7 decembrie 2016

Interviu: Narcis Popan

Când am fost la Tomnatic să văd trialiștii noștri aflați în probe la Ripensia, cineva din tribune șușotea că printre ei ar fi unul care o să ajungă în Champions League. Am râs puțin, fiindcă orice altă reacție ar fi fost nenaturală în acel ambient sătesc, orice numai nu premonitoriu pentru cariere mărețe (deși, insist, baza de acolo era de invidiat). Dar m-am și gândit, într-un exercițiu al optimismului rudă cu delirul, despre cine s-ar putea șușoti așa ceva. Singurul care avea vârsta și arătase momente de talent combinat (viteză, tehnică, execuții) dintre cei aflați acolo era Narcis Popan.


Pe Narcis l-am remarcat prima oară la jocul din tur, pe când Poli II, fără vedete, se lua în piept cu Ripensia, în Ciarda Roșie. Văd și acum pasa pe care i-a trimis-o lui Sîntean în repriza secundă, o minge precisă peste apărarea adversă, pe care vârful nostru a fost aproape s-o transforme în gol. După meci, am luat-o la pas înspre casă și am oprit la un market super pe drum. În urma mea au intrat Narcis cu - am presupus - mama lui. Angrenați în discuție și pășind agale, cei doi s-au perindat printre raioane, probabil cu gândul la cina din acea seară. Mi-am rărit și eu pașii, uitând parcă după ce-am intrat, până când au părăsit magazinul. Ce chestie, m-am gândit, cu o oră înainte defrișa flancul stâng al primei clasate din liga a 4-a; acum era doar o zi în viața unui băiat de șaptesprezece ani, care nu e cu capu înfipt în Champions League-uri.

Chiar dacă pleacă mai des din postura de rezervă în acest sezon, cu Velcotă și Vasi greu de scos din flancul stâng, unde preferă să evolueze și Narcis, și-a trecut în cont trei goluri, dintre care unul pe cât de spectaculos, pe atât de important cu CSM Lugoj (video aici, pe facebook). În plus, prestațiile bune l-au readus în atenția lotului național U18, evoluând în octombrie împotriva Turciei. Să-l cunoaștem, așadar, pe Narcis Popan.


CV: Să începem cu ceva simplu: ai frați, surori?

NP: Sunt singur la părinți. Tata e în Germania, eu locuiesc cu mama.

CV: E greu așa?

NP: Nu e foarte greu, tata vine la fiecare două-trei luni acasă, ne descurcăm.

CV: Ai vrea să ai frați sau surori?

NP: Nu, nu, e bine așa! [râde]

CV: Vorbești vreo limbă străină?

NP: Engleză, bine. Am prins de la școală, de la muzică, de la jocuri. Adică FIFA, joc foarte mult.

CV: Cum ai ajuns să joci fotbal?

NP: Eu joc de mic copil, dar nu pot spune că am decis într-o zi să o fac. De când mă știu ieșeam cu copiii – tata îmi lua jucării și eu ieșeam afară să joc fotbal. Prima dată, la șase ani, am mers la școală, la Banatul, și acolo am început de fapt să joc ca lumea. La grupa domnului Tiberiu Brîndescu. Îmi aduc aminte că înainte să mă duc, cu vreo lună, eram în vacanța de vară și cei care erau în clasa I la Banatul, erau generația '98 – deci cu un an mai mare. Ei deja se antrenau în vară. Un prieten de-al meu juca acolo și m-a chemat o dată la antrenamente, că poate joc și eu. A început antrenamentul, eu mă uitam la ei de pe margine, și țin minte că domnul Velcotă s-a uitat așa la mine și mi-a zis: dar tu de cât ești? Păi '99. Hai în teren! mi-a zis, și toți se mirau de mine, ce talent, din astea
[râde]. Eram chiar mic, nici nu mă lua nimeni în serios. Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri.
De atunci am jucat la clasa I, la domnul Brîndescu, dar am fost dat împrumut la domnul Velcotă, adică un an mai mare.

CV: Deci ai început foarte repede.

NP: Da, la șase ani. I-am și zis mamei, dacă nu mă dai să joc fotbal undeva, nu mă duc la școală. Părinții m-au susținut mereu, și lui tata îi place mult fotbalul. Chiar înainte să vin la interviu mi-a trimis un video cu niște goluri.

CV: Și cine vine la meciuri?

NP: Mama vine, nu ratează niciun meci. Chiar dacă îi zic să mai stea acasă, că nu mă prea bagă să joc, să nu vină să-nghețe.

CV: Ce poziții ai jucat de-a lungul vremii?

NP: Am jucat cam toate pozițiile de la mijloc în sus, în afară de atacant: central, ofensiv, în bandă.

CV: Unde-ți place mai mult? Când te-am văzut cu Ripensia ai jucat pe dreapta, dar acum joci pe stânga.

NP: Acolo în bandă, mai mult stânga. Pot să joc și în dreapta, dar preferând piciorul drept, îmi place să intru în interior, de aia mă descurc mai bine pe stânga.

CV: E și greu, fiindcă pe postul tău e Velcotă, care are un plus de experiență. Ai prins meciuri ca titular?

NP: Două sau trei meciuri. [Becicherec, Sebiș, Ighiu]

CV: Ai jucat și când ați pierdut 0-6 cu Ighiu. Ce s-a întâmplat atunci?

NP: Nu știu. Am început foarte bine, în primele zece minute adversarii se întrebau pe unde-i mingea, ce se întâmplă. Dar apoi am luat primul gol, la o pasă între fundașul central și cel lateral, și am căzut moral. Și am luat încă cinci. Am avut totuși multe ocazii,  singur cu portarul chiar.

CV: În ultimul meci cu Ripensia, se aude pe înregistrarea de pe net cum te atenționează Stoicov la golul doi. Cum gestionezi momentele acestea?

NP: Încerc să învăț. Pe teren nu-ți dai mereu seama că greșești. Dar știu că am greșit la acel gol, trebuia să alerg după adversar și nu mi-am dat seama. Jucam în spatele vârfului și eram desemnat să țin alt jucător, dar acel jucător plecase în bandă și intrase altul în locul lui. Eu nu știam că trebuia să fug după el, credeam că trebuie să vină Oprea sau Bîrnoi. În loc să mă duc după el, eu mergeam, sau nu mai știu ce făceam.

CV: Ai dat golul victoriei cu Lugoj, o execuție specială în prelungiri.

NP: Am prins-o bine aia! Am intrat în ultimele douăzeci și cinci de minute, dar am intrat foarte bine.

CV: Ți-e mai greu să intri pe parcurs?

NP: Până acum eram obișnuit să intru doar titular. Mai trebuie să mă obișnuiesc să intru așa în ultimele zece, cincisprezece minute.

CV: O simți ca pe o presiune, că trebuie să dovedești ceva?

NP: Când intri de pe bancă e mai greu, fiindcă jucând ca titular, prinzi mai multă încredere. De pe bancă, chiar dacă ești conectat, nu ai aceeași stare, intri puțin mai relaxat. Asta nu cred că-i așa bine! [râde]

CV: Ai pe cineva care te-a inspirat de-a lungul vremii?

NP: Urmăresc toată ziua fotbaliști pe youtube. Când eram mai mic, îl urmăream mereu pe Ronaldinho, îmi plăcea foarte mult de el. Ba chiar mi-am lăsat și părul să-mi crească așa de mult ca al lui! Mie-mi plac jucătorii foarte tehnici, gen Neymar. Dar mă uit la toți, la Messi, la Ronaldo, la cei care-s în top.

CV: Încerci să și deprinzi ceva?

NP: Tot timpul încerc la antrenamente. Atunci domnul profesor îmi zice să fiu mai serios, dar el nu înțelege că sunt serios, doar că încerc să fac ce fac și ei
[râde]. Uneori, când am timp, mai merg la teren, dar nu prea avem timp – doar duminica, sau sâmbăta când nu e meci.

CV: Cu școala cum e?

NP: Mă descurc. Sunt la Ungureanu, nu am probleme. Cam toți știu că fac fotbal și sunt într-un fel privilegiat. Mai ales că domnul director e fost profesor de sport și înțelege care e situația. Notele-s destul de bune.

CV: Vreo materie care-ți place?

NP: Nu prea, fotbalul. Eventual la engleză îmi place să mă implic mai mult ca la celelalte materii.

CV: Te împiedici peste tot de engleză.

NP: Da, și muzica pe care o ascult e în engleză.

CV: Cât mai ai contract cu clubul? Ce-ți dorești în perioada următoare?

NP: Mai am până în vara lui 2018. Nu cred că se poate întâmpla mare lucru în perioada imediat următoare. Jucătorii care se antrenează la echipa mare sunt prioritizați să joace, deci e greu să mă impun în acest moment. Poate dacă ajung și eu cumva acolo...

CV: Cum a fost experiența de la U18? Ai fost prima oară acum în octombrie?

NP: Am mai fost la U16, acum doi ani, la o dublă cu Ungaria. A fost bine, mă știam cu majoritatea din campionatul de juniori. E altă atmosferă acolo, altă mentalitate, alte condiții – cazare, masă, antrenamente, echipamente, tot.

CV: Pe câți dintre cei de la U15 i-ai reîntâlnit acum?

NP: Nu mulți.

CV: De ce crezi?

NP: Când jucătorii se maturizează, unii fac greșeli, alții nu. Se întâmplă multe la vârsta asta, 15-16-17 ani, e foarte greu să te concentrezi doar pe fotbal.

CV: Ce fel de greșeli fac?

NP: Nu se mai antrenează corect, poate. Că dacă erau la lot la U16, undeva s-a greșit.

CV: Care crezi că e cea mai mare tentație?

NP: Fetele. La vârsta asta fetele-ți iau capul ușor. Nu sunt genul care să meargă în cluburi sau să pierd nopțile.

CV: Mai ai timp de altceva, de hobby-uri?

NP: Nu prea. În afară de școală...

CV: Dar școala nu-i un hobby.

NP: Da, știu, zic doar. De la 8 la 14 merg la școală, iar apoi de la 16 la 18 la antrenament. Ești rupt de oboseală după.

CV: Și mai trebuie să faci și teme!

NP: [râde]

CV: Ce faci când ai o după-amiază liberă?

NP: Mai ies în oraș, cu prietenii. Ne mai jucăm FIFA, în doi e altfel. Dar mai mult cu prietenii mei, adică cei care nu joacă fotbal toată ziua.

CV: Probleme cu accidentările?

NP: Nu prea. La juniori am călcat strâmb o dată și am avut o fractură, când am stat cinci săptămâni.

CV: Ți-e frică de accidentări?

NP: N-am nicio treabă. Dacă se întâmplă, se întâmplă, o luăm de la capăt după aceea.

CV: Te-ai gândit ce-ai face dacă nu ți-ar ieși ca fotbalist?

NP: Probabil tot în fotbal ceva, arbitru, antrenor. Îmi place prea mult, mă uit cât pot de des, numai asta știu să fac foarte bine. Deci tot ceva care să țină de fotbal.

CV: De la echipa mare încerci să emulezi pe cineva?

NP: Nu prea avem contact cu cei de la echipa mare. Poate ceau-ceau, dar nu prea stăm de vorbă.

CV: Mai vin la meciuri?

NP: Nu, doar secunzii, domnul Benga sau domnul Bălu. Cred că a venit o dată Marius Croitoru la un meci, la Colterm.

CV: Și asta e o problemă, când se juca lângă Dan Păltinișanu, puteau veni după un antrenament, mai ales că se joacă vineri acum.

NP: Cam așa.

CV: Ce părere ai despre gazonul de pe Colterm, față de cel de pe terenul 1?

NP: Nu e mare diferență, terenul nu e grozav. Cred că dacă am avea un teren de calitate, ne-am descurca mult mai bine, fiindcă majoritatea suntem tehnici și terenul greu ne încurcă. Ar fi altfel, și la pase, și la tot.

CV: Și față de sintetic?

