Al treilea meci împotriva Petrolului în doar câteva luni s-a încheiat cu bine pentru noi, rezultatul fiind o nouă eliminare a ploieștenilor după cea din cealaltă Cupă, a Ligii. E clar că mai nimeni nu avea chef de acest meci, nici cele două echipe, nici publicul, toată atmosfera din jurul meciului fiind una mai degrabă de amical decât de un meci eliminatoriu, mai ales că ambele grupări au probleme mai mari în privința campionatului și a finanțării.
Totuși, jucătorii alb-violeți s-au motivat ceva mai bine ca în ultimele meciuri și au reușit în final să întrerupă seria de meciuri fără victorie. Curtean a fost cel mai activ, probabil amintindu-și de ultima sa evoluție remarcabilă în tricoul lui Poli, tot în optimile Cupei, cu Steaua. El a fost protagonistul fazei din minutul 10 când a urcat cu mingea de la mijlocul terenului, a jucat un un-doi pentru a intra în careu, dar șutul său la colțul scurt este blocat de portar.
Deși dominăm, apar și ocaziile oaspeților, mai ales pe fondul intrărilor căpitanului Luchin, care a acordat trei lovituri libere, fiind ieșit pe la 25 de metri de poartă. În minutul 21, dintr-o astfel de fază, Nepomuceno trimite un șut ce prinde pământul chiar în fața lui Smaranda. Vizibil surprins, acesta reușește totuși să respingă, dar de era un pic mai ghinionist sau neatent, mingea ar fi intrat în poartă. Astfel, a lovit doar bara.
A urmat o perioadă fără ocazii, dar cu multe faulturi, unele mai ușor acordate, altele nu, și cu multe cartonașe galbene, mai ales de partea ploieștenilor. Punctul culminant a fost atins chiar în ultimele minute ale reprizei. Mai întâi, Ovidiu Popescu este doborât destul de ușor în interiorul careului în timp ce urmărea o minge inofensivă pentru oaspeți. Nu am văzut nici un unghi prea clar a ceea ce s-a întâmplat, dar cert este că mijlocașul nostru a fost primul la minge, astfel că arbitrul a acordat penalty. Transformat fără emoții de Hernandez.
Apoi, în decursul a doar două minute, Ropotan vede două cartonașe galbene - primul pentru faulturi repetate și al doilea pentru o lovitură cu cotul din săritură - și este eliminat.
Din păcate, vechea noastră problemă ne bântuie în continuare, iar superioritatea numerică nu este un avantaj pentru noi, chiar de Curtean nu reușește să majoreze scorul în debutul reprizei scunde. În schimb, Nepomuceno șutează nederanjat în bară din colțul stânga al careului nostru. Tot el mai are un șut pe lângă, pentru ca în cele din urmă golul să vină în minutul 70, la o fază prelungită în careul nostru, în care ploieștenii au reușit să ne încurce apărarea aglomerată. În cele din urmă D. Popescu pierde un duel aerian, iar mingea recentrată îl găsește pe un Velasco pierdut din marcaj, jucătorii noștri fiind mai mult cu ochii pe minge decât pe adversar, iar acesta înscrie.
Poli are tăria să nu se piardă și să revină în atac, chiar de nu prea convingător. Totuși, obținem mai multe cornere, iar Luchin este aproape de gol cu o lovitură de cap puțin peste. Golul victoriei vine în cele din urmă în minutul 83 după o lovitură liberă din dreapta careului. Este bătută la colțul scurt, unde Elek lovește mingea, care trece cu ceva noroc pe lângă fundași și portar, iar Cânu o șterge și el puțin în drumul spre poartă.
Petrolul ne oferă puține emoții, în timp ce Curtean are o nouă fază personală, dar din poziție bună șutează tot la colțul scurt, fără să-l păcălească pe portar. Apoi, într-un contraatac promițător cu patru jucători contra un singur adversar, dăm dovadă din nou de lipsă de inspirație. Elek primește în cele din urmă în mijlocul careului, dar șutează teribil din prima, peste poartă.
Jocul nu ne spune mai nimic nou, fiind în ton cu precedentele prestații, victoria venind mai mult din contextul meciului: atitudine, atmosferă, valoarea adversarului. Mi s-a părut că am încercat o altă așezare, cu un Rufino mai retras, poate mai util. Rămâne de văzut dacă aceasta va fi tactica și în campionat, mai ales că Elek începe să-și arate limitele și riscă să repete traseul lui Szekely de acum doi ani, cu un retur mult mai slab.
În schimb, mi se pare că nu s-a profitat de potențialul unui meci de cupă. Nu cred că un traseu cât mai lung ar trebui să fie printre obiectivele noastre, pentru că nu cred că un eventual beneficiu financiar merită acest efort. Astfel, cred că ne puteam permite să ne odihnim din titulari și de a încerca lucruri noi. În schimb, pragmatismul a fost din nou principala trăsătură abordării noastre, având în vedere că ultima noastră schimbare a fost introducerea lui Melinte. Poate găsim și soluții pentru apărare, ținând cont și de accidentări bineînțeles. Nu știu care a fost cel mai bun cuplu de fundași din acest sezon, dar cu siguranță nu a e Luchin-Cânu, care au avut cele mai multe și mai grave greșeli până acum.
În orice caz, fiecare victorie e importantă. Va conta și la moral, mai ales în aceste momente, iar în cupă un pas reușit te apropie spre o posibilă finală surprinzătoare. Bravo, Poli!
Poli: Smaranda - Belu, Luchin, Cânu, D. Popescu - Llorente, Croitoru - O. Popescu, Hernandez, Curtean - Rufino
Schimbări:
Artean pentru Llorente (min 66)
Elek pentru Croitoru (min 74)
Melinte pentru Rufino (min 90+2)
28 octombrie 2015
23 octombrie 2015
Poli - CFR Cluj 1:2 (0:2)
Din păcate, nimic nou în acest meci - Poli, suferind, are nevoie de două, trei ori mai multe ocazii decât adversarii pentru a marca. Tot ce a fost altfel, a fost disperarea lipsită de busolă cu care am atacat în repriza secundă, o dominare asemănătoare cu cea de la Pandurii, dar parcă mult mai haotică în exprimarea ei. Cu numeroase absențe de natură medicală, inclusiv cei doi fundași centrali, și un Kirschstein neinspirat, am fost pedepsiți asupru la puținele atacuri ale oaspeților, în vreme ce golul nostru, prin Hernandez, a venit prea târziu pentru a mai afecta rezultatul. Aspectul de echipă mică este evident și doare din ce în ce mai tare, inclusiv la clasament.
Partida a început din nou prost, de această dată din cauza unei accidentări - Goga a ieșit șchiopătând în minutul 3 și a fost schimbat cu Hernandez la scurt timp după. Merge din rău în mai rău. căci în minutul 16, o minge ajunsă în fața careului nostru este șutată de Nascimento, Cânu ori o deviază, ori îl maschează pe Kirschstein, care nu mai are timp să reacționeze și balonul intră în plasă. Problema, ca la golurile de la Tîrgu Jiu sau Viitorul, a stat în vidul dintre linii, nici Artean nefiind la post mai bine decât colegii săi în acele meciuri. Poli are două șanse bune în minutele 21 și 23, două faze care au și evidențiat inconsecvența tușierului de pe acea parte. Întâi, Hernandez centrează dintr-o liberă, Cânu urmărește o minge deși se afla în ofsaid, iar un fundaș respinge din fața lui înspre propria poartă, de unde portarul scoate în extremis. Apoi, o pasă printre ajunge la Hernandez care plasează mingea în poartă, doar că pe drumul către spaniol, Elek a încercat să joace balonul (fără să-l atingă), dar aflat fiind în ofsaid, faza a fost oprită. Presiunea noastră nu mai dă multe roade, următoarea acțiune mai periculoasă aparținând tot oaspeților, în minutul 40, când un șut de la 30 metri a trecut destul de aproape peste. N-am mai scăpat în minutul 43, D. Popescu fiind depășit pe o minge lungă, Kirschstein a ieșit puțin optimist în întâmpinare. n-a reușit să intercepteze pasa către Lopez, care a finalizat cu poarta goală. Contra a plecat de la o minge pierdută de Hernandez, doar că problema mai mare a stat la plasamentul fundașilor centrali față de Popescu, care nu au coborât cu Lopez, liber în spatele lor. Imediat, Hernandez a trimis un șut foarte bun din marginea careului, dar portarul a făcut din nou diferența și a respins în corner. Diferența portarilor a făcut diferența într-o repriză, de altfel, echilibrată.
Mitanul secund nu arată prea grozav, chiar dacă deținem inițiativa. Lipsa de talie din față face ca toate mingile lungi lansate din linia de mijloc să aibă șanse minime de succes. Implicit, șanse puține, cele mai importante aparținându-i tot lui Hernandez, de departe cel mai bun jucător al zilei: prima, un șut din prima cu latul la o minge pusă înapoi de Elek, dar balonul lovește plasa laterală; a doua, un șut de la marginea careului, puțin pe lângă. Oaspeții reacționează și ei, tot cu două ocazii: Nascimento șutează din unghi, pe lângă, iar în minutul 75 trimit din nou mingea pe lângă, după ce o pasă cu călcâiul ne-a descusut. Finalul, în toată disperarea lui, ne-a aparținut complet. Belu ne-a încălzit cu un șut frumos din marginea careului care a trecut de puțin pe lângă colțul lung. În minutul 85, Cânu finalizează cu capul la o centrare din liberă a lui Belu, dar Marc se întinde iar miraculos și scoate de sub bară. Și cornerul e periculos, însă Cânu nu reușește să redirecționeze spre poartă, ca apoi Curtean și Hernandez să tragă de la 20 metri, în faze succesive, fără a prinde poarta. Golul cade de abia în minutul 89, când același Hernandez controlează elegant o minge pe lângă un adversar, o pune pentru șut și trage din poziție ușor lateral stânga și marchează spectaculos, din afara careului. Cele două minute de prelungiri dictate de la margine nu ne-au mai oferit destul timp pentru a egala, astfel că, la fel ca în atâtea alte meciuri din acest an, un meci pe care nu prea aveam de ce să-l pierdem, l-am pierdut.
Per ansamblu, echipa a arătat rău. Kirschstein total neinspirat, Cânu și Melinte aparent neracordați ca lumea, fie între ei sau față de Popescu, acesta din urmă trecându-și în cont un nou meci cu erori grave. Doar Belu, căpitan în premieră, a reușit să dreagă busuiocul pentru linia de fund, însă nici el n-a fost foarte constant. La închidere, Artean și Llorente n-au acoperit bine fundașii centrali, iar deși au făcut recuperări ocazionale, viteza de atac ne-a omorât din nou toate speranțele de gol din fașă. O. Popescu și Curtean, jucătorii de flanc la mijloc, au fost mediocri spre slabi - în vreme ce primul nu s-a evidențiat nicicum, al doilea a dat și vreo două pase bune, dar a și ucis câteva acțiuni cu potențial. Elek, apoi și Rufino, s-au zbătut fără mult succes, Croitoru a făcut un impact mic după ce a intrat, astfel că a rămas Hernandez, de departe jucătorul cel mai activ astăzi, care a arătat mai multă calitate în 87 de minute decât arătase până acuma în tot campionatul - puțină speranță pentru meciurile care urmează.
Doar că nu este destul. Deși am crezut la începutul campionatului că vom avea o apărare solidă, din nou și din nou se dovedește că oferim adversarilor goluri pe tavă, ca apoi să ne zbatem să reintrăm în joc. Măcar ne zbatem, se poate și mai rău - dar la ritmul acesta, poate vom vedea cum arată acest și mai rău. După ce l-am lăudat pe Marin pentru disciplina pe care a inspirat-o echipei, am revăzut astăzi jocul haotic pe care l-am trăit și pe finalul erei lui Alexa, poate doar cu un mic plus de determinare pentru noi.
Și dincolo de echipă, tot ce rămâne de văzut e un oraș care nu ține prea mult la Liga 1, un oraș pe care conducerea actuală reușește să-l trateze cu indiferența unei rude de gradul trei, pe care o întâlnești o dată pe an și în rest îi mai trimiți câte un Whatsapp să vezi dacă mai trăiește. Până nu va exista un dialog, ACS Poli va suferi din nou și din nou pe seama harababurii politice din jurul clubului.
Poli: Kirschstein (4) - Belu (6), Melinte (5), Cânu (5), D. Popescu (5) - Artean (5), Llorente (5) - O. Popescu (5), Goga, Curtean (5) - Elek (5)
Schimbări:
Hernandez (7) pentru Goga (min 9)
Rufino (5) pentru O. Popescu (min 46)
Croitoru pentru Artean (min 66)
Partida a început din nou prost, de această dată din cauza unei accidentări - Goga a ieșit șchiopătând în minutul 3 și a fost schimbat cu Hernandez la scurt timp după. Merge din rău în mai rău. căci în minutul 16, o minge ajunsă în fața careului nostru este șutată de Nascimento, Cânu ori o deviază, ori îl maschează pe Kirschstein, care nu mai are timp să reacționeze și balonul intră în plasă. Problema, ca la golurile de la Tîrgu Jiu sau Viitorul, a stat în vidul dintre linii, nici Artean nefiind la post mai bine decât colegii săi în acele meciuri. Poli are două șanse bune în minutele 21 și 23, două faze care au și evidențiat inconsecvența tușierului de pe acea parte. Întâi, Hernandez centrează dintr-o liberă, Cânu urmărește o minge deși se afla în ofsaid, iar un fundaș respinge din fața lui înspre propria poartă, de unde portarul scoate în extremis. Apoi, o pasă printre ajunge la Hernandez care plasează mingea în poartă, doar că pe drumul către spaniol, Elek a încercat să joace balonul (fără să-l atingă), dar aflat fiind în ofsaid, faza a fost oprită. Presiunea noastră nu mai dă multe roade, următoarea acțiune mai periculoasă aparținând tot oaspeților, în minutul 40, când un șut de la 30 metri a trecut destul de aproape peste. N-am mai scăpat în minutul 43, D. Popescu fiind depășit pe o minge lungă, Kirschstein a ieșit puțin optimist în întâmpinare. n-a reușit să intercepteze pasa către Lopez, care a finalizat cu poarta goală. Contra a plecat de la o minge pierdută de Hernandez, doar că problema mai mare a stat la plasamentul fundașilor centrali față de Popescu, care nu au coborât cu Lopez, liber în spatele lor. Imediat, Hernandez a trimis un șut foarte bun din marginea careului, dar portarul a făcut din nou diferența și a respins în corner. Diferența portarilor a făcut diferența într-o repriză, de altfel, echilibrată.
Mitanul secund nu arată prea grozav, chiar dacă deținem inițiativa. Lipsa de talie din față face ca toate mingile lungi lansate din linia de mijloc să aibă șanse minime de succes. Implicit, șanse puține, cele mai importante aparținându-i tot lui Hernandez, de departe cel mai bun jucător al zilei: prima, un șut din prima cu latul la o minge pusă înapoi de Elek, dar balonul lovește plasa laterală; a doua, un șut de la marginea careului, puțin pe lângă. Oaspeții reacționează și ei, tot cu două ocazii: Nascimento șutează din unghi, pe lângă, iar în minutul 75 trimit din nou mingea pe lângă, după ce o pasă cu călcâiul ne-a descusut. Finalul, în toată disperarea lui, ne-a aparținut complet. Belu ne-a încălzit cu un șut frumos din marginea careului care a trecut de puțin pe lângă colțul lung. În minutul 85, Cânu finalizează cu capul la o centrare din liberă a lui Belu, dar Marc se întinde iar miraculos și scoate de sub bară. Și cornerul e periculos, însă Cânu nu reușește să redirecționeze spre poartă, ca apoi Curtean și Hernandez să tragă de la 20 metri, în faze succesive, fără a prinde poarta. Golul cade de abia în minutul 89, când același Hernandez controlează elegant o minge pe lângă un adversar, o pune pentru șut și trage din poziție ușor lateral stânga și marchează spectaculos, din afara careului. Cele două minute de prelungiri dictate de la margine nu ne-au mai oferit destul timp pentru a egala, astfel că, la fel ca în atâtea alte meciuri din acest an, un meci pe care nu prea aveam de ce să-l pierdem, l-am pierdut.
Per ansamblu, echipa a arătat rău. Kirschstein total neinspirat, Cânu și Melinte aparent neracordați ca lumea, fie între ei sau față de Popescu, acesta din urmă trecându-și în cont un nou meci cu erori grave. Doar Belu, căpitan în premieră, a reușit să dreagă busuiocul pentru linia de fund, însă nici el n-a fost foarte constant. La închidere, Artean și Llorente n-au acoperit bine fundașii centrali, iar deși au făcut recuperări ocazionale, viteza de atac ne-a omorât din nou toate speranțele de gol din fașă. O. Popescu și Curtean, jucătorii de flanc la mijloc, au fost mediocri spre slabi - în vreme ce primul nu s-a evidențiat nicicum, al doilea a dat și vreo două pase bune, dar a și ucis câteva acțiuni cu potențial. Elek, apoi și Rufino, s-au zbătut fără mult succes, Croitoru a făcut un impact mic după ce a intrat, astfel că a rămas Hernandez, de departe jucătorul cel mai activ astăzi, care a arătat mai multă calitate în 87 de minute decât arătase până acuma în tot campionatul - puțină speranță pentru meciurile care urmează.
Doar că nu este destul. Deși am crezut la începutul campionatului că vom avea o apărare solidă, din nou și din nou se dovedește că oferim adversarilor goluri pe tavă, ca apoi să ne zbatem să reintrăm în joc. Măcar ne zbatem, se poate și mai rău - dar la ritmul acesta, poate vom vedea cum arată acest și mai rău. După ce l-am lăudat pe Marin pentru disciplina pe care a inspirat-o echipei, am revăzut astăzi jocul haotic pe care l-am trăit și pe finalul erei lui Alexa, poate doar cu un mic plus de determinare pentru noi.
Și dincolo de echipă, tot ce rămâne de văzut e un oraș care nu ține prea mult la Liga 1, un oraș pe care conducerea actuală reușește să-l trateze cu indiferența unei rude de gradul trei, pe care o întâlnești o dată pe an și în rest îi mai trimiți câte un Whatsapp să vezi dacă mai trăiește. Până nu va exista un dialog, ACS Poli va suferi din nou și din nou pe seama harababurii politice din jurul clubului.
Poli: Kirschstein (4) - Belu (6), Melinte (5), Cânu (5), D. Popescu (5) - Artean (5), Llorente (5) - O. Popescu (5), Goga, Curtean (5) - Elek (5)
Schimbări:
Hernandez (7) pentru Goga (min 9)
Rufino (5) pentru O. Popescu (min 46)
Croitoru pentru Artean (min 66)
22 octombrie 2015
Problema banilor publici
Fiind un subiect așa important, ar fi cazul să vorbim un pic și despre situația financiară a clubului. Nu am să vorbesc despre interese politice, despre lucrături (la urma urmei de ce acum a fost remarcată problema și de ce nu sunt toate cluburile în cauză afectate la fel?), și de ultimele declarații aruncate pe marginea subiectului. Și cred că e clar pentru toată lumea că ce s-a stabilit în ședința de consiliu de vineri nu e o soluție. Așadar, trebuie să ne oprim asupra problemei esențiale: dependența de autoritățile locale.
Am scris cu altă ocazie (nu demult) despre incompetența conducerii, iar acum avem o nouă dovadă a relației păguboase cu clubul pe care îl patronează (deși dovezi avem încă de pe vremea lui Iancu).
Există trei probleme în legătură cu banii primiți de la autoritățile locale:
1. Sunt o sursă instabilă
Finanțarea poate dispărea complet în orice clipă, fie că e vorba de o schimbare politică, fie de o sentință, fie că pur și simplu un consilier a avut o treabă mai importantă iar votul în privința finanțării s-a înclinat de partea opozanților. Iar când această sumă reprezintă grosul bugetului, inevitabil apar probleme mari.
De cealaltă parte, banii veniți de la un potențial investitor, de la sponsori, din drepturile TV, sunt predictibili. De obicei contractele sunt semnate pe un sezon, astfel că dacă vreun sponsor se retrage, te poți pregăti din timp pentru a trata situația. Banii de la consilii pot întârzia din diverse motive, așa cum s-a întâmplat și la începutul sezonului, când salariile au fost acoperite din drepturile TV.
2. Sunt limitați
Oricât de generoși ar fi aleșii, nu au cum să asigure un buget mai mare de o anumită limită. Și după cum ne dăm seama, acești bani de-abia sunt suficienți pentru rămânerea în prima ligă, și asta în condițiile unui fotbal mult mai sărac în comparație cu acum cinci ani. Dacă se dorește performanță, e clar că e nevoie și de alte surse de venit.
3. Nu sunt o soluție pe termen lung
Putem considera ASA Târgu Mureș drept un contra-exemplu la punctul anterior, dar cred că majoritatea e de acord că performanța din sezonul trecut a fost mai mult o conjunctură fericită, decât o rețetă a succesului. Pe termen lung, nu cred că o echipă se poate menține la un nivel așa de ridicat doar din bugetul local. Dependența de banii publici inhibă cumva dezvoltarea altor surse de venit (marketing, transferuri de jucători), pentru că până la urmă sunt bani obținuți gratuit, fără efort din partea clubului. Chiar și în cazul unei implicări private, cum e la clubul de Rugby, sau cum a fost pe vremea lui Iancu, odată ce acești bani au dispărut, au apărut și problemele, în lipsa unei structurări financiare care să te protejeze. Sigur, această problemă poate fi depășită cu un management inteligent.
Am să dezvolt această idee, dar întâi trebuie menționate și argumentele pro finanțare publică. În mediul fotbalistic actual în care nu mai există investitori practic deloc, iar drepturile TV reprezintă o parte semnificativă din bugetul echipelor, e greu să obții alte venituri, astfel că autoritățile locale trebuie să subvenționeze cluburile sportive pentru a rămâne în viață.
În al doilea rând, nu trebuie să uităm, mai ales în cazul nostru, că unul dintre idealurile actualei structuri este menținerea palmaresului și a identității sportive, pentru a evita alte cazuri Zambon sau Iancu, ceea ce e în conflict cu acapararea unui potențial investitor.
Acestea fiind spuse, concluzia e că pe de o parte e nevoie de prezența autorităților locale în finanțarea clubului pentru a-i încuraja dezvoltarea, dar pe de altă parte e nevoie și de dezvoltarea unei independențe (cel puțin) financiare față de acestea.
