Se afișează postările cu eticheta Editoriale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Editoriale. Afișați toate postările

27 mai 2014

Cele trei feţe ale aceleiaşi monezi

În vreme ce oamenii din scaunele politice împrăştie speranţe deşarte şi, poate, chiar nesolicitate cu privire la o posibilă rămânere în prima liga, ei mai fac şi afirmaţii despre situaţia sportivă de la club. Toată lumea pare să aibă o părere despre ce s-a întâmplat la ACS Poli, cea mai ironică fiind cea exprimată de Daniel Funeriu, care după ce şi-a avut echipa de campanie împărţind seminţe înaintea meciului cu Concordia, a avut grijă să desfiinţeze proiectul ACS în cursul zilei următoare.

În acest context mă amuză amar declaraţia lui Robu cum că timişorenii nu vor investitor privat la Poli. Evident, nu pot vorbi pentru nimeni în afara persoanei mele, dar trebuie să existe o cale de mijloc între a avea o echipă complet politizată şi expusă criticilor de cele mai multe ori juste din acest motiv şi o echipă expusă manipulării externe.

Închei aici paranteza aceasta de început şi tranziţionez la tema zilei, tot una care naşte păreri diferite în numeroasele capete ale dragonului, anume cum se prezintă cei trei antrenori care au condus Politehnica în acest an. Comparaţie între ei este una dificilă, căci diferenţele nu sunt vizibile în cifre - fapt confirmat şi prin acumularea aceluiaşi număr de puncte în tur, precum în retur. Cel mai ironic este că dacă ne uităm izolat pe cele două clasamente (tur-retur), în ambele suntem peste linie!

Alături de Andrei am segmentat puţin rezultatele şi le-am structurat grafic. Astfel, ne-am uitat la punctele obţinute cu echipele clasate de la locul şapte în sus în clasamentul final, respectiv la cele obţinute cu restul echipelor de către fiecare antrenor. Limitarea la această abordare stă în faptul că anumite cluburi au avut feţe complet diferite între tur şi retur, cum ar fi cazul celor de la Pandurii, Gaz Metan, U Cluj sau Oţelul. Dar o acceptăm ca atare şi ne uităm la cifre.


Nu trebuie să ne reamintim cât de bine a început acest sezon. Dar a început bine şi Velcea a avut un merit important în acel debut, reuşind să monteze echipa pentru Liga 1 cu un spirit de disciplină. Esenţială a fost redescoperirea lui Szekely, care a devenit cel mai important om în acele prime etape ale sezonului,  dar din păcate nu a mai ţinut pasul după plecarea lui Velcea.
Totul a luat o turnură negativă în urma eşecului de acasă cu Botoşaniul, când am primit gol la unicul şut pe poartă. A urmat înfrângerea injustă de la Braşov, cu golul marcat din ofsaid în prelungurile partidei, meciul echilibrat, dar pierdut de la Vaslui şi paşii greşiţi acasă cu Viitorul şi Corona, între care am pierdut în deplasare cu Steaua - şi gata a fost pentru Velcea.
Uitându-ne acuma la rezultate, pare de neînţeles cum de cineva a decis demiterea lui Velcea, care avea toate meritele de a aduce echipa în Liga 1 şi a consolida un unsprezece decent pentru acel nivel. Dar era o realitate că Poli arăta rău deja, se adunaseră şase rezultate negative la rând cu un singur gol marcat şi obiectivul declarat era clasarea în primele zece locuri. În plus, Velcea a părut destul de inflexibil, cramponându-se într-un joc defensiv care în mai multe rânduri nu i-a ieşit, consecinţa fiind înlocuirile efectuate încă din prima repriză pentru a corecta respectiva inflexibilitate tactică.


Şunda a avut parte de un mandat curios. Practic fiecare meci putea fi câştigat sau pierdut în aceeaşi măsură - victoriile cu U Cluj, Oţelul şi Gaz Metan au fost la limită nu doar pe tabelă, ci şi ca joc. Înfrângerile cu Pandurii, Astra, Ceahlăul, Concordia, Botoşani şi FC Braşov puteau liniştit să nu aibă loc. Rămân victoria frumoasă cu CFR Cluj, înfrângerea spinoasă cu Dinamo şi unul din primele meciuri care a evidenţiat cât de teamă ar trebui să ne fie de finalul de sezon - egalul de acasă cu Săgeata Năvodari, în ciuda unei superiorităţi numerice prelungite.
Marea povară-vină pe care o poartă Şunda este a pregătirii deficitare de iarnă, respectiv a aducerii unor jucători care n-au contribuit cu mai nimic la jocul echipei. E drept că majoritatea deciziilor au fost luate de conducere, dar mă gândesc la fotbalişti precum Staicu, pentru care Şunda a insistat şi care a prins un singur meci la Poli. Faţa pe care o avea echipa la demiterea sa era una a descumpănirii, mai ales în urma unei noi înfrângeri pe final în faţa Braşovului, într-un meci în care am avut ocazii şi am fi putut să-l tranşăm în favoarea noastră.


Precum te-ai aştepta la un antrenor lipsit de experienţă aflat sub presiunea rezultatelor, Alexa a venit cu un spirit conservator şi cu nebănuit de multă teamă. Învins la debut acasă în unul din ultimele meciuri pe bune jucate de FC Vaslui, a avut şansa redresării morale a echipei după victoria de la Voluntari şi excelentul egal obţinut acasă în faţa Stelei. Dar a mers cu teamă la Corona şi n-a luat decât un punct, când aveam nevoie de trei, iar apoi a fost dejucat de arbitraj şi de condiţia fizică precară a jucătorilor în faţa lui U Cluj. Victoria nesperată şi deosebit de simplă de la Târgu Jiu poate că a relaxat echipa în vederea meciului cu Petrolul, pierdut lamentabil în urma unor greşeli personale grave. Cel mai greu de digerat a fost lipsa de atitudine din meciurile decisive cu Oţelul, în deplasare, şi cu Ceahlăul acasă, când am avut chiar şi doi oameni în plus, dar n-am putut crea ocazii. Căderea de la Giurgiu a înnegrit perspectivele noastre, înainte ca victoria cu Concordia să lase totuşi o impresie de dăruire şi suferinţă în privinţa destinului nostru din acest an.

Care sunt concluziile?

Prima ar fi că nu e înţelept să schimbi antrenorul în mijlocul turului, mai ales dacă zestrea de puncte este una rezonabilă şi nu ai o alternativă absolut deosebită la-ndemână. A doua e că ai nevoie de un antrenor care să aibă un staff mulţumitor în preajma lui şi care să poată spune NU atunci când conducerea îi trimite jucători necorespunzători la echipă. A treia ar fi că nu e înţelept să ceri unui antrenor debutant, oricât fler ar avea el, să schimbe la faţă o echipă în două luni de zile.

În acest context şi părerea noastră: Alexa şi Timofte să continue în liga secundă. Primul, pentru că nu a fost aproape nicio diferenţă în rezultate între el şi ceilalţi antrenori, deşi a avut cea mai ingrată poziţie şi cel mai prost context. Al doilea, pentru că nici n-a apucat să-şi arate abilitatea pentru care a fost adus, anume să controleze fluxul de jucători care ajunge pe la club şi să reorganizeze structura administrativă.

