Se afișează postările cu eticheta Transferuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Transferuri. Afișați toate postările

18 ianuarie 2019

Profil: Cristian Nedelcovici

Alb-violeţii erau în căutarea unui portar care să-l înlocuiasă pe Smaranda, iar soluţia vine din prima ligă, de la Astra Giurgiu.


Deşi are deja 25 de ani, Nedelcovici nu este un jucător cu experienţă de joc la vârf. Format la Craiova, a stat preponderent în L3 înainte de a ajunge la Astra sezonul trecut. A fost prima opţiune la echipa secundă a giurgiuvenilor, reuşind să prindă de două ori şi banca în L1. 

Prestaţiile sale la Astra II (locul 5 în L3) au fost apreciate. Clar, va fi un pas important pentru Nedelcovici să joace în L2, meciuri cu multă miză. Pentru noi contează atât ca pasul să fie unul reuşit, cât şi că jucătorul se încadrează în restricţiile noastre salariale.

Portarul a venit împrumut, pe şase luni de zile.

Data nașterii: 05.06.1993
Locul nașterii: Craiova
Inălțime: 190 cm
Greutate: 75 kg
Poziție: Portar

SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Astra II GiurgiuROC--
2017-18Astra II GiurgiuROC240
2017-18Astra II GiurgiuROC180
2016-17Dunărea CalafatROD--
2016-16Dunărea CalafatROD--
2015-16CS PodariROC--
2015-16CS PodariROC--
2014-15ConpetROD--
2013-14ConpetROC--
2014-15ConpetROC--
2013-14Ştiinţa U CraiovaRO---
2014-15Ştiinţa U CraiovaRO---
Total:420
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

9 ianuarie 2019

Profil: Vlad Olteanu

Cred că putem vorbi de o mutare spectaculoasă, în confirmarea împrumutului fostului internaţional U21, Vlad Olteanu.


Fundaşul stânga, format la Braşov şi care a evoluat în ultimele sezoane pentru Dinamo, a mai fost aproape de Poli în iarna trecută, când l-am primit pe Maxi Oliva în schimb. Nu cred că îi va fi uşor aici, mai ales că vine după decepţia de a nu se fi impus la bucureşteni. Ştim însă că este un jucător cu calitate şi dacă reuşeşte să participe activ la salvarea noastră, îşi va dovedi şi tăria de caracter.

Oricum, pentru alb-violeţi era imperios necesar să găsească un fundaş stânga, iar chiar şi cu venirea lui Olteanu, am mai putea aduce o rezervă pe post. S-a discutat despre Costache, fost pe la Snagov, o discuţie rămasă neconcretizată. Mai departe, vedem.

Data nașterii: 21.03.1996
Locul nașterii: Brașov
Inălțime: 180 cm
Greutate: 72 kg
Poziție: Fundaş stânga


SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Dinamo BucureştiROA60
2017-18Dinamo BucureştiROA160
2017-18FC VoluntariROA120
2016-17Sepsi OSKROB110
2016-16Dinamo II BucureştiROC81
2015-16Dinamo BucureştiROA40
2015-16Dinamo BucureştiROA90
2014-15FC BraşovROB122
2013-14Metalurgistul CugirROC100
2014-15FC BraşovROA00
Total:883
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

8 ianuarie 2019

Profil: Daniel Rogoveanu

După o perioadă lungă de linişte, odată ce s-a pus în mişcare serios anul, avem parte şi noi de primul transfer oficializat.


Este vorba de un jucător care a trecut prin alb-violet ca junior, antrenându-se inclusiv cu echipa mare, pe finalul sezonului 2013-14. Rogoveanu a trecut apoi pe la Inter Olt, înainte să se transfere la Chiajna, unde a şi debutat în Liga 1. Preponderent a jucat însă la echipa secundă a Concordiei, iar la începutul anului trecut a ajuns la Târgovişte, unde, iniţial, a fost om de bază. Viorel Moldovan nu s-a bazat pe el, astfel că a prins doar câteva prezenţe în acest sezon.

