida. De necrezut.

Trecând peste înlocuirea lui Cânu, dovedită fatală, remarc improvizarea dureroasă a lui Bălace, din nou pe dreapta, unde lipsa de picior drept îl chinuie serios. Trandu, la închidere, a reconfirmat că nu merită loc de titular, iar Eduardo a contribuit în special la fazele fixe.
Noile apariții, Dragomir și Bocșan, au arătat puțin trac la debut, însă primul în special a convins cu determinarea și maturitatea sa, chiar dacă a ratat două ocazii mari. Szekely și Stavric au fost competenți în atac, asemeni lui Cânu în apărare, care a evoluat fără greșeală. Morariju n-a avut joc rău, dar s-a dovedit nesigur când a contat, în vreme ce altă rezervă, Keita, a fost vedeta zilei. Păcat că degeaba.

Așadar, multă inconștiență la Poli în această după-amiază. Mă îngrijorează mult erorile lui Scutaru, care a pierdut aproape de unul singur acest meci, asemeni altora de sezonul trecut. Durere mare.

Poli: Smaranda (5) - Bălace (5), Cânu (6,5), Bocșan (5,5), Morariju (5,5) - Eduardo (5,5), Dragomir (6), Trandu (5), Keita (6,5) - Stavric (5,5), Szekely (6,5)

Schimbări:
Scutaru (3) pentru Cânu
Popovici (5,5) pentru Stavric
Lazăr pentru Eduardo

5 septembrie 2014

ACS Poli - Unirea Tărlungeni 1:0 (1:0)

Poli și-a făcut viața grea în fața adversarilor de la Tărlungeni, marcând din prima repriză în urma unei faze fixe, însă trecându-și în cont nenumărate ratări din fel și fel de poziții. Astfel, finalul de meci ne-a văzut tremurând pentru cele trei puncte, cu oaspeții în ofensivă, când puteam prea bine să stăm relaxați și să contemplăm confruntarea din Cupă de marți.

Voința noastră de a tranșa partida repede s-a văzut. Prima mare ocazie a venit în minutul 9, când Bărbuț a trecut de un adversar în marginea careului, a centrat central, balonul a poposit în preajma lui Lazăr care a tras puternic și peste. Culmea e că faza plecase tocmai de la fostul jucător al Viitorului. Knesshaw și-a încercat norocul de pe flancul opus în două rânduri, și țin să evidențiez acțiunea din minutul 19, un corner bătut scurt de Lazăr, Kneeshaw face un schimb de pase cu acesta și scapă bine în careu, numai că șutul său trece pe lângă. Același Lazăr s-a evidențiat cu o minge trimisă de la 25 de metri, puțin peste, înainte ca Bălace să-și vadă tirul spre poartă deviat în corner. Golul a sosit în minutul 30, în urma unei libere acordate cam ușor pe flancul drept al atacului nostru. De acolo, Lazăr a centrat, Kneeshaw a rata întâlnirea cu mingea, dar Cânu, bine poziționat, a trimis în poartă. Popescu și-a încercat și el norocul la un corner câteva minute mai târziu, fără a plasa suficient mingea, înainte ca repriza să se încheie cu o ratare deosebită de mare a lui Stavric, care a profitat de alunecarea unui adversar, a pătruns în careu din lateral, șutând până la urmă moale și în plasa laterală, din poziție de unu la unu.

Chinurile la finalizare au continuat după pauză, Bărbuț nereușind să-l lanseze oportun pe Stavric, aflat în poziție ideală pe o contră a lui Poli. Meciul a scăzut în calitate, în special după ce alb-violeții le-au prins de frică oaspeților în urma unei acțiuni în minutul 56, născută dintr-o alunecare în apărarea noastră, faza fiind finalizată din postură de singur cu portarul direct în bară! Arbitrajul a început să devină ușor iritant de aici, după ce oaspeții au scăpat de o eliminare și la noi a început să plouă cu galbene, această fragmentare jucând rolul ei în calitatea ultimei jumătate de oră. În minutul 70 s-a dovedit că nici Szekely nu este mai inspirat ca Stavric, mingea trecându-i printre picioare la o centrare a lui Bărbuț, apoi ocolindu-l la recentrarea lui Kneeshaw de pe celălalt flanc. Englezul ar fi putut face mai bine, cu adversarul său direct aflat la pământ. Cu cinci minute înainte de final, nici Bărbuț nu a știut să profite de o șansă ce s-a ivit la o minge lungă, scăpată de portarul advers, mijlocașul nostru șutând puțin pe lângă din unghi, cu poarta goală, deși avea un coechipier liber în zonă. Baloanele trimise de la distanță de Szekely și Lazăr, ultimul încercând mai multe șuturi fără forță de-a lungul reprizei, nu au pus în pericol poarta adversă, dar în ciuda fazelor fixe de care au beneficiat oaspeții pe final, cam prea aproape de poarta noastră, am ținut de rezultat până la ultimul fluier al centralului.

Așadar, dacă partea plină a paharului este că putem croi multe ocazii, cea mai puțin plină este că le ratăm cu prea mare ușurință. Așa se face că puteam pierde două puncte într-un meci pe care l-am dominat cap coadă, dacă nu aveam șansa acelui șut în bară. Nici Stavric și nici Szekely nu sunt "vulpoii bătrâni" de care am avea nevoie adesea în fața porții, cel din urmă părând în general foarte iritat de-a lungul minutelor petrecute pe gazon. Boldea n-a funcționat prea bine azi, în vreme ce Trandu a părut puțin mai alert după ce a intrat, reușind să-și angajeze colegii din flancuri în câteva rânduri. În apărare, Bălace improvizat pe dreapta s-a descurcat onorabil, asemeni colegilor săi din linia de fund. Poate un plus pentru Neagu, care a muncit mult și în plan ofensiv, pe lângă recuperările reușite în zona sa de teren. Aș mai ține să remarc titularizarea lui Bărbuț, o mutare înțeleaptă și cu folos făcută de către Alexa. Îmi place chiar foarte mult discursul acestuia din urmă.

Mi se par evidente o lipsă de viziune și de cumpătare în fața porții adverse, probleme semnalate și de-a lungul amicalelor disputate în această toamnă. Echipa are forță și pare capabilă să controleze jocul, însă odată cu apropierea finalului de joc și a înșiruirii de ratări, au apărut semne de hazardare și neîncredere care puteau să ne coste. Nu este grav momentan, căci am adunat toate punctele și știm că ne aflăm la început de drum, experiența gestionării unor meciuri precum acesta venind în timp. Dar să nu pierdem asta din vedere.

Bravo Poli!

Poli: Pap (6) - Bălace (5,5), Scutaru (6), Cânu (6,5), Neagu (6) - Popescu (5,5) - Bărbuț (6), Lazăr (6), Boldea (5), Kneeshaw (5,5) - Stavric (5)

Schimbări:

Szekely (5) pentru Stavric (min 55)
Trandu (6) pentru Boldea (min 59)
Popovici pentru Kneeshaw (min 78)

4 septembrie 2014

Cei de pe dinafară

Între timp cred că toată lumea este la curent cu faptul că Poli va disputa mâine prima partidă oficială pe teren propriu din acest sezon, cu începere de la ora 11.

Cauza acestei nefericite circumstanțe este etapa semifinală din Play-off la rugby, între RCM Timișoara și Farul Constanța, meci disputat de la ora 20, tocmai sâmbătă. Din moment ce decizia s-a luat, mă gândesc la nivel politic, căci CJT administrează stadionul, conducerea lui ACS Poli probabil a fost pusă în fața faptului împlinit. Nimeni nu are dreptul să fie teritorial în orașul nostru, cu atât mai puțin un club care în acest moment nu adună decât sute de persoane în jurul lui, dar mă întreb dacă întreaga situația nu este decât un simptom al maladiei stadionului gol. Să explic:

Tocmai acuma, la începutul unui nou drum, ar fi fost mai important ca oricând să se faciliteze suporterilor echipei și celor care apreciază fenomenul fotbalistic să fie prezenți pe Dan Păltinișanu. O parte din problemă stă la adversarii noștri de mâine, care nu au fost dispuși să dispute meciul seara, probabil din considerente logistice, însă tocmai acest fel de probleme ar trebui să-și găsească soluții de cei care drămuiesc bunul mers al lucrurilor la Poli. Întâmplător trăim în România și încasările pe bilete nu reprezintă o avere, căci ce mi-e 5000 RON dacă jucam sâmbătă în fața a vreo mie de spectatori și ce mi-e 1000 RON jucând vineri? Categoria "nici de barem nu-ți ajunge", însă miza nu este una financiară.