Ca un exercițiu de imaginație, ne putem gândi la un buget structurat în venituri proprii și venituri de la autorități, astfel încât acestea din urmă să nu afecteze buna desfășurare a activității clubului. Deci exclus plata salariilor - ceea ce de altfel se pare că se încurajează prin legea actuală. (Deși în loc de o lege care să îngrădească puterea financiară a autorităților locale, cred că ar fi fost mai potrivită o lege care să încurajeze implicarea companiilor private.) În schimb, acești bani ar trebui folosiți la dezvoltarea activității și a surselor de venit. Cel mai evident exemplu este cel al infrastructurii (stadion, baze de antrenament, transport). Creșterea venitului poate veni din investiția în marketing, dar și prin investiții indirecte, din prima categorie. Dezvoltarea centrului de juniori sau angajarea unor scouteri profesioniști ar duce la transferuri bănoase, iar îmbunătățirea stadionului ar duce la vânzarea mai multor bilete.
Sigur, probabil că restrângerea bugetului salarial ar avea drept consecință sacrificarea câtorva sezoane în afara primei ligi, dar pe termen lung mi se pare o posibilă rețetă sustenabilă, care în final ar duce la un club mai stabil și mai puternic. Nu e o reușită sigură și e clar o viziune idealistă, dar nu cred că trebuie desconsiderată din acest motiv, pentru că poate e cazul să se încerce și o altă abordare pe lângă cele două pe care le știm deja: fie un investitor puternic, fie susținerea autorităților locale. În primul caz performanța e una efemeră și pentru noi a avut un sfârșit tragic, iar în al doilea caz, performanța e un obiectiv îndepărtat.
Evident, avem și un nou model, al cărui exponent este tot Politehnica - cea din liga a treia, care a arătat o creștere treptată în aproape trei ani și jumătate. Dar viabilitatea sa va putea fi demonstrată cu adevărat doar începând cu liga a doua. Eu nu i-aș desconsidera din start pe cei din Druckeria, pentru că până la urmă totul se reduce la management, de cât de bine vor gestiona situația, ceea ce până acum au făcut foarte bine. Se prea poate că se vor adapta și la nivelul următor.
Nu cred că e important faptul că acolo s-a început din eșaloanele inferioare, dar cred că o abordare pragmatică trebuia să se facă și la clubul elitist încă de acum trei ani. În schimb s-au rulat 84 de jucători, s-a schimbat de trei ori antrenorul, s-au pierdut mai mulți juniori talentați fără a obține vreo sumă importantă de bani, iar în final din cauza unei probleme financiare se riscă revenirea în punctul de plecare.
Indiferent de cum se implementează efectiv o soluție, rămân la părerea că cea mai bună cale e ca un club să fie cât mai independent de administrația teritorială și rolul acesteia să fie doar unul de sprijin și dezvoltare. Iar situația actuală îmi întărește și mai mult convingerea. Din păcate, pentru aleși e mai important să fie ei în control.
Am scris cu altă ocazie (nu demult) despre incompetența conducerii, iar acum avem o nouă dovadă a relației păguboase cu clubul pe care îl patronează (deși dovezi avem încă de pe vremea lui Iancu).
Există trei probleme în legătură cu banii primiți de la autoritățile locale:
1. Sunt o sursă instabilă
Finanțarea poate dispărea complet în orice clipă, fie că e vorba de o schimbare politică, fie de o sentință, fie că pur și simplu un consilier a avut o treabă mai importantă iar votul în privința finanțării s-a înclinat de partea opozanților. Iar când această sumă reprezintă grosul bugetului, inevitabil apar probleme mari.
De cealaltă parte, banii veniți de la un potențial investitor, de la sponsori, din drepturile TV, sunt predictibili. De obicei contractele sunt semnate pe un sezon, astfel că dacă vreun sponsor se retrage, te poți pregăti din timp pentru a trata situația. Banii de la consilii pot întârzia din diverse motive, așa cum s-a întâmplat și la începutul sezonului, când salariile au fost acoperite din drepturile TV.
2. Sunt limitați
Oricât de generoși ar fi aleșii, nu au cum să asigure un buget mai mare de o anumită limită. Și după cum ne dăm seama, acești bani de-abia sunt suficienți pentru rămânerea în prima ligă, și asta în condițiile unui fotbal mult mai sărac în comparație cu acum cinci ani. Dacă se dorește performanță, e clar că e nevoie și de alte surse de venit.
3. Nu sunt o soluție pe termen lung
Putem considera ASA Târgu Mureș drept un contra-exemplu la punctul anterior, dar cred că majoritatea e de acord că performanța din sezonul trecut a fost mai mult o conjunctură fericită, decât o rețetă a succesului. Pe termen lung, nu cred că o echipă se poate menține la un nivel așa de ridicat doar din bugetul local. Dependența de banii publici inhibă cumva dezvoltarea altor surse de venit (marketing, transferuri de jucători), pentru că până la urmă sunt bani obținuți gratuit, fără efort din partea clubului. Chiar și în cazul unei implicări private, cum e la clubul de Rugby, sau cum a fost pe vremea lui Iancu, odată ce acești bani au dispărut, au apărut și problemele, în lipsa unei structurări financiare care să te protejeze. Sigur, această problemă poate fi depășită cu un management inteligent.
Am să dezvolt această idee, dar întâi trebuie menționate și argumentele pro finanțare publică. În mediul fotbalistic actual în care nu mai există investitori practic deloc, iar drepturile TV reprezintă o parte semnificativă din bugetul echipelor, e greu să obții alte venituri, astfel că autoritățile locale trebuie să subvenționeze cluburile sportive pentru a rămâne în viață.
În al doilea rând, nu trebuie să uităm, mai ales în cazul nostru, că unul dintre idealurile actualei structuri este menținerea palmaresului și a identității sportive, pentru a evita alte cazuri Zambon sau Iancu, ceea ce e în conflict cu acapararea unui potențial investitor.
Acestea fiind spuse, concluzia e că pe de o parte e nevoie de prezența autorităților locale în finanțarea clubului pentru a-i încuraja dezvoltarea, dar pe de altă parte e nevoie și de dezvoltarea unei independențe (cel puțin) financiare față de acestea.
Ca un exercițiu de imaginație, ne putem gândi la un buget structurat în venituri proprii și venituri de la autorități, astfel încât acestea din urmă să nu afecteze buna desfășurare a activității clubului. Deci exclus plata salariilor - ceea ce de altfel se pare că se încurajează prin legea actuală. (Deși în loc de o lege care să îngrădească puterea financiară a autorităților locale, cred că ar fi fost mai potrivită o lege care să încurajeze implicarea companiilor private.) În schimb, acești bani ar trebui folosiți la dezvoltarea activității și a surselor de venit. Cel mai evident exemplu este cel al infrastructurii (stadion, baze de antrenament, transport). Creșterea venitului poate veni din investiția în marketing, dar și prin investiții indirecte, din prima categorie. Dezvoltarea centrului de juniori sau angajarea unor scouteri profesioniști ar duce la transferuri bănoase, iar îmbunătățirea stadionului ar duce la vânzarea mai multor bilete.
Sigur, probabil că restrângerea bugetului salarial ar avea drept consecință sacrificarea câtorva sezoane în afara primei ligi, dar pe termen lung mi se pare o posibilă rețetă sustenabilă, care în final ar duce la un club mai stabil și mai puternic. Nu e o reușită sigură și e clar o viziune idealistă, dar nu cred că trebuie desconsiderată din acest motiv, pentru că poate e cazul să se încerce și o altă abordare pe lângă cele două pe care le știm deja: fie un investitor puternic, fie susținerea autorităților locale. În primul caz performanța e una efemeră și pentru noi a avut un sfârșit tragic, iar în al doilea caz, performanța e un obiectiv îndepărtat.
Evident, avem și un nou model, al cărui exponent este tot Politehnica - cea din liga a treia, care a arătat o creștere treptată în aproape trei ani și jumătate. Dar viabilitatea sa va putea fi demonstrată cu adevărat doar începând cu liga a doua. Eu nu i-aș desconsidera din start pe cei din Druckeria, pentru că până la urmă totul se reduce la management, de cât de bine vor gestiona situația, ceea ce până acum au făcut foarte bine. Se prea poate că se vor adapta și la nivelul următor.
Nu cred că e important faptul că acolo s-a început din eșaloanele inferioare, dar cred că o abordare pragmatică trebuia să se facă și la clubul elitist încă de acum trei ani. În schimb s-au rulat 84 de jucători, s-a schimbat de trei ori antrenorul, s-au pierdut mai mulți juniori talentați fără a obține vreo sumă importantă de bani, iar în final din cauza unei probleme financiare se riscă revenirea în punctul de plecare.
Indiferent de cum se implementează efectiv o soluție, rămân la părerea că cea mai bună cale e ca un club să fie cât mai independent de administrația teritorială și rolul acesteia să fie doar unul de sprijin și dezvoltare. Iar situația actuală îmi întărește și mai mult convingerea. Din păcate, pentru aleși e mai important să fie ei în control.
19 octombrie 2015
Pandurii - Poli 3:1 (3:1)
Tributul unui început somnoros de meci, al folosirii unui jucător de abia refăcut în persoana lui Luchin, al ineficienței în atac - toate acestea au conlucrat împotriva noastră și au dus la o înfrângere destul de neplăcută. Gazdele au dat dovadă de maturitate și abilitate, înscriind la trei din cele patru ocazii avute, ca apoi să se apere grupat în repriza secundă, când Poli a avut o posesie covârșitoare, dar lentoarea noastră ne-a descusut multe faze ofensive. Aspectul general este, în continuare, al unei echipe mici, care are anumite calități, dar care nu reușeste să le maximizeze cu consecvență. Golul lui Goga stă la baza acestui fenomen, decarul nostru fiind protagonist în alte trei faze ideale de poartă, în care nu a reușit însă să facă diferența.
Ca desfășurare, prima repriză a aparținut clar Pandurilor. Aceștia au deschis scorul în minutul 3, dintr-o fază fixă, libera executată de Nistor din stânga găsindu-l perfect pe Săpunaru, scăpat de marcajul lui Luchin și ținut în joc de Popescu, care a finalizat fără cusur cu capul. Nu ne-am dezmeticit de fel după acest debut nefast și cinci minute mai târziu aveam de recuperat două goluri: Ciucur îl depășește pe Popescu în flanc, centrează în fața porții unde îl găsește pe Hora, demarcat între Luchin și Belu. Era să fim îngenunchiați încă din primul sfert de oră, căci în minutul 13, o altă centrare din zona lui Popescu găsindu-l pe Droppa în careul nostru, care a trimis cu capul de lângă Scutaru. însă Kirschstein a reușit să pareze. Replica noastră, absolut absentă până atunci, s-a arătat în minutul 25, când întâi Llorente a tras destul de moale de la distanță, iar în continuare fazei imediat următoare, mingea a ajuns la Goga în marginea careului, dar acesta n-a prins poarta. Ritmul jocului era dictat în continuare de Pandurii, care chiar dacă nu mai aveau ocazii, păreau liniștiți - și, așa cum se întâmplă, din liniștea asta s-a ivit încă un gol. Era minutul 35, Hora s-a infiltrat între liniile noastre într-o acțiune bună condusă în trei, Luchin aleargă din jucător în jucător, fără să primească susținere de la închizători, dar nu ajunge decât să devieze șutul lui Hora din marginea careului, care îl depășește astfel pe Kirschstein. Poli tresare din nou pe final de repriză, când reușim să și reducem din handicap. Întâi, în minutul 43, O. Popescu îi centrează pe cap lui Goga, dar acesta dă puțin pe lângă, ca apoi acținea să se repete din partea stângă, cu Rufino servant și tot Goga la primire, iar de această dată cu succes, Goga lovind cu capul pe colțul gol, pe lângă Mingote.
Aveam niște fărăme de speranțe pentru repriza secundă și desfășurare acesteia ni le-a hrănit o vreme, doar că nu cu ce aveam nevoie - goluri. Dominarea noastră teritorială, pe fondul unei așezări ultra-defensive a gazdelor, ar fi putut și ar fi trebuit să ne aducă măcar un gol, mai ales că gorjenii n-au fost chiar preciși în intervențiile lor. Presiunea pusă în cele mai multe faze ale jocului ne-au permis să recuperăm repede, ba chiar să interceptăm mingi în zona careului, doar că fără rapiditate în execuții. Am avut trei ocazii bune, pe parcursul celor patruzeci și cinci de minute: în minutul 57, ne grupăm perfect și recuperăm la centru, Hernandez îl lansează lung pe Rufino și acesta trage din marginea careului, la vreun metru sau doi de vinclu (și pe fondul lipsei sale de viteză); în minutul 80, Elek a primit o pasă excepțională peste apărare (Llorente? O. Popescu? Luchin?), a intrat în unghi, i-a pus însă balonul în spate lui Goga, care n-a putut să-și facă pașii și a tras din prima, un apărător respingând balonul în drumul să spre poartă; după semi-ocazia lui Llorente două minute mai târziu, când a șutat pe lângă din 20 metri, Goga a beneficiat de o recuperare în marginea careului, a încercat să se poziționeze de șut, dar până la urmă n-a reușit decât să tragă în blocaj. Pe lângă aceste faze, au fost numeroase acțiuni când ultima atingere era prea lentă, sau un jucător ținea prea mult de minge, sau alegerea pasei era neinspirată - genul de momente care ar fi putut ușor să se transforme în mari ocazii, doar că lipsește, în continuare, execuția în viteză. Astfel, scorul a rămas cel stabilit la pauză, deși gazdele de abia au mai ajuns în jumătatea noastră și au trimis un singur șut, mult pe lângă. Dar asta este.
Remarcile din introducere acoperă concluziile acestui meci. Fragilitatea defensivă ne-a costat astăzi, nu doar golurile pe care le-am încasat, ci și spiritul de luptă - a fost evident greu să ne reașezăm mental. Discutabilă nu doar titularizarea lui Luchin, o mutare neinspirată în condițiile în care aveam jucători capabili și pregătiți să joace în acel post, cât și prezența în primul unsprezece a lui Sarmov. Acesta nu a reușit nici să creeze superioritate când a contat, la mijloc, și a pierdut de două ori mingea în zone periculoase cu pase imprecise. D. Popescu a făcut azi primul său meci slab în tricoul Politehnicii, chiar dacă ar fi putut beneficia de mai multă susținere defensivă de la colegii de linie, în special la al doilea gol. Utile introducerile lui O. Popescu (pentru accidentatul Bărbuț) și Croitoru, doar că și ei sunt jucători destul de lenți, chiar dacă au capacitatea să contribuie activ la controlarea zonei centrale. În față, Rufino a dat centrarea de gol, dar în rest a intrat greu în joc. Goga, în schimb, deși nu a evoluat chiar vârf central, a fost principalul nostru pericol, ca în mai toate ultimele meciuri. Problema stă în eficiența sa, căci astăzi ar fi trebuit să marcheze neapărat de cel puțin două ori. În rest, destulă suferință și lipsă de inspirație, chiar dacă partida a luat o turnură mai fericită decât cea de la Viitorul, unde am avut parte de o primă parte foarte asemănătoare.
Ajungem, din nou, într-un moment în care avem mare nevoie de una, două victorii. Play-off-ul pare un vis prea departe acuma. Cred însă că orice insinuare că eșecul de astăzi ține în principal de problemele financiare de la club este prost plasată - Poli a arătat aceleași lucruri ca în mai toate partidele acestui sezon, cu plusurile și minusurile care ne-au (prea) obișnuit.
Poli: Kirschstein (5) - Belu (5), Scutaru (5), Luchin (4), D. Popescu (4,5) - Goga (6), Sarmov (5), Llorente (5,5) - Bărbuț, Rufino (5,5), Hernandez (5,5)
Schimbări:
O. Popescu (5,5) pentru Bărbuț (min 28)
Croitoru (5,5) pentru Sarmov (min 46)
Elek pentru Rufino (min 65)
Ca desfășurare, prima repriză a aparținut clar Pandurilor. Aceștia au deschis scorul în minutul 3, dintr-o fază fixă, libera executată de Nistor din stânga găsindu-l perfect pe Săpunaru, scăpat de marcajul lui Luchin și ținut în joc de Popescu, care a finalizat fără cusur cu capul. Nu ne-am dezmeticit de fel după acest debut nefast și cinci minute mai târziu aveam de recuperat două goluri: Ciucur îl depășește pe Popescu în flanc, centrează în fața porții unde îl găsește pe Hora, demarcat între Luchin și Belu. Era să fim îngenunchiați încă din primul sfert de oră, căci în minutul 13, o altă centrare din zona lui Popescu găsindu-l pe Droppa în careul nostru, care a trimis cu capul de lângă Scutaru. însă Kirschstein a reușit să pareze. Replica noastră, absolut absentă până atunci, s-a arătat în minutul 25, când întâi Llorente a tras destul de moale de la distanță, iar în continuare fazei imediat următoare, mingea a ajuns la Goga în marginea careului, dar acesta n-a prins poarta. Ritmul jocului era dictat în continuare de Pandurii, care chiar dacă nu mai aveau ocazii, păreau liniștiți - și, așa cum se întâmplă, din liniștea asta s-a ivit încă un gol. Era minutul 35, Hora s-a infiltrat între liniile noastre într-o acțiune bună condusă în trei, Luchin aleargă din jucător în jucător, fără să primească susținere de la închizători, dar nu ajunge decât să devieze șutul lui Hora din marginea careului, care îl depășește astfel pe Kirschstein. Poli tresare din nou pe final de repriză, când reușim să și reducem din handicap. Întâi, în minutul 43, O. Popescu îi centrează pe cap lui Goga, dar acesta dă puțin pe lângă, ca apoi acținea să se repete din partea stângă, cu Rufino servant și tot Goga la primire, iar de această dată cu succes, Goga lovind cu capul pe colțul gol, pe lângă Mingote.
Aveam niște fărăme de speranțe pentru repriza secundă și desfășurare acesteia ni le-a hrănit o vreme, doar că nu cu ce aveam nevoie - goluri. Dominarea noastră teritorială, pe fondul unei așezări ultra-defensive a gazdelor, ar fi putut și ar fi trebuit să ne aducă măcar un gol, mai ales că gorjenii n-au fost chiar preciși în intervențiile lor. Presiunea pusă în cele mai multe faze ale jocului ne-au permis să recuperăm repede, ba chiar să interceptăm mingi în zona careului, doar că fără rapiditate în execuții. Am avut trei ocazii bune, pe parcursul celor patruzeci și cinci de minute: în minutul 57, ne grupăm perfect și recuperăm la centru, Hernandez îl lansează lung pe Rufino și acesta trage din marginea careului, la vreun metru sau doi de vinclu (și pe fondul lipsei sale de viteză); în minutul 80, Elek a primit o pasă excepțională peste apărare (Llorente? O. Popescu? Luchin?), a intrat în unghi, i-a pus însă balonul în spate lui Goga, care n-a putut să-și facă pașii și a tras din prima, un apărător respingând balonul în drumul să spre poartă; după semi-ocazia lui Llorente două minute mai târziu, când a șutat pe lângă din 20 metri, Goga a beneficiat de o recuperare în marginea careului, a încercat să se poziționeze de șut, dar până la urmă n-a reușit decât să tragă în blocaj. Pe lângă aceste faze, au fost numeroase acțiuni când ultima atingere era prea lentă, sau un jucător ținea prea mult de minge, sau alegerea pasei era neinspirată - genul de momente care ar fi putut ușor să se transforme în mari ocazii, doar că lipsește, în continuare, execuția în viteză. Astfel, scorul a rămas cel stabilit la pauză, deși gazdele de abia au mai ajuns în jumătatea noastră și au trimis un singur șut, mult pe lângă. Dar asta este.
Remarcile din introducere acoperă concluziile acestui meci. Fragilitatea defensivă ne-a costat astăzi, nu doar golurile pe care le-am încasat, ci și spiritul de luptă - a fost evident greu să ne reașezăm mental. Discutabilă nu doar titularizarea lui Luchin, o mutare neinspirată în condițiile în care aveam jucători capabili și pregătiți să joace în acel post, cât și prezența în primul unsprezece a lui Sarmov. Acesta nu a reușit nici să creeze superioritate când a contat, la mijloc, și a pierdut de două ori mingea în zone periculoase cu pase imprecise. D. Popescu a făcut azi primul său meci slab în tricoul Politehnicii, chiar dacă ar fi putut beneficia de mai multă susținere defensivă de la colegii de linie, în special la al doilea gol. Utile introducerile lui O. Popescu (pentru accidentatul Bărbuț) și Croitoru, doar că și ei sunt jucători destul de lenți, chiar dacă au capacitatea să contribuie activ la controlarea zonei centrale. În față, Rufino a dat centrarea de gol, dar în rest a intrat greu în joc. Goga, în schimb, deși nu a evoluat chiar vârf central, a fost principalul nostru pericol, ca în mai toate ultimele meciuri. Problema stă în eficiența sa, căci astăzi ar fi trebuit să marcheze neapărat de cel puțin două ori. În rest, destulă suferință și lipsă de inspirație, chiar dacă partida a luat o turnură mai fericită decât cea de la Viitorul, unde am avut parte de o primă parte foarte asemănătoare.
Ajungem, din nou, într-un moment în care avem mare nevoie de una, două victorii. Play-off-ul pare un vis prea departe acuma. Cred însă că orice insinuare că eșecul de astăzi ține în principal de problemele financiare de la club este prost plasată - Poli a arătat aceleași lucruri ca în mai toate partidele acestui sezon, cu plusurile și minusurile care ne-au (prea) obișnuit.
Poli: Kirschstein (5) - Belu (5), Scutaru (5), Luchin (4), D. Popescu (4,5) - Goga (6), Sarmov (5), Llorente (5,5) - Bărbuț, Rufino (5,5), Hernandez (5,5)
Schimbări:
O. Popescu (5,5) pentru Bărbuț (min 28)
Croitoru (5,5) pentru Sarmov (min 46)
Elek pentru Rufino (min 65)
16 octombrie 2015
Cupa Ligii: FCSB - Poli 1:0 (1:0)
La finalul acestui meci nu putem da o concluzie mai precisă și mai concisă decât că „ne-am făcut-o cu mâna noastră”- la propriu și la figurat. În templul deșertăciunii fotbalului românesc, Poli a început ca echipa dominantă, dar a făcut cadou adversarului șansa golului, după care n-a reușit să marcheze din puținele ocazii pe care a avut inspirația să și le creeze. E drept, gazdele au avut parte și de trei parade foarte bune din parte lui Cojocaru.
