Se afișează postările cu eticheta Avancronici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Avancronici. Afișați toate postările

3 iunie 2017

Avancronică: ultimul meci

Acum cinci ani scriam o avancronică cu același titlu: „ultimul meci”. Atunci era vorba de ultimul meci al unei ere - „era Iancu”.

După un sezon de liga a doua teribil de anost, cu singura sclipire fiind meciul de cupă împotriva Stelei, ultima etapă nu mai conta pentru nimic important, Poli fiind în același timp promovată și îngropată. Explicam atunci că miza e una simbolică, că e șansa ca pentru prima oară în perioada cu Iancu patron, Poli să nu termine pe locul doi, ci pe prima treaptă a vreunei competiții.

Și acum ar putea fi ultimul meci al unei „ere” - cea începută după acea partidă. Asta în cazul scenariului cel mai tragic. Mai important decât atât, e meciul ce poate încununa munca unei echipe extraordinare de-a lungul unui sezon incredibil. Laudele au tot curs pe parcursul ultimului an și contextul e știut de toată lumea. Dar fără o victorie la Mediaș (sau o conjunctură favorabilă, puțin probabilă), toată munca și mirificul se vor risipi și vor rămâne doar o nouă amăgire în sufletul suporterului polist.

În 2012 diferența între primul loc și al doilea a fost făcută la chiar ultima fază, când Boștină obținea un penalty acordat ușor, pe care Popovici îl transforma, obținând egalul necesar. Echipa de azi a surprins de fiecare dată când nimeni nu mai credea și doar așa a ajuns în poziția ce părea de neimaginat la începutul sezonului. Acum cinci ani, în condiții vitrege, Poli reușea ceea ce n-a reușit în toată perioada Iancu (simbolic, după cum spuneam). Acum, la fel, sper ca în aceste condiții aproape imposibile, Poli să reușească ceea ce n-a reușit în precedenții patru ani de perindare între primele două eșaloane.

Hai Poli!

19 mai 2017

Avancronică: Finala

A fi sau a nu fi? Cam asta e întrebarea în jurul căreia se învârte clubul zilele acestea. Retrogradarea e practic sinonimă cu desființarea, astfel că aproape toate energiile trebuiesc canalizate spre meciul de marți cu Pandurii.

Dacă meciul cu Astra a putut fi sacrificat cu ușurință, cu finala împotriva lui Dinamo lucrurile sunt mai delicate. Dacă forțăm, riscăm să nu fim într-o formă prea bună în confruntarea capitală cu Pandurii. O înfrângere ar fi catastrofală în foarte mare măsură. Deci o gândire precaută ar îndemna să abordăm finala cu jucători mai dispensabili sau care se recuperează mai ușor.

Doar că mirajul unui trofeu e greu de ignorat. Sunt aproape cincizeci de ani de când Poli n-a mai câștigat un trofeu. Sunt generații de poliști care au gustat de mai multe ori amărăciunea de a fi atât de aproape, dar niciodată învingători. A apărut această șansă miraculoasă, ar fi păcat să nu dăm tot ce putem.

Ionuț Popa spunea de Cânu și Croitoru că sunt prea bătrâni și că trebuie să îi menajeze pentru meciul de play-out. Aș zice că tocmai vârsta îi obligă să joace în ceea ce e foarte probabil ultima lor finală și șansă la un trofeu. Cânu a declarat după un meci că ar renunța la cupă pentru evitarea retrogradării, dar pe Croitoru nu îl văd să nu fie cu banderola pe braț la meciul de sâmbătă.

Există riscul să ne dorim prea mult și să nu obținem nimic, ba mai rău, să tragem cortina. „A fi sau a nu fi” are un sens cât se poate de precis.

Dar să întoarcem contemplarea pe dos. Dacă ne odihnim cu Dinamo și totuși pierdem cu Pandurii? Regretul va fi enorm - și retrogradați și fără să ne fi jucat șansa - iar alinarea nu o vom găsi pe nicăieri. Invers, dacă ne batem pentru trofeu, dar retrogradăm, măcar ne-am putea consola că am încercat ceva.

Chiar și cu evitarea retrogradării, lucrurile sunt departe de a fi rezolvate. Problemele financiare sunt încă mari și nu avem absolut nici o garanție pe viitor, nici pecuniară, nici fotbalistică. Sigur, ar fi o performanță miraculoasă având în vedere conjunctura acestui sezon, dar peste ani va fi uitată și va rămâne doar în inimile celor câteva sute care au fost mai apropiați echipei. În antiteză, poate nici retrogradarea nu va fi finalul, dacă se va rezolva legea finanțării sportive și autoritățile locale vor putea redresa clubul. Vorbim doar speculații, bineînțeles. Ba poate că va fi bun și un egal cu Pandurii, în funcție de celelalte rezultate.

Personal, întotdeauna aș merge pe varianta pe termen lung. Îmi doresc un club sustenabil. Doar că după aproape cinci ani nu avem așa ceva și nici nu se întrezărește ceva la orizont. Singurul lucru cu care se poate lăuda ACS Poli în afara unor bucurii sporadice e continuitatea oferită fotbalului timișorean, dar pe de altă parte salvarea de la retrogradare ar însemna doar continuarea unei conduceri deficitare și continuarea agoniei supraviețuirii. Eu unul, nu văd nimic încântător în asta. Un trofeu în schimb, nu doar că ar însemna o mândrie pentru suporteri și oraș, dar ar da un sens acestor cinci ani în derivă, și ar pune bazele unei continuări cu adevărat sustenabile, atât ca simbol, cât și ca imagine și ca bani. Ar fi ceva ce nu se poate șterge cu buretele sau acoperi cu sloganuri pe pereți.