Pentru a readuce lumea la stadion, ai nevoie de minim două lucruri: rezultate și un efort susținut. În sezonul 2011-2012, pe când nu exista decât o Poli, rezultatele erau bune, dar veneam după marea dezamăgirii a retrogradării extra-sportive, media de spectatori a fost pe la 2500. În 2012-2013 scăzut la 1100, în condițiile în care am beneficiat și de un meci cu intrare gratuită împotriva rivalilor de pe Mureș. Acuma să ne gândim că nu mai există rivali istorici în seria noastră. Deci la ce să ne așteptăm, maxim 500 de spectatori?

Există lupte pe care ți le poți asuma și altele pe care nu ți le poți asuma. Dacă ACS Poli trăiește cu energie politică și energia politică este produsă de uzina de voturi, cum de nu se îngrijorează foarte serios cei care conduc acest proiect că nivelul de susținere este așa de scăzut? Adică nu îngrijorare la o cafea, la micul dejun, ci îngrijorare care produce acțiune. Popularea stadionului trebuie să fie o prioritate, nu o activitate secundară.

În aceste condiții, tu începi noul sezon, cu o echipă schimbată la față, cu neobișnuit de mult potențial, cu un fotbal mai atrăgător și mai deschis, vineri la ora 11.

2 septembrie 2014

CR: Șoimii Pâncota - ACS Poli

În data de 9 septembrie, la ora 16.30, Poli va evolua în faza a V-a a Cupei României în compania clubului de liga secundă din Pâncota. Meciul se va disputa în localitatea arădeană.

Pe lângă acest anunț, clubul a mai comunicat semnarea lui Patrick Niță, jucător născut pe 7 iulie 1996 în Jimbolia, capabil să acopere ambele flancuri la mijlocul terenului.

30 august 2014

CS Mioveni - ACS Poli 0:2 (0:1)

Scorul perfect pentru acest început de sezon, cu alb-violeții trecând de o adversară directă la promovare grație reușitelor lui Belu și Bărbuț, câte una pe repriză. N-a fost însă o partidă ușoară, iar faptul că Pap primește din partea noastră desemnarea de omul meciului ar trebui să fie un indiciu cu privire la presiunea pe care defensiva noastră a trebuit să o gestioneze pe parcursul multor momente de joc. În plus, finalul ne-a găsit în zece, după eliminarea lui Belu pentru cumul de cartonașe, deci dacă scorul e perfect, partida nu a fost chiar perfectă.

Jocul a debutat conform așteptărilor, adică într-o stare de echilibru. Gazdele au stat ceva mai sus în posesie, însă Poli a avut prima tentativă în careul advers, când centrarea lui Eduardo din flanc n-a putut fi trimisă spre poartă nici de Stavric, nici de Poparadu. La scurt timp a venit deschiderea scorului, acțiunea desfășurându-se în minutul 12: Lazăr execută înalt o liberă spre careu, Belu depășește apărarea adversă și trimite cu capul la colțul lung! Dorind să profite pe seama vitezei superioare, alb-violeții s-au retras, ceea ce a oferit mai multe șanse celor din Mioveni. Cele mai importante trei momente s-au înghesuit însă în trei acțiuni consecutive, toate pornite din faze fixe, în preajma minutului 19. Prima a reprezentat un șut din unghi pe poartă, respins de Pap în corner chiar de sub bară. A urmat o întortocheală în careul nostru și reluarea din prea puțini metri a gazdelor, același Pap fiind bine plasat să respingă de pe linia porții. Și la cornerul următor balonul a ajuns în mod nepermis în careul nostru, dar am avut șansa ca reluarea lui Rada să meargă pe lângă. Jocul a revenit la ceva mai echilibrat în restul reprizei, gazdele reușind cu greu să mai trimită mingea spre poarta noastră - cu o excepție, când Pap a prins o lovitură de cap ce putea fi mai periculoasă decât a fost. Ultima fază a reprizei l-a avut în prim plan pe Poparadu, a cărui driblinguri i-au facilitat pătrunderea în careu și obținerea unui corner. Kneeshaw a trimis cu capul mingea trimisă de Eduardo, fără mari probleme pentru portarul advers.

Repriza secundă a continuat în ritmul celei dintâi, cu momente în care Poli a ținut bine mingea și a părut la o pasă bună distanță de a fi cu adevărat periculoasă, în vreme ce Mioveniul a început să varieze atacul asupra porții noastre, cu centrări și șuturi de la distanță. Am avut parte de două momente în care gazdelor le-a lipsit puțin să trimită în poartă mingea venită din flanc, iar în minutul 60 Pap a trebuit să se evidențieze din nou la un șut trimis din 25 metri de un jucător advers. Replica noastră a venit prin Stavric, care întâi n-a controlat prea bine o minge în interiorul careului, apoi a trimis tot din interiorul careului în plasa laterală, înainte de a șuta peste dintr-o poziție mai incomodă câteva minute mai târziu. Desprinderea Politehnicii a avut loc în minutul 22, imediat după o fază care ar fi putut reprezenta egalarea pe tabelă. Asemeni mai multor goluri primite sezonul trecut, adversarii au găsit prea mult spațiu între mijlocașii și fundașii noștri, și au putut trimite un nou șut foarte periculos de la 22 metri, Pap reușind in extremis să respingă - era minutul 70. Imediat după repunerea mingii în joc, aceasta a fost trimisă foarte lung către Bărbuț (de Lazăr, pare-se), proaspăt intrat, acesta a trecut de doi jucători în interiorul careului, a plimbat mingea prin fața portarului și a șutat cu stângul, fără șanse! Speranțele gazdelor s-au cam disipat, și tot Poli ar fi putut marca în minutul 83, când Popovici i-a pasat lui Kneeshaw, a cărui șut din partea stânga a trecut de puțin pe lângă poartă. A urmat al doilea galben văzut de Belu, la o fază în care a fost depășit prin viteză, ceea ce a deschis puțin jocul pe final. Mioveni a avut trei șanse, toate din marginea careului, cu un șut pe jos și pe centru din poziție ideală, prins de Pap, un șut puternic respins de Pap și un alt șut de la vreo 25 de metri, prins de portarul nostru de sub bară. Replica alb-violetă a venit în cam ultima fază prin Popovici, a cărui șut din interiorul careului a fost respins de portar. Astfel, rezultatul final a fost cel stabilit în minutul 70, consemnând o victorie de moral pentru fotbaliștii noștri.

Cred că reiese destul de bine că diferența în partida de astăzi a fost făcută de finalizările precise ale Politehnicii, precum și de intervențiile excelente ale lui Pap, căci cu puțină neșansă, rezultatul putea fi și unul de egalitate. Jocul pe contre nu a mers chiar bine, cu Eduardo și Kneeshaw izolați în primele 60 minute, în vreme ce Stavric n-a putut să-și deschidă colegii din flanc la mingile lungi. Pe de altă parte, recuperările și în general jocul la mijloc au mers bine, în vreme ce apărarea s-a ridicat la înălțimile așteptate. Prestația lui Bărbuț îl recomandă pentru un loc de titular, iar înclinația mea ar fi să-l văd pe Eduardo mai susceptibil înlocuirii, deoarece nu a arătat energie sau precizie în evoluția de astăzi. Am avut parte și de debutul lui Vlad Dragomir, care a avut o fază mai interesantă în care n-a reușit să țină posesia, însă introducerea sa reprezintă un prim pas din ceea ce sperăm că va fi o carieră încununată cu succes.

Așadar: bravo Poli!

Poli: Pap (7) - Belu (6), Scutaru (6), Cânu (6), Neagu (6) - Popescu (5,5), Lazăr (6,5) - Kneeshaw (5,5), Poparadu (6), Eduardo (5) - Stavric (5)

Schimbări:

Bărbuț (6,5) pentru Eduardo (min 61)
Popovici pentru Stavric (min 77)
Dragomir pentru Lazăr (min 83)


27 august 2014

Analiză lot 2014/2015

Precum era de așteptat, astăzi au fost definitivate ultimele transferuri înainte de începului sezonului. Aproape toți cei veniți erau confirmați măcar de la amicalul de sâmbătă și lor li se adaugă un portar cu experiență în liga secundă. Astfel, rotunjim un lot destul de rotund, destul de egalizat valoric, pentru sezonul misterios ce ne așteaptă.

Transferurile în cauză îi includ pe George Neagu (generația '85), fundaș stânga, Ovidiu Popescu ('94), mijlocaș central, Pedro Henrique ('91), atacant, și Mădălin Smaranda ('84), portar. Astfel, lotul nostru ar trebui să arate cam așa, grupat pe poziții generice:

Portari: Pap*, Haidău, Smaranda
Fundași dreapta: Belu*, Motreanu*
Fundași centrali: Scutaru, Cânu, Todorov*, Bocșan*
Fundași stânga: Bălace, Morariju, Neagu, Dragu
Mijlocași dreapta: Bărbuț*, Kneeshaw*, Popovici
Mijlocași centrali: O. Petre, Keita, Boldea, Poparadu, Popescu*, Trandu, Lazăr, Dragomir *
Mijlocași stânga: Eduardo*, Nanu, Balaure*
Atacanți: Szekely, Stavric, Henrique

* născuți dupa 01/01/1993, conformi cu regula de doi jucători sub 21 de ani pe teren

Adică, la sumă, iese un lot de 29 de jucători, stufos la mijloc, puțin expus în apărare.