Roș-albaștrii au început neîncălziți meciul, iar pasele lor aiurea, combinațiile noastre bune și viteza lui Bărbuț și Elek au dus la câteva atacuri incisive. Puteau fi mai multe și mai periculoase, dar pasele dintre Goga și Elek l-au prins în repetate rânduri pe cel din urmă în poziție „afară din joc”. Apogeul acestei dominări a fost atins în minutul 20 când Elek e deschis pe dreapta și șutează din careu la colțul lung, dar Cojocaru respinge în corner.
Pe fondul formei vizibil slabe a adversarilor, mă așteptam să punem mai multă presiune, dar din prudență am preferat să cedăm posesia și să jucăm pe contraatac. Prima ocazie a steliștilor a venit în minutul 24, când un corner a fost prelungit oarecum ciudat de Chipciu (nu mi s-a părut că a fost o schemă intenționată), iar Papp a profitat de surprinderea apărării noastre, dar n-a reușit să trimită cu capul pe spațiul porții.
Ceea ce a urmat în următoarele minute pare ireal, dar a consfințit rezultatul acestei confruntări. Tot în urma unui corner, Papp a încercat o foarfecă, balonul este respins până la Adi Popa, al cărui șut lovește mâna lui Artean, aflat în careu. Deși ar fi putut să se protejeze mai bine, aș zice totuși că tânărul mijlocaș a avut ghinion la această fază. În orice caz, fața lui Stanciu trădează neîncredere, iar șutul său este destul de slab - la semi-înălțime, dar destul de central - astfel că portarul nostru respinge.
Scăpăm cu bine de un penalty ghinionist, dar cinci minute mai târziu asistăm la o fază incredibilă. La un alt corner, Sarmov sare nestingherit cu mâna drept în sus, lovind mingea - un gest total nesăbuit și de neînțeles pentru spectatori. Avem totuși noroc că bulgarul nu vede decât cartonașul galben. Tot Stanciu bate, dar și mai slab ca prima oară! Din păcate Kirschstein respinge nefericit, iar Chipciu e viclean și puțin mai rapid ca fundașii noștri, reușind să înscrie.
Nu se mai întâmplă nimic remarcabil până la pauză, în afară de introducerea lui Croitoru în locul lui Sarmov. Ar fi argumentul pedepsirii acestuia, dar oricum trebuia făcută schimbarea căci nu puteam continua cu trei mijlocași defensivi.
Repriza a doua a însemnat căutarea golului pentru noi, dar și steliștii au profitat de câteva ori pe contraatac. Prima fază le aparține lor, Mihalcea trecând cu noroc de blocajul lui Belu și de luftul lui Scutaru, dar șutul său din unghi e direct pe portar, fără probleme pentru acesta.
Croitoru este la finalul fazei din minutul 51 - minge plasată în spate pentru șutul acestuia, care este foarte slab însă. Mult mai bun este cel din lovitura liberă obținută de Belu trei minute mai târziu, când a trimis cu efect din colțul careului, dar puțin pe lângă. De menționat faptul că faza a plecat de la o foarte frumoasă ieșire din apărare, cu un șir de pase care în final l-au deschis pe Belu, acesta sprintând până la locul infracțiunii.
Din păcate au urmat vreo douăzeci de minute fără mari ocazii pentru noi. După cum spuneam în primul paragraf al cronicii, ne lipsește inspirația și poate tehnica pentru a construi ceva periculos în ultimii 25 de metri. Astfel, total întâmplător puteam înscrie în minutul 72, când Bărbuț prinde un șut bun din vole de pe la vreo 20 de metri. Acesta este și deviat, dar Cojocaru este pe fază și respinge.
Florin Marin aruncă toate armele în joc. Mai întâi Rufino vine la colțul scurt la un corner și dă foarte bine cu capul dintr-o poziție grea, dar puțin pe lângă. Apoi Hernandez trimite tot cu capul la o centrare excelentă a lui Belu. Cojocaru respinge de sub bară!
Totuși, cred că scoaterea lui Artean din joc pentru Hernandez a fost o greșeală și că se cuvenea mai degrabă înlocuirea lui Llorente, care a fost aproape complet absent din meci. Poate și din această cauză nu am mai avut nici o ocazie în ultimul sfert de oră. Ar fi putut marca, însă, cei de la FCSB, la șutul pe lângă al lui Târnovan, după o fază creată de Chipciu pe partea noastră dreaptă.
Nu vreau să zăbovesc prea mult asupra rezultatului și nici nu am lucruri negative de spus în plus față de cele menționate până acum. Jocul nostru a fost bun, pe alocuri (foarte puțin, ce-i drept) sclipitor, când am putut să construim legând mai multe pase utile. Goga a fost cel cu pasele inteligente, dar ar trebui lucrat mai mult la sincronizarea cu Elek pentru a nu mai fi prins în ofsaid. Bărbuț a muncit mult și a participat mai cu cap la construcție, jucând parcă și ceva mai central decât suntem obișnuiți. Artean mi s-a părut foarte bun, în ciuda hențului. Am numărat cel puțin trei faze oprite din fașă de acesta. Fundașii laterali au fost și ei la înălțime, dar în moduri contrastante. Ca de obicei, Belu a fost foarte bun ofensiv, dar s-a descurcat bine și în apărare de data aceasta, cu doar vreo două-trei scăpări care nu ne-au costat. D. Popescu n-a avut prea mult de furcă pe partea lui, a și urcat de câteva ori în atac dar n-a fost la fel de incisiv ca și colegul său, centrările sale fiind un pic mai slabe și fiind mai des oprit de adversari.
Dacă am putea să îmbunătățim eficiența și să reușim să avem o construcție bună pentru perioade mai lungi de timp, nu doar în momente dispersate și, eventual, să avem mai mult curaj, cred că am putea urca mai mult în clasament, chiar și în ciuda greșelilor de care aparent nu ne putem lecui. În rest, emoții și trepidații pentru viitorul financiar, în special pentru ședința politică de mânie care va stabili parametrii existenței noastre.
Poli: Kirschstein (7) - Belu (6), Melinte (5,5), Scutaru (5,5), D. Popescu (5.5) - Sarmov (4), Artean (5,5), Llorente (5) - Goga (5,5), Elek (5,5), Bărbuț (6)
Schimbări:
Croitoru (5,5) pentru Sarmov (min 40)
Rufino pentru Elek (min 64)
Hernandez pentru Artean (min 76)
Roș-albaștrii au început neîncălziți meciul, iar pasele lor aiurea, combinațiile noastre bune și viteza lui Bărbuț și Elek au dus la câteva atacuri incisive. Puteau fi mai multe și mai periculoase, dar pasele dintre Goga și Elek l-au prins în repetate rânduri pe cel din urmă în poziție „afară din joc”. Apogeul acestei dominări a fost atins în minutul 20 când Elek e deschis pe dreapta și șutează din careu la colțul lung, dar Cojocaru respinge în corner.
Pe fondul formei vizibil slabe a adversarilor, mă așteptam să punem mai multă presiune, dar din prudență am preferat să cedăm posesia și să jucăm pe contraatac. Prima ocazie a steliștilor a venit în minutul 24, când un corner a fost prelungit oarecum ciudat de Chipciu (nu mi s-a părut că a fost o schemă intenționată), iar Papp a profitat de surprinderea apărării noastre, dar n-a reușit să trimită cu capul pe spațiul porții.
Ceea ce a urmat în următoarele minute pare ireal, dar a consfințit rezultatul acestei confruntări. Tot în urma unui corner, Papp a încercat o foarfecă, balonul este respins până la Adi Popa, al cărui șut lovește mâna lui Artean, aflat în careu. Deși ar fi putut să se protejeze mai bine, aș zice totuși că tânărul mijlocaș a avut ghinion la această fază. În orice caz, fața lui Stanciu trădează neîncredere, iar șutul său este destul de slab - la semi-înălțime, dar destul de central - astfel că portarul nostru respinge.
Scăpăm cu bine de un penalty ghinionist, dar cinci minute mai târziu asistăm la o fază incredibilă. La un alt corner, Sarmov sare nestingherit cu mâna drept în sus, lovind mingea - un gest total nesăbuit și de neînțeles pentru spectatori. Avem totuși noroc că bulgarul nu vede decât cartonașul galben. Tot Stanciu bate, dar și mai slab ca prima oară! Din păcate Kirschstein respinge nefericit, iar Chipciu e viclean și puțin mai rapid ca fundașii noștri, reușind să înscrie.
Nu se mai întâmplă nimic remarcabil până la pauză, în afară de introducerea lui Croitoru în locul lui Sarmov. Ar fi argumentul pedepsirii acestuia, dar oricum trebuia făcută schimbarea căci nu puteam continua cu trei mijlocași defensivi.
Repriza a doua a însemnat căutarea golului pentru noi, dar și steliștii au profitat de câteva ori pe contraatac. Prima fază le aparține lor, Mihalcea trecând cu noroc de blocajul lui Belu și de luftul lui Scutaru, dar șutul său din unghi e direct pe portar, fără probleme pentru acesta.
Croitoru este la finalul fazei din minutul 51 - minge plasată în spate pentru șutul acestuia, care este foarte slab însă. Mult mai bun este cel din lovitura liberă obținută de Belu trei minute mai târziu, când a trimis cu efect din colțul careului, dar puțin pe lângă. De menționat faptul că faza a plecat de la o foarte frumoasă ieșire din apărare, cu un șir de pase care în final l-au deschis pe Belu, acesta sprintând până la locul infracțiunii.
Din păcate au urmat vreo douăzeci de minute fără mari ocazii pentru noi. După cum spuneam în primul paragraf al cronicii, ne lipsește inspirația și poate tehnica pentru a construi ceva periculos în ultimii 25 de metri. Astfel, total întâmplător puteam înscrie în minutul 72, când Bărbuț prinde un șut bun din vole de pe la vreo 20 de metri. Acesta este și deviat, dar Cojocaru este pe fază și respinge.
Florin Marin aruncă toate armele în joc. Mai întâi Rufino vine la colțul scurt la un corner și dă foarte bine cu capul dintr-o poziție grea, dar puțin pe lângă. Apoi Hernandez trimite tot cu capul la o centrare excelentă a lui Belu. Cojocaru respinge de sub bară!
Totuși, cred că scoaterea lui Artean din joc pentru Hernandez a fost o greșeală și că se cuvenea mai degrabă înlocuirea lui Llorente, care a fost aproape complet absent din meci. Poate și din această cauză nu am mai avut nici o ocazie în ultimul sfert de oră. Ar fi putut marca, însă, cei de la FCSB, la șutul pe lângă al lui Târnovan, după o fază creată de Chipciu pe partea noastră dreaptă.
Nu vreau să zăbovesc prea mult asupra rezultatului și nici nu am lucruri negative de spus în plus față de cele menționate până acum. Jocul nostru a fost bun, pe alocuri (foarte puțin, ce-i drept) sclipitor, când am putut să construim legând mai multe pase utile. Goga a fost cel cu pasele inteligente, dar ar trebui lucrat mai mult la sincronizarea cu Elek pentru a nu mai fi prins în ofsaid. Bărbuț a muncit mult și a participat mai cu cap la construcție, jucând parcă și ceva mai central decât suntem obișnuiți. Artean mi s-a părut foarte bun, în ciuda hențului. Am numărat cel puțin trei faze oprite din fașă de acesta. Fundașii laterali au fost și ei la înălțime, dar în moduri contrastante. Ca de obicei, Belu a fost foarte bun ofensiv, dar s-a descurcat bine și în apărare de data aceasta, cu doar vreo două-trei scăpări care nu ne-au costat. D. Popescu n-a avut prea mult de furcă pe partea lui, a și urcat de câteva ori în atac dar n-a fost la fel de incisiv ca și colegul său, centrările sale fiind un pic mai slabe și fiind mai des oprit de adversari.
Dacă am putea să îmbunătățim eficiența și să reușim să avem o construcție bună pentru perioade mai lungi de timp, nu doar în momente dispersate și, eventual, să avem mai mult curaj, cred că am putea urca mai mult în clasament, chiar și în ciuda greșelilor de care aparent nu ne putem lecui. În rest, emoții și trepidații pentru viitorul financiar, în special pentru ședința politică de mânie care va stabili parametrii existenței noastre.
Poli: Kirschstein (7) - Belu (6), Melinte (5,5), Scutaru (5,5), D. Popescu (5.5) - Sarmov (4), Artean (5,5), Llorente (5) - Goga (5,5), Elek (5,5), Bărbuț (6)
Schimbări:
Croitoru (5,5) pentru Sarmov (min 40)
Rufino pentru Elek (min 64)
Hernandez pentru Artean (min 76)
13 octombrie 2015
Interviu: Harald Fridrich
După acțiunea Sorescu, de acum câteva săptămâni, am avut șansa conversației cu alt component de bază al echipei secunde, internaționalul de juniori Harald Fridrich. Stătea vorbind cu Sebastian Mailat, golgheterul la zi la Poli II, și apropiindu-mă i-am văzut încruntarea când a spus că “aștept pe cineva pentru un interviu”. Fruntea i s-a descrețit însă atunci când m-a văzut în toată inocența mea polistă și odată șezuți la masă, am intrat ușor în vorbă. În vreme ce încercam să aflu lungi și late despre drumul său în curtea Politehnicii și căile care i se aștern de acum înainte, Harald învârtea în mâini o sticlă rece de apă. Era una din ultimele zile ale verii tomnatice, una din ultimele ocazii să savurezi răceala pe căldură.
Deși preferă să joace în centrul apărării, a fost folosit adesea și în flancul stâng. Ca fundaș central, are atuul taliei și al forței, dar e și rapid. Ca fundaș de bandă, are viteză, dar și puterea să treacă pe lângă adversari. Chiar s-ar putea spune că ar continua începutul unei tradiții a jucătorilor robuști de bandă produși de la Poli în ultimii ani: Belu, Dăruială și acum Fridrich, Podină și Lazăr. Mai ales că postul de fundaș stânga este deficitar cronic în România, acest tip de polivalență reprezintă un important atu. Dar drumul până la confirmare, precum ne spune și Harald, este încă lung.
CV: Ai un nume german, vorbești și germană?
HF: Acasă vorbeam, mai demult. Tatăl meu este pe jumătate neamț – bunicul meu fiind din Germania, s-a căsătorit cu bunica mea și a rămas aici. Stăm în Becicherec, unde am și un frate mai mare, care acum a terminat facultatea și s-a apucat de management. Ca să ajung la antrenamente, fac zilnic naveta cu tatăl meu.
CV: El te-a ghidat înspre fotbal?
HF: Nu. Adică părinții nu erau chiar hotărâți să fac fotbal. Eu am mers într-o zi la antrenamentele de la juniorii din Becicherec – apoi, m-am dus acolo zi de zi, timp de două luni. Atunci m-a remarcat Tavi Benga [n. ed. actual secund la echipa mare], pe când aveam 11-12 ani. Au văzut și părinții mei că-mi place, și după ce am venit la Poli am simțit că își dau interesul mai mult, fiindcă m-am ținut de treabă.
CV: Sună ca și cum ai fi ajuns puțin întâmplător în fotbal.
HF: Nu e chiar atât de întâmplător, fiindcă simțeam că vreau să joc cu mingea, mergeam și-n curtea școlii mereu să mă joc. Când am auzit că se face selecție în sat, am vrut să merg, dar trebuia să trec șoseaua și mamei mele îi era frică să mă lase. Mi-am luat inima în dinți odată și m-am dus cu niște colegi, fără să știe părinții. Și am rămas!
CV: Dincolo de fotbal?
HF: Vara aveam două antrenamente pe zi, acum dimineața sunt la școală, pe la prânz ajung acasă, mânânc, fac un duș, mă întind puțin și aștept să merg la antrenament. Mai vorbesc cu prietena, mă uit la un film – n-ai timp de altceva. Trebuie odihnă, mă culc la zece și jumătate maxim, și dimineața...dimineața e greu, prea greu! Oricum, trebuie să ne obișnuim, așa e viața.
CV: Echipe preferate?
HF: De afară, Bayern Munchen. Din țară, normal, Poli Timișoara, fiindcă aici am crescut și aici am început fotbalul. Chiar e frumos, suntem un grup care am crescut împreună, avem prietenii legate și ne înțelegem foarte bine.
CV: Crezi că asta poate fi o problemă, să vă menajați prea mult dacă cineva nu se ridică la înălțime într-un meci?
HF: Nu, chiar dacă cineva nu se ridică la același nivel cu echipa, îi spunem cu vorba frumoasă, nu începem să-l certăm, fiindcă suntem prieteni și în teren, și în afara lui. Nu e constructiv să țipăm unul la celălalt. În sporturi individuale, chiar dacă ai realizările tale, e și mai greu, în vreme ce în fotbal ai satisfacție când vezi că toată lumea depune același efort pentru o cauză comună.
CV: Ce faci când nu ești în formă?
HF: De obicei îmi dau seama de la încălzire dacă nu sunt în formă. Dacă nu sunt în ritm, încep prin a-mi face parametrii mei, alergarea mea, ce am eu de făcut – o rutină care mă aduce în starea mentală de care am nevoie. Apoi vine și încrederea, dacă joci o pasă, două simple.
CV: A fost o perioadă grea pentru voi. Tu ai fost și eliminat la Mașloc, chiar dacă ai avut cumva noroc că Popovici a fost criticat mai dur pentru ieșirea sa ulterioară.
HF: Nu, nu spun că am avut noroc. Îmi pare rău pentru roșul pe care l-am luat. Am mers mai departe și acum încerc să-mi revin mental. M-a apăsat, nu ți-e deloc tot una când iei roșu și echipa pierde, e frustrant.
CV: De ce crezi că n-a mers nici cu Ghiroda? A părut să fie mai greu când ați rămas cu om în plus.
HF: Părerea mea e că a fost ghinion. Am controlat tot meciul și am primit golurile din două greșeli individuale, în rest n-au avut nicio ocazie. Dacă echipa ia roșu, toți jucătorii se motivează să nu se vadă omul în minus, iar cealaltă echipă se relaxează și se creează adesea un nou echilibru.
CV: Ce face diferența în meciuri așa de echilibrate între victorie și înfrângere?
HF: Cred că mentalitatea fiecărui jucător, cum se motivează el însuși. Pe lângă motivația pe care mi-o dă antrenorul, îmi spun și eu mie că trebuie să joc cât mai bine – să fiu serios, să nu dau vreo șansă adversarului să facă ceva favorabil pentru echipa lui. Nu vreau să dau adversarilor oportunitatea să se bucure. Nici pe noi nu ne iartă alții.
CV: Voi între voi, care e obiectivul pentru acest sezon?
HF: Cu două săptămâni înainte să începem campionatul am vorbit între noi și am spus că ne dorim să promovăm, să nu mai stăm un an în Liga a IV-a. Vom munci pentru asta. Va fi greu și frumos, în același timp.
CV: Ai dat goluri de când joci la Poli II?
HF: Nu, n-am apucat. Mi-a luat tot timpul fața Sturz! [n.ed. Ciprian, coleg la Poli II]
CV: La nivel de lot național, ai jucat la U17, acum la U18. Uneori impresia e că ești mai mult plecat, decât la club - care sunt diferențele?
HF: Da, dar n-am nici cel mai mic regret că am mers la lotul național, am prins experiență, am prins altă gândire tactică, sunt foarte mulțumit de perioada petrecută acolo. Am învățat enorm de multe. Atunci când eram la U17, eram la juniori [n. ed. la club] și e o diferență de gândire între România și alte țări, vin jucători mai puternici, e altă miză – uneori diferențele sunt mici, însă mă ajută să trăiesc asta.
CV: Îți aduci aminte de un meci care să fie special pentru tine?
HF: Meciul care m-a mulțumit cel mai mult a fost cel de la Satu Mare, cu Poli, când am debutat la echipa mare și am fost mulți juniori în lot. Chiar dacă era un nivel nou pentru noi, eu eram obișnuit cu emoțiile de la loturile naționale și n-am simțit așa mare diferență. Plus că domnul Alexa ne-a încurajat, ne-a spus să avem încredere în noi.
CV: Ai idoli din fotbal?
HF: Vlad Chiricheș. Și fundașii noștri de la echipa mare, Scutaru și Cânu. Pe ei îi cunosc și i-am simțit la antrenamente. Când mergeam la echipa mare, vorbeam cu toți, sunt colegi buni. Și acum când ne vedem, ne salutăm, vorbim despre ce mai facem.
CV: Cum crezi că ar fi dacă ar simți un risc iminent să le luați locul în prima echipa?
HF: Nu știu ce ar putea gândi, dar mai avem de muncit până să ajungem să le luăm locul.
CV: Ce îți dorești în următorii ani de zile?
HF: Să ajung la o echipă de Liga 1, în primul rând la Timișoara, fiindcă aici îmi propun să încep cariera în fotbalul adevărat. Vreau să rămân aici, să adun experiență. Pe termen lung vreau să joc la nivelul pe care mi l-am propus de mic, să am meciuri la loturile naționale. Eu aș vrea să încep în Liga 1 și apoi să plec într-un campionat mai tare. Îmi doresc să câștig cât mai multe trofee.
CV: Ai avut colegi care au plecat anul trecut, Dragomir, Balaure. Cum te simți tu să-i vezi plecând?
HF: Vlad a muncit, merită să fie acolo, îl felicit și tot timpul vorbim – e ca și cum am fi la aceeași echipă. Cu Silviu nu am mai vorbit de când făceam antrenamente la echipa mare, am auzit și eu că îi merge bine, îl felicit și să o țină tot așa.
CV: Cât la sută din succesul pe care îl ai ține de tine și cât ține de echipa din jurul tău?
HF: Procentul este egal, clubul m-a ajutat să am condiții să ajung unde am ajuns și ce depinde de mine este să muncesc, să trag cât pot de tare. Vreau să mulțumesc tuturor antrenorilor care au avut încredere în mine, și de la club, și de la loturile naționale, toți m-au ajutat și mi-au dat sfaturi importante.
CV: Crezi în șansa ta la Poli?
HF: Da, de ce nu? Pentru asta muncesc, să ajung unde mi-am propus de când am început fotbalul. Normal, orice jucător crede în șansa lui.
Harald nu avea de unde să știe că în câteva zile urma să-i ia fața lui Sturz și să marcheze primul său gol la seniori, în disputa de sâmbătă cu Voința Biled.
“E greu dar e și frumos” zicea despre încercarea echipei de a obține promovarea din primul sezon. Diferența de puncte e deja de opt până la liderul Mașloc, și liga a IV-a din ultimii ani nu a fost prea iertătoare cu asemenea ecarturi. Ca o părere, și dacă nu se va promova în acest an, important este progresul grupului, în speranța ca acesta să rămână unit, astfel încât în retur să-și arate forța cu mai mult consistență. Și, normal, să trăim debuturi în Liga 1.