La urma urmei de ce trebuie să gândim binar - ori una, ori cealaltă. Nu am făcut-o până acum, de ce am face-o, vorba proverbului... „la mal”? Oricine va intra sâmbătă, fie că e Croitoru, Bocșan sau Haruț, vor avea în față o ocazie unică. Nu trebuie să conteze nimic altceva, decât să dea absolut totul. Și apoi să-l dea și marți.

Suntem - și mai ales jucătorii sunt - în fața încununării muncii de-a lungul unui sezon excepțional. Nu acum e momentul să ne menajăm. Acum e momentul să dăm tot ce a mai rămas. A fi sau a nu fi glorioși? Asta e întrebarea!

Hai Poli!

29 iulie 2016

Mini-avancronica unui nou sezon de Liga 1

Chinurile facerii unei decizii oricum neplăcute, dar transformate într-o scenetă jenantă între LPF și FRF, s-au încheiat ieri. Poli va evolua în L1 începând chiar de mâine, când jucăm în deplasare cu Dinamo, de la ora 21.00.

Între timp, situația finanțării este neschimbată de la ultima contemplare, investitorul Tudose, cu limba sa dulce/tăioasă, încercând în continuare să găsească o cale de a se proteja în fața unei decizii îndreptate împotriva clubului în recursul vs Curtea de Conturi. Ba mai mult, Miculaș își asumă autoritatea de a spune că Poli nu are nevoie de un investitor. Și normal cumva, că e puțin probabil ca un investitor privat să-l mai rețină în organigramă. Pe deasupra, tot Miculaș clamează cu siguranță că penalizarea de opt puncte pentru neîndeplinirea baremului e ca și stearsă via unei acțiuni viitoare la TAS.

Până să vedem cum se va soluționa și această tevatură, ar merita să aruncăm un ochi asupra unsprezecelui probabil de mâine. Echipa din prima repriză cu Sebișul a arătat astfel:

Straton - Sorescu, Cânu, Şeroni, Neagu - Artean - Bărbuț, Croitoru, Cârstocea, Vădrariu - Elek

Din cei intrați în a doua repriză, singurul pe care l-aș vedea cu o șansă de titularizare e Scutaru - asta cu condiția unui contract valabil. Nu știu dacă mai apare cineva peste noapte, dar nu văd cine ar putea să tresară și să plonjeze direct în primul unsprezece. De fapt văd, dar prefer să n-o facă.

Faptul că începem cu un meci în care nu ni se dă nicio șansă este ok. Dinamo vine pe spinarea unei victorii dominante în fața campioanei Astra, noi venim de nicăieri. Pentru L1, avem un lot (sub)mediocru, lipsit de fotbaliști de valoare: doi jucători la 36 ani, doi proaspăt reveniți la nivelul L1, trei fotbaliști de L2, alți trei jucători care au evoluat (slab) anul trecut în prima ligă și un junior. Chiar și așa, dacă aș crede că suntem mental pregătiți pentru acest meci, aș zice că e absurd să n-avem nicio șansă, dar mă îndoiesc că vâltoarea ultimelor săptămâni n-a afectat și jucătorii. Ideal ar fi să jucăm fără presiune, cât mai defensiv, și să avem energia de a lupta nouăzeci de minute. N-avem nevoie de puncte acum, dar am avea nevoie de o atitudine pozitivă și de un rezultat decent pe care să construim în etapele următoare.

Mai departe, sper doar să nu ne hazardăm în achiziții. Dacă există doi, maxim trei jucători de suficientă calitate cât să intre direct în primul unsprezece, ok, hai să-i aducem. Dar altfel, orice permutații deosebite la nivelul lotului vor face mai mult rău decât bine. La situația noastră din clasament avem luxul de a nu forța limitele competențelor administrative și manageriale, să ne regrupăm cu ce avem și să facem tot posibilul ca iarna să ne găsească într-o oarecare ordine. Am mutat destul la nivelul jucătorilor, e momentul în care trebuie să ne ocupăm și de celelalte aspecte care țin de succesul unui club sportiv - oricum turul de campionat are toate șansele să fie un calvar.

Dacă Tudose acceptă proiectul, atunci, se știe, are deja un trio pregătit cu Edi Iordănescu, Ionuț Popa și Massimo Pedrazzini, dublați la nivel administrativ de Aurel Damian (impresar) și Renzo Rossi (manager sportiv). Dacă nu, tot trebuie să completăm rândurile, deși nu sunt optimist cu privire la perspective. Important e să ne mișcăm constructiv, cu privire măcar la un termen mediu. Altfel, putem să ne luăm stânca și să găsim alt deal pe care s-o împingem.

P.S. Instalarea lui Sorin Drăgoi, actualul city manager, ca președinte la club nu bate înspre o continuare a pistei Tudose. Chiar dacă Drăgoi vine cu o reputație destul de bună, reprezintă încă unul din șirul președinților de la Poli fără mare experiență în sectorul sportiv - exceptând, e drept, poziția de vicepreședinte al Federației Române de Golf.

4 decembrie 2014

Avancronică: Poli - Reșița

Printr-o fericită coincidență, ultima etapă a anului programează un derby bănățean, ba chiar mai mult de atât, un derby bănățean între două dintre principalele candidate la promovare. Am avea o revanșă de luat după destul de dureroasa înfrângere de la Reșița din tur, dar, fără să fac apel la clișeul declarațiilor oficiale, aceasta cade pe locul doi.