Ne ascultă cineva?

23 noiembrie 2012

Suporteri vs jucători

Cine sunt mai importanți, suporterii sau jucătorii unei echipe de fotbal? Pare genul de întrebare ca și: Ce a fost mai întâi, oul sau găina? Numai în cazul de față e clar că întâi a fost sportivul.

Orice club sportiv trebuie să aibă în atenție mai întâi activitatea sportivă și de-abia apoi satisfacția suporterilor. Poate pare ciudat și probabil că ideea că suporterul de fotbal ar trebui să fie în centrul atenției a fost generată de situația actuală în care acesta e neglijat, iar fotbalul se joacă doar pentru îmbogățirea altora, nu de plăcere sau pentru performanța sportivă.

Spectaculoasa coregrafie a suporterilor poliști a reprezentat o mare lovitură de marketing, imaginile ce au făcut înconjurul globului, atrăgând atenția asupra existenței acestui mic club și a devotamentului și a creativității suporterilor lui.

E extraordinar ce s-a întâmplat, dar în continuare ar fi bine ca lumina nocturnei să se reîndrepte asupra terenului de fotbal. Pentru că un meci nu se rezumă la acele 10 minute de pirotehnie, ci are de 9 ori mai multe.

La noi se pare că încă nu s-au schimbat unele lucruri. Mai mulți jucători veniți din țări mai civilizate au rămas surprinși să vadă că în România presa fotbalistică în proporție covârșitoare este acoperită de subiecte extra-sportive, iar în loc ca prim-planul să-l aibă jucătorii și antrenorii, la emisiuni răsună din plin vocile patronilor megalomani.

Situația este la fel și acum. Nu despre Robu, USL sau Druckeria/Peluza Sud ar trebui să se vorbească, ci despre Boldea sau Marchiș, Bălace sau Rotariu, Velcea sau Foale. Numai dacă punem lumina asupra actorilor principali putem spera ca fotbalul timișorean să crească. Discuțiile despre origini, palmares, continuitate, demnitate și moralitate sunt adiacente și ar fi doar de formă, dacă fondul lor n-ar avea ca scop formarea unui club sportiv solid și stabil.

Ar fi păcat ca această lovitură de imagine să treacă nefructificată. Dacă rămânem la stadiul de fălire atunci n-am rezolvat nimic. Puterea acestui moment e în ceea ce se poate realiza în continuare. Acum că s-au făcut auziți, poate cineva va și sta să-i asculte, dacă vor să ceară ceva și dacă își doresc cu adevărat să realizeze ceva mai frumos și mai durabil ca un castel de nisip.

Dacă ASU are suporteri minunați, mi se pare că cei de la ACS au reușit să realizeze o echipă foarte frumoasă, cu jucători de-ai locului, foarte uniți și mândri că joacă la Poli, care au întrecut așteptările multora.

Iar o echipă frumoasă atrage public, indiferent de conjunctura din jur, pentru că un club e doar forma, pe când echipa e fondul.

14 noiembrie 2012

Încotro?


Parcă mai ieri Poli murise, iar suporterii nu știau ce le va rezerva viitorul. De atunci lucrurile au progresat foarte mult. Dacă e să ne referim la ASU, suporterii ce se implică activ în mersul echipei, scot materiale promoționale meci de meci, asigurând între timp și echipamentul jucătorilor. Ținând cont de fluxul constant de spectatori, pare că viitorul e asigurat.

Mai presus de ineditul situației, pe mine cel puțin, mă captivează posibilitatea de a schimba mentalitatea fotbalului românesc din temelii. N-ar fi minunat ca fotbalul să nu se mai joace pentru televiziuni sau pentru ca diverși conducători să se îmbogățească? Ca juniorii să nu fie crescuți pentru impresari, ca meciurile să fie exclusiv pentru jucători și spectatori? Ca un club local să respecte părerea fanilor și să reprezinte un punct de interes pentru tot ceea ce e de-al locului, de la mass-media până la afaceri și întreprinderi, iar clubul să nu facă nici un compromis și să se descurce cu forțele proprii.

E o ambiție uriașă, dar dacă nimeni nu se înhamă, atunci cu siguranță nu se va reuși vreo schimbare. Mai ales suporterii poliști au protestat împotriva sistemului actual. Dar de protestat e ușor. Oricine o poate face, dar în majoritatea timpului nu are nici un efect, ceea ce noi știm foarte bine. E infinit mai greu să clădești ceva, piatră cu piatră, care să crească treptat, pentru ca în final să uimească pe toată lumea.

De aceea eu nu pot fi încă foarte optimist în legătură cu ambițiile celor care s-au înhămat la frâiele echipei de fotbal a Politehnicii. Au trecut deja câteva luni în care nu s-a expus clar scopul acesteia. Va rămâne club de amatori sau sunt ambiții mai mari? Sub ce formă de organizare va continua? Nu cred că mai poate merge mult doar din donații, mai ales dacă va promova la un nivel superior. Nu e clar cine și cum ia deciziile și nu există nici o garanție că acestea vor fi în favoarea fanilor. La o adică de unde se știe ce își doresc fanii și mai exact de părerea cui se ține cont? Dacă această echipă se dorește a fi reprezentativă pentru oraș, atunci ea va trebui să și ofere ceva comunității, în afara meciurilor. Probabil e încă devreme, dar trebuie pusă și problema juniorilor. Care se vrea a fi relația cu Universitatea, cu celelalte cluburi, cu autoritățile locale? E clar că pe viitor finanțarea va trebui să fie din sponsorizări, iar pentru asta trebuie trasate condițiile în care asemenea colaborări vor fi efectuate, astfel încât să fie în interesul fanilor și al comunității.

Se poate ca la unele întrebări să se răspundă în zilele ce urmează. Ar fi un pas înainte. După cum spuneam, e incredibil de greu să clădești ceva. Eu sper să nu fie doar un castel de nisip.

În zilele următoare, aceeași întrebare va fi adresată și clubului ACS Poli.

2 august 2012

Cele două drumuri

Aşa se face că am ajuns la o răscruce şi că trebuie să urmăm două drumuri simultan. Dacă ne uităm un pic înapoi am vedea că era cel mai probabil că se va ajunge aici. Dar să nu zăbovim prea mult pentru că punctul de început al viitorului a fost deja stabilit şi să ne aruncăm atenţia spre ceea ce va urma. Până la primele meciuri oficiale ca să ne putem da cu părerea de partea fotbalistică, să vorbim un pic de ceea ce avem până acum.

Pe de o parte avem un proiect în majoritate al suporterilor, de care ne atrage această ambiţie de a porni de jos, de la firul ierbii, de a pune temeliile unui club care să reînvie flacăra violetă şi să se ghideze după valorile originale ale clubului Politehnica Timişoara: cinste, onoare, o echipă studenţească, cu jucători polişti 100%, ce vor încerca să încânte audienţa chiar în sânul Universităţii "Politehnica", pe terenul "Ştiiţa".

