Se afișează postările cu eticheta Stiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Stiri. Afișați toate postările

30 ianuarie 2019

Amical: Poli - Giarmata 1:0 (0:0)

Continuă seria victoriilor la limită, precum și cea a nou-veniților plecați. Nici Victor Stînă, sosit împrumut de la Astra, nu rămâne la echipă, după ce s-a declarat nemulțumit de condițiile găsite aici. Aflat în probe, soarta lui Alexandru Roșca (ex-Aerostar) este aceeași, singura confirmare fiind cea a portarului Began, care va rămâne la Poli.


Despre meciul de astăzi nu sunt multe de spus. A fost o dispută sub efectele oboselii, pe care alb-violeții au controlat-o, fără a-și crea însă multe ocazii. După cele semnate de Drăghici și de Golda în prima parte, Rogoveanu a ratat un penalty scos tot de el în partea secundă, golul victoriei venind în minutele de final, prin Codrea, care a finalizat recentrarea lui Stere. În rest, efort și insistență, într-o partidă fragmentată.

La Giarmata au jucat și mai mulți jucători împrumutați de la alb-violeți, precum Cochințu, Sporin, Ochea și Popan.

Căutarea după jucători continuă. Până atunci putem presupune că toți cei care au fost folosiți astăzi, vor face și deplasarea în cantonament - acolo unde urmează să mai vină jucători în teste.

Portari: Contra, Began
Fundași: Motreanu, Bilia, Ghidurea, Olteanu
Mijlocași: Munteanu, Oprea, Pop, Codrea, Rogoveanu, Bîrnoi, Românu
Atacanți: Drăghici, Stere, Golda

Dacă aceasta este lista finală, câteva observații:
  • ar fi loc de un portar experimentat pe lângă cei doi tineri pe care îi avem
  • ne trebuie doi fundași centrali între buni și foarte buni
  • ne trebuie o dublură pentru Olteanu în flancul stâng
  • ne trebuie un jucător ofensiv pentru flancul stâng
  • ne trebuie un jucător ofensiv pentru flancul drept
  • ne trebuie o dublură bună pentru Drăghici
Sunt cam multe „ne trebuie” pe lista asta, dar măcar în centrul apărării, în cele două flancuri din zona mediană și în atac avem nevoie de întăriri.

Și în total altă ordine de idei, o să vă oferim un mic blog de cantonament în perioada următoare, de la fața locului. Stați aproape.

19 ianuarie 2019

Amical: Poli - Fortuna Becicherecu Mic 3:2 (1:1)

Astăzi a fost prima ocazie de a vedea noua echipă la lucru, în fața unui adversar relativ solid. Alb-violeții au învins grație reușitelor semnate de Drăghici, Rogoveanu și Vasile (în probe), dar au avut de suferit pe alocuri. Nu e de mirare, dat fiind câte nume noi s-au regăsit în echipa noastră.


Deși Fortuna ocupă primul loc în L4, formația din Becicherecu Mic este cel puțin la, dacă nu peste, nivelul vecinelor din L3, Giarmata și Ghiroda. Cu jucători precum Zoran Radu, Marius Toma și Zurbagiu, într-un unsprezece bine legat, Fortuna ne-a dominat teritorial în prima parte și a avut câteva ocazii bune în a doua. Dacă Drăghici a deschis scorul după o fază lucrată (min. 18), adversarii au egalat la eroarea portarului nou-venit Nedelcovici (min. 41), care a scăpat în poartă o minge înaltă, din corner. Am reluat conducerea prin reușita de efect a lui Rogoveanu (min. 62), însă Fortuna a revenit din nou cu un șut din interiorul careului (min. 73), meciul fiind decis în ultimele minute, când șutul lui Vasile a fost scăpat în poartă de portarul advers (min. 89).

Nu putem citi mare lucru din jocul echipei, însă am putut face o evaluare sumară a celor nou-veniți. În prima repriză, Culda a evoluat binișor, folosit în flancul drept al ofensivei, acesta demonstrând că are o viteză bună. În partea secundă a ieșit în evidență Rogoveanu, nu doar prin gol, o reușită frumoasă după o fentă în marginea careului, ci și prin calitățile sale tehnice și nivelul său de implicare. Un plus i-aș acorda și revenitului Oprea, foarte activ de-a lungul meciului. Dănuț Munteanu a fost folosit fundaș central, unde nu a convins întru totul, respingerea sa deficitară contribuind la golul doi al oaspeților, în vreme ce Vlad Olteanu nu a ieșit în evidență, cum poate ne-am fi așteptat de la un jucător venit din L1. Bilia, care pare deja de-al casei, a avut și el un joc liniștit, singura noutate a zilei fiind Rafael Vasile (n. 1999), un jucător de bandă crescut de Dinamo. Chiar dacă a marcat, nu a convins.

Pe pagina clubului, așezarea aleasă de Răchită pare să fie un 4-3-3, o noutate pentru echipa noastră. Este o formulă care pune mult accent pe soliditatea axului central, în care linia de trei de la mijloc trebuie să arate o mare disponibilitate la efort.

S-a remarcat, totodată, absența a doi jucători astăzi, Cristian Bocșan și Daniel Filip. Primul, s-a anunțat deja, și-a reziliat contractul cu clubul, în vreme ce al doilea probabil va pleca împrumutat. Astfel, după 66 de partide disputate pentru Poli, Bocșan părăsește echipa, cu regretul (al nostru, probabil și al lui) că nu a reușit să devină acel jucător de bază pe care speram să-l avem în centrul defensivei.

Surpriza anunțată după închierea partidei este că clubul nu va mai conta nici pe Nedelcovici, condamnat degrabă după eroarea comisă astăzi, mai ales că a comis una de același calibru ieri, la antrenament. Probabil că mai există câțiva jucători care nu sunt siguri de locurile lor în lot, iar următoarele săptămâni vor mai aduce permutații. Avem nevoie de cel puțin șase-șapte jucători, să avem un colectiv de 20+2.

Să ne lăsăm surprinși.

Poli: Nedelcovici - Motreanu, Bilia, Munteanu, Olteanu - Codrea, Oprea, Rogoveanu - Culda, Drăghici, Bîrnoi

La pauză au intrat:

Contra, Pop, Rafael Vasile, Golda și Stere pentru Nedelcovici, Culda, Bîrnoi, Drăghici și Codrea

Cu un sfert de oră înainte de final, Codrea l-a înlocuit pe Stere.

15 ianuarie 2019

Renuire de lot

Am fost până la Electrica astăzi, unde a avut loc reunirea lotului alb-violeților. Prezenți au fost toți jucătorii nou-veniți, cât și colectivul cu care am încheiat sezonul. Alături de ei, întreaga conducere a clubului, dar și un grup de suporteri, au venit să vadă cu ochii lor acest nou început.


Jucătorii au făcut o alergare ușoară, câteva exerciții de echipă și au finalizat cu un meci pe jumătate de teren. Lotul prezent:

Portari: Smaranda, Contra

Fundași: Motreanu, Melinte, Haruț, Filip, Foca*, Roșu*, Bilia, Bocșan, Olteanu

Mijlocași: Iseini*, Bîrnoi, Pop, Românu*, Toboșaru*, Codrea, Rogoveanu, Munteanu, Oprea, Niță**, Nasta**

Atacanți: Stere, Drăghici, Golda

* juniori
** în probe

Se remarcă absența lui Velcotă, care probabil nu va mai continua la club, cât și revenirea lui Lucian Oprea după împrumutul de la UTA (14 meciuri, 1  gol).

Înaintea reunirii a avut loc și o conferință de presă, la care a vorbit în primul rând Răchită, alături de el fiind și Birlică, Boiț și Nanu. Esența discuției a fost că urmează o reașezare financiară a lotului, deoarece există jucători care primesc disproporționat de mulți bani față de locul ocupat în clasament. Putem, așadar, să ne așteptăm la plecări, precum s-a vehiculat și în presa ultimelor săptămâni. Va fi decisiv ca orice jucător care pleacă să fie și înlocuit, conducerea clubului fiind obligată să găsească atât un echilibru financiar, cât și unul valoric. Dincolo de toate, Răchită va trebui în săptămânile care urmează să formeze un colectiv cu personalitate, capabil să îndure lunile de fotbal cu miză care ne așteaptă.

Sarcini grele pretutindeni, însă discursul noului antrenor mi s-a părut unul constructiv. Deși urmează câteva amicale în zonă, primul chiar sâmbătă cu Fortuna Becicherecu Mic (complexul Adrian Stoicov, ora 14.00), nu ne putem aștepta la prea mult fotbal înainte ca vremea să devină mai prietenoasă. Până atunci, Răchita va evolua o parte dintre jucătorii împrumutați de club în L3 și ne rămâne să sperăm că se vor mai ivi și câțiva jucători noi în următoarele zile.




13 decembrie 2018

Un nou antrenor: Valeriu Răchită

Clubul s-a mișcat repede astăzi și a anunțat atât plecarea lui Cojocaru, cât și numele celui care îi va lua locul. Este vorba de Valeriu Răchită, cel mai recent antrenor la Snagov. Acolo a preluat în vara lui 2017 o echipă în mare nevoie de reconstrucție, și a pus bazele formației care conduce în acest moment liga secundă.


Plecarea lui Cojocaru a fost aproape inevitabilă, mai ales după înfrângerea de la Brăila. În alte condiții, poate merita mai mult timp, însă timpul este un lux pe care nu-l avem. Oricum, nici venirea lui Răchită nu oferă vreo garanție, nimeni nu poate oferi garanții la situația noastră. Însă Răchită, un antrenor cu rezultate decente, foarte bine ancorat în fotbalul românesc și la zi cu echipele și jucătorii de ligă secundă, ne oferă șansa de a lupta până la capăt. Este important ca Răchită să vină cu câțiva jucători pe care se poate baza, să formeze un nucleu de fotbaliști cu atitudine și experiență, care să dea tonul în vestiar. Nu va fi o treabă ușoară, să unească vestiarul nostru.

Conducerea a anunțat un cantonament în Antalya, care ar trebui să fie și un semnal pozitiv de care se pot lega atât noul antrenor, cât și jucătorii vizați pentru a veni aici. Ștefan Nanu a jucat un rol în cooptarea unui sponsor care a acoperit costurile de pregătire, astfel că Nanu va și continua în cadrul clubului, pe un post administrativ. Posibil ca tot el să contribuie la partea de „scouting”, un alt departament cvasi-inexistent în cadrul clubului.

Faptul că aceste mutări s-au făcut de pe acum este de bun augur, fiindcă ne oferă timpul să ne organizăm până la reunirea lotului, în 15 ianuarie. Decisiv va fi ce jucători putem aduce și cum putem asigura liniștea.

14 noiembrie 2018

Poli în Football Manager 2019

Este acel moment al anului, în care renumitul simulator de fotbal și frustrări, Football Manager, își are lansarea la apă. Cu mai multe îmbunătățiri față de iterația de sezonul trecut, noul joc a adunat recenzii solide pe metacritic, devenind astfel una dintre cele mai bune ediții din acest deceniu.


Modificările majore vin la modulul de antrenamente, care a fost reorganizat pentru a oferi claritate și fidelitate realității. Aici regăsim o nouă abordare la una dintre activitățile mele preferate din joc - creșterea tinerilor fotbaliști folosind fotbaliști mentori. Înainte, acest schimb de experiență era unu la unu, însă acum poți organiza grupe de antrenamente și de mentoring, în care influența din lot a fiecărui jucător afectează dezvoltarea grupei.

În rest, mici îmbunătățiri se arată la fiecare pas, esențiale fiind cele din simulatorul de meci, care deși grafic nu a progresat remarcabil, pare să ofere o consistență mai bună partidelor. Întreaga experiență este mai primitoare, explicațiile oferite acum pe partea de așezare tactică fiind echivalentul unei biblii fotbalistice, din care poți să deprinzi multe despre filosofii de joc și rolurile individuale ale jucătorilor.

Poli este în continuare reprezentată în Football Manager. Regăsim clubul într-o stare mai bună decât cea din realitate, încă pe Dan Păltinișanu și cu un venit lunar substanțial - consecință a faptului că, în teorie, banii TV îi primești pentru sezonul anterior, nu pentru cel în curs. Moralul echipei este însă la pământ, nu există buget de transferuri, iar bugetul de salarii este depășit.

Profilul de club - se vede că încă un ne mutaserăm de pe Dan Păltinișanu.
Avem în continuare acces la toți jucătorii, de la mic la mare. Lotul are o abilitate medie pentru nivelul ligii secunde, dar câțiva jucători sunt considerați cu potențial de L1. Aproape toți cei care au evoluat pentru club în acest sezon se regăsesc în joc, inclusiv juniorii. Excepție o fac doar cei născuți după 01.06.2002, care nu pot fi incluși din rațiuni tehnice.

Lotul echipei mari

Lotul echipei U19

Istoricul clubului vine cu multe detalii, inclusiv o mare parte din recordurile consemnate - număr maxim de victorii la rând, goluri într-un meci, cei mai buni marcatori, etc. Este un amalgam de date, cu recorduri recente și recorduri istorice, dinainte de perioada 2012, asta și fiindcă lipsește un centralizator pentru aceste informații din 1921 încoace. Sper doar să nu depășim isprava de anul trecut, cu cele șaisprezece meciuri fără victorie sau să concurăm cu lipsa de reușite din 2001.


Diferențele între jucători sunt frapante. De la experiența lui Drăghici, la talentul incipient al lui Codrea și până la viteza lui Toboșaru există multă variabile care diferă considerabil (pe o scală de la 1 la 20). Mulți dintre jucători pot să crească frumos, însă trebuie să mai completați staff-ul tehnic la club, pentru a le oferi condițiile să o facă. Nici în joc nu este taman ușor, mai ales în primă fază, când bugetul de salarii este restrâns. Oricum, am sfidat realitatea la prima încercare, din moment ce am promovat la finalul sezonului, aducând doar cinci jucători de pe liber în pauza de iarnă.

Căpitanul echipei, Octavian Drăghici.
Unul dintre tinerii care caută să confirme, Dorin Codrea.
Și unul dintre juniorii care mai au până departe, Toboșaru.
Pentru prima oară, în FM 2019 poți selecta și Liga a 3-a din România, care trebuie însă activată din editor în prealabil. La nivel de loturi, totul este (aproape) la zi. Dintr-un motiv sau altul, există discrepanțe între ce ar trebui să fie și ce regăsim în joc când vorbim despre regulile competiționale, atât în L2 și L3, cât și la competițiile de juniori. Mai mult ca sigur acestea vor fi ajustate în următoarele actualizări.

FM 2019 este disponibil pe PC, tabletă și telefon - însă varianta de telefon nu include campionatul României. Deci tot ce vă rămâne de făcut este să cumpărați jocul de pe Steam și să le arătați conducătorilor actuali cum trebuie de fapt pregătită echipa.

21 august 2018

Din nou, fără antrenor

Pentru un club care tot caută puțină stabilitate, plecarea neașteptată a antrenorului nu poate fi decât o lovitură sub centură. Demisia lui Ionel Ganea de ieri - a doua în doar o lună de zile - vine după primul rezultat pozitiv al sezonului. Cauzele plecării sale țin, în funcție de ce presă citești, de posibila plecare a duo-ului Motreanu - Bîrnoi, respectiv de neplata unor prime promise după punctele adunate cu Ripensia. Clubul, deși ar fi putut da imediat un comunicat oficial pentru a detensiona (puțin) situația, a lăsat să se înțeleagă că Ganea are ofertă de altundeva și că despărțirea a fost amiabilă. O parte din jucători și tot staff-ul sunt cu salariile la zi, dar tind să cred că și așa, situația este/era departe de a fi liniștită.


Presa anunță sfârșitul, colapsul, anihilarea. Are argumentele ei, deși situația nu s-a modificat fundamental în ultimele douăzeci și patru de ore. Doar neintrarea în insolvență ar semnala, cel mai probabil, sfârșitul.

Între timp, președintele Birlică este în căutarea unui înlocuitor calificat pentru postul vacant. A apelat inițial la un antrenor care mai mereu, atunci când are loc o demitere, se regăsește printre sugestiile unor suporteri, acesta însă nu a dorit să își asume rolul. Căutarea continuă, dar nu ne va fi ușor - sunt puțini antrenori cu calități care să fie dispuși să vină la incertitudinea care domnește în club. Până atunci, interimar va fi Petre Vlătănescu, antrenor la U17 din această vară, după plecarea lui Alin Paleacu. Veteranul Vlătănescu va fi susținut de Aurel Șunda.

Situația această evidențiază încă un punct slab al clubului, care a pierdut în ultimul an cinci dintre cei mai experimentați antrenori pe care îi avea sub contract, antrenori cu oarecare potențial de principali: Sorin Bălu, Octavian Benga, Victor Collins, Alin Paleacu și Robert Frușa. Și n-au fost despărițiri amiabile.

S-au anunțat și două rezilieri în rândul jucătorilor, anume a lui Străuț și a lui Mutu. Amândoi ar fi putut ajuta echipa, mai ales Străuț, care și-a arătat calitatea de-a lungul anilor petrecuți aici. N-a intrat însă în planurile lui Ganea, memoriul depus nu are cum să fi îmbunătățit relația dintre jucător și conducere, iar până la urmă interesul lui Poli, în acest sezon care devine din ce în ce mai mult unul de supraviețuire, este să-și ruleze tinerii. Cu trei opțiuni pentru flancul drept, era un post aglomerat.

În schimb a fost anunțat un nou transfer, argentinianul Santiago Rudolf (n. 1995) sosind la Timișoara. Acesta a fost format de Club Atletico Independiente, clubul care l-a lansat pe Aguero în fotbalul mare, și evoluează fie ca fundaș stânga, fie ca fundaș central. Urmează să i se alăture și Michael Omijuanfo (n. 1990), alt fundaș central, norvegian, care a evoluat în ligile a doua și a treia din țara natală. Două mutări pe posturi oarecum deficitare, dar jucătorii sunt necunoscuți iluștri.

Rămâne o prioritate fie să găsim cât mai curând un înlocuitor pentru Ganea, fie să permanentizăm interimarul, cu scopul de a permite echipei să se concentreze la fotbal. Oricum, viitorul depinde de intrarea în insolvență, iar dacă aceasta se desăvârșește, se va putea face un plan pe termen mediu, care să atragă pe cineva aici.

10 august 2018

Avancronică: Poli Timișoara - Unirea Brăila

E eufemistic să spui că n-a ieșit chiar bine debutul de sezon. O vreme am văzut fotbal bun, dar ulterior echipa a clacat nepermis. Condițiile rămân dificile, iar în această a doua etapă întâlnim o echipă nu foarte diferită de cea din prima rundă. Meciul programat la ora prânzului, duminica, ne va oferi oportunitatea unei prăjeli ad hoc.


Dacia Unirea Brăila

Și Brăila s-a adunat doar pe ultima sută de metri, dar n-a făcut o treabă rea într-un timp foarte scurt. Au pierdut acasă cu Ripensia, în ultimele minute, într-un meci în care au ratat și penalty. Nu au fost mulți jucători în primul unsprezece care să nu aibă măcar un sezon de ligă secundă în spate și au reușit să-l ia pe Liviu Gheorghe împrumut de la Dinamo, și pe chinezul Lu de la CFR Cluj.

Normal că asta nu face din Brăila o formație redutabilă, dar pentru un club care nu știa dacă va începe noul sezon, nu arată deplorabil. Ținta clubului rămâne supraviețuirea în liga secundă. Nu mă mai hazardez cu prognoze de rezultat, dar e clar că...trebuie.

P.S. Remarc sigla frumoasă a brăilenilor.

Poli Timișoara

Lucrurile au rămas tensionate după înfrângerea suferită la Constanța. Nu cred că există cineva care să stea liniștit cu privire la viitorul clubului, dar până să ve pronunța tribunalul cu privire la intrarea în insolvență, nu vom ști mare lucru. Și după aceea va mai dura o perioadă până să se treacă de masa credală, moment în care am afla cu câte datorii rămâne clubul și până când trebuie să le stingă. N-are cum să fie ușor să te pregătești în aceste condiții de incertitudine, dar clubul ar putea ajuta prin plata salariilor jucătorilor curenți - ba chiar asta ar fi cheia, dacă este să mai speri, în nebunia de polist, la ceva de la acest sezon.

Sportiv, s-au testat mulți jucători în meciul amical de miercuri, dintre care au șanse să rămână doar doi: mijlocașul japonez Yushi Kawaguchi și fostul junior de la Inter, Justice Opoku (video aici), care evoluează în spatele vârfurilor. Sunt tare curios cum va rectifica Ganea carențele defensive arătate în etapa de debut. Aș vrea să văd o linie de patru cu Melinte și Bocșan în centru, în primul rând. Apoi vom vedea ce opțiuni își asumă antrenorul pentru posturile de fundaș dreapta și la închidere, cât și dacă va mai merge pe mâna lui Dumbravă în flancul stâng.

De la mijloc în sus nu prea este loc de inovații. Velcotă a jucat tot meciul în amicalul cu Giarmata, deci nu cred să fie titular (asemeni lui Străuț, la o adică). Rămânem, probabil, în aceeași configurație, atunci.

Ce zice Ganea? Și el, temperat.
„Întâlnim o echipă cu experiență, care activează de foarte mult timp în Liga 2, e o echipă cu un palmares bun. Am văzut la primul lor meci că sunt ca și noi, o echipă în construcție. Dar cred că Brăila va veni aici să ne pună probleme și o să fim foarte atenți cu ei.”
Ca fapt divers: unul dintre juniorii clubului, fundașul dreapta Gabriel Andreca (2000) a plecat la FCSB.

Cronica ultimei întâlniri: 

Nu mai avem alte întâlniri în arhivă între Poli și Brăila.

8 august 2018

Amicale şi insolvenţe

Alb-violeţii au disputat astăzi un amical împotriva celor de la Giarmata, echipă în care se regăsesc mai mulţi jucători crescuţi de Poli şi împrumutaţi: Cochinţu, Popan, Sporin, Andreici, Dorobanţu, Ochea, Dincă şi Gînju. Pentru noi au evoluat o grămadă de trailişti, dintre care doar unul s-a remarcat.


După o primă repriză dominată de Giarmata, în care Popan a ieşit în evidenţă în mai multe faze şi a avut o minge scoasă de pe linia porţii de Bocşan, Poli a controlat partea secundă, când a şi înscris cele două goluri. Primul, semnat de Stere, a venit după deschiderea tânărului Românu, iar al doilea i-a aparţinut lui Pădurariu, care a marcat direct din liberă după o ieşire proastă a portarului advers.

Trialiştii prezenţi au fost: Thibaut Barthomeuf (1991, fundaș central francez), Twum Bakima (1993, fundaș stânga englez), Justice Opoku (1998, mijlocaș ofensiv ghanez), Giorgios Sarafoudis (1988, atacant grec), Makumbi Nkoma (1994, atacant gabonez) şi Kawaguchi Jushi (1993, mijlocaș central japonez). Din ce am găsit, Barthomeuf a evoluat în ligile inferioare franceze, Opoku a fost junior la Inter Milano, iar Sarafoudis a jucat recent prin divizia a opta sau a noua din Anglia. Culmea, singurul care mi-a lăsat o impresie pozitivă a fost Kawaguchi - deşi scund, a protejat bine mingea, a jucat rapid când a fost cazul, a văzut jocul şi a făcut pressing util în mai multe rânduri. Rămâne de văzut dacă rămâne careva dintre ei. Ca de obicei, nu poţi să nu te miri de unde vin unii, alţii să dea probe, când tu aveai nişte jucători crescuţi de cinci, zece ani la Poli, pe care nu te costa mare lucru să încerci să-i formezi la seniori, chiar dacă aveai semne de întrebare în privinţa abilităţii lor.

Poli: Smaranda - Filip, Bocşan, Barthomeuf, Bakima - Străuţ - Golda, Opoku, Velcotă - Sarafoudis, Nkoma

Au mai intrat: Kawaguchi, Pădurariu, Stere, Românu şi Podină.

Vestea cea mare a zilei a fost cererea de intrare în insolvenţă a clubului. Nu există multe detalii despre această mutare, care vine cu multe semne de întrebare. S-a zis şi s-a scris că insolvenţa n-ar fi o opţiune pentru club, acesta fiind organizat ca ONG. Rămâne de văzut care sunt perspectivele acestei proceduri, al cărei scop este restructurarea datoriilor. Astfel, dacă se aprobă intrarea în insolvenţă, clubul va propune un plan de reorganizare prin care se reduce cuantumul datoriilor, după care clubul are o perioadă fixă de timp să plătească datoriile rămase. Conform legii se formează grupe de creditori care vor vota planul, iar dacă există o majoritate, acesta va trece. Doar că FRF a decis ca echipele insolvente să nu mai poată activă în Liga 1 de sezonul viitor, ceea ce ar reprezenta o importantă piedică pentru planurile de viitor ale clubului. În plus, cam tot ce intră în insolvenţă purcede înspre faliment.

Rămâne să vedem.

1 august 2018

Un respiro

Nu cred că sunt mulți poliști cărora ultima săptămână să le fi picat ușor. Tevatura în jurul utilizării vestiarelor la stadion, demisia și revenirea lui Ganea, lipsa de claritate în ceea ce privește perspectiva clubului pe termen scurt, toate au cântărit în decizia de a a-mi lua un respiro de câteva zile, pentru a vedea cum se așează lucrurile.


Puțin s-au domolit, însă nimic nu a fost soluționat. Precum s-a mai scris, în ceea ce privește situația de la stadion, chiar dacă CJT are anumite argumente, îi lipsesc în mod acut altele. Procedura care a dus la schimbarea ialelor este una deplorabilă, și denotă, pentru a nu știu câta oară, că interesul își poartă fesul, peste tot în administrația locală. Dacă povestea aburitoare cu dărâmarea stadionului nu a prins acum câteva luni, poveste în baza căreia ar fi fost în stare să expedieze pe Poli înspre Mediaș sau Târgu Jiu, s-au găsit alte modalități de șicanare. Nici nu are rost să ne prefacem că prezența CJT-ului în triumviratul ONG-ului de la Poli ar trebui să-i responsabilizeze măcar să încerce să nu facă rău, dacă nu au capacitatea (legală, instituțională) de a face bine. Că dacă începem să discutăm despre administrarea bazei, despre starea de degradare a stadionului, ar fi greu să nu vedem că CJT îl gestionează ca pentru un văr de-a treia cu care s-a dușmănit întotdeauna.

Ca soluții, s-a vehiculat mutarea pe Colterm sau la Electrica, alegeri cu caracter funcțional, dar lipsite de suflet. Cu mai mult timp la dispoziție, poate primăria ar fi  avut timp să organizeze impromptu infrastructura necesară în jurul complexului „Adrian Stoicov”, unde echipa s-a antrenat în aceste zile. Nu este un tren pierdut, însă nici primăria nu se poate lăuda cu prea multe investiții în infrastructura sportivă din jurul DP. Clubul, prin Birlică și Ganea, a fost foarte vocal în toată această situație, însă momentan nu vedem calea de atâta frunzăriș.

În termen de două săptămâni va avea loc o întâlnire între conducerea clubului și membrii ONG-ului, pe urma căreia văd doar două variante: fie ne va rezerva surprize, fie va semnala sfârșitul unui drum. Clubul funcționează mai departe, lotul este destul de bine conturat, cu dorința de a mai aduce doi-trei jucători după ce aceștia își clarifică perspectivele (sau lipsa de) pentru a continua la nivel mai înalt. Succesul sportiv în perioada următoare este esențial, căci doar el oferă argumente celor care o pot ajuta pe Poli, în căutarea soluțiilor pentru a plăti restanțele de sezonul trecut.

20 iulie 2018

Amical: Olimpia Râșnov - Poli 0:2 (0:1)

În cel de-al treilea și ultimul amical al cantonamentului, alb-violeții au învins echipa locală din Râșnov (L3). Golurile au fost marcate de Drăghici și de Baranyi, ultimul aflat în teste de la Ghiroda (unde a înscris 16 goluri în 23 de partide). Am mai avut parte de multe ocazii, în special în partea secundă, însă Drăghici, Codrea, Bîrnoi, Golda și Baranyi n-au reușit să le transforme în gol(uri).


Astăzi s-a confirmat și plecarea lui Artean la Viitorul Constanța. Se consemnează astfel al treilea transfer făcut pe bani în cei șase ani de când clubul este condus sub forma actuală, după pierderea lui O. Popescu pe o sumă derizorie și plecarea lui Dragomir la Arsenal.
Se vehiculează că Poli va primi undeva pe la 100.000 Eur, o sumă care ne-ar putea ajuta, însă Artean era sub gaj la ANAF, deci este puțin probabil ca clubul să vadă acei bani. Depinde de negocieri. Oricum, ne rămâne doar să-i urăm succes în continuare. Dacă Poli a avut un jucător emblematic în acești ultimi ani, din toate punctele de vedere, probabil că el a fost Artean.

Poli rămâne astfel fără unul dintre cei mai experimentați jucători din lot. Locul său va fi ocupat, cel mai probabil, de Haruț, reprofilat în acea zonă. Cumva pare aiurea acum că am rămas fără Oprea și Pop, care ar fi fost completări utile pentru acel post, însă rămân niște variante dintre jucătorii aflați în teste.

Urmează miercuri un amical cu Ghiroda, de la ora 18.00, „în deplasare”.

Poli: Curileac (46 Smaranda) - Filip (65 Motreanu), Bocșan, Mutu (61 Basic), Dumbravă (55 Podină) - Haruț (55 Mujene) - Mrkela (66 Străuț), Marc (46 Bîrnoi), Codrea, Velcotă (65 Golda) - Drăghici (46 Baranyi)

19 iulie 2018

Program L2 2018-2019

Cred că am avut parte de un țintar bun pentru acest sezon - măcar ceva. Alb-violeții înfruntă Ripensia și UTA în primele etape, joacă cu ASU Politehnica în etapa a 13-a și întâlnesc formațiile cele mai tari, Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești, pe final de tur/sezon.


Balul îl deschide una dintre cele mai lungi deplasări ale sezonului, tocmai la Constanța, un club într-o situație neplăcută, deși și-a găsit (zică-se) finanțator săptămâna trecută. Etapa se va disputa în weekend-ul lui 4 august. Următoarele două meciuri se dispută ambele la Timișoara, cu Unirea Brăila și Ripensia, teoretic două partide în care Poli ar trebui să fie favorită. Primul adversar dintre cei care-și propun promovarea este Sportul Snagov, în etapa a șaptea. Care sunt avantajele?

În primul rând, pentru noi este fundamental să începem bine sezonul și să fim cu șanse la promovare, pentru a spera să obținem bani de la sponsori. Acest program ne-o permite - dacă jucăm fotbal ok. În al doilea rând, Poli va avea parte de primul derby al orașului, cu Ripensia, și va fi prima să întâlnească UTA acasă, mici detalii care contează pentru afirmarea statului de prima echipă a orașului.

Dar. Dar, dar dar. Ca să aibă rost vreun calcul, este imperativ să găsim banii cu care:

a) să plătim datoriile care riscă să ducă la depunctare
b) să plătim jucătorii pe care îi avem
c) să oferim condiții decente pentru desfășurarea activității sportive

Apelurile lui Birlică pentru susținere din partea membrilor ONG-ului sună a disperare, din moment ce știm prea bine că niciunul dintre cei trei membri (CLT, CJT și UPT) nu va contribui cu absolut nimic. S-a zvonit ieri despre posibila plecare a lui Artean la Viitorul. Să vedem.

17 iulie 2018

Amical: Olimpic Zărnești - Poli 0:1 (0:1)

Un meci neconcludent între alb-violeți și o echipă din L4 brașoveană, Ganea folosind garnitura (presupusă ca fiind) a doua, plus câțiva jucători aflați în teste. Scorul final a fost stabilit de Străuț, cu un șut de la distanță, acesta ratând însă și un penalty în minutele de final. Ocazii bune a mai avut Golda, fără a reuși să-și treacă numele pe lista marcatorilor.


La alb-violeți a evoluat Luke Tan Xian, un englez de 19 ani care s-a remarcat prin faptul că a obținut un casting pentru o reclamă care îl avea protagonist pe Leo Messi. Mijlocașul a fost sub contract cu Șirineasa în acest an, fără a face vreo apariție pentru formația misteriosului Sarcină. Lui Xian i s-a alăturat fundașul Pierre Semudenge-Mujene un olandez cu rădăcini rwandeze de 24 de ani, venit din fotbalul universitar american. Pare improbabil ca vreunul dintre cei doi să rămână, precum pare fascinant că au fost testați în primul rând.

Altfel, scorul la limită se explică și prin faptul că Poli suferă în ultima treime - doar patru șuturi au prins poarta, în vreme ce de douăsprezece ori eforturile nu au fost cadrate (zice acest site de pariuri). Fără Mrkela, dar cu Bîrnoi și Velcotă titulari, alb-violeții n-au fost foarte periculoși în prima parte, dacă este să judecăm după live-text-ul oferit de club. Șansele au venit pe final, probabil pe fondul oboselii adversarilor și a celor nouă modificări efectuate la aceștia. Ca aducere aminte, în vara anului trecut i-am învins cu 6:0, prin goolurile marcate de Bîrnoi (2), Croitoru, Munteanu, Šoljić și Drăghici.

Ne rămâne să (tot) așteptăm după completările de lot de care avem nevoie. Următorul meci are loc vineri, cu Olimpia Râșnov, formație din L3.

M. Contra – Daniel Filip, Basic, Melinte (46 Semudenge-Mujene), Podină – B. Străuț – Bîrnoi (60 Codrea), Haruț, Luke Tan, Velcotă – Golda

10 iulie 2018

Lotul pentru Poiana Brașov

Am așteptat cu sufletul la gură acest moment. Ultimele zile au crescut cotele de tensiune, odată ce a devenit evident că aproape toți tinerii reveniți la club în această vară nu se vor regăsi pe lista de cantonament. Scandalul s-a desfășurat în prime-time la Tele Europa Nova, unde impresarul Opria și ulterior Ionuț Popa (?!) au luat în șuturi clubul și, în special, pe președintele Birlică. O constelație nefericită de personaje, fiecare cu interese divergente. Ni s-au dezvăluit de atunci câțiva jucători care nu fac parte din lotul de cantonament, deși s-au pregătit cu echipa până în acest moment: Oprea, Pop, Pădurariu și Fridrich.


Ca să avem ce discuta, să ne uităm la selecția făcută de Ionel Ganea:

Portari: Marius Curileac, Mădălin Smaranda, Mario Contra

Fundași: Bogdan Străuț, Daniel Filip, Radu Motreanu, Igor Basic, Cristian Bocșan, Cristian Melinte, Alin Mutu, Florin Dumbravă, Cristian Podină

Mijlocași: Joel Ikong Yuh, Andrei Artean, Cosmin Bîrnoi, Dorin Codrea, Denis Haruț, Sebastian Velcotă, Andrej Mrkela

Atacanți: Octavian Drăghici, Denis Golda (atacanți)

Fridrich, deși a fost folosit cel mai des fundaș stânga la Lugoj, nu se pliază bine pe acel post, fiind mai potrivit în centrul defensivei. Împrumuturile acestea făcute anapoda, unde jucătorii sunt folosiți cum le convine cluburilor unde sunt trimiși să joace, nu pe cele unde jucătorii au cele mai mari șanse să se afirme, este o prostie repetată - și Podină a mers la Reșița, unde a jucat în centru, iar acum îl folosim din nou fundaș lateral.
Asemeni lui Cochințu, și Fridrich poate spune că a fost scos din schemă de venirea lui Basic, cel mai discutabil transfer făcut până acum, judecând atât din ce-am văzut în partidele amicale, cât și a CV-ului său.

La mijloc a fost confirmat Joel Ikong, senegalezul care a arătat bine în partidele de pregătire. Pe Dorin Codrea l-am văzut puțin, și el vine cu o experiență de L3 și este o prezență fizică bună la centru. Ne este greu să judecăm în acest moment dacă cei doi sunt variante superioare lui Oprea și Pop. Tindem să-i dăm dreptate impresarului celor doi în acest caz, căci ambii au fost ținuți să se antreneze cu clubul în iarna acestui an, evident în perspectiva de a-i reține în sezonul care vine, ca apoi să nu-și găsească un loc nici măcar în liga secundă pentru Poli. Meritul situației îl vom discuta, dacă va mai fi cazul, prin iarnă, dar logica ei și lipsa de viziune pot fi criticate de pe acum. Da, antrenorul decide, dar conducerea trebuie să își asume alegerile făcute pentru creșterea propriilor jucători. Nu era mult mai bine ca, să zicem, Oprea să evolueze în liga secundă în sezonul recent terminat?

Nu mai menționăm că atât ei, cât și Fridrich, Cochințu, Popan, Andreici și compania, toți nereținuți, au crescut exclusiv purtând tricourile lui Poli. Nu este neapărat un argument de sine stătător, dar postulam pe undeva - dacă majoritatea jucătorilor crescuți de club ar primi jumătate din șansele lui Bocșan, nimeni nu ar mai avea nimic de comentat.

Ca să închei cu Pădurariu, când se creiona lotul înainte de venirea lui Ganea, el îi era preferat lui Golda. Din afară nu putem spune dacă unul a oferit mai multă satisfacție ca celălalt, dar probabil că plusul de experiență adunat de Golda în liga secundă a cântărit în luarea deciziei finale.

Trecând peste aceste dezamăgiri, realitatea este că lotul include mulți jucători produși de Poli, din generația nouă. Contra, Filip, Motreanu, Podină, Haruț, Velcotă și Golda reprezintă o treime din numărul de jucători deplasați. Nu e chiar rău. Aș fi preferat să rămână mai mulți dintre cei care au absolvit junioratul aici, așa cum aș vrea să cred că cei care pleacă împrumutați au orgoliul de a ne arăta tuturor că au fost nedreptățiți. Și până la orgoliul jucătorilor, ar putea și conducerea tehnică să înceapă prin a discuta față în față cu ei, să le explice de ce nu sunt pregătiți să rămână aici și ce aspecte din jocul lor trebuie îmbunătățite. Iar apoi să le mai dea câte un telefon când fac un meci bun sau când suferă accidentați pe tușă.

Un contingent important va fi direcționat către Giarmata (L3): Raul Cochințu, Narcis Popan, Remi Ochea, Dorobanțu, Sinișa Sporin, Andreici și Ed. Codrean. Celor rămași până la trierea finală le-ar prinde bine un loc la echipe de L2, cu Oprea deja confirmat un an la UTA, împrumut. De ceilalți mai vedem.

Ganea și-ar mai dori trei jucători să completeze lotul. Suntem de aceeași părere, deși, ca lot, poate avem un fundaș dreapta în plus, unde ar fi fost mai bine să avem încă un fundaș central. Unul sau doi mijlocași cu veleități ofensive și un atacant ar consolida un compartiment ofensiv care nu pare foarte inventiv pe hârtie (hah! am scris astea fără să citesc că exact aceste posturi sunt căutate de antrenor). Mai ales că lui Doman i s-a reziliat contractul, acesta urmând să se lase de fotbal din cauza accidentărilor, iar Popovici nu va rămâne nici el - două plecari care nu ar trebui să dăuneze echipei.

În rest, ne rămân grijile financiare, care vor determina, până la urmă, ce direcție va lua acest sezon. Să vedem.

7 iulie 2018

Amical: Poli - Galaxy Timișoara 7:0 (5:0)

Un alt meci fără istoric, în care alb-violeții au testat câteva nume noi, ca în repriza secundă să trimită întăriri la adversari.


I-am văzut la lucru pe Savin și Mutu în echipa de debut, dar este greu de zis/scris ceva despre ei. Mutu, ca CV, pare un jucător interesant, mai ales că avem nevoie de încă un fundaș central. Am remarcat debutul cu gol pentru Codrea, care a înscris cu un șut puternic, din afara careului.

În partea secundă au intrat câțiva jucători aflați în probe: Florin Dumbravă (1995), anul trecut la Sepsi, un fundaș stânga de care am putea avea nevoie; Bogdan Varodi (1997), utilizat în spatele vârfului, un jucător care a trecut pe la Botoșani și Cugir; Cezar Bosânceanu (1998), presupun că cel care a fost la Foresta Suceava la un moment dat; și Vlad Mihnea (1999), fost la Oțelul și Dinamo, mijlocaș central. Oricum, singurul jucător care s-a afirmat în a doua repriză a fost mijlocașul Ikong, care se antrenează de ceva vreme cu echipa. Dacă ar fi să rămână, cu siguranță ar urma plecarea lui Oprea sau Pop. De apreciat și prestația lui Contra, care a intervenit inspirat în câteva rânduri, păstrând proporțiile scorului (oarecum).

Au lipsit astăzi Motreanu, accidentat, și Oprea, care făcea ture de alergare în jurul terenului.

Vom afla în zilele următoare cine face deplasarea în cantonament, după care ne vom da seama cam unde am mai avea nevoie de întăriri. Atacul, momentan, nu este foarte convingător.

Repriza 1


Curileac - Savin, Mutu, Melinte, Podină - Artean - Mrkela, Codrea, Haruț, Velcotă - Drăghici.

Min. 1: plouă, terenul e plin de bălți, dar se joacă. Printre jucătorii de la Galaxy se află și Daminuță

Min. 11: 1-0, Codrea înscrie cu un șut de la 20 de metri

Min. 15: 2-0, Harut cu un șut de la marginea careului

Min. 20: Daminuță bate o liberă, prinde Curileac

Min. 26: 3-0, Velcotă este faultat in careu, Drăghici transformă penalty-ul

Min. 29: 4-0, Drăghici din centrarea lui Podină

Min. 33: 5-0, Haruț își trece și el în cont dubla


Repriza 2


Smaranda - Străuț, Basic, Bocșan, Dumbravă - Ikong, Mihnea - Filip, Varodi, Bîrnoi - Golda

Câțiva jucători noi în probe: Varodi, Dumbravă, Bosânceanu, Mihnea

La Galaxy au intrat Contra, Fridrich, Pădurariu, Nicolae Jula (Reșița)

Min. 50: Contra blochează bine în careul mic

Min. 57: 6-0 Ikong marchează cu capul din centrarea lui Vardoi

Min. 70: Bosânceanu pentru Varodi

Min. 72: Birnoi scapă spre poartă, apără Contra

Min. 82: 7-0 Birnoi din interiorul careului

Min. 83: Contra scoate în fața lui Filip

Min. 87: Contra intervine și la șutul lui Ikong, de la distanță

6 iulie 2018

O săptămână liniștită

Bine, e un fel de-a spune, fiindcă ceva mișcări tot s-au consemnat. Cele ferme, întâi și prima oară.


Ovidiu Petre este noul director sportiv al clubului, o numire în spiritul micilor lovitituri de imagine care sunt pe placul conducerii. Discutasem cu diverse persoane după plecarea lui Neaga și concluzia era că odată cu retrogradarea, clubul nu ar avea neapărată nevoie de un director sportiv. În condițiile în care de la Poli au plecat deja mulți oameni din staff, inclusiv maseurii, este cu atât mai discutabil dacă tocmai acest post trebuia ocupat. Din afară nu ne-a fost foarte clar cu ce se ocupa Neaga, deci rămâne de văzut ce aport va avea noul numit în acest rol. Oricum, la un club cu structura administrativă limitată pe care o avem noi, sigur se găsesc treburi de făcut, doar să fie Petre omul care să le facă.

În aceeași zi în care David Pop (1999) și-a prelungit contractul, a fost anunțat al treilea transfer al verii: Dorin Codrea (1997). Rămânem, astfel, în sfera numelor cu rezonanță, Dorin fiind verișorul lui Paul Codrea. Am impresia că mijlocașul central este primul jucător care ia invers direcția ACS-ASU, căci înainte de a juca la Giarmata (25m/4g), a evoluat la ASU Politehnica în L3 (18m/1g) și L4 (29m/1g).

[Așa cum mi-a fost atrasă atenția, Drăghici a fost de fapt primul!]

În probe se mai află Marian Neagu (1991), un mijlocaș dreapta format de Chiajna, care a evoluat în ultimele sezoane la Balotești (31m/3g în 2017-2018).

S-a mai scris zilele acestea despre o ruptură între impresarul Cristea Opria și conducerea clubului, motiv fiind refuzul lui Ganea de a-l reține pe Dragoș Cojocaru (cât și a altor juniori impresariați de el). În ciuda CV-ului său, Cojocaru, crescut de Anderlecht, n-a impresionat în amicalul cu Chișoda, deci nu ne-a mirat așa de tare această decizie a antrenorului. Postul de fundaș stânga rămâne însă unul pentru care mai avem nevoie de întăriri. Altfel, este greu de zis care sunt roadele relației Poli - Opria. Impresarul a ajutat clubul financiar în diverse perioade, iar de la începutul anului a fost cooptat (de pe direcția primarului, din câte deduc) pentru a da o mână de ajutor din interior. Un mic conflict de interese exista acolo, drept dovadă și această situație.

Mâine, de la ora 10.30, mai disputăm un amical în complexul Adrian Stoicov, cu Galaxy Timișoara. Sunt curios de ce meci vom avea parte, căci nu știu ca Galaxy să aibă o echipă de seniori. Ulterior, în cadrul cantonamentului de la Poiana Brașov, s-au reconfirmat cele două amicale știute, în 13 iulie cu FC Hermannstadt la Sibiu, iar în 20 iulie la Râșnov cu echipa din localitate.

29 iunie 2018

Un preludiu la cantonament

Mici știri organizatorice în aceste zile, începând cu confirmarea locației de cantonament, care va fi din nou Poiana Brașov.


Perioda va fi între 10-20 iulie, cu trei partide amicale:
  • 13 iulie: FC Hermannstadt (L1)
  • xx iulie: Olimpic Râșnov (L3, locul 8)
  • xx iulie: Adversar nestabili (L2/L3)
Până atunci urmează mâine, zică-se sâmbătă, un meci cu CS Chișoda, care evoluează în Campionatul Municipal Timișoara. Meciul este cu începere de la ora 10.30, la baza de lângă stadionul Dan Păltinișanu. 

În altă ordine de idei, deși a fost aștept să se alături echipei zilele trecute, Cătălin Doman încă nu a ajuns sub comanda lui Ionel Ganea. Se prea poate ca acesta să nu-și dorească să revină la Poli, la fel cum se prea poate ca el să nu fie dorit în mod anume la Poli. Rămâne însă unul dintre jucătorii gajați la ANAF, deci clubul va trebui să gestioneze într-un fel sau altul situația. Din punct de vedere sportiv nu am convingerea că Doman mai are ce oferi, mai ales dacă nu este sută la sută montat pentru sezonul dificil care urmează, fie el și în liga secundă. Da, Doman de acum doi ani ar fi un jucător de care avem nevoie. Doman din ultimul an nu prea. Clubul are însă un nou preparator fizic, pe Constantin Niculae, iar în zilele următoare vom afla și cine va fi secundul lui Ganea, după ce Norbert Niță nu l-a mai însoțit la Timișoara. 

Altfel, un articol apărut în GSP ieri reiterează dorința președintelui FRF Burleanu de a ajunge la o Liga 1 cu șaisprezece cluburi, ceea ce este sinonim cu promovarea a patru echipe din L2 la capătul acestui sezon. Vom vedea în perioada următoare dacă se confirmă ceva în acest sens, sau dacă totul rămâne la nivel de promisiune electorală.

Pentru club continuă lupta să adune destui bani ca să scape de datoriile către jucători. O parte au apelat deja la comisii, iar cauzele lor sunt în curs de soluționare, unica posibilitate a clubului fiind să mai tragă puțin de timp prin recursuri, la unii sau la alții - este vorba de Șeroni, Straton, Ciucur, Vașvari, Țigănașu și de un membru al staffului tehnic, Mihai Alexandru. Sfârșitul lui iulie este cam limita la care să soluționăm restanțele, nu doar pentru cei menționați, ci și pentru Maxi Oliva și Ivan Curjuric.

26 iunie 2018

Prima triere

Ganea nu a stat mai deloc pe gânduri până să decidă că anumiți jucători nu au loc în lotul echipei. Astfel, portarii Popeț, Ureche și David Filip, alături de jucătorii de câmp Iseini, Bonda, Kecskes, Codrean, Dincă, Totic și Golda nu vor fi reținuți. Mă miră puțin, deoarece m-aș fi așteptat ca toți să primească două-trei zile, în care să poată fi evaluați.


În cazul portarilor nu este o decizie surprinzătoare, fiindcă postul este saturat. Popeț și Ureche pot evolua în continuare la juniori, asemeni trioului Bonda, Iseini și Kecskes. Dincă și Totic nu au excelat în L3, iar Codrean a fost foarte puțin folosit la Ripensia și la Ripensia Primavera, ceea ce explică oarecum neincluderea lor.

Rămâne Golda, care chiar începuse să se impună la Ripensia pe final de sezon, astfel că decizia de a nu-l reține măcar până la definitivarea lotului pentru cantonament este una neașteptată, mai ales că pe post îl avem doar pe Drăghici care să fi jucat mai sus de L3. Dintre ceilalți, Pădurariu promite, Rus a evoluat doar în L4 sezonul trecut, iar Geanimu a înscris un gol în douăzeci și două de partide la Filiași.

Pe la pregătirile alb-violeților au apărut și câteva nume noi. Dragoș Cojocaru, un mijlocaș din generația 1997, care a făcut junioratul la Anderlecht înainte de a trece pe la Voluntari, și Daniel Budică, un mijlocaș crescut la Pandurii, au fost astăzi printre jucătorii antrenați de Ganea.

L.E. La a doua triere, în ziua următoare articolului, s-a mai renunțat la Ochea, Popan, Andreici, Dorobanțu, Rus și Budică.

18 iunie 2018

Trofeul CroVi 2018

Ne-am fi dorit să fie diferite condițiile în care acordăm acest trofeu. 95% din cei 135 de votanți au ales să acordăm trofeul în acest an, în ciuda retrogradării sportive - un semn că nu trăim doar în extreme dramatice. Nu ne vine ușor să facem abstracție de marele eșec reprezentat de acest sezon, însă chiar dacă riscă să compromită acest club, retrogradarea face parte din viața microbistului și trebuie tratată ca atare, nu ca o fatalitate. Din acest motiv am și militat în favoarea acordării trofeului, mai ales că cel pe care l-ați și ales câștigător a meritat distincția, fiind unul dintre puținii jucători care au evoluat cu adevărat peste media mediocră a echipei.


L-ați desemnat omul sezonului și câștigătorul trofeului CroVi, ediția a 3-a, pe Cătălin Straton. Intervenţiile sale ne-au ţinut de multe ori în joc, iar fără ele eram retrogradaţi cu multe etape înainte de tristul final de la Chiajna. L-am văzut ca pe un stâlp al echipei, un jucător cu personalitate, care indiferent de circumstanţe, a dat tot ce a avut de dat. Este al doilea sezon consecutiv în care Straton şi-a arătat calitatea, drept dovadă că nimic nu este întâmplător. Viaţa unui portar nu este de fel uşoară, mai ales la o echipă cu slăbiciunile defensive ale lui Poli, însă în ultimii doi ani ne-am putut aduce aminte ce înseamnă să ai un portar de calitate şi să nu tremuri când mingea ia direcţia porţii tale. Nivelul arătat de Straton îl pune alături de fotbalişti precum Marius Popa şi Costel Pantilimon dintre portarii care au apărat buturile alb-violete după anul 2000.

Pentru trofeul CroVi juniori l-am ales noi, în urma mai multor consultări cu antrenori și suporteri, pe Raul Cochințu. Căpitanul și golgheterul echipei U19, Cochințu a fost aproape de a debuta în Liga 1, regăsindu-se pe bancă de două ori și fiind chiar pregătit să intre în meciul cu Chiajna, dar i s-au terminat minutele. Deși au fost mai mulți jucători la juniori care s-au evidențiat pe parcursul sezonului, Cochințu, pe care l-am cunoscut mai bine la un interviu anul trecut, a fost cel mai constant dintre ei.

Din păcate, Straton a plecat din Timișoara înainte să mai putem organiza o gală de premiere. Chiar dacă n-am putut să ne întâlnim cu ambii jucători pentru a vorbi laolaltă despre impresiile adunate la capătul sezonului, am sustras câteva impresii de la fiecare.

Mai întâi, însă, rezultatele detaliate ale votării. La fel ca anul trecut, jucătorii au primit trei puncte pentru un loc 1, două puncte pentru un loc 2 și un singur punct pentru un loc 3. Nu că ar fi fost nevoie de un sistem atât de complicat pentru a determina câștigătorul.


Trofeele sunt un concept original pe care l-am elaborat împreună cu designerul Emanuel Gornic​ de la LIPOPLAST​, secția de sticle speciale.

Cătălin Straton

Înainte de ultimul meci din campionatul regulat spuneai că situația nu era așa de dramatică precum o vedea lumea. Îți vine să crezi că Poli a retrogradat direct?

Într-adevăr, așa am spus, dar nu puteam sa gândesc altfel, pentru că știu ce jucători și antrenori am avut lângă mine. Eram mai mult decât sigur că ne vom salva. Din păcate, ghinionul cumulat cu greșelile de arbitraj au dus la această retrogradare dramatică...

Cât de dezamăgitor este să vezi clubul în această poziție, mai ales după salvarea reușită sezonul trecut?

Nu am crezut că un coșmar poate prinde viață, pur și simplu nu îmi vine să cred nici acum. Stau și mă uit la tricoul de joc pe care l-am luat acasă ca amintire și am lacrimi în ochi gândindu-mă prin câte momente frumoase am trecut cu el pe mine. Pur și simplu nu pot să cred că nu mai suntem în Liga 1.

Ți s-au părut mai dificile condițiie în acest an față de anul trecut?

Condițiile au fost cele pe care le-am acceptat, pe care a trebuit să le înțelegem, dar în niciun caz nu au fost mai rele ca la alte echipe.

A există un punct anume când sezonul a luat o turnură înspre rău?

Da, am fost foarte dezamăgit în momentul în care mi-am depus memoriu pentru bani și a trebuit să iau loc pe bancă. Am continuat să muncesc, iar într-un final Dumnezeu a avut grijă de mine, căci am câștigat din nou postul de titular.

Ai avut multe meciuri foarte apreciate în acest sezon. Ai vreunul preferat și de ce?

Așa este, chiar pot spune ca am avut câteva meciuri de excepție. Cel mai bun meci cred ca l-am făcut la Dinamo, în turul play-out-ului, dar „meciul preferat” probabil că a fost cel de la Craiova, fiindcă am plecat cu un punct de acolo.

Cum ai resimțit relația cu conducerea, antrenorii, colegii și suporterii?

Relația mea cu staff-ul tehnic și administrativ a fost una bună, cu mici excepţii. Pe parcursul acestor doi ani am cunoscut mai îndeaproapre persoanele cu care am lucrat și am ajuns să înţeleg anumite decizii pe care iniţial nu le-am înţeles mai deloc. Dar toată lumea greşește.

Suporterilor vreau să le mulțumesc pentru tot sprijinul acordat și să le cer scuze dacă în anumite momente nu am fost la nivelul pe care ei și l-ar fi dorit. Sunt totuşi om și sunt supus greşelilor.

Cu ce rămâi pe urma acestor doi ani petrecuți la Timișoara?

Rămân cu o experienţa de viaţă, rămân cu niște relații de prietenie pe care mi le-am creat în această echipă, rămân cu fruntea ridicată că am dat tot ce am avut mai bun meci de meci, dar în același timp rămân cu o durere în suflet, că nu voi mai fi alb-violet, cel puţin pentru o vreme.

Ce urmează pentru tine?

Urmează o vacanţă alături de familie. În momentul acesta nu vreau decât sa petrec 24/24 de ore cu soția și fetița mea. Vom vedea la ce echipa voi ajunge. Sper ca Poli Timisoara să revină in prima ligă! Vă mulțumesc mult pentru trofeu...în acest moment este un "calmant" pentru tot ce s-a întâmplat in ultima perioadă, pentru această retrogradare.


Raul Cochințu

Cum ai trăit acele minute când așteptai să fii introdus la finalul meciului cu Chiajna?

Nu am avut emoții, așteptam cu nerăbdare sa intru și sa încerc sa îmi ajut echipa.

Ai fi crezut că echipa va retrograda în iarnă?

Nu am crezut nici o clipă că echipa poate retrograda, dar din păcate s-a întâmplat și îmi pare foarte rău.

Ați avut un an dificil și la U19, unde pe final ați pierdut ritmul. De ce?

Într-adevăr, a fost un an dificil la toate capitolele. Nu știu sa zic, sincer, ce s-a întâmplat la U19. Am început foarte bine și am terminat prost. Din păcate, lipsa de concentrare în multe momente și-a pus amprenta.

Cât de pregătiți crezi că sunteți, tu și colegii tăi, de nivelul ligii secunde?

Eu cred că majoritatea suntem pregătiți, dar nu putem să vorbim înainte, vom vedea pe teren cum ne descurcăm.

Poate echipa să lupte pentru promovare?

Este foarte important sa încercăm să promovăm și sper din tot sufletul să reușim, deoarece în anii care urmează va fi mult mai greu.

Ce-ți dorești pentru tine de la sezonul care urmează?

Îmi doresc să fac un sezon bun, în care să îmi ajut echipa și să promovăm în prima ligă.

15 iunie 2018

O nouă încercare

Am făcut zilele trecute o listă de vreo cincizeci de antrenori disponibili, pe care am despicat-o cât am putut de bine. De pe lista aia,  vreo zece sigur nu veneau, pe douăzeci nu i-aș fi vrut în niciun caz la club, la zece aveam dubii că ar reuși să se impună, șapte păreau vag interesanți și pe patru chiar mi i-aș fi dorit. Ganea se încadra în categoria dubiilor.


De ce? Fiindcă în medie a stat trei luni la cluburile unde a fost, este temperamental și nu are prestanță.

Noi facem o reconstrucție, care se va întinde pe unul sau chiar doi ani, deci avem nevoie de cineva cu anduranță și viziune, capabil să îndure dificultăți financiare și să medieze această realitate față de jucători. Ganea va trebui să fie pedagog pentru un contingent numeros de tineri, care nu pot fi crescuți doar cu disciplină autoritară. Nu în ultimul rând, antrenorul girează cu propria persoană viabilitatea clubului, a se înțelege că va fi un factor important în a convinge jucători să vină la o Poli suferindă.

Ca rezultate, antrenorul Ganea nu a strălucit, dar în general a dovedit că are capacitatea să-și mobilizeze jucătorii. Perioada petrecută la Călărași, în liga secundă, a impresionat, la fel ca cea imediat următoare la Voluntari. De atunci a mai petrecut doar câteva etape la Târgu Mureș, când echipa vicecampioană își dădea duhul în sezonul 2016-17.

N-am nicio idee care mai este statutul lui Ganea în lumea fotbalului românesc în acest moment, însă un fost jucător de talia sa trezește mereu anumite simpatii (sau antipatii). Povesteam și în cartea noastră despre momentul Ganea - Mudura, o pată pe o carieră remarcabilă, dar nu lipsită de controverse. Într-un fel se potrivește aici, la un club pe care nu-l înghite toată lumea. Dacă este cu adevărat omul de care avem nevoie, făcătorul de minuni, vom vedea mai degrabă mai devreme, decât mai târziu. El va fi ajutat de Norbert Niţă (secund) și Călin Frunză (antrenor cu portarii).
Prezentarea noului staff va avea loc pe 25 iunie, odată cu reunirea lotului. Cantonamentul se va derula între 10 și 20 iulie.

Să fie de bine, căci altfel nu poate fi decât foarte de rău.

Hai Poli!

11 iunie 2018

Un lot de austeritate cu potenţial

Scriam ultima oară despre situația precară în care ne aflăm - necesarul de finanțare urgentă fiind cel care condiționează potențialele transferuri din această vară, cât mai ales sosirea unui antrenor. Am avut şansa unei întâlniri cu preşedintele Radu Birlică, alături de alţi câţiva suporteri, în care am obţinut câteva clarificări - doar câteva, însă, deoarece ne rămân destule necunoscute.


În zilele următoare vom afla staff-ul tehnic. Există posibilitatea să continue duo-ul Neaga-Şunda, la fel cum se poate să vină cineva din afară. Rămâne dificil să atragem lume la club, atâta timp cât nu există certitudini financiare, dar conducerea a creionat un program de pregătiri: reunirea lotului la începutul lui iulie, plecarea într-un cantonament extern pentru care s-au demarat discuţiile, şi meciuri de pregătire în zona Timişoarei la finalul lui iulie, în aşteptarea debutului Ligii a 2-a. Clubul este aproape de nişte contribuţii importante din sponsorizări, însă cheia rămâne vânzarea unuia dintre jucători.

(L.E. Anunțul făcut de club la scurt timp după publicarea articolului lasă să se înțeleagă că Neaga nu va continua la Poli)

Trecem la lot. Dacă este să ne bazăm doar pe tinerii contractați acum de Poli, cei de la U19 și cei care se întorc din diverse împrumuturi, situația se prezintă cam așa, pe categorii de experiență și în funcție de cât de apropiați au fost de lotul de seniori.


De la U19 îi avem pe Cochințu, Ochea, Iseini și Dorobanţu, deși lor li s-ar putea alătura şi Andreici, frecvent accidentat în acest an. La club vor reveni împrumutații Contra, Filip, Sporin, Motreanu, Bocșan, Fridrich, Podină, Filip, Popan, Pădurariu, Golda, Doman, Pop, Totic, Ciobanu, Dincă şi Lazăr. Aceştia vor fi evaluaţi, iar cei care se impun vor fi reţinuţi la Poli. Din lotul acestui an ar mai rămâne Haruț, Velcotă, Oprea și Bîrnoi. Mai avem jucători împrumutați în L4, dar șansele ca aceștia să-și găsească un loc în echipă sunt mici. Am prezentat deja situația jucătorilor împrumutați în acest an, deci n-o mai reluăm aici și ne aruncăm în analiza de lot.

Oricât de mult am încerca s-o învârtim, acest lot ar lupta în a doua jumătate a clasamentului. Nu există echilibru pe poziții, nu are mulți jucători cu experiență de L2 și L1, iar ofensiva lasă de dorit. Deși i-am distribuit pe teren, avem de fapt patru fundași dreapta - Haruț, Motreanu, Filip și Sporin. Deci vânzarea măcar unuia dintre ei nu doar că ar ajuta clubul financiar, ci ar și decongestiona o poziție suprapopulată. Deși avem doi fundași stânga, în Fridrich și Podină, calitățile amândurora îi recomandă mai mult pentru o poziție centrală. Avem, așadar, șase fundași centrali, cu Bocşan veteran între ei - spune multe. Oprea, Pop, Dorobanţu și Andreici sunt toți patru mijlocași la închidere, dar le lipsesc meciurile la seniori. Dintre cei șase jucători din spatele vârfului, doar Bîrnoi și, să zicem, Velcotă sunt aproape de cerințele din L2. Popan a fost accidentat tot sezonul, Dincă și Ciobanu nu s-au impus la Ghiroda, iar Ochea rămâne unul dintre jucătorii promițători de la U19, alături de tehnicul Iseini, care mai trebuie însă să se maturizeze. Nu-mi pun speranțe în revenirea lui Doman, ba chiar mă tem că ne vom baza pe el în sezonul care urmează, fiind unul dintre jucătorii pe care cei de la ANAF au pus gaj. Toți atacanții listați au adunat, laolaltă, zece goluri în sezonul proaspăt încheiat, însă tind să cred că mai ales Golda și Pădurariu au progresat de-a lungul anului și ar putea să se impună.

Dacă, așa cum ne-a sugerat președintele Birlică, mai rămân câțiva jucători cu experiență din lotul acestui sezon, anume Smaranda, Curileac, Melinte, Artean, Drăghici, Popovici și, eventual Străuț, lucrurile se mai schimbă. Aș prefera să-l știu vândut pe Artean, atât pentru că lui i-ar fi bine, cât și pentru club, fiindcă pe postul lui vin câțiva jucători din spate, aş prefera să avem un singur portar veteran, iar lui Străuț nu îi văd locul la aglomerație actuală din flancul drept. M-aș mira ca Melinte să rămână și, oricum, ar depinde de ce diminuare salarială ar accepta. Lotul mai are nevoie şi de completări. Există câțiva jucători mai tineri care ar putea să-și găsească locul aici, cu Kecskes și Toboșaru interesanți mai ales fiindcă ocupă poziții deficitare din treimea ofensivă, însă pentru a emite pretenții, avem în primul rând nevoie de câțiva seniori. Mai mult, aș lăsa juniorii eligibili să se concentreze pe calificarea la Elite, o potențială sursă de bani pentru club. 

Așadar, la lotul acesta și cu plecarea preconizată a lui Motreanu/Haruț, respectiv Artean, ne trebuie cel puțin un fundaș stânga, unul sau doi mijlocași centrali şi doi jucători de viteză în spatele vârfului. Toți fotbaliști experimentați. Măcar un lider. Jucătorii din spatele vârfului vor conta mult, mai ales că Drăghici, Golda şi Pădurariu nu sunt oameni de gol, ci preferă jocul cu spatele la poartă şi să intre în combinaţii cu linia de susţinere, care trebuie să compenseze prin explozie - ceva ce ne lipseşte la cei numiţi mai sus.

Este esenţial să găsim un antrenor potrivit și să reușim să fim cu plățile la zi, pentru a emite vreo pretenţie la promovare. Dacă actuala conducere va reuşi să ofere aceste condiţii şi va fi ţine de jucătorii pe care ni i-a enunţat astăzi, nu este totul pură teorie. Ştiu că ţintă pare departe acum, însă dacă nu reuşim să revenim urgent în Liga 1, şansele noastre de supravieţuire tind spre zero dincolo de vara lui 2019. Deci nu are rost să ne aşezăm comod în „nu se poate”, ci să ne imaginăm cum se poate. Dacă distanța între imaginație și realitate se va dovedi de netraversat, cunoaștem deznodământul care ne așteaptă.
Google+