Lucrurile sunt cam pe dos față de întâlnirea precedentă. Atunci noi eram echipa urmăritoare, iar înfrângerea ne făcea să ne punem serioase întrebări în privința promovării. A urmat însă o serie excelentă de 6 victorii consecutive și 9 meciuri fără înfrângere care ne-au adus la 4 puncte avans. Reșițenii sunt cei care acum trebuie să forțeze o victorie. Acesta ar fi un motiv pentru care spuneam că nu vom urmări revanșa, mai ales că deja cunoaștem pragmatismul lui Alexa ca antrenor. Pentru noi egalul e bun pentru că vom menține distanța față de adversarul direct, așa că mai mult cam sigur vom sta pe poziții și vom miza pe contraatacuri — arma noastră cea mai bună de doi ani încoace și acum cu atât mai mult, pentru că Reșița va fi prima echipă care va veni pe „Dan Păltinișanu” să atace. (Ca o remarcă interesantă, ultima echipă care ne-a pus probleme acasă, a fost tot o vecină din Banat, Caransebeșul)

Dar să nu fim naivi să credem că rosso-nerri vor tăbărî la poarta noastră din primul minut, lăsând apărarea larg deschisă pentru ca noi să profităm. Dimpotrivă, elevii lui Oprița vor fi prudenți, după cum reiese și din declarații. Nici pentru ei nu e un meci capital. Mai sunt destule etape, iar 4 puncte se pot recupera oricând, mai ales că ne mai așteaptă încă două întâlniri directe în play-off. Pentru reșițeni, mai important decât victoria, este să nu piardă, pentru că o diferență de 7 puncte e mult mai greu de recuperat, mai ales din punct de vedere psihologic.

Așadar, sunt toate premisele să avem parte de un meci în care va domni prudența, dar asta nu înseamnă neapărat că va fi și plictisitor. Chiar de nu-mi fac mari speranțe, mi-aș dori totuși să avem parte de un public ceva mai numeros, măcar ca cel de la meciul din tur, când a fost o atmosferă frumoasă. Dar, fiind perioada friguroasă, mai bine îmi amân așteptările pentru meciurile din play-off.

Ca o părere personală, chiar de ultimele 3 meciuri au fost mai puțin reușite, nu cred că suntem pe o pantă descendentă ca joc. Dimpotrivă, mi se pare că jocul a ajuns acum câteva meciuri la un punct maxim, după care s-a plafonat. Faptul că rezultatele s-au aranjat în așa fel, cu o serie bună și una mai puțin bună, mi se pare mai mult o întâmplare. De exemplu, rezultatele de la Pâncota (1-0), respectiv Caransebeș (0-0), ar fi putut fi invers, deși condițiile au fost asemănătoare, iar calitatea jocului cred că a fost cam la același nivel. În plus, e natural ca o serie foarte bună să se termine la un moment dat, mai ales acum la sfârșit de an, când s-a instalat frigul, oboseala, iar terenurile sunt tot mai proaste și echipele mai arțăgoase. În orice caz, pentru meciul de sâmbătă contează mai mult forma de moment, dar eu cred că nu vom pierde. Dacă vom câștiga, cu atât mai bine!

Și pentru că astăzi se serbează 93 de ani de la înființarea clubului de fotbal al Politehnicii din Timișoara, le urez tuturor poliștilor, indiferent de ceea ce simt ei în acest moment, să vibreze în violet, să-și amintească de momentele dragi alături de Poli și să nu-și piardă speranța că într-o zi vom regăsi cu toții ceea ce am pierdut. 93 de ani de tradiție nu au cum să moară, indiferent de interesele altora.

Hai Poli!

18 iulie 2013

Avancronică: Poli - Dinamo

Ce scurtă a fost vara după 2 ani în care suporterii poliști au suferit în mediocritatea ligii secunde, dar mai ales după 2 ani de momente tensionate provocate de factori externi. Dar în sfârșit am revenit! În vârful performanței românești, în prima ligă, ce acum e într-o stare mai haotică decât acum doi ani. Tocmai această conjunctură ne-ar putea fi benefică. Lipsiți de stresul luptei la locurile fruntașe, și ajutați de situația dificilă a celorlalte competitoare pentru evitarea retrogradării, Poli se poate concentra pe solidificarea unei echipe competitive, dar și a unui club mai durabil. Iar suporterii pot trăi parcursul acestui sezon meci cu meci.

Sorții au făcut ca prima etapă să fie cum nu se putea mai bine pentru noi. Era nevoie de un meci acasă, cu o echipă puternică pentru a porni campionatul cu o ambiție mai mare, cât și pentru a stârni interesul iubitorilor de fotbal. Iar Dinamo e candidatul perfect: pe lângă vechea rivalitate, dinamoviștii se află și ei într-un moment mai greu, având o echipă cu mulți tineri fără experiență, astfel că putem spera la o surpriză plăcută în privința rezultatului.

N-am să mai spun cât de important este un meci cu Dinamo, dar am să remarc două dueluri interesante de care vom avea parte în teren. Primul este cel al fundașilor centrali, colegi de generație la Poli, Scutaru revenit la Timișoara, în timp ce Luchin va purta banderola pentru dinamoviști. Al doilea duel este în atac, acolo unde îi avem pe exponenții generației născute în 1995, campioni naționali cu selecționata sub-16 a Timișului. E vorba de Cristi Bărbuț, care va debuta în prima ligă chiar în tricoul lui Poli, respectiv Dorinel Rotariu ce evoluează încă de sezonul trecut la Dinamo.