NP: E altă suprafață, altfel sare mingea. Până te obișnuiești pe sintetic e groaznic. Sunt terenuri în țară care sunt foarte bune. În zona Bucureștiului, la Buftea, la Mogoșoaia, sunt terenuri senzaționale. Ți-e drag să joci pe ele, și mingea cum merge, tot. E o diferență de la cer la pământ. Și ale noastre au perioade când sunt bune – de exemplu, cel de pe Dan Păltinișanu e foarte bun în anumite perioade.

CV: Ai jucat acolo anul trecut atât la juniori A, cât și la juniori B. Cum ți s-a părut?

NP: Au fost meciuri ca la juniori, tari, echipe bune. Am jucat și la finala cu UTA BD, când am scos penalty la golul lui Mailat.

CV: Cum ți s-a părut acel joc?

NP: Cred că noi am intrat cu frica de competiție. Nu mai fusesem într-o finală până atunci, iar cei de la UTA BD erau obișnuiți, mai jucaseră finale. Eu zic că dacă nu ne apăsa miză, câștigam. Ei s-au concentrat mai bine, au avut juniori cu experiență în liga a doua, inclusiv Denis Man și Adrian Petre.

CV: Când îi vezi pe ei, nu te face să te gândești că și tu ai putea fi acolo?

NP: E posibil orice. Asta ține de noi, de șansa pe care o primim.

CV: Care ți se pare că e diferența între liga a 3-a și liga a 4-a?

NP: În liga a 3-a mi se pare că se joacă mult mai dur. În a 4-a aveai timp să primești mingea, să te descurci altfel. Dar, precum spuneam, dacă am avea terenuri mai bune, rezultatele ar fi superioare.

CV: Cum ți se pare susținerea pe care o primești din partea clubului?

NP: Nu prea ne susțin. 

CV: Ce-ar trebui să se întâmple ca tu să te simți susținut?

NP: În primul rând, nu cred că ar trebui să fiu susținut de club ca să joc mai bine. Tot eu joc și dacă primesc un echipament nou, asta ține de mine. Dar cred că la alte cluburi sunt mult mai apreciați juniorii, au mai multă grijă de ei. Altfel îmbrăcați, o vitamină, ceva. La noi nu se prea dă, n-avem nici preparator fizic. Nu prea ne bucurăm de susținere.

CV: Simți vreo schimbare, de când a venit domnul Drăgoi?

NP: Am citit că s-au plătit niște datorii, că merge înspre bine. La noi e neschimbată situația de când a început sezonul.

CV: Crezi că echipa își atinge potențialul, judecând după rezultate?

NP: În mare cred că echipa s-a descurcat foarte bine. Nu tot timpul am avut susținere cu jucători de la echipa mare, astfel că de multe ori am jucat doar juniorii. E foarte greu să joci așa, ne lipsește experiența. Te simți altfel când vine cineva de la echipa mare, cum a fost cu Drăghici, cu Vraciu. Ai mai multă încredere.

CV: Se integrează ușor?

NP: Da, ei vin să joace. Ne ajută mult, și Smaranda, mai ales. Eu îl simt mai aproape de noi, putem vorbi cu el.

CV: Cât crezi că depinde de tine să ajungi la maximul potențialului pe care îl ai și cât de factori externi?

NP: În mare parte ține de mine. Să zicem 70%.

CV: În încheiere, vrei să mulțumești cuiva anume? 

NP: Am avut câte ceva de învățat de la fiecare antrenor pe care l-am avut. Și de bine, și de rău. Fiecare avea stilul propriu, modul lui de a vorbi, de a antrena. Depinde de tine ce iei de la fiecare. Dacă ar fi să mulțumesc cuiva anume, aș vrea să-i mulțumesc domnului Contescu, pentru că am avut o relație deosebită anul trecut când era la juniori A.

5 decembrie 2016

CFR Cluj - Poli 2:2 (1:2)

Poate că rezultatul este cumva just, fie el viciat de un arbitraj submediocru, dar e greu să nu ți se facă puțin rău la gândul că puteam obține mai mult astăzi. Eroarea lui Artean, care a compromis avantajul de două goluri chiar înainte de pauză, a băgat vântu-n pânzele tare necăjite ale CFR-ului. Judecând după cum a decurs meciul în ultima jumătate de oră, gazdele n-ar fi avut resursele să preseze pentru două goluri. Dacă și cu parcă. Așa rămânem cu dubla lui Drăghici și speranța că nu vom repeta greșelile zilei în ultimul meci acasă din acest an, cel de vineri cu FC Voluntari.

La condițiile de joc oferite de gazde (cum e posibil să nu pornești instalația de încălzire a gazonului când acesta e înghețat?), speranțele pentru prea mult spectacol erau limitate. E drept că am fost pe cale să ne-o încasăm la prima fază a partidei, când Bud, zică-se, n-a fost în ofsaid, a pătruns în careu și în loc să-i paseze unui coechipier liber cu poarta goală, a tras și Straton a prins în doi timpi. Dar în rest, meciul a funcționat pe tiparul noi degajăm, pierdem aproape instantaneu mingea și gazdele nu reușesc să finalizeze. Doar în minutul 15 s-a arătat o disfuncționalitate în tipar, căci degajarea lui Straton a fost scurtă, Omrani s-a trezit lansat central spre poartă cu o pasă precisă, însă francezul s-a hazardat și a trimis peste. Lucrurile s-au schimbat brusc începând cu minutul 30. Atunci, Doman l-a lansat bine pe Bărbuț și șutul acestuia a fost deviat în corner - cam prima noastră ocazie, dacă nu contabilizăm un șut de la distanță, prins de Vâtcă. CFR putea să ne lovească dur pe contră, finalizarea lui Bud din poziție ideală cruțându-ne, ca minutul 34 să anunțe golul. Atunci, la un corner executat de Croitoru, mingea a ajuns la Străuț, a cărui șut din prima a fost scos ca prin minune de Camora de pe linia porții. Minutul 35 n-a mai fost cu noroc pentru gazde: încă un corner, tot Străuț a reușit să devieze din zona centrală și, din două atingeri, Drăghici s-a văzut marcator! Ca de atâtea ori, replierea după gol a fost greoaie, clujenii arătând feroce în minutele următoare, în vreme ce apărarea noastră orbecăia. Punctul culminant l-a reprezentat luftul lui Straton la o lovitură de colț, fază de care cumva am scăpat cu bine. Iar apoi, minutul 41, să vezi și să nu crezi, Poparadu și-a încercat arma letală, șutul de la distanță, mingea a lovit cumva un adversar și a ajuns la Drăghici, care singur cu portarul a înscris fără probleme. Acuma, că vârful nostru a fost de partea greșită a limitei ofsaidului e altă discuție. Drama e că din nou clacăm: nici nu s-a terminat bine reluarea de la gol, că Artean dă cu capul pe lângă o minge pe care o lovește însă cu brațul, oferind gazdelor un penalty nesperat. Nascimento înscrie, aducându-i pe clujeni din nou aproape, cu perspectiva jumătății bune de gazon pentru repriza secundă.

Doar că nici în a doua parte, CFR-ul n-a pornit ca din tun. La capătul a zece minute terne, o minge aruncată în careul nostru din flancul lui Șeroni i-a depășit pe Străuț și pe Juan Carlos, doar că ulterior fundașul dreapta n-a apucat să oprească decât în adversar. Nici măcar n-a comentat nimeni, faza putea continua, când centralul a ieșit la rampă și a acordat încă un penalty pentru gazde. Nascimento a pasat mingea în plasa porții, egalitatea fiind restabilită. Doar că atât a fost cu elanul clujenilor, care au mai trimis doar de două ori spre poartă, în minutul 60, prin Camora, puțin pe lângă și în minutul 79, prin Bud, în plasa laterală (după o indecizie a lui Bocșan). Poli a arătat destul de bine în schimb, doar că ne e greu să ne găsim ca lumea în ultima treime. Oricum, am fi putut beneficia lejer de un penalty la o intrare asupra lui Bocșan în careu, dacă s-ar fi aplicat aceeași măsură în ambele părți, și chiar am avut șansa unui nou gol în minutul 68, când Șeroni i-ar răpit o minge lui Doman la centru, a urcat până în careu și șutul său a fost respins cu șansă de portarul clujenilor. Ultima fază a meciului a reprezentat-o libera bătută de Nascimento pe poartă, prinsă cu siguranță de Straton. Atât mai lipsea, ca Nascimento să fi înscris, când portughezul putea și chiar trebuia să vadă al doilea galben în minutul 80.

Trecând peste micile frustrări arbitrale, apreciez că ne-am făcut jocul bine spre foarte bine azi. Fazele fixe le-am gestionat eficient, atât ofensiv, cât și defensiv, iar atunci când am avut ocazia, am fost periculoși. Poate că presiunea gazdelor nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, dar și așa, colectiv am evoluat respectabil. Problema, din nou, s-a regăsit la capitolul erori personale, în speță gafa lui Artean, care altfel a jucat bine - dar, dar, dar! Aș fi sperat la mai mult de la flancuri, atât Doman, cât și Bărbuț fiind izolați în marea parte a timpului. Ușor de zis de la căldura canapelei. Aș saluta și revenirea lui Poparadu, care a intrat eficient în joc. la capătul acestei lungi perioade de accidentare.
Exceptând vreo două scăpări ale lui Bocșan și degejările nesatisfăcătoare ale lui Straton, nu cred că ar mai fi ceva de criticat. Puteam câștiga.

Respirăm adânc, mergem mai departe. Cele mai importante partide rămase de disputat sunt cele două de cupă, cu Afumați și Târgu Mureș, respectiv etapa viitoare cu Voluntari. Dacă ne prezentăm bine în aceste jocuri, chiar nu văd ce ar putea fi imputat acestei formații, care ne-a surprins, cred, pe toți.

Bravo Poli!

Poli: Straton (5) - Străuț (6), Bocșan (5,5), Scutaru (6), Șeroni (6) - Artean (4,5), Poparadu (5,5) - Bărbuț (5), Croitoru (6), Doman (5) - Drăghici (7)

Schimbări:

Cârstocea pentru Croitoru (min 80)
Vădrariu pentru Doman (min 83)
Popovici pentru Bărbuț (min 90+2)

30 noiembrie 2016

Craiova - Poli 2:0 (2:0)

Echipa câștigătoare n-a mai avut succes și astăzi, înfrângerea în fața Craiovei venind după două goluri marcate repede, primul fiind sub influența unei greșeli de arbitraj, iar al doilea cauzat de o greșeală a apărării noastre.

Oaspeții au început avansat, dar jocul a fost unul echilibrat, duelul dându-se între fundași și mijlocași pentru posesia mingii. Am replicat printr-un dribling al lui Doman care s-a strecurat în mijlocul careului advers printre doi jucători, dar negăsind și o finalizare utilă în timp util, a fost blocat în cele din urmă.

Primul și singurul semnal de alarmă a fost tras de către craioveni în minutul 11 când Ivan a plecat de la limita ofsaidului pe stânga, a așezat pentru Gustavo, dar acesta a trimis peste poartă. Doar două minute mai târziu, în urma unei faze prelungite, Briceag are timp să pregătească o minge lungă, urmărită de 3 jucători plecați din apropierea liniei de fundași. Gustavo, cel care a recepționat, mi s-a părut că era clar afară din joc, dar tușierul n-a arătat nimic. Astfel că brazilianul l-a găsit în fața porții pe Rocha, care a înscris fără probleme.

A fost o greșeală de arbitraj, dar oare era indicat să jucăm la ofsaid? Căci după încă trei minute această tactică ne-a costat scump la o lovitură liberă cu o schemă ce a decurs ca la carte pentru craioveni. Aceștia au jucat scurt, în timp ce același Gustavo a plecat pe flancul stâng. Fundașii noștri au făcut bine pasul înainte, dar cei trei din zid s-au avântat spre centru unde se afla mingea și nimeni nu l-a mai urmărit pe Gustavo, care a pătruns și a șutat perfect la colțul lung.

Începusem să tremurăm în apărare, dar și adversarii s-au mai liniștit, astfel că reușim până la urmă să ne trecem și noi în cont o ocazie în minutul 22. La un corner mingea ajunge în cele din urmă la Doman care țintește vinclul porții dar trimite destul de departe de acesta. Două minute mai târziu și Artean încercă șutul de la distanță, dar nici el nu nimerește spațiul porții.