La o adică, Motreanu nu este chiar la un nivel cu Belu în acest moment, in special fizic și ca experiență de joc, iar Scutaru și Cânu au o predilecție pentru avertismente și accidentări. Rămân Todorov și Bocșan, ambii reveniți de curând după accidentări, deci într-un set nefericit de circumstanțe, s-ar putea să avem probleme.

În schimb, probabil am putea reduce cu unu numărul fundașilor stânga, acuma cu venirea lui Neagu, și probabil ne-am descurca bine și cu un mijlocaș central în minus. Mai mult chiar, nu știu dacă Haidău era necesar în condițiile aducerii lui Smaranda, rolul celui de-al treilea portar putând fi luat de unul din juniorii clubului, precum Rusu - dar cronologia evenimentelor probabil a condus la această situație.

Restul pozițiilor, considerând și flexibilitatea anumitor jucători, sunt bine echilibrate numeric. Testul decisiv îl va da atacul, suspectat că nu are capacitatea de a marca pe atât de des precum ne-am dori, însă cred că mai important este să avem o echipă care poata marca și cu a doua linie. Din acest punct de vedere, nu stăm rău, cu Bărbuț, Kneeshaw, Popovici (toți capabili să joace pe ambele flancuri) respectiv Nanu și Eduardo în special, capabili să ajungă în poziții de gol și să înscrie.

Uitându-ne la ansamblu și trecând peste suprapopularea anumitor poziții, dispunem de o echipă care balansează talia cu viteza, experiența cu tinerețea, care în teorie are oameni de gol pentru fazele fixe, precum și pentru atacuri rapide. Diferența o vor face execuția tehnică și înțelepciunea antrenorului. Și acesta din urmă are, vorba vine, ceva de dovedit.

În esență, vreau să spun un lucru: am încredere în Poli.  

26 august 2014

Mersul greu al birocrației

Citeam astăzi despre pierderea lui Lassana Camara, în favoarea unui club de prima ligă din Portugalia. La baza acestui transfer eșuat stă lentoarea birocratică inerentă a unui club condus din resurse publice, cu ratificări și întâlniri de consiliu necesare la mai fiecare pas, cu prisosință atunci când e vorba de bani. Evident, nu cei care se scurg deja printre îmbinăturile politice deloc etanșe care compun conducerea Politehnicii, ci cei care pot face o diferență în rezultatele sportive.

Cred că am pierdut un jucător de enormă calitate fotbalistică, care la vârsta de 22 de ani avea încă tot viitorul în față. Și cu el, n-am pierdut doar plusul de pe terenul de joc, deschiderile sale precise către coechipieri, ci și orice ban venit pe urma confirmării talentului său. Oportunitatea de a avea în curte un jucător cu o asemenea carte de vizită, care să nu fi avut ocazia să arate ceea ce poate la cluburile anterioare, e rară.

Rămâne de văzut dacă numele lui Sana se va alătura altor nume de aproape-poliști care n-au sfârșit prin a confirma la Timișoara. Lecția principală este însă alta, anume că nu poți să ai flexibilitatea unui elefant și să-ți dorești să surprinzi o gazelă. Suntem deja în anul de grație 2014, cu doi ani rămași din mandatul de primar al principalului motor financiar din spatele proiectului ACS Poli, și cred că planează destule semne de întrebare asupra continuității pe care acesta o poate garanta în cazul lipsei continuității sale politice. Acesta este lucrul pe care nu-l înțeleg, cum poate un polist să dea dovadă de atâta miopie încât să nu recunoască gradul de expunere al Politehnicii atâta timp cât ea depinde de voință politică și bani publici.

Am fost în Liga 1 și n-am adus pe mai nimeni lângă echipă. Poate vom mai avea ocazia anul viitor, dacă toate lucrurile merg conform planului, în care caz acest club își va juca probabil ultima șansă de a se consolida și a-și asigura un viitor. Nu ar fi înțelept să ignorăm acest aspect.

23 august 2014

Amical: ACS Poli - Metalul Reșița 5:2 (4:1, 1:0)

Ultimul amical înainte de noul sezon a fost și unul atipic, desfășurat pe parcursul a 120 de minute (45+45+30). În ciuda scorului convingător, soarta jocului s-a stabilit în doar cinci minute, între 72 și 77, când Poli a înscris de trei ori, profitând de faptul că Alexa trimisese în teren a doua garnitura, care avea astfel un avantaj fizic asupra adversarilor de astăzi. Pe final au intrat și jucători pe care i-am văzut mai rar sau deloc, precum Pedro Henrique, Dragu, Balaure sau trialistul Terzic, însă niciunul dintre ei nu a avut oportunitatea de a se remarca.

Admit că am ratat prima repriză, deci n-am fost martor la reușita lui Cânu, din minutul 15, când a trimis cu capul în poartă cornerul executat de Carlos Eduardo. Doar de la distanță am zărit golul egalizator, un șut de la 25 metri, la care Pap nu a mai putut interveni. Apoi însă am remarcat un-doiul dintre Stavric și Kneeshaw, care l-a trimis pe cel din urmă singur spre poartă, el fiind prins din spate de un advers și deposedat, fie prin fault, fie nu, în funcție de unghiul din care ai urmărit acțiunea. Cert e că nu s-a dictat nimic și am mai ratat o șansă prin Szekely, imediat după schimbul de gardă de prin minutul 60, când vârful nostru a tras pe lângă la colțul lung o minge care putea fi convertită în gol. Precum scriam, desprinderea a avut loc rapid și decisiv, prima reușită, cea din minutul 72, venind în urma unei centrări a lui Nanu, Vaștag trimițând în proprie poartă cu Bărbuț în cârcă. Apoi același Bărbuț s-a luptat ca un leu cu trei fundași adverși pe zonă centrală, a trecut de ei, singur cu portarul a fost blocat de acesta, însă mingea a sărit la Szekely care n-a greșit. Al patrulea gol al Politehnicii și l-a trecut în cont Boldea, în urma unei faze construite pe stânga pe fondul pasei excelente venite anterior de la Trandu, și finalizarea aproximativă cu pământul a făcut ca mingea să sară peste portar și să sfârșească în poartă. În ultimul act al partidei, Popovici a marcat întâi pe o contră clasică, șut la colțul lung, iar oaspeții au înscris cu câteva minute înainte de final după ce apărarea Politehnicii a cam dormit, Haidău fiind lăsat fără prea mari șanse.

Așadar, golurile s-au arătat pe final de pregătiri, însă sunt convins că primul meci oficial va reprezenta un total alt tip de obstacol pentru fotbaliștii antrenați de Alexa. Mi-e greu să spun dacă Eduardo ar trebui să fie titular în detrimentul lui Nanu, deși așa va fi în prima fază, sau dacă Bărbuț ar trebui să fie rezerva lui Kneeshaw. Probabil că toți acești jucători își vor primi șansele pe parcursul acestui sezon, poate va veni și momentul unor juniori precum Dragomir, Motreanu sau, debutantul de azi, Mărginean. Cert e că la 28 de jucători, câți au evoluat astăzi, lotul este cam stufos. Nu știu dacă Neagu sau Terzic vor fi reținuți, sârbul cel puțin nu a arătat mare lucru, însă ar trebui ținut minte că Sana, O. Petre și Bocșan sunt alte trei nume care n-au fost prezente astăzi pe foaia de joc și care ar avea un loc în primii 18.

Poate că se vor mai lua niște decizii cu privire la lotul numeros în săptămâna care urmează. Până atunci, avem un prim unsprezece destul de bine definit pentru meciul de la Mioveni, mai ales până la revenirea accidentaților deja menționați. Va fi un sezon interesant.

Poli: Pap - Belu, Scutaru, Cânu, Neagu - Lazăr, Popescu - Kneeshaw, Poparadu, Carlos Eduardo - Stavric

Au mai intrat: Haidău, Motreanu, Todorov, Mărginean, Morariju, Bărbuț, Boldea, Trandu, Nanu, Balaure, Bălace, Szekely, Keita, Popovici, Pedro Henrique, Dragu și Terzic

Auto - ASU Poli 1:7 (1:1)

Pe o vreme frumoasă, am avut parte de un meci plăcut, care până la urmă a avut și multe goluri. Poli s-a impus lejer, în ciuda momentului în care s-au văzut egalați înainte de pauză și jucătorii au intrat cam dezamăgiți la cabine. Jocul a fost unul bun, dezinvolt, opus celui pe care l-am văzut la Ghiroda, cu mijlocașii laterali foarte activi într-un interesant 4-3-3, și cu mai mulți jucători din spate urcați în atac. Sigur, au și avut în față o apărare ce a fost aeriană în trei perioade ale meciului, dar de data aceasta alb-violeții și-au respectat postura de favoriți.