Avem dezavantajul clar al experienței, cu mulți alți debuntanți în prima ligă, dar acesta poate fi contracarat prin ambiție și organizare. Rămâne de văzut cât de mult va conta degradarea omogenității datorată noilor veniți la echipă, dar numai Velcea poate știi cel mai bine pe cine să trimită în teren. Din păcate, tocmai finalizarea este capitolul cel mai slab, deși aceasta contează foarte mult într-un joc bazat pe contraatac. Dar poate vom avea noroc și cred că meciul este deschis oricărui rezultat.

O victorie, dar mai ales un joc ambițios vor conta mult în viitorul acestei echipe, mai ales când îmi amintesc de debutul fostei Poli AEK, ce bătea în Ghencea chiar în al doilea meci din Divizia A.

Hai Poli!

7 martie 2013

Avancronică: UTA - Poli

E greu când ai 3 luni să te pregătești pentru următorul meci oficial, mai ales când e vorba de o confruntare cu UTA. Indiferent de care este opinia suporterilor legat de acest meci, pentru jucători cu siguranță că are o încărcătură specială. E un meci mai mediatizat ca oricare altul din acest sezon, așa că orice prestație notabilă poate însemna mult în cariera lor. În plus, pentru mulți dintre ei, meciul din tur a fost meciul cu cel mai numeros public în care au jucat, chiar de au fost numai câteva mii.

A fost și un cantonament lung, cu multe meciuri de pregătire, în care fiecare a dat tot ce a putut pentru a demonstra că merită să fie în echipă. Așa că, pe undeva, era de așteptat rezultatul din ultimul amical, în ciuda unei sesiuni de pregătire aproape perfectă. Sper doar că acest simptom psihologic să nu apară și vineri, sau să fie trecut cu bine. Un eventual gol rapid ar putea aduce descătușarea a 3 luni de pregătiri și așteptări.

Cam acesta cred că e singurul impediment în drumul spre victorie, poate și blazarea, dar nu cred că e cazul. Cât despre echipă, sunt convins că Velcea va introduce același prim unsprezece ca în ultimele amicale (dacă nu vor fi probleme medicale). A fost o campanie de pregătire prea riguroasă ca să fie loc de surprize. Așadar Pap și Goge vor fi cei doi jucători sub 21 de ani din teren. Mă aștept chiar și la aceleași schimbări, deci probabil vom asista la debutul lui Bărbuț în liga a doua.

Sper ca la final să nu discutăm decât despre eroii acestui meci.

Hai Poli! Succes!

30 mai 2012

Avancronică: ultimul meci

După ce n-am reușit să batem singura contracandidată la primul loc, apoi - și mai rău - am luat bătaie de la rivalii de moarte și am luat parte la întâlnirea de tristă amintire cu Luceafărul, m-am resemnat cu gândul la eternul loc 2 pe care l-am ocupat de atâtea ori în "era Iancu". Am vizionat fiecare meci ca pe unul de sine stătător, fără să mă intereseze poziția în campionat sau diferența de puncte față de celelalte echipe.

M-am bucurat de un joc tot mai precis, disciplinat tactic, în meciurile mai grele de la Târgoviște și Argeș, precum și o dominare foarte plăcută în partidele de acasă în care m-a încântat atitudinea tinerilor promovați de la echipa secundă, dar și dezinvoltura lui Rocha și Popovici. Și așa se face că, nici nu știu cum, am egalat Bistrița trecând pe primul loc în clasament, grație atât golaverajului superior, cât și rezultatelor directe favorabile nouă, ceea ce face a meciul cu Râmnicu Vâlcea să fie mult mai important decât pare la prima vedere. O victorie în fața oltenilor, înseamnă și câștigarea seriei.

Știu că e greu ca acest lucru să șteargă din amărăciunea vremii, dar eu consider că nu ar trebui să plângem după ratarea unei promovări în loc să ne bucurăm de câștigarea unei serii cu 15 echipe și jumătate. La o adică pentru ce ne-am bucura mai mult: pentru câștigarea titlului sau pentru calificarea în grupele Champions League unde nu putem obține nici măcar un punct? pentru câștigarea grupei de calificare, sau pentru calificarea la campionatul european unde nu suntem în stare să batem o echipă care se dă la o parte?

Voi ce preferați? Să vă bucurați de victoria echipei de suflet, care prin muncă și voință a reușit să arate în ciuda circumstanțelor că e mai bună pe teren ca toate celelalte, sau să deplângeți faptul că la anul nu vom juca într-un campionat de fotbal penibil de slab și de corupt? La o adică, actualii jucători, mulți dintre ei crescuți de Timișoara, au o mare șansă să fie primii care să ocupe primul loc la final de campionat de mulți ani încoace. Ei pot reuși în aceste condiții vitrege, ceea ce n-au reușit alții în vremurile de apogeu ale grandomaniei lui Iancu.

Eu cu siguranță nu vreau să ratez acest moment istoric!

Hai Poli!

19 aprilie 2012

Avancronică: Poli - UTA

Ultimul meci? Așa să fie. Pentru că e de cuviință ca fotbalul românesc sa moară acolo unde s-a născut.

Rivalități sociale, transpuse în teren într-un meci bărbătesc de care pe care, nu își mai au farmecul, nici rostul, pentru că fotbalul nu mai este un sport. Este o afacere meschină, un vârtej al banilor murdari, sub cârma orgoliilor unor bandiți și mafioți. Jucătorii sunt marfă pentru export de carne vie, iar suporterii niște animale ce mai bine ar sta acasă să vadă meciul la televizor ca să mai crească audiențele.