Cu un Pedro ieșit din joc nu avem mari șanse de izbândă, gazdele fiind din nou cele care puteau marca spre finalul reprizei când Șeroni îi lasă mult spațiu lui Ivan pe partea sa, dar este salvat de Straton care i-a închis foarte bine unghiul. Puțin amuzant e că apoi Ivan putea scăpa singur la o minge primită pe la mijlocul terenului, dar tușierul semnalizase ofsaid, deși din reluare nu era prea clar.

După pauză am intrat mult mai hotărâți în teren, chiar și Mulțescu anunța retragerea echipei sale printr-o primă schimbare defensivă. Avem oareșce succes pe flancul stâng, unde driblingurile lui Doman au în sfârșit o utilitate, fiind ajutat și de Șeroni, dar nici unul nu reușește să găsească o finalizare concretă a fazei. Astfel, cel mai periculos moment este marcat de centrarea lui Șeroni prin fața porții, dar e prea puternică ca Bărbuț să ajungă.

Deși rămânem sus, jocul se echilibrează și ne este foarte greu să ne creăm ocazii. Străuț urcă sus, Croitoru conduce bine jocul și în sfârșit pune pericol la fazele fixe, iar Artean și Llorente sunt responsabili de recuperări, în timp ce Scutaru și Bocșan anihilează orice tentativă a gazdelor. Dar singura mare ocazie a noastră rămâne la cornerul bătut de Croitoru în minutul 70. Bocșan se înalță și câștigă duelul aerian, dar căpitanul Vătăjelu e foarte bine poziționat pe linia porții pentru a-și salva echipa de gol.

Cam până aici a fost jocul bun al nostru și am și uitat că Popovici l-a înlocuit pe Pedro, atacantul fiind și mai inexistent decât brazilianul. Spre finalul partidei, Craiova a început să pună probleme pe contraatac iar în minutul 84, la un corner, Acka putea închide meciul, trecând pe lângă Llorente și lovind cu capul de lângă Bocșan. Dar mingea a lovit bara. Merită menționat că puțin mai devreme Ivan trimisese mingea cu capul din colțul careului mic peste poartă, dar deși se afla cu vreun metru în ofsaid, tușierul nu ridicase fanionul.

Ca să nu se lase mai prejos, a ieșit la rampă și centralul, care a cununat o manieră inconsecventă de arbitraj cu un al doilea galben pentru Llorente. Pe primul îl luase foarte ușor în prima repriză și nu a avut alte faulturi, iar al doilea a fost un fault obișnuit de joc, în nici un caz unul care să iasă în evidență prin duritate sau nesportivitate.

E greu de criticat vreun jucător anume, iar cauza înfrângerii de azi nu se va regăsi în note, cei mai slabi notați fiind atacanții. Cam toți au avut momente bune și au jucat decent, greșelile la cele două goluri fiind colective și de natură tactică. Ba chiar și această considerație e șubredă dacă ne gândim că ieșirile la ofsaid au fost bine executate. La urma urmei, cu un asemenea joc am câștigat la Chiajna și la Iași. Nu s-au creat multe ocazii, dar a fost un meci disputat, problema noastră fiind de fapt găsirea căii către gol și în mod concret greșeala flagrantă de la al doilea gol și încă două sau trei la fazele periculoase ale oltenilor. Și dacă n-ar fi fost arbitrajul slab, înfrângerea ar părea justă doar comparând oportunitățile create.

Asta e, nu putem decât să mergem înainte și să sperăm la prestații mai bune în meciurile rămase. Important e că am arătat până acum că putem.

Straton (5,5) - Străuț (5), Bocșan (5,5), Scutaru (5,5), Șeroni (5,5) - Artean (6) - Bărbuț (5), Llorente (5,5), Croitoru (5,5), Doman (5,5) - Henrique (4,5)

Schimbări:

Popovici (4,5) pentru Henrique (min 59)
Mailat pentru Bărbuț (min 80)

27 noiembrie 2016

Poli - Astra 2:0 (1:0)

Adevărul e că eram restanți cu o bătaie Astrei, după ce am jucat bine în fața lor în patru din cele cinci întâlniri directe, dar n-am scos decât un punct. Dar ca victorie să vină pe fondul unui joc atât de bun, din partea întregii echipe, ar fi fost greu de sperat. Două goluri minunate, semnate de Șeroni și de Pedro Henrique, au făcut diferența, într-un joc strâns și întortocheat, în special în primele șaizeci de minute. Apoi, oaspeții au acuzat oboseala partidei din Europa League, iar Poli s-ar fi putut desprinde în mai multe rânduri. N-a fost să fie, însă nici nu mai era nevoie. În sfârșit, urcăm în clasament.

Deși gazonul de pe Dan Păltinișanu s-a prezentat cam precar, fotbalul etalat a fost 'peste media Ligii 1'. Oaspeții au început tare și ne-au cam înghesuit în propria jumătate, doar că nu s-au așteptat, probabil, la ceea ce vom numi 'efectul Henrique'. După un prim șut expediat de brazilian peste, tot el a fost implicat în prima mare ocazie a jocului, din minutul 11: mingea a circulat pe ruta Șeroni - Henrique - Llorente - Bărbuț, iar ultimul a tras din poziție centrală peste poartă. Am scăpat la faza de atac dezvoltată în flancul nostru stâng căteva minute mai târziu, unde Șeroni era lăsat prea des singur în fața unui adversar rapid, în persoana lui Alexandru Stan. Prima minge pe poarta noastră s-a arătat în minutul 21, la o fază fixă, când Scutaru a intrat mai mult sub minge și Teixeira a înțepat balonul, Straton ieșind oportun să blocheze. Jocul s-a domolit ulterior, deși Bărbuț părea mereu periculos, în timp ce slăbiciunile noastre pe stânga puneau în pericol integritatea zeroului de pe tabelă. Și apoi, minutul 37: Șeroni reușește în sfârșit o deposedare în fața lui Stan, preia pe genunchi și o ia la pas săltat spre poarta adversă; niciun adversar nu-i stă în cale, fundașul nostru ajunge în careu și trage perfect la colțul lung, dintr-un unghi neprietenos, de altfel. E gol! Astra nu s-a dezmeticit până la pauză, nereușind să facă mare lucru nici la fazele fixe de care au beneficiat.

La reluare însă, au început sus. După un șut ratat al lui Budescu, Florea a fost deschis bine pe culoar, dar Bocșan a intervenit la sacrificiu (așa cum a mai făcut de cel puțin două ori) și a blocat șutul. Oricum, nu arăta prea grozav pentru noi, căci posesia era aproape exclusiv a oaspeților. Era genul de moment în care ceri divinității o contră bună, să rupi elanul adversarului - dar mai rar o și primești. Faza din minutul 54 a plecat tot de la Șeroni, care a urcat puțin cu mingea, a oprit puțin faza și apoi l-a deschis pe Henrique în lung de linie. Brazilianul, cu doi adversari în față, l-a întors pe Săpunaru, a pătruns în careu, l-a întors și pe Geraldo și deodată se afla singur cu portarul: n-a iertat! La doi zero am început să urmăresc obsesiv ceasul de pe tabelă, care parcă mergea înapoi, nu înainte. În minutul 59, Străuț a beneficiat de o devidere la șutul din liberă a lui Artean și a tras tare, dar pe direcția portarului, Lung reușind să respingă în corner. Zece minute mai târziu, Florea și Teixeira au combinat în fața careului nostru, cel dintâi a trecut de Bocșan, a ajuns central, doar că șutul nu a mers cu prea multă forță spre poartă. În replică, minutul 73, insistențele lui Bărbuț, care a hărțuit constant adversarii, au fost răsplătite cu o recuperare în careul advers, dar n-a reușit să iasă destul din unghi cât să și tragă cu spațiu spre poartă. La buturile noastre, oaspeții au avut un gol anulat, iar apoi Florea a trecut cam ușor de Șeroni, n-a fost presat nici de Scutaru, și a avut timp să plaseze o minge spre colțul lung, doar că a plasat-o dincolo de bară. Finalul, cu echipele rupte, a mai adus o serie de ocazii. Popovici a bifat două, un șut frumos respins de Lung în corner și un șut blocat în careu, după lansarea lui Llorente. Ultima ocazie a aparținut Astrei, care ținut cu prea multă lejeritate de minge în careul nostru, faza fiind finalizată cu un lat din careul mic, dar Straton, ca de atâtea ori în acest sezon, a fost la înălțime. Și gata!

A fost o prestație grozavă a Politehnicii, chiar a fost. Cu excepția lui Doman, care a vrut prea mult și nu i-a ieșit mai deloc, toată echipa s-a prezentat exemplar. Șeroni, improvizat în flancul stâng, a decis practic jocul și a rezistat bine în apărare, deși după gol acuza dureri. Când face câte un meci din ăsta, îți dă impresia că este sufletul echipei. Scutaru, revenit după multe meciuri pe tușă, s-a instalat degrabă alături de Bocșan, amândoi trecându-și în cont intervenții importante. Străuț, la fel, a avut o evoluție solidă, cu accent pe partea defensivă. Dacă Artean și Croitoru au alergat mult să oprească atacurile adverse, Llorente s-a evidențiat ca fiind mintea limpede la centru, cu nenumărate mingi distribuite inteligent și eficient, trei pase care se puteau converti în gol, dacă Bărbuț și Popovici erau mai inspirați. Nivelul de joc din ultima vreme a spaniolului mi se pare admirabil. Bărbuț, deși n-a avut mari reușite, a fost de o insistență de aplaudat, reușind recuperări utile și fiind un ghimpe constant în apărarea Astrei. Iar sus, nebănuitul Pedro, a fost așa cum ni-l aducem aminte - nebănuit. Faza de la gol a fost deosebită, dar nu a fost singura acțiune bună a brazilianului, care dacă ar prinde șase luni fără accidentări, ar avea toate șansele să se facă remarcat și la acest nivel. Popovici, intrat pe parcurs, a fost periculos, da l-aș fi vrut mai inspirat la finalizare, în vreme ce Vădrariu și Sîntean, introduși mai degrabă la final, n-au avut mult timp să se remarce.

Nu mai vreau să zic mare lucru. Echipa a grăit cel mai elocvent din teren, iar Ionuț Popa merită toate aprecierile pentru cum i-a așezat în teren și i-a montat pentru această dispută. Urmează trei săptămâni tare grele, cu cinci deplasări din șase meciuri, deci va trebuit să ne dozăm bine efortul. Aș pune accent pe cele două jocuri de cupă și pe disputa de acasă cu Voluntari, dar orice punct pe lângă acestea ne-ar fi de folos.

Poate, până nu e prea târziu, Timișoara se va trezi să savureze ceea ce fac acești 'jucători de liga a doua' pe teren.

Din toți rărunchii: bravo Poli!

Poli: Straton (6,5) - Străuț (6), Bocșan (6), Scutaru (6), Șeroni (7,5) - Artean (6) - Bărbuț (6), Llorente (6,5), Croitoru (6), Doman (4,5) - P. Henrique (7)

Schimbări:

Popovici (5,5) pentru Henrique (min 67)
Vădrariu pentru Doman (min 90)
Sîntean pentru Bărbuț (min 89)


25 noiembrie 2016

Poli II - Școlar Reșița 1:0 (0:0)

Echipa secundă încheie turul și anul cu cea mai importantă victorie a ultimelor luni, tocmai în fața liderului venit de la Reșița. Golul lui Mailat, din penalty, a decis o dispută echilibrată, în care ambele echipe au avut șanse bune spre foarte bune de a mai înscrie. Cu acest rezultat, Poli II se poziționează mai ferm în zona de mijloc a clasamentului și poate să ierneze liniștit.