Astfel, prima repriză a început tare, cu multe ocazii pentru Poli: o lovitură de cap scoasă de sub transversală chiar în minutul 2, mai multe șuturi de la distanță, dar și câteva faze în careu, salvate de portarul advers. Pe la mijlocul reprizei, când Codrea a decis să schimbe mijlocașii laterali Ghinescu și Ilie între ei, dominarea avea să devină una sterilă și ocaziile periculoase n-au mai apărut. Și apărarea celor de la Auto s-a organizat mai bine, presându-i pe violeți să recurgă doar la șuturi de la distanță și centrări respinse. Dar în urma unei astfel de faze, în minutul 40 mingea sare la Ghinescu care șutează fără preluare și deschide scorul, permițând echipei să răsufle ușor. Prea puțin însă, căci doar 3 minute mai târziu, la singura lor ocazie, cei de la Auto egalează când o centrare îl găsește singur-singurel pe atacantul acestora, care marchează cu capul.

La pauză, Codrea întărește atacul trimițându-l pe Iorgovan în teren. Avea să fie o schimbare extrem de inspirată, căci polistul avea să înscrie o triplă, primul gol venind chiar în primul minut după reluare. Apoi, scorul se face repede 4-1. Mai întâi Ilie înscrie un gol foarte frumos în minutul 56, când după o preluare reușită, șutează din vole, iar mingea se duce fix între transversală și brațele ridicate ale portarului. Tot Ilie îl servește pe Iorgovan pentru al doilea său gol, doar două minute mai târziu. Cu soarta decisă, meciul intră într-o puternică acalmie, până în ultimele 3 minute, când, după cum spuneam, apărarea adversă avea să clacheze din nou, și să primească încă 3 goluri, unul după altul, din faze simple: Popoviciu, Iorgovan din nou și Gălan cu capul închide tabela.

Nu sunt prea multe de spus. Iorgovan e omul meciului, mai ales că intrarea sa a schimbat oarecum jocul, dar eu cred că oricum Poli s-ar fi impus lejer. Ghinescu a arătat că este un transfer foarte bun și util, iar Popoviciu rămâne același jucător tehnic, cu toate că îl cam trag în jos câteva kilograme.

Poli: Burtic – Feraru, Gălan, Obrejan, Taub – Popoviciu, Naidin, D. Codrea – Ghinescu, Ionaș, Ilie.

Au mai intrat: Iorgovan, Făgețan, Maranescu și Rebenciuc.

Schimbări:

Iorgovan pentru D. Codrea (min 46)
Făgețan pentru Ilie (min 61)
Maranescu pentru Taub(min 66)
Rebenciuc pentru Naidin (min 69)

21 august 2014

Știri

Cu toate că Alexa spunea că socotelile s-au cam încheiat până la începutul campionatului, iată că încă mai avem destule noutăți. Prima e un răspuns la întrebarea din cronica amicalului de ieri, cu privire la postul de portar. Clubul a reziliat astăzi contractul cu Nuno Claro, astfel că Pap va fi mai mult ca sigur titularul pentru sezonul acesta. E o decizie riscantă având în vedere că rămânem fără un portar experimentat, dar până la urmă era de așteptat din mai multe motive. Unul ar fi cel financiar, apoi faptul că portughezul este totuși la o vârstă destul de înaintată și a gafat de destule ori sezonul trecut. Pap are și atuul că va conta pentru regula de a avea 3 juniori în echipă.

În al doilea rând, se confirmă cooptarea lui Ovidiu Popescu, pe care Alexa și l-a dorit foarte mult, încă de la începutul perioadei de pregătire. Concretizarea transferului a avut loc de-abia acum, forțată și de accidentarea lui Petre, care probabil va lipsi primele câteva etape.

Și pentru că m-am lamentat de lipsa atacanților din lot, aflăm că în meciul de sâmbătă cu Metalul Reșița va fi testat pe acest post sârbul Slobodan Terzic, în vârstă de 28 de ani, dar cu un CV deloc impresionant, venind de la o echipă din liga a treia sârbă.

În fine, Pedro Henrique și-a revenit după accidentare, iar Alexa ne asigură că ne va fi de foarte mare ajutor dacă va fi apt de joc. Vlad Dragomir a contribuit cu două assist-uri și un gol la naționala U16 și pare tot mai mult că va debuta oficial la echipa mare la o vârstă foarte fragedă, pe când Motreanu ar putea fi o soluție de urgență în caz că rămânem descoperiți pe postul de fundaș dreapta ocupat de Belu.

Au mai rămas 9 zile.

20 august 2014

Amical: ACS Poli - FC Caransebeș 1:0 (1:0)

Am avut parte de o prestație mai bună ca în partida de acum două săptămâni în fața aceluiași adversar. Poli a evoluat solid pe parcursul celor 90 de minute și chiar de nu a avut multe ocazii, s-a impus clar, prin golul lui Stavric din finalul primei reprize.

Principalele atuuri au fost constanța și implicarea în joc a tuturor jucătorilor, precum și apărarea solidă, dar din păcate au lipsit fazele prelungite de construcție, precum și inspirația la finalizare. S-a mizat destul de mult pe pasele lungi, iar ocaziile mai importante au venit mai degrabă pe contraatac. Eduardo, ce a jucat mijlocaș stânga, n-a prea impresionat, părând adesea în afara jocului, dar a reușit să îl lanseze cu o pasă foarte inspirată pe Stavric la faza golului. Kneeshaw a jucat o repriză pe dreapta și una pe stânga, cu o evoluție mai bună în prima. E rapid și incisiv, pătrunzând în mai multe rânduri pe flanc și oferind mingi periculoase în fața porții. Din păcate, plasamentul coechipierilor cam lasă de dorit, de multe ori nefiind nimeni la colțul scurt unde șansele de a lovi mingea sunt mai mari. Doar Eduardo a fost la capătul unei astfel de mingi, dar a trimis cu nonșalanță peste poartă.

La mijloc, Lazăr confirmă faptul că e un jucător bun, care va fi cu siguranță între titulari, iar Poparadu arată că este în creștere de când îl are pe Alexa ca antrenor. Cum spuneam, Cânu și Scutaru (care inițial nu s-a știut dacă este apt, dar până la urmă a jucat tot meciul) au fost de fier, astfel că Pap n-a prea avut ce apăra, decât de-abia în repriza a doua, când a făcut-o cu succes. De remarcat faptul că tânărul portar nu a fost schimbat deloc. Să-și fi câștigat locul de titular? Belu a fost cam aerian și Boldea n-a prea arătat mare lucru. Cei intrați după pauză n-au prea impresionat. Popovici a avut două faze foarte bune, dar în rest a fost cam iritant, în nota-i caracteristică. Trandu a avut câteva recuperări, dar e greu de crezut că ar putea lua fața celorlalți mijlocași din lot.

Singurul jucător care s-a remarcat pozitiv în repriza a doua a fost nou-venitul Ovidiu Popescu. Mijlocașul central, în vârstă de 20 de ani a fost coleg cu Pap la FC Marcel Băban, iar în sezoncul trecut a evoluat în 25 de meciuri oficiale pentru UTA, marcând 6 goluri. A jucat sus, a avut câteva recuperări și atingeri de minge bune. Totuși, mă miră un pic acest transfer, dacă ar fi să se oficializeze, în condițiile în care la capitolul mijlocași nu stăm tocmai rău, pe când Todorov este improvizat când ca fundaș stânga, când dreapta, iar Belu joacă 90 de minute pentru că nu are cu cine să fie schimbat. Și cum spuneam la început, nu-mi prea place cum stăm la finalizare, eterna noastră problemă care încă nu pare rezolvată. Stavric pare mai bun ca Szekely, are un fler de atacant mai bine dezvoltat, dar parcă nu m-a convins că e omul care să înscrie de fiecare dată când e nevoie, mai ales dacă nu vom avea decât câteva ocazii pe meci. Și în afară de el, nu prea avem marcatori. Sper să mă înșel și până la urmă, acum doi ani tot fără atacant am promovat.