De cealaltă parte, ne vom bucura de continuarea roadelor sădite de-a lungul ultimilor ani sub conducerea lui Iancu şi Chivorchian, mai exact, tinerii pe care i-am urmărit la Poli II şi echipele de juniori şi care acum vor avea şansa să evolueze pe "Dan Păltinişanu" şi să relanseze clubul în drumul spre Liga I şi poate mai sus. Ne bucură prezența numelor din staff-ul tehnic care au scris destule pagini din istoria Politehnicii. Sperăm doar să rămână şi pe viitor interesul faţă de valorile locale şi să nu se facă din nou compromisuri pentru atingerea peste noapte a performanţei.

Ambele proiecte au pornit cu mare optimism, dar lucrurile actuale nu dau deloc asigurări pentru un viitor vesel prea curând. Drumul din liga a V-a este foarte lung şi anevoios, iar cine nu e pregătit să îndure greutăţile şi rezultate mediocre în eşaloanele inferioare s-ar putea să fie dezamăgit. Cine visează la performanţă şi nu se poate bucura de mirosul ierbii la un meci de amatori, cred eu că nu are ce căuta la un meci al SS Politehnica. Cel mai mare pericol al acestui proiect e să se împotmolească pe parcurs şi să îşi piardă din optimism, respectiv din susţinători. Obiectivul pentru acest sezon este promovarea, dar nevăzând calitatea echipei şi a adversarilor nu ne putem pronunţa cât de realist este. Oricum, în caz de promovare, paşii trebuie plănuiţi atent, ca echipa să crească treptat astfel încât să fie la nivelul rigorilor eşaloanelor superioare. Dar până acolo mai e.

Nu e încă clar cum va fi organizat clubul, dar lipsa de experienţă a celor ce vor fi implicaţi va avea un impact. Probabil vor fi greşeli, dar cu siguranţă va fi un drum plin de învăţături de care trebuie să te bucuri, nu să îţi pierzi încrederea şi să te dai bătut. Faptul că nu există nici o presiune asupra lor e un mare atuu, prilejuind o creştere naturală. (Se zvoneşte cum că unii ar vrea să le pună beţe în roate, dar până la ceva concret, e doar o supoziție, iar un astfel de gest mi s-ar părea caraghios).

Nici la ACS Poli lucrurile nu sunt mai roz, cu tot cu sprijinul politic şi banii publici de care se bucură. Speranţa autorităţilor că la anul vor juca în prima ligă este exagerată. Nivelul lotului ar fi de mijlocul clasamentului, dar cu siguranţă nu de promovare. Mai rău e că la partea administrativă clubul este la pământ. Cu chiu cu vai s-a anunțat organigrama, iar faptul că în aceasta se regăsesc oameni fără experiență, ba chiar fără legătură cu fotbalul, la acest nivel, e îngrijorător. Cu bune, cu rele, în trecut am avut câțiva conducători care se pricepeau la cum stă treaba în cadrul unui club de fotbal.

Ba și mai rea e situația jucătorilor de la fosta Poli. Nu e deloc clar sub ce formă vor trece la noul club, nici ei, nici antrenorii. S-a spus că ar trebui împrumutați de la Iancu, dar până acum au fost doar vorbe și nimic concret. Ce să mai spunem de echipele de juniori despre care, la fel, nu am auzit nimic, sub ce formă vor fi organizate în acest club. Iar în liga a doua existența acestora este obligatorie prin regulament.

Cauza problemelor e conducerea autorităților locale. Pe lângă lentoarea și proasta organizare, cu timpul pot apărea și alte dificultăți, mai ales prin prisma potențialului pentru conflicte politice. De aceea e imperativ să se găsească un invesitor privat cât mai repede. Din păcate nu acesta pare a fi scopul. Desigur, în timp se pot îmbunătăți lucrurile, dar nu dacă se insistă cu această ambiție lipsită de clarviziune.

Cam aceasta e problema ambelor proiecte în acest moment - optimismul prea mare. La SS Politehnica măcar lucrurile par că sunt în mișcare, dar până la un plan de viitor mai este. Nu va fi deloc ușor, pentru că a nu te împotmoli în mediocritate și a ajunge la performanță e extrem de greu. Să pui orice temelie necesită multă muncă și suspin. E esențial pentru fiecare din echipe să aibă susținători. Dar până acum nu am văzut vreo intenție de a-i atrage, și mi se pare o scăpare majoră. Publicul trebuie câștigat și nu acceptat de-a gata. Iar în lipsa performanțelor, trebuie găsite alte puncte de atracție.

Ar mai fi de discutat de palmares, culori, Iancu și altele, dar asta într-un episod următor. Poate.

7 martie 2012

Fotbal cenzurat

Trebuia să se ajungă și aici! Nu cred că mai e mult până când un meci de fotbal va fi interzis direct. Dar ăsta e fotbalul mondial în zilele noastre și, în particular, cel românesc cu trăsăturile-i caracteristice.

Un sistem mai presus de orice lege, un stat în stat și peste state, mai puternic ca oricare altul de până acum. Dacă lumea în mare înaintează prin secolul XXI, fotbalul sprintează spre Evul Mediu, în care niște despoți - nașu, mitică și restul mafioților - se îmbogățesc pe spatele sărmanilor - noi, suporterii, care ne ducem zilele, poate, poate vom putea vedea și noi un amărât de meci de fotbal.

Nici nu mai știu când a fost ultimul la care am fost. Iarna cruntă a făcut ca timpul să înghețe în loc. Iar acum, când niște viteji au încercat să pună la cale un meci istoric, tâlharii le-au înnăbușit rebeliunea din fașă, răspândind drastice amenințări subordonaților lor, care nu mai puteau sta cu mâinile în sân și au trebuit să se conformeze.

Mă scuzați. Pauza asta prelungită m-a afectat puțin. Dar cert e că inhibarea dreptului la exprimare și abuzul de putere au ajuns la cote periculoase, chiar ilegale aș spune. De asemenea, am putut vedea delirul caracteristic dictatorilor înrobiți de putere și frica irațională în fața unei ipotetice prăbușiri.

Sfârșitul trebuie să fie pe aproape dacă îl vom căuta insistenți. Deocamdată nu e nici pe departe sigur, pentru că sistemul este prea bine închegat, iar cei din elită se susțin unii pe alții. Dar un prim pas a fost făcut, și anume am văzut că e posibil ca fotbalul să existe și fără federații și că puterea e în mâna suporterilor. Visez ca într-o zi toată lumea să realizeze acest lucru și să închidă ochii la Liga lu' Mitică. Nu doar să nu mai meargă la stadion, dar să nu mai vizioneze nici un meci, să nu mai vizioneze nici o emisiune de fotbal în care apar aceiași gogomani.

Doar atunci va veni sfârșitul pentru ei. Și împreună, suporterii adevărați vor putea pune bazele unui fotbal nou. Unul curat. Unul liber.

Dar între timp, să vedem ce mai fac copiii noștri care se ceartă cum să-și împartă jucăriile....

24 octombrie 2011

Concluzia TAS

În sfârșit a reușit cineva să se uite peste motivația TAS și, prin bunăvoința sa, a realizat un rezumat de o pagină a celor 500 de pagini ale monumentalei capodopere. Rezumatul îl puteți citi aici.