Fără dar şi poate, este un jucător de care avem nevoie, ocupând diverse poziţii în linia de mijloc. Nu are foarte multă experienţă, însă a arătat că poate face faţă în L2. Plus că mereu îmi cade cumva cu simpatie, când văd un jucător crescut la club care se întoarce la matcă.

A semnat un contract până la vară, cu opţiune de prelungire pe încă un an.

Data nașterii: 30.07.1995
Locul nașterii: Filiaşi
Inălțime: - cm
Greutate: - kg
Poziție: Mijlocaș central


SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Chindia TârgovişteROB40
2017-18Chindia TârgovişteROB151
2017-18Concordia II ChiajnaROC124
2016-17Concordia ChiajnaROA10
2016-16Concordia II ChiajnaROC129
2015-16Concordia II ChiajnaROC--
2015-16Inter OltROC--
2014-15FC OltROB150
2013-14Poli IIROE--
Total:5913
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

19 decembrie 2018

Profil: Dănuț Munteanu

Ne-am mișcat destul de repede și am confirmat o primă mutare în această iarnă - prima din multele de care avem nevoie.


Munteanu a crescut la Poli Iași, a trecut pe la Miroslava și Baia Mare, la clubul din urmă debutând în L2. S-a aflat în lotul Botoșaniului, însă n-a jucat în prima ligă, ca apoi să își treacă în CV o promovare cu Miroslava din L3. Ultimul sezon complet l-a disputat Snagov, unde a fost om de bază. S-a mutat la Aerostar în vară, unde nu s-a împăcat grozav cu antrenorul Cristi Popovici, astfel că n-a mai jucat într-un meci oficial de câteva luni.

Aveam nevoie de jucători la închidere, unde momentan stăm în Codrea (pasibil să stea la fiecare galben), Haruț (care are deja cinci galbene) și Pop. În plus, Munteanu are și el avantajul că se mai încadrează ca U21, fiind născut în 1997.

Cam acesta este tiparul jucătorilor la care să ne așteptăm în această iarnă: jucători de luptă, pe care să îi cunoască și antrenorul. Nu ne permitem mutări fără număr, așa cum ne va fi greu să aducem jucători cu nume, dată fiind situația din clasament. Important este să reușim să construim un lot care să vrea să tragă pentru această salvare.

Data nașterii: 06.02.1997
Locul nașterii: Iași
Inălțime: 180 cm
Greutate: 73 kg
Poziție: Mijlocaș la închidere



SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Aerostar BacăuROB00
2017-18Sportul SnagovROB271
2016-17Știința MiroslavaROC213
2015-16Minaur Baia MareROB172
2015-16FC BotoșaniROA00
2014-15Știința MiroslavaROC--
2014-15Poli IașiROA00
2013-14Poli IașiROA00
Total:656
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2019, soccerway.com, romaniansoccer.ro

7 noiembrie 2018

Profil: Mircea Stupu

Unul dintre cei doi nou-veniți astăzi este căpitanul de la Giarmata, Mircea Stupu. Acesta ținea de Sebiș, însă a putut fi transferat deoarece nu avea contract de profesionist.

Am avut ocazia să-l văd jucând în acest sezon și era în mod clar unul dintre jucătorii care ieșeau în evidență la Giarmata - acolo unde Poli are mai mulți jucători împrumutați. Evoluează ca fundaș central, dar nu are teamă de minge și poate ocupa un loc și în fața apărării. Am văzut o răutate pozitivă la el, de care ducem lipsă. Nu are cel mai precis joc de pase, dar ne poate fi util, mai ales că acesta este deja al treilea sezon de L3 pentru el - adică are ceva experiență. Plus că ne ajută faptul că îl știe bine pe colegul său de la mijloc, pe Codrea, cu care nu doar a jucat la Giarmata, dar a și crescut la LPS Banatul.

Este și vicecampion european cu naționala României de minifotbal.

Nu că Stupu (sau Ankomah) ar rezolva peste noapte problemele noastre. Avem, încă, nevoie de întăriri cu experiență.