Poli: Pap - Belu, Scutaru, Cânu, Bălace - Kneeshaw, Lazăr, Poparadu, Boldea, Eduardo - Stavric

Au mai intrat: Todorov, Bărbuț, Dragu, Popovici, Trandu, O. Popescu, Keita, Nanu

18 august 2014

Programul ligii secunde 2014/2015

Într-un final, avem şi noi nişte informaţii despre adversarii din liga secundă. În primul rând, regulile de desfăşurare ale competiţiei au fost postate recent pe site-ul clubului şi arată după cum urmează:

• Faza I: Sistem campionat fiecare cu fiecare, tur – retur.

• Faza a II-a: Sistem playoff (primele 6 echipe din clasament joacă între ele tur – retur, 10 meciuri) și playout (echipele clasate pe locurile 7 – 12 joacă între ele tur – retur 10 meciuri). Echipele întră în playoff și playout cu toate punctele acumulate în faza I.

Promovează în Liga I echipele clasate pe locurile 1 în playoff din fiecare serie (în total 2 echipe).

În al doilea rând, programul pentru Poli este următorul: 

Etapa I - 30.08.2014
CS Mioveni - ACS Poli Timişoara
Etapa a II-a - 06.09.2014
ACS Poli Timişoara - Unirea Tărlungeni
Etapa a III-a - 13.09.2014
CSM Râmnicu Vâlcea - ACS Poli Timişoara
Etapa a IV-a - 20.09.2014
ACS Poli Timişoara - FC Caransebeş
Etapa a V-a - 27.09.2014
Metalul Reşiţa - ACS Poli Timişoara
Etapa a VI-a - 04.10.2014
ACS Poli Timişoara stă
Etapa a VII-a - 11.10.2014
ACS Poli Timişoara - FC Bihor Oradea
Etapa a VIII-a - 15.10.2014
Fortuna Poiana Câmpina - ACS Poli Timişoara
Etapa a IX-a - 18.10.2014
ACS Poli Timişoara - Olimpia Satu Mare
Etapa a X-a - 25.10.2014
Şoimii Pâncota - ACS Poli Timişoara
Etapa a XI-a - 01.11.2014
ACS Poli Timişoara - FC Olt Slatina
Etapa a XII-a - 08.11.2014
ACS Poli Timişoara - CS Mioveni
Etapa a XIII-a - 15.11.2014
Unirea Tărlungeni - ACS Poli Timişoara
Etapa a XIV-a - 22.11.2014
ACS Poli Timişoara - CSM Râmnicu Vâlcea
Etapa a XV-a - 29.11.2014
FC Caransebeş - ACS Poli Timişoara
Etapa a XVI-a - 06.12.2014
ACS Poli Timişoara - Metalul Reşiţa
Etapa a XVII-a - 28.02.2015
ACS Poli Timişoara stă
Etapa a XVIII-a - 07.03.2015
FC Bihor Oradea - ACS Poli Timişoara
Etapa a XIX-a - 14.03.2015
ACS Poli Timişoara - Fortuna Poiana Câmpina
Etapa a XX-a - 18.03.2015
Olimpia Satu Mare - ACS Poli Timişoara
Etapa a XXI-a - 21.03.2015
ACS Poli Timişoara - Şoimii Pâncota
Etapa a XXII-a - 28.03.2015
FC Olt Slatina - ACS Poli Timişoara

17 august 2014

ASU Poli - Ripensia 2:1 (1:1)

Din păcate nu am putut vedea pe viu această partidă importantă. Poli a reușit să obțină in extremis victoria, marcând pe final, deși se afla în inferioritate numerică, spre marea bucurie a celor ce au fost obligați să îi susțină din afara stadionului.

Astfel, alb-violeții obțin maximum de puncte din acest debut foarte greu, făcând un mic pas în fața contracandidatelor. Drumul, însă, e unul foarte lung și e abia la început.

9 august 2014

Ghiroda - ASU Poli 0:2 (0:1)

Sezonul 2014-2015 se anunță unul interesant pentru liga a IV-a timișeană, prin faptul că marile favorite sunt cele două proiecte ambițioase de revigorare a fotbalului timișorean, Ripensia și Politehnica, dar doar una poate ieși învingătoare. Și cei de la Ghiroda ar vrea să arate că mai pot câștiga o dată campionatul, dar nu cred că vor conta, mai ales având în vedere rezultatul meciului de astăzi care le-a adus față în față chiar pe primele două clasate ale sezonului trecut.

Partida a debutat cu o jumătate de oră anostă pentru că nici una din echipe nu și-a asumat vreun risc. Poli a jucat foarte pragmatic: o echipă ruptă la mijloc, cu un singur vârf, ce a recurs mai mult la centrări, majoritatea plouate și la câteva șuturi de la distanță, care fie n-au cadrat poarta, fie au fost prea slabe. Deși au dominat, Poli nu și-a creat multe ocazii în prima repriză. Consemnăm doar o semi-ocazie la capul puțin peste a lui Iorgovan și un sfert de ocazie la șutul lui Vucea, care a fost direct pe portar, dar acesta nu a reușit să prindă din prima. Chiar de la fel de puține, șansele Ghirodei au fost mai mari, precum cea din minutul 30, când au ratat din poziție de singur cu portarul. Culmea, nu dominarea alb-violeților a dus la deschiderea scorului, ci un contraatac, inițiat de Burtic chiar la această fază. Apărarea gazdelor este nepregătită și mingea ajunge la Iorgovan care plasează mingea în poartă cu un șut din interiorul careului.

Repriza a doua a fost mult mai animată, Ghiroda fiind nevoită să iasă la rampă. În mod ciudat, apărarea polistă, care a jucat bine până atunci, cel puțin colectiv, a comis tot mai multe greșeli, oferindu-le adversarilor multe oportunități de a egala. Gălan este depășit destul de ușor într-o fază, dar mai grav este momentul când în urma unui atac prelungit, în careu rămân 3 adversari complet liberi în careu. Norocul a fost că ghirozenii au ratat cu nonșalanță toate aceste ocazii.

Și Poli a replicat pe contraatac, dar jucătorii nu au fost destul de limpezi la finalizare, cum a fost cazul lui Vucea, care în urma unei faze frumoase a scăpat pe dreapta, dar a șutat pe lângă, deși a avut posibilitatea unei pase în stânga. Golul doi a venit în cele din urmă în minutul 78, când Ghinescu interceptează o pasă slabă în jumătatea gazdelor și obține un penalty fiind faultat în careu de către portar. Ionaș transformă cu exactitate și pune punct meciului. Dincolo de o revanșă pentru campionatul precedent, Poli obține 3 puncte foarte importante în lunga luptă ce urmează.

Chiar de nu mi-a plăcut jocul prestat, pragmatismul până la urmă a dat roade, dar cred totuși că dacă ești echipa mai puternică trebuie să și construiești, nu să joci pe contraatac. La urma urmei, dacă norocul era puțin altfel, atunci și rezultatul ar fi fost altul. Pe termen lung, cred că e o abordare falimentară.

Individual mi-a plăcut de Ghinescu, care a încercat de câteva ori să rupă monotonia jocului. Din păcate, s-a accidentat la faza penalty-ului. Vucea a fost foarte activ și muncitor, dar păcat de șansa ratată. Naidin a coordonat bine jocul în jumătatea proprie, dar tot nu-mi explic prestația lamentabilă a apărării în repriza secundă. Cam atât.

Poli: Burtic – Damian, Gălan, Gavriluță, Taub – Ghinescu, Ilie, Naidin, Rebenciuc, Vucea – Iorgovan

Schimbări:

Popoviciu pentru Ilie (min 67)
Ionaș pentru Iorgovan (min 73)
Făgețan pentru Ghinescu (min 78)
Filimon pentru Vucea (min 84)

8 august 2014

Amical: FC Caransebeş - ACS Poli 0:0

Drumurile şi o maşină m-au dus până la Caransebeş, unde am avut ocazia să trăiesc la locul faptei desfăşurarea partidei dintre Poli şi echipa locală. N-a fost o repetiţie convingătoare, ba chiar mi-a trezit amintiri triste de la alt amical disputat în compania unor cărăşeni acuma un an de zile, căci n-a lipsit mult ca albii să piardă această partidă. Dar am văzut şi nişte jucători interesanţi, în Sana şi Lazăr, primul arătând un potenţial deosebit pentru faza ofensivă, mereu suferindă în colectivul nostru.

Poli a avut vreo patru şanse de a marca şi a mai irosit vreo trei faze cu potenţial prin centrări de slabă calitate. Ocaziile au venit prin Boldea, care a şutat pe lângă de la marginea careului, o minge deviată de la Kneeshaw; prin Belu, care a trimis din interiorul careului în portar la o fază fixă; prin Popovici, care a fost lansat singur cu portarul de Trandu (parcă), însă nu a putut să-şi plaseze suficient bolta şi mingea a fost parată; şi în final de meci, prin Nanu, care a şutat din interiorului careului, lateral stângă, dar peste.