În rest, vedem din nou că nu e mult timp de alte lucruri în afară de fotbal pentru un jucător tânăr. Mai ales atunci când nu stai în Timișoara, faci ore prin ambuteiaje să ajungi din oraș acasă și înapoi. E nevoie de o atitudine deosebită să reziști și să ieși de cealaltă parte a experienței, jucător de primă ligă. Greul face parte din frumos, cum ar veni.
Deși preferă să joace în centrul apărării, a fost folosit adesea și în flancul stâng. Ca fundaș central, are atuul taliei și al forței, dar e și rapid. Ca fundaș de bandă, are viteză, dar și puterea să treacă pe lângă adversari. Chiar s-ar putea spune că ar continua începutul unei tradiții a jucătorilor robuști de bandă produși de la Poli în ultimii ani: Belu, Dăruială și acum Fridrich, Podină și Lazăr. Mai ales că postul de fundaș stânga este deficitar cronic în România, acest tip de polivalență reprezintă un important atu. Dar drumul până la confirmare, precum ne spune și Harald, este încă lung.
CV: Ai un nume german, vorbești și germană?
HF: Acasă vorbeam, mai demult. Tatăl meu este pe jumătate neamț – bunicul meu fiind din Germania, s-a căsătorit cu bunica mea și a rămas aici. Stăm în Becicherec, unde am și un frate mai mare, care acum a terminat facultatea și s-a apucat de management. Ca să ajung la antrenamente, fac zilnic naveta cu tatăl meu.
CV: El te-a ghidat înspre fotbal?
HF: Nu. Adică părinții nu erau chiar hotărâți să fac fotbal. Eu am mers într-o zi la antrenamentele de la juniorii din Becicherec – apoi, m-am dus acolo zi de zi, timp de două luni. Atunci m-a remarcat Tavi Benga [n. ed. actual secund la echipa mare], pe când aveam 11-12 ani. Au văzut și părinții mei că-mi place, și după ce am venit la Poli am simțit că își dau interesul mai mult, fiindcă m-am ținut de treabă.
CV: Sună ca și cum ai fi ajuns puțin întâmplător în fotbal.
HF: Nu e chiar atât de întâmplător, fiindcă simțeam că vreau să joc cu mingea, mergeam și-n curtea școlii mereu să mă joc. Când am auzit că se face selecție în sat, am vrut să merg, dar trebuia să trec șoseaua și mamei mele îi era frică să mă lase. Mi-am luat inima în dinți odată și m-am dus cu niște colegi, fără să știe părinții. Și am rămas!
CV: Dincolo de fotbal?
HF: Vara aveam două antrenamente pe zi, acum dimineața sunt la școală, pe la prânz ajung acasă, mânânc, fac un duș, mă întind puțin și aștept să merg la antrenament. Mai vorbesc cu prietena, mă uit la un film – n-ai timp de altceva. Trebuie odihnă, mă culc la zece și jumătate maxim, și dimineața...dimineața e greu, prea greu! Oricum, trebuie să ne obișnuim, așa e viața.
CV: Echipe preferate?
HF: De afară, Bayern Munchen. Din țară, normal, Poli Timișoara, fiindcă aici am crescut și aici am început fotbalul. Chiar e frumos, suntem un grup care am crescut împreună, avem prietenii legate și ne înțelegem foarte bine.
CV: Crezi că asta poate fi o problemă, să vă menajați prea mult dacă cineva nu se ridică la înălțime într-un meci?
HF: Nu, chiar dacă cineva nu se ridică la același nivel cu echipa, îi spunem cu vorba frumoasă, nu începem să-l certăm, fiindcă suntem prieteni și în teren, și în afara lui. Nu e constructiv să țipăm unul la celălalt. În sporturi individuale, chiar dacă ai realizările tale, e și mai greu, în vreme ce în fotbal ai satisfacție când vezi că toată lumea depune același efort pentru o cauză comună.
CV: Ce faci când nu ești în formă?
HF: De obicei îmi dau seama de la încălzire dacă nu sunt în formă. Dacă nu sunt în ritm, încep prin a-mi face parametrii mei, alergarea mea, ce am eu de făcut – o rutină care mă aduce în starea mentală de care am nevoie. Apoi vine și încrederea, dacă joci o pasă, două simple.
CV: A fost o perioadă grea pentru voi. Tu ai fost și eliminat la Mașloc, chiar dacă ai avut cumva noroc că Popovici a fost criticat mai dur pentru ieșirea sa ulterioară.
HF: Nu, nu spun că am avut noroc. Îmi pare rău pentru roșul pe care l-am luat. Am mers mai departe și acum încerc să-mi revin mental. M-a apăsat, nu ți-e deloc tot una când iei roșu și echipa pierde, e frustrant.
CV: De ce crezi că n-a mers nici cu Ghiroda? A părut să fie mai greu când ați rămas cu om în plus.
HF: Părerea mea e că a fost ghinion. Am controlat tot meciul și am primit golurile din două greșeli individuale, în rest n-au avut nicio ocazie. Dacă echipa ia roșu, toți jucătorii se motivează să nu se vadă omul în minus, iar cealaltă echipă se relaxează și se creează adesea un nou echilibru.
CV: Ce face diferența în meciuri așa de echilibrate între victorie și înfrângere?
HF: Cred că mentalitatea fiecărui jucător, cum se motivează el însuși. Pe lângă motivația pe care mi-o dă antrenorul, îmi spun și eu mie că trebuie să joc cât mai bine – să fiu serios, să nu dau vreo șansă adversarului să facă ceva favorabil pentru echipa lui. Nu vreau să dau adversarilor oportunitatea să se bucure. Nici pe noi nu ne iartă alții.
CV: Voi între voi, care e obiectivul pentru acest sezon?
HF: Cu două săptămâni înainte să începem campionatul am vorbit între noi și am spus că ne dorim să promovăm, să nu mai stăm un an în Liga a IV-a. Vom munci pentru asta. Va fi greu și frumos, în același timp.
CV: Ai dat goluri de când joci la Poli II?
HF: Nu, n-am apucat. Mi-a luat tot timpul fața Sturz! [n.ed. Ciprian, coleg la Poli II]
CV: La nivel de lot național, ai jucat la U17, acum la U18. Uneori impresia e că ești mai mult plecat, decât la club - care sunt diferențele?
HF: Da, dar n-am nici cel mai mic regret că am mers la lotul național, am prins experiență, am prins altă gândire tactică, sunt foarte mulțumit de perioada petrecută acolo. Am învățat enorm de multe. Atunci când eram la U17, eram la juniori [n. ed. la club] și e o diferență de gândire între România și alte țări, vin jucători mai puternici, e altă miză – uneori diferențele sunt mici, însă mă ajută să trăiesc asta.
CV: Îți aduci aminte de un meci care să fie special pentru tine?
HF: Meciul care m-a mulțumit cel mai mult a fost cel de la Satu Mare, cu Poli, când am debutat la echipa mare și am fost mulți juniori în lot. Chiar dacă era un nivel nou pentru noi, eu eram obișnuit cu emoțiile de la loturile naționale și n-am simțit așa mare diferență. Plus că domnul Alexa ne-a încurajat, ne-a spus să avem încredere în noi.
CV: Ai idoli din fotbal?
HF: Vlad Chiricheș. Și fundașii noștri de la echipa mare, Scutaru și Cânu. Pe ei îi cunosc și i-am simțit la antrenamente. Când mergeam la echipa mare, vorbeam cu toți, sunt colegi buni. Și acum când ne vedem, ne salutăm, vorbim despre ce mai facem.
CV: Cum crezi că ar fi dacă ar simți un risc iminent să le luați locul în prima echipa?
HF: Nu știu ce ar putea gândi, dar mai avem de muncit până să ajungem să le luăm locul.
CV: Ce îți dorești în următorii ani de zile?
HF: Să ajung la o echipă de Liga 1, în primul rând la Timișoara, fiindcă aici îmi propun să încep cariera în fotbalul adevărat. Vreau să rămân aici, să adun experiență. Pe termen lung vreau să joc la nivelul pe care mi l-am propus de mic, să am meciuri la loturile naționale. Eu aș vrea să încep în Liga 1 și apoi să plec într-un campionat mai tare. Îmi doresc să câștig cât mai multe trofee.
CV: Ai avut colegi care au plecat anul trecut, Dragomir, Balaure. Cum te simți tu să-i vezi plecând?
HF: Vlad a muncit, merită să fie acolo, îl felicit și tot timpul vorbim – e ca și cum am fi la aceeași echipă. Cu Silviu nu am mai vorbit de când făceam antrenamente la echipa mare, am auzit și eu că îi merge bine, îl felicit și să o țină tot așa.
CV: Cât la sută din succesul pe care îl ai ține de tine și cât ține de echipa din jurul tău?
HF: Procentul este egal, clubul m-a ajutat să am condiții să ajung unde am ajuns și ce depinde de mine este să muncesc, să trag cât pot de tare. Vreau să mulțumesc tuturor antrenorilor care au avut încredere în mine, și de la club, și de la loturile naționale, toți m-au ajutat și mi-au dat sfaturi importante.
CV: Crezi în șansa ta la Poli?
HF: Da, de ce nu? Pentru asta muncesc, să ajung unde mi-am propus de când am început fotbalul. Normal, orice jucător crede în șansa lui.
Harald nu avea de unde să știe că în câteva zile urma să-i ia fața lui Sturz și să marcheze primul său gol la seniori, în disputa de sâmbătă cu Voința Biled.
“E greu dar e și frumos” zicea despre încercarea echipei de a obține promovarea din primul sezon. Diferența de puncte e deja de opt până la liderul Mașloc, și liga a IV-a din ultimii ani nu a fost prea iertătoare cu asemenea ecarturi. Ca o părere, și dacă nu se va promova în acest an, important este progresul grupului, în speranța ca acesta să rămână unit, astfel încât în retur să-și arate forța cu mai mult consistență. Și, normal, să trăim debuturi în Liga 1.
În rest, vedem din nou că nu e mult timp de alte lucruri în afară de fotbal pentru un jucător tânăr. Mai ales atunci când nu stai în Timișoara, faci ore prin ambuteiaje să ajungi din oraș acasă și înapoi. E nevoie de o atitudine deosebită să reziști și să ieși de cealaltă parte a experienței, jucător de primă ligă. Greul face parte din frumos, cum ar veni.
6 octombrie 2015
Petrolul - Poli 1:1 (0:0)
Cu trei mijlocași centrali, nici unul ofensiv cu adevărat, e clar că exprimarea în teren a Politehnicii avea să fie una ce urmărea egalul. Iar prima repriză chiar așa a decurs, cu noi stând la cutie și așteptând greșeala adversarului. Cumva în ajutorul nostru a fost și calitatea proastă a terenului, care s-a transpus în calitatea jocului prestat de cele două echipe, mingea fiind greu de controlat, astfel că nu putem remarca nici o ocazie în primele 45 de minute, în ciuda dominării teritoriale a gazdelor.
Repriza a doua a avut însă o cu totul altă față. Probabil mai încrezătoare, echipa polistă a urcat ceva mai sus și prin așezarea organizată în teren a profitat de căderea ploieștenilor și a început să pună presiune, obținând câteva faze fixe periculoase, dar și ducând balonul prin careul advers de mai multe ori. Totuși, adevăratele ocazii au venit din gheata lui Llorente, care mai întâi a șutat năprasnic în minutul 56, fără șanse pentru Peçanha, dar mingea a lovit transversala. Treisprezece minute mai târziu a venit și golul, când jucătorii Petrolului nu s-au coordonat bine și practic i-au făcut culoar spaniolului, care cu calm a țintit colțul lung și a înscris.
După cursul jocului, victoria nesperată trebuia să vină în mod logic, dar toată organizarea și disciplina de care am dat dovadă s-a evaporat într-o singură fază, la nici trei minute de la deschiderea scorului. Llorente a pierdut mingea, iar pe rând Scutaru, D. Popescu și Cânu nu au reușit să oprească pătrunderea disperată a lui Tamuz. În final, Velasco a fost cel care din 6 metri a trimis mingea în poartă.
Petrolul a mai avut un șut periculos puțin pe lângă poartă, dar tot noi am fi putut da lovitura de grație în minutul 85 când șutul lui Sarmov a fost parat în lateral, mingea este recentrată, iar Elek șutează din unghi, dar Peçanha cu un ultim efort reușește să pareze de pe linie. Cum nu putem avea pretenția unui teren practicabil în prima ligă, nu putem avea nici pretenția unui unghi de filmare cât de cât decent din care să ne putem da seama dacă mingea a trecut cu toată circumferința linia sau nu.
Astfel, egalul căutat de la începutul meciului, putea fi de fapt o victorie, dar pe care am pierdut-o pe mâna noastră, apărarea greșind fix în momentul în care a contat mai mult, deși în rest linia noastră de fund a avut o prestație solidă. Bărbuț a fost din nou într-o zi slabă, lipsit de inspirație și parcă și de altruism. Artean a jucat aproape 90 de minute și deși pare încă puțin stângaci uneori, a dat dovadă de încredere și a arătat că mai are de progresat.
În orice caz, seria invincibilă a lui Florin Marin se prelungește, iar Poli încheie bine un tur început destul de slab, în clasament creându-se deja o separare între echipele codașe (chiar și dacă Petrolul ar primi cele 6 puncte înapoi) și restul. Sigur, campionatul e încă la început și suntem deja căliți după returul de acum doi ani, dar pe moment suntem în grafic.
Poli: Kirschstein (5,5) - D. Popescu (5,5), Cânu (5,5), Scutaru (5,5), Melinte (5,5) - Sarmov (5,5), Llorente(6,5), Artean (5,5), Bărbuț (5) - Goga (6), Elek (5,5)
Schimbări:
Belu pentru Melinte (min 60)
Ov. Popescu pentru Bărbuț (min 81)
Curtean pentru Artean (min 87)
Repriza a doua a avut însă o cu totul altă față. Probabil mai încrezătoare, echipa polistă a urcat ceva mai sus și prin așezarea organizată în teren a profitat de căderea ploieștenilor și a început să pună presiune, obținând câteva faze fixe periculoase, dar și ducând balonul prin careul advers de mai multe ori. Totuși, adevăratele ocazii au venit din gheata lui Llorente, care mai întâi a șutat năprasnic în minutul 56, fără șanse pentru Peçanha, dar mingea a lovit transversala. Treisprezece minute mai târziu a venit și golul, când jucătorii Petrolului nu s-au coordonat bine și practic i-au făcut culoar spaniolului, care cu calm a țintit colțul lung și a înscris.
După cursul jocului, victoria nesperată trebuia să vină în mod logic, dar toată organizarea și disciplina de care am dat dovadă s-a evaporat într-o singură fază, la nici trei minute de la deschiderea scorului. Llorente a pierdut mingea, iar pe rând Scutaru, D. Popescu și Cânu nu au reușit să oprească pătrunderea disperată a lui Tamuz. În final, Velasco a fost cel care din 6 metri a trimis mingea în poartă.
Petrolul a mai avut un șut periculos puțin pe lângă poartă, dar tot noi am fi putut da lovitura de grație în minutul 85 când șutul lui Sarmov a fost parat în lateral, mingea este recentrată, iar Elek șutează din unghi, dar Peçanha cu un ultim efort reușește să pareze de pe linie. Cum nu putem avea pretenția unui teren practicabil în prima ligă, nu putem avea nici pretenția unui unghi de filmare cât de cât decent din care să ne putem da seama dacă mingea a trecut cu toată circumferința linia sau nu.
Astfel, egalul căutat de la începutul meciului, putea fi de fapt o victorie, dar pe care am pierdut-o pe mâna noastră, apărarea greșind fix în momentul în care a contat mai mult, deși în rest linia noastră de fund a avut o prestație solidă. Bărbuț a fost din nou într-o zi slabă, lipsit de inspirație și parcă și de altruism. Artean a jucat aproape 90 de minute și deși pare încă puțin stângaci uneori, a dat dovadă de încredere și a arătat că mai are de progresat.
În orice caz, seria invincibilă a lui Florin Marin se prelungește, iar Poli încheie bine un tur început destul de slab, în clasament creându-se deja o separare între echipele codașe (chiar și dacă Petrolul ar primi cele 6 puncte înapoi) și restul. Sigur, campionatul e încă la început și suntem deja căliți după returul de acum doi ani, dar pe moment suntem în grafic.
Poli: Kirschstein (5,5) - D. Popescu (5,5), Cânu (5,5), Scutaru (5,5), Melinte (5,5) - Sarmov (5,5), Llorente(6,5), Artean (5,5), Bărbuț (5) - Goga (6), Elek (5,5)
Schimbări:
Belu pentru Melinte (min 60)
Ov. Popescu pentru Bărbuț (min 81)
Curtean pentru Artean (min 87)
26 septembrie 2015
Poli II - Ghiroda 1:2 (1:2)
Zi slabă pentru junii alb-violeți, care s-au împiedicat singuri în fața Ghirodei. Deși am deschis scorul repede, greșelile personale au întors rezultatul până la pauză, cu Pap oferind avantajul pe tavă adversarilor în minutele de prelungire. Apoi, în ciuda unui om în plus o jumătate de oră, Poli n-a reușit mai nimic, jucătorii părând debusolați și fără orientare în teren. Nimic n-a mers, cu excepția lui Mailat, marcatorul unicului nostru gol.
Deschiderea de scor a venit în minutul 8, când Sîntean a trimis excelent către sus-numitul mijlocaș dreapta, acesta a preluat din alergare, a intrat în careu și a finalizat curat la colțul lung. Părea să fie un meci relativ liniștit în aceste condiții - Sorescu, în minutul 12, a trimis în plasa laterală o centrare lungă a lui Lazăr, apoi Bocșan, în minutul 15, a trimis cu capul în bară la un corner. Meciul a pierdut din ritm ulterior, dar în principiu era sub control. Oaspeții au avut o șansă când Oprea (?) a pierdut o minge în propria jumătate, însă finalizarea a mers peste. Apoi, la o fază care nu anunța mare lucru în minutul 35, mingea a fost centrată de pe flancul stâng al apărării noastre și, cam la fel ca Sarmov ieri, Lazăr a uitat să sară cu adversarul, care s-a ridicat peste el și a trimis cu capul la colțul scurt. Inerția jocului nu a mai ținut cu noi după egalare, Ghiroda fiind iar aproape cu un șut de la marginea careului, parat de Pap. Lovitura grea a căzut în ultima acțiune a reprizei, când o minge a stat mult prea mult în careul nostru, ca urmare a unei indecizii colective în apărare, într-un final a fost trimisă spre poartă, fix pe Pap - acesta a gafat impardonabil însă, scăpând mingea în față, de unde un adversar a înțepat-o în poartă.
Mitanul secund a avut un prim sfert de oră intens, ca apoi să se stingă. Poli a ieșit binișor de la cabine, și impulsionați fiind de intrarea lui Boldea, iar prima șansă s-a arătat în minutul 50 - recuperare Mailat în dreapta, centrarea ajunge la Sorescu, care din marginea careului se grăbește și trage pe lângă. Tot Sorescu a fost avertizat pentru o presupusă simulare în careu trei minute mai târziu, ca apoi Oprea să trimită din zece metri mult peste, la un voleu nereușit. Oaspeții au replicat pe o contră, care a fost soluționată de Lazăr, ca apoi noi să fim tăioși după ce Mailat a scăpat singur spre poartă, doar ca să fie agățat în marginea careului. A fost roșu și liberă, pe care Sorescu a trimis-o peste, de puțin. Culmea, superioritatea numerică ne-a dat mai multe probleme, decât ne-a creat oportunități, echipa fiind prea defensivă pentru a putea lupta numeric cu aglomerarea din preajma careului advers. Astfel, am mai avut parte doar de două șuturi spre poartă până la final: minutul 75, Mailat a trimis razant din liberă, puțin peste, și în minutul 90, Podină a șutat puternic de la distanță, mingea ratând vinclul la o palmă. Atât a fost, astfel că după victoria excelentă cu Ripensia, au urmat șase din șase - puncte pierdute. Problemele inerente ale tinereții.
Precum ziceam, Mailat a strălucit astăzi, și a devenit golgheterul solitar al echipei prin reușita de astăzi. Genul acesta de prestație te face să te întrebi dacă n-ar fi intersant să-l vedem la echipa mare în flancul drept, unde Bărbuț este într-o îngrijorătoare lipsă de formă. Șanse, măcar, ar trebui să primească, căci este un jucător cu o viteză și o tehnică superioară, croit pentru jocul pe contre. În rest, am prezentat mai sus genul de erori personale care ne-au costat astăzi, Pap fiind cu siguranță marea deziluzie a partidei. Terenul greu a dat de furcă apărării, în timp ce Sîntean și Sorescu au fost mai mult izolați, iar atunci când au intrat în joc, le-a lipsit execuția cheie - primul, a ținut mult de minge, al doilea a părut grăbit în deciziile luate. Boldea, menajat inițial din cauza intrărilor dure la care a fost supus în deplasarea de la Mașloc, a dat o față jocului nostru, însă e greu de înțeles de ce presiunea omului în plus a ucis capacitatea colectivă de construcție.
Chiar dacă un egal ar fi fost mai echitabil, oaspeții au dovedit o bună capacitate defensivă, gestionând cu înțelepciune fazele de joc în care au avut posesia și temporizând meciul în favoarea lor. Pentru echipa lui Săvoiu, o înfrângere care doare.
Poli: Pap - Lazăr, Bocșan, Fridrich, Podină - Poparadu, Oprea - Mailat, Pădurariu, Sorescu - Sîntean
Schimbări:
Boldea pentru Pădurariu (min 46)
Patrick Potocianu pentru Oprea (min 74)
Totic pentru Lazăr (min 83)
 |
| De la stânga la dreapta: Sorescu, Pap, Mailat, Podină, Poparadu, Pădurariu, Oprea, Lazăr, Fridrich, Sîntean, Bocșan |
Mitanul secund a avut un prim sfert de oră intens, ca apoi să se stingă. Poli a ieșit binișor de la cabine, și impulsionați fiind de intrarea lui Boldea, iar prima șansă s-a arătat în minutul 50 - recuperare Mailat în dreapta, centrarea ajunge la Sorescu, care din marginea careului se grăbește și trage pe lângă. Tot Sorescu a fost avertizat pentru o presupusă simulare în careu trei minute mai târziu, ca apoi Oprea să trimită din zece metri mult peste, la un voleu nereușit. Oaspeții au replicat pe o contră, care a fost soluționată de Lazăr, ca apoi noi să fim tăioși după ce Mailat a scăpat singur spre poartă, doar ca să fie agățat în marginea careului. A fost roșu și liberă, pe care Sorescu a trimis-o peste, de puțin. Culmea, superioritatea numerică ne-a dat mai multe probleme, decât ne-a creat oportunități, echipa fiind prea defensivă pentru a putea lupta numeric cu aglomerarea din preajma careului advers. Astfel, am mai avut parte doar de două șuturi spre poartă până la final: minutul 75, Mailat a trimis razant din liberă, puțin peste, și în minutul 90, Podină a șutat puternic de la distanță, mingea ratând vinclul la o palmă. Atât a fost, astfel că după victoria excelentă cu Ripensia, au urmat șase din șase - puncte pierdute. Problemele inerente ale tinereții.