Data nașterii: 11.02.1997
Locul nașterii: Timișoara
Inălțime: 181 cm (aprox)
Greutate: 75 kg (aprox)
Poziție: Fundaș central/Mijlocaș la închidere


SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Millenium GiarmataROC103
2017-18Millenium GiarmataROC265
2016-17Național SebișROC220
2015-16LPS BanatulRO---
Total:588
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2018, soccerway.com, romaniansoccer.ro

Profil: Charles Ankomah

Ne încercăm norocul cu încă un ghanez la mijloc, de această dată sosit din L3, de la Sebiș (asemeni lui Stupu).

Format în Belgia, unde a jucat inclusiv în prima ligă, tânărul mijlocaș și-a lăsat amprenta la arădeni - a fost om de bază și a înscris de cinci ori. Clar ocupă un post deficitar la noi, cel de creație în spatele vârfului, iar calitatea pe care o are la finalizare îl face util în fața porții.

Data nașterii: 10.04.1996
Locul nașterii: Accra
Inălțime: 175 cm (aprox)
Greutate: 70 kg (aprox)
Poziție: Mijlocaș ofensiv



SezonClubŢarăLigăMJGM
2018-19Național SebișROC105
2016-17LierseBEB90
2015-16LierseBEB161
2014-15LierseBEA1-
Total:366
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; BE = Belgia; RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2018, soccerway.com, romaniansoccer.ro

11 septembrie 2018

Profil: Dušan Ivanov

A sosit o completare pentru centrul apărării noastre, în persoana acestui Ivanov, un fotbalist sârb de picior stâng, care poate evolua și la închidiere. Deși s-a plimbat pe la multe echipe de-a lungul carierei sale, nu a reușit să se impună dincolo de nivelul ligii secunde - în Serbia, cât și în Slovenia, unde a jucat ultima oară, cu Radomlje, sezon încheiat pe locul patru.

Este un jucător puternic și cu talie, mereu la căutare pentru centrul defensivei. Rămâne de văzut ce poate. A semnat un contract pe un an cu clubul nostru.

Putem să ne așteptăm și la alte mutări în zilele următoare.

Data nașterii: 17.02.1991
Locul nașterii: Nis, Serbia
Inălțime: 190 cm
Greutate: 83 kg
Poziție: Fundaș central


SezonClubŢarăLigăMJGM
2017-18RadomljeSIB211
2016-17Borac CacakRSA00
2016-17Radnicki NisRSA10
2015-16Sindjelic BeogradRSB20
2014-15Donji Srem PecinciRSA10
2013-14Sindjelic BeogradRSB130
2012-13BSK BorcaRSB40
2012-13Radnicki NisRSA10
2011-12Radnicki NisRSB80
2010-11Radnicki SomborRSB102
2010-11Radnicki SomborRSB222
2009-10FK JagodinaRSA10
2009-10Nacional da MadeiraPTA00
2008-09Radnicki NisRSA70
2007-08Radnicki NisRSA10
Total:925
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; PT = Portugalia; RS = Serbia; 
SI = Slovenia; împrumutat
Sursa: Football Manager 2018, soccerway.com, romaniansoccer.ro

21 august 2018

Din nou, fără antrenor

Pentru un club care tot caută puțină stabilitate, plecarea neașteptată a antrenorului nu poate fi decât o lovitură sub centură. Demisia lui Ionel Ganea de ieri - a doua în doar o lună de zile - vine după primul rezultat pozitiv al sezonului. Cauzele plecării sale țin, în funcție de ce presă citești, de posibila plecare a duo-ului Motreanu - Bîrnoi, respectiv de neplata unor prime promise după punctele adunate cu Ripensia. Clubul, deși ar fi putut da imediat un comunicat oficial pentru a detensiona (puțin) situația, a lăsat să se înțeleagă că Ganea are ofertă de altundeva și că despărțirea a fost amiabilă. O parte din jucători și tot staff-ul sunt cu salariile la zi, dar tind să cred că și așa, situația este/era departe de a fi liniștită.


Presa anunță sfârșitul, colapsul, anihilarea. Are argumentele ei, deși situația nu s-a modificat fundamental în ultimele douăzeci și patru de ore. Doar neintrarea în insolvență ar semnala, cel mai probabil, sfârșitul.