Gazdele au fost adesea periculoase. Au început mai bine jocul, au pus presiune vreun sfert de oră, înainte ca Poli să preia iniţiativa. Pap a avut câteva ieşiri neconvingătoare, una mai gravă în repriza secundă, însă s-a evidenţiat şi printr-o pereche de parade importante, cea secundă chiar la penultima fază a meciului. În general însă, apărarea nu a fost prea solidă, ba chiar a părut puţin ruginită. Flancurile au reprezentat punctele slabe, cu Todorov improvizat în flancul stâng şi depăşit relativ uşor prin viteză de adversari, impreciziile acestora salvându-ne în mai multe rânduri. Nici Bălace nu a strălucit după pauză, astfel că aş spune că planează nişte semne de întrebare în acea parte a defensivei.



Ziceam că Lazăr şi Sana mi-au lăsat o impresie bună. Primul, deşi a avut şi scăpări, a dovedit o tehnică solidă şi o viziune încurajatoare a jocului. Sana, deşi puţin lent, a fost cam singurul jucător care a putut scoate un adversar din joc astăzi, şi a trimis mai multe pase lungi sau deschideri de înaltă calitate şi precizie.
N-a fost o zi uşoară pentru nicicare din jucătorii sub douăzeci de ani care au evoluat la noi, Pap absolvind cel mai bine testul. El este urmat de Kneeshaw, energic şi cu o bună dispoziţie la efort, însă momentan lipsit de deciziile optime când este cu mingea în preajma careului advers. Precum scriam, nu ştiu dacă Todorov e soluţia pentru flancul stâng, în vreme ce Dragomir şi Motreanu, introduşi în actul secund, nu au părut să se poată impune în faţa adversarilor mult mai puternici fizic, cu atât mai mult cu cât terenul de joc a fost unul dificil.

În rest, prefer să nu fac nominalizări în vreun sens sau altul. Faptul că atacul suferă nici nu ţine neapărat de lipsa unui jucător consacrat acolo (făcând abstracţie de Szekely), cât de construcţia neconvingătoare. Mai sunt trei săptămâni până la debutul ligii secunde şi sper ca odată cu terminarea fazei de acumulare, lucrurile să arate mai disciplinat.

Poli: Pap – Belu, Scutaru, Canu, Todorov - Lazăr, Petre - Kneeshaw, Boldea, Carlos - Szekely

Au mai intrat: Bălace, Popovici, Dragomir, Sana Camara, Bărbuț, Motreanu, Trandu și Nanu.



20 iulie 2014

Cupa Fabric: ACS Poli - Ripensia 5:2 (4:1)

Poli a trecut într-o manieră categorică de concitadina Ripensia, în condinţiile în care adversarii noştri au evoluat în multe jocuri de pregătire în ultimele zile şi acest lucru s-a resimţit pe parcursul partidei. Dar ce am văzut n-a arătat rău, cu o echipă determinată, jucători noi interesanţi şi cel puţin un junior care promite mult.

Dominarea polistă a ţinut aproape nouăzeci de minute, cu gazdele periculoase pe câteva contre. Tocmai în această manieră s-a deschis scorul, în urma unui randament defensiv dezamăgitor atât în flancuri, cât şi pe centru, o minge centrată moală fiind trimisă în poartă de ripensistul Radu. Ofensiva noastră n-a fost tocmai feroce, cu Keita, Dragomir şi Nanu ceva mai activi, astfel că a durat un sfert de oră până la egalare. Atunci, mingea a ajuns la tânărul Dragomir care a şutat de la 25 de metri, de pe loc, învingându-l pe portarul advers. Tot Dragomir a jucat un rol important la golul doi când i-a pasat lui Popovici în centru, a cărui şut deviat a intrat în poartă. Repede de tot s-a făcut patru, întâi prin golul lui Szekely, care a scăpat singur cu portarul şi l-a driblat fără mare stres, iar apoi prin şutul puternic al lui Nanu, din partea stângă a careului.

În repriza a doua, Alexa a trimis un alt unsprezece în teren, ce a părut mai dornic de afirmare şi care a presat gazdele de pe Electrica în propria jumătate o lungă perioadă de timp. Dar mingea a lovit de trei ori bara (Stavric, O. Petre din ce îmi aduc aminte), Eduardo a trimis peste după un schimb frumos de pase, deşi era singur cu portarul, respectiv Stavric a tras în portar după o cursă impetuoasă a lui Kneeshaw pe dreapta. Până la urmă Stavric, a cărui şuturi au părut mai mereu periculoase, şi-a trecut în cont un gol, mingea trecând pe sub portarul advers. Ripensia, care a prins puţină energie pe final şi tresărise deja la o contră, a reuşit să reducă din handicap după o acţiune prelungită de atac, pe care apărarea noastră nu a putut să o oprească.

Per ansamblu însă, repet, Poli a arătat promiţător. Deşi nu au marcat decât o singură dată, unsprezecele din mitanul secund mi-a lăsat o impresie mai bună, mai ales atâta timp cât Poparadu, cu noua lui freză, s-a aflat printre jucători. Eduardo şi Stavric au fost activi şi destul de eficienţi, deşi ambii şi-au trecut în cont şi anumite scăpări. Kneeshaw mi-a plăcut pe dreapta, unde îi poate face concurenţă bună lui Bărbuţ, absent astăzi. Apărarea, cu un iz puternic de nostalgie (Bălace, Petre, Cânu), n-a fost testată prea des, deci nu mă pronunţ. Dintre cei care au evoluat în prima repriză, Dragomir, precum scriam deja, promite. Pe lângă ceilalţi menţionaţi deja (Keita, Nanu), aş mai spune că Ionuţ, testat pe dreapta, a părut competent şi disciplinat pe faza ofensivă, chiar dacă e într-o oarecare culpă la golul primit.

De dezamăgit m-a dezamăgit doar Belu, a cărui dominaţie fizică asupra adversarilor este adesea subminată de ceva care îmi pare rudă cu neatenţia. Dacă ar putea să-şi păstreze un nivel ridicat de concentrare pe parcursul unui meci, ar avea toate argumentele să ajungă un fotbalist bun, dar au trecut deja câţiva ani de când aşteptăm să se întâmple acest lucru. Mai are de învăţat.

Pe lângă noutăţile văzute astăzi, au mai fost anunţate două transferuri interesante, anume un vârf puternic numit Pedro Henrique, provenit din ceva ligi zonale braziliene, şi în mod special un mijlocaş portughez, Lassana Camara, care la 21 de ani a trecut deja Benfica, Servette şi Valladolid, dar n-a prea prins fotbal din motive obscure. Aştept cu nerăbdare să-i vedem la lucru.

Poli: Nuno Claro - Ionuț, Scutaru, Todorov, Morariju - Popovici, Dragomir, Rogoveanu, Keita, Nanu - Szekely. Au mai intrat Pap, Haidău - Belu, Cânu, Petre, Bălace, Balaure, Surugiu, Boldea, Poparadu, Trandu, Carlos Eduardo, Kneeshaw, Stavric.

7 iulie 2014

Primele transferuri

După ce o serie de jucători au părăsit deja clubul la expirarea contractelor lor (Valentin Coca, Mario Kirev, Ioan Mera, Florin Nohai, Aleksandar Petrovic, Marko Marovic, Nicolas Gorobsov, Gueye Mansour și Jose Emilio Furtado), iar alţii stau cumva să plece (Scutaru, Şeroni, Belu, Szekely, chiar şi Trandu), astăzi ne-au fost anunţate primele sosiri la Poli.

Chiar dacă situaţia la nivel înalt nu este clarificată la club, e bine de ştiut că am început să ne mişcăm într-o direcţie. Cât de bună sau rea este ea, vom vedea în timp.

Aşadar, cei doi fotbalişti transferaţi sunt Milan Stavrić şi Carlos Eduardo. 

Sârbul este un vârf de 27 de ani, 1,87 m înălţime, şi vine din liga a doua a ţării natale, Radnik Surdulica, unde ar fi marcat de 16 ori anul trecut. Cifrele din istoricul său au şi alte sezoane bune, cu peste 15 goluri înscrise, deci ne este permis să sperăm. 

Eduardo este un mijlocaş brazilian, are 21 de ani împliniţi, 1,78 înălţime şi a evoluat anul trecut în ceea ce cred că este liga a III-a din Portugalia. A fost crescut şi format de Santos, dar n-a prea confirmat pe unde a evoluat. 