Precum ziceam, Mailat a strălucit astăzi, și a devenit golgheterul solitar al echipei prin reușita de astăzi. Genul acesta de prestație te face să te întrebi dacă n-ar fi intersant să-l vedem la echipa mare în flancul drept, unde Bărbuț este într-o îngrijorătoare lipsă de formă. Șanse, măcar, ar trebui să primească, căci este un jucător cu o viteză și o tehnică superioară, croit pentru jocul pe contre. În rest, am prezentat mai sus genul de erori personale care ne-au costat astăzi, Pap fiind cu siguranță marea deziluzie a partidei. Terenul greu a dat de furcă apărării, în timp ce Sîntean și Sorescu au fost mai mult izolați, iar atunci când au intrat în joc, le-a lipsit execuția cheie - primul, a ținut mult de minge, al doilea a părut grăbit în deciziile luate. Boldea, menajat inițial din cauza intrărilor dure la care a fost supus în deplasarea de la Mașloc, a dat o față jocului nostru, însă e greu de înțeles de ce presiunea omului în plus a ucis capacitatea colectivă de construcție.
Chiar dacă un egal ar fi fost mai echitabil, oaspeții au dovedit o bună capacitate defensivă, gestionând cu înțelepciune fazele de joc în care au avut posesia și temporizând meciul în favoarea lor. Pentru echipa lui Săvoiu, o înfrângere care doare.
Poli: Pap - Lazăr, Bocșan, Fridrich, Podină - Poparadu, Oprea - Mailat, Pădurariu, Sorescu - Sîntean
Schimbări:
Boldea pentru Pădurariu (min 46)
Patrick Potocianu pentru Oprea (min 74)
Totic pentru Lazăr (min 83)
25 septembrie 2015
Poli - CSMS Iași 2:2 (0:1)
Ca de obicei, meciurile cu colegele de suferință sunt dure. Astăzi, în condiții și așa precare, ploaia torențială din prima parte a partidei făcându-se puternic simțită în joc, Poli a găsit puterea de a reveni de două ori. Victoria a fost palpabilă pe final, însă mingea nu și-a găsit drumul spre poartă, astfel că am lăsat alte puncte adversarilor, după egalul de etapa trecută de la Voluntari. Visul play-off-ului, șoptit pe la colțuri, reprezintă o ambiție foarte mare pentru echipa actuală, care chiar dacă arată pe alocuri calitate și determinare, este încă lipsită de consistența necesară îndeplinirii acestui vis.
Meciul a început prost, cu oaspeții sărind în avantaj deja în minutul 9. Golul a fost precedat de o minge pierdută ușor de Sarmov, care a pasat-o în aut. A urmat o centrare a fostului nostru jucător, Grigorie, mult prea liber în marginea careului, și Golubovic l-a depășit pe Luchin, trimițând cu capul în stânga lui Kirschstein. Efortul lui Belu a fost zadarnic. Puteam și, într-un fel, trebuia să egalăm cinci minute mai târziu, centrarea ideală a lui Hernandez găsindu-l pe Goga în centrul careului, la o fază nu foarte diferită de cea din care am primit gol, însă lovitura de cap a decarului nostru a trecut puțin pe lângă. Bărbuț a încercat ceva în minutul 18, când a intrat în careu și a tras cu stângul din unghi, însă doar în plasa laterală. Din păcate, aici s-au terminat ocaziile noastre pentru restul reprizei. Nici Iașiul nu a forțat mult, grupându-se eficient în apărare. Au avut totuși două șanse bune: prima, în minutul 35, din lovitură liberă, Kirschstein a parat; a doua, cu un minut înainte de pauză, când Golubovic a scăpat singur spre poartă ca urmare a unei (ne)ieșiri la ofsaid a lui Belu, a încercat o repoziționare scurtă în defavoarea unui șut, ceea ce i-a permis lui Scutaru să intervină.
Mitanul secund a avut altă față, fenomen facilitat de introducerile lui Croitoru și Zicu pentru Hernandez și Bărbuț. Egalarea a venit instant, când Croitoru a bătut o liberă din flancul stâng, Luchin a deviat pe spate și mingea s-a scurs în colțul lung al porții apărate de Caparco. A urmat însă un moment de neatenție colectivă, căci oaspeții au ajuns repede în preajma careului nostru, de unde Luchin a acordat un corner. Din această lovitură de la colț, Iașiul a revenit în avantaj prin Ciucă, acesta depășindu-l pe Sarmov pentru a plasa mingea cu capul fix suficient de bine, cât Kirschstein să nu poată decât s-o atingă. Culmea, același Ciucă ne-a învins și sezonul trecut, pe când evolua la Reșița, dintr-o fază nu foarte diferită. Au urmat câteva minute mai dificile pentru noi, înainte de a ne relua tentativele ofensive. Minutul 62 s-a dovedit decisiv, când Belu de pe loc a trimis în centru, Elek a redirecționat mingea cu capul pentru Zicu, care a fost împins din spate de către același Ciucă, obținând primul penalty al sezonului pentru Poli! Goga a transformat șutând în dreapta și jocul era relansat. La fel ca după prima reușită a reprizei, oaspeții au fost aproape de a ne penaliza rapid în minutul 67, la o fază în care Scutaru a trecut pe lângă minge, Luchin a fost indecis, ca Belu să intervină salvator în careu, în fața unui jucător advers. În minutul 71, altă neatenție defensivă la noi, Kirschstein reține o lovitură de cap periculoasă. Aceasta a fost însă și ultima ocazie mare pentru Iași, în vreme ce Poli a stat sus și a tatonat cu determinare careul echipei antrenate de Napoli. Belu, la centrarea lui Popescu, a trimis un voleu peste din interiorul careului, apoi mingea lui Elek pentru Croitoru, din minutul 79, a fost plasată cu latul de cel din urmă, puțin pe lângă. Mingile lungi și fazele fixe ale finalului de partidă au fost adesea tăioase, creând panică în careul advers - libera lui Croitoru din unghi, spre exemplu, a fost parată de portar, fără ca vreun jucător de-al nostru s-o ajungă la timp. Deși oaspeții au încercat să ne prindă pe contre și au beneficiat de o minge pierdută de noi chiar în prelungirile partidei, scorul a rămas neschimbat și după cele trei minute dictate de al patrulea arbitru.
Dacă e să ne uităm la ce n-a prea mers azi, mingile înalte ne-au dat foarte mult de furcă, Poziționarea lui Luchin s-a dovedit adesea deficitară, în vreme ce terenul greu a părut să ne pună nouă mai multe probleme, din moment ce nu ne apăram la fel de grupat. Astfel, nici Scutaru, nici Luchin, în ciuda eforturilor evidente, nu au făcut un meci bun. Nici Kirschstein nu a fost deosebit de inspirat, în special la golul doi, însă vina mai mare aparține jucătorilor care n-au reușit să-l închidă pe Ciucă - de exemplu Sarmov. Bulgarul, deși pe alocuri solid și bun cu mingea la picior, a fost implicat în ambele goluri primite, căci și la primul s-a uitat împreună cu D. Popescu la centrarea lui Grigorie. Nici pasele date la adversari în două rânduri nu ne-au ajutat. În față, Hernandez, Elek și Bărbuț au avut o fază bună fiecare - centrarea pentru Goga, pasa care a precedat penalty-ul la Zicu, și șutul în plasa laterală. Prea puțin din partea lor, ceea ce s-a văzut, odată ce doi dintre ei au fost schimbați.
Și astfel ajungem le ce-a mers. Croitoru și Zicu au intrat bine în joc. O. Popescu a avut o prestație foarte disciplinată și inteligentă, chiar dacă nu a reușit să facă o diferență ofensiv. Iar Belu, mai ales grație reprizei secunde, a făcut unul din cele mai bune meciuri ale sezonului, oferind o serie de centrări tăioase, cu minim de neajunsuri defensive. Omul meciului l-aș cataloga pe Goga, nu atât pentru că a transformat penalty-ul, ci pentru calitatea arătată, cât de bine a protejat nenumărate mingi, a intrat în combinații care au permis colegilor să urce constructiv în jumătatea adversă și a luat mai mereu decizia corectă în cum să gestioneze fazele de joc.
Partea plină a paharului este că am luptat până la final, golul a părut aproape, chiar dacă n-a apărut. Am avut și o liberă transformat în gol! Partea goală este că din nou n-am reușit să învingem un adversar direct, ceea ce îmi aduce prea mult aminte de semi-eșecurile de acuma doi ani, care ne-au costat prezența în Liga 1. Nici etapa viitoare, la Ploiești, nu va fi cum nimic mai importantă sau mai ușoară decât aceasta, chiar dacă adversarii se află pe (tehnic) ultima poziție. Și de parcă toate problemele astea n-ar fi de ajuns, situația cu Curtea de Conturi nu pare a găsi rezolvare, în care caz presiunea pentru lichidități are toate șansele să se facă simțită în viitorul apropiat.
Poli: Kirschstein (5) - Belu (6), Luchin (5,5), Scutaru (5,5), D. Popescu (5,5) - O. Popescu (6), Sarmov (5) - Bărbuț (5), Hernandez (5), Goga (6,5) - Elek (5)
Schimbări:
Zicu (6) pentru Bărbuț (min 46)
Croitoru (6) pentru Hernandez (min 46)
Rufino pentru Elek (min 86)
Meciul a început prost, cu oaspeții sărind în avantaj deja în minutul 9. Golul a fost precedat de o minge pierdută ușor de Sarmov, care a pasat-o în aut. A urmat o centrare a fostului nostru jucător, Grigorie, mult prea liber în marginea careului, și Golubovic l-a depășit pe Luchin, trimițând cu capul în stânga lui Kirschstein. Efortul lui Belu a fost zadarnic. Puteam și, într-un fel, trebuia să egalăm cinci minute mai târziu, centrarea ideală a lui Hernandez găsindu-l pe Goga în centrul careului, la o fază nu foarte diferită de cea din care am primit gol, însă lovitura de cap a decarului nostru a trecut puțin pe lângă. Bărbuț a încercat ceva în minutul 18, când a intrat în careu și a tras cu stângul din unghi, însă doar în plasa laterală. Din păcate, aici s-au terminat ocaziile noastre pentru restul reprizei. Nici Iașiul nu a forțat mult, grupându-se eficient în apărare. Au avut totuși două șanse bune: prima, în minutul 35, din lovitură liberă, Kirschstein a parat; a doua, cu un minut înainte de pauză, când Golubovic a scăpat singur spre poartă ca urmare a unei (ne)ieșiri la ofsaid a lui Belu, a încercat o repoziționare scurtă în defavoarea unui șut, ceea ce i-a permis lui Scutaru să intervină.
Mitanul secund a avut altă față, fenomen facilitat de introducerile lui Croitoru și Zicu pentru Hernandez și Bărbuț. Egalarea a venit instant, când Croitoru a bătut o liberă din flancul stâng, Luchin a deviat pe spate și mingea s-a scurs în colțul lung al porții apărate de Caparco. A urmat însă un moment de neatenție colectivă, căci oaspeții au ajuns repede în preajma careului nostru, de unde Luchin a acordat un corner. Din această lovitură de la colț, Iașiul a revenit în avantaj prin Ciucă, acesta depășindu-l pe Sarmov pentru a plasa mingea cu capul fix suficient de bine, cât Kirschstein să nu poată decât s-o atingă. Culmea, același Ciucă ne-a învins și sezonul trecut, pe când evolua la Reșița, dintr-o fază nu foarte diferită. Au urmat câteva minute mai dificile pentru noi, înainte de a ne relua tentativele ofensive. Minutul 62 s-a dovedit decisiv, când Belu de pe loc a trimis în centru, Elek a redirecționat mingea cu capul pentru Zicu, care a fost împins din spate de către același Ciucă, obținând primul penalty al sezonului pentru Poli! Goga a transformat șutând în dreapta și jocul era relansat. La fel ca după prima reușită a reprizei, oaspeții au fost aproape de a ne penaliza rapid în minutul 67, la o fază în care Scutaru a trecut pe lângă minge, Luchin a fost indecis, ca Belu să intervină salvator în careu, în fața unui jucător advers. În minutul 71, altă neatenție defensivă la noi, Kirschstein reține o lovitură de cap periculoasă. Aceasta a fost însă și ultima ocazie mare pentru Iași, în vreme ce Poli a stat sus și a tatonat cu determinare careul echipei antrenate de Napoli. Belu, la centrarea lui Popescu, a trimis un voleu peste din interiorul careului, apoi mingea lui Elek pentru Croitoru, din minutul 79, a fost plasată cu latul de cel din urmă, puțin pe lângă. Mingile lungi și fazele fixe ale finalului de partidă au fost adesea tăioase, creând panică în careul advers - libera lui Croitoru din unghi, spre exemplu, a fost parată de portar, fără ca vreun jucător de-al nostru s-o ajungă la timp. Deși oaspeții au încercat să ne prindă pe contre și au beneficiat de o minge pierdută de noi chiar în prelungirile partidei, scorul a rămas neschimbat și după cele trei minute dictate de al patrulea arbitru.
Dacă e să ne uităm la ce n-a prea mers azi, mingile înalte ne-au dat foarte mult de furcă, Poziționarea lui Luchin s-a dovedit adesea deficitară, în vreme ce terenul greu a părut să ne pună nouă mai multe probleme, din moment ce nu ne apăram la fel de grupat. Astfel, nici Scutaru, nici Luchin, în ciuda eforturilor evidente, nu au făcut un meci bun. Nici Kirschstein nu a fost deosebit de inspirat, în special la golul doi, însă vina mai mare aparține jucătorilor care n-au reușit să-l închidă pe Ciucă - de exemplu Sarmov. Bulgarul, deși pe alocuri solid și bun cu mingea la picior, a fost implicat în ambele goluri primite, căci și la primul s-a uitat împreună cu D. Popescu la centrarea lui Grigorie. Nici pasele date la adversari în două rânduri nu ne-au ajutat. În față, Hernandez, Elek și Bărbuț au avut o fază bună fiecare - centrarea pentru Goga, pasa care a precedat penalty-ul la Zicu, și șutul în plasa laterală. Prea puțin din partea lor, ceea ce s-a văzut, odată ce doi dintre ei au fost schimbați.
Și astfel ajungem le ce-a mers. Croitoru și Zicu au intrat bine în joc. O. Popescu a avut o prestație foarte disciplinată și inteligentă, chiar dacă nu a reușit să facă o diferență ofensiv. Iar Belu, mai ales grație reprizei secunde, a făcut unul din cele mai bune meciuri ale sezonului, oferind o serie de centrări tăioase, cu minim de neajunsuri defensive. Omul meciului l-aș cataloga pe Goga, nu atât pentru că a transformat penalty-ul, ci pentru calitatea arătată, cât de bine a protejat nenumărate mingi, a intrat în combinații care au permis colegilor să urce constructiv în jumătatea adversă și a luat mai mereu decizia corectă în cum să gestioneze fazele de joc.
Partea plină a paharului este că am luptat până la final, golul a părut aproape, chiar dacă n-a apărut. Am avut și o liberă transformat în gol! Partea goală este că din nou n-am reușit să învingem un adversar direct, ceea ce îmi aduce prea mult aminte de semi-eșecurile de acuma doi ani, care ne-au costat prezența în Liga 1. Nici etapa viitoare, la Ploiești, nu va fi cum nimic mai importantă sau mai ușoară decât aceasta, chiar dacă adversarii se află pe (tehnic) ultima poziție. Și de parcă toate problemele astea n-ar fi de ajuns, situația cu Curtea de Conturi nu pare a găsi rezolvare, în care caz presiunea pentru lichidități are toate șansele să se facă simțită în viitorul apropiat.
Poli: Kirschstein (5) - Belu (6), Luchin (5,5), Scutaru (5,5), D. Popescu (5,5) - O. Popescu (6), Sarmov (5) - Bărbuț (5), Hernandez (5), Goga (6,5) - Elek (5)
Schimbări:
Zicu (6) pentru Bărbuț (min 46)
Croitoru (6) pentru Hernandez (min 46)
Rufino pentru Elek (min 86)
24 septembrie 2015
Interviu: Deian Sorescu
Când am ajuns cu cinci minute înainte de ora stabilită în fața intrării de la stadion, căpitanul celor de la Poli II chiar ieșea să se uite după străini - va să zică, după mine. N-avea de unde să știe că într-o săptămâna va juca pentru echipa mare, în meciul de Cupa României. Și așa, nu sunt sigur care dintre noi a avut mai multe emoții: Sorescu, în fața primului său interviu, sau eu, în fața primului meu interviu cu un jucător polist activ.
Probabil, totuși, că el, fiindcă altfel nu știu cum putea uita de un gol marcat într-un meci oficial cu nici două săptămâni în urmă. Sau poate asta spune doar ceva despre priorități și despre cum nu toate golurile sunt născute egale. Trebuie să ai o doză sănătoasă de modestie și realism ca să știi să privești înainte concentrându-te la fotbal, nu la statisticile cu care unii își traduc sportul. Mai ales pentru cineva care a debutat la 17 ani în liga secundă, Sorescu integralist la egalul dintre Poli și Satu Mare din finalul sezonului trecut.
Când ne-am așezat la masă, am schimbat păreri despre golul lui Florenzi, în Roma – Barcelona. Barcelona e echipa lui preferată, dintre cele de afară. Și din țară?
“Din țară, nu se discută, numai Poli Timișoara. Când este Liga 1, numai cu Poli țin.”
Auzind una din asta, îți vine să taci și să asculți mai departe, chiar dacă e genul de răspuns la care te aștepți. Dar a fost ceva în lipsa de ezitare, în convingerea repetiției care mi-a atras atenția. Și chiar dacă n-am tăcut prea mult, am ascultat cu grijă.
CV: Cine te-a adus aproape de fotbal?
DS: Tata. Și el a jucat în tinerețe. Am venit la Timișoara pentru fratele meu, fiindcă e mai mare. A dat probe și a jucat la Poli, dar a trebuit să se lase din motive de sănătate. Are o vertebră în plus la spate, care îi cauza dureri mari după antrenamente. Și eu trebuia să vin mai devreme, în clasa a treia, dar mi-a zis profesoara mea [n. ed. de la Moldova Nouă] că ar fi mai bine să nu schimb dintr-o dată și să vin în clasa a cincea, la schimb de generații.
CV: Ai crescut cu Poli în familie sau ții cu Poli fiindcă joci aici?
DS: Am crescut primii ani la Moldova Nouă, unde m-am și născut. Fotbalul l-am început acolo, la Dunărea, o echipă din zonă. Am venit la Poli pentru generația 1997, antrenor fiind Tavi Benga. Când am ajuns, erau mulți jucători și mi-a spus că în perioada aceea nu are cum să mă ia, dar a vorbit pentru mine la Electrica și am fost împrumutat acolo. De șase-șapte ani sunt aici, am trecut prin toate fazele de juniori, mai puțin anul trecut, când am fost împrumutat în tur la Giarmata, în liga a 3-a. Am jucat atunci toate meciurile din tur, mai puțin un meci, când m-am certat cu un jucător, mai bătrân. Mi-a spus să-i zic ce am pe suflet și m-am ridicat în picioare în ședință și i-am spus. Atunci a fost singura dată când am fost rezervă și am intrat la pauză. În rest am fost la Poli.
CV: Pe teren joci mai mult mijlocaș stânga, dar poți și pe dreapta, fiindcă faci schimb uneori cu Mailat.
DS: Da, chiar am jucat orice post la dl. Frușa, acum doi ani la juniori B – m-a băgat peste tot, mai puțin fundaș central și portar. Piciorul meu de bază e dreptul. Mi-aș fi dorit să fiu stângaci, dar pot și cu stângul – mai ales fiind pe stânga, mai dau o centrare, ceva.
CV: Cu clubul până când ai contract?
DS: Până la terminarea majoratului. Am semnat la 16 ani. Am și opțiune de prelungire, am fost chemat deja pentru asta, dar până vine tata [n. ed. să-l asiste la discuții] mai trebuie să aștept.
CV: De când joci fotbal, ai un gol care a fost mai important decât altele?
DS: Cel mai important mi-a fost golul pe care l-am marcat în liga a 3-a. Am jucat majoritatea meciurilor mijlocaș stânga, deci nu aveam mari șanse de a înscrie, și a fost un meci împotriva unei formații din Arad cred [n. ed. a fost cu Minerul Motru], unicul gol pentru 1-0. Mi-au dat chiar lacrimile pe moment, a fost foarte important pentru mine. Apoi am mai dat și la turneul final [n.ed. la juniori A, in această vară], împotriva Chiajnei.
CV: Ce s-a întâmplat la turneul final? N-a ieșit prea grozav.
DS: Sincer, am luat goluri doar din prostie, pe greșelile noastre. Toți antrenorii ne-au lăudat. Personal am avut și ghinion, la ultimul meci a venit antrenorul de la selecționată pentru mine, dar am fost suspendat. Ar fi fost prima mea șansă la acel nivel. Acum mă încadrez la U19, unde Poli îl are pe Mailat, care a fost chemat recent. S-ar putea să plece și în turneu cu lotul.
CV: Cât de important e fotbalul pentru tine?
DS: La ora actuală, foarte. Chiar vreau să ajung undeva sus, să fac o carieră din sport. Ce mi-am propus am și reușit, să debutez la echipa mare până la 17 ani. Acum aș vrea să debutez în Liga 1 până la 18-19 ani. O să muncesc pentru asta zilnic.
CV: Săptămâna aceasta ai făcut antrenamentele cu echipa mare, cum te-ai încadrat? La o adică, dacă ai juca la Poli, ai face-o probabil pe poziția lui Zicu.
DS: Aș juca oriunde, și în locul lui Scutaru. Sunt jucători cu multă calitate, văd foarte bine jocul. Eu sunt încă tânăr, dar nu cred că ar fi ceva imposibil să mă debuteze, să-mi dea o șansă. Chiar m-ar motiva foarte mult, mi-ar da mare încredere în mine.
CV: Ce-o să le împărtășești colegilor din experiența de la echipa mare?