În aceste condiții să nu ne mirăm că localități obscure obțin rezultate în campionatul național, în timp ce centre vechi fotbalistice se sting. Mai mult, faptul că Timișoara, care a ajuns în ultimii ani un centru puternic la nivel juvenil riscă să rămână fără echipă în primele 3 ligi, este o situație fără logică, simptom al unui fotbal bolnav, incurabil. Să moară, deci!

Sper ca jucătorii ce vor intra pe teren să simtă contextul situației, să se întoarcă la rădăcinile fotbalului dând dovadă de plăcere pentru sport și pasiune pentru competiție, astfel încât să avem parte de un meci de fotbal adevărat. Ultimul.

Hai Poli!

12 aprilie 2012

Avancronică: Severin - Poli

Nu prea are nici un sens să mai scriu avancronici având în vedere situația de la club, dar trebuie să rămânem profesioniști, chiar de suntem amatori....

Principala miză pe care o văd eu la acest meci e acela de a confirma distanța între noi și restul ligii. Jucăm în deplasare la locul 3, deci un rezultat bun ar pune capăt oricărei discuții. Lipsa unor jucători n-ar trebui să fie motiv de îngrijorare în privința rezultatului. Goga și Gorobsov oricum n-au prea jucat în meciurile precedente, Lepmets n-a prea avut ce apăra, iar Kirev nu e un portar rău. Sper să joace în special jucători crescuți de club, dar oricum nu prea sunt alternative. Sunt curios dacă va schimba Velcea ceva pe partea stângă.

În rest, să treacă mai repede timpul și să vină meciul cu UTA!

Hai Poli!

7 aprilie 2012

Avancronică: Poli - Alba Iulia

Practic mai avem un singur meci important în acest campionat, restul putând fi tratate drept antrenamente oficiale în care se pot dezvolta mai mult relațiile de joc și implementarea noului sistem tactic. Așa va fi și meciul împotriva Unirii Alba Iulia, o echipă de mijlocul clasamentului, ultima din plutonul urmăritor, la 4 puncte de locul 10, dar și la doar 6 de locul 3.

Ca detaliu inedit, pe banca violeților va sta Stoicov, profitând de plecarea secundului Rotariu și de suspendarea lui Velcea, care va vedea meciul din tribune. Stoicov va continua în dublul rol de secund la echipa mare și principal la cea mică, până când aceasta va scăpa matematic de retrogradare, după care îi va ceda locul lui Roberto Ivan.

Revenind la meci, va fi interesant ce 11 va trimite Velcea în teren. Dacă în primele 3 etape a folosit aceeași jucători - în limita suspendărilor, modificările din meciul cu Bistrița au fost neinspirate. Unii jucători ce au jucat mai puțin au arătat că merită să fie titulari, cum ar fi cazul lui Ricketts, în dauna celor care au evoluat mai slab. Astfel că va fi o decizie destul de grea și mă aștept la ceva modificări față de meciurile de până acum.

În orice caz, ne așteptăm la un meci frumos de duminică după-masa. Paște fericit celor ce sărbătoresc!

Hai Poli!

3 aprilie 2012

Avancronică: Poli - Gloria Bistrița

Sfârșitul nu vine de pe o zi pe alta așa cum ar crede unii mai prăpăstioși. Cât timp ne este dat voie să jucăm fotbal, Poli merge înainte.

În acest context, miercuri seara de la ora 19 va avea loc cel mai important joc al seriei. După ce au mers cot la cot până acum, doar golaverajul alternând poziția celor doi lideri autoritari, a sosit vremea întâlnirii directe. Cum 18 etape nu au putut departaja colegele în suferință, acest meci poate fi decisiv. Ne așteptăm la o confruntare bărbătească, plină de ambiție, care să stabilească cine e mai bun.

La urma urmei la asta se rezumă totul - un meci de fotbal, care nu are nici o altă miză decât aceea de a fi mai bun ca adversarul. Nu are nici o legătură cu nici o licență, cu nici o federație, nici cu Iancu, nici cu autoritățile locale. Din păcate, depindem de toate acestea și de aceea extind și eu invitația de a merge la meci în număr cât mai mare: să le arătăm că vrem fotbal!

Hai Poli!


PS. Mi se par excelente cuvintele eroului din ultimele etape, Alex Popovici, care cred că are calitățile de a deveni un viitor simbol al fotbalului timișorean:

"Sunt sigur ce înseamnă acest club pentru mine, pentru că am copilărit la 5 metri de locul unde sîntem, am 7-8 ani la club ca profesionist, şi mi-am dorit dintotdeauna să joc la Poli, fanii să-mi cînte numele. [...] Pot spune că sunt însă mai ambiţios ca niciodată. [...] Acum îmi doresc să jucăm cît mai bine, să ajut cît mai mult. Tot timpul jucăm de plăcere." (sursa)

"Poli de astăzi este o adevarată familie. 7-8 jucători am crescut impreună la juniori, la tineret, apoi la echipa a doua și acuma la prima echipă. [...] Ar fi păcat ca acest grup să se destrame. Toți trebuie să ințeleagă că Poli e a orașului și că Poli trebuie susținută." (sursa)

21 martie 2012

Avancronică: Poli - Slatina

A trecut săptămâna și avem deja etapa a doua din retur, primul meci oficial de acasă din anul 2012. Mă întreb în ce stare o mai fi stadionul după troienele de zăpadă sub care a stat în ultimele 3 luni.