Concluzia era, cred eu, așteptată și vine ca încă o dovadă concludentă și incriminatorie a incompetenței ce se află la conducerea clubului. Demisia, vă rugăm! Rămâne deranjant și trist faptul că meritele unei echipe de fotbal pot fi călcate în picioare numai pe baza unor detalii juridice, care n-au nici o legătura cu sportul, și nici cu fair-play-ul. Și rămâne deschisă întrebarea: ceilalți chiar au fost corecți?

Asta ca să nu se creadă că dacă TAS-ul nu ne-a dat dreptate înseamnă că nu avem. Așa cum nici dacă am înjurat federația nu înseamnă că i-am luat partea lui Iancu. Greșeala o acceptăm și ne-o asumăm, dar nu putem suporta hoția și nesimțirea. Demisia, vă rugăm!

3 mai 2011

Despre jucători

O mică paranteză mai non-fotbalistică, pentru că așa ne cere cotidianul. O zi furtunoasă în presă astăzi. Mai întâi comunicatul de presă al jucătorilor, iar acum văd niște declarații total ilogice, cretine și copilărești ale incompetenților din conducerea clubului, cum că nu vom face deplasarea sau nu vom intra în teren dacă arbitrează un anume oarecare.

Dar să ne axăm pe prima știe, căci acela este subiectul acestui articol. Mai întâi, o scurtă istorie a clubului după revoluție: echipa ce făcea un egal cu Real Madrid în 1991, ajunge în câțiva ani să se piardă prin ligile inferioare. În lipsa unui investitor interesat, clubul ajunge pe mâna unui mafiot italian, care, mânat de propriile interese dorește să-l mute la București, cu tot cu palmares și istorie. E nevoie de o fuzionare cu un club bucureștean pentru a-l readuce în prima ligă, iar apoi de un investitor bucureștean pentru a se menține și a ajunge să lupte pentru primele poziții. Cu alte cuvinte, un club de a cărui interese le-a păsat numai unor suporteri iubitori, dar neputincioși.

Astăzi pot spune că în sfârșit am găsit la Poli ceva care într-adevăr se identifică cu spiritul clubului și al Timișoarei: jucătorii. Datorită lor Poli a reușit marile performanțe din ultimii 3 ani. Iar acum, când conducerea parcă mai mult pune bețe în roate decât să asigure condiții propice pentru a câștiga titlul, tot jucătorii sunt cei care încearcă să îndrepte corabia. De aceea spun că în toată acestă istorie în care fiecare a tras pentru interesul propriu, jucătorii sunt cei care reprezintă cel mai bine interesele clubului.

Nu pot decât să simt empatie pentru ei. Au obținut 26 de meciuri fără înfrângere, cu multe puncte smulse in extremis, dând dovadă de dăruire și voință până la final. Câți dintre noi am face la fel dacă n-am fi plătiți de 3 luni și în schimb am primi numai critici și jigniri? Și mi se pare mult mai admirabil ca în loc să renunțe și să-și, vorba ceea, bage picioarele în el de titlu și de club, să tragă niște semnale de alarmă, să aducă totul la normal, pentru a se putea pregăti în liniște pentru titlul pe care ni-l dorim și noi, și ei.

Momentul ales mi se pare perfect. Pentru că acum presiunea e la fel de mare și pe conducere, care sper că va îndrepta lucrurile și se va tempera în declarații. În plus, acest demers colectiv are darul și de a-i uni pe jucători, ceea ce sper că se va reflecta și pe teren.

Și oare această atitudine de răzvrătire împotriva tiraniei, nebuniei și a jignirii nu e aceeași cu a celor ce au ieșit în străzi la Revoluție? Trebuie să spun că rareori clubul actual a mai dat dovadă de spiritul reprezentativ al Timișoarei. Mai mult suporterii sunt cei care l-au păstrat viu, ca pe o amintire și l-au infuzat celor veniți din afară în acest club. Dar lucrurile trebuie să stea invers. Sentimentul trebuie să vină de la club spre suporteri, pentru că totul în fotbal pornește de la cei ce intră pe teren. Iar eu cred că astăzi acest lucru s-a întâmplat.

Personal, nici nu mă mai interesează dacă vom lua titlul sau nu. Tot ce-mi doresc e ca acești jucători să fie răsplătiți așa cum trebuie și să mă bucur de realizările lor. Am mai spus-o mai demult, și trebuie să-mi reamintesc, că parcă prea mult ne deziluzionează acest mitologic trofeu. Am ajuns să-l dorim de parcă noi l-am câștiga, de parcă nouă ni se cuvine, iar ei trebuie să ni-l ofere. Nimic altceva nu mai contează. Am văzut opinii cum că jucătorii nu trebuiau să facă demersul acesta, pentru că ei trebuie să se gândească numai la titlu acum. Cu alte cuvinte, să nu aibă dreptul de-ași cere drepturile. Eu sunt prea tânăr, dar poate că unii dintre cititori ne pot povesti cam în ce vremuri un om nu avea voie să-și ceară drepturile. Spiritul Timișoarei? Pfff. Suntem la fel de tirani ca și patronul. La ultimul meci am auzit într-una numai înjurături și jigniri la adresa jucătorilor. Ale lui Iancu sunt chiar finuțe în comparație. Or fi ei uneori mai delăsători, i-am criticat și noi cam des, dar pentru mine, de azi, un lucru e cert.

Poli sunt ei!

12 decembrie 2010

Adversarii noștri înainte de sărbători

Tot timpul mi-a fost teamă de această pauză de iarnă, în care unele echipe efectiv se transformă peste noapte. De aceea voi face acum o scurtă trece în revistă a contracandidaților noștri, înainte de orice transferuri bombă.

Distanța mare față de lider fac ca echipele de pe locurile 6-7-8 să nu mai aibă practic nici o șansă. Chiar statistica ne arată acest lucru, deoarece nici o echipă aflată pe aceste locuri la finalul turului, nu a reușit să câștige titlul. Cea mai mare performanță a fost o urcare de pe locul 5, dar distanța de recuperat a fost mult mai mică.

Astfel că orice transferuri, mișcări tehnice sau "butoane" nu pot reitera performanța Stelei de acum 3 sezoane. Dar asta e din perspectiva titlului, pentru că și noi ne aflăm la 5 puncte distanță de Oțelul. Așa că, dacă nu vom reuși să ținem pasul, adversarii noștri principali sunt cei de pe locurile 3-8.

Steaua pare un adversar foarte periculos. Au avut rezultate bune în final și parcă tot timpul au arătat un potențial ce nu a fost atins. În plus, se preconizează că e echipa care se va schimba cel mai mult.

La Dinamo sunt probleme interne, încă nu se știe cu ce jucători vor merge mai departe, astfel încât rezolvarea acestor probleme va avea prioritate asaltului asupra locurilor fruntașe. Incapacitatea lor defensivă îi va trage în jos și la anul. Pentru noi, importantă va fi (să sperăm) confruntarea din ultima etapă. Asemeni, CFR Cluj - cel mai prost clasat dintre adversari, nu poate emite pretenții la mai mult decât un loc de cupă europeană, după sezonul dezamăgitor pe care l-au avut.