DS: Să muncească, să tragă de ei, fiindcă e mare lucru să ajungi acolo, îți dă mare încredere. E o diferență, gândirea e altfel, atmosfera. E diferit să intri acolo în vestiar, să stai cu ei.
CV: Unde te vezi în trei ani de zile?
DS: Aș vrea să mă văd în Liga 1 – mi-e foarte important să ajung în fotbalul mare. Dacă nu ajung, muncesc mai departe.
CV: Dincolo de fotbal ce faci?
DS: Școală și acasă. Când eram mai mic jucam FIFA, dar acum nu prea mai îmi place. Dau de școala de șoferi – trebuia să dau deja, dar mi-a expirat buletinul și n-am avut timp cu meciurile în ultimele săptămâni.
CV: Ai idoli în sport?
DS: Pe Messi, ca orice fotbalist. El și Ronaldo sunt acum cei mai buni jucători din lume. Fiecare are calitățile lui, Messi pe tehnică și viteză, Ronaldo pe forță fizică. Oricum, mă uit și la clipuri pe internet, îi urmăresc pe Neymar și Ronaldinho pe YouTube sau pe Instagram. Mă uit la multe site-uri de fotbal, inclusiv cu faze pe care aș vrea să le practic și eu în joc. Uneori, când am timp, lucrez și singur la ele, altfel cu echipa. Acum sunt însă mai limitat, a reînceput școala. Merg dimineața, însă mă concentrez în primul rând pe fotbal. Știu că școala e importantă, dar iubesc fotbalul și chiar vreau să confirm.
CV: Clubul v-a oferit vreo formă de susținere în această direcție?
DS: Anul trecut sau acum doi ani am avut un psiholog. Mergeam la ședințe o dată pe săptămână, câte zece, chiar discutam cu doamna doctor despre ce ne deranja și făceam exerciții de grup. Psihologul a vrut să înțeleagă ce gândire avem.
CV: Imaginează-ți că ai 36 de ani și mâine joci ultimul meci din cariera ta de profesionist. Ce titluri, medalii, reușite ar trebui să ai ca să fii satisfăcut cu tine?
DS: Să simt eu că am jucat fotbal și că am ajuns unde am vrut. Nu am un obiectiv să câștig cupe, campionate, vreau să ajung la obiectivul pe care mi l-am impus, să ajung jucător de bază în Liga 1. Aș da orice să câștig și campionatul, dar nu am un scop să câștig douăzeci de trofee sau așa.
CV: Unde ai stat la meciul cu Steaua? Ce gânduri ți-au trecut prin cap?
DS: În peluză, cu restul echipei. Acolo stăm de obicei. Normal că ne gândim ce-am putea face noi, dacă am juca. Dar din afară se vede mereu altfel, din teren e mai greu.
CV: Să trecem la o temă mai sensibilă. Ai avut colegi care au plecat recent cu oareșce tam-tam. Tu cum te simți când îi vezi plecând?
DS: Nu simt nimic special, chiar mă bucur pentru ei, că au plecat să joace. Balaure la Baia Mare, Dragomir la Arsenal. Chiar mă bucur pentru ei fiindcă mi-au fost colegi și sper să continue, să se țină.
CV: Există vreo datorie față de club? Pentru un suporter, de dinafară, îți lasă o senzație amară când un jucător tânăr pleacă.
DS: Cred că au o datorie față de club, pentru că clubul ți-a dat o șansă, te-a făcut remarcat, te-a văzut o lume întreagă că ai debutat. Indiferent de presiuni, e o decizie personală, să zici da, vreau să joc la un nivel mai înalt – merg acolo, rămân aici. Depinde de fiecare persoană, de cum gândește.
CV: Crezi că Poli ar putea să facă mai multe pentru voi?
DS: Da. Ar putea să ne dea mai multă încredere, să jucăm mai mult, să simțim că ne vor, că au nevoie de noi. Chiar am și discutat cu Poparadu și Boldea, care se antrenează cu noi. Eu nu m-am simțit cum s-au simțit ei, să fi promovat cu Poli - e ceva special.
CV: Crezi în șansa ta la Poli?
DS: Da, de ce nu? Acum am foarte multă încredere în mine, zilele acestea au fost foarte frumoase și mă bucur de ele. Chiar cred că voi reuși, la orice șansă mi se acordă.
Înainte să plec, Sorescu a ținut să mulțumească antrenorilor care l-au ajutat să ajungă unde este acum, care au avut încredere în el: domnii Pârvu (Electrica), Benga, Frușa, Stoicov, Bătrânu, Săvoiu (toți de la Poli) – precum și lui Alexa, pentru debutul în liga secunda.
După jumătate de oră de conversație am rămas cu impresia unui jucător ambițios și muncitor, care vrea să o ia pas cu pas în cariera fotbalistică. Până acum nu s-a împiedicat, dar urmează pasul cel mai greu: Liga 1. În mare parte, depinde de el și îi urăm mult succes în continuare!
Făcând și noi un pas în spate, mesajul pentru club e simplu: vrem să jucăm. Nu e o revelație nebănuită. Și chiar dacă înțelegem responsabilitatea pe care o poartă cei de la echipa mare, e greu să vezi că li se oferă două minute în meci de Cupă, cu echipe din liga secundă, sau că în minutul 90 cu FC Voluntari intră Rufino, la trecerea timpului. Satisfacția pentru spaniol, la treizeci de ani, nu poate fi decât limitată. În schimb, pentru un junior, ar însemna cerul și pământul. Lupta nu ar trebuie să se dea pentru “dacă”, ci pentru “cine”. Cine merită acele minute? Sorescu, la fel ca și colegii săi de la echipa secundă, sunt dispuși să lupte pentru ele. Uneori nu iese, ca în înfrângerea de la Mașloc de sâmbătă, dar nimeni n-a zis că drumul spre fotbalul profesionist e ușor.
Și până la urmă, de ce nu – nu? Încrederea este forța în jurul căreia gravitează viitorul Politehnicii.
Noi dorim să le mulțumim lui Adrian Săvoiu și lui Aurel Șunda pentru intermedierea/facilitarea acestui interviu.
Probabil, totuși, că el, fiindcă altfel nu știu cum putea uita de un gol marcat într-un meci oficial cu nici două săptămâni în urmă. Sau poate asta spune doar ceva despre priorități și despre cum nu toate golurile sunt născute egale. Trebuie să ai o doză sănătoasă de modestie și realism ca să știi să privești înainte concentrându-te la fotbal, nu la statisticile cu care unii își traduc sportul. Mai ales pentru cineva care a debutat la 17 ani în liga secundă, Sorescu integralist la egalul dintre Poli și Satu Mare din finalul sezonului trecut.
Când ne-am așezat la masă, am schimbat păreri despre golul lui Florenzi, în Roma – Barcelona. Barcelona e echipa lui preferată, dintre cele de afară. Și din țară?
“Din țară, nu se discută, numai Poli Timișoara. Când este Liga 1, numai cu Poli țin.”
Auzind una din asta, îți vine să taci și să asculți mai departe, chiar dacă e genul de răspuns la care te aștepți. Dar a fost ceva în lipsa de ezitare, în convingerea repetiției care mi-a atras atenția. Și chiar dacă n-am tăcut prea mult, am ascultat cu grijă.
CV: Cine te-a adus aproape de fotbal?
DS: Tata. Și el a jucat în tinerețe. Am venit la Timișoara pentru fratele meu, fiindcă e mai mare. A dat probe și a jucat la Poli, dar a trebuit să se lase din motive de sănătate. Are o vertebră în plus la spate, care îi cauza dureri mari după antrenamente. Și eu trebuia să vin mai devreme, în clasa a treia, dar mi-a zis profesoara mea [n. ed. de la Moldova Nouă] că ar fi mai bine să nu schimb dintr-o dată și să vin în clasa a cincea, la schimb de generații.
CV: Ai crescut cu Poli în familie sau ții cu Poli fiindcă joci aici?
DS: Am crescut primii ani la Moldova Nouă, unde m-am și născut. Fotbalul l-am început acolo, la Dunărea, o echipă din zonă. Am venit la Poli pentru generația 1997, antrenor fiind Tavi Benga. Când am ajuns, erau mulți jucători și mi-a spus că în perioada aceea nu are cum să mă ia, dar a vorbit pentru mine la Electrica și am fost împrumutat acolo. De șase-șapte ani sunt aici, am trecut prin toate fazele de juniori, mai puțin anul trecut, când am fost împrumutat în tur la Giarmata, în liga a 3-a. Am jucat atunci toate meciurile din tur, mai puțin un meci, când m-am certat cu un jucător, mai bătrân. Mi-a spus să-i zic ce am pe suflet și m-am ridicat în picioare în ședință și i-am spus. Atunci a fost singura dată când am fost rezervă și am intrat la pauză. În rest am fost la Poli.
CV: Pe teren joci mai mult mijlocaș stânga, dar poți și pe dreapta, fiindcă faci schimb uneori cu Mailat.
DS: Da, chiar am jucat orice post la dl. Frușa, acum doi ani la juniori B – m-a băgat peste tot, mai puțin fundaș central și portar. Piciorul meu de bază e dreptul. Mi-aș fi dorit să fiu stângaci, dar pot și cu stângul – mai ales fiind pe stânga, mai dau o centrare, ceva.
CV: Cu clubul până când ai contract?
DS: Până la terminarea majoratului. Am semnat la 16 ani. Am și opțiune de prelungire, am fost chemat deja pentru asta, dar până vine tata [n. ed. să-l asiste la discuții] mai trebuie să aștept.
CV: De când joci fotbal, ai un gol care a fost mai important decât altele?
DS: Cel mai important mi-a fost golul pe care l-am marcat în liga a 3-a. Am jucat majoritatea meciurilor mijlocaș stânga, deci nu aveam mari șanse de a înscrie, și a fost un meci împotriva unei formații din Arad cred [n. ed. a fost cu Minerul Motru], unicul gol pentru 1-0. Mi-au dat chiar lacrimile pe moment, a fost foarte important pentru mine. Apoi am mai dat și la turneul final [n.ed. la juniori A, in această vară], împotriva Chiajnei.
CV: Ce s-a întâmplat la turneul final? N-a ieșit prea grozav.
DS: Sincer, am luat goluri doar din prostie, pe greșelile noastre. Toți antrenorii ne-au lăudat. Personal am avut și ghinion, la ultimul meci a venit antrenorul de la selecționată pentru mine, dar am fost suspendat. Ar fi fost prima mea șansă la acel nivel. Acum mă încadrez la U19, unde Poli îl are pe Mailat, care a fost chemat recent. S-ar putea să plece și în turneu cu lotul.
CV: Cât de important e fotbalul pentru tine?
DS: La ora actuală, foarte. Chiar vreau să ajung undeva sus, să fac o carieră din sport. Ce mi-am propus am și reușit, să debutez la echipa mare până la 17 ani. Acum aș vrea să debutez în Liga 1 până la 18-19 ani. O să muncesc pentru asta zilnic.
CV: Săptămâna aceasta ai făcut antrenamentele cu echipa mare, cum te-ai încadrat? La o adică, dacă ai juca la Poli, ai face-o probabil pe poziția lui Zicu.
DS: Aș juca oriunde, și în locul lui Scutaru. Sunt jucători cu multă calitate, văd foarte bine jocul. Eu sunt încă tânăr, dar nu cred că ar fi ceva imposibil să mă debuteze, să-mi dea o șansă. Chiar m-ar motiva foarte mult, mi-ar da mare încredere în mine.
CV: Ce-o să le împărtășești colegilor din experiența de la echipa mare?
DS: Să muncească, să tragă de ei, fiindcă e mare lucru să ajungi acolo, îți dă mare încredere. E o diferență, gândirea e altfel, atmosfera. E diferit să intri acolo în vestiar, să stai cu ei.
CV: Unde te vezi în trei ani de zile?
DS: Aș vrea să mă văd în Liga 1 – mi-e foarte important să ajung în fotbalul mare. Dacă nu ajung, muncesc mai departe.
CV: Dincolo de fotbal ce faci?
DS: Școală și acasă. Când eram mai mic jucam FIFA, dar acum nu prea mai îmi place. Dau de școala de șoferi – trebuia să dau deja, dar mi-a expirat buletinul și n-am avut timp cu meciurile în ultimele săptămâni.
CV: Ai idoli în sport?
DS: Pe Messi, ca orice fotbalist. El și Ronaldo sunt acum cei mai buni jucători din lume. Fiecare are calitățile lui, Messi pe tehnică și viteză, Ronaldo pe forță fizică. Oricum, mă uit și la clipuri pe internet, îi urmăresc pe Neymar și Ronaldinho pe YouTube sau pe Instagram. Mă uit la multe site-uri de fotbal, inclusiv cu faze pe care aș vrea să le practic și eu în joc. Uneori, când am timp, lucrez și singur la ele, altfel cu echipa. Acum sunt însă mai limitat, a reînceput școala. Merg dimineața, însă mă concentrez în primul rând pe fotbal. Știu că școala e importantă, dar iubesc fotbalul și chiar vreau să confirm.
CV: Clubul v-a oferit vreo formă de susținere în această direcție?
DS: Anul trecut sau acum doi ani am avut un psiholog. Mergeam la ședințe o dată pe săptămână, câte zece, chiar discutam cu doamna doctor despre ce ne deranja și făceam exerciții de grup. Psihologul a vrut să înțeleagă ce gândire avem.
CV: Imaginează-ți că ai 36 de ani și mâine joci ultimul meci din cariera ta de profesionist. Ce titluri, medalii, reușite ar trebui să ai ca să fii satisfăcut cu tine?
DS: Să simt eu că am jucat fotbal și că am ajuns unde am vrut. Nu am un obiectiv să câștig cupe, campionate, vreau să ajung la obiectivul pe care mi l-am impus, să ajung jucător de bază în Liga 1. Aș da orice să câștig și campionatul, dar nu am un scop să câștig douăzeci de trofee sau așa.
CV: Unde ai stat la meciul cu Steaua? Ce gânduri ți-au trecut prin cap?
DS: În peluză, cu restul echipei. Acolo stăm de obicei. Normal că ne gândim ce-am putea face noi, dacă am juca. Dar din afară se vede mereu altfel, din teren e mai greu.
CV: Să trecem la o temă mai sensibilă. Ai avut colegi care au plecat recent cu oareșce tam-tam. Tu cum te simți când îi vezi plecând?
DS: Nu simt nimic special, chiar mă bucur pentru ei, că au plecat să joace. Balaure la Baia Mare, Dragomir la Arsenal. Chiar mă bucur pentru ei fiindcă mi-au fost colegi și sper să continue, să se țină.
CV: Există vreo datorie față de club? Pentru un suporter, de dinafară, îți lasă o senzație amară când un jucător tânăr pleacă.
DS: Cred că au o datorie față de club, pentru că clubul ți-a dat o șansă, te-a făcut remarcat, te-a văzut o lume întreagă că ai debutat. Indiferent de presiuni, e o decizie personală, să zici da, vreau să joc la un nivel mai înalt – merg acolo, rămân aici. Depinde de fiecare persoană, de cum gândește.
CV: Crezi că Poli ar putea să facă mai multe pentru voi?
DS: Da. Ar putea să ne dea mai multă încredere, să jucăm mai mult, să simțim că ne vor, că au nevoie de noi. Chiar am și discutat cu Poparadu și Boldea, care se antrenează cu noi. Eu nu m-am simțit cum s-au simțit ei, să fi promovat cu Poli - e ceva special.
CV: Crezi în șansa ta la Poli?
DS: Da, de ce nu? Acum am foarte multă încredere în mine, zilele acestea au fost foarte frumoase și mă bucur de ele. Chiar cred că voi reuși, la orice șansă mi se acordă.
Înainte să plec, Sorescu a ținut să mulțumească antrenorilor care l-au ajutat să ajungă unde este acum, care au avut încredere în el: domnii Pârvu (Electrica), Benga, Frușa, Stoicov, Bătrânu, Săvoiu (toți de la Poli) – precum și lui Alexa, pentru debutul în liga secunda.
După jumătate de oră de conversație am rămas cu impresia unui jucător ambițios și muncitor, care vrea să o ia pas cu pas în cariera fotbalistică. Până acum nu s-a împiedicat, dar urmează pasul cel mai greu: Liga 1. În mare parte, depinde de el și îi urăm mult succes în continuare!
Făcând și noi un pas în spate, mesajul pentru club e simplu: vrem să jucăm. Nu e o revelație nebănuită. Și chiar dacă înțelegem responsabilitatea pe care o poartă cei de la echipa mare, e greu să vezi că li se oferă două minute în meci de Cupă, cu echipe din liga secundă, sau că în minutul 90 cu FC Voluntari intră Rufino, la trecerea timpului. Satisfacția pentru spaniol, la treizeci de ani, nu poate fi decât limitată. În schimb, pentru un junior, ar însemna cerul și pământul. Lupta nu ar trebuie să se dea pentru “dacă”, ci pentru “cine”. Cine merită acele minute? Sorescu, la fel ca și colegii săi de la echipa secundă, sunt dispuși să lupte pentru ele. Uneori nu iese, ca în înfrângerea de la Mașloc de sâmbătă, dar nimeni n-a zis că drumul spre fotbalul profesionist e ușor.
Și până la urmă, de ce nu – nu? Încrederea este forța în jurul căreia gravitează viitorul Politehnicii.
Noi dorim să le mulțumim lui Adrian Săvoiu și lui Aurel Șunda pentru intermedierea/facilitarea acestui interviu.
22 septembrie 2015
CR: Râmnicu Vâlcea - Poli 0:2 (0:2)
Dacă nu ne rămâne altceva la capătul acestui meci, dincolo de calificare adică, sigur vom putea revedea cu plăcere reușita de la distanță a lui Llorente, care a ucis practic jocul încă din prima repriză. Altfel, nu am avut parte de prea multe lucruri interesante - sincer, chiar nu știu ce să scriu în cronică. Important e că am trecut de acest tur, dar am ratat din nou ocazia să dăm o șansă celor mai tineri din lotul nostru, cu Sîntean și Sorescu introduși de abia în minutele 89 și 90.
Ca s-o luăm de la început, Poli a deschis scorul repede, în minutul 4. Atunci, Croitrou a luptat la o centrare a lui Melinte, care a evoluat fundaș dreapta azi, și a fost agățat în careu de un adversar. Penalty-ul a fost transformat fără mari emoții de Curtean și premisele jocului erau deja schimbate. După o perioadă de tatonare, în care singura șansă a apărut la o altă centrare a lui Melinte, la care Bărbuț n-a reușit să pună piciorul bine, a venit cam de nicăieri desprinderea. Minutul 26, mingea pleacă de la același Melinte în centru, către Llorente, spaniolul face un un-doi cu Croitoru, își plasează balonul pentru șut pe la 22 metri și lovește perfect cu stângul, cu șanse minime pentru portarul advers.
N-am mai notat mare lucru în prima repriză, ba chiar în tot restul partidei. Pentru noi, Rufino (șut din unghi), Curtean și Croitoru (șuturi de la marginea carelui) au mai încercat ceva pe parcursul reprizei secunde, în vreme ce gazdele și-au încercat norocul fără prea multă convingere, Smaranda fiind rar testat. Cornerele au reprezentat cel mai mare pericol, dar de regulă ne-am descurcat și în aceste situații. Poli a controlat eficient jocul, fără să se expună prea mult, ceea ce a limitat oportunitățile ofensive, mai ales că și vâlcenii au ales să se apere aglomerat, în ciuda scorului.
Despre jucători, aș da plusuri mai mari pentru Bocșan, Croitoru, Llorente, Melinte și Neagu. Plăcută și revenirea lui Scutaru, bătăios și convingător în mai toate fazele. De cealaltă parte, Rufino, izolat în față, n-a reușit mai nimic, Bărbuț a fost mai util în apărare/mijloc, decât în atac, în vreme ce Artean nu a reușit foarte eficient să creeze superioritate în zona centrală. Și de la Curtean aș fi vrut să văd un aport mai consistent, dar ceva n-a mers deloc, numeric, în ultima treime.
O victorie destul de cinică, așadar. Tot la zero, cum ne-am obișnuit deja, și cu o organizare defensivă solidă - momentele de dublaj au fost în special frumos de urmărit. În schimb, ar fi fost interesant să vedem ceva mai mult pe faza de construcție. Ar fi fost și mai interesant ca juniorii aduși în lot să prindă mai mult de două atingeri de minge, căci dacă nici într-un meci cu o formație de ligă secundă, când ai avantaj solid, nu le dai un sfert de oră, atunci când? În fine, simt puțin că-mi răcesc gura degeaba cu treaba asta, Marin are un lot super-stufos, cu jucători consacrați, pe care e obligat să-i rotească, să țină pe toată lumea mulțumită.
Ca o paranteză, și Poli II a învins în fața județeană a Cupei României pe Banatul Nerău, scor 4-3.
Hai Poli!
Poli: Smaranda (6) - Melinte (6), Scutaru (6), Bocșan (6), Neagu (6) - Artean (5,5), Llorente (6,5) - Bărbuț (5,5), Croitoru (6), Curtean (5,5) - Rufino (5)
Schimbări:
Zicu pentru Rufino (min 79)
Sîntean pentru Croitoru (min 89)
Sorescu pentru Bărbuț (min 90)
Ca s-o luăm de la început, Poli a deschis scorul repede, în minutul 4. Atunci, Croitrou a luptat la o centrare a lui Melinte, care a evoluat fundaș dreapta azi, și a fost agățat în careu de un adversar. Penalty-ul a fost transformat fără mari emoții de Curtean și premisele jocului erau deja schimbate. După o perioadă de tatonare, în care singura șansă a apărut la o altă centrare a lui Melinte, la care Bărbuț n-a reușit să pună piciorul bine, a venit cam de nicăieri desprinderea. Minutul 26, mingea pleacă de la același Melinte în centru, către Llorente, spaniolul face un un-doi cu Croitoru, își plasează balonul pentru șut pe la 22 metri și lovește perfect cu stângul, cu șanse minime pentru portarul advers.
N-am mai notat mare lucru în prima repriză, ba chiar în tot restul partidei. Pentru noi, Rufino (șut din unghi), Curtean și Croitoru (șuturi de la marginea carelui) au mai încercat ceva pe parcursul reprizei secunde, în vreme ce gazdele și-au încercat norocul fără prea multă convingere, Smaranda fiind rar testat. Cornerele au reprezentat cel mai mare pericol, dar de regulă ne-am descurcat și în aceste situații. Poli a controlat eficient jocul, fără să se expună prea mult, ceea ce a limitat oportunitățile ofensive, mai ales că și vâlcenii au ales să se apere aglomerat, în ciuda scorului.