Prima ocazie a meciului a aparținut oaspeților, care au trimis cu capul spre poartă, iar Smaranda n-a intervenit grozav, mingea căzând cumva pe bară înainte de a-i reveni în brațe. Noi am replicat la capătul unei combinații Bîrnoi - Oprea, ultimul șutând din demivoleu, puțin pe lângă. Ultimul sfert de oră s-a prezentat mai dinamic, începând cu cea mai mare ocazie a reprizei, în minutul 35, când un adversar a scăpat pe culoar între Fridrich și Neagu, a pătruns în careu, dar șutul său a trecut pe lângă colțul lung. A încercat și Bîrnoi un voleu cam ca al lui Oprea, pe respingere, însă fostul portar al Politehnicii, Zimmermann, a reușit să respingă, înainte ca Smaranda să intervină la un șut din marginea careului nostru.

Am avut ceva emoții la reluare, cu reșițenii forțând deschiderea scorului. Prezența oaspeților în jumătatea noastră n-a adus multe ocazii, exceptând una chiar în debutul reprizei, când o lovitură de cap a țintit bara. Pe acest fond al dominării adverse, ne-am putut etala calitățile pe contre, iar după câteva porniri ratate, marea oportunitate s-a arătat în minutul 59: Mailat a pornit cu mingea la picior, într-o fază cu superioritate numerică de partea noastră, a ajuns până în careu, unde a întors un adversar pentru a-și pregăti șutul și a fost agățat. Tot el a bătut lovitura de pedeapsă, în forță, nelăsându-i nicio șansă lui Zimmermann. În minutul 67, o centrare a lui Mailat l-a găsit pe oarecum absentul Lokaj, albanezul a trimis cu capul o minge grea, pe care portarul advers a respins-o, cum necum, în corner. Deși au încercat să preseze, reșițenii s-au chinuit în a-și crea ocazii, iar problema lor a fost că atunci când au reușit s-o facă, finalizarea a suferit. Exemplară este fază din minutul 83: apărarea noastră a ieșit prost la ofsaid, doi adversari au rămas singuri cu Smaranda (și, aș zice, tușierul a greșit nesemnalizând un ofsaid la pasa oferită de unul celuilalt), portarul a respins in extremis, cumva mingea a lovit apoi bara și a revenit tot la un jucător reșițean, a cărui finalizare i-a permis din nou lui Smaranda să intervină, cu un reflex de picior! Pe final am avut șansa desprinderii, nu doar în repetatele contre irosite de un dribling în plus sau o pasă imprecisă, cât la acțiunea lui Mailat din minutul 89, când, deschis de Popan, a tras în Zimmermann, mingea l-a lovit din ricoșeu pe marcatorul golului și a sărit peste poartă. Dar a ieșit bine până la urmă, ultimul fluier al centralului consfințind direcția celor trei puncte.

Per ansamblu, jocul a fost unul combativ, îngreunat de starea precară a gazonului de la baza Colterm. Victoria aș pune-o pe seama unui efort de echipă, mai mult decât în cârca unui jucător anume, chiar dacă e clar că Mailat a decis rezultatul prin faza de la gol. A fost nevoie de sacrificiu defensiv, toată linia de fund prezentându-se bine, în ciuda unor scăpări ocazionale, cauzate de momente de poziționare deficitară. Bun a fost și aportul jucătorilor veniți de la echipa mare, fie ei veterani sau tineri, chiar dacă Lokaj lasă de dorit. Albanezul a părut însă afectat la finalul jocului, ceea ce e un semn pozitiv cu privire la așteptările pe care le are de la sine.

Ce lipsește în continuare e un joc combinativ mai rapid, care ar trebui precedat de reducerea la minim a momentelor de virtuozitate personală pe care le etalează cu eficiență redusă diverși jucători. Altfel, trebuie să redevenim echipa care poate învinge pe oricine, oriunde în această divizie. Prestații ca cele de azi sunt un pas în direcția potrivită.

Bravo Poli!


Poli II: Smaranda - Filip, Cochintu, Fridrich, Neagu - Oprea, Vasi - Mailat, Birnoi, Velcota - Lokaj

Au mai intrat:

Pădurariu pentru Oprea (min 66)
Popan pentru Velcotă (min 88)
Codrean pentru Mailat (min 90+3)

19 noiembrie 2016

Ripensia - Poli II 2:0 (1:0)

În baza ultimelor întâlniri dintre Ripi și Poli II, mă așteptam să văd astăzi o dispută aprigă, la sacrificiu, din partea echipei noastre. N-a fost așa, căci Poli a suferit la capitolul atitudine, impresia lui 'fiecare pentru el' domnind în mare parte a jocului. Gazdele, în schimb, au jucat disciplinat și pragmatic, au profitat de slăbiciunile noastre defensive și au câștigat cele trei puncte, cu mai puține emoții decât probabil s-ar fi așteptat.

N-am numărat nici o mână de șanse de  gol. Scorul a fost deschis la prima ocazie mai mare, în minutul 18, când Ungureanu a primit mingea între Cochințu și Filip, a avut timp și spațiu să înainteze, șutul său în diagonală depășindu-l pe Smaranda. Poli putea egala în minutul 29, când Lokaj a fost servit bine de Sîntean, dar a tras peste, sau la șutul expediat din marginea careului, parat în doi timpi de portarul Ripensiei.
Repriza secundă a început greoi, iar nici după introducerea lui Popan pentru Vasi, starea jocului nostru nu s-a îmbunătățit. Până la urmă tot gazdele au înscris în minutul 73, la o fază în care nici Cochințu, nici Fridrich n-au reușit să-l deposedeze pe Mediop în interiorul careului, acesta a dat mai departe pentru Ungureanu, care i-a pus mingea pentru șut tocmai fostului polist Zaluschi. Finalizarea a fost aproape o formalitate. Am mai dat și noi niște semne de viață pe final, întâi la lansarea excelentă trimisă de Bîrnoi, mingea l-a găsit pe Lokaj, a cărui șut din poziție bună a ratat vinclul porții. Apoi, la un corner, tot Lokaj a primit o minge pe colțul lung, șutul din prima fiind respins din reflex de portar. Dar cam atât a fost și cu atât nu poți emite mari pretenții.

Nu știu de ce echipa a părut așa de moale. Mailat, trimis să joace după ceea ce presupun că a fost o noapte scurtă, n-a contat, în vreme ce Sîntean, Vasi și Lokaj, deși au circulat multe mingi între ei, n-au putut să încropească măcar o fază de la cap la coadă. Ca o completare despre vârful albanez, acesta a părut greoi și a irosit două șanse bune de a marca. Bîrnoi s-a evidențiat cu câteva momente de virtuozitate personală, fiind probabil cel mai bun om al nostru, însă pe final a trebuit înlocuit pe seama unei accidentări. Alături de el, Oprea a avut dificultăți (la fel ca și mulți colegi) cu calitatea gazonului, zona centrală fiind cea unde am pierdut de obicei un tempo. Iar apărarea, ca la echipa mare, a suferit - Filip, în ciuda elanului ofensiv, n-a avut mari reușite, nici el, nici Cochințu nereușind să se poziționeze eficient la o grămadă de mingi lungi/înalte, în special în duel cu Mediop. Pe cealaltă parte, Fridrich a fost mai adunat în joc, dar aș fi avut pretenția unei altfel de intervenții la faza care a precedat golul doi, în vreme ce Podină a acoperit oarecum decent spatele, fără a contribui mult la construcție. Popan și Velcotă, introduși în repriza secundă, n-au adus mare lucru în jocul echipei, deși cel din urmă mi-a lăsat impresia că ar fi fost o opțiune mai bună în primul unsprezece decât, să zicem, Vasi.

Am plecat, așadar, dezamăgit de la stadion. Speram la alt meci, la altă atitudine din partea noastră. Dar nu întâmplător ne aflăm în a doua jumătate a clasamentului ligii a 3-a; e întotdeauna greu să motivezi cum se cuvine niște jucători care se visează mai aproape de L1 decât de L3. Paradoxal.

Poli: Smaranda - Filip, Cochințu, Fridrich, Podină - Oprea, Bîrnoi - Mailat, Sîntean, Vasi - Lokaj

Au mai intrat:

Popan pentru Vasi
Velcotă pentru Sîntean
Codrean pentru Bîrnoi

18 noiembrie 2016

Pandurii - Poli 2:2 (1:1)

Mai rar s-o zici pe asta, dar am avut parte de un egal care nu ne convine chiar de minune. Pe fondul jocului, rezultatul este bun, însă abordarea partidei a lăsat de dorit. Golurile marcate de Popovici și Doman ne-au pus dincolo de acel zero inodor din clasament, iar carențele defensive și impreciziile pe contre ne-au privat de saltul peste Târgu Mureș. Greu de zis ce doare mai mult, lipsa unui vârf sau repetatele erori din centrul apărării, însă fără a rezolva măcar una din aceste două probleme, nu vom putea emite cu regularitate pretenții la puncte.

Deși Pandurii au fost mai tăioși pe parcursul primei reprizei, numărul de ocazii aș zice că a fost egal - trei la trei. Prima, deja în minutul doi, ne-a aparținut, la o acțiune deosebită a lui Bărbuț, care a beneficiat de o minge deviată, a pătruns în careu, dar de la unsprezece metri a fost ușor dezechilibrat de un adversar și nu a reușit să cadreze șutul. Gazdele n-au arătat multe la debut, astfel că am stat destul de sus, iar Bărbuț a făcut cam ce-a vrut în flancul drept cu fundașul lateral al oaspeților, Trocan. Pe o asemenea acțiune a venit deschiderea scorului: minutul 16, Bocșan recuperează la mijloc, Străuț îl deschide repede pe Bărbuț, care trece de Trocan, mai fentează un adversar și centrează în fața porții, de unde Popovici, liber, pune doar latul pentru gol. Așa cum era și strategia, ne-am retras în minutele următoare, ceea ce le-a oferit șansa Pandurilor să ajungă sus cu mai multă ușurință și să exploateze cu precădere flancurile noastre. Prima mare șansă au avut-o în minutul 27, când Bocșan și Străuț au făcut marcaj larg, iar mingea a ajuns la Pârcălab, a cărui șut din prima a trecut de puțin pe lângă. Apoi am respirat ușurați în minutul 33, la șutul lui Voiculeț, de puțin peste. Momentul cheie al reprizei s-a produs în minutul 36: Doman și Novak combină inspirat în flanc, croatul centrează pentru Popovici, care cu poarta goală în față ajunge puțin prea târziu la minge și trimite peste. La acțiunea imediat următoare ne vedem egalați nepermis de simplu, cu o minge plecată din zona centrală, pasă în flancul stâng pe o neatenție a lui Doman, centrarea vine în zece metri la Antal, care finalizează plasat cu capul, scăpat fiind de marcajul lui Bocșan. Cam așa.

Dacă în prima parte ambele echipe au părut destul de disciplinate tactic, în a doua jocul a fost mai deschis pe seama, eu știu, scăderii prospețimii fizice, lejerității cu care s-au apărat ambele formații, etc. După ce Cânu aproape a introdus mingea în propria poartă la un corner (mereu o sursă de emoții), ne-am văzut condus începând cu minutul 54. Faza a fost simptomatică pentru maniera în care am gestionat posesia adversarilor din preajma careului nostru, adică temător și cu pasivitate. După ce balonul s-a tot plimbat de la un capăt la celălalt al careului, Doman n-a reușit să se debaraseze de minge și a urmat o centrare deosebită a tânărului Hlistei, acesta găsind perfect fruntea lui Antal, din nou neiertător. Bocșan și Cânu, între timp, depășiți de fază. Lucrurile nu arătau promițător, însă am avut parte de un cadou din partea marcatorului dublei pentru Pandurii, Antal, care la capătul unui corner l-a agățat pe Doman în careu, deși acesta nu prezenta un pericol iminent. Tot decarul nostru a transformat lovitura de la unsprezece metri, iar cam orice jumătate de șansă pe care am mai avut-o până la final, a plecat de la efortul său. Cea mai mare a venit la o fază fixă, executată de Doman, însă Cânu n-a reușit să strecoare mingea recentrată de Drăghici dincolo de adversari. Gazdele, între timp, au stat destul de sus, fără să profite de jocul nostru la ofsaid - deși au fost de două ori foarte aproape. Până la final au beneficiat totuși de două șanse bune, o liberă bătută de Sânmărtean și scoasă de lângă bară de Straton și, chiar în prelungiri, șutul lui Voiculeț a fost respins în corner tot de portar.  Noi, deși am urcat destul de bine în flancul stâng, n-am mai reușit să punem mingea în zone periculoase.