Așa cum le e caracteristic, Rapidul a dat semne foarte bune, dar aroganța jucătorilor le-a adus numai rezultate alternante. Iar dacă, tot în modul lor caracteristic, se vor lepăda de antrenorul care, totuși, i-a lăsat pe un loc mai bun decât în anii precedenți, atunci vor continua în mediocritate.

Mediașul este mai mult decât o surpriză plăcută, este o confirmare a unei echipe ce mereu a jucat frumos. Dar pare că se conservă, forțând doar atunci când e nevoie să rămână sus. Să vedem și dacă vor reuși să-și păstreze jucătorii de valoare. Important e pentru noi să câștigăm cu ei în prima etapă pentru a ne îndepărta la o distanță liniștitoare. În rest, cred că prezintă un pericol mai mic decât vecinele de clasament.

Vasluiul au terminat în forță, după problemele serioase ce le-au avut la început, ajungând un pericol serios pentru noi. Dacă vor continua așa, avem de ce să ne temem.

În fine, rămâne de văzut dacă Oțelul poate păstra acest ritm. Ei au avut un final mai liniștit, ceea ce le-a dat prilejul să se depărteze. Probabil că adversarii lor din prima parte a returului nu vor mai fi așa de indulgenți.

Un aspect important este faptul că Oțelul și noi avem un adevăr net superior celorlalte echipe, ceea ce, teoretic, ne dă speranță că ne vom distanța, urmând ca bătălia pentru titlu sa se dea numai între noi. În tur am avut meciuri tari acasă, reușind să le câștigăm acasă. Dar în retur, meciurile cu echipele adverse vor fi în deplasare, ceea ce înseamnă că ne va fi greu să acumulăm puncte. Important e să nu facem pași greșiți acasă, și să ținem pasul. Depinde doar de noi dacă ne vom lupta cu liderul, sau cu echipele de sub noi.

7 decembrie 2010

Saga continuă

Cosmin Contra nu ne-a mai putut arăta dacă el ar fi fost eroul ca-n filme de care vorbeam, deoarece producătorul suprem Marian Iancu s-a lepădat de tânărul său asistent.

Tinerețea, cu caracterul ei rebel, nu e ce căuta el de fapt. Ciudat cum de nu a realizat asta de la început. Cum poți să ai pretenții de la un tânăr care nu a antrenat în viața lui? Și totuși, ce a realizat e chiar uimitor. A preluat echipa de pe locul 6, când victoriile erau o raritate (3 din 11 meciuri) și a dus-o pe locul 2, cu o singură înfrângere (cea din cupă). Cu o echipă cu un joc neinspirat am ajuns să sperăm cât de cât la titlu, prin curajul, organizarea și uneori fantezia arătată de jucători în teren. De nu apărea pe alocuri și lipsa de concentrare, puteam fi chiar pe primul loc. Și asta în condițiile în care lipsesc jucători importanți, iar banca de rezerve în ultima vreme conține aproape în totalitate jucători debutanți la echipa mare. Cam toate jocurile tari au fost în acest final de campionat, dar am avut rezultate excelente în toate. Cosmin Contra, zic eu că merită un rând de aplauze și măcar o nominalizare la vreun premiu!

E clar că Iancu din nou nu are nici un argument valid, la mijloc fiind doar orgoliul și megalomania personale. Dar publicul s-a obișnuit deja cu acest melodramatism, ce a făcut ca filmul Politehnicii să fie mai degrabă o telenovelă decât o producție de succes, care să captiveze atât fanul de fotbal, cât și să obțină vreo distincție ceva. Acest moment tensionat a mai completat caracterul odios al lui Iancu și a mai dezvoltat imaginea lui Contra, dar nu a creat o reacție puternică asemeni despărțirii de alți antrenori. Oricum era previzibil, deoarece Contra venise mai mult de plăcere la Poli și din ambiție acceptase rolul de antrenor. Nu avea nimic de pierdut și nu era ținut de nimic.

Totuși, regizorul Iancu e gata să dea lovitura cu următorul episod (sunt așa multe deja, că nimeni nu mai știe numărul). Va fi o continuare a unui episod mai vechi, garantat să atragă fanii: "Întoarcerea lui Rumburak". Permiteți-mi să am dubii că mișcarea ar avea succesul scontat. Puține sunt filmele care au continuări mai bune decât originalul, și acestea sunt cu adevărat mega-producții. Oricum, probabil varianta 2D la televizor va fi mult mai atrăgătoare decât 3D-ul din stadion, care, deși nu putem spune că e de proastă calitate, începe să-și piardă din popularitate.

Dar nu uitați că e doar un film. El e imaginat și creat de cineva, și nu are neapărată legătură cu realitatea. Realitatea e însă cea care contează, și uneori e chiar frumoasă. La mulți ani, Politehnica Timișoara!

2 decembrie 2010

Complex

Dacă despre meciul cu Dinamo vorbeam că e unul complex, acum vorbim despre un alt înțeles al acestui cuvânt: complexul față de Steaua și Dinamo. Să ne uităm întâi ce am făcut cu echipele din vârful clasamentului. Avem victorii cu Oțelul, cu Vasluiul, Cu Rapidul - cele mai tari echipe din acest tur. Cu Gaz Metanul am scos doar un egal pentru că i-am desconsiderat. (să vă spună Alexa!) Dacă vreți, puneți și victoria împotriva echipei de pe locul 8 - CFR Cluj. Singurele echipe pe care nu le-am bătut sunt Steaua și Dinamo - echipe de locurile 6 și 7!

De ce nu le-am bătut? Au jucat entuziasmant, cum au jucat Gaz Metanul? Am făcut vreo gafă mare? Au avut vreo apărare ermetică ce ne-a dat bătăi de cap? Nu! Ne-a fost frică. Am fost complexați.

Cu Steaua am început cu 5 fundași. De ce? Ce logică avea? Nu le-am pus nici o problemă decât atunci când au intrat Contra și Zicu și au schimbat fața jocului nostru.

Cu Dinamo a fost invers. Când începusem să avem mari ocazii de până și Goga trecea prin apărarea lor ca prin brânză, Contra a închis meciul prin 3 schimbări defensive. Chiar de schimbările au fost forțate și nu existau alte soluții, retragerea și resemnarea s-a văzut în atitudinea de joc. La ultima fază am ținut de minge, nici măcar nu am încercat să dăm o lovitură de final.

De unde e frica asta irațională? Ce motiv aveam să jucăm ultra-defensiv cu Steaua? De ce am ezitat să le dăm o lovitură zdravănă câinilor când erau la pământ? La cum am jucat în apărare, riscul să luăm vreun gol era mult mai mic, comparat cu posibilitatea unei victorii prețioase în deplasare în fața unei rivale (să nu uităm) de moarte. Ba mai mult, având în vedere rezultatul Rapidului - cunoscut deja la ora meciului, chiar și în cazul unei înfrângeri nu aveam de pierdut prea mult, față de cât am fi avut de câștigat. Concluzia e că am fost lipsiți de curaj, ne-a fost teamă fără un motiv rațional. Am fost complexați cu alte cuvinte.