Despre jucători, aș da plusuri mai mari pentru Bocșan, Croitoru, Llorente, Melinte și Neagu. Plăcută și revenirea lui Scutaru, bătăios și convingător în mai toate fazele. De cealaltă parte, Rufino, izolat în față, n-a reușit mai nimic, Bărbuț a fost mai util în apărare/mijloc, decât în atac, în vreme ce Artean nu a reușit foarte eficient să creeze superioritate în zona centrală. Și de la Curtean aș fi vrut să văd un aport mai consistent, dar ceva n-a mers deloc, numeric, în ultima treime.
O victorie destul de cinică, așadar. Tot la zero, cum ne-am obișnuit deja, și cu o organizare defensivă solidă - momentele de dublaj au fost în special frumos de urmărit. În schimb, ar fi fost interesant să vedem ceva mai mult pe faza de construcție. Ar fi fost și mai interesant ca juniorii aduși în lot să prindă mai mult de două atingeri de minge, căci dacă nici într-un meci cu o formație de ligă secundă, când ai avantaj solid, nu le dai un sfert de oră, atunci când? În fine, simt puțin că-mi răcesc gura degeaba cu treaba asta, Marin are un lot super-stufos, cu jucători consacrați, pe care e obligat să-i rotească, să țină pe toată lumea mulțumită.
Ca o paranteză, și Poli II a învins în fața județeană a Cupei României pe Banatul Nerău, scor 4-3.
Hai Poli!
Poli: Smaranda (6) - Melinte (6), Scutaru (6), Bocșan (6), Neagu (6) - Artean (5,5), Llorente (6,5) - Bărbuț (5,5), Croitoru (6), Curtean (5,5) - Rufino (5)
Schimbări:
Zicu pentru Rufino (min 79)
Sîntean pentru Croitoru (min 89)
Sorescu pentru Bărbuț (min 90)
18 septembrie 2015
Voluntari - Poli 0:0
În ciuda unui fotbal agreabil în prima repriză și a câtorva ocazii bune pentru noi, nu am reușit să învingem codașa reală a clasamentului, rămânând în căutarea primei victorii din deplasare. Îngrijorătoare lipsa de imaginație și viteză, odată ce gazdele s-au organizat mai compact defensiv, precum și miciile imprecizii care au dejucat numeroase faze promițătoare ale noastre. Jucătorii lasă impresia uneori că încearcă lucruri inspirate, dar care par să depășască oarecum calitatea colectivă de execuție.
Ostilitățile primei reprize au fost controlate în mare de către Poli, gazdele revenind doar în ultimul sfert de oră, pentru a spăla impresia. Cele mai mari șanse pentru noi au plecat din gheata lui Elek: întâi, la scurt timp după debut, o contră cu el în dreapta și Goga în centru, dar centrarea a venit târziu și a permis gazdelor să închidă; mai mare ocazia din minutul 26, când pe o altă minge lungă, Elek l-a driblat pe portar în marginea careului, a centrat către Hernandez în fața porții, dar din nou au lipsit centimetri la contact, spaniolul reușind să trimită doar pe lângă. În acest răstimp, mai precis în minutul 18, Poli a avut un penalty clar neacordat la un corner, intervenția lui Pancu agățându-l pe Melinte, fără a lua mingea - contrar indicației arbitrului. Gazdele au tresărit de două ori, în minutul 22 la o acțiune impersionantă a lui Kone, care i-a depășit pe Sarmov și Luchin, dar Kirschstein a intervenit bine să-i blocheze centrarea, și în minutul 33, când un șut de la 25 metri a trecut periculos de aproape pe lângă. Precum scriam, pe final Voluntariul a beneficiat mai mult de minge, precum și de un număr ridicat de faze fixe, cea mai periculoasă fiind una deviată neferict de D. Popescu la un adversar, care a trimis însă cu capul pe lângă.
Introducerea lui Bărbuț la pauză promitea să creeze haos în apărarea degringolată a gazdelor, numai că aceștia s-au regrupat bine și au închis mult mai disciplinat spațiile. Șanse mari n-au fost, dar aproape orice a semănat a șansă, a aparținut de această dată adversarilor. În minutul 49, șutul lui Kone din marginea careului a fost scos de Kirschstein de lângă bară, la fel ca în minutul 76, când Mihai Costea l-a depășit pe Melinte și a tras din unghi. Tot Costea avusese o acțiune grea pentru noi cu câteva faze înainte, când Kirschstein a intervenit în afara careului la o minge lungă, balonul a ajuns apoi la fostul craiovean, acesta trimițând din prima la colțul lung, vreun metru sau doi pe lângă. Poli a bifat un șut pe poartă la acțiunea individuală a lui Belu din minutul 62, acesta intrând central ca apoi să tragă cu stângul, numai că portarul a respins. Imediat după intrarea lui Croitoru, șapte minute mai târziu, am avut o mică oportunitate, mijlocașul combinând cu Popescu, centrarea șutată a acestuia a fost respinsă de portar, fără ca cineva să fie prin preajmă să profite. A rămas egal și putem spune că am ratat probabil cea mai mare șansă de a face puncte în deplasare în acest sezon.
Problemele ofensive îmi pare că țin în continuare de cursivitate și tehnică. Jocul în viteză nu se leagă, Goga, omul cheie din acea zonă, nereușind să intre destul de des în combinații cu coechipierii. Faptul că ocaziile noastre au venit pe contre spune multe. Mai frustrant este că nu părem să știm ce să facem la fazele fixe: două sau trei s-au bătut scurt, aparent luând prin surprindere nu doar adversarii, ci și proprii jucători. Astfel, rămânem fără gol din faze fixe, deși avem fundași centrali înalți și puternici, capabili să marcheze cu capul.
Cât despre joc, apărarea s-a descurcat bine, cu un plus pentru fundașii centrali. Luchin, deși depășit în două rânduri, a jucat înțelept fazele, precum a și intervenit vital la o acțiune în repriza secundă. N-am putut însă să nu remarc oboseala sa evidentă, aparent sleit în cadrele oferite de televiziune. De la mijloc în sus n-am văzut decât osteneala obișnuită a lui Elek, cele câteva acțiuni cursive până la ultima pasă, lucrate central, și cam atât. Sarmov mă frapează cu controlul său aproximativ, astfel că inițiativele sale de a urca ne lasă adesea expușii. Măcar e bine că Kirschstein, cu micile lui nesiguranțe, rămâne o prezență solidă în poartă și oferă ceva siguranță în poartă.
Greu de zis care sunt soluțiile. Din moment ce nu ducem mingea destul de bine în careu și nu avem viteză de execuție la șuturi din marginea careului, ar fi bine dacă am putea face mai mult din faze fixe. N-ar strica nici dacă n-am fi singura echipă din Liga 1 fără penalty primit în aceste unsprezece etape.
Poli: Kirschstein (6) - Belu (5,5), Luchin (6), Melinte (6), D. Popescu (5,5) - Llorente (5,5), Sarmov (5) - O. Popescu (5,5), Hernandez (5), Goga (5,5) - Elek (5,5)
Schimbări:
Bărbuț (5) pentru O. Popescu (min 45)
Croitoru pentru Hernandez (min 69)
Rufino pentru Elek (min 90)
Ostilitățile primei reprize au fost controlate în mare de către Poli, gazdele revenind doar în ultimul sfert de oră, pentru a spăla impresia. Cele mai mari șanse pentru noi au plecat din gheata lui Elek: întâi, la scurt timp după debut, o contră cu el în dreapta și Goga în centru, dar centrarea a venit târziu și a permis gazdelor să închidă; mai mare ocazia din minutul 26, când pe o altă minge lungă, Elek l-a driblat pe portar în marginea careului, a centrat către Hernandez în fața porții, dar din nou au lipsit centimetri la contact, spaniolul reușind să trimită doar pe lângă. În acest răstimp, mai precis în minutul 18, Poli a avut un penalty clar neacordat la un corner, intervenția lui Pancu agățându-l pe Melinte, fără a lua mingea - contrar indicației arbitrului. Gazdele au tresărit de două ori, în minutul 22 la o acțiune impersionantă a lui Kone, care i-a depășit pe Sarmov și Luchin, dar Kirschstein a intervenit bine să-i blocheze centrarea, și în minutul 33, când un șut de la 25 metri a trecut periculos de aproape pe lângă. Precum scriam, pe final Voluntariul a beneficiat mai mult de minge, precum și de un număr ridicat de faze fixe, cea mai periculoasă fiind una deviată neferict de D. Popescu la un adversar, care a trimis însă cu capul pe lângă.
Introducerea lui Bărbuț la pauză promitea să creeze haos în apărarea degringolată a gazdelor, numai că aceștia s-au regrupat bine și au închis mult mai disciplinat spațiile. Șanse mari n-au fost, dar aproape orice a semănat a șansă, a aparținut de această dată adversarilor. În minutul 49, șutul lui Kone din marginea careului a fost scos de Kirschstein de lângă bară, la fel ca în minutul 76, când Mihai Costea l-a depășit pe Melinte și a tras din unghi. Tot Costea avusese o acțiune grea pentru noi cu câteva faze înainte, când Kirschstein a intervenit în afara careului la o minge lungă, balonul a ajuns apoi la fostul craiovean, acesta trimițând din prima la colțul lung, vreun metru sau doi pe lângă. Poli a bifat un șut pe poartă la acțiunea individuală a lui Belu din minutul 62, acesta intrând central ca apoi să tragă cu stângul, numai că portarul a respins. Imediat după intrarea lui Croitoru, șapte minute mai târziu, am avut o mică oportunitate, mijlocașul combinând cu Popescu, centrarea șutată a acestuia a fost respinsă de portar, fără ca cineva să fie prin preajmă să profite. A rămas egal și putem spune că am ratat probabil cea mai mare șansă de a face puncte în deplasare în acest sezon.
Problemele ofensive îmi pare că țin în continuare de cursivitate și tehnică. Jocul în viteză nu se leagă, Goga, omul cheie din acea zonă, nereușind să intre destul de des în combinații cu coechipierii. Faptul că ocaziile noastre au venit pe contre spune multe. Mai frustrant este că nu părem să știm ce să facem la fazele fixe: două sau trei s-au bătut scurt, aparent luând prin surprindere nu doar adversarii, ci și proprii jucători. Astfel, rămânem fără gol din faze fixe, deși avem fundași centrali înalți și puternici, capabili să marcheze cu capul.
Cât despre joc, apărarea s-a descurcat bine, cu un plus pentru fundașii centrali. Luchin, deși depășit în două rânduri, a jucat înțelept fazele, precum a și intervenit vital la o acțiune în repriza secundă. N-am putut însă să nu remarc oboseala sa evidentă, aparent sleit în cadrele oferite de televiziune. De la mijloc în sus n-am văzut decât osteneala obișnuită a lui Elek, cele câteva acțiuni cursive până la ultima pasă, lucrate central, și cam atât. Sarmov mă frapează cu controlul său aproximativ, astfel că inițiativele sale de a urca ne lasă adesea expușii. Măcar e bine că Kirschstein, cu micile lui nesiguranțe, rămâne o prezență solidă în poartă și oferă ceva siguranță în poartă.
Greu de zis care sunt soluțiile. Din moment ce nu ducem mingea destul de bine în careu și nu avem viteză de execuție la șuturi din marginea careului, ar fi bine dacă am putea face mai mult din faze fixe. N-ar strica nici dacă n-am fi singura echipă din Liga 1 fără penalty primit în aceste unsprezece etape.
Poli: Kirschstein (6) - Belu (5,5), Luchin (6), Melinte (6), D. Popescu (5,5) - Llorente (5,5), Sarmov (5) - O. Popescu (5,5), Hernandez (5), Goga (5,5) - Elek (5,5)
Schimbări:
Bărbuț (5) pentru O. Popescu (min 45)
Croitoru pentru Hernandez (min 69)
Rufino pentru Elek (min 90)
16 septembrie 2015
Dincolo de gard: organizarea juniorilor la Poli
A trecut aproape un an de zile de când v-am rugat să completați o evaluare detaliată despre Cronica Violetă. Nu cred că am reușit să introducem foarte eficient sugestiile exprimate atunci, dar de multă vreme ne dorim să fim mai aproape de echipă și să vă prezentăm în special mai multe informații despre juniorii crescuți de club, despre Poli II, despre ce ne rezervă viitorul fotbalistic. Ca un prim pas, am avut oportunitatea astăzi să discut cu directorul tehnic de la Centrul de Copii și Juniori al clubului, fostul jucător și antrenor al Politehnicii, Aurel Șunda. Am vrut să înțeleg cum este organizată activitatea din acest departament, care-i sunt obiectivele și ce mecanisme asigură atingerea lor. O mică inspecție faptică de cronicar cuminte.
Întâlnirea a avut loc în biroul său, în a cărui antecameră stăteau puse pe pereți programele echipelor de juniori, în ansamblul sezoanelor, precum și în detaliul săptămânii în curs. Rafturile din spatele lui Șunda adunau bibliorafturi pentru diversele activități ale clubului: dosare cu jucătorii legitimați pe categorii de vârste, dosare cu fișe de proceduri și rapoarte, dosare cu legislația sportivă relevantă domeniului de activitate. Alături de acestea zăceau mai multe cărți de tehnică și pedagogie în sport, una tronând aparte, cu sute de pagini de prescrieri și norme organizatorice de la cluburi mari ale Europei. În stânga și în dreapta, diplome de la titlurile câștigate de juniorii C și E sezonul trecut, poze ale loturilor de jucători și afișe motivaționale despre importanța echipei și a comunicării. Mi-a sărit în ochi un citat al lui Guardiola despre rolurile pe care trebuie să le îndeplinească un antrenor bun.
Nu am fost în căutarea de cifre - câte sute de jucători avem legitimați, câți antrenori, câte echipe. Inevitabil, însă, m-am împiedicat de ele și le redau pe cele importante, care ne ajută să înțelegem organizarea clubului. Piramida la capătul căreia ieși fotbalist constă din cinci grupe obligatorii, construite pe pregătirea juvenilă care le precede. Juniorii (A, B, C, D, E) urmează în acest moment generațiilor de la 2006 încolo, încadrate la grupe de copii. Un antrenor rămâne alături de echipa formată pentru trei ani (E, D, C), respectiv doi ani (B, A), asigurând continuitatea. Ca o paranteză, Șunda îmi prezintă o copie a unui articol despre fotbalul olandez, la academia lui Ajax, unde antrenorii se rotesc la fiecare șase săptămâni.
Restructurarea campionatului juniorilor din acest an, care include și centrele de excelență zonale, și campionatele de elită, a restrâns puțin flexibilitatea la nivelul juniorilor A și B. În plus, e puțin întortocheat: Poli e angrenată în campionatele de elită U19 (A) și U17 (B), care sunt împărțite fiecare în două serii, una de vest și una de est. În paralel există și campionatul obișnuit de juniori A și B, de non-elită, cum ar veni. Centrul de Excelență Timișoara, sub egida FRF, evoluează doar la nivel de juniori B, atât în campionatul de elită, cât și la campionatul de non-elită.
Cât despre jucătorii noștri născuți 97-99, aceștia sunt peste tot. Cincisprezece fac parte din lotul stabil al echipei secunde, care, precum știm, joacă în liga a IV-a. Mai mulți dintre titularii de anul trecut (precum Motreanu, Rotea, Velcotă, Cherecheș sau Livan) sunt împrumutați la echipe din eșalonul al treilea sau chiar din eșalonul secund. Alții (Balaure, Todorov, Dragomir, spre exemplu) au părăsit echipa. Șapte juniori B (generația 2000) se află la Centrul de Excelență Timișoara.
Încerc să mă concentrez pe echipa secundă și să aflu care sunt țintele pentru ei. Șunda se întoarce și ia un dosar de pe raft, îl deschide aparent aleator, și îmi arată o listă cu obiective trasate la nivelul fiecărei echipe de juniori. Lângă Poli II scrie "clasarea pe pozițiile 1-3", precum și "promovarea a 1-2 jucători pentru echipa de seniori". Mă întreb cum funcționează promovarea jucătorilor și aflu că antrenorii fac un raport/referat al jucătorului în care îl recomandă pe acesta. Recomandarea poate fi pentru multe lucruri: transfer, dacă e în probe, cazare, masă, echipamente din cele mai curente. La fel se efectuează și evaluări pentru staff-ul tehnic, o fișă cu patruzeci de rubrici acoperind tot felul de aspecte de calitate în muncă. La nivel de procedură, totul pare acoperitor.
Și atunci, mă bag în seamă, ce putem face să nu pierdem jucători, cum l-am pierdut pe Dragomir? Puține, vine răspunsul, căci regulamentul în vigoare impune semnarea unui contract pe minim 300 RON lunar, dar doar cu acordul jucătorului. Care jucător, de la prieteni, la părinți, la agenți, le aude pe toate și concurența cu un club mare nu este fezabilă. Chiar și dacă clubul îi oferă mai mult (ca reper, salariul minim net pentru un fotbalist de Liga 1 este de 1800 RON), cum a fost cazul în trecut, posibilitățile rămân limitate. Dacă s-ar mai putea face ceva, am inclus-o în comentariul de acuma câteva luni, când am contemplat pe larg soarta lui Dragomir.
După o pauză aud "1,7". Atât îmi zice Șunda că este numărul de fotbaliști care se afirmă dintr-un lot de 25, la nivel de juniori. Când intră Ionel Bungău, acesta pare că plusează către "2" - asta până când completează "la 180". Apoi, discuția ia o turnură administrativă, despre apă, nocturnă și mese de masaj. Lucrurile mici, care fac roata să se-nvârtă.
14 septembrie 2015
Poli - Steaua 1:0 (0:0)
Deci, se poate! După un debut de sezon care ne-a arătat tot felul de neajunsuri ale echipei, treptat am văzut creșteri în consistență datorită consolidării primului unsprezece. N-a fost un meci grozav, Steaua fiind o umbră palidă a echipei care acuma un an de zile rupea tot ce prindea în Liga 1, în vreme ce Poli, dincolo de apărarea solidă, a greșit mult la construcție. Un moment de agilitate extraordinară al lui Hernandez a tranșat partida cu câteva minute înainte de final, o execuție de-a dreptul rară, și a adus victoria în fața a douăzeci de mii de spectatori. Mai mult, ne-a adus puncte de care aveam nevoie mare, Florin Marin fiind aproape de nesperata echilibrare a corabiei noastre violete.
Ocazii au fost puține de-a lungul partidei, Steaua având mai mult inițiativa, dar nefiind capabilă să facă multe cu plusul de posesie. Noi am avut două șuturi pe poartă, unul în minutul 16 la Zicu, când acesta a primit de la Elek, s-a dus oarecum în unghi și a tras destulde moale, portarul fiind la post; al doilea, în minutul 35, tot cu Zicu și Elek protagoniști, cel din urmă șutând de această dată, însă din nou în brațele portarului. Steaua, cu toată posesia și inițiativa, a avut o unică șansă bună în minutul 23, la un șut surprinzător de la aproape treizeci de metri, balonul lovind bara. Ar mai fi de menționat un șut deviat care a fost respins în corner de Kirschstein, căci căpătase foarte mult efect, dar în rest nimic. Poli, deși a beneficiat de contre incipiente care păreau promițătoare, a făcut greșeli la penultima pasă, probabil și ca urmare a tracului avut cauzat de miza partidei.
Jocul nu s-a schimbat după pauză și ocaziile au părut mai mult întâmplătoare decât altceva. În minutul 53, Belu a dat o centrare bunicică pentru Elek, dar acesta n-a putut trimite cu capul spre poartă dintre doi fundași adverși. Zece minute mai târziu, Llorente a trimis o minge puternică de la treizeci de metri, care a trecut foarte aproape de vinclul porții adverse, ca imediat după aceea Steaua să-și creeze ceva în flancul nostru drept, mingea a sărit norocos din Belu și șutul lui Stanciu din șapte metri a nimerit (iar) bara. Tatonarea reciprocă în zona centrală nu părea să dea roade pentru vreuna din echipe, D. Popescu închizându-l excelent pe fostul jucător de tranzit al Politehnicii, Adi Popa, singurul aparent capabil de ruperi de ritm în lotul stelist. Elek ar fi putut înscrie în minutul 82, când șutul său din unghi a fost respins de portar, dar în general meciul a fost calm. Pe acest fond monoton s-au legat întâmplările în favoarea noastră și am deschis scorul: minutul 88, Goga bate o liberă de pe stânga, mingea e respinsă în fața careului, Llorente o prinde pe piept și o trimite în zona lui Hernandez, acesta lasă mingea să cadă, face un fel de piruetă în jurul ei cât să se întoarcă cu fața la poartă, și trimite un voleu înalt, la vinclul porții adverse, care îl depășește pe portar și se oprește în plasă - ceva chiar, chiar special! Replica oaspeților n-a mai avut timp să apară, căci în afara de o lovitură de cap trimisă din unghi, prinsă de Kirschstein, nici n-am simțit pericolul. Fluierul final s-a auzit după patru minute de prelungire, pentru o victorie frumoasă, utilă, importantă și puțin romantică pentru Poli!
Trecând dincolo de exuberanța momentului, e clar că echipa mai are de crescut, fiindcă întâmplarea și inspirația nu vor ține mereu cu noi. Cu o atitudine ca cea de astăzi, care nu e foarte diferită de ce am văzut în ultimele meciuri, avem un prim pas important făcut. Ar fi extraordinar dacă am avea garanția că ne putem baza pe apărarea solidă pe care o avem, dar punctul nevralgic din flancul drept, Belu, ne-a dat și astăzi emoții de care nu aveam nevoie. Idealul ar fi un echivalent al lui Dan Popescu, care chiar dacă se încurcă ocazional în ambiția de a găsi soluțiile cele mai potrivite în a ieși din apărare, e mai înfipt pe lângă adversari decât Belu. În zona centrală, Luchin și Cânu, iar apoi Melinte după accidentarea celui din urmă, au dominat duleurile aeriene și au fost preciși în intervenții. I-a ajutat faptul că închizătorii, Sarmov și Llorente, au aglomerat adesea acea parte a terenului. Bulgarul a avut mai multe scăpări, cu preluări lungi și câteva mingi pierdute periculos, dar a și pus presiune pe adversari. Spaniolul, în schimb, a făcut unul din meciurile sale bune, fiind esențial și la golul înscris de conaționalul său. Linia din fața lor a părut decalată, cu O. Popescu gândindu-se mai mult la apărare, decât la atac, Zicu pasiv și prea inventiv/imprecis, doar Goga părând capabil să conducă cumva atacurile nostre - culmea, în special după ieșirea lui Zicu. Elek, singur în față, a luptat admirabil, dar a avut prea puțin succes în a intra în combinații cu coechipierii, care să permită echipei să-și creeze ocazii. Cheia jocului de astăzi a fost tot la Hernandez, introdus în repriza secundă și imediat mai activ decât Zicu. După pasa de gol din meciul trecut, a venit și momentul primei sale reușite, acesta fiind genul de aport care te împinge spre primul unsprezece.