Multe lucruri n-au mers azi. Iar din cele care au mers, n-am scos tot ce era de scos. Cât Bărbuț l-a avut pe Trocan în față, puteam să creăm mai mult pericol. Pe cât de excelente au fost acele minute pentru șeptarul nostru, pe atât de evident a fost că viața nu e la fel de ușoară cu un fundaș experimentat în preajmă. Apoi, în loc să pistonăm flancul opus, după reașezarea defensivă a gazdelor, noi am rămași rigizi până la pauză - urmările s-au văzut în repriza secundă, prin revirimentul lui Doman. Nu avem viteză de execuție, iar fiecare jucător din linia de mijloc face câte ceva bine, însă nu e destul. Ar trebui să contopim un jucător din Croitoru, Artean și Llorente, care au fost toți destul de pozitivi azi, efortul primului fiind în special constructiv. De apărare nu mai zic nimic, problemele pe care le avem la marcaj nu știu dacă pot fi rezolvate cu acești jucători - cel mult compensate. Iar în față, opțiunea Popovici, în ciuda golului, nu merge. Deși meciul a fost perfect așezat pentru ca acesta să iasă în evidență, mai ales după deschiderea scorului, la fiecare oportunitate și-a ratat șansa - pe lângă ratarea din minutul 36, a irosit o deschidere bună în flancul drept și a preluat inoportun la deschiderea inspirată a lui Llorente din repriza a doua. E greu așa.

Avem multă teamă în noi și aș vrea să zic că e o teamă nejusitifcată, însă nu e așa. Tiparului jocului nostru e fix asta, un tipar, în care doar inspirația câte unui jucător sau lipsa de inspirație a adversarilor face ca un rezultat să cadă pe plus sau pe minus. Astăzi am plătit atât pentru pasivitatea din anumite momente, cât și pentru finalizările perfecte ale lui Antal - care, la o adică, putea ușor să nu fie așa de precis. Luptăm să nu ne scufundăm până la iarnă, însă nu construim ceva nou, aceasta este capacitatea celor pe care îi trimitem momentan în teren, iar Cânu sau Drăghici sau Popovici sau Străuț sau Novak ne-au arătat ce pot și nu promit să ne surprindă cu ceva, oricâte minute vor prinde. Trebuie doar să clarificăm ce vrem și să mergem pe o direcție.

Poli: Straton (6,5) - Străuț (5,5), Bocșan (4,5), Cânu (5), Novak (5,5) - Artean (5,5) - Bărbuț (6), Croitoru (6), Llorente (5,5), Doman (5,5) - Popovici (5,5)

Schimbări:

Drăghici pentru Popovici (min 66)
Șeroni pentru Cânu (min 73)
Mailat pentru Doman (min 80)

15 noiembrie 2016

O aniversare pătrată: 15 ani de Cronica Violetă

Nu am fost niciodată în stare să ținem o evidență clară a anilor pe care i-am petrecut scriind despre Poli. Când am mai adus asta în discuție, a fost la postarea cu numărul 1000, în iulie 2011. Ce vremuri de răscruce! Între timp, am trecut de mijlocul celui de-al doilea deceniu de existență - cândva prin octombrie, după calcule aproximative.

Am scăzut ritmul articolelor publicate în ultimii cinci ani, astfel că acum suntem încă în așteptarea pragului de 1500. Dar, cumva, ne convine mai mult această cadență, precum ne convine și faptul că am reușit să imprimăm o anumită diversitate lucrurilor pe care le scriem. Calculele de acum cinci ani, cum că ne-ar mai lua alți patruzeci de ani să ajungem la postarea cu numărul 10.000, trebuie ajustate puțin în sus, spre optzeci, adică. Dacă nu avem grijă, riscăm să n-o mai prindem în această viață.

Preferăm de această dată să nu ne concentrăm pe incertitudinea care planează în jurul clubului, un fenomen cronic în ciclicitatea lui. În schimb, dorim să anunțăm demararea unui proiect surpriză - surpriză pentru că nici noi nu știm exact cum și când se va desăvârși sau care va fi forma sa finală. Dar va fi un proiect de pasiune, ca tot ceea ce facem aici pentru Poli, și speranțele noastre sunt că îl vom putea prezenta în primul trimestru al anului viitor, de preferință înainte de începutul returului. Într-un fel, va fi un excurs personal despre cum sportul ne aduce și ne ține aproape de noi înșine.

Pe lângă aspectul personal, orice proiect sportiv are o importanță intrinsecă. Căutăm mereu să celebrăm cumva dragostea pentru sport, cu atât mai mult în această perioadă gri pentru cultura sportivă din România. Din fericire, există deja contururile unor demersuri naționale în acest spirit, dar inevitabil va mai dura până când ne vom putea reîndrăgosti de sportul românesc. Abordările pot fi diferite, important e ca drumurile să ducă în același loc și să fie plecate din aceeași pasiune nedisimulată.

Multe mulțumiri pentru răbdarea pe care o aveți cu noi și hai Poli!

7 noiembrie 2016

Reorganizarea Centrului de Juniori

În conferința de presă organizată astăzi, președintele clubului, Sorin Drăgoi, a anunțat planurile pentru o restructurare a centrului de copii și juniori. Astfel, se va crea o nouă structură (a se citi o persoană juridică distinctă) care va prelua toate grupele ne-obligatorii pentru un club de Liga 1. Primele șase grupe de juniori, ca senioritate, vor rămâne în club, celelalte grupe, opt la număr, vor fi în afara lui. Separarea e doar o formalitate. Prin această mișcare se crează un cadru pentru noua entitate de a accesa fonduri pe legea 350, pe care și ASU a obținut peste o sută de mii de Euro.

Pare o inițiativă necesară, care poate reduce din presiunea pe cheltuielile clubului. În plus, a fost anunțată intrarea unei sume de 80.000 EUR din partea UEFA, tot pentru centru, bani care vor fi folosiți exclusiv pentru achiziționarea de echipamente și diverse alte necesități operaționale asociate cu juniorii.

Pe lângă aceste anunțuri, am aflat și că juniorii care vor activa pe noua entitate, vor trebui să plătească o taxă periodică. Nu că ar trebui să fie controversat acest aspect, mai ales că școlile de fotbal din oraș trăiesc din banii pe care îi cotizează părinții, și este o practică uzuală și în străinătate, așa cum ne-a declarat antrenorul echipei secunde, Adrian Stoicov, în interviul pe care ni l-a acordat:
"am fost în 2008 în Olanda, cu Vali Velcea, şi am fost la diverse cluburi. La PSV Eindhoven am discutat cu directorul centrului de copii despre organizarea lor. Toţi copiii până la 12 ani mergeau la casierie şi plăteau o sumă, 250 Euro. După această vârstă, jucătorii de valoarea nu mai plăteau, dar oricum toţi beneficiau de aceleaşi condiţii – echipamente, vestiare, o bază cu paisprezece terenuri, etc."
Cu acești bani s-ar putea îmbunătăți standardele de pregătire, oferind antrenamente mai individualizate jucătorilor.  Și cum Poli oricum nu beneficiază de altă finanțare publică, nu putem vorbi despre vreo datorie de a menține gratuit accesul la toate grupele de pregătire.

Problema este însă alta: nivelul de absorpție la acest nivel (9-14 ani) a scăzut mult de când cu apariția școlilor de fotbal. Concurența este mare și paradoxul prezentat de Drăgoi e că deși Poli nu percepea taxe, dispunea de mai puțini juniori decât alte cluburi din zonă care percep. Deci problema de fond este undeva în interiorul clubului și sarcina principală trebuie să fie identificarea acesteia. Apoi, îmbunătățirea infrastructurii și a condițiilor oferite, ceea ce face și obiectul acestor modificări, ne poate oferi un avantaj competitiv. Cum ar fi fost însă și anunțarea unei burse pentru copii deosebit de talentați, care vin din medii defavorizate, din familii sărace? N-ar fi sunat altcumva?
Altfel, singura consecință riscă să fie pierderea unui număr de juniori, atât actuali, cât și potențiali, în anii care urmează. Există indicații că se vor lua măsuri la nivelul staff-ului tehnic, doar că în lipsa unei cauze clare, anunțul făcut despre taxare este hazardat. Cu atât mai mult cu cât reorganizarea juridică nu se va face peste noapte.

Lipsa jucătorilor dă bătăi de cap chiar și la nivelul echipei secunde și a juniorilor de Elită, unde nu putem umple cu consecvență banca de rezerve. În acest context, deși momentan situația este acceptabilă ca rezultate, șansele ca Poli să câștige grupele mari de vârstă sunt compromise. Între timp se negociază și cu paisprezece juniori, a căror contracte urmează să expire, iar grilele pentru Bîrnoi și Vasi vor fi rezolvate în cursul acestei săptămâni. Cu patru juniori s-a ajuns la acorduri, doi au rețineri în a semna, iar restul sunt în negocieri. Acesta este unul din aspectele de care trebuie să ne îngrijim cu atenție. O veste oarecum bună este că clubul arată o dispoziție de a plăti salarii și dincolo de minimul impus de regulament pentru jucătorii care se evidențiază. Oricum, banii sunt doar o parte din ceea ce contează la acest nivel, mai ales pentru vârfurile de generație; ceva mult mai de preț ce putem oferi sunt minute de joc în prima ligă.

În rest, s-a vorbit scurt și despre echipa mare. Urmează plata salariilor pe august, din banii de la LPF, apoi dorința de a plăti în decembrie următoarea lună, iar cu banii veniți în ianuarie s-ar plăti încă două salarii. Cel mai dificil de gestionat este cazul lui Pedro Henrique, pentru care trebuiesc achitați 100.000 EUR până în 30 noiembrie, altfel vom fi depunctați cu trei puncte. Neplata ulterioară, după alte trei luni, ar aduce o penalizare de încă șase puncte. Greu. Cu atât mai mult cu cât la partida de sâmbătă s-au vândut doar 2800 bilete, acestea adăugându-se policardiștilor și a celor cu gratuități pe Dan Păltinișanu. Totuși, s-au plătit și una-două din facturile pentru chiria stadionului, niște primi pași în soluționarea acelor datorii.

5 noiembrie 2016

Poli - Dinamo 1:2 (0:1)

Rar ne-a fost dat să vedem o Dinamo așa de slabă, dar taman într-un meci în care nici noi n-am reușit să ne depășim condiția. Am oferit pe tavă două goluri la capătul unor lovituri de colț, în vreme ce am irosit numeroase faze fixe și măcar trei ocazii foarte bune de a înscrie. Golul lui Doman, din penalty, ar fi putut dinamiza partida, dacă Popa își asuma riscul introducerii unui jucător de talie din timp. Așa, deși intrarea lui Șeroni pe final a generat instantaneu două ocazii, nu ne-au mai rămas minute. Doar gustul amar al șansei ratate.

Jocul a fost echilibrat de la un capăt la celălalt. Prima șansă ne-a aparținut în minutul 9, când Croitoru și-a epuizat jumătate din serviciile de calitate la faze fixe, declanșând o fază care s-a concluzionat cu centrarea puternică a lui Străuț prin fața porții, ușor deviată, la care Cânu a întins piciorul, dar n-a reușit să redirecționeze pe poartă. Dinamo a replicat în minutul 15, la o acțiune plecată de la cornerul bătut în brațele portarului advers de către Croitoru. Ne-am trezit descoperiți, Bărbuț a sărit glorios pe sub minge, aceasta a ajuns la un dinamovist care a pătruns în careu, l-a întors pe Artean și a tras tare, pe jos, însă Straton a intervenit bine. Zece minute mai târziu s-a deschis scorul: la primul corner al oaspeților, aceștia au bătut scurt, până să ne dezmeticim mingea zbura înspre careu, vârful Nemec a sărit peste apărătorii noștri și a trimis în bară, cu Straton surprins de traiectoria mingii, care a revenit apoi în fața porții de unde Nedelcearu a trimis nestingherit în poartă. Am beneficiat de o semi-șansă la un corner în minutul 34, același Cânu reușind să devieze centrarea lui Croitoru, dar portarul dinamovist a parat și a fost apoi faultat de Drăghici. Putea fi mai rău până la pauză, când am fost din nou prinși pe contră, dar am scăpat la execuția slabă a lui Nemec pe o minge țopăită. Deși am insistat pe final de repriză, cea mai bună șansă a fost o centrare la care Drăghici n-a mai ajuns, astfel că scorul la pauză a rămas cel stabilit după un sfert de oră.