Ne enervează că la televizor se vorbește de Steaua și de Dinamo, indiferent ce loc ocupă ele, chiar și când există subiecte care merită mai multă atenție. Dar atunci noi de ce le dăm atâta atenție? De ce arătăm atâta respect când jucăm împotriva lor? De ce nu le-am arătat respectul cuvenit de exemplu Brașovului, Clujului, Mediașului(!)? Ipocrizia asta ne-a costat. Am ignorat realitatea fotbalistică a momentului, și ne-am complăcut în a le da prea mare importanță acestor două cluburi mediocre.

Timpul lor a trecut, iar tot ce avem acum e un zgomot disperat al lor de a rămâne în atenție. Iar cel mai bun mod de a te bate cu un zgomot e să-l ignori. Astfel, eforturile noastre pot fi canalizate în alte părți unde e mai mare nevoie.

17 septembrie 2010

Cosmin Contra - antrenor

Avem ceva cu antrenorii. Când nu îi dă Iancu afară (din diverse motive), pleacă ei (tot din diverse motive). Cred că se putea o alegere mai bună pentru echipă (un schimb Petrovic - Antic nu mergea, de exemplu?), dar dacă tot suntem în situația asta, trebuie s-o acceptăm și să ne pregătim pentru ce ne așteaptă. Așadar, va urma un fel de avancronică într-un stil caracteristic optimist. (sau poate necaracteristic)

În primul rând e clar că se va remarca lipsa de experiență, dar e bună vorba că la fotbal se pricepe oriunde. Detaliile tehnice ale antrenoratului pot fi lăsate pe Velcea și Rotariu, Cosmin putându-se pe concentra pe chestiunile unde e necesară fantezia. Aici va vorbi talentul său de antrenor, care rămâne de văzut dacă există sau nu. Vom vedea dacă instinctul său va putea compensa lipsa de experiență.

La Cosmin avantajele vor fi ambiția și curajul, faptul că își cunoaște echipa chiar din teren. Poate vom vedea unele decizii mai tăioase, dar să fie simple, ceva în sensul "Goga vârf împins", și nu vreun nou sistem revoluționar. Sper că deciziile de ordin tactic și alcătuirea lotului nu va fi făcută de întreg staff-ul. Cosmin se poate consulta, cere păreri, dar în final să decidă singur și cum crede de cuviință, că altfel vom ajunge să jucăm cu atacanții în apărare și fundașii în atac. Să fie un singur cap la mijloc, chiar dacă e cu lipsuri.

În ceea ce ne privește pe noi suporterii, lucrurile se schimbă. Nu cred că putem avea pretenții. Dacă vor fi greșeli, fie și majore, va trebui să închidem ochii și să acceptăm situația, să-l încurajăm mai departe. E lucru bun, zic eu. Măcar un sezon, putem merge și noi la stadion, fără să mai fim critici, fără să mai conteze rezultatul final, să ne bucurăm de fotbal. Va fi ca și cum am merge la cinema. Și cine știe, poate Cosmin Contra se va dovedi a fi un erou. Exact ca-n filme!

Personal, de-abia aștept meciul cu Sportul și sper că va fi și lovitura de imagine pe care și-a dorit-o Iancu prin această decizie, adică să fie un public numeros.

Baftă, Cosmin!

21 iunie 2010

Înlocuitorul lui Bucur

Până se luptă Ștefan cu analiza jucătorilor, mă gândeam să aduc în discuție un subiect pe care l-am tot amânat de ceva vreme, încă dinainte sfârșitului de sezon, și anume problema atacanților. Poate așa îl voi motiva și pe el să se pună pe treabă. :D

În analiza sa, se întreba dacă e paradoxală prezența golgheterului Goga în topul celor mai slabi jucători din retur. Eu nu cred că e din cauza așteptărilor, ci chiar aceasta a fost prestația lui. Golurile sale din tur au fost grație unor centrări bune sau faze fixe, 2 dintre ele fiind in acel 6-0 cu Ceahlăul. În retur, când ar fi trebuit să îl înlocuiască pe Bucur, lumina reflectoarelor au fost pe el, scoțând în evidență adevărata sa față. Fundașii lui Inter (Curtea de Argeș, să fie clar) au fost ca un zid pentru el. La sprint nu cred că a reușit să ia pe nimeni. Poate cu defensive mai slabe, cum ar fi cele ale lui Dinamo sau Steaua, a reușit să mai dribleze vreun jucător. După ce mingea i-a revenit cu noroc din acesta, bineînțeles. Iar cireașa pe tort a pus-o în ultimul meci în care nici nu putem spune că a fost în nota echipei, pentru că a fost mult sub ea. Indolență, dar nu putem accepta scuza lipsei de interes de la cel pe umerii căruia a fost pusă moștenirea lui Gigel Bucur. Multe meciuri în care e practic invizibil, rareori are motivația să vină după minge. Vreo asemănare cu Gigel Bucur? Eu nu prea văd vreuna. Din păcate.

Chiar și Cociș a părut mai atacant decât Goga, deși a avut timp mai scurt la dispoziție. Din păcate timpul acesta nu se va prelungi și la sezonul viitor. Parks seamănă cel mai mult cu Bucur. Îi place să dribleze ceva mai mult, dar e și ceva mai lent, iar indolența lui în fața porții (şi nu numai) este mult mai mare. Costaricanul, dacă va continua la Poli, cred eu că se va impune mai greu ca golgeter, poate mai mult ca servant.

Magera e un atacant mai atipic. Are un șut mai tot timpul moale, dar are un simț foarte bun și poate să apară oricând la finalizare. Dar tot mai mult se remarcă prin ajutorul pe care îl aduce la construcție. Cred că îi va fi foarte greu noului antrenor să îl integreze cât mai bine în echipă.

Pentru mine, un lucru e clar. Avem nevoie de un atacant veritabil, care să poată să bage mingea în poartă atunci când e nevoie. Dacă la începutul sezonului ne spuneam că sunt prea mulți, în ultimele meciuri am ajuns să jucăm doar cu Magera, care după cum spuneam mai sus, nu e tocmai un atacant de careu. Să fie soluții ultimii 2 rămași pe listă?

Mansour a avut neșansa accidentărilor care l-au ținut departe de teren. Pare că s-a mai maturizat, dar încă nu e sigur dacă are un viitor clar la echipă, dacă nu cumva reușește să devină mare fotbalist peste vară. Dar, având în vedere că Iancu a închis prăvălia pentru transferuri, e foarte posibil să-l vedem pe senegalez mai des decât credeam.

Sau să fie Axente marea vedetă? Nu știu ce să zic, decât să așteptăm primele meciuri.

Cam cu ăștia mergem la atac. Va fi de ajuns? Doar timpul ne va spune.

11 martie 2010

Poli și Rapid la infinit

Trecand peste frății, pasiuni, un joc pasionant, o atmosfera frumoasa, meciul Rapid - Poli intră în prelungiri. E greu să te împarți - pe de-o parte două echipe și galerii frumoase, care se respectă, de cealaltă mârșăviile și mânărelile din fotbalul românesc. E clar că transferul celor doi "studenți" sunt suspecte și trase de păr, dar nu e în spiritul fotbalului ca rezultatul din teren al unui meci să fie răsturnat prin comisii. Chiar și rejucarea ar fi incomodă, aducând un dezavantaj ambelor echipe. Oricum, regulamentul trebuie respectat, deci aberațiile lui Dragomir sunt doar niște îndemnuri la o nouă încălcare a acestuia.