Oaspeți vor fi cei din Slatina - ALRO mai exact, pe cei de la FC Olt urmând a-i întâlni etapa viitoare în deplasare. Cele două concitadine s-au întâlnit direct în prima etapă. Dacă în tur, ALRO pierdea în mod surprinzător cu 2-1, de atunci lucrurile s-au mai schimbat. ALRO și-a luat revanșa câștigând cu 3-0 și au ajuns în plutonul urmăritor, ducând o bătălie "aprigă" pentru ultimul loc pe podium. FC Olt în schimb, au rămas în coada clasamentului unde încearcă să scape de retrogradare. 6 puncte din următoarele 2 meciuri ar trebui să fie țelul nostru, pentru a arăta că avem o echipă cu ambiții de prima ligă și pentru a ne așeza pe cai mari înainte de meciul decisiv cu Bistrița.

2 schimbări vor fi cu siguranță în angrenajul echipei. Gorobsov și-a ispășit suspendarea și va lua mai mult ca sigur locul unuia dintre colegii săi din linia de mijloc. Asemeni, Goga, revenit la parametri normali, va fi titular în atac. De văzut cine va trebui să treacă pe bancă.

Hai Poli!

16 martie 2012

Avancronică: FC Bihor - Poli

Incredibil, dar adevărat! După nenumărate zile, avem din nou un meci oficial! Din păcate acesta este umbrit de lucruri mult mai importante ce se desfășoară în viața Politehnicii. În fața unui viitor incert, fotbalul este în acest moment pe locul 3, dacă nu chiar mai jos. Totuși, vestea de azi prin care se înlătură orice dubiu asupra deținătorilor palmaresului aduce un strop de speranță că salvarea se poate realiza.

Dar revenind la ceea ce e cu adevărat important, deplasarea la Oradea nu va fi ușoară. Bihorenii și-au mai revenit după începutul slab de campionat, iar noi am pierdut 3 dintre cei mai importanți jucători din tur. În plus au apărut jucători noi, fără experiență și mai e și sistemul tactic impus de Iancu. Astfel, să nu fim surprinși dacă vom avea parte de un meci haotic. Dacă situațiile de gol vor ezita să apară sau dacă ratările se vor acumula, atunci s-ar putea să nu ne întoarcem cu toate cele 3 puncte.

Interesul meu principal e cum arată noua Poli într-un meci oficial cu o echipă mai apropiată valoric și cum se descurcă nou-veniții în echipă. Totuși, la cum îl cunoaștem pe Velcea, cu siguranță nu vor fi surprize. Mai ales acum că nici nu mai are probleme să aleagă cei doi jucători sub 21 ani care trebuie să evolueze obligatoriu. Ilie și Belu sunt, după toate aparențele, titulari incontestabili. Singura necunoscută ar fi trio-ul ofensiv, dar cum nici un atacant în afara lui Goga nu are vreun avantaj față de ceilalți, alegerea nu prea contează. Să pornim cu dreptul!

Hai Poli!

6 decembrie 2011

Avancronică: Poli - Gaz Metan Mediaș

Se pare că am avut noroc la tragerea la sorți. Nu numai că vom juca acasă, dar am și picat cu cei mai slabi adversari posibili. Uitându-ne pe clasament, Mediașul e cea mai slab clasată echipă dintre cele pe care le-am întâlnit în cupă până acum. (Deși, acum nu mult timp cam toate 3 erau cam la aceeași treaptă)

Gaz Metanul are puține argumente în acest meci. Deși au eliminat o echipă germană puternică în Europa League și au făcut o figură frumoasă, acum se luptă mai degrabă pentru evitarea retrogradării. Mai rău, sunt pe o pantă descendentă, neavând nici o victorie în ultimele 5 etape. Pot produce surprize, speculând greșelile adversarilor, iar golgheterul Bawab e mereu capabil să înscrie, dar au a doua cea mai slabă apărare din campionat, după Mioveni. Au primit câte 5 goluri în 3 partide diferite, două dintre acestea pe teren propriu. Din cele 17 puncte, numai 4 au fost câștigate în deplasare, în 9 meciuri.

Balanța stă să se răstoarne în partea noastră, dar fiind un meci de cupă orice e posibil. Singurul inamic suntem noi. Jucătorii sunt deja cu gândul la vacanță, iar pauza aceasta de 10 zile nu cred că a ajutat deloc. E de ajuns o singură greșeală.

Am totuși încredere în Velcea că îi va motiva pe jucători și va reduce din lipsa de concentrare. E un meci important și pentru el. Pustai a fost de fiecare dată sugerat de fani ca o posibilă soluție pentru banca Politehnicii, astfel că acum poate Velcea să demonstreze că e antrenorul mai bun.

Hai Poli!

3 noiembrie 2011

Avancronică: Poli - FC Argeș

În ciuda numelui, FC Argeș este o surpriză deoarece în cei doi ani de la retrogradare nu prea a dat semne că poate reveni, iar sezonul trecut au terminat destul de jos în clasament. După cum se știe, piteștenii sunt de ceva vreme pe podium, fiind câteva etape chiar la același nivel cu noi și cu Bistrița. Totuși, dacă ne aruncăm o privire peste meciurile lor, dintre victorii nu sare mai nimic în evidență, cu excepția unui 3-0 acasă cu Deva, iar în rest apar câteva eșecuri sau semi-eșecuri cu echipe din coada clasamentului, precum și un 1-3 acasă cu actualul lider. În ultimele 5 meciuri au reușit doar 6 puncte, ceea ce s-a reflectat prin depărtarea de cele două locuri promovante, iar cu acest ritm ar putea chiar cădea de pe podium.