Pe lângă cei doi, ambii extracomunitari din câte bag de seamă, mai sunt în probe doi albanezi, Agaliu și Merko. În plus, sport9 scrie despre o posibilă revenire a lui Cânu, în locul curând-plecatului Şeroni. Acesta a evoluat la Ceahlăul anul trecut şi îmi pare un bun înlocuitor, abil şi experimentat, chiar dacă destul de dur în joc. În plus, Timofte îi anunţă pe Bocşan şi Todorov înregimentaţi cu statut permanent la prima echipa, în speranţa ca măcar unul dintre ei să ajungă printre titularii din apărarea noastră.

La nivelul staff-ului tehnic, Petruescu a plecat la Lugoj, fiind înlocuit de Benga, în vreme ce a sosit un nou preparator fizic, la recomandarea lui Contra, pe numele său Jorge Alvarez.

Poli: N. Claro, Pap – V. Dragomir*, Boldea, Scutaru, Bălace, Morariju, Belu, Szekely, Hasani, Nanu, Bărbuț, Staicu, Buzdugan*, Bocșan, Todorov, Agaliu, Merko, Balaure*, Rogoveanu*, Petre, Popovici, C. Eduardo, Stavric, Dragu, Poparadu.

* juniori

18 iunie 2014

Rezumat retur 2013/2014: partea a II-a

Astăzi, două cuvinte despre jucătorii care au evoluat pentru ACS Poli în anul de graţie 2014, dintre care mulţi vor părăsi clubul până la începerea sezonului viitor. 

Din totalul de 39 de jucatori utilizati în acest retur, prea puţini au fost în forma de care aveam nevoie. Pe lânga faptul ca nu am întarit echipa considerabil, ne-am mai confruntat cu scăderea nivelului de joc la câţiva jucători importanţi din tur, precum Szekely, Gorobsov, Scutaru sau Trandu. În plus, O. Petre şi Şeroni au mai prins trei, respectiv două din ultimele saşe jocuri - când ardea mai tare, adică. 

Au fost aduşi zece jucători noi în această iarnă, care au adunat în medie 4,8 prezenţe din 15 posibile, cu o medie de 5,32, considerabil sub media celorlalţi jucători din lot, la 5,51. Mai mult, dacă-i excludem pe Mera şi pe Morariju din această situaţie, adică singurele transferuri care au avut un impact mai important asupra primului unsprezece, ajungem la 2,9 prezenţe şi note de 5,21. Cifre cu adevărat triste.

Uitându-ne puţin la cei doi jucători de bază aduşi, remarcăm că primul, după un debut promiţător, a scăzut din intensitate şi şi-a pierdut locul din echipă, în vreme ce Mera a fost de regulă util, deşi a părut deficitar în anumite partide (Petrolul şi Astra, în special). Dintre celelalte prezenţe meteorice, precum Mansour, Roman, Kneeshaw, Hasani, Ahmetovici, Dobrosavlevici, Himcinschi sau Staicu nu am putut nota decât că au bifat minute de joc. 

Să trecem acuma la cele două topuri consacrate, ale remarcaţilor fie din motive pozitive, fie din motive mai puţin pozitive. Va fi însă un top scurtat, căci sunt prea puţini jucătorii care au reuşit să evolueze cu consecvenţă bine, şi din respect faţă de echilibrul lucrurilor aşa va fi şi în direcţia opusă. 
Precum promiteam solemn la ultima recenzie de acest tip, împărţirea se va face tur-retur, şi nu calendaristic, astfel că e posibil ca anumite note să fie afectate puţin de acele două partide disputate în decembrie. De bine, de rău însă, acestea se nivelează.

REMARCAȚII

1. Ovidiu Petre (10 meciuri) - 6,00 retur / 5,83 sezon

Constant, disciplinat şi cu o frecvenţă bună determinat, căpitanul Politehnicii mi-a lăsat o impresie solidă per ansamblul acestui retur, chiar dacă statistic are avantajul de a fi ratat patru din cele mai prost notate meciuri. La o adică, poate nu erau cele mai prost notate meciuri cu el în teren. Cred că au fost destule momente când Petre a fost criticat pe bună dreptate, însă adesea mi s-a părut că a reprezentat cea mai la-ndemână ţintă datorită vizibilităţii sale sporite şi a dificultăţilor întâmpinate la parafarea contractului. În mod ideal mi-aş dorit să-l văd rămânând la echipă, în ciuda anumitor probleme fizice arătate în acest an, fiind genul de jucător matur în jurul căruia să poţi clădi ceva cu tinere speranţe, atât graţie aportului său pe teren, cât şi a experienţei pe care o aduce în afara acestuia. 

2. Alin Şeroni (12 meciuri) - 5,79 retur / 6,00 sezon

Chiar dacă absenţele de pe finalul sezonului l-au scos din ritm şi au cauzat o pereche de prestaţii sub aşteptările tuturor, ascensiunea lui Şeroni şi nivelul arătat în ansamblul acestui sezon mă fac să îl declar cel mai bun jucător al Politehnicii în 2013/2014. Sacrificiul dublat de o precizie care îi lipsea adesea anul trecut l-au elevat la un nivel care îl recomandă practic oricărei echipe din Liga 1. Îmi aduc aminte de prima partidă în care l-am văzut jucând, pe vremea trialurilor din Liga a 2-a, şi sunt absolut impresionat de ritmul la care Şeroni a devenit un jucător net superior celui de acuma doi ani. Implicit, dată fiind şi vârsta propice la care se află, mi s-ar părea normal ca după pecetluirea retrogradării, acesta să poată pleca să joace la un nivel pe măsura capacităţilor sale - pe o sumă rezonabilă de bani, sper. Vorba vine, dacă juca la o anumită echipă, era deja în circuitul Naţionalei.

3. Nuno Claro (16 meciuri) - 5,75 retur / 5,92 sezon

Scriam şi la finalul turului că Nuno Claro a reuşit să se ridice la un nivel remarcabil şi îmi menţin părerea că per ansamblu, prestaţiile sale au adus mai mult echipei decât i-au răpit. E drept că acest retur a fost presărat cu mai multe erori, de la naive la flagrante, în special cele cu Petrolul şi Astra fiind memorabile. La fel de drept e că victoriile cu Gaz Metan, Viitorul şi Concordia i se datorează în mare măsură lui. Cu adevărat dureroasă a fost lipsa de inspiraţie din meciul cu Universitatea Cluj, care ne-a legat într-un final ghiuleaua ligii secunde de picioare, de care nu am mai putut scăpa până la final. În principiu cred că e un moment propice pentru schimbul de generaţii, Pap arătând în meciul cu CFR Cluj o calitate încurajatoarea şi cred că experienţa sa alături de Nuno Claro îi va fi de mare folos pe viitor. 

CEILALȚI "REMARCAȚI"

1. Răzvan Trandu (15 meciuri) - 5,25 retur / 5,36 sezon

Mult prea puţin am văzut de la Trandu în acest retur care să justifice minutele evoluate în 2014. Cu 31 de meciuri jucate este alături de Szekely, un jucător în aceeaşi poziţie, pe primele două trepte ale podiumului prezenţelor din acest sezon. Acest lucru spune multe despre cât de limitat a fost lotul nostru şi de ce compartimentul ofensiv a fost unul atât de deficitar. Pentru un jucător la vârsta lui, nu văd destulă determinare în Trandu, şi au fost prea puţine jocurile în care a contribuit la rezultatele echipei (Pandurii şi Corona, notate mai bine). Dacă e să vorbim de transferuri, cred că şi el are nevoie de o nouă motivaţie care să-l mobilizeze şi să-i ofere circumstanţele în care poate fi jucătorul pe care l-am văzut în prima parte a sezonului. 

2. Szabolcs Szekely (16 meciuri) - 5,25 retur / 5,47 sezon

Două goluri, dintre care unul de la unsprezece metri, deşi a evoluat cele mai multe minute în acest retur, după Nuno Claro - un bilanţ trist şi nesatisfăcător pentru orice atacant. La fel de adevărat este că puţine vârfuri sunt obligate să joace mai izolat decât a făcut-o Szekely, fiind adesea pus în dificultate cu mingi lungi şi dueluri imposibile cu fundaşi masivi în preajma lui. Din păcate nici atunci când stelele s-au alineat şi s-a mai ivit câte o ocazie de gol, Szekely n-a reuşit să le consemneze pe tabelă. E bizar să dai un asemenea raport pentru un jucător care a marcat 11 goluri în sezonul său de debut în Liga 1, însă impresia apăsătoare este că au lipsit destule din jocul vârfului nostru dincolo de susţinerea tactică. Ca şi în cazul lui Şeroni, şansa unui transfer în Liga 1 trebuie să i se acorde şi noi să rămânem cu aprecierea pentru reuşitele sale, care ne-au ţinut în joc până la final. 