Până la urmă aceste ocoliri ale regulamentului trebuie oprite, altfel fotbalul nostru nu va avea nici o șansă de a reveni la fosta glorie. Bine a spus Daniel Stanciu: echipele a doua și a treia sunt pentru a crește juniori, nu pentru a realiza transferuri pe sub mână. Rapid a picat prost pe greșeala lui Copos, iar Iancu a profitat la maxim. Trebuie remarcat profesionalismul conducerii în acest demers. Iancu și-a luat măsuri - a avertizat de dinainte și acum invocă o cauză mai bună, a curățirii fotbalului. După meci, răspunsul a fost prompt și au fost implicați toți care au relații cu presa. Pare mai mult un exercițiu avocățesc. Am învățat din greșelile anului trecut și probabil ne pregătim pentru continuarea luptei pentru palmares. Există acte, dovezi, totul a fost argumentat obiectiv, cu calm. E vorba doar de interese, nu de atacuri la persoană. Dezbaterea se face prin documente, nu prin urlete la televizor. În loc de scandal, e o acțiune firească într-un sistem în care regulamentul se îndoaie după cum trag patronii de el. Aș zice chiar că dacă nu s-ar fi făcut acest pas, am fi părut ipocriți. Indiferent de decizia finală.

Totuși, azi am văzut și reacția opoziției. După zbiereturile avocatului Șiman am nutrit o mică teamă. Explicațiile lui, reiterate mult mai calm de Taban, reprezentantul Rapidului, dacă sunt adevărate, arată că procedura a fost regulamentară. Dubioasă, dar regulamentară. Tare mi-e să nu ne facem de râs și să ne fi pierdut energia degeaba. Și ar mai fi problema compensației. Să nu fim favorizați acum, iar când va fi o problemă importantă, ca de exemplu licențierea, să nu mai părem așa profesionali cum ne portretizează Iancu în acest moment.

Culmea e că probabil și fără Varga și Bălan rezultatul ar fi fost același, pentru că nu jocul Rapidului a fost decisiv, ci o fază fixă și o finalizare de excepție.

28 noiembrie 2009

Primii paşi

Nu, nu mă refer la momentul când un copil învaţă să meargă. Pentru Timişoara, acei paşi au fost făcuţi cu peste un secol în urmă şi cu ceva timp înaintea multora. Mă refer la primii paşi pe care oricine îi face când se apucă de ceva nou. De exemplu când învaţă să citească, când învaţă un joc nou, sau o limbă nouă.

Desigur, nu trebuie să ne referim la un domeniu anerior necunoscut. La urma urmei, când vorbim de Poli, numai de fotbal poate fi vorba. Poate v-aţi săturat de cum vi s-au amestecat hainele în dulap şi v-aţi pus să reordonaţi totul. Sau poate sistemul de operare vă merge ca o râşniţă, e plin de viruşi şi vă face viaţa grea. Vă puneţi şi reinstalaţi Windows-ul. Indiferent de situaţie, sunt sigur că fiecare dintre noi a avut mai multe momente în care a savurat prospeţimea, noutatea obiectului sau a mediului de lucru.

La fel e şi la Poli. De ceva vreme a devenit o echipă încurcată, nespectaculoasă şi aparent neputincioasă. Indiferent de rezultatele bune, trebuie să recunoaştem că am terminat campionatul în genunchi, iar sezonul acesta este sub aşteptările multora, mai ales din punct de vedere estetic. Dusan Uhrin reuşise să rezolve din metehnele echipei, dar a fost oprit chiar în apogeul muncii sale, când Poli ajunsese o echipă spectaculoasă, cu evoluţii chiar dacă nu perfecte, cel puţin încântătoare. Apoi a venit un declin, în care jucătorii păreau ameţiţi de indicaţiile noului antrenor şi obiceiurile lor, pe care Dusan nu le rectificase în totalitate.

Venirea lui Sabău, care a mutat atenţia pe defensivă nu avea cum să ajute lucrurile. Jocul devenise complicat şi încâlcit, lipsit de imaginaţie, lucru taxat şi de tribune. La meciul cu Dinamo, însă, Poli a venit cu o nouă faţă. Nu e vorba că am jucat ofensiv, am jucat exact ce trebuie, dar chiar de la încălzirea de dinainte se putea vedea că ceva e nou. Sabău a profitat de cele două săptămâni pentru a imprima noi elemente echipei. Jucătorii au exersat posesia mingii, prin pase scurte, un-doi-uri, şuturi de la distanţă, care au ieşit de mult timp din repertoriul echipei. Era altceva decât mingile lungi şi fazele pe flancuri devenite exasperante. Ei bine, Poli a venit cu ceva proaspăt luni seara. Nu a fost o ploaie de ocazii, dar e bine pentru început. Dominaţia a fost categorică. Prima repriză a părut mai mult una de antrenament a noilor deprinderi, iar a doua a însemnat şi concretizarea lor.

Totul e simplu, pentru că la început nu ai de lucru decât cu câteva elemente pe care le poţi combina oricum. La fel, încâlceala dispare pentru că simplitatea se opune complexităţii. Iar în final reiese ceva frumos, plăcut la ochi. Şi asta este la urma urmei cel mai important. Pentru că aşa va reveni şi lumea la stadion şi se va bucura de ceea ce este Poli şi jocul de fotbal. I-am auzit pe unii comentatori sportivi revoltaţi de faptul că publicul timişorean este nemulţumit de mersul echipei, în ciuda rezultatelor bune obţinute. Îi înţeleg. Când la emisiunile sportive îţi aminteşti 5 minute că există şi o Poli Timişoara, e normal să nu pricepi cum stau lucrurile de fapt. Publicul timişorean nu e avid după rezultate, ci după fotbalul frumos, jucat cu pasiune.

Trebuie băgat de seamă, totuşi, că nu am făcut decât primul dintr-o serie de mai mulţi paşi, şi că trebuie să fim perseverenţi. Dar se putea oare să fie mai potrivit ca acest prim pas să fie făcut tocmai în faţa rivalilor de moarte? Cum a spus şi colegul meu, nu a fost o confruntare istorică, dar simbolurile au fost prezente. Cavalerii Apocalipsei au făcut prăpăd şi au pârjolit terenul. Ca să te purifici, trebuie să laşi în urmă ce a fost. Ceaţa a închis ca într-un ou stadionul alb-violet, din care să renască (din nou, ca pasărea Phoenix) o Poli mai frumoasă ca până acum. Şi asta e foarte important, faptul că totul se întâmplă în stadion. Fotbalul s-a născut şi trebuie să rămână pe teren.

Dar oare ce va ieşi când coaja se va deschide? Când ceaţa se va ridica, noi ce vom putea vedea?

11 noiembrie 2009

S-a schimbat Iancu?

De-a lungul timpului am observat că sunt tot mai de acord cu declaraţiile lui Marian Iancu, iar in sezonul acesta mi se pare că nu-l mai recunosc.