Între timp, președintele Birlică este în căutarea unui înlocuitor calificat pentru postul vacant. A apelat inițial la un antrenor care mai mereu, atunci când are loc o demitere, se regăsește printre sugestiile unor suporteri, acesta însă nu a dorit să își asume rolul. Căutarea continuă, dar nu ne va fi ușor - sunt puțini antrenori cu calități care să fie dispuși să vină la incertitudinea care domnește în club. Până atunci, interimar va fi Petre Vlătănescu, antrenor la U17 din această vară, după plecarea lui Alin Paleacu. Veteranul Vlătănescu va fi susținut de Aurel Șunda.

Situația această evidențiază încă un punct slab al clubului, care a pierdut în ultimul an cinci dintre cei mai experimentați antrenori pe care îi avea sub contract, antrenori cu oarecare potențial de principali: Sorin Bălu, Octavian Benga, Victor Collins, Alin Paleacu și Robert Frușa. Și n-au fost despărițiri amiabile.

S-au anunțat și două rezilieri în rândul jucătorilor, anume a lui Străuț și a lui Mutu. Amândoi ar fi putut ajuta echipa, mai ales Străuț, care și-a arătat calitatea de-a lungul anilor petrecuți aici. N-a intrat însă în planurile lui Ganea, memoriul depus nu are cum să fi îmbunătățit relația dintre jucător și conducere, iar până la urmă interesul lui Poli, în acest sezon care devine din ce în ce mai mult unul de supraviețuire, este să-și ruleze tinerii. Cu trei opțiuni pentru flancul drept, era un post aglomerat.

În schimb a fost anunțat un nou transfer, argentinianul Santiago Rudolf (n. 1995) sosind la Timișoara. Acesta a fost format de Club Atletico Independiente, clubul care l-a lansat pe Aguero în fotbalul mare, și evoluează fie ca fundaș stânga, fie ca fundaș central. Urmează să i se alăture și Michael Omijuanfo (n. 1990), alt fundaș central, norvegian, care a evoluat în ligile a doua și a treia din țara natală. Două mutări pe posturi oarecum deficitare, dar jucătorii sunt necunoscuți iluștri.

Rămâne o prioritate fie să găsim cât mai curând un înlocuitor pentru Ganea, fie să permanentizăm interimarul, cu scopul de a permite echipei să se concentreze la fotbal. Oricum, viitorul depinde de intrarea în insolvență, iar dacă aceasta se desăvârșește, se va putea face un plan pe termen mediu, care să atragă pe cineva aici.

20 iulie 2018

Amical: Olimpia Râșnov - Poli 0:2 (0:1)

În cel de-al treilea și ultimul amical al cantonamentului, alb-violeții au învins echipa locală din Râșnov (L3). Golurile au fost marcate de Drăghici și de Baranyi, ultimul aflat în teste de la Ghiroda (unde a înscris 16 goluri în 23 de partide). Am mai avut parte de multe ocazii, în special în partea secundă, însă Drăghici, Codrea, Bîrnoi, Golda și Baranyi n-au reușit să le transforme în gol(uri).


Astăzi s-a confirmat și plecarea lui Artean la Viitorul Constanța. Se consemnează astfel al treilea transfer făcut pe bani în cei șase ani de când clubul este condus sub forma actuală, după pierderea lui O. Popescu pe o sumă derizorie și plecarea lui Dragomir la Arsenal.
Se vehiculează că Poli va primi undeva pe la 100.000 Eur, o sumă care ne-ar putea ajuta, însă Artean era sub gaj la ANAF, deci este puțin probabil ca clubul să vadă acei bani. Depinde de negocieri. Oricum, ne rămâne doar să-i urăm succes în continuare. Dacă Poli a avut un jucător emblematic în acești ultimi ani, din toate punctele de vedere, probabil că el a fost Artean.

Poli rămâne astfel fără unul dintre cei mai experimentați jucători din lot. Locul său va fi ocupat, cel mai probabil, de Haruț, reprofilat în acea zonă. Cumva pare aiurea acum că am rămas fără Oprea și Pop, care ar fi fost completări utile pentru acel post, însă rămân niște variante dintre jucătorii aflați în teste.