Puteam și probabil trebuia să egalăm în minutul 50: fază foarte bună a lui Bărbuț în flanc, care intră în careu, îi pune mingea lui Croitoru în spate, iar șutul acestuia trece de puțin pe lângă colțul lung. Se face în schimb 0-2 în minutul 57, tot la un blestemat de corner. Ne trezim din nou surprinși când faza fixă e bătută pe jos la un adversar aflat la colțul careului, mingea lobată îl vede pe Novak încremenit în loc, dar ieșirea la ofsaid e dejucată de Maric, care vine din spate și trage puternic la vinclu. CĂ Nemec, aflat în ofsaid, a urmărit mingea...s-o lăsăm să treacă.
Perspectivele pentru o revenire erau sumbre, însă după o nouă șansă a oaspeților, am reușit cumva să ne înscriem pe tabelă. Faza a plecat din flancul drept, unde Străuț a interceptat balonul, cu noroc, în două rânduri, l-a deschis pe Bărbuț, acesta a combinat cu Llorente și a fost agățat în careu. Doman a transformat puternic și plasat, deci brusc aveam aproape jumătate de oră să ne scoatem pârleala. Se putea întâmpla în minutul 69, la un corner executat de Croitoru și prelungit de Străuț, dar plonjonul lui Bocșan n-a reușit decât să-l accidenteze pe Nemec. Jocul a intrat într-un ritm apatic ulterior și era clar că aveam nevoie de o variantă mai puternică în față, mai ales că aproape fiecare minge era degajată înspre careul advers. A fost nevoie să ajungem în pragul prelungirilor ca Șeroni să fie introdus, iar brusc finalul de meci a devenit foarte interesant. Mai întâi Dinamo a solicitat un penalty la mingea care l-a lovit pe Cânu în cot, cu brațul lipit de corp. Apoi, Șeroni a câștigat un duel la cap în fața careului advers, Popovici i-a dat mingea lui Bărbuț și acesta s-a grăbit să tragă din colțul careului, doar că n-a cadrat șutul. Marea șansă avea să vină la chiar ultima fază a partidei: Șeroni deviază din nou cu capul, Llorente trimite într-un spațiu între fundașii adverși, Popovici aleargă după ea, cu Filip în cârcă, dar fundașul dinamovist se întinde și reușește să-i sufle cumva mingea, care e reținută în doi timpi de portar. Și gata.

Suntem deja la al doilea meci consecutiv în care suntem penalizați la faze fixe. Este imperativ să facem ceva în această direcție. Altfel, jocul n-a fost rău, deși am văzut că odată cu ieșirea lui Drăghici, ne-a fost greu să facem ceva pe mingi lungi. Nici jocul laborios al lui Croitoru n-a funcționat suficient de bine, în vreme ce Cânu și Bocșan, deși par cel mai sudat cuplu defensiv pe care îl avem, nu aduc aproape niciun aport în atac. Există un risc în a juca cu Șeroni, mai imprevizibil ca alternativele pe post, doar că el rămâne singurul jucător care a arătat în acest sezon o răutate nebună într-un sens constructiv, de care o echipă ca a noastră are nevoie. Mi-au plăcut astăzi duo-ul Llorente - Artean, cu un plus pentru primul, precum mi-a plăcut și aportul lui Bărbuț în mai multe faze - inclusiv una defensivă, când a intervenit crucial în a acoperi o alunecare ratată a lui Artean. Doman a fost așa și așa, cu câteva acțiuni reușite, dar și cu destule momente în care a ținut prea mult de minge sau a făcut un dribling în plus. O problemă ar mai fi că înlocuirile n-au produs o regenerare a jocului nostru, fapt pentru care nici n-am reușit să forțăm în ultimul sfert de oră.

Greul continuă. Am privit cu oareșce tristețe atmosfera de pe stadion, de o ostilitate stearpă, un fel de ecou al vremurilor de dinainte. Nu că dușmănia ar fi combustibilul esențial al fotbalului, dar totul pare să accentueze trista situație a sportului de consum din România.

Poli: Straton (5,5) - Străuț (5,5), Bocșan (5,5), Cânu (5,5), Novak (5) - Artean (6) - Bărbuț (6), Llorente (6,5), Croitoru (5), Doman (5,5) - Drăghici (5)

Schimbări:

Popovici (5) pentru Drăghici (min 58)
Mailat pentru Doman (min 81)
Șeroni pentru Novak (min 89)

31 octombrie 2016

Botoșani - Poli 2:0 (2:0)

Avem un talent special să facem meciurile ușoare Botoșaniului. Nu că gazdele n-ar fi fost peste noi, mai ales în prima repriză, dar i-am lăsat să se desprindă din neatenții defensive, ca apoi să luptăm oarecum în gol cu limitatele resurse de atac de care dispunem - cu atât mai mult cu cât au lipsit doi titulari, Artean și Bărbuț. Doar că asta e realitatea echipei, avem nevoie de precizie în apărare și puțină șansă în rest pentru a obține punct(e). A trecut o serie excelentă, care merită aplaudată. În continuare trebuie să ne tragem curaj din aceste rezultate, că nu intrăm niciodată bătuți pe teren.

Pe teren, după prima jumătate de oră, lucrurile nu arătau așa de rău. E drept că gazdele au avut o bară în minutul 11, când Barbosa l-a driblat pe Novak în marginea careului, n-a fost atacat, și a avut timp să tragă. Sau că în minutul 32, când Matulevicius s-a ajutat de braț să-l depășească pe Bocșan și a rămas în fața lui Straton, doar finalizarea slăbuță a atacantului i-a permis portarului nostru să intervină. Dar în rest jocul a fost unul echilibrat, cu Botoșaniul destul de frustrat în posesie, fără momente deosebite de inspirație. A fost însă de ajuns o combinație rapidă în flancul nostru drept, Istvan Fulop a scăpat liber în careu și a pus mingea între linii, acolo unde mereu am fost linșați în meciurile anterioare cu acest adversar, găsindu-l pe Barbosa (și nu numai) liber la finalizare. Golul era inevitabil. Asta se întâmpla în minutul 35, ca doar cinci minute mai târziu să oferim un cadou și mai generos echipei gazdă. Întâi Llorente a gafat în fața propriului careu, după ce a pierdut mingea și a cauzat un fault pe linia careului mare. Ionuț Popa a ales să efectueze o schimbare chiar înainte de executarea fazei fixe, însă adevărata surpriză au produs-o botoșănenii, care n-au tras la poartă, ci au pasat unui jucător aflat la limita ofsaidului și complet demarcat, în dreptul zidului nostru, de unde a trimis balonul prin spatele celor care de abia se dezmeticeau, iar același Barbosa a finalizat lejer. În tot acest răstimp, noi n-am reușit să ajungem decât în două rânduri prin preajma careului advers, de ambele ori Vraciu trimițând centrări oarecum periculoase prin fața porții, neajunse însă de Drăghici.

A doua parte a fost una aproape lipsită de evenimente. Botoșani n-a mai forțat, iar Poli, deși ușor învigorată de schimbările efectuate, n-a reușit să construiască mare lucru. Gazdele au avut o bună șansă la scurt timp după reluare, când Straton a prins o centrare șutată în fața porții, dar în rest n-au mai tras periculos. Noi am tot așteptat mica minune, însă a fost nevoie să schimbăm executantul fazelor fixe, ca prima șansă să apară. Astfel, în minutul 73, Roșu a bătut o liberă de departe, mingea l-a găsit pe Bocșan care i-a trimis lui Cânu, acesta finalizând cu exteriorul, doar că balonul a lovit bara transversală și a revenit în brațele portarului. Era să se mai întâmple ceva la un corner, cu Croitoru ajuns cu șansă la finalizare, dar s-a dat fault - aiurea. Din păcate, cam atât a fost, singura altă acțiune cât de cât notabilă fiind o cursă a lui Mailat în flanc, din care n-a ieșit decât un corner. Cam atât a fost.

Partea plină a paharului e că am luat mai puțin de cinci goluri. Se vede clar o organizare defensivă superioară, care a și facilitat laudele aduse jucătorilor din apărare în ultima vreme. Astăzi am fost însă destul de impreciși, atât Cânu, cât și Bocșan fiind vulnerabili, mai ales în prima parte - după care și-au revenit. Titularizarea lui Cârstocea pentru Artean a fost degrabă regretată de Popa, acesta fiind înlocuit chiar înainte de marcarea golului doi. Nici Vraciu pe dreapta n-a fost tăios în atacuri, dar măcar a ajuns de două ori în poziții decente. Pe fondul prestației ofensive pe care am arătat-o, era greu să-i ceri să facă minuni. Deși a muncit mult, Croitoru a irosit cea mai de preț armă de care dispunem, fazele fixe, în vreme ce inspirația lui Doman nu l-a ajutat astăzi. Iar micile plusuri oferite de introducerea trio-ului Șeroni, Roșu, Mailat au fost doar atât, mici. 

Cam atât. Trebuie să rămânem concentrați pentru disputa care urmează, un meci cu potențialul de a fi fascinant în fața celor de la Dinamo. Putem învinge. 

Poli: Straton (5,5) - Străuț (5), Bocșan (5,5), Cânu (5,5), Novak (5,5) - Llorente (4,5), Cârstocea (5) - Vraciu (5), Croitoru (5), Doman (5) - Drăghici (5)

Schimbări:

Șeroni (5,5) pentru Cârstocea (min 40)
Roșu (5,5) pentru Drăghici (min 57)
Mailat (5,5) pentru Doman (min 59)

26 octombrie 2016

CR: Chindia Târgoviște - Poli 0:2 (0:1)

"Fostul Recaș" a dispus fără probleme de redutabila echipă a Chindiei, care "a adunat de două ori mai multe puncte în acest sezon" decât rivala din această înfruntare de Cupa României. Asta, în spusele crainicului de la stadion. Dubla lui Doman a făcut treabă ușoară din formația de liga secundă, aceștia din urmă contând doar după ce Poli a redus motoarele la avantajul de două goluri pe tabelă.

Cu un unsprezece fără compromisuri sau experimente (doar Cârstocea și Curileac nou-intrați față de ultimul meci), diferența dintre echipe a fost foarte clară pe parcursul primei reprizei. Poli, ca niciodată, a dominat copios, grație unui pressing efectuat cu convingere și eficacitate în jumătatea adversă. Chiar și așa, a fost nevoie de un sfert de oră până la prima ocazie, venită la o fază fixă: corner executat de din partea dreaptă, Cânu pune capul convingător, dar portarul gazdelor scoate acrobatic. Acesta a prins, în doi timpi, și șutul de la distanță expediat de Artean câteva minute mai târziu, ca apoi Doman și Drăghici să nu reușească să-și cadreze șuturile. Prima șansă pentru gazde a venit la o fază în care apărarea noastră a blocat două mingi trimise din marginea careului, și în afara unui șut peste expediat după deschiderea scorului, din cam aceeași zonă central-stânga, n-am avut parte de emoții. Și că am adus în discuție golul reprizei, acesta s-a arătat în minutul 30. Atunci, Străuț a bătut un aut (câștigat tot pe seama unui pressing activ), Drăghici a prelungit cu capul, Cârstocea a reușit să-i pună mingea lui Doman și să tragă doi adversari cu el, creând astfel un culoar pentru decarul nostru, a cărui execuție a găsit colțul de jos al porții adverse! Deși n-au mai fost șanse mari până la pauză, direcția jocului a rămas neschimbată, iar noi n-am reușit să profităm pe seama unei sumedenii de faze fixe din preajma careului advers.