La început părea că se ia la întrecere cu semenii lui - Becali, Borcea, Turcu etc. - în declaraţii jenante, ce cu siguranţă nu vor reprezenta niciodată spiritul Timişoarei, şi care te fac să te ascunzi de ruşine, când îţi dădeai seama că un astfel de om reprezintă echipa ta iubită. Nu degeaba a fost suspendat de atâtea ori (cred că pe viaţă, nu sunt sigur, niciodată n-am înţeles aceste pedepse ale FRF) şi a primit amenzi cu a căror valoare totală ar fi putut încheia lejer problema cu Mejia.

Sezonul trecut nu a fost meci la care să nu comenteze la adresa arbitrilor aleşi, cu zile înainte de disputarea jocului. Să nu uităm şi o altă tactică parafotbalistică, pe cât de inutilă, pe atât de perfidă: anunţarea interesului pentru un jucător în preziua meciului. Numeroşi foşti şi actuali angajaţi au fost trataţi maliţios, chiar batjocoriţi, de parcă n-ar fi făcut nimic bun pentru club.

Chiar şi când eşti de acord cu el, peste mai mult sau mai puţin timp se contrazice. A schimbat antrenorii ca pe chiloţi. Totul a fost frumos, până când nu i-au mai plăcut şi i-a aruncat la gunoi. Nu contau realizările fotbalistice sau că pentru viitorul imediat e o decizie proastă. Se abţine ce se abţine, până îl vezi negru la faţă, privirea încruntată dar şireată, superioară, gata să explodeze. Atunci miticul din el răbufneşte. Numai amintiţi-vă cum l-a dat afară pe Balint, după meciul cu Urziceni. Sau ce a avut de spus la adresa lui Uhrin, după un an şi jumătate de colaborare.

Totuşi, parcă în ultima vreme s-a schimbat. Încă îi contest abilităţile manageriale. Numai uitaţi-vă la strategia de vânzare a biletelor din jocurile europene. De cât să dea degeaba din gură acuma că s-a stabilit ora jocului cu Dinamo, aş prefera să facă ceva mult mai util, cum ar fi să pună bilete cu loc. Au 2 săptămâni să pregătească toate detaliile organizatorice ca să nu se creeze îmbulzeală la ora meciului. Dar să vedem dacă e capabil. Dar a acceptat până la urmă să-şi recunoască greşeala. Ceva total necaracteristic. Chiar dacă aparenta sa bunăvoinţă are şi motive ascunse, ideea că s-a schimbat rămâne.

Şi ce e cel mai important, în opinia mea, e faptul că susţine antrenorul, cu toate că tribuna strigă altceva. E chiar surprinzător. Cel puţin Dusan era iubit de public. Ba mai mult, patronul a schiţat şi un plan de bătaie pe următorii 5 ani, anunţând că este interesat de continuitatea echipei pe termen lung. Sunt total de acord cu ce zice în cel mai recent comunicat. Din partea a doua adică. Pe cei cu policard îi compătimesc.

Sigur, sunt doar vorbe, iar după cum m-a obişnuit domnul Iancu, aştept ca din moment în moment să se contrazică. Şi că va şi pune în aplicare acest plan rămâne de văzut. Va rămâne oare consecvent sau va răbufni? Măcar să ţină până la.... să zicem sfârşitul turului viitor. Ştiu, sunt optimist.

Având în vedere că urmează cel mai important meci al sezonului, acesta va fi primul său test. Să vedem ce va zice atunci.

31 octombrie 2009

Să nu fim supăraţi

Se întâmplă rar, dar iată că sunt de acord cu Marian Iancu:

Nu sînt supărat că am pierdut, am jucat cu foarte mulţi tineri şi nu are de ce să îmi pară rău. [...] Nu îmi doream să părăsesc Cupa, chiar dacă ea nu ne-a tratat serios. De două ori am ajuns în finală, de două ori am fost furaţi. (Sursa)


În vară, după terminarea meciului de la Târgu Jiu, când se auzeau zvonuri cum că Poli riscă să fie exclusă din următoarea ediţie a Cupei, spuneam că nici nu ar trebui să ne mai înscriem. Este o competiţie de toată jena (cu toate că anul acesta se încearcă unele îmbunătăţiri), ce nu merită nervii trăiţi în acea seară pentru un simplu trofeu. Iar motivul asigurării unui loc de Europa League nu mai este suficient la aşteptările noastre de acum. Aşa că eliminarea aceasta nu mă supără prea tare.

S-a mizat pe tineri şi ar fi putut fi frumos. Deşi nu s-a declarat în mod explicit, echipa este în schimbare. S-a renunţat deja la bătrânul Bădoi. Borbely nu mai e mijlocaşul nelipsit de sezonul trecut, cu toate că nu înţeleg de ce nu i se face vânt o dată. La fel, Stancu e mai mult rezervă. Fraţii Karamyan, chiar dacă şi-au prelungit contractul, par tot mai epuizaţi şi nu ştiu cât de utili vor fi pe viitor.

În acelaşi timp, mulţi tineri şi-au asigurat prezenţa în echipă, chiar dacă nu neapărat în postura de titulari siguri: Ionescu, Mera, Scutaru, Bourceanu. Acestora li se pot adăuga Goga şi Curtean, care deşi nu sunt chiar nou-veniţi au un aport mai mare decât în sezonul trecut. Bonfim s-a transformat în marea surpriză după ce părea a fi doar un alt transfer ratat. Încet, încet urmează Chiacu, şi, să sperăm, tânărul Christian de Jesus Mejia.

În orice caz, sunt multe schimbări faţă de anul trecut, unele având loc chiar pe parcursul turului. În aceste condiţii locul 1 mi se pare chiar un rezultat surprinzător, ca să nu mai vorbim de eliminarea deţinătoarei Cupei UEFA. E drept că aici intră şi norocul. Tactica defensivă imprimată de Sabău poate oricând să eşueze într-un mod catastrofal. Ce s-ar fi întâmplat dacă Pantilimon n-ar fi fost îngerul nostru păzitor la Cluj? Tot la fel de adevărat e şi faptul că unele alegeri ale antrenorului le înţelege numai el. Dar să-i dăm crezare şi de data aceasta patronului: nu a apucat încă să cunoască întreaga echipă. E şi greu. Are de ales din unul din cele mai numeroase loturi din ţară, compus din tineri care încă nu şi-au arătat adevărata valoare, fosile care nu mai au ce căuta pe aici, atacanţi care au când serii de meciuri furtunoase, când nopţi secetoase.

Să-l înţelegem pe Sabău. Nici Uhrin n-a avut un prim sezon excepţional. Deja îmi sar în minte meciuri celebre cu Mioveni sau Craiova. Atunci am prins cu chiu cu vai un loc 6. Momentan - suntem lideri. Mă bucură faptul că Iancu îi acordă încredere. Cel puţin din declaraţii aşa se înţelege. Să vedem dacă de această dată chiar îşi doreşte un plan pe termen lung pentru Poli. Va fi un sezon greu, încrâncenat, ce nu are cum să producă extaz în tribune. Cu puţin noroc, lucrile s-ar putea schimba în retur. Dacă nu, măcar sezonul viitor. Dacă nici atunci....

Google+