La pasa bună prin care trecem, cu siguranță victoria nu este o țintă prea grea. Argeșul pare o echipă pe placul nostru: destul de bună cât să nu se închidă în apărare, și destul de slabă cât să ia multe goluri. Va fi interesant de văzut cum va juca Velcea și pe cine va trimite în teren. După ultimele două meciuri are de unde alege. Sperăm să reușim din nou să legăm 3 victorii consecutive în campionat.

Hai Poli!

25 octombrie 2011

Avancronică: Poli - Steaua

De vreo 5 ani Steaua este o glumă - bună, proastă, amuzantă, asta cum simte fiecare, dar e cu siguranță o glumă. Steaua este echipa simbol a fotbalului românesc, a ridicolului și a proslăvirii nonvalorilor.

De aceea confruntarea de joi reprezintă un maxim interes și e o posibilitate pentru actuala generație să scrie istorie. De la revenirea în prima ligă, două meciuri au rămas cu deosebire în memorie: acel 0-1 în Ghencea - prima deplasare a echipei lui Panduru, și 1-8 de acasă. Rămâne de văzut în ce manieră o vor face cei de acum. Fie vor realiza marea surpriză ca deținătoarea trofeului (știu, și eu rămân perplex de fiecare dată când îmi amintesc) să fie eliminată de către o secund divizionară și vor deschide un nou drum pentru Poli, la fel ca în 2002, fie vor muri frumos, realizând că de fapt există totuși o diferență de valoare între jucătorii noștri și ceea ce e în prima ligă.

Există, bineînțeles, posibilitatea să fie un meci anost, ca majoritatea întâlnirilor precedente cu steliștii, dacă vom aborda meciul precaut. Ar trebui jucat cu dezinvoltură și curaj, direct pe poartă, pentru că dacă iei în serios o glumă, riști să pici de fraier.

Am urmărit și eu un meci al Stelei, recenta confruntare cu Rapidul, în care au părut exact ca o echipă de pluton, maniera lor de joc reflectând corect locul 8 pe care îl ocupă. O apărare aglomerată, predispusă la gafe (vezi Geraldo) și cu un Latovlevici ușor de trecut. Atacul a fost aproape inexistent, nici o fază construită, iar pentru asta stă dovadă faptul că în 20 de minute de superioritate numerică nu au trimis nici măcar un șut pe poartă. Au, ce-i drept, jucători care pot înscrie oricând printr-o acțiune personală.

Speranțe avem în mod cert. E o sarcină foarte grea pentru Velcea să aleagă între jucători cu experiență, sau să riște cu alții care ar merita mai mult să joace, dar nu sunt la fel de valoroși. Având în vedere importanța meciului, foarte probabil va merge pe prima variantă. Oricum, în acest meci va conta mai mult ambiția decât valoarea. Să ne vedem cu zâmbetul pe buze!

Hai Poli!

19 octombrie 2011

Avancronică: Poli - Chindia

Deși o nou promovată, era de așteptat ca echipa Chindia Târgoviște să aibă rezultate bune, totul datorită numelui din spatele ei: Gică Popescu. Înființată în 2010, s-a înscris în liga a III-a, reușind să și promoveze, luând astfel fața echipei fanion a orașului - actualul FCM. Sunt astfel principala speranță în a readuce Târgoviștele în primul eșalon, pe care FCM-ul (care atunci se chema Chindia - confuz, știu!) îl părăsea în 1998.

Dacă la începutul sezonului, Popescu era mai rezervat în privința capabilităților echipei, acum și-a mai schimbat părerea și țintește primele locuri, spunând chiar că jocul lor încă poate fi mult îmbunătățit. Chindia se află în acest moment pe locul 5, la doar 3 puncte de noi și cu o linie de clasament echilibrată: 4-3-2. Se remarcă două egaluri cu fruntașele Bistrița și FC Argeș, dar și înfrângerile cu mai slabele Juventus București și CSM Râmnicu Vâlcea. Singura victorie interesantă e cea de la Deva, cu 1-0.

Așadar, o echipă serioasă, ce poate încurca pe oricine din această serie. Va fi un meci greu, pe care nu ne permitem să îl tratăm cu lejeritate. Cel mai mare dușman, rămâne însă situația nesigură de la club. Ideal pentru moral ar fi o victorie ușoară, la cel puțin 2 goluri diferență, și fără gol primit. Pentru asta e nevoie doar de concentrare, atât în defensivă, cât și în fața porții. Cum Goga e suspendat, sper că Velcea va fi exigent și cu ceilalți jucători ce n-au dat randament și să le dea o șansă consistentă altora precum Popovici, Sandu, poate Pătraș.

PS. Poli II va juca sâmbătă de la ora 15 pe terenul Ştiinţa cu Nova Mama Mia Becicherecul Mic. Se anunţă un meci spectaculos pentru că adversarii noştri se aflau până nu demult pe ultimul loc cu 0 puncte, dar au reuşit în ultimele două meciuri un egal la Beiuş şi o victorie în faţa liderului, Recaş.

Hai Poli!

28 septembrie 2011

Avancronică: UTA - Poli

Îmi vine foarte greu să spun ceva despre această meci, pentru că totul se subînțelege, ba chiar unii înțeleg mai bine decât mine - care n-am prins prea multe derby-uri între UTA și Poli - ce reprezintă această confruntare.

În treacăt fie spus, UTA are pretenții de promovare anul acesta, dar rezultatele din acest început de campionat nu prea arată acest lucru. Doar două victorii din șase meciuri, nici una acasă, ci o înfrângere cu Râmnicu Vâlcea - echipă din coada clasamentului - şi 2 egaluri. Totuși, situația lor nu e rea. Sunt pe locul 5, la numai 5 puncte de primul.

Date irelevante, deoarece meciul de vineri e singurul din acest tur care nu ține cont de ierarhii, nici măcar valoarea jucătorilor nu va conta, ci numai ambiția și pasiunea pe care o vor pune în joc, iar consecințele rezultatului în clasament sunt prea puțin importante pe lângă sentimentul trăit de suporterii echipei învingătoare. Tot ce va conta se va rezuma la cele 90 de minute de joc, încadrate ca spațiu în cadrul stadionului "Francisc Neumann". N-or fi mulți timișoreni la Poli (cam tot atâția cât sunt la Arad), dar orice jucător înțelege miza și este împins de la spate de atmosfera din tribune.

Sper ca cei ce vor intra pe teren se vor gândi și la colegii lor de la Poli II și vor răzbuna ieșirea lor nemeritată din grupă. Măcar să pună la fel de mult suflet cât au pus ei.

Hai Poli!

24 septembrie 2011

Avancronică: Poli - Severin

A șasea etapă, încă un meci important. Gaz Metan Severin sunt o surpriză a acestui început de campionat, acumulând 11 puncte și ocupând primul loc la egalitate cu noi și Bistrița. Astfel, încleștarea de mâine este cel mai tare meci al etapei pentru că poate lăsa în urmă una dintre combatante.

Clubul este înființat recent, în urma fuziunii Gaz Metan Podari, echipă ce avea o colaborare cu Academia Gică Popescu, și a CFR Craiova, dând naștere echipei Gaz Metan CFR Craiova. Anul acesta și-au regândit imaginea, schimbându-și numele și mutându-se la Severin, unde suporterii se îndrăgostesc imediat de orice echipă joacă acolo. În orice caz, arată a club serios, cu o oarecare viziune de viitor și care a crescut treptat în puținii ani de existență.

Pe lângă rezultatele din campionat, severinenii au un parcurs bun și în cupă, unde au reușit să se califice în optimi, la penalty-uri, după ce au terminat în 9 oameni în fața Mioveniului. Faptul că au făcut tot atâtea puncte ca și noi pare că este argument suficient ca să ne temem de ei, dar să ne uităm mai atent la performanța lor. Iese în evidență victoria clară cu 3-0 în fața Bihorului, dar în rest au 2 victorii cu echipe slabe și două remize albe cu deja celebrele echipe din Slatina. Dacă ne uităm pe clasament, vedem că cele 11 puncte au fost realizate tocmai cu echipele de pe ultimele 5 locuri. Înfricoșător! Desigur, nu putem trece peste faptul că nu au primit gol. În campionat adică, pentru că în cupă au primit. Dar sunt sigur că Velcea are soluții.

Acestea fiind spuse, cred că a venit momentul să avem și noi de spus ceva mai hotărât. Am arătat că ne putem bate chiar și în prima ligă, așa că acum ar trebui să ne impunem clar. Nu putem merge tot cu victorii trase de păr. Cele trei puncte sunt obligatorii oricum, având în vedere rezultatele Bistriței și Argeșului de azi. Este un meci acasă, venim după o calificare în optimile cupei, deci jucătorii vor avea moralul sus și îl pot ridica și mai mult cu o victorie clară.

Hai Poli!

16 septembrie 2011

Avancronică: Alba Iulia - Poli

E a treia deplasare consecutivă pentru alb-violeți, deci să sperăm că pe lângă problemele de ordin psihologic pe care le acuză staff-ul și jucătorii, să nu se adauge și unele de ordin fizic. Din alt punct de vedere, însă, nu înțeleg de ce e așa mare teamă pentru acest meci. Cel mai mult m-a șocat declarația lui Velcea care l-a descris ca fiind "al doilea din cele cinci meciuri importante pentru noi". Care 5, numai el știe, dar nu văd de ce i se acordă Unirii Alba Iulia o așa mare importanță.

Sigur că vor fi mai motivați împotriva noastră, și că se va vedea experiența multor ani la nivelul ligii secunde, cu câteva perindări în prima, dar dacă ne uităm pe rezultatele din primele 4 etape, nu vedem o candidată serioasă la promovare. O înfrângere cu Bihor, 4 puncte din confruntările cu slătinenii și o victorie împotriva vâlcenilor. Rezultate bune, dar nimic grozav, pare a fi o echipă care poate încurca fruntea clasamentului, dar care nu poate ținti acolo.

E nevoie doar de puțină concentrare ca valoarea jucătorilor să se impună în fața ambiției ardelenilor. Ce mi-a plăcut la Bistrița a fost jocul de pase al echipei, care sper să se repete și acum, iar Velcea să-și susțină prin fapte declarațiile, anume să mai reducă din greșelile personale ale jucătorilor. Legat de componența echipei, aș prefera mici schimbări. Personal, lui Ilie i-aș da o pauză etapa aceasta, dar cum Iovan nu e în lot, nu văd o alternativă, ținând cont de regula celor doi tineri. În orice caz, l-aș cupla cu Scutaru, nu cu Mera. Dar sunt 100% convins că pe Curtean nu vreau să-l văd în acest meci, după prestația lamentabilă de la Bistrița, mai ales când sunt alți jucători ce merită o șansă. Iar în atac nu există nici un jucător care să-și merite postul de titular, dar cred că e bună o rotație de la meci la meci.

Amintindu-ne de precedentele întâlniri, cu multe goluri și trăite intens, ne așteptăm la o confruntare frumoasă. Cu siguranță, pentru doi dintre jucătorii noștri va fi specială.

Hai Poli!
Google+