Disciplina în joc pe care le-a insuflat-o Florin Marin jucătorilor a dat ceva roade. N-am mai avut ocazii ca în primele meciuri, dar nici nu ne-am mai expus ca atunci. După valul de critici care l-au întâmpinat când a fost anunțat ca antrenor, poate că e momentul deja pentru o "mea culpa". Trei victorii din trei, meciuri echilibrate pe care le-am tranșat prin efort și dărurie, nu e rău. Dar mai e mult până departe.
Bravo Poli!
Poli: Kirschstein (6) - Belu (5,5), Luchin (6), Cânu (6), D. Popescu (6,5) - Sarmov (5,5), Llorente (6,5) - O. Popescu (5), Zicu (5), Goga (6) - Elek (6)
Schimbări:
Melinte (6) pentru Cânu (min 53)
Hernandez (6,5) pentru Zicu (min 60)
Curtean pentru Popescu (min 90)
Ocazii au fost puține de-a lungul partidei, Steaua având mai mult inițiativa, dar nefiind capabilă să facă multe cu plusul de posesie. Noi am avut două șuturi pe poartă, unul în minutul 16 la Zicu, când acesta a primit de la Elek, s-a dus oarecum în unghi și a tras destulde moale, portarul fiind la post; al doilea, în minutul 35, tot cu Zicu și Elek protagoniști, cel din urmă șutând de această dată, însă din nou în brațele portarului. Steaua, cu toată posesia și inițiativa, a avut o unică șansă bună în minutul 23, la un șut surprinzător de la aproape treizeci de metri, balonul lovind bara. Ar mai fi de menționat un șut deviat care a fost respins în corner de Kirschstein, căci căpătase foarte mult efect, dar în rest nimic. Poli, deși a beneficiat de contre incipiente care păreau promițătoare, a făcut greșeli la penultima pasă, probabil și ca urmare a tracului avut cauzat de miza partidei.
Jocul nu s-a schimbat după pauză și ocaziile au părut mai mult întâmplătoare decât altceva. În minutul 53, Belu a dat o centrare bunicică pentru Elek, dar acesta n-a putut trimite cu capul spre poartă dintre doi fundași adverși. Zece minute mai târziu, Llorente a trimis o minge puternică de la treizeci de metri, care a trecut foarte aproape de vinclul porții adverse, ca imediat după aceea Steaua să-și creeze ceva în flancul nostru drept, mingea a sărit norocos din Belu și șutul lui Stanciu din șapte metri a nimerit (iar) bara. Tatonarea reciprocă în zona centrală nu părea să dea roade pentru vreuna din echipe, D. Popescu închizându-l excelent pe fostul jucător de tranzit al Politehnicii, Adi Popa, singurul aparent capabil de ruperi de ritm în lotul stelist. Elek ar fi putut înscrie în minutul 82, când șutul său din unghi a fost respins de portar, dar în general meciul a fost calm. Pe acest fond monoton s-au legat întâmplările în favoarea noastră și am deschis scorul: minutul 88, Goga bate o liberă de pe stânga, mingea e respinsă în fața careului, Llorente o prinde pe piept și o trimite în zona lui Hernandez, acesta lasă mingea să cadă, face un fel de piruetă în jurul ei cât să se întoarcă cu fața la poartă, și trimite un voleu înalt, la vinclul porții adverse, care îl depășește pe portar și se oprește în plasă - ceva chiar, chiar special! Replica oaspeților n-a mai avut timp să apară, căci în afara de o lovitură de cap trimisă din unghi, prinsă de Kirschstein, nici n-am simțit pericolul. Fluierul final s-a auzit după patru minute de prelungire, pentru o victorie frumoasă, utilă, importantă și puțin romantică pentru Poli!
Trecând dincolo de exuberanța momentului, e clar că echipa mai are de crescut, fiindcă întâmplarea și inspirația nu vor ține mereu cu noi. Cu o atitudine ca cea de astăzi, care nu e foarte diferită de ce am văzut în ultimele meciuri, avem un prim pas important făcut. Ar fi extraordinar dacă am avea garanția că ne putem baza pe apărarea solidă pe care o avem, dar punctul nevralgic din flancul drept, Belu, ne-a dat și astăzi emoții de care nu aveam nevoie. Idealul ar fi un echivalent al lui Dan Popescu, care chiar dacă se încurcă ocazional în ambiția de a găsi soluțiile cele mai potrivite în a ieși din apărare, e mai înfipt pe lângă adversari decât Belu. În zona centrală, Luchin și Cânu, iar apoi Melinte după accidentarea celui din urmă, au dominat duleurile aeriene și au fost preciși în intervenții. I-a ajutat faptul că închizătorii, Sarmov și Llorente, au aglomerat adesea acea parte a terenului. Bulgarul a avut mai multe scăpări, cu preluări lungi și câteva mingi pierdute periculos, dar a și pus presiune pe adversari. Spaniolul, în schimb, a făcut unul din meciurile sale bune, fiind esențial și la golul înscris de conaționalul său. Linia din fața lor a părut decalată, cu O. Popescu gândindu-se mai mult la apărare, decât la atac, Zicu pasiv și prea inventiv/imprecis, doar Goga părând capabil să conducă cumva atacurile nostre - culmea, în special după ieșirea lui Zicu. Elek, singur în față, a luptat admirabil, dar a avut prea puțin succes în a intra în combinații cu coechipierii, care să permită echipei să-și creeze ocazii. Cheia jocului de astăzi a fost tot la Hernandez, introdus în repriza secundă și imediat mai activ decât Zicu. După pasa de gol din meciul trecut, a venit și momentul primei sale reușite, acesta fiind genul de aport care te împinge spre primul unsprezece.
Disciplina în joc pe care le-a insuflat-o Florin Marin jucătorilor a dat ceva roade. N-am mai avut ocazii ca în primele meciuri, dar nici nu ne-am mai expus ca atunci. După valul de critici care l-au întâmpinat când a fost anunțat ca antrenor, poate că e momentul deja pentru o "mea culpa". Trei victorii din trei, meciuri echilibrate pe care le-am tranșat prin efort și dărurie, nu e rău. Dar mai e mult până departe.
Bravo Poli!
Poli: Kirschstein (6) - Belu (5,5), Luchin (6), Cânu (6), D. Popescu (6,5) - Sarmov (5,5), Llorente (6,5) - O. Popescu (5), Zicu (5), Goga (6) - Elek (6)
Schimbări:
Melinte (6) pentru Cânu (min 53)
Hernandez (6,5) pentru Zicu (min 60)
Curtean pentru Popescu (min 90)
12 septembrie 2015
Poli II - Ripensia 3:0 (3:0)
Victorie excelentă a tinerilor de la echipa secundă, după o primă repriză perfectă, în care au profitat de oboseala și de absențele defensive ale Ripensiei. Dubla lui Sorescu și golul lui Mailat, la capătul a trei contre care au mers șnur, au trasat o sarcină grea oaspeților, care și cu un om în plus o repriză întreagă nu au putut reveni pe tabelă. Disciplina și calitatea jocului o promovează pe Poli pe primul loc în liga a IV-a, asta după ce marți echipa se calificase în următorul tur de Cupa României pentru sezonul viitor (5-2 cu Carani - Kokora, Pădurariu, Popan, Pop și Sîntean).
Ritmul meciului a fost bun de la început, cu Ripensia poposind mai mult în jumătatea noastră, fără să-și creeze mari ocazii. Dar pericolul plutea în aer pentru oaspeți, care evoluau fără Zaluschi în apărare și păreau expuși la mijloc, unde Boldea, Sorescu, Mailat și Pădurariu aglomerau bine și stăteau atenți la recuperare. Așa a venit și primul gol, în minutul 17, când Boldea a luat mingea la centru și l-a deschis pe Sorescu în stânga, mijlocașul a făcut o cursă de peste treizeci de metri fără să fie presat, a ajuns în marginea careului și când portarul advers a dat semne că ar ieși, a trimis exact la colțul lung din cădere! Ripensia, blazată, nu a reacționat decisiv, doar duelurile pierdute de Mediop în careu arătând vreo intenție serioasă de a marca. La fel ca la primul gol, în minutul 35 oaspeții au fost prinși descoperiți pe contră și același Sorescu nu a iertat. Tot cu plecare de la Boldea, Sorescu l-a driblat pe Luca în marginea careului, a intrat central și a tras în dreapta portarului pentru doi zero. Nici nu s-a pus bine mingea la centru, că Sîntean a reușit să-l lanseze pe Mailat în flancul drept, acesta a intrat în careu pierzând un jucător pe drum și a trasat scorul de forfait cu un șut la colțul lung. Șansele oaspeților de a mai reveni au scăzut dramatic, aceștia nepărând capabili să pună în pericol poarta lui Pap. Doar șutul lui Mediop din marginea careului a dat emoții portarului nostru, însă emoții și atât. Poli putea să mai dea o lovitură pe final de repriză, la o nouă contră, când Nanu a intervenit cu prețul unui galben pentru a opri faza.
Mitanul secund a început prost pentru noi, căci Podină a văzut roșu în urma unei intervenții imprudente la Mediop, departe de poartă, lovindu-l pe acesta cu piciorul în cap. Dar în afara faptului că Ripensia a stat mai sus, lucrurile s-au schimbat prea puțin. Mailat, în doua rânduri, îi face pe oaspeți să tremure, prima oară când nu reușește să trimită peste portarul ieșit slab în marginea careului, a doua când din careu trage puțin pe lângă vinclu. Singura mare șansă a galben-roșiilor a venit după o eroare a lui Sturz în minutul 60, care a pierdut o minge în poziție de ultim apărător, Mediop a intrat în careu și unu la unu cu Pap a trimis spre colțul lung, peste. De aici, meciul s-a domolit, apărarea noastră intervenind precis, mai ales la mingile înalte, și în afară de un șut peste la capătul unei alte contre, marca Boldea, lucrurile au părut clare cu mult înainte de fluierul final.
După ce au suferit serios anul trecut în meciul decisiv cu Voința Biled, echipa tinerilor poliști a arătat admirabil astăzi, profitând de aproape tot ce era de profitat. Cu o apărare solidă, mijlocașii au putut să își asume un dribling, două, și să-și folosească plusul de viteză pentru a destabiliza defensiva oaspeților. Plusuri mari pentru marcatorii golurilor, Sorescu și Mailat, dar și mai importantă a fost prestația lui Boldea, care a dat siguranță și liniște colegilor săi mai tineri, pe lângă cele două pase de gol. În plus, mi-a plăcut de nou-venitul Pădurariu, un vârf înalt, subțirel, dar bun la cap și cu o viziune clară a jocului. Dacă ar fi să remarc niște neajunsuri, ar fi doar erorile ocazionale comise de Oprea, Lazăr și cea menționată a lui Sturz, precum și faptul că Sîntean, pe cât de mult a fugit, nu s-a legat bine în joc de coechipierii din jurul său.
Rezultat mare, așadar, pentru o echipă care capătă tot mai mult contur - și arată frumos. De voie, de nevoie, unsprezecele este mai stabil decât cel din Liga 1, și acest lucru aduce dividende. Va fi mai greu, pe viitor, când adversarii se vor cantona în apărare, dar până atunci, să sperăm că fotbaliștii actuali vor arăta destulă maturitate și vor menține un nivel ridicat în jocurile care urmează.
Pentru încheiere, un mare "Bravo Poli"!
Poli: Pap - Lazăr, Bocșan, Fridrich, Podină - Oprea, Boldea - Mailat, Pădurariu, Sorescu - Sîntean
Schimbări:
Sturz pentru Oprea (min 49)
Haruț pentru Mailat (min 72)
Totic pentru Sîntean (min 79)
Bătrânu pentru Sorescu (min 90)
 |
| De la stânga la dreapta: Sorescu, Pap, Mailat, Podină, Oprea, Lazăr, Pădurariu, Boldea, Bocșan, Fridrich, Sîntean |
Ritmul meciului a fost bun de la început, cu Ripensia poposind mai mult în jumătatea noastră, fără să-și creeze mari ocazii. Dar pericolul plutea în aer pentru oaspeți, care evoluau fără Zaluschi în apărare și păreau expuși la mijloc, unde Boldea, Sorescu, Mailat și Pădurariu aglomerau bine și stăteau atenți la recuperare. Așa a venit și primul gol, în minutul 17, când Boldea a luat mingea la centru și l-a deschis pe Sorescu în stânga, mijlocașul a făcut o cursă de peste treizeci de metri fără să fie presat, a ajuns în marginea careului și când portarul advers a dat semne că ar ieși, a trimis exact la colțul lung din cădere! Ripensia, blazată, nu a reacționat decisiv, doar duelurile pierdute de Mediop în careu arătând vreo intenție serioasă de a marca. La fel ca la primul gol, în minutul 35 oaspeții au fost prinși descoperiți pe contră și același Sorescu nu a iertat. Tot cu plecare de la Boldea, Sorescu l-a driblat pe Luca în marginea careului, a intrat central și a tras în dreapta portarului pentru doi zero. Nici nu s-a pus bine mingea la centru, că Sîntean a reușit să-l lanseze pe Mailat în flancul drept, acesta a intrat în careu pierzând un jucător pe drum și a trasat scorul de forfait cu un șut la colțul lung. Șansele oaspeților de a mai reveni au scăzut dramatic, aceștia nepărând capabili să pună în pericol poarta lui Pap. Doar șutul lui Mediop din marginea careului a dat emoții portarului nostru, însă emoții și atât. Poli putea să mai dea o lovitură pe final de repriză, la o nouă contră, când Nanu a intervenit cu prețul unui galben pentru a opri faza.
Mitanul secund a început prost pentru noi, căci Podină a văzut roșu în urma unei intervenții imprudente la Mediop, departe de poartă, lovindu-l pe acesta cu piciorul în cap. Dar în afara faptului că Ripensia a stat mai sus, lucrurile s-au schimbat prea puțin. Mailat, în doua rânduri, îi face pe oaspeți să tremure, prima oară când nu reușește să trimită peste portarul ieșit slab în marginea careului, a doua când din careu trage puțin pe lângă vinclu. Singura mare șansă a galben-roșiilor a venit după o eroare a lui Sturz în minutul 60, care a pierdut o minge în poziție de ultim apărător, Mediop a intrat în careu și unu la unu cu Pap a trimis spre colțul lung, peste. De aici, meciul s-a domolit, apărarea noastră intervenind precis, mai ales la mingile înalte, și în afară de un șut peste la capătul unei alte contre, marca Boldea, lucrurile au părut clare cu mult înainte de fluierul final.
După ce au suferit serios anul trecut în meciul decisiv cu Voința Biled, echipa tinerilor poliști a arătat admirabil astăzi, profitând de aproape tot ce era de profitat. Cu o apărare solidă, mijlocașii au putut să își asume un dribling, două, și să-și folosească plusul de viteză pentru a destabiliza defensiva oaspeților. Plusuri mari pentru marcatorii golurilor, Sorescu și Mailat, dar și mai importantă a fost prestația lui Boldea, care a dat siguranță și liniște colegilor săi mai tineri, pe lângă cele două pase de gol. În plus, mi-a plăcut de nou-venitul Pădurariu, un vârf înalt, subțirel, dar bun la cap și cu o viziune clară a jocului. Dacă ar fi să remarc niște neajunsuri, ar fi doar erorile ocazionale comise de Oprea, Lazăr și cea menționată a lui Sturz, precum și faptul că Sîntean, pe cât de mult a fugit, nu s-a legat bine în joc de coechipierii din jurul său.
Rezultat mare, așadar, pentru o echipă care capătă tot mai mult contur - și arată frumos. De voie, de nevoie, unsprezecele este mai stabil decât cel din Liga 1, și acest lucru aduce dividende. Va fi mai greu, pe viitor, când adversarii se vor cantona în apărare, dar până atunci, să sperăm că fotbaliștii actuali vor arăta destulă maturitate și vor menține un nivel ridicat în jocurile care urmează.
Pentru încheiere, un mare "Bravo Poli"!
Poli: Pap - Lazăr, Bocșan, Fridrich, Podină - Oprea, Boldea - Mailat, Pădurariu, Sorescu - Sîntean
Schimbări:
Sturz pentru Oprea (min 49)
Haruț pentru Mailat (min 72)
Totic pentru Sîntean (min 79)
Bătrânu pentru Sorescu (min 90)
9 septembrie 2015
Cupa Ligii: Poli - Petrolul 1:0 (0:0)
Poli arată mai bine sub comanda lui Florin Marin, care până acum are randament maxim în cele 3 partide disputate. Echipa aliniată a fost aproape de cea obișnuită, fără compromisuri față de această competiție, singurele noutăți notabile față de Alexa, fiind titularizările lui Sarmov și Goga. Dar echipa pare să aibă o așezare în teren mai concretă și o ceva mai mare încredere în sine, reușind să mențină fără mari emoții rezultatul obținut în minutul 68.
Poli a avut mai mult posesia și construcția în prima repriză, dar marile ocazii le-a avut Petrolul, datorită greșelilor din apărarea noastră. Mai întâi în minutul 12, Dan Popescu ia fața într-un duel umăr la umăr și trimite spre Cânu, dar acesta e prins pe picior greșit, permițându-i lui Moussa să șuteze din careul nostru. Din fericire pentru noi, mingea lovește doar plasa laterală. Cinci minute mai târziu, Luchin trimite o pasă neglijentă lui Llorente, aflat într-o poziție nefavorabilă, cu spatele spre adversari, astfel că e ușor deposedat. Mingea ajunge pe flancul nostru stâng, expus, unde apare Peteleu și șutează, dar Kirschstein ieșise foarte bine și blochează. Singura ocazie veritabilă realizată de ploieșteni a fost și cea mai mare, ei putând deschide scorul chiar înainte de pauză, prin șutul frumos al lui Marinescu, scos de Kirschstein de sub bară.
Deși ne-am aflat mai mult în jumătatea adversă, acțiunile noastre nu s-au și concretizat în ocazii, chiar de am dus de câteva ori mingea în careu. De cele mai multe ori fazele s-au încheiat cu centrări fără țintă, pase greșite, sau șuturi peste. Cu un astfel de șut s-a încheiat pătrunderea destul de spectaculoasă a lui Belu, de pe flancul stâng în centrul careului, în minutul 34. Goga a fost foarte activ și prezent atât în jumătatea noastră, cât și în cea adversă, dar a terminat benzina cam repede, fiind schimbat cu aproape o jumătate de oră înainte de fluierul final. Chiar și mai repede a fost schimbat Zicu, cu o prestație lamentabilă azi.
Repriza a doua ne-a găsit mai presați, cu adversarii tot mai prezenți în jumătate noastră. Dar spre norocul nostru, intrarea lui Hernandez în locul lui Zicu a dat un plus de energie atacului. Spaniolul, care a arătat o altă atitudine față de precedentele prezențe în teren, a fost protagonist în mai multe faze de atac, precum cea din care a rezultat golul. Totul a pornit de la linia închizătorilor cu o pasă ce l-a lansat pe Elek în dreapta. Acesta ajunge aproape de linia de fund de unde centrează în spate, Belu plasează cu capul puțin în stânga porții, unde Hernandez ia fața fundașilor și șutează din unghi. Peçanha e nevoit să respingă în lateral, dar acolo se află Elek, la limita ofsaidului, care trimite în poartă.
În continuare, s-a văzut experiența antrenorului, care a reușit să mențină pericolul departe. O mutare interesantă a fost avansarea lui Bărbuț în atac, acesta fiind și un pic obosit, pentru a evita lăsarea flancului drept expus. Trebuie să facem referire și la prestația lamentabilă a arbitrilor, cu multe decizii de neînțeles, cea mai iritantă pentru noi fiind cea din minutul 76, când Elek scăpat pe contraatac pe lângă un adversar este vizibil împins cu mâna, dar este sancționat pentru simulare. Din fericire, ne-am păstrat cumpătul și concentrarea.
Deși competiția în sine nu pare să atragă prea multă atenție din partea publicului, victoria este una foarte bine venită, atât din punct de vedere financiar (accederea în faza următoare fiind destul de bine răsplătită), cât și moral, căci echipa se află într-un reviriment și dă speranțe pentru rezultate bune în campionat, poate chiar duminică împotriva campioanei FCSB.
Poli: Kirschstein (6,5) - Belu (5,5), Luchin (5,5), Cânu (6), D. Popescu (6) - Llorente (5,5), Sarmov (5,5) - Bărbuț (5,5), Zicu (5), Goga (6) - Elek (6,5)
Schimbări:
Hernandez (6,5) pentru Zicu (min 57)
Curtean pentru Goga (min 64)
Artean pentru Elek (min 90)
Poli a avut mai mult posesia și construcția în prima repriză, dar marile ocazii le-a avut Petrolul, datorită greșelilor din apărarea noastră. Mai întâi în minutul 12, Dan Popescu ia fața într-un duel umăr la umăr și trimite spre Cânu, dar acesta e prins pe picior greșit, permițându-i lui Moussa să șuteze din careul nostru. Din fericire pentru noi, mingea lovește doar plasa laterală. Cinci minute mai târziu, Luchin trimite o pasă neglijentă lui Llorente, aflat într-o poziție nefavorabilă, cu spatele spre adversari, astfel că e ușor deposedat. Mingea ajunge pe flancul nostru stâng, expus, unde apare Peteleu și șutează, dar Kirschstein ieșise foarte bine și blochează. Singura ocazie veritabilă realizată de ploieșteni a fost și cea mai mare, ei putând deschide scorul chiar înainte de pauză, prin șutul frumos al lui Marinescu, scos de Kirschstein de sub bară.
Deși ne-am aflat mai mult în jumătatea adversă, acțiunile noastre nu s-au și concretizat în ocazii, chiar de am dus de câteva ori mingea în careu. De cele mai multe ori fazele s-au încheiat cu centrări fără țintă, pase greșite, sau șuturi peste. Cu un astfel de șut s-a încheiat pătrunderea destul de spectaculoasă a lui Belu, de pe flancul stâng în centrul careului, în minutul 34. Goga a fost foarte activ și prezent atât în jumătatea noastră, cât și în cea adversă, dar a terminat benzina cam repede, fiind schimbat cu aproape o jumătate de oră înainte de fluierul final. Chiar și mai repede a fost schimbat Zicu, cu o prestație lamentabilă azi.
Repriza a doua ne-a găsit mai presați, cