Se afișează postările cu eticheta Meditatii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Meditatii. Afișați toate postările

24 octombrie 2017

Despre eşec, confuzie şi redresare

Poli trece printr-o transformare sumbră: de la o echipă care putea să bată pe oricine la o echipă care nu mai reuşeşte să bată pe nimeni - în sub cinci săptămâni. Aparent clubul s-a dezlânat pe toate planurile, de e chiar greu să-ți mai dai seama care-i cauza și care-i consecința.

Absenţe, improvizaţii, mâini în şold
Pe teren e simplu: am rămas fără jucători. Știam de la formarea lotului că centrul apărării și vârful de lance se prezintă ca zone deficitare. La atâtea mutări, riscul a fost cumva asumat, mai ales că odată cu năruirea promisiunii finațării publice, aducerea unor jucători care să întărească echipa s-a îngreunat considerabil. Covalschi, dublajul pentru flancul stâng, a dispărut degrabă, clubul optând pentru promovarea lui Podină în locul unei alte supliniri. Teoretic, cu Șeroni dublură, eventual și Melinte, plus jolly-jokerul Ciucur, aveam oameni, dacă nu echivalenți valoric, măcar competenți individual. Și pe celălalt flanc păream acoperiți, cu Crețu, Străuț și Haruț un trio apreciabil. Rămânea centrul, cu Cânu și Melinte titulari, Șeroni și Bocșan dubluri, asta deși Bocșan dovedise că nu este o dublură de drept, ci de nevoie.

Odată ce a căzut prima piesă, Cânu la Iași, am început să tremurăm. Restul au căzut ca niște piese de domino. Șeroni, trecut în atac din lipsă de alternative, a căzut în luptă cu Craiova, după un adevărat forcing la Iași. Crețu și Țigănașu arătau carențe de fiabilitate, fiecare ratând niște jocuri, pe motive medicale, în vreme ce Străuț și-a rupt degetul într-un amical la Sânnicolau Mare. Haruț suferea de o accidentară abdominală de la începutul lui septembrie. Bocșan, om aproape nelipsit anul trecut, s-a văzut pus sub presiunea de a fi fundașul central experimentat, și doar cu Melinte la susținere a eșuat lamentabil, atât cu Craiova, cât mai ales cu Chiajna. Aceleași responsabilități disproporționate au căzut pe umerii lui Ciucur și Soljici, fundași de conjunctură, și Haruț la disputa de pe Arena Națională. Câte unul dintre ei introdus între trei jucători rodați unul cu celălalt ar fi mers. Nu așa însă.
În aceste condiții, chiar dacă am fi adus un fundaș central în plus astă toamnă, ne-ar fi căzut teribil de greu să rezolvăm o situație în care patru din cei cinci fundași de bază îți lipseau, lăsându-te cu opțiunile șase, șapte, opt.

Prea puţin, prea târziu
Astfel trecem în proximitatea terenului, în zona tehnică, acolo unde pesimismul lui Ionuț Popa nu mai dă roade. Echipa pare să fi stagnat tactic, schemele de joc nu surprind pe nimeni, iar atunci când lipseşte energia duo-ului Munteanu-Creţu, părem văduviţi de intenţii ofensive. Mai grav de atât, antrenorul nu s-a dovedit dispus să adapteze tactic în fața neajunsurilor cauzate de accidentări, abordând partida cu FCSB cu temeritatea unui om care nu are ce pierde. De fapt, căruia nu îi pasă dacă pierde. E aproape iresponsabil să speri/crezi că o linie de fund cu Ciucur - Soljic - Melinte - Harut poate să se apere la patruzeci de metri de poartă. Presupun că Popa evită să aglomereze echipa în fața propriului careu pentru că n-a reușit să organizeze jucătorii cât să ne apărăm cu consecvență și disciplină, fapt exemplificat inclusiv la fazele fixe. Pe lângă aceste nereușite tactice și neajunsuri de lot, Popa a apărut în presă cu o ranchiună deosebită, care a culminat în declarațiile de după meciul cu FCSB, la adresa juniorilor - în fapt, la adresa primarului: „Am introdus toți tinerii din echipă, pentru că multă lume a zis să încercăm și tinerii noștri, i-am încercat într-un joc cu o echipă [tare] și...ați văzut și dumneavoastră.” Nu văd cum o asemenea declarație poate deservi intereselor echipei.

Aceleaşi probleme...
Ar mai rămâne întrebarea de ce suferim așa de mult cu accidentările, mai ales că am adus și un preparator fizic să-l asiste pe Ionuț Popa? Pe de-o parte, e fiindcă pregătirea fizică e suficient de complexă, cât să nu depindă de un singur individ. Pe de altă parte, Cânu și chiar Șeroni au avut probleme medicale și anul trecut, în vreme ce pentru jucătorii tineri am văzut că tranziția spre Liga 1 poate aduce cu sine „dureri de creștere”. Dar dacă te uiți la Țigănașu și la Crețu, jucători care au prins laolaltă 72 meciuri în 2016/2017, trebuie admis că circumstanțele au fost tare a dracu să se alinieze așa cum s-au aliniat.

Chiar și așa, rămâne senzația că echipa poate mai mult, dar administrativ avem dificultăți care nu s-au aplanat. Promisiunile neonorate emise de primar, repetate îndeajuns încât să nu mai însemne nimic, trebuie să fi săpat la încrederea echipei. E drept că fotbal nu jucăm de vreo cinci săptămâni, dar semi-eșecurile suferite cu Sepsi/Voluntari/Iași le-aș pune pe seama inabilității lui Popa să creioneze un joc ofensiv cu lotul (deficitar) pe care îl are la dispoziție. Dacă e să fim sinceri cu noi înșine, putem recunoaște că suntem o echipă de moral, care prezintă momente de pasivitate în joc, dar și perioade de forcing. Cel mai bun exemplu l-am avut în meciul cu CFR Cluj, dar același tipar s-a văzut cu Dinamo sau, negativ, în jocul de la FCSB.

Nu-mi dau seama în ce măsura campania președintelui Drăgoi pentru șefia LPF poate să fi ajutat clubul. Mă îndoiesc că a făcut-o, ci mai degrabă a luat din timpul și atenția necesare pentru a gestiona fluctuațiile vieții interioare a lui Poli. Între timp s-or fi creat și noi animozități, cine știe? Înfrângerea drastică, la zero practic (13-1, acel 1 venind de la club) a fost vădit influențată de cel mai mare cal de bătaie politică din țară, Dragnea Liviu, care și-a declarat simpatiile pro-Iorgulescu în ziua votului. Unii mai înțelepți ca mine speculează că Drăgoi a fost lăsat să agite spiritle doar atât cât să i se arate lui Iorgulescu cine-s șefii. Cert este că fotbalul românesc a pierdut din nou. Pentru Poli, implicarea și energia cu care vor reveni la club Drăgoi, precum și cei care au sperat la mutarea în București alături de el, vor fi decisive.

În absenţa căpitanului
Urmează disputa de Cupă cu ASU Politehnica, într-un meci din care mai ales noi avem ceva de pierdut. La forma sportivă arătată de ai noștri, brusc orice rezultat pare posibil. Apatia, frustrarea și frigul probabil că vor ține lumea departe de stadion la jocul de miercuri. Nu e momentul pentru menajările sugerate anterior de Ionuț Popa. Echipa are nevoie de o reușită pentru moral, iar o victorie cu ASU Politehnica nu e de fel garantată, fiindcă alb-violeții de pe Știința au toate motivele să facă un meci mare. Fără atitudine, vom pierde. Măcar fotbalul să aibă ceva de câștigat pe seama acestui meci.

12 octombrie 2017

Un tur solid, aceleaşi temeri

Poate că e târziu în săptămână să mai privim înapoi la turul de campionat regulat, dar o vom face oricum - fără prea multă tevatură.

Prestaţia

Chiar dacă echipei i se pot reproşa câteva rezultate, în special pe teren propriu (FCSB, Astra, Viitorul, Sepsi, Craiova), în mare toate meciurile s-au disputat de la egal la egal şi Poli a arătat multă implicare. Suferim la randamentul de acasă, fiindcă nu avem o echipă bine formată pentru atac, ci mai degrabă una reactivă. S-a văzut prea clar la egalurile cu Viitorul şi Sepsi. Cu cel mai bun unsprezece apt, avem însă capacitatea de a lupta cu oricine, fără să ne considerăm victime apriori - deja un mare progres faţă de sezonul trecut.

Poziţie în clasament

Locul şase ne clasează în play-off, ceea ce e partea plină a paharului. Grozav de plină, chiar. Partea goală este că am irosit oportunitatea de a consolida poziţia dobândită după victoria cu Dinamo. Pe deasupra, forma actuală ne dă multe griji, cu doar două puncte adunate din ultimele doisprezece puse la bătaie. În niciunul din aceste meciuri nu am fost aproape de a-l câştiga, deşi probabil, în condiţii mai bune, am fi putut termina neînvinşi în toate.

Ionuţ Popa ne avertiza că echipa va juca la nivelul ei optim de abia din etapa a şaptea, ceea ce a coincis cu seria de trei victorii pe care am obţinut-o. A urmat un regres, cauzat de problemele medicale ale unor titulari, starea de tensiune întreţinută la nivel declarativ şi implicitele dificultăţi financiare.

Condiţia lotului

Popa avertiza că vom retrograda dacă nu aducem doi atacanţi şi un fundaş. Aceste lipsuri s-au văzut cu ochiul liber de la începutul sezonului, dar în absenţa siguranţei financiare, s-a dovedit dificil să obţinem completările necesare. Păcat, căci un Andrei Marc (ajuns la Chiajna) ar fi fost fix ce ne trebuia nouă în centrul apărării.

Avem preparator fizic, dar suferim în continuare mult la capitolul accidentări. Asta se întâmplă în primul rând deoarece un om nu-ţi rezolvă toate problemele, mai ales pe cele structurale, şi deoarece cam aceeaşi jucători au dus greul.

Posibila plecare a lui Mailat cântăreşte mult în ansamblul echipei şi ne obligă se regândim puţin abordarea pentru jucătorul U21. Teoretic duo-ul Bîrnoi-Oprea, jucat în zonă centrală, s-ar putea completa bine, chiar dacă unul joacă ofensiv şi celălalt defensiv - avem avantajul că şi seniorii, Vaşvari şi Soljic, pot evolua atât retras, cât şi avântat. Rămâne de văzut dacă Popa îşi asumă riscul plasării unui jucător fără multă experienţă în zona centrală, care e mai sensibilă decât cea de flanc.

Prezenţa la stadion

La orice statistică te-ai uita, media de spectatori se ridică undeva pe la 5100. Anul trecut, pe acelaşi tipar de adversari, adunasem doar 3200, deci creşterea este consistentă. S-a văzut şi cu ochiul liber că meci de meci am avut măcar 3000 de oameni la stadion, exceptând disputa cu Juventus.

Menţinerea la acest nivel depinde, normal, de jocul echipei. Pentru retur, odată cu răcirea vremii, ne putem aştepta la prezenţe mai reduse, mai ales că nu vom avea nici atâţia adversari de talie pe Dan Păltinişanu (Dinamo cam singura excepţie). Financiar asta reprezintă încă o povară.

Perspectiva returului

Nu poate fi subestimată importanţa ajungerii în play-off. Este incredibil de dificil, în condiţiile date, dar dacă ajungem în play-out, cu toată incertitudinea care doar se va intensifica în 2018, fatalismele lui Ionuţ Popa se pot adeveri cu uşurinţă. Înjumătăţind acum punctele, am fi la doar la doar patru de primul loc direct retrogradabil.

Plecarea preşedintelui Sorin Drăgoi ar fi cea mai grea lovitură pe club. Speranţele de a găsi un înlocuitor de acelaşi nivel, cu aceeaşi capacitate de mobilizare în finanţarea pe termen scurt a echipei, sunt reduse. Chiar şi dacă nu câştigă postul la LPF, rămâne de văzut în ce măsura mai este dispus să lupte cu morile de vânt şi promisiunile neîndeplinite ale primarului.

Existenţial, vom avea de trăit duelul Poli - Poli înainte de finalul acestei luni, un joc pe urma căruia nu ştiu cine poate ieşi câştigat, mai ales dacă va fi abordat cu săbiile ascuţite.

27 iulie 2017

Între „a fi” și „a nu fi”

Suntem captivi, acesta este adevărul. Doare, cu atât mai mult cu cât senzația ultimilor doi ani a fost că ceea ce era mai greu, a trecut. Tergiversările repetate, interesele și adversitățile politice, fac ca Poli să fie în situația prezentată în presa ultimelor zile. Domnește o tensiune, atât pe teren, cât și în birouri, care dacă nu se rezolvă degrabă, nu cred că va mai ierta.

Unul dintre elementele cheie ale succesului de anul trecut, pe lângă determinarea jucătorilor și „bulanul” lui Popa, a fost liniștea. Garanția ei a venit grație banilor din drepturile TV și a micilor sponsorizări sau a mai puțin micilor împrumuturi antamate de club. Fără cea mai importantă sursă financiară, luată în termeni legali de ANAF, e greu de zis ce magie ne va mai ține pe linia de plutire. Această intervenție, până la urmă, brutală, în spiritul finanțelor, este fix genul de acțiune la care te poți aștepta din partea unei instituții atât de politizate. În loc să-și mărească șansele de a recupera restul datoriilor decalând o parte din plată pentru care și exista context legal, măcar unul sau două salarii, deci vreo 20% din cei 700.000 Eur luați, s-a preferat o variantă a aburelii și a tergiversării.

Cea mai nouă promisiune - de fapt, promisiunea pe care oricum ne bazam de la bun început, dar care acum a devenit urgentă - este că în urma cererii de reeșalonare, vom primi certificatul fiscal zero și vom putea accesa păguboasele/necesarele fonduri publice. Nu se vor putea plăti salariile restante din acești bani, dar se vor putea da bani de acum încolo, ceea ce ar fi gura de oxigen de care avem nevoie pentru a oferi o fărâmă de liniște jucătorilor.

Este tragic că atunci când în sfârșit am găsit o cale care duce altundeva decât în Liga a 2-a, ca lot, cât și ca gândire organizatorică, suntem blocați de eternul element politic. N-ar trebui să comentăm, nu? Că doar la astea ne-am expus benevol. Ceea ce nu înseamnă însă că neonorarea promisiunilor repetate ale primarului Robu, în ciuda reasigurărilor oferite jucătorilor și suporterilor, trebuie iertate. Când n-a fost liniște completă, ca acum un an de zile, tot ce am primit din partea primarului, pe bune suporterul numărul 1 al clubului, au fost vorbe în vânt. Nu doar că nu a găsit oportun să dea cu pumnul în masă și să adune „factorul economic” în jurul Politehnicii, dar echivalarea clubului cu persoana sa (Poli a lui Robu, Poli a primăriei) a pus piedici atât din acest punct de vedere, cât și în ceea ce privește relația cu alte instituții publice sau cu suporteri neutri ai fotbalului timișorean.

Dacă situația se va dezamorsa, adică eșalonarea acceptată, finanțarea rapid trecută prin Consiliul Local Timișoara, salariile plătite, atunci Robu va fi exonerat în acest „dosar”, iar meritul se va împărți alfabetic. Există semne că putem spera în mod realist la asta, judecând după demersurile făcute de club în ultimele 24 ore. Dar dacă situația nu se va rezolva, păi atunci e clar: numai Robu e de vină.

Asta nu doar fiindcă „așa-i în fotbal”. Ci fiindcă chiar este.



14 iulie 2017

2017/2018: un nou sezon la baionetă

Debutul de mâine, de la Chiajna, în sezonul 2017/2018 al Ligii 1 este piperat cu tot felul de necunoscute. Unele dintre ele sunt cele care suscită interesul și curiozitatea; altele, aceleași ca la fiecare început de an fotbalistic, pistonează anxietatea. Toate-s vechi și nouă toate.

Sportiv ne prezentăm cu o echipă mult schimbată la față - poate prea mult, pe alocuri. Jucătorii aduși au dat, cu mici excepții, dovada calității lor în mod separat, dar marea încercare va fi s-o dea și laolaltă, la capătul a doar câteva săptămâni de pregătiri. Ne îngrijorează mai mult timpul restrâns pentru pregătirea fizică a jucătorilor, decât carențele de omogenitate. Pe termen mediu va conta să facem față celor nouăzeci de minute, că omogenitatea vine.

Sondajul referitor la așteptările pentru noul sezon arată un grup realist de suporteri. 77% văd echipa în zona de sus a play-out-ului (locurile 6-10), 18% sunt mai optimiști și văd play-off-ul, iar doar 5% consideră că echipa va lupta din nou la retrogradare. Probabil că zona de optimism visător este o clasare pe poziițiile 5-8, mai ales că pentru a intra în play-off trebuie să lăsăm măcar pe una dintre Viitorul, Steaua, Dinamo, CFR Cluj, Craiova sau Astra în urma noastră.

Nu are rost să insistăm asupra importanței unei posibile calificări în play-off. Într-un fel este o ambiție prea mare, după schimbările făcute în această vară și considerând totuși că jucătorii aduși vin toți din a doua parte a clasamentului. În alt fel, la suferințele noastre financiare, este capital s-o facem. Stabilitatea aceasta va conta cel mai mult pe termen lung, mai ales dacă e să dăm crezare celor declarate de Alex Munteanu, cum că jucătorii au promisiunea că nu vor exista întârizeri la plată. Degenerarea spiritului de echipă ne-ar fi la fel de fatală ca acum doi ani, iar acesta este un risc pe care și l-a asumat conducerea prin schimbarea radicală a efectivului.

O clasare măcar în top de play-out ne-ar garanta aproape un milion de euro în plus pentru sezonul viitor; una în play-off ne-ar ajuta mult cu costurile curente (de ex. salariile), fiindcă ar aduce la Timișoara și în primăvara lui 2018 cluburi tari și, implicit, spectatori în tribune. Trebuie să fie ambiția clubului să ajungă măcar la media de spectatori pe care a avut-o acum doi ani, 3500 spectatori/meci, față de doar 1600 anul trecut. Din păcate, nu putem spune că pregătirile pentru sezon și vânzarea policardurilor au pus accent pe atragerea suporterilor, capitalizându-se doar pasiv de pe urma victoriei din fața celor de la UTA. Atragerea mai multor sponsori, schimbarea sistemului de expunere grafică 4k #nextlevel, prioritizarea corporatistă în vânzarea de policarduri la zona lojelor prin aplicarea unor prețuri prohibitive, toate ne pot fi de folos. Doar că în lupta pentru imagine, față în față cu administrația locală care ne pune bețe în roate - de la neclarificarea posibilității de finanțare, la blocarea conturilor pentru a antama banii de pe drepturile TV - contează mai mult câtor oameni le pasă de tine decât numărul de firme dispuse să-ți bage un ban în cont. De fapt nu în cont, că acolo n-ai avea ce face cu el.

Mereu există o prioritate mai mare decât suporterii, fie că este supraviețuirea imediată sau meciul din următoarea etapă. În sondajul pe care l-am făcut în urmă cu două săptămâni, a reieșit că vechimea medie în 'polism' a celor care țin cu clubul de Liga 1 este de treizeci de ani; adică media de vârstă trebuie să fie undeva între patruzeci și cincizeci.
Fani noi creați în acești ultimi cinci ani? 3% - și ne întrebăm dacă în cazul acestora n-a fost vorba de o completare eronată a sondajului, trecându-se suporteri de abia din iulie...2017. Este teribil de greu să atragi pe cineva, nu doar din cauza lipsei de bani, a scandalurilor pe plan local, ci și datorită fotbalului românesc în ansamblul lui. Dar cu siguranță se poate mai bine și ar fi cazul să primească și suporterii fideli echipei puțină atenție, nu doar Cotnarii și Carrefourii aceștei lumi.

Iar dincolo de suporteri, ne dorim să vedem schimbările interne promise de către președintele clubului. Completarea administrativă cu oameni care să poată da Politehnicii capacitatea de a funcționa optimal pentru un club de Liga 1 ar fi un pas. Altul este reorganizarea sectorului juvenil, parcă pusă pe pauză după elaborarea unor planuri pozitive și ambițioase la începutul anului. Ar fi catastrofal și jenant să continuăm cu această hemoragie de tineri talentați, având în vedere și disensiunile cu Fridrich din ultimele săptămâni.

În rest ne vedem de ale noastre și de ce se întâmplă în iarbă. Avem încredere că lotul actual poate reprezenta clubul și orașul într-o manieră deosebită, adică să nu mergem cu capul plecat pe niciun stadion al țării. Sperăm ca acesta să fie sezonul în care Haruț, Bîrnoi și Mailat devin piese (mai) importante pentru Poli; că în urma lor vor crește și alții, chiar și dintre cei care au cam pierdut un an în demotivarea unui sezon confuz de liga a 3-a. Că mai multă lume va aprecia fotbalul jucat de alb-violeți. Și că vom avea măcar puțină liniște.

12 iunie 2017

O avancronică de baraj

Pentru cine a urmărit presa ultimelor zile, se remarcă tactica arădenilor de a insista asupra calității echipei noastre, în ceea ce unii au interpretat ca fiind o lipsă de dorință a celor de la UTA pentru a promova. Carențele de infrastructură de la Arad sunt cunoscute, dar nu văd cine ar prefera terenul mlăștinos și nefertil al ligii secunde peste garanția financiară a primei ligi - chiar și cu riscul unei retrogradări ulterioare, atâta timp cât nu te înglodezi în datorii.

În schimb această abordare reduce presiunea așteptărilor asupra echipei adverse, mai ales că arădenii au destui componenți tineri în lot. Este foarte adevărat că Poli n-ar trebui, sportiv, să se afle la baraj, însă pe forma ultimelor patruzeci de zile, nivelul nostru de joc ne recomandă la acest duel al nervilor tari, o dispută care are toate șansele să fie echilibrată și tensionată. Cred că disputarea primului meci acasă ne favorizează, pe de-o parte fiindcă miza va aduce poate chiar spre 20.000 spectatori în tribune, și pe de alta fiindcă putem, asemeni Voluntariului anul trecut, să tranșăm dubla-manșă printr-o prestație precisă acasă.

Despre dificultățile în alcătuirea celui mai bun prim unsprezece - ba chiar identificarea acestuia - am discutat deja. La conferința de presă a reieșit că Pedro va reveni, cel mai probabil, pe bancă, în ceea ce sper eu să fie o dorință de revanșă față de cei pe care i-a păgubit prin prestația cu Pandurii. Mailat și-a declarat dorința de a ieși învingător din duelul cu Adrian Petre, vârful arădenilor, asta după ce anul trecut Petre&co i-au învins pe juniorii A ai Politehnicii în finala Cupei României la respectiva categorie de vârstă. În rest, fie ca bulanul lui Ionuț Popa să lovească din nou.

Dincolo de toate, această dispută poate să ne ofere un fel de moment zero la reconstrucției. O victorie în fața unui stadion plin(uț), o supraviețuire la capătul acestui sezon dramatic, acestea sunt fenomene care oferă personalitate și cer respect. La fel de adevărat este că, așa cum am mai scris pe aici și nu numai, retrogradarea ar face toate poveștile deosebite ale acestui sezon uitate. Știm că se poate, am văzut-o, iar în toate disputele cu echipe de ligă secundă din Cupa României am arătat puternici, chiar dominanți. Ne trebuie implicare și concentrare, dar n-aș zice nu și la puțină șansă.

Doar astea au fost elementele care ne-au propulsat aici, de la străfundul celor -14 puncte la care ne aflam după primele patru etape.

Hai Poli!

9 iunie 2017

Cheia barajului: o defensivă complex(at)ă

Cheia succesului pentru Poli, care nu înscrie de regulă mai mult de un gol pe meci (1,02 ca să fim exacți), este reducerea numărului de goluri primite. În turul play-out-ului am marcat de șapte ori, încasând doar trei goluri niciodată mai mult de unul într-un meci - în consecință, am pierdut doar o dată, am făcut două egaluri și am învins de patru ori. În retur de play-out am marcat de nouă ori, dar am și primit unsprezece goluri, fiind învinși de trei ori, reușind trei egaluri și o singură victorie.


Ce a dus la deterioarea aceasta? Primul lucru pe care trebuie să-l recunoaștem este că, în ansamblul sezonului, nu vorbim de o deterioare. Apărarea a fost cu 50% mai puțin permeabilă în play-out decât în sezonul regulat - în parte fiindcă adversarii au fost mai slabi, dar și fiindcă, măcar o vreme, apărarea s-a stabilizat. Știind însă ce de probleme am avut cu accidentările, m-am întrebat cum a arătat de fapt această stabilitate și am căutat să văd dacă există vreun jucător sau, mai degrabă, o configurație cheie.

Deci am luat toate permutațiile făcute pe parcursul sezonului (exclusiv în campionat) - și m-am șocat de câte au fost la număr.


Sunt puține variante care au scăpat nefolosite, mai ales dacă ne aducem aminte că până și Neagu, considerat submediocru în prestațiile sale pe postul său de bază în flancul stâng, a fost băgat în dreapta (o cauză pentru asta este teama lui Popa de a-l introduce pe Haruț - sau, în general, jucători tineri - în meciuri cu miză). Se observă faptul că n-am folosit nicio configurație mai mult de patru partide, inițial datorită randamentelor fluctuante și ulterior din motive medicale.

Am pus mediile noastre și golurile primite pentru fiecare permutație, alături de golurile marcate, care ar fi putut afecta media în mod disproporționat. Paradoxal, alăturarea Bocșan-Șeroni are atât una din cele mai mici medii, cât și una din cele mai mari medii. Aș explica-o zicând că e greu să tragi concluzii pe mostre atât de reduse.

Pentru a sintetiza cumva această listă fenomenală - insist, 16 combinații la 40 de meciuri! - am grupat fundașii centrali și fundașii laterali, chiar dacă nu e o treabă tocmai kosher.


N-a ieșit ceva mult mai edificator, deși parcă mai arată cumva. Ce m-a surprins a fost că la centrali combinația Scutaru-Bocșan, chiar și cu relativ puține meciuri, a prins așa o notă mare. Mai edificator este însă numărul de goluri primite pe meci, acolo unde Scutaru-Cânu punctează cel mai bine, ceea ce îi trage însă înapoi sunt câteva meciuri cu greșeli personale grave.
Ce mă miră mai puțin este că acele combinații cu Șeroni în centru n-arată grozav - de fapt de aici am și pornit cu analiza, discutând pe facebook despre locul lui Șeroni.

Pe lateral varianta Străuț-Șeroni tronează, fiind o combinație în care am marcat de trei ori și am primit cele mai puține goluri. Combinațiile cu Neagu pe stânga suferă la medie, din moment ce Neagu are în cont niște meciuri notate drastic, dar ca număr de goluri primite nu stă așa de rău alături de Străuț.

Așadar și cifrele dictează ceea ce știam cumva: că Străuț - Scutaru - Cânu - Șeroni, cu toți apți de joc, e cea mai bună linie defensivă de care dispunem. Cum însă nici Scutaru, nici Șeroni nu s-au prezentat grozav în ultima vreme, după accidentările suferite, avem toate șansele să refolosim apărarea de la Mediaș, o apărare care are cifre decente, dar este deosebit de vulnerabilă fără susținerea liniei de mijloc. Ceea ce ne aduce la unul din clișeele fotbalului modern: apărarea se face cu toată echipa.

Cu siguranță, mai ales când mijlocașii îți pun adversarii în cârcă cu pase greșite și mingi pierdute în propria jumătate. Doar că n-ai cum să scapi, contează mult și care-s ăia patru din fața portarului.

19 mai 2017

Avancronică: Finala

A fi sau a nu fi? Cam asta e întrebarea în jurul căreia se învârte clubul zilele acestea. Retrogradarea e practic sinonimă cu desființarea, astfel că aproape toate energiile trebuiesc canalizate spre meciul de marți cu Pandurii.

Dacă meciul cu Astra a putut fi sacrificat cu ușurință, cu finala împotriva lui Dinamo lucrurile sunt mai delicate. Dacă forțăm, riscăm să nu fim într-o formă prea bună în confruntarea capitală cu Pandurii. O înfrângere ar fi catastrofală în foarte mare măsură. Deci o gândire precaută ar îndemna să abordăm finala cu jucători mai dispensabili sau care se recuperează mai ușor.

Doar că mirajul unui trofeu e greu de ignorat. Sunt aproape cincizeci de ani de când Poli n-a mai câștigat un trofeu. Sunt generații de poliști care au gustat de mai multe ori amărăciunea de a fi atât de aproape, dar niciodată învingători. A apărut această șansă miraculoasă, ar fi păcat să nu dăm tot ce putem.

Ionuț Popa spunea de Cânu și Croitoru că sunt prea bătrâni și că trebuie să îi menajeze pentru meciul de play-out. Aș zice că tocmai vârsta îi obligă să joace în ceea ce e foarte probabil ultima lor finală și șansă la un trofeu. Cânu a declarat după un meci că ar renunța la cupă pentru evitarea retrogradării, dar pe Croitoru nu îl văd să nu fie cu banderola pe braț la meciul de sâmbătă.

Există riscul să ne dorim prea mult și să nu obținem nimic, ba mai rău, să tragem cortina. „A fi sau a nu fi” are un sens cât se poate de precis.

Dar să întoarcem contemplarea pe dos. Dacă ne odihnim cu Dinamo și totuși pierdem cu Pandurii? Regretul va fi enorm - și retrogradați și fără să ne fi jucat șansa - iar alinarea nu o vom găsi pe nicăieri. Invers, dacă ne batem pentru trofeu, dar retrogradăm, măcar ne-am putea consola că am încercat ceva.

Chiar și cu evitarea retrogradării, lucrurile sunt departe de a fi rezolvate. Problemele financiare sunt încă mari și nu avem absolut nici o garanție pe viitor, nici pecuniară, nici fotbalistică. Sigur, ar fi o performanță miraculoasă având în vedere conjunctura acestui sezon, dar peste ani va fi uitată și va rămâne doar în inimile celor câteva sute care au fost mai apropiați echipei. În antiteză, poate nici retrogradarea nu va fi finalul, dacă se va rezolva legea finanțării sportive și autoritățile locale vor putea redresa clubul. Vorbim doar speculații, bineînțeles. Ba poate că va fi bun și un egal cu Pandurii, în funcție de celelalte rezultate.

Personal, întotdeauna aș merge pe varianta pe termen lung. Îmi doresc un club sustenabil. Doar că după aproape cinci ani nu avem așa ceva și nici nu se întrezărește ceva la orizont. Singurul lucru cu care se poate lăuda ACS Poli în afara unor bucurii sporadice e continuitatea oferită fotbalului timișorean, dar pe de altă parte salvarea de la retrogradare ar însemna doar continuarea unei conduceri deficitare și continuarea agoniei supraviețuirii. Eu unul, nu văd nimic încântător în asta. Un trofeu în schimb, nu doar că ar însemna o mândrie pentru suporteri și oraș, dar ar da un sens acestor cinci ani în derivă, și ar pune bazele unei continuări cu adevărat sustenabile, atât ca simbol, cât și ca imagine și ca bani. Ar fi ceva ce nu se poate șterge cu buretele sau acoperi cu sloganuri pe pereți.

La urma urmei de ce trebuie să gândim binar - ori una, ori cealaltă. Nu am făcut-o până acum, de ce am face-o, vorba proverbului... „la mal”? Oricine va intra sâmbătă, fie că e Croitoru, Bocșan sau Haruț, vor avea în față o ocazie unică. Nu trebuie să conteze nimic altceva, decât să dea absolut totul. Și apoi să-l dea și marți.

Suntem - și mai ales jucătorii sunt - în fața încununării muncii de-a lungul unui sezon excepțional. Nu acum e momentul să ne menajăm. Acum e momentul să dăm tot ce a mai rămas. A fi sau a nu fi glorioși? Asta e întrebarea!

Hai Poli!

7 martie 2017

Program play-out şi implicaţii

Nu cred că programul care urmează ne avantajează prea mult. Precum scriam şi în cronică, aş fi zis că meciurile directe cu Pandurii şi ASA pot fi izbăvirea noastră. O problemă ar fi că în tur vom juca consecutiv cu cele două cluburi în deplasare, iar în retur ar trebui să disputăm aceste partide, plus jocul cu Chiajna, toate comprimate într-o săptămână. Săptămâna finalei Cupei Ligii. Implicit, e clar că se va reprograma deplasarea de la Chiajna, dar presiunea efortului şi a rezultatelor va fi deosebită la capătul lui mai.

Pe lângă acest element neplăcut, ar mai fi de considerat că nimeni nu este carne de tun. Pandurii s-au prezentat cel mai rău în aceste patru etape şi nici ASA n-a strălucit, dar tot a adunat trei puncte. Va fi un play-out în care oricine poate bate pe oricine, poate chiar şi noi pe Botoşani în prima etapă din acest weekend. Deci va fi greu al naibii şi n-ar trebui să facem prea multe calcule de pe acuma, aşa cum n-ar trebui nici să ne punem majoritatea speranţelor în cele patru partide care vor fi jucate cu rivalele directe pentru locul de baraj. Să nu mai spunem că şi dacă ajungem la baraj, ne vom trezi aproape la mijlocul lui iunie jucându-l, la capătul a peste patru luni cu mult fotbal.

Etapa 1 (11 martie): FC Botoşani – Poli Timişoara

Etapa a 2-a (18 martie): Poli Timişoara – FC Voluntari

Etapa a 3-a (1 aprilie): Poli Iaşi – Poli Timişoara

Etapa a 4-a (5 aprilie): Poli Timişoara – Concordia

Etapa a 5-a (8 aprilie): Pandurii – Poli Timişoara

Etapa a 6-a (15 aprilie): ASA Tg. Mureş – Poli Timişoara

Etapa a 7-a (22 aprilie): Poli Timişoara – Gaz Metan

(retur)

Etapa a 8-a (29 aprilie): Poli Timişoara – FC Botoşani

Etapa a 9-a (6 mai): FC Voluntari – Poli Timişoara

Etapa a 10-a (13 mai): Poli Timişoara – Poli Iaşi

Etapa a 11-a (20 mai): Concordia – Poli Timişoara

Etapa a 12-a (25 mai); Poli Timişoara – Pandurii

Etapa a 13-a (28 mai): Poli Timişoara – ASA Tg. Mureş

Etapa a 14-a (4 iunie): Gaz Metan – Poli Timişoara

6 februarie 2017

Starea națiunii alb-violete

Diseară vom fi puși față în față cu realitatea Ligii 1. Cu o victorie, recuperăm câteva puncte față de Chiajna și de Târgu Jiu, ambele cu egaluri în weekend, respectiv ne distanțăm de Târgu Mureș. Pe de altă parte, dacă învinge aici, Mediașul scapă în mare de stresul calificării în play-off; altfel, cade în ghearele mai titratelor Dinamo, Astra și CFR Cluj. Nu are cum să fie un meci ușor, chiar dacă vizitatorii și-au pierdut/vândut ambii golgheteri în pauza de iarnă, plus o piesă importantă în apărare. Repere comune nu prea avem din această iarnă, doar faptul că Gaz Metan a învins pe Honved, echipă cu care noi am semnat o înfrângere - ambele rezultate de 1-0.

Întorcând privirea asupra curții noastre, e loc de o întrebare: suntem într-o poziție mai bună sau într-una mai puțin bună față de sfârșitul anului trecut?

Partea plină a paharului e că practic întreg lotul a făcut pregătirea de iarnă împreună. Chiar dacă l-am pierdut pe Llorente, înlocuitorul său, Šoljić, a lăsat o impresie bună și ne oferă un plus de talie la mijloc. Nu am suferit înfrângeri dramatice, evoluând de la egal la egal și cu echipele de primă ligă pe care le-am întâlnit. În plus, situația de la club e destul de liniștită, jucătorii au mai primit o parte din salarii, astfel că totul pare sub control.

Partea mai puțin plină e că avem în continuare probleme cu accidentările și dublurile pe post. Cel mai grav este că ne va lipsi Scutaru, care s-a dovedit a fi cel mai important jucător al liniei de fund. Cu Șeroni delegat probabil în stânga, ne rămâne doar varianta cuplului Cânu - Bocșan în centru, o combinație cu care am avut dificultăți - și asta s-a văzut inclusiv la golul primit cu Honved, pe zona dintre cei doi fundași centrali.

Rămâne o problemă că Pedro nu pare capabil, fizic sau mental, să se ridice la nivelul așteptărilor, astfel că singura variantă fezabilă pentru atac este Drăghici. Nici forma lui Bărbuț nu a oferit motive de satisfacție pe parcursul pregătirilor, însă nu există dubii cum că jucătorul n-ar vrea să joace aici - doar că momentan nu se leagă jocul. 

Pe lângă aceste chestiuni de lot, nu mai avem nici micul avantaj al desconsiderării, chiar dacă e probabil să nu-l fi mai avut nici pe final de an. Cheia succesului va rămâne în organizarea defensivă și în executarea fazelor fixe, care au dat roade în pregătiri. Nu-mi dau seama cât de importante sunt cele opt puncte pe care sperăm să le recuperăm, însă probabil ar fi mai bine să nu ne punem toate speranțele în ele, pentru a evita riscul unei căderi de moral în cazul în care nu le primim. Cumva am impresia că dacă găsim forța să nu retrogradăm, o putem face și fără acele opt puncte, care sunt de fapt patru în play-out.

Ca să revenim la întrebare: poziție mai bună sau mai puțin bună? Probabil că poziția e aproximativ aceeași, cea din care am adunat 22 puncte, adică destul cât să nu retrogradăm dacă plecam de la zero. Doar că acum ne trebuie mai mult, iar miza meciurilor directe va cântări mai greu. Nu va fi de fel ușor, dar această echipă ne-a dovedit că poate. Deci să poată în continuare.

Hai Poli!

3 februarie 2017

Săptămâna #5 în retrospectivă

Mai rar atâtea evenimente discutabile (în ambele sensuri ale cuvântului) ca în această săptămână. După meciul amical pierdut în fața celor de la Honved Budapesta și disiparea ultimelor speranțe de a mai aduce un jucător, miercuri a adus cu sine două anunțuri de comentat: reorganizarea amplă a sistemului juvenil, cu permutații inclusiv la nivelul echipei secunde, și o trecere în catalogul persoanelor non-grata a unei jurnaliste care acoperă în detaliu evenimentele de la club.

Amical: Honved Budapesta - Poli 1:0 (0:0)

Cu un lot decimat (fapt care și-a pierdut între timp tot umorul), Poli s-a deplasat la Budapesta pentru a încheia acest set intensiv de meciuri amicale. Ce rol a jucat tocmai această intensitate, pe lângă tipul pregătirii fizice/alimentației, absența unui om de profil în pregătirea fizică și susceptibilitatea individuală a jucătorilor le rămâne celor responsabili să contempleze. Pe parcursul jocului, Ionuț Popa a făcut doar trei modificări, deși pe bancă mai erau câteva variante, dar scopul a fost, îmi imaginez, definitivarea primului unsprezece și expunerea acestuia presiunii fizice a unui meci de nouăzeci de minute.

Honved e o echipă bună, aflată pe locul secund în prima ligă din Ungaria, deci înfrângerea nu e neapărat o cauză de stres major - chiar dacă acum o săptămână au fost învinși, 0-1, de adversarii noștri de luni, Gaz Metan. Grijile sunt altele, în principal în ceea ce privește atacul și cuplul de fundași centrali - proba video arată că golul încasat la Budapesta, a venit tocmai pe zona centrală. Mai multe pe această temă într-un articol prefață la partea a doua a sezonului.

Poli: Straton (min. 75, Curileac) – Străuț, Bocșan, Cânu, Șeroni – Artean, Soljic – Bărbuț, Croitoru (min. 80, Bârnoi), Doman – Drăghici (min. 75, Popovici)

Reorganizarea Centrului de Copii și Juniori

Surprinzător, și nu chiar, Aurel Șunda a fost coborât din funcția de director al centrului, dar va rămâne în cadrul clubului. Adevărata surpriză e numirea lui Adrian Stoicov, antrenorul echipei secunde, în locul său. Pentru a acoperi golul apărut la Poli II, a fost adus un antrenor virtual necunoscut, Victor Collins, român care a jucat peste mări și țări, cel mai recent practicând antrenoratul în Canada și Irlanda.

Promovarea/recalibrarea profesională a lui Stoicov este o mutare bună. De când am făcut interviul cu el acum câteva luni, ne-a lăsat impresia unui interes și dincolo de ce se întâmplă între cele două porți ale terenului de fotbal. Important este ca ideile pe care ni le-a expus să reușească să le cristalizeze într-o viziune coerentă, așa cum e ea dictată și de limitările noastre financiare. Printre prioritățile aplicate se vor numără, cu siguranță, practicile de selecție și retenție a jucătorilor la nivel juvenil, precum și retenția la momentul împlinirii vârstei de 16 ani, respectiv la semnarea primului contract profesionist. Sperăm că măcar o parte din accent o să cadă pe dezvoltarea relației dintre club și tinerii jucători.

În acest context, aducerea lui Collins vine în completare cu experiența dobândită în campionate cu o organizare (mai) integrată. Canada și Statele Unite au un renume pentru felul în care abordează promovarea fotbalului către tineri, așa cum se întâmplă adesea când nu trăiești într-o țară în care fotbalul și dorința de a-l juca fac parte din status quo.  Rămâne de văzut cât de adaptabil este noul antrenor și cum va gestiona munca cu juniorii, o sarcină cel puțin complicată.


O blamare jurnalistică

Dintr-un motiv sau altul, conducerea clubului a decis că o jurnalistă locală e, cumva, un factor important în compromiterea blazonului Politehnicii. Cu siguranță că lucrurile merg dincolo de evident, așa cum e el conținut în declarația președintelui Sorin Drăgoi:

"N-am interzis nimănui să vină, dar nu vreau să mai răspundem la întrebări… [n. ed. a scris că] Jucătorii nu sunt buni, sunt proști, conducerea e proastă, antrenorul e prost."
Pare, în ciuda afirmației contrare a lui Drăgoi, o decizie agresivă, care, dacă i-ar păsa cu adevărat cuiva, ar face mai mult un deserviciu imaginii clubului. Să fim serioși, dintre toate publicațiile care exudă toxicitate în direcția Politehnicii - și aici putem vorbi liniștit de aproape oricine scrie despre club, în special în plan local - a o elimina pe una singură, tocmai pe cea care oferea cele mai multe informații cu grad destul de ridicat de acuratețe, e un gest care nu-și are rostul și nu-și găsește locul.

Un club ar trebui să fie mai presus de asemenea acțiuni și ar trebui să se protejeze din interior, nu prin atacuri la persoană. O fi o chestie de principiu, că cel mare n-are voie să dea în cel mic. Poate că jurnalista în cauză este dificilă, însă conținutul criticilor ei conține adevăr și, mai important, nu se îndreaptă sistematic împotriva clubului - ceea ce nu se poate spune despre alții.

19 decembrie 2016

Juniorii și regula în spatele căreia se ascunde clubul

Iarna e acel moment în care juniorii sunt puși în fața actului ce consemnează trecerea lor spre maturitate fotbalistică. Și, ca de obicei, unii dintre ei stau în cumpănă dacă să continue la clubul care le-a ghidat ultimii pași înainte de începerea senioratului. După cum ne informează Rică Neaga, din doisprezece juniori cărora li s-a propus un contract pe trei ani, opt încă nu l-au semnat.

Managerul sportiv mizează pe articolul 14 din Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal, care spune că la împlinirea vârstei de 19 ani un junior este obligat să semneze cu clubul la care este legitimat dacă i se oferă un contract pe o perioadă de maxim cinci ani și i se asigură un salariu minim de 1800 lei net pentru Liga 1. Refuzul este penalizat prin suspendarea din fotbalul profesionist pe o perioadă de doi ani.

Dar dacă lucrurile ar fi așa simple, nu s-ar pune problema ca vreun jucător să refuze. Realitatea e că regula este ilegală, contrazicând în primul rând legile statului român și al oricărui stat civilizat, în care dreptul de a fi liber în a-ți alege locul de muncă este garantat.

Ca precedent, există cazul lui George Mareș care a refuzat prelungirea oferită de Sportul Studențesc și a plecat la Petrolul. Vasile Șiman a cerut suspendarea jucătorului în baza articolului 14, dar Mareș a avut câștig de cauză la TAS, forul menționând că regula este ilegitimă.

Avocatul Vandellos explică mult mai bine ce este în neregulă și de ce FRF nu a modificat încă articolul din regulament. Neaga nu e nici primul, nici ultimul conducător care să folosească regula ca sperietoare pentru cei mai ignoranți sau naivi, aruncând pe masă minimul prevăzut de regulament.

Menită să protejeze investiția cluburilor în juniori, regula face mai mult rău decât bine, încurajând delăsarea cluburilor în dauna unei relații lucrative atât pentru jucător cât și pentru club.

Sub falsa garanție că jucătorul va semna oricum, clubul este încurajat să ofere salariul minim atât pe durata junioratului, cât și în contractul de senior. De la oricine s-a perindat pe la club am auzit același refren. Rosenblum nici nu concepea să îi ofere mai mult de 300 de lei pe lună lui Bărbuț pe vremea când era încă junior. La fel și Anton în cazul lui Dragomir, sub pretextul că această sumă este specificată în regulament. Și juniorii de acum au primit la fel, salariul minim.

Fotbalul este fără îndoială un mediu concurențial. Iar când toți jucătorii sunt tratați cu aceeași răsplată minimă, se înrădăcinează ideea că valoarea și meritul nu sunt răsplătite, astfel că nu ne putem mira că există îndoială în mintea jucătorilor în momentul deciziei și că nu au încredere în club.

Nici un jucător valoros nu se va lăsa păcălit, având cu siguranță și un impresar care să-l sfătuiască. Iar când clubul formator este încurajat să ofere minimul sub pretextul obligativității semnării de către jucător, e foarte ușor pentru un alt club să „fure” jucătorul cu o ofertă mai bună.

Astfel se ajunge în situații precum cea de acum, din care au de pierdut atât clubul, cât și jucătorii. La ultimul meci al juniorilor, cinci dintre cei care nu au semnat contractul nu au fost lăsați să joace. Nu cred că s-au simțit prea afectați de faptul că nu au jucat într-un meci cu ultima clasată, într-o zi friguroasă de iarnă, câștigat în cele din urmă cu „doar” 3-0. Asta în timp ce colegii lor au fost nevoiți să se descurce fără schimbări, pe bancă rămânând doar portarul de rezervă.

Jucătorii au în schimb de pierdut din alt punct de vedere, căci chiar de își vor căuta altă echipă, aceasta va fi nevoită să plătească lui Poli o sumă pentru formarea jucătorului. Pentru un club de liga a doua, ar fi 3500 de lei pentru fiecare an în care jucătorul a fost legitimat ca junior la clubul formator. Nu e sumă mare, dar la sărăcia din fotbalul nostru, poate multe cluburi se vor sfii să plătească pentru un jucător care încă nu e sigur că va confirma fotbalistic. Astfel că celor opt nu le va fi prea ușor să își găsească o echipă de valoare, putând chiar să își compromită cariera.

În excelentul articol menționat mai sus, Vandellos expune și modul prin care un club își poate proteja investiția, într-un mod benefic pentru ambele părți. O lege nu poate obliga pe nimeni să semneze, dar un contract semnat de bunăvoie poate conține și o clauză de prelungire în caz că nu există o răsplată pecuniară peste grila de formare asigurată de regulamentul federației (care oricum nu reprezintă o sumă semnificativă).

De exemplu, să zicem că un jucător de 18 ani de genul lui Sorescu sau Mailat e legitimat la club cu contractul minim de 300 de lei pe lună, la fel ca toți ceilalți juniori din club. E clar că va avea mari șanse să facă față primei ligi, astfel că ar fi bine să fie convins ca la terminarea junioratului să rămână la club. În loc să fie amenințat atunci că riscă suspendarea dacă nu semnează, mai benefic ar fi să fie luat deoparte din timp, să i se renegocieze contractul și să i se ofere un salariu mai bun, pe măsura valorii, dar în schimb să i se introducă o clauză de prelungire automată a contractului la vremea senioratului. Jucătorul ar putea pleca la alt club doar dacă va fi achitată o anumită sumă pentru reziliere. Astfel, clubul își asigură fie un jucător valoros, fie o sumă de bani echivalentă unui transfer sau măcar destul cât să acopere cheltuiala formării lui. Au de câștigat atât clubul, cât și jucătorul, ca să nu mai spunem și de clădirea unei relații de încredere între cele două părți, care ar putea chiar să și reducă din influența unui impresar cu interese proprii.

Desigur, cei opt juniori de care vorbim acum nu sunt de această valoare. Cu siguranță niciunul nu poate avea pretenții la un loc de titular în prima ligă în acest moment. Dar oricare poate crește și să ajungă un jucător valoros. Și lui Artean i-au trebuit vreo două sezoane în liga a doua ca acum să fie unul din jucătorii de bază ai lui Poli. Să admitem, deci, că acești jucători nu ar merita mai mult de salariul minim în acest moment. Abordarea autoritară a lui Neaga tot nu e cea mai potrivită, poate doar dacă scopul este obținerea a ce semnături se poate cu bani cât mai puțini.

Dar dacă se dorește cu adevărat păstrarea acestor băieți, puțină empatie și o deschidere spre negociere n-ar strica. Poate că nu li se poate oferi mai mult de salariul minim, dar nu cred că ar dăuna o clauză prin care să primească mai mult dacă în viitor vor face pasul și vor strânge mai multe prezențe în echipa mare. Sau măcar să li se prezinte un minim de interes în dezvoltarea lor. Vor fi împrumutați la o echipă în liga a doua unde să acumuleze experiență și să crească? Sau își vor pierde veacul pe la Poli II?

Culmea, Sorescu tot pe salariul minim a semnat anul trecut. Oare dacă exista cu adevărat o negociere și o ofertă corect raportată la valoarea sa în comparație cu ceilalți juniori din generație, ar mai fi fost predispus să caute acum chichițe pentru a deveni liber de contract?

Conducătorii clubului ar trebui să nu se mai ascundă în spatele acestei reguli păguboase, ci să se întrebe de ce nu vor acești jucători să semneze. Cât e fiindcă au un gust amar pentru cum au fost tratați în ultimii ani? Cât e fiindcă nu au încredere în viitorul clubului? Cât e fiindcă sunt nemulțumiți financiar? În urma interviurilor pe care le-am avut până acum, am spune că toate trei în egală măsură. Dacă nu au primit până acum șansele pe care și le doreau, atunci și-ar dori un salariu mai mare, sau măcar o asigurare că vor primi ceea ce li se cuvine dacă își vor dovedi valoarea. În schimb, au primit minimul, oportunități conjuncturale și incertitudine.

29 iulie 2016

Program Liga 1 2016/2017

Chiar și cu o echipă bine pregătită pentru Liga 1, acest program ar fi unul dificil. Întâlnind echipele bune din play-out și echipele care n-au făcut figurație în play-off până la disputa cu Voluntari, în septembrie, sarcina de a trece respectabil prin această perioadă va fi una deosebit de grea.

Cu atât mai mult, toate discursurile venite din interiorul clubului la adresa echipei trebuie să fie foarte moderate, să accentueze situația complicată în care ne aflăm și să nu creeze așteptări. Oricine a urmărit desfășurarea acestei veri și finalul sezonului trecut ar trebui să știe asta deja, dar e un mesaj care trebuie transmis clar și repetat, pentru a proteja, pe cât posibil, clubul de inevitabilele critici ale unei serii negative.

Acestea fiind spuse, echipa este obligată să arate atitudine. Ca să poată face asta, trebuie plătiți cu decență și, în măsura în care este posibil, la zi. Un nou scenariu în care să-l auzim pe Doman explicându-ne tainele fotbalului ar fi ridicol. Mă tem că din resursele actuale va fi imposibil să gestionăm situația, dar, zic și eu să mă citesc scriind, de asta avem nevoie.

Programul, așadar:

23.07: Poli - Botoșani (reprogramat)
30.07: Dinamo - Poli
07.08: Poli - Pandurii
13.08: Astra - Poli
20.08: Poli - Craiova
27.08: Poli - CFR Cluj
10.09: Voluntari - Poli
17.09: Poli - Steaua
21.09: Gaz Metan - Poli [intermediară]
24.09: Poli - Târgu Mureș
01.10: CSMS Iași - Poli
15.10: Poli - Viitorul
22.10: Chiajna - Poli

Din 29.10 începe returul, iar ultima etapă disputată în acest an va fi pe 17.12, coincidență, în deplasare cu Steaua. În 04.03 se termină sezonul regulat și ne pregătim de sezonul care contează.

Un obiectiv excelent ar fi să obținem cele 14 puncte fatidice în acest tur - ar fi atât cât am scos anul trecut cu un lot mai bun. Limita onorabilui ar fi să scoatem măcar jumătate. Mai puțin de atât, deși nu e deloc exclus să se întâmple, e o țintă prea joasă până și pentru o echipă fără presiune.

Important e, de fapt, ce reușim anul acesta, ca în cazul în care ne resuscităm cumva financiar și administrativ, să avem măcar o șansă de luptă în 2017.

P.S. Lotul polist.

21 iulie 2016

O "promovare" vitregă

Nu suntem noi cei care să ne plângem de locul proaspăt oferit în Liga 1. O fac destui deja. Noi să ne vedem de ale noastre, adică problematica de bază: cum va funcționa Poli în anul următor?

E o senzație ciudată să vezi cum factorul decident de la club și-a îngropat capul în nisip pe continente străine - așa un gest de birocrat, pe care un privat nu și-ar permite să-l facă. Suntem la aproape două luni de la terminarea campionatului trecut, dar în afară de șușoteli despre investitori, situația e absolut neschimbată. Liga 1 era clar varianta superioară prezenței în Liga a 2-a, fiind singura opțiune care măcar lăsa loc de speranță pentru un viitor. Doar că e numai începutul.

Acum râd de unul singur. Cât l-am criticat pe Iancu pentru că vindea speranțe deșarte? Între timp a trecut un an de când toate promisiunile făcute de primarul Robu s-au dovedit dușmănoase realității: șase luni de promisiuni că vom avea câștig de cauză la Curtea de Conturi - care continuă pentru contestație!; două runde de discuții cu finanțatori care nu mai vin; potențiala trecere a clubului ca CSM; zeci de jucători și angajați neplătiți care s-au bazat și se bazează pe garanțiile oferite; și, să nu uităm, promisiunea că vom reprezenta orașul cu demnitate, energie, onoare în Liga 1.

De fapt noi stăm în aer. Niciuna din problemele pe care le aveam în mai nu s-au rezolvat. Clubul este condus de un om cu experiență minimă la acest nivel, care este unica interfață între Poli și suporteri. Mai grav, între Poli și autoritățile sportive sau autoritățile statului! Nu e nimic nesănătos într-un anumit tip de tergiversare - cumva trebuie să lucrezi și cu necunoscutele din jurul tău. Dar nu așa, nu stând în loc și așteptând pe niște structuri inadecvate. Se va popula brusc clubul de profesioniști acum că s-a confirmat prezența în Liga 1? S-o vedem și pe asta.

S-a vorbit despre cât de nasol ar fi ca Rapdiul să înceapă sezonul și după două etape Liga 1 să rămână în treisperezce echipe. N-o fi la fel de grav pentru toată lumea dacă Poli începe sezonul și după zece etape rămân treisprezece echipe? Eu nu văd altceva decât o diferență de formă și un ușor decalaj în timp între cele două situații. Cum o să ne simțim cu echipa noastră curată, cinstită și dizolvată?

Acesta este ultimul tren, să fie clar pentru toată lumea. E o șansă nesperată să o luăm de la un oarecare zero, deși nici acel zero nu este chiar garantat - ai nevoie de cineva să-ți gestioneze litigiile până când primești toți banii de la LPF. Dacă acel investitor ar veni într-adevăr la club, am avea speranța unei gestionări mai controlate a situației. Așa cum anunță debanat și cum am presupus și noi aici de fiecare dată când am adus în discuție perspectivele clubului, cele 30 milioane rămase agățate la Curtea de Conturi vor reprezenta un impediment pentru orice investitor. La o adică, nici noi nu suntem mult mai presus de Rapid - ne jucăm cu amânările și incertitudinile legale în speranța că vom găsi o cale de ieșire între timp.

Nu-mi place fatalismul, dar trebuie să acceptăm că din moment ce cadrul relației CLT/CJT - Poli nu a fost redefinit, singura soluție este o finanțare externă. Și că atâta timp cât decizia Curții de Conturi planează deasupra clubului, va fi greu de înfăptuit.

P.S. Ridicolul care este fotbalul românesc, coborât acum la un duel tribal între clanul LPFist și clanul FRFist, face în așa fel încât să revină asupra deciziei de la prânz. Astfel, se aruncă mortu-n curtea FRF-ului dupa ce lichidatorul Rapidului ar fi făcut o cerere la creditori pentru împutrrnicirea unei persoane în vederea continuării activității sportive. În cel mai bun caz, problema noastră e neschimbată. În cel mai rău, păi...

19 iulie 2016

Retrospectiva săptămânii #28

Încerc să fiu pragmatic, dar mi-e imposibil de greu să nu simt cum moare câte o bucățică din mine de fiecare dată când jucăm un amical nou și văd primul unsprezece.

Am strâns tare din dinți când l-am regăsit pe Cânu acolo la începutul pregătirilor, și chiar dacă pare riscant să joci cu doi fundași centrali cu multă atitudine, nu țin să discriminez doar pe baza vârstei. Da, tinerii în primul unsprezece sunt mișto, dar ai nevoie de alte calități ca să ajungi acolo, nu doar să fii mai tânăr ca alternativa pe post. Adică: ce mi-e Cânu, ce mi-e Bocșan, niciunul nu e un jucător complet, iar la câte rezerve avem în zona centrală, sigur își vor avea șansele. Poate chiar și Fridrich, care e folosit drept jolly-joker, fie în centru, fie pe stânga, va prinde niște meciuri, chiar și în prima ligă.

Nu mi-a fost ușor să accept în adâncul sufletului meu că toți cei considerați sub nivelul L1 în iarna lui 2016 s-au întors să fie titulari acum. Deși au calitățile lor, Poparadu, Popovici, Neagu și Artean n-au plecat de buni. Problema iernii nici măcar n-a fost că au plecat, eram în asentimentul lui Stanciu/Florin Marin că ar fi mai bine pentru toată lumea să se facă o asemenea mutare. Problema a fost că înlocuitorii lor s-au dovedit pariuri riscante care n-au dat randament, în loc să fie ținuți ca rezerve câțiva dintre jucătorii tineri care au intrat în circuitul echipei în ultima etapă.
Dar pot să accept că, în condițiile de incertitudine generală și din nevoia de a închega rapid un unsprezece, e avantajos să aduci jucători care se cunosc.

Situația a devenit exasperantă doar în ultimele săptămâni, culminând cu unsprezecele pe care l-am folosit în meciul de ieri, de la Szeged (0-0):

Straton (min. 75, Curileac) – Belu (min. 57, Străuț), Cânu (min. 52, Fridrich), Șeroni, Neagu – Artean – Bărbuț (min. 70, Mailat), Croitoru (min. 75, Bîrnoi), Vădrariu, Doman (min. 73, Poparadu / min. 78, Vraciu)- Vraciu (min. 65, Velcotă)

Sau cu Sebiș (2-0):

Straton (min. 46, Curileac) – Bocşan, Cânu, Şeroni, Neagu (min. 50, Fridrich) – Bărbuț (Sîntean), Croitoru (Bârnoi), Artean (Livan), Doman (Velcotă), Vădrariu (min. 60, Poparadu) – Drăghici (min. 46, Vraciu)

Sau cu Luceafărul (0-0):

Curileac (min. 46, Straton) – Sorescu, Cânu (min. 80, Bocșan), Șeroni, Neagu – Artean – Vraciu (min. 30, Ignea), Croitoru (min. 75, Poparadu), Vădrariu (min. 80, Fridrich), Doman – Drăghici (min. 74, Vraciu)

După revenirea lui Bărbuț, pare să se confirme și întoarcerea lui Belu (plus soluția de rezervă Bogdan Străuț). Și ce se întâmplă instantaneu? Îi scot din echipă pe Sorescu sau pe Mailat (e drept, Mailat a fost și plecat în probe prin Germania recent). De fapt, și Sorescu are o problemă, căci a căzut în dizgrație după ce acesta/impresarul acestuia a contestat contractul semnat recent cu clubul. Miculaș grăiește că dreptatea-i clară în acest caz, am luat cei mai tari avocați, și nu mai pierdem alți jucători pe "chichițe" contractuale. N-am cuvinte.

Uneori am impresia că nu înțeleg nimic despre fotbal. Cânu, Bărbuț și Belu sunt toți trei în topul nostru al celor mai slabi jucători de sezonul trecut. Ultimii doi, gata să plece în această vară, n-au putut să-și găsească echipe - primul, pe o sumă de 100k Eur, al doilea chiar pe liber (deși mai așteaptă ceva de prin Italia). Dar noi nu doar că îi reprimim cu brațele deschise, îi și aruncăm în primul unsprezece.

Adevărul e că și făcând abstracție de la sus-numiții, ne va fi tare greu cu acest unsprezece în L1, dacă ajungem acolo. Deși aveam impresia că dispunem de un atac relativ capabil, am dat puține goluri în ultimele partide. Linia de mijloc a rămas în Doman - Bărbuț - Croitoru - Artean - Vădrariu, cu Vraciu în atac, asta după ce Ignea s-a accidentat grav și va lipsi mult și bine, iar Popovici, Drăghici și Elek au și ei probleme medicale. E drept că nici n-am prea luat, dar s-a văzut ce zmei am fost în L2 acum două sezoane, și ce diferență face calibrul adversarului când vorbim de presiunea la care este supusă apărarea.

Între timp, Robu trasează condițiile unei colaborări/preluări care tot nu se mai confirmă (în așteptarea deciziei LPF, presupun) și licitația pentru stadion vine, vine, dar identitatea unui posibil chiriaș e o nebuloasă. Ah, și la nivelul echipei secunde, am văzut că mai mulți jucători, printre care Golda, Codrean, Pop și Popan, s-au prezentat la reunirea Ripensiei. De văzut care dintre ei va rămâne să joace în L3, respectiv chiar unde va juca și echipa noastră secundă.

Nivelul de deja vu în tot ce se întâmplă este sinistru. Din păcate, este și normal, căci aspectele administrative au rămas neadresate, iar cele sportive au mereu tendințe ciudate la noi. Până la mai departe, miecuri de la 16.30, pe Dan Păltinișanu, un meci de moral cu Progresul Gătaia.

P.S. Te uiți la jucătorii folosiți cu Szeged, la care pui accidentații care lipsesc, mai adaugi doi sau trei care vin dacă intrăm în L1, și tragi linia sperând să mai rămână măcar Mailat în primii optsprezece. O echipă slabă, în care toată miza e pusă pe niște rezultate minune care să aducă un suporter, doi lângă club. Aștept să-mi infirme Popa scepticismul, în timp ce unii vorbesc (inepții) despre cum ținta e să avem exclusiv jucători români la echipă. 

7 iunie 2016

Multe cuvinte pentru nimic

În ultimele zile, poate chiar săptămâni, am tot rumegat, probabil ca orice polist, care ar fi cea mai bună soluție pentru viitorul fotbalistic violet. Să se desființeze ACS-ul? Să nu se desființeze? Să fie o fuziune cu ASU? Între timp au apărut diverse opinii în presa online, am mai rumegat și am hotărât că ar fi mai bine să aștern în scris ideile, poate ajung la vreo concluzie. În final a ieșit un articol foarte lung. Deci dacă nu aveți răbdare să urmăriți întreaga defulare, concluzia este în ultimele trei paragrafe.

Aș începe cu articolul lui Marius Ghilezan, care laudă management-ul economic al celor implicați la ASU. Articolul e plin de exagerări și înfrumusețări, precum și de date neacoperite, dar sunt de acord cu esența lui: succesul echipei se leagă de eficiența financiară a diriguitorilor ei. Sau, mai informal: au făcut mult cu bani puțini.

M-a consternat un pic sintagma „model de business moral”, dar aparent e un termen bine definit în domeniul economic, pe care eu nu-l stăpânesc. Dar ideea unei strategii sustenabile am susținut-o dintotdeauna. La Poli a apărut chiar pe vremea lui Iancu, când ne asigura că și fără investițiile sale Poli se poate susține pe cont propriu. Iar peste doar 2 ani, știm cu toții unde s-a ajuns.

De o strategie sustenabilă era nevoie și la ACS Poli și acest sezon ne-a arătat și de ce. Dependența masivă de finanțarea din bani publici a lăsat clubul într-o situație dezastruoasă în clipa în care aceasta a dispărut subit. O strategie sustenabilă, bazată pe diversificarea surselor de venit și pe minimizarea riscurilor, ar fi amortizat această pierdere, precum am scris mai pe larg la momentul respectiv.

Aici intră și ideea promovării tinerilor, dacă nu pentru propriul uz, măcar pentru obținerea unor sume deloc neglijabile din transferuri. Afaceri precum cea a lui Ovidiu Popescu, care practic a fost doar în proporție de 10% al clubului, sau aducerea unor jucători liberi de contract în detrimentul celor crescuți de club, nu sunt deloc sustenabile. Jucătorii din prima categorie au fost practic închiriați pentru o perioadă limitată de timp, ceea ce n-ar fi de condamnat dacă și-ar fi și atins scopul pentru care au fost angajați. În schimb, juniorii reprezintă o investiție, care dacă nu se materializează în nici un fel, devine o pierdere. În aceste condiții mi se pare irațional faptul că nu au fost promovați juniorii proprii mai mult în acești patru ani, chiar și în detrimentul unor jucători cu experiență, dar care aveau o situație contractuală nefavorabilă. Dar e bine că nu e prea târziu pentru a schimba lucrurile. M-a însuflețit un pic declarația lui Ionuț Popa privind viziunea sa pentru sezonul viitor, centrată pe juniori, și dacă ar fi să se continue ca până acum, aș vrea să o văd pusă în practică. Chiar de nu se va obține promovarea, se poate pune baza unui club cu o creștere lină, dar constantă.

La ASU Poli nu-mi dau seama dacă s-a ajuns încă la sustenabilitate, pentru că ei încă nu au produs nimic, ci s-au bazat doar pe suporteri, marketing și sponsori. Dar la nivelul ligii secunde, nevoile sunt la un cu totul alt nivel și cerințele financiare s-ar putea să fie prea mari. Dacă ar fi vorba de transferuri, atunci va trebui menținut un echilibru între scăderea valorii celor ce pleacă, și valoarea și omogenitatea lotului ce rămâne. Altfel, rămâne de văzut cât de iscusiți sunt cei din Druckeria în obținerea unor sponsori potenți.

Și așa ajungem la articolul scris de Radu Paraschivescu. Din nou, aș vrea să trec peste viziunea idealizată și vizibila distanță de la care privește lucrurile în comparație cu cei mai implicați în frământările și discuțiile cotidiene. Nu am înțeles niciodată insistența pe argumentul „purității”, care a și dus la dezbateri interminabile sau la cuvinte dure. Și, la o adică, oricine conectat la știrile zilnice, poate găsi pete în această puritate. Nu vreau să aduc în discuție zvonuri pe care nu le pot proba, dar momentul cu retragerea Chișodei de acum 2 ani, arată destul de penibil pentru orice cititor.

Deci nu mi se pare că aceasta ar fi una din caracteristicile de bază a fenomenului Druckeria/ASU Politehnica. Ba mai mult, chiar distrage de la ceea ce e esențial în subiectul de față. Sunt două atuuri care stau la baza succesului de până acum și a potențialului viitor. Primul este pasiunea. Dacă puritatea poate fi dezbătută și contestată de cei potrivnici, nimeni nu poate contesta pasiunea. Pentru că ea exista și înainte de „marea schismă”. Pasiunea este cheia prin care se obține acea eficiență financiară menționată mai sus. Un grup de oameni care face un lucru din plăcere, va depune mai mult efort, fiind dispus chiar și la sacrificii, decât unul format din oameni dezinteresați, puși din interese politice.

Al doilea atu, care nu a existat până la plecarea lui Iancu, este reprezentat chiar de sintagma „fără patroni” - o altă expresie care nu-mi place, pentru că induce în eroare. Frumusețea acestei stări de fapt nu este ideea substituirii celui care ia deciziile cu un grup de suporteri, ci faptul că deciziile luate ar trebui să reflecte mai bine dorințele spectatorilor. Un patron e interesat în afaceri, care adesea se contrazic cu interesele ale spectatorilor. De exemplu, un jucător ar putea fi vândut rivalei pentru o ofertă bună, spre dezamăgirea fanilor. La extremă, cum s-a întâmplat în fotablul românesc, întreaga investiție în fotbal este doar o afacere adiacentă, care chiar de coincide cu dorințele publicului pe termen scurt (câștigarea unui trofeu), pe termen lung duce doar la tristețe (desfințarea echipei). Dar, revenind, acesta este un atu pentru că duce spre acea mirifică sustenabilitate. Suporterii fericiți duc spre încasări mai multe și spre suporteri mai mulți ce ar atrage interesul mai multor sponsori, deci și mai mulți bani. În plus, relația strânsă, aproape directă între cei ce iau deciziile și cei de la nivelul gazonului, face ca întreg clubul să tragă în același sens. Pe când la ACS Poli, multe probleme cunoscute chiar și de spectatori, nu au pătruns până la factorii decizionali, acestea rămânând nerezolvate, așa cum s-a întâmplat în iarnă când s-a început un cantonament cu prea puțini jucători și fără preparator fizic, iar în contractele unor jucători au apărut clauze nefavorabile clubului, de care s-a aflat abia la finalul campionatului.

Întorcându-mă la articolul lui Paraschivescu, mesajul era că din cauza nevoilor de la acest nivel, tentațiile pentru compromisuri vor deveni greu de refuzat, dar că soluția este tocmai refuzul lor. Sunt de acord. Acceptarea unui sponsor/investitor care și-ar impune punctul de vedere și care ar periclita imaginea creată în acești patru ani, care i-a atras pe cei prezenți la meciuri până acum, ar putea duce spre dezinteresul treptat și, mai ales dacă rezultatele nu vor compensa, spre un cerc vicios al declinului. Secretul e să știi să faci ca interesul acestor terți să coincidă cu cel al spectatorilor. „Nu e simplu, dar nici de netăgăduit.”

Ceea ce e valabil și pentru ACS. În condițiile în care nu vrem ca Poli să ajungă din nou pe mâna unui alt Iancu sau Zambon, ce e de făcut? Situația e critică și e nevoie de o soluție financiară urgentă, căci campionatul începe în mai puțin de două luni. Astfel, în lipsa apariției unui investitor ideal, în condiții acceptabile, clubul este foarte vulnerabil la compromisuri și ne putem aștepta la apariția unor grupuri interesate mai mult în propriile afaceri și care să-și recupereze banii prin moduri nu prea atractive pentru poliști. De exemplu, promovarea și vinderea unor jucători străini, cum s-a vehiculat. Poate va avea un succes temporar, dar fără un model sustenabil în jurul unei astfel de afaceri, într-un final clubul va ieși în pierdere, atunci când investitorii își vor pierde interesul.

Cealaltă variantă ar fi să se găsească o soluție prin care autoritățile locale să se bazeze doar pe resursele proprii și pe sponsorizări, la fel ca până acum. Dar ce speranțe să avem după acești patru ani că lucrurile se vor schimba în bine? Trebuie să se înțeleagă că nu se poate merge cu același gen de oameni ca până acum. E nevoie de profesioniști și de oameni pasionați. Măcar câțiva care să tragă restul după ei. Poate nici nu e nevoie de oameni cunoscuți în fotbalul actual, căci până la urmă cine poate numi un conducător agreabil pentru Poli? În conducere e nevoie de un manager bun, care poate fi și un tânăr cu viziune și studii moderne. Din păcate, nu știu cine poate nominaliza o astfel de persoană, deci nu putem vorbi decât la modul general, de un candidat ideal. În orice caz, cine va fi, trebuie să aibă un plan minim bazat pe ideile expuse mai sus.

La cât de utopic și neverosimilă sună această variantă, probabil cea mai reală cale este desființarea ACS-ului. Nu vorbesc neapărat de o desființare propriu-zisă (care după ce spunea primarul înțeleg că nici nu se poate realiza). Clubul poate fi lăsat de izbeliște, ceea ce nu mi s-ar părea deloc normal. Această variantă ar însemna probabil și mutarea sprijinului către ASU și consfințirea ei ca unica Poli. Dar nu asta e problema.

Acum patru ani, nu m-ar fi deranjat existența unei singure Poli, cea din liga a cincea. Apariția ACS-ului nu am considerat-o necesară, dar am acceptat-o. Acum, după patru ani consider că a fost o decizie bună, din două considerente. Primul ar fi obținerea palmaresului. Nu consider că acesta e necesar pentru a identifica-o pe Poli din punct de vedere moral, etic, dar e important pentru a lămuri situația din punct de vedere juridic și pentru a evita orice alte contestații care pot periclita buna desfășurare a activității unui club Poli, oricare ar fi el, atât ca eventuale penalizări, cât și ca imagine. Al doilea este că era nevoie de o echipă timișoreană la acest nivel pentru a stimula restul activității fotbalistice din zonă, inclusiv la nivel de juniori, în ciuda neajunsurilor enunțate mai sus. Astfel, desființarea completă a clubului ar fi o greșeală. O alternativă ar putea fi păstrarea lui ca o echipă în care juniorii să poată evolua la nivel înalt. Asta ar însemna practic redefinirea scopului clubului, eventual coroborată și cu schimbarea numelui. Măcar ar fi pentru prima dată când acest club ar avea un scop concret și ar ieși de sub umbra contestațiilor cauzate de discuția despre cea mai Poli dintre Poli. Ceea ce nu înseamnă că n-ar rămâne de rezolvat problemele administrative și de finanțare ale clubului, două sarcini deloc necomplicate.

În orice variantă a desființării ACS-ului, s-ar înclina balanța înspre echipa întreținută de Druckeria. Pentru Robu ar însemna o înfrângere personală, pentru o parte a poliștilor ar însemna o jignire după cei patru ani de ceartă. Dar câți ar fi aceștia? Nu sunt prea mulți, căci majoritatea poliștilor sau majoritatea potențialilor fani ai unei singure Poli au stat deoparte și se prea poate ca ASU Politehnica să readucă constant un număr mare de spectatori la stadion și în jurul echipei. Astfel că poate renunțarea la Poli cea „a lui Robu” să fie decizia cea mai bună pentru oraș, în dauna unui orgoliu înfrânt și a câtorva nemulțumiți.

Dar, așa cum mă întrebam acum 4 ani, așa mă întreb și acum: de ce nu se poate cu amândouă variantele? Atunci m-a surprins vehemența anti-ACS a celor din Druckeria, pentru că până la urmă nu a fost o competiție între cele două. Fiind la nivele diferite, nu s-au bătut pentru aceleași resurse și, dacă nu era atitudinea celor din galerie împotriva celor care au acceptat ACS-ul, poate nu era nici o împărțire între suporteri. Și, ajungându-se în acest punct, e clar că nici ACS-ul și nici Robu, nu au reprezentat vreodată o piedică în calea poftelor Druckeriei.

Acum însă, în fața unei competiții directe, lucrurile stau altfel. Resursele se vor împărți: potențialii sponsori, spectatorii, dar și stadionul căci „Dan Păltinișanu” este singurul stadion decent pentru ligile superioare. Acest sezon ar putea fi în detrimentul uneia sau al ambelor. E foarte probabil ca ambele să aibă rezultate mediocre, una având probleme financiare, iar cealaltă fiind nevoită să-și mărească considerabil eforturile financiare în timp ce trebuie să fie și în competiție directă cu prima. Iar dacă Robu reușește să găsească o finanțare potentă pentru acest sezon, cu un buget ca acum doi ani, ar putea promova din nou la pas, ceea ce ar putea fi o lovitură de imagine pentru ASU. Cât de puternică, depinde de rezultatul efectiv și de cât de mult reușesc cei din galerie să-și păstreze suporterii.

Mi se pare o situație tristă și din cele expuse varianta cu două Poli nu pare a fi cea mai bună. Astfel, aș prefera să se găsească o cale de mijloc. Aș vrea ca cele două „tabere” să se pună la masă și să discute cu adevărat. E nevoie de multă empatie de ambele părți, fiecare trebuie să știe exact de ce are nevoie și ce poate să ofere și chiar și ce nu ar trebui să ofere celălalt, cum ar fi atuurile și neajunsurile explicate mai sus. Dacă se trece peste orgolii, dacă se stabilesc prioritățile și principiile cu adevărat importante, cred că se poate ajunge la un consens.

Ideal ar fi un club care să dețină palmaresul, să aibă un statut care să nu permită înstrăinarea lui pe mâna unei singure persoane sau unui singur investitor, cu o conducere care să nu aibă oameni cu interese potrivnice voinței suporterilor și preferabil cu oameni cât de cât competenți în ceea ce fac, nu neapărat cu experiență în fotbal, dar pasionați și cu un plan sustenabil de dezvoltare. ACS poate fi transformat într-o bază pentru juniori, un satelit pentru acest club.

La o recitire a acestui paragraf, realizez că nu am menționat o formă de organizare, nu am menționat politica, nu am menționat dacă la acei oameni pasionați și competenți mă refer la cei din Druckeria. Pentru că nu acestea sunt considerentele importante. E greu să eviți politica într-o lume în care ea se implică peste tot, vrei nu vrei. La fel cum și puritatea e greu, dacă nu imposibil, de menținut. Dar asta e irelevant pentru că nu sunt lucrurile esențiale și de aceea e important să nu ne pierdem în ele.

Până la urmă, pe oricare din variante se merge, succesul unei Poli nu va sta în această decizie, ci va sta în capacitatea de empatie, de competența și de pasiunea oamenilor implicați.

25 aprilie 2016

Despre tactică și eșec

Când a plecat Florin Marin, am scris că nu este mutarea de care aveam nevoie la momentul respectiv. Faptul că Grigoraș nu are rezultate, mai ales în condițiile în care a preluat o echipă complet debusolată, are o mulțime de cauze și nu e de mirare.

Sâmbătă nu am văzut nimic greșit în abordarea partidei, deși la ultima aventură tactică am criticat alegerea antrenorului. Dar atunci a fost compromisă apărarea fără a oferi un plus pozițional, în timp ce împotriva Chiajnei am optat pentru cei doi jucători avansați în bandă, care erau astfel mai liberi și mai puțin expuși în același timp. Această așezare a funcționat deoarece oaspeții jucau cu două vârfuri, iar o apărare cu trei fundași centrali reprezintă o opțiune viabilă pentru a-i contracara. Am văzut că au fost puține probleme până la gol, cu excepția unei faze în care Scutaru n-a fost dublat în duelul său cu Milevsky, în prima repriză. Iar la gol, dincolo de erorile defensive, a confirmat ieri și D. Popescu hențul făcut de atacantul ucrainean la preluare, ratat, așa cum pare să se întâmple mai mereu, de arbitrul adițional.

Durerea noastră pleacă de la carențele tehnice individuale, care ne-au împiedicat să obținem mai mult: Elek, incapabil să înscrie cu poarta goală sau să întoarcă un adversar unu la unu; Bărbuț, idem partea cu depășirea unui adversar - hai că nu la fiecare încercare, dar măcar cu oareșce regularitate; mingea sare mai nou din piciorul lui Javi ca din al lui Mansour; Nimely e bătăios, dar lent, și nu a avut cu cine să intre în combinatii (ce fază a ieșit cu Zicu în preajmă, pe final de meci); fazele fixe sunt executate de la mediocru în jos; iar in apărare acoperim lamentabil spațiile și ne dublăm imprecis, târziu sau deloc.

Pe care din lucrurile astea le poate corecta un antrenor? Grigoraș a făcut deja un lucru util, introducându-l pe Bocșan în primul unsprezece, un jucator care deși mai are de progresat până să fie titular de drept, îți oferă un plus de talie de care ai mare nevoie - vezi ce fundași avea Chiajna în centru, ce periculoși au fost la cornere (1.88/1.89 față de 1.85/1.86 la Scutaru/Cânu). Cât despre alte transformări antrenorești, plasamentul și instinctul necesar, respectiv rutinarea prin exerciții până la imprimarea unui instinct, a unei intuiții colective, necesită luni, dacă nu ani de pregătire. Un antrenor nou poate să faca doar două, trei lucruri care chiar au impact pe termen scurt: să rupă ritmul și să motiveze jucătorii prin forța sa de caracter, respectiv să aibă inspirația unei descoperiri tactice/a unui jucător neglijat, grație perspectivei 'curate' cu care vine la club. Evident, exceptând situația în care predecesorul său a fost un incompetent colosal, iar poate unii regretă să vadă că Florin Marin, cu toate neajunsurile lui, n-a fost așa ceva.

Să ne uitam și la Chiajna: nu joacă fotbal mai bine decât noi. Dar au calitatea necesară să facă diferența când apar oportunități, sau care să creeze oportunități: pe Milevsky (șapte meciuri, șase goluri, dar am vazut că rolul lui nu e neapărat de a marca) nu l-a învățat Falub cum să preia mingea cu trei adversari în spate, cum să i-o bage printre picioare lui Jenkins, cum să dea călcâie pe lângă Cânu; nici Obodo nu a descoperit poziționarea la fazele fixe de când a ajuns la Concordia. Cine a văzut că oaspeții au fost mai determinați decât noi, a văzut greșit. Au avut însă mai multă încredere, tocmai prin prisma calității pe care le-o oferă acești doi jucători. Dacă Chiajna ar fi trebuit să-și permită să aducă acești jucători, e altă discuție.
Poli, în ciuda semi-eșecurilor din campionatul regulat, era o echipa mai solidă nu doar grație disciplinei (inodore) a lui Florin Marin, ci mai ales din lipsa presiunii și încrederea pe care ți-o dădea (o vreme) prezența unui Luchin, Goga, Zicu în teren. Dar nimic nu ține la infinit, iar noi am intrat într-un cerc vicios al rezultatelor.

Am râs (și mai râd, melancolic în retrospecție) citind că Rajcomar a fost singurul jucător dorit de Florin Marin. Sunt convins că esența acestei dorințe nu se referea așa de mult la fotbalistul Rajcomar, cât la tipul de vârf pe care și-l dorea în echipa. Până la urmă, Rajcomar e un jucător pe modelul lui Milevsky, care joacă cu spatele la poartă, intră în combinații cu mijlocașii și le oferă spații - numai că Rajcomar nu are talentul ucraineanului, care deși de abia se mișcă, atunci când o face, o face cu rost. Prin constrast, Elek e un vârf care atacă poarta, nu este în natura lui să țină de minge, să se impună fizic în fața a doi, trei jucători de la 1.85m în sus. Faptul că nu are instinct de marcator face ca aportul pe care îl poate aduce echipei să fie unul limitat - de cate ori să tot scapi vertical spre poartă pe mingi lungi? Scorul la pauză putea să fie 2-0 doar din șansele sale.

Ce mă ia pe mine cu misteriosul este înlocuirea lui Llorente cu Jenkins la mijloc. Poate pentru colaboarea cu Nimely, poate fiindcă e un jucător care construiește ceva mai disciplinat și are un spirit mai apropiat de ce își dorește Grigoraș să vadă, dar cred că e o greșeală. E drept ca englezul e încă în faza de revenire, dar din ce am văzut in meciuri, Llorente era unul dintre cei mai constanți jucători, activ la recuperare și un pasator superior lui Jenkins. Întamplător era al treilea jucător ca note în play-out, chiar dacă ăsta nu e cine știe ce reper. E o modificare bizară fiindcă nu se cerea ca prestații.

Ca să închei: nu-mi îndrept tunurile asupra lui Grigoras fiindcă, așa cum am scris cu ocazia tevaturii numirii sale, problemele de la club sunt atât de anchilozante că e greu de zis ce antrenor putea să vină să ne salveze. Nu avem bani, nu avem pasiune în jurul echipei și nu avem iscusință/calitate pe teren sau în afara lui. Greu să depăsești asemenea carențe prin organizare tactică. Iar faptul că ne merge mai rău acuma ține mai mult de presiunea rezultatelor, de numeroasele accidentări și de pierderea de 'viteza' a lui Javi la mijloc, decât de o diminuare a jocului nostru colectiv ca urmare a unor intervenții grigorașiene.

P.S. Să nu ingorăm nici că suntem la al treilea antrenor care nu are rezultate superioare cu această echipă.

24 martie 2016

Pași fermi înspre un scenariu de nereparat

Am tot așteptat să vedem despre ce putem scrie, ceva cu cap și coadă, de ar fi să dea providența. Ne-am adunat teme de discuție pentru o lună, dar ne vom rezuma la cele pe care le considerăm principale, anume:

- contextul demiterii lui Florin Marin
- fenomenul Cosmin Contra
- restructurarea conducerii și demiterea lui Daniel Stanciu

Totul trebuie privit în perspectivă. Astfel, prima întrebare la citirea știrii despre demiterea lui Florin Marin a fost "bine, acuma cine?". Scriam aceste cuvinte, când FM a fost instalat:
Nimeni din conducere nu-și asumă responsabilitatea alegerii pentru că sunt acoperiți de afirmația: „Dacă nu are rezultate, pleacă”.
Deci nu ne rămâne decât să numărăm zilele până când Florin Marin pleacă.
Au trecut 209 zile. Și prin demiterea lui Stanciu, am putea spune că i-a fost atribuită cuiva responsabilitatea. Doar că problema de fond rămâne: unii vin, alții pleacă, Poli suferă.
Cum e posibil să anunți plecarea antrenorului fără să ai înlocuitorul pregătit, într-un moment ca acesta? Ba mai mult, să lansezi un sondaj public în care oferi trei opțiuni pe care clubul nu e capabil să le atragă? Contrar altor elemente din presă, nu văd răul imediat al unui asemenea apel public, mai ales după nemulțumirile de la numirea lui FM, dar e ridicol și lipsit de respect să pui pe cineva să aleagă între non-variante. Așa arată diletantismul.

Că ne-am pus ouăle în coșul lui Cosmin Contra. Ce să zic? Pentru Contra este o ocazie ratată de a se ridica peste demagogie. Și nici nu trebuie să vorbim despre posibilele legături pe care acesta le-ar avea cu clubul și cu orașul. Dacă s-ar fi angajat să o preia pe Poli pentru o perioadă de nici zece săptămâni, ar fi avut șansa să-și consolideze reputația de antrenor, salvând echipa de la retrogradare. Faptul că retrogradarea e sinonimă cu desființarea în acest moment l-ar fi făcut un personaj cu valențe legendare pentru fotbalul timișorean, dincolo de tot ce a reușit pe teren. Și chiar dacă ar fi eșuat, o asemenea disponibilitate i-ar fi fost apreciată oricum, iar fondul de alibi-uri pentru un insucces este suficient de dens ca orice antrenor să plece nepătat de la Poli și fără să-și îndeplinească obiectivul. Lipsa remunerației, respectiv ipoteticele oportunități din Spania, nici n-ar trebui să fie teme de discuție: prima, pentru că nu asta ar trebui să fie motivația principală a celui care va încerca să salveze clubul, cu atât mai puțin pentru cineva care numai ce plecase spre răsărit pentru banii noii lumi a fotbalului; a doua, pentru că vara va prezenta la rândul ei oportunități, care ar putea fi și mai accesibile venind pe urma unei campanii reușite de scurtă durată și mare intensitate la Poli. Doar că promisiunea unei salvări a lui Getafe dă mai bine decât salvarea Politehnicii. Ce să-i faci, în fotbal ca în dragoste: dacă cineva te dorește, vine; dacă nu, evită tacticos.

Dacă ne uităm la ansamblu, în speța la schimbările de la capul clubului, remarcăm că am dat afară puținele elemente din care-i mai confereau stabilitate și continuitate la nivel organizatoric, singura persoană care a reprezentat Politehnica dincolo de primar. Aceste lucruri se fac, dar nu se fac cu o mână de etape înainte de un final extrem de dificil. Nu se fac cu scandal în direct la televiziune. Să zicem că plecarea lui Stanciu nu face niciun rău clubului, fiindcă acuma și așa totul depinde de jucători. Să nu uităm însă ce alte implicații ar putea avea această mutare: va fi Miculaș cel care stă acuma drept în fața restanțelor financiare tot mai apăsătoare ale clubului? va fi el cel care gestionează niște jucători pe care nu i-a adus, deci cu care are o relație tangențială? Asta în condițiile în care am văzut deja o mostră de scandal despre Zicu, în care elemente din presă clamează că acesta ar fi avut tot felul de clauze foarte avantajoase în contract, facilitate de Stanciu, în vreme ce jucătorul neagă, ba mai mult, evidențiază că toți decidenții erau prezenți la semnarea acelui contract. Și apoi același Zicu câștigă un memoriu împotriva clubului, deci cine suntem noi să zicem că Stanciu putea controla ceva?

Introducerea impresarului Opria în AGA, chiar și fără drept de vot, dar ca unul dintre principalii susținători financiari ai clubului în acest moment (vorbindu-se de un nou împrumut din partea lui de 200.000 Eur) este o mutare periculoasă și un vădit conflict de interese. Măcar Stanciu putea fi tras la răspundere pentru tranferuri slabe făcute pe interes, dar Opria va fi imun la asemenea critici, în cazul în care jucătorii impresariați de el vor intra brusc în lot. În plus, o asemenea sumă nu se împrumută fără o formă sau alta de garantare unui club în pragul dizolvării.

Normal, ce contează dacă ne salvăm? Toată lumea e fericită. Dar, cu tot optimismul de care ne place să dăm dovadă, suntem împărțiți pe această temă. În acest moment, pe fondul lucrurilor întâmplate în ultimele zile, aș fi foarte surprins să ne văd scăpând. Refuzurile repetate, de la Contra, la Grigoraș, la Dorinel, la Sabău, la cine-o mai fi, întăresc acest sentiment. Iar contrar opiniei generale, sunt departe de a fi convins că soluția optimă pentru Poli era plecarea duo-ului Florin Marin - Daniel Stanciu.

11 februarie 2016

Săptămâna #6: Retrospectivă şi expectativă

Ne aflăm la distanţă de câteva fire de păr albe de începutul celei de-a doua părţi a campionatului. A fost o iarnă oarecum pozitivă, dacă e s-o comparăm cu punctul de plecare din decembrie, dar pentru toată liniştea adusă de tranşa din drepturile TV, multe lucruri mai sunt în aer. Să ne adunăm gândurile, aşadar, şi să vedem ce ne-a plăcut şi ce ne-a displăcut în această lună de la reunirea lotului:

Gânduri negre

- Chiar dacă au intrat nişte bani, lipseşte în continuare răspunsul decisiv de la Curtea de Conturi. Tot ce am aflat concret este că se trimit adrese şi se cere rezolvarea grabnică a speţei, dar pe asta am tot auzit-o, astfel că nu prezintă motive de optimism.

- Ne lipseşte în continuare una dintre cele mai importante poziţii din club, cea de preşedinte. E drept, faptul că toată lumea pare împăcată cu gândul că ne descurcăm până la vară fără. arată cam cât de important a fost de fapt rolul preşedintelui consilului de administraţie, aşa cum este el definit la club. Chiar dacă nimeni nu poate face minuni, trebuie să nu uităm că orice urmează la vară, pleacă de la ce se construieşte în acest moment. Un preşedinte implicat în condiţiile actuale ar fi fost un plus mare, poate nu neapărat pentru sezonul în curs, cât pentru formarea unei echipe de conducere. Eh, şi eu.

- Tentativa de a reduce din costurile salariale pare să fi eşuat. Deşi unii jucători au plecat, echipa secundă este în continuare populată de fotbalişti cu salarii grele, precum Curtean şi Kirschstein. În plus, există restanţe inclusiv la cei care au părăsit echipa amiabil - precum era de aşteptat, însă. Cu tot ce a venit, aş fi curios să ştiu dacă statul de plată este mai mic, acelaşi sau mai mare.

- Jucătorii aduşi au sosit destul de târziu, nereuşind să fie asimilaţi pe deplin în primul unsprezece. În plus, problemele de ordin medical au continuat, cu Goga în prim plan, în vreme ce revenirile lui Doman şi Henrique se mai lasă aşteptate, chiar dacă primul a început să joace.

- Rezultatele din amicale, în măsură în care ne pot spune ceva, nu sunt foarte convingătoare. Asta şi fiindcă problema atacului nu pare să fi fost rezolvată.

Gânduri luminoase

- Cel mai important este că avem impresia unei stări de linişte, care s-a aşezat odată cu plata unor restanţe. Dacă reuşim să dublăm această stare cu rezultate pozitive la debut, avem toate şansele să ne salvăm de la retrogradare din momentumul creat.

- Ştirea cu întoarcerea definitivă a palmaresului poate prezenta o serie de avantaje în ochii celor care încă sunt neutri şi pentru orice se va construi la Poli în anii care urmează. Nu ştiu însă dacă face vreun bine pe termen scurt.

- Lotul a fost împrospătat cu mulţi jucători tineri din propria pepinieră. Fridrich, Sorescu, Mailat şi Sîntean au jucat pentru echipa mare în această iarnă (de fapt Mailat mai puţin, căci a fost la U19), şi există toate şansele să-i vedem debutând în Liga 1. Cu precădere cei doi jucători ofensivi de 18-19 ani, Sorescu şi Mailat, sunt variante de rezervă bune pentru Bărbuţ, care obişnuieşte să slăbească ritmul pe final de meci. Şi pe lângă aceştia, se mai pregăteşte cu echipa Emanuel Vasi, foarte interesantul mijlocaş de 18 ani, cel mai recent la juniorii de la Manchester City.

- Jucătorii aduşi prezintă un amestec de experienţă şi tinereţe. Pisas, în care ne punem cele mai mari speranţe, se mişcă bine, iar Abel şi Torres sunt opţiuni interesante. Semne de întrebare planează mai ales asupra lui Rajcomar, în vreme ce Strauss va avea nevoie de puţin timp ca să-şi intre în mână pentru meciuri oficiale.

- Am văzut multe, chiar foarte multe modificări şi la adversarii noştri, mai ales la Voluntari şi Petrolul. Dacă reuşim să profităm de lipsa lor de omogenitate până la începerea play-out-ului - vezi cele scrise mai sus, la starea de linişte.

5 februarie 2016

Săptămâna #5 în retrospectivă

N-a fost cea mai interesantă săptămână de pe faţa pământului, şi totuşi s-au întâmplat vrute şi nevrute în viaţa clubului nostru:

— ultimele veniri ale iernii au fost confirmate marţi şi vineri: Manu Torres, un fundaş stânga/central cu experienţă de Primera Division, venit însă din liga a 3-a spaniolă; Ram Strauss, un portar, fost internaţional U21 al Israelului, venit pentru a spori concurenţa în poartă; în rest, Florin Marin ar mai vrea un mijlocaş central şi se declară total dezinteresat de opţiunea Croitoru.

— a mai fost confirmată o plecare, anume cea a lui George Neagu; fundaşul stânga a plecat la ocupanta locului şapte din liga secundă, seria II-a, Gaz Metan Mediaş; rămân Curtean, Poparadu, Popovici, Boldea, Kirschstein şi Croitoru.

penultimul amical al pre-sezonului a consemnat o înfrângere, în compania formaţiei Chikhura Sachkhere, locul 6 din 16 în Georgia; a apărut şi Elek în primul unsprezece, alături de achiziţiile Abel şi Pisas, dar apetitul nostru ofensiv tot limitat a rămas; la final de cantonament, constatăm că Goga nu a putut fi folosit deloc, Elek şi Doman câte puţin, precum avem şi confirmarea că Henrique mai are de tras până să fie complet recuperat.

— duminică, de la ora 11 în complexul stadionului Dan Păltinişanu, ne putem desfăta cu partida dintre Poli şi Millenium Giarmata, care a adunat doar cinci puncte în 14 partide în turul ligii a 3-a; va fi, deci, o partidă care nu ne poate spune multe în bine, dar măcar vom avea oportunitatea să urmărim echipa în ultimul test înainte de re-debutul Ligii 1, weekend-ul viitor.

— luni a avut loc o întâlnire de amploare a factorilor decidenţi, în legătura cu problematica finanţării Politehnicii; chiar dacă au participat o sumedenie de personalităţi locale din domeniul fotbalistic, inclusiv conducătorii de la ASU Poli (Marius Ciocu) şi de la Ripensia (Radu Ienovan), legitimatea/autoritatea celor discutate sub egida lui Titu Bojin dă de gândit, din moment ce primarul Robu şi rectorul Şerban nu au fost prezenţi la întrunire; concluziile oricum au fost puţine şi vagi, deşi opţiunea pentru un preşedinte activ este importantă, acesta urmând să fie remunerat direct de club, astfel încât să fie mai implicat şi să poată fi tras la răspundere; singura problema e că această numire se tergiversează, ceea ce transmite un mesaj negativ şi subminează eforturile de redresare, căci evidenţiază lipsa de resurse şi idei a celor în poziţii decizionale; ah, cât despre finanţare, doar speranţe deşarte, nu alternative credibile la un posibil răspuns negativ de la Curtea de Conturi.

— pentru final, Robu a anunţat că s-a dat o decizie finală favorabilă şi definitivă în procesul pentru palmares, astfel că acel contract dintre ASFC Poli şi societatea lui Marian Iancu a fost reziliat, iar ACS Poli deţine acuma toate drepturile de utilizare derivate; acesta ar fi şi un prim pas înspre oferirea unor garanţii de imagine pentru posibili finanţatori interesaţi să preia clubul, doar că nu-mi imaginez un investitor pe tipul dorit care să accepte două Poli autonome.
Google+