Treburile au continuat în același sens în a doua parte. Cel mai bun om al echipei clasate pe locul patru în liga secundă, portarul Meilă, a avut de lucru îndată, dar după două intervenții bune, n-a mai avut ce face în minutul 53. Atunci, gazdele au pierdut o minge în propria jumătate, Drăghici la servit ideal pe Doman și acesta, unu la unu cu Meilă, a trimis lobat în poarta goală. A urmat o perioadă mai lejeră de joc, în care Chindia a urcat mai mult, însă aproape toate finalizările au fost de la distanță și au ratat poarta. Excepția a venit la un corner, când Curileac a parat excelent, în fața unui adversar aflat într-un ofsaid nesemnalizat. Cu Mailat în teren, fazele periculoase pe care le-am mai construit au curs de regulă pe acel flanc. În minutul 70, Doman l-a deschis pe acesta, șutul său a fost parat de portar, iar apoi Roșu n-a nimerit poarta la mingea care i-a revenit. Poate cea mai mare șansă reală a gazdelor s-a arătat de abia în minutul 88, la o un moment de neatenție colectivă în defensiva noastră, soldat cu un șut din interiorul careului, fix pe poziția lui Curileac însă. Ar fi trebuit să se termine trei - zero în prelungiri, dar Mailat (șut în capul portarului), Cârstocea (șut peste la aceeași fază) și Străuț (cap pe lângă la un corner) n-au reușit să concretize șansele ivite. Bun și așa, totuși.

Dacă etapa trecută n-am fost chiar mulțumit, în ciuda rezultatului, astăzi mi-a plăcut ce-am văzut. Poli și-a impus jocul de la bun început, a controlat partida cu un adversar dovedit net inferior (deși pe foaie nu părea), și a finalizat frumos în două rânduri prin Doman, omul meciului. Toată echipa a evoluat bine, în prim plan cu mijlocașii care au recuperat/interceptat multe baloane. Poate că benzile din apărare au lăsat puțin de dorit, nici Novak, nici Străuț nereușind să se impună ofensiv și nereușind să gestioneze grozav câteva faze dezvoltate de gazde prin diagonale lungi înspre flancuri. Dintre cei care au intrat pe parcurs, Mailat a avut parte de cele mai multe acțiuni și va regreta că nu a reușit să înscrie măcar o dată, în vreme ce Roșu n-a ieșit în evidență și Sîntean a prins prea puțin timp pentru a se remarca. 

Mergem mai departe în ambele Cupe așadar, deși poate aș fi dorit ca mai mulți tineri să evolueze astăzi. Între timp, situația din jurul gazonului rămâne critică, cu știrile din această săptămână (numirea lui Neaga, posibila plecare a lui Drăgoi, neplata chiriei la Dan Păltinișanu) planând sumbru asupra activităților curente.

Dar să aplaudăm ce e de aplaudat, bravo Poli!

Poli: Curileac (6) - Străuț (5,5), Cânu (6), Șeroni (6), Novak (5,5) - Artean (6) - Bărbuț (5,5), Llorente (6), Cârstocea (6), Doman (7) - Drăghici (6,5)

Schimbări:

Mailat (5,5) pentru Drăghici (min 64)
Roșu pentru Llorente (min 70)
Sîntean pentru Doman (min 87)


25 octombrie 2016

Interviu: Lucian Oprea

Când am programat interviul, nu realizasem că în aceeași zi se disputa meciul cu Viitorul. Dispuneam de o fereastră destul de îngustă, căci Luci avea școală de dimineață, la ora 16 începea antrenamentul echipei secunde, iar la 18 era meciul echipei mari. Mi-era teamă că am compus o listă de întrebări prea lungă și că va trebui să ajustez din mers ce voiam să-l întreb. Dar după primele răspunsuri fără ezitare și fără stat pe gânduri m-am uitat pe furiș la ceas de frică să nu terminăm interviul prea repede. Toate temerile au fost fără temei, căci tânărului din fața mea îi place să vorbească mult, fie despre cariera sa de până acum, fie despre mulțumiri și nemulțumiri, fie despre vise și planuri de viitor.


Lucian Oprea e printre cei cinci debutanți în prima ligă din meciul cu Iași de la finalul sezonului trecut, după ce la echipa mare debutase cu un an mai devreme, în liga a doua. Momentan își face datoria la Poli II din postura de mijlocaș defensiv, unde, alături de colegul de linie Cosmin Bîrnoi, a fost titular în fiecare meci. Speră, normal, să mai prindă șansa afirmării în prima ligă, mai ales că anul viitor își încheie junioratul. Dar mai bine îl lăsăm pe el să ne spună mai multe.

CV: Cum te-ai apucat de fotbal?

LO: Am avut un mare noroc, că terenul de fotbal era în fața casei. Probabil ajungeam oricum la fotbal, dar din pricina asta m-am apucat așa de repede, la opt ani. Numai ce se formase o echipă, Luceafărul Timișoara, la care era antrenor Angelo Foale. El m-a întrebat dacă vreau să fiu la fotbal, eu m-am dus să cer voie părinților, am tras-o pe mama de mână, și m-au lăsat. Oricum eram toată ziua la fotbal.

CV: La Poli cum ai ajuns?

LO: Câțiva ani mai târziu, acum trei sau patru ani, și nea Tavi, tatăl lui Angelo Foale, care a contribuit mult la evoluția mea ca fotbalist, a zis să merg la Poli o săptămână, ca să-mi vadă nivelul. M-a văzut domnul Vlaicu și după prima zi de antrenament m-a și chemat. La început eram indecis, mi-era confortabil la Luceafărul, dar am realizat că cel mai bine pentru mine era să ajung la Poli. Condițiile de aici erau incomparabile, chiar dacă îi apreciez mult pe antrenorii Tavi și Angelo Foale.

CV: Ce traseu ai avut la Poli?

LO: Am jucat la vârsta mea, la domnul Vlaicu, când eram la juniori C. Apoi, la juniori B, am fost cu domnul Frușa și pe final de sezon am debutat în liga a doua. M-a promovat Dan Alexa, după o perioadă de două-trei luni de antrenamente intense. Eram foarte pregătit, dar din păcate am jucat doar trei minute pe final cu Satu Mare, în ultima etapă. După aceea am trecut la juniorii A, am jucat în campionatul Elitelor, când am pierdut și finala Cupei României [n. ed. sezonul trecut]. Și debutul în Liga 1.

CV: Ce post ai jucat de-a lungul timpului?

LO: Acum sunt mijlocaș central, uneori defensiv. Am început însă ca extremă dreaptă când eram mic – aveam viteză și eram mai scund. Ulterior am jucat atacant puțin. Totul s-a schimbat când am crescut brusc douăzeci de centimetri, într-o perioadă de doar opt-nouă luni. Atunci a trebuit să-mi ajustez postul, fiindcă pierdusem mult din viteză, din forță.

CV: Care crezi că sunt atuurile tale?

LO: Inteligența în joc cred că e cea mai mare, din acest motiv am ajuns să joc mijlocaș. Mi-au spus-o și antrenorii de-a lungul timpului. Am și viziune, acum un plus de forță, și cu o agilitate bună pentru înălțimea mea.

CV: Ce ai îmbunătăți?

LO: Aș lucra la finalizare. Am prea puține goluri, doar unul de când a început liga a treia! Vreau să am mai multe, chiar dacă joc la mijloc – în primul rând pentru echipă, nu pentru mine. Domnul Stoicov se axează pe ce ne trebuie, ce ne lipsește. Și cred că mi-ar mai trebui forță, încă nu sunt acolo unde vreau să fiu. Mai am de muncit.

CV: Cu loturile naționale ai avut contact?

LO: Când eram mai mic am avut ghinion. Fiind la Luceafărul, n-am avut mult acces, majoritatea jucătorilor erau luați direct de la Poli. N-am fost la nicio selecție până la șaisprezece ani. De obicei selecțiile se fac de la mai multe echipe, însă de la Luceafărul nu ne-au trimis niciodată. Odată ce am ajuns la Poli, am fost chemat. Chiar fusese numit Bogdan Vintilă și i-a plăcut de mine, m-a chemat la o altă selecție la Mogoșoaia. Eram o sută inițial și după mai multe trieri am rămas douăzeci și cinci, printre care și eu. Am făcut parte din acel lot extins, am făcut cantonament la Tărlungeni, și am jucat două partide cu Moldova, la ei. Generația mea e însă una foarte bună, ‘98, și am observat că în ultima vreme n-a mai chemat deloc de la Poli. Mai ales acum că am trecut la categoria de U21, va fi și mai greu pe viitor.

CV: Mai știi când ai debutat în fotbalul de seniori?

LO: La 12-13 ani la Bobda, în liga a patra, am uitat să specific că am fost și acolo! Îmi aduc aminte că patronul clubului a venit la nea Tavi, neavând jucători, și au făcut o fuziune. M-a luat și pe mine nea Tavi, fiindcă îi plăcea mult de mine, eram ca și copilul lui, toată ziua acolo la antrenamente cu el. Dar la acel nivel eram total depășit ca să joc, deși am evoluat în mai multe partide. A fost oricum o experiență care mi-a prins bine.

CV: Vreo echipă preferată de afară?

LO: Arsenal. Cu ei țin de când eram mic, deși nu îi urmăresc în mod specific. Îmi place Premier League în general.

CV: Jucători preferați?

LO: Îmi plăcea mult de Michael Ballack când eram mic. Mai recent, Sergio Busquets e pe stilul meu.

CV: Urmărești jucători anume, să înveți de la ei?

LO: Nu prea. Îmi place să urmăresc fotbalul, dar mă fură jocul. Ne mai zicea antrenorul să ne uităm la câte un jucător, să învățăm ceva de la el. Dar mi-e greu, în Premier League se joacă la un ritm deosebit, e cel mai spectaculos joc. Acolo e visul, acolo vreau să ajung.

CV: Apropo de asta, acum două sezoane ai debutat în liga a doua, acum un sezon în Liga 1. Ți-ai setat vreun obiectiv?

LO: Da, doresc să strâng câteva meciuri în Liga 1. Dar acum că văd cum decurg lucrurile, mi se pare destul de dificil. Când s-a făcut lotul inițial, eram patruzeci-cincizeci de jucători, și juniori, și aduși. Am făcut patru zile probe, antrenamente, joc. Ulterior s-a făcut lotul de douăzeci și doi de jucători și am fost în acel lot. Însă apoi au început amicalele, s-au mai adus câțiva jucători, și eu n-am mai fost în lot la niciun meci. Nu mi s-a spus nimic și eu doream șansa mea, să demonstrez că pot.

CV: Ai mai vorbit cu Ionuț Popa în perioada pregătirilor?

LO: Nu prea, cu domnul Bălu am vorbit mai mult. Mă încurajează mereu. Domnul Popa mă punea la antrenamente fundaș central și mie-mi era greu, fiindcă nu am jucat pe acel post. Dar din lipsa unei dubluri în acea perioade, eram folosit acolo. E drept că sunt și mulți jucători în linia de mijloc.

CV: Ulterior te-ai mai pregătit cu echipa mare?

LO: Nu. Am făcut pregătirea cu echipa mare și apoi a început echipa a doua și am fost trimis acolo să jucăm. Nu știu exact cum de a rămas așa. Atunci am prins și pregătirea cu echipa a doua și acum resimt puțin oboseala. La liga a treia se aleargă mult. E alt nivel decât la liga a patra, dar cred că am avea rezultate mai bune dacă ne-am antrena toți împreună. Așa, unii-s la echipa mare, alții la echipa a doua și ne vedem doar în ziua meciului. Dar jocul cred că e bun.

CV: Atunci cum ți-ai ajustat obiectivul?

LO: Vreau să ajung la echipa mare, vreau să joc, vreau să joc mai sus.

CV: La anul termini junioratul. Ce așteptări ai?

LO: Nu știu. Chiar nu știu. Clubul trebuie teoretic să-mi facă o ofertă, nu știu cum e exact.

CV: Dacă nu-ți face?

LO: Aș avea opțiuni. Și cu ASU Politehnica am avut ceva contacte în vară. Eu am vrut să merg pentru a juca, fiind liga a doua, și cred că aș fi putut să-mi găsesc loc în lotul lor. Mi-ar fi prins bine, însă s-a decis la club că e mai oportun să rămân.