3. Claudiu Belu (10 meciuri) - 5,33 retur / 5,50 sezon

Jocul său definit prin inconstanţă ne aduce aminte de faptul că Belu nu are decât 21 de ani. Remarc că mi s-a părut interesant să-l văd evoluând la mijloc sub mandatul lui Şunda, de unde îşi poate pune mai bine în valoare şutul, însă posturile deficitare au mereu prioritate. Marile minusuri ale sale au venit tocmai în meciurile decisive cu Universitatea Cluj şi cu Oţelul, însă nu pot uita nici eliminarea uşoară, dar facilitată de o intervenţie inutilă din meciul cu Ceahlăul. Pentru un jucător care promite, poate fi încă destul de dificil de ţinut în frâu, în aşa o manieră încât să se concentreze la responsabilităţile pe care le are pe terenul de joc. E greu de zis ce îi rezervă viitorul imediat, căci fizicul său îl recomandă pentru Liga 1, iar în momentul în care va aduna suficientă experienţă, are potenţialul să devină o piesă importantă în orice echipă românească. Totul este condiţionat de dorinţa sa de afirmare fotbalistică.


Aşadar, cam aşa arată cei şase aleşi şi culeşi din lotul acestui an. Cifrele confirmă ceea ce ştiam, anume că am dus serios lipsă de alternative datorită faptului că alternativele aduse s-au dovedit inferioare. Ar fi interesant de înţeles de ce anume trei jucători importanţi ai turului de campionat se numără printre cei mai slabi performeri ai retrului - mai ales că lângă ei stau Gorobsov, Scutaru şi Bărbuţ, ultimul elevat de jocul bun făcut cu Concordia chiar de pe a treia poziţie din coadă.

Cei care rămân trebuie să îşi dorească să o facă - nu cred că în afară de cei trei jucători din fruntea topului remarcaţilor, ar trebui să mai existe jucători în lot care să fie mulţumiţi cu ceea ce au arătat în acest sezon. În mod ideal, un nucelu de patru jucători cu experienţa jocului în această echipă ar trebui să rămână, alături de care să vină atât întăriri de afară, esenţiale, cât şi tineri din ograda proprie - sau ograda vecinului. Discursul lui Timofte tinde în această direcţie, însă execuţia va fi decisivă.

Pentru fișierul cu note detaliat, intrați AICI.

11 iunie 2014

Rezumat retur 2013/2014: partea I-a

Poate că este un exerciţiu uşor masochist, să tot revenim asupra acestui sezon blestemat, care parcă nici nu vrea să se mai termine. Suntem la propriu într-un purgatoriu fotbalistic din care nimic nu iese cu viaţă, şi cu cât stăm mai mult în el, cu atât ne va fi mai greu să obţinem ceea ce ne dorim pentru anul viitor, adică un club care să ne poate reprezenta onorabil şi competent. 

Scriam acuma şase luni: 
"Respirăm aer de Liga 1 şi părem să o facem cu oareşce succes, mai ales dacă e să ne gândim cât de dificil a părut returul sezonului trecut şi cât de puţine completări s-au făcut la lot."
Din păcate, media notelor acordate în acest retur reflectă ceea ce ştiam deja: 5.48 reprezintă cea mai proastă performanţă din 2006 încoace. 10-22 raportul golurilor marcate-primite, adică -12 faţă de -4 în tur, sunt o consecinţă normală a deteriorării rezultatelor noastre. Şi recitind ce scriam la ultimul rezumat, rămân cu tot felul de pasaje gen:
"Nu facem golul pe meci şi doar două formaţii au înscris mai puţin decât noi - dar toată lumea ştie asta, să vedem reacţiile celor împuterniciţi."
Sau: 
"Mai trebuie aduşi doi-trei jucători de primul unsprezece, se mai pot promova nişte juniori în preajma echipei mari, însă dincolo de toate trebuie să avem o viziune asupra lucrurilor şi trebuie să conferim o identitate socială clubului."
Din cateogria noi vorbim, noi auzim. Dar despre jucători mai multe în partea a II-a. 

Meciuri bune, se pare, am făcut cât să umplem un top 3, chiar dacă doar două dintre ele aş spune că m-au lăsat cu adevărat cu o impresie pozitivă. Anume:
  1. Poli - Steaua (5,96)
  2. Poli - Concordia (5,96)
  3. Pandurii - Poli (5,91)
Ceea ce mi-a plăcut în special la primele două partide a fost atitudinea jucătorilor, dorinţa care a lipsit atât de des când am fi avut nevoie de ea în prima parte a acestui an. Meciul de la Pandurii, deşi bun prin consistenţa lui, a fost ciudat, cu un adversar de o impotenţă rară, lipsit de chef şi energie. La fel, victoriile cu Gaz Metan şi Viitorul au fost presărate de imprecizii şi un joc inconstant, chiar întâmplător în anumite momente. 

Vorbind despre partidele slabe, ar trebui să facem două categorii: cele fără de speranţă, dar necapitale, şi cele capitale consemnate cu înfrângeri. Ca medii, le-am lista pe următoarele:
  1. Astra - Poli (5,04)
  2. Poli - Petrolul (5,08)
  3. Poli - U Cluj (5,27)
  4. Botoşani - Poli (5,27)
Poate dintre acestea, m-aş concentra puţin pe meciul pierdut cu Petrolul, clasificat la "fără de speranţe". Mă întreb dacă în mod nejustificat, căci chiar dacă oaspeţii noştri de atunci erau ameninţători, lipsa de pragmatism cu care a fost abordat meciul a reprezentat principala cauză a înfrângerii. Întâi, absenţa spectatorilor din tribune - se putea lăsa intrarea liberă. Apoi, spaţiile largi oferite adversarilor printr-o tactică mai deschisă. Sau lipsa de atitudine. Şi finalmente, erorile personale grave. 

Până la urmă, ce-a fost a fost. Nu prea există neconcordanţe în peisajul returului făcut de Poli: consecinţele sunt pe măsura performanţelor şi a deciziilor luate în momentele critice. Despre antrenori am scris, despre transferuri vom mai scrie, despre conducere e greu să mai zici ceva acuma. Toată lumea a greşit, mai mult sau mai puţin, şi ponoasele le cunoaştem prea bine. Mă uit cu îngrijorare la câtă linişte domneşte în jurul clubului în aceste ultime săptămâni, de parcă suntem într-o continuă aşteptare a făgăduinţei, în loc să ne concentrăm pe sarcina principală a anului viitor: să clarificăm cine decide ce la Poli. 

Dar asta e problema cu politica, priorităţile se schimbă de la o zi la alta.

10 iunie 2014

CR: ACS Poli II - CS Giroc 0:1 (0:0)

După ce eliminase pe concitadina Auto, mă așteptam ca echipa secundă să treacă ușor și de mai slab cotata Unirea Giroc, care abia a evitat retrogradarea din liga a patra, ajutată și de conjuncturi. Și, deși juniorii ce au evoluat în tricourile alb-negre au dominat întreg meciul, canicula din această zi a adus seceta în fața porții adverse.

Linia de fund n-a avut mari bătăi de cap în prima repriză, avându-i la mijloc pe relativ experimentații Todorov și Bocșan. Primul însă a fost nevoit să părăsească terenul pentru a nu forța o accidentare, dar totuși nu cred că acesta a fost motivul principal al primirii golului. Dar cert este că Girocul ne-a prins cu superioritate numerică în careul nostru și a marcat la una din cele două ocazii pe care le-a avut.

După cum spuneam, jucătorii noștri s-au aflat mult timp în ofensivă, dar una sterilă, fără idei și cu mingi plouate. Pleșcan, cândva o mare speranță, a dat dovadă de indolență și n-a fost nicidecum vârful care să trimită mingea în ațe. Schimbat la pauză, a lăsat locul unor mai tineri colegi care măcar au avut mai multă adrenalină. Nefiind familiarizat cu toți jucătorii nu-i pot analiza pe toți, dar pot să-l laud pe Scheau (un tânăr din aceeași generație cu Bărbuț și Rotariu) care a fost decent la mijloc și a fost singurul care a avut șuturi sănătoase, dar care au apărut prea târziu, doar după primirea golului.

În rest, acțiunile de construcție au fost falimentare, terminându-se fie cu centrări plouate, fie cu îmbârligături în careul aglomerat al adversarilor, datorate carențelor tehnice. Practic, în afară de vreo 3 șuturi moi pe poartă, n-am avut decât o singură ocazie clară de gol: un șut lobat al lui Sorescu ce a lovit bara aproape vinclu. Sigur, e pretențios să trag concluzii după un singur meci văzut, dar îmi pun întrebări legate de antrenorii echipelor de juniori. Cu greșeli elementare pe alocuri și fără idei de joc mi s-a părut că tot ce au juniorii de azi e talent nativ, cu foarte puțin dobândit pe parcurs. Dar să avem speranță, vreo 2-3 jucători promit.

Google+