Urmează miercuri un amical cu Ghiroda, de la ora 18.00, „în deplasare”.

Poli: Curileac (46 Smaranda) - Filip (65 Motreanu), Bocșan, Mutu (61 Basic), Dumbravă (55 Podină) - Haruț (55 Mujene) - Mrkela (66 Străuț), Marc (46 Bîrnoi), Codrea, Velcotă (65 Golda) - Drăghici (46 Baranyi)

12 iulie 2018

Profil: Dorin Codrea

Am ratat profilul tânărului Codrea când a fost anunțat transferul său de la Giarmata. Recuperăm.

Pare un jucător care a progresat pas cu pas înspre liga secundă. Fizicul său îl recomandă, am văzut deja o finalizare bună de la distanță din partea sa, însă vom vedea dacă reușește cu adevărat să se impună în lotul nostru, unde îl are concurență directă pe Bîrnoi, aș zice.

(la Ikong nu avem alte date dincolo de faptul că a jucat la Sănătatea Cluj 16 meciuri sezonul trecut, înscriind de două ori)

Data nașterii: 13.06.1997
Locul nașterii: Timișoara
Inălțime: 185 cm (aprox)
Greutate: 75 kg (aprox)
Poziție: Mijlocaș central


SezonClubŢarăLigăMJGM
2017-18Millenium GiarmataROC254
2016-17Millenium GiarmataROC243
2015-16ASU PolitehnicaROC181
2014-15ASU PolitehnicaROD291
2013-14ASU PolitehnicaROD--
2012-13LPS BanatulRO---
Total:969
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2018, soccerway.com, romaniansoccer.ro

9 iulie 2018

Profil: Alin Mutu

Mutu era principalul candidat pentru dublura postului de fundaș central, deci nu ne miră că a și fost confirmat astăzi. Și acesta a semnat pentru două sezoane cu Poli. Dintre cei aflați aici în probe, pare să fie un jucător care să ne ajute. Chiar dacă în 2018 a jucat doar două meciuri la Luceafărul, prestațiile sale din sezonul anterior, la Foresta Suceava, au fost remarcabile.

Data nașterii: 24.02.1995
Locul nașterii: Sângeorz Băi
Inălțime: 190 cm
Greutate: 85 kg
Poziție: Fundaș central


SezonClubŢarăLigăMJGM
2017-18Luceafărul OradeaROB170
2016-17Foresta SuceavaROB265
2015-16Universitatea ClujROB90
2014-15FC ZalăuROC--
2014-15Metalugistul CugirROC--
2013-14Universitatea ClujROA00
Total:525
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2018, soccerway.com, romaniansoccer.ro

Profil: Florin Dumbravă

Aveam nevoie de încă un fundaș stânga, iar Dumbravă se potrivește acestui profil. Un jucător destul de tânăr, care a evoluat pentru Sepsi, inclusiv în L1 (doar un singur meci în 2018, însă), Dumbravă ar trebui să ofere concurență pe post lui Podină, singura variantă pe care o aveam pentru acel rol. Pare o completare bine-venită pentru lotul nostru.

A semnat pentru doi ani. Probabil mai urmează câteva transferuri astăzi.

Data nașterii: 19.02.1995
Locul nașterii: Brașov
Inălțime: 176 cm
Greutate: 70 kg
Poziție: Fundaș stânga


SezonClubŢarăLigăMJGM
2017-18Sepsi OSKROA110
2016-17Sepsi OSKROB190
2015-16CSM CodleaROD--
2014-15CSM CodleaROD--
2013-14Unirea TărlungeniROB130
2012-13FC BrașovROA10
Total:440
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2018, soccerway.com, romaniansoccer.ro

6 iulie 2018

O săptămână liniștită

Bine, e un fel de-a spune, fiindcă ceva mișcări tot s-au consemnat. Cele ferme, întâi și prima oară.