CV: Cum vezi campionatul in liga a treia in acest an?

LO: Am început destul de bine, însă am călcat strâmb apoi. Nu-mi place că majoritatea echipelor caută mai ales să se apere, începând cu minutul 1. Se pun în apărare, joacă doar cu mingi lungi, nu ies la joc. Se lipesc de un rezultat, cum a fost la Giarmata, mai ales pe greșeli personale. La meciul cu UTA II știam că îl vom câștiga, fiindcă ei ies la joc. Știam cât de bine suntem noi pregătiți și că n-aveau nicio șansă pe un asemenea joc. De aia a fost și un meci spectaculos. Oricum, sunt multe rezultate surpriză la acest nivel, uneori nu înțelegi nimic!

CV: Care ar fi problema echipei?

LO: La Galda am luat gol în minutul 3, e drept că pe o greșeală personală la faza fixă. Apoi s-au apărat și ne era greu să construim. Ne dezavantajează mult și terenurile, inclusiv cel de acasă. Dacă ar fi terenul mai bun, să poți să dai pase exact, s-o conduci, ne-ar avantaja mult.

CV: Cu cine te înțelegi cel mai bine din lot?

LO: Sunt mulți, chiar mă înțeleg bine cu majoritatea. Dar de la început am fost mai apropiat de Alex Lazăr, care e acum la juniori A.

CV: Peste o lună e meciul cu Ripensia. Golda joacă acolo.

LO: Da, uite, un alt prieten foarte bun, ți-am zis că e greu să nu supăr pe cineva! Am și discutat despre meci, de abia aștept să ne întâlnim. Plus că jucăm la ei și dăm de un teren bun.

CV: Care sunt cele mai frumoase momente pe care ți le-a oferit fotbalul?

LO: Debutul în Liga 1. La liga a doua nu m-am putut bucura pe deplin, dar asta din Liga 1 a fost altceva. M-am simțit fericit doar fiind pe teren.

CV: Știai că o să intri?

LO: Nu, chiar nu știam. Mă uitam la meci, eram surprins de scor, de cât de bine jucau juniorii. Și numai o dată mă trimite la încălzire și după cinci minute mă cheamă. Cum am intrat pe teren am fost fericit, deși nu am atins meciul decât de vreo trei ori. M-am bucurat să fiu acolo.

CV: Dar chiar după ce ai intrat s-au primit cele două goluri, care au schimbat rezultatul.

LO: Îmi aduc aminte perfect, a fost acel prim gol, care cred că a fost ofsaid clar. Și a mai fost un șut de douăzeci și cinci de metri, plasat lângă bară. Niște goluri...

CV: Regrete? Poate finala de la juniori din cupă?

LO: A fost o finală...nu prea frumoasă. Trebuia inițial să jucăm la Buftea, apoi ne-au mutat la Deva, deși am fi preferat să jucăm acolo, unde e un mediu mai special; trebuia să se joace pe nocturnă, la opt seara, veneau și oamenii de fotbal din București. Apoi, cu o seară înainte de meci, mai multora dintre noi ni s-au furat telefoanele și portofelele. Cât despre joc, chiar au fost peste noi. E drept că de la noi au lipsit Sorescu și Bîrnoi, deci a fost nevoie și de improvizații și acolo s-a văzut. Mai ales lipsa lui Bîrnoi, care jucase constant pe parcursul sezonului cu noi, a contat.

CV: Te înțelegi bine cu el?

LO: Da. Îmi pare rău că nu-l mai am la antrenamente – sau că el nu mă are pe mine la echipa mare! [râde] Chiar îl simt, fiindcă e mereu lângă mine, când dă o pasă, cum stă în teren.

CV: De ce ți-e teamă, legat de fotbal?

LO: Nu mi-e teamă de nimic, în mare. Când mă duc să joc fotbal, joc de plăcere. E cea mai importantă chestie la mine. Mai erau perioade când eram timorat, aveam teama de greșeală, să nu supăr pe nimeni, dar am trecut de etapa asta. Acum chiar nu mi-e frică de nimic, ce-o fi o fi, și chiar dacă nu ar fi să ajung fotbalist, eu mă bucur de fotbal oriunde aș juca.

CV: De accidentări?

LO: Nu. Am avut clavicula stângă ruptă de două ori, mâna fisurată, tibia fisurată, dar nu mi-e frică de ele. Pe astea le-am avut când eram mai mic, la Poli nici n-am avut accidentări.

CV: Te-ai gândit că poate n-o să iasă cu fotbalul?

LO: M-am gândit. Eu mereu am ceva în rezervă, fiindcă învăț bine și la școală. Sunt la Liceul Național Bănățean, care e un liceu foarte bun din Timișoara. Deci tot timpul mă gândesc și la alte chestii. M-am gândit cu fratele meu să ne deschidem o afacere. Din acest motiv m-aș orienta spre marketing la FEAA [n. ed. Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor], sunt băiat deștept, am note mari, nu mi-ar fi o problemă.

CV: Alte pasiuni ai?

LO: Îmi plac toate sporturile, îmi plac și afacerile.

CV: Cât de mult depinde de tine să-ți atingi țelurile, cât de club sau de alții?

LO: În primul rând ține de mine. Dacă eu n-am valoare, dacă nu joc la nivelul meu...dacă joc la nivelul meu, sigur ar trebui să fiu acolo. Dar ține și de noroc, de club, de ce vor ei. Să zicem 49% ține de mine, 51% de factori externi.

CV: Crezi că clubul nu v-a oferit destule șanse?

LO: Eu zic că meritam mai multe.



Partea cu procentul i-a dat mult de gândit, iar câteva zile după interviu sugera că ar putea depinde mai puțin de el decât credea. Întrebarea e grea, fiindcă nu are un singur răspuns corect.

E un drum lung între visul de Premier League și starea curentă a lucrurilor, pus în perspectivă prin autoanaliza pe care și-o face mijlocașul Politehnicii. Există oare în acest sport ultra-competitiv și ultra-comercializat loc și pentru cineva care îl practică din plăcere? Răspunsul ni-l poate oferi Lucian Oprea, un băiat plin de entuziasm, ușor visător, dar care sunt convins că nu va privi cu mult regret la orice îi va oferi viitorul.

21 octombrie 2016

Chiajna - Poli 0:2 (0:0)

Nu toate victoriile sunt frumoase. La condiția noastră, nici nu putem emite o asemenea pretenție. Și în ciuda unui arbitraj bizar, meritul nostru este că am ținut bine în spate la presiunea Chiajnei, sperând până la capăt că putem obține mai mult din acest meci. Golul lui Drăghici, rodul unui oportunism maxim, a fost răsplata, iar autogolul care a pecetluit soarta meciului la ultima fază rămâne o reușită pentru golaveraj. Suntem o echipă mică și trebuie să ne luăm punctele acolo unde ni se dau. Și pentru prima oară de când a început sezonul, suntem la mai puțin de paisprezece puncte de primul loc dincolo de linie.

Desăre meci: prima repriză a fost una ternă. Gazdele au plimbat binișor mingea pe circuitele lor, în special în flancuri, însă ultima pasă a lipsit. Nici la numeroasele cornere de care au beneficiat nu au putut face mare lucru. Fazele noastre de atac au arătat mai haotic, cu multe imprecizii în zona ultimilor treizeci de metri. Primele două șanse importante au aparținut Concordiei, care a profitat întâi de o pasă la adversar a lui Artean, finalizarea din marginea careului fiind prinsă de Straton. Apoi, la o respingere slabă a lui Șeroni, Bărboianu a avut timp să preia și să șuteze din interiorul careului, tot pe direcția portarului nostru însă, care a fost la post. Singurele noastre semi-ocazii s-au prezentat în minutele 22 și 30, întâi la o urcare clasică a lui Șeroni, finalizată cu șutul lui Llorente din douăzeci de metri, prea moale pentru a-l depăși pe Bălgrădean, și ulterior la o liberă de la treizeci de metri, trimisă puțin peste de Artean. Finalul reprizei a adus cea mai bună oportunitate de gol a gazdelor: la o acțiune în care nimeni n-a coborât să acopere absența lui Bărbuț în flancul drept, Chiajna a avut timp și spațiu pentru o centrare bună, dar Constantinescu, scăpat din marcaj de Bocșan, a dat cu capul peste, deși era singur, singurel.

Și dacă prima repriză a fost ternă, a două a părut că nu merge absolut nicăieri. Ocazii, de facto, au fost doar două în toată repriza: una în minutul 48, când șutul de la distanță al lui Artean a fost prins sigur de Bălgrădean; și una în minutul 65, la care gazdele au nimerit bara printr-un șut din întoarcere al lui Cristescu. Totul a fost însă întâmplare, asemeni tuturor lucrurilor care s-au întâmplat în ultimul sfert de oră. În minutul 73, Novak protejează o minge în marginea terenului și Cristescu îl lovește cu piciorul ridicat, dar fără agresivitate deosebită. Centralul decide eliminarea jucătorului gazdelor, care continuă însă în a domina steril partida. Apoi, în minutul 82, Drăghici este prins în ofsaid. Bălgrădean se pune să bată de la peste treizeci de metri, Drăghici stă în fața lui, la o distanță mică, și mingea îl izbește din degajarea (trimisă intenționat cu acest scop, parcă), dă în Bălgrădean și îi revine lui Drăghici care aleargă puțin și trimite în poarta goală, deschizând astfel scorul. Revolta gazdelor, cumva de înțeles, n-a întors decizia centralului. Deși au rămas sus, Concordia n-a reușit să mai pună în pericol poarta noastră, nereușind nici măcar dintr-o liberă de la douăzeci de metri să trimită pe poartă. Iar pe fondul nervozității, ne-am trezit cu încă un gol în tașcă la ultima fază a partidei, când Llorente l-a deschis pe Vraciu ușor lateral stânga, acesta a centrat tare în fața porții de unde Albu și-a trimis mingea în propria plasă. Și așa am ajuns la a patra victorie a sezonului!

O s-o spun răspicat: nu mi-a plăcut ce-am jucat astăzi. De la mijloc în sus am fost tare ineficienți, Drăghici mereu izolat și imprecis, Doman prea mult la minge, Croitoru ușor buimac în faze, Artean cu două, trei greșeli mari. Doar Bărbuț și Llorente mi-au plăcut. În spate lucrurile au arătat binișor, cu Novak făcând poate cel mai bun meci de când e la Timișoara și ceilalți din linie fiind suficient de preciși cât să închidă majoritatea acțiunilor fără multă dramă. Straton pare la rândul lui să se afirme drept o cantitate sigură și cunoscută în poartă, nu doar fiindcă a ajuns la trei meciuri consecutive fără gol primit, ci și fiindcă oferă acea siguranță care ne-a tot lipsit.

Am avut șansă, clar, fiindcă ocazii nu ne-am creat de fel. Dar să aplaudăm în primul rând această serie nebănuită de victorii. Cine ar fi crezut, mai ales la începutul sezonului, că vom ajunge într-un asemenea punct? Prognoza mea era sumbră, mult mai sumbră. Și e drept că greul continuă, nu doar pe plan sportiv, cât mai ales pe plan financiar, dar Poli se ține binișor, nu mai e acolo doar la număr. De asta avem nevoie.

Pentru încheiere, vorbele lui Andrei de acum două cronici; adică să dăm cezarului ce-i al cezarului:
Cu 6 puncte (deloc imposibile având în vedere că vom juca cu Viitorul și cu Chiajna, echipele pe care le-am bătut în Cupa Ligii) am ajunge la 0 și ar fi 14 puncte în acest tur, la fel ca în turul sezonului trecut. Cum ar fi? 
Bravo Poli!

Poli: Straton (6) - Străuț (6), Bocșan (6), Șeroni (6), Novak (6) - Artean (5) - Bărbuț (6), Croitoru (5,5), Llorente (6), Doman (5) - Drăghici (6)

Schimbări:

Cârstocea pentru Doman (min 72)
Mailat pentru Bărbuț (min 82)
Vraciu pentru Drăghici (min 89)
Google+