Ovidiu Petre este noul director sportiv al clubului, o numire în spiritul micilor lovitituri de imagine care sunt pe placul conducerii. Discutasem cu diverse persoane după plecarea lui Neaga și concluzia era că odată cu retrogradarea, clubul nu ar avea neapărată nevoie de un director sportiv. În condițiile în care de la Poli au plecat deja mulți oameni din staff, inclusiv maseurii, este cu atât mai discutabil dacă tocmai acest post trebuia ocupat. Din afară nu ne-a fost foarte clar cu ce se ocupa Neaga, deci rămâne de văzut ce aport va avea noul numit în acest rol. Oricum, la un club cu structura administrativă limitată pe care o avem noi, sigur se găsesc treburi de făcut, doar să fie Petre omul care să le facă.

În aceeași zi în care David Pop (1999) și-a prelungit contractul, a fost anunțat al treilea transfer al verii: Dorin Codrea (1997). Rămânem, astfel, în sfera numelor cu rezonanță, Dorin fiind verișorul lui Paul Codrea. Am impresia că mijlocașul central este primul jucător care ia invers direcția ACS-ASU, căci înainte de a juca la Giarmata (25m/4g), a evoluat la ASU Politehnica în L3 (18m/1g) și L4 (29m/1g).

[Așa cum mi-a fost atrasă atenția, Drăghici a fost de fapt primul!]

În probe se mai află Marian Neagu (1991), un mijlocaș dreapta format de Chiajna, care a evoluat în ultimele sezoane la Balotești (31m/3g în 2017-2018).

S-a mai scris zilele acestea despre o ruptură între impresarul Cristea Opria și conducerea clubului, motiv fiind refuzul lui Ganea de a-l reține pe Dragoș Cojocaru (cât și a altor juniori impresariați de el). În ciuda CV-ului său, Cojocaru, crescut de Anderlecht, n-a impresionat în amicalul cu Chișoda, deci nu ne-a mirat așa de tare această decizie a antrenorului. Postul de fundaș stânga rămâne însă unul pentru care mai avem nevoie de întăriri. Altfel, este greu de zis care sunt roadele relației Poli - Opria. Impresarul a ajutat clubul financiar în diverse perioade, iar de la începutul anului a fost cooptat (de pe direcția primarului, din câte deduc) pentru a da o mână de ajutor din interior. Un mic conflict de interese exista acolo, drept dovadă și această situație.

Mâine, de la ora 10.30, mai disputăm un amical în complexul Adrian Stoicov, cu Galaxy Timișoara. Sunt curios de ce meci vom avea parte, căci nu știu ca Galaxy să aibă o echipă de seniori. Ulterior, în cadrul cantonamentului de la Poiana Brașov, s-au reconfirmat cele două amicale știute, în 13 iulie cu FC Hermannstadt la Sibiu, iar în 20 iulie la Râșnov cu echipa din localitate.

27 iunie 2018

Profil: Andrej Mrkela

Al doilea transfer al zilei este ceva mai interesant. Mrkela, un fost internațional U21 al Serbiei, născut în Olanda, a fost format de Steaua Roșie Belgrad și a evoluat în cea mai mare parte în țara vecină. Excepție a făcut un excurs în prima ligă din Turcia. Ajuns însă în a doua ligă sârbească în ultimii ani, iar în 2018 a evoluat o singură dată. Evoluează la mijloc, în benzi, deci deservește un post unde aveam nevoie de întăriri.

Contractul îl ține la noi până în 2020.

Completare ulterioară: Ca fapt divers, tatăl lui Andrej, Mitar Mrkela, a fost director al centrului de juniori de la Steaua Roșie Belgrad.

Data nașterii: 09.04.1992
Locul nașterii: Enschede, Olanda
Inălțime: 183 cm
Greutate: 78 kg
Poziție: Mijlocaș dreapta/stânga



SezonClubŢarăLigăMJGM
2017-18BežanijaRSB124
2016-17BežanijaRSB141
2016-17Spartak SuboticaRSA40
2015-16Spartak SuboticaRSA240
2014-15Spartak SuboticaRSA231
2013-14Spartak SuboticaRSA211
2012-13EskişehirsporTRA173
2012-13Rad BeogradRSA111
2011-12Rad BeogradRSA90
2010-11Rad BeogradRSA50
2010-11FK SopotRSB110
2009-10OFK BeogradRSA10
2009-10FK SopotRSB--
2008-09Steaua Roșie BelgradRSA20
2007-08Steaua Roșie BelgradRSA00
Total:15411
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; RS = Serbia; TR = Turcia
împrumutat
Sursa: Football Manager 2018, soccerway.com, romaniansoccer.ro

Profil: Igor Basić

Primul transfer anunțat astăzi îl privește pe acest fundaș central sârb, care de doi ani își ducea viața la Sebiș, club clasat pe a locul trei în L3. Cu un fizic impozant, Basic oferă un aport bun în careul advers, dar dincolo de asta ne rămâne să trăim pe propria piele. Cert este că aveam nevoie de încă un fundaș, deși poate aș fi preferat unul cu mai multă experiență.

A semnat cu Poli până în 2021.

Completare ulterioară: Site-ul sportarad.ro, citându-l pe Călin Cojocaru, scrie că Basic mai are contract cu Sebișul și că aceștia sunt dispuși să-l dea doar în „condiții avantajoase”.

Data nașterii: 11.10.1996
Locul nașterii: Zrenjanin
Inălțime: 192 cm
Greutate: 80 kg
Poziție: Fundaș central



SezonClubŢarăLigăMJGM
2017-18Național SebișROC173
2016-17Național SebișROC211
2015-16Banat ZrenjaninRSC00
2014-15BSK BorcaRSB00
2013-14BSK BorcaRSB00
2012-13Banat ZrenjaninRSB00
Total:384
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  RS = Serbia
împrumutat
Sursa: Football Manager 2018, soccerway.com, romaniansoccer.ro

20 februarie 2018

Profil: Iulian Carabela

Anunțat în presă pe ultima sută, Carabela vine de la Juventus București, unde a jucat o serie de meciuri de primă ligă în acest sezon. Format de Viitorul, fundașul a fost dorit la Dinamo acum doi ani. Nu pare să fie o soluție pentru primul unsprezece, dar are avantajul că este jucător U21 și ne oferă o dublură pentru flanc, unde stăteam în Oliva. Văd că a mai jucat și în centru, dar nu prea are talie pentru acel post.

Vine până în vară cu opțiune de prelungire.

Data nașterii: 11.04.1996
Locul nașterii: Cernavodă
Inălțime: 177 cm
Greutate: 70 kg
Poziție: Fundaș stânga



SezonClubŢarăLigăMJGM
2017-18Juventus Buc.ROA120
2016-17Juventus Buc.ROB301
2015-16Juventus Buc.ROC--
2015-16Delta DobrogeaROC--
2014-15AxiopolisRO---
2014-15ViitorulROA00
Total:421
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2018, soccerway.com, romaniansoccer.ro

Profil: Esteban Ciaccheri

Atacantul argentinian vine de la Botoșani, unde a ieșit din schemă odată cu venirea lui Axente și Golubovici. Oricum, în prima parte a campionatului nu a reușit să se impună acolo, fiind fără gol marcat în unsprezece partide. Vine până în vară, cu opțiune de prelungire.

Nu trebuie neapărat să i-o luăm de rău, fiindcă nu pare un atacant de careu, ci un vârf de construcție, dar cert este că încă nu a convins în prima ligă, nici în România și nici în Argentina. Deci să nu ne așteptăm la minuni.

Data nașterii: 20.05.1991
Locul nașterii: Pilar, Argentina
Inălțime: 181 cm
Greutate: 75 kg
Poziție: Atacant



SezonClubŢarăLigăMJGM
2017-18FC BotoșaniROA110
2016-17Rivadavia LincolnARD3114
2015-16Juventude Unida Univ.ARB40
2014-15Arsenal de SarandiARA10
2014-15Sarmiento JuninARB30
2013-14Rangers de TalcaCLB205
2013-14Rivadavia LincolnARD3119
2012-13TigreARA00
Total:24614
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate;  AR = Argentina, CL = Chile, RO = România;  
împrumutat
Sursa: Football Manager 2018, soccerway.com, romaniansoccer.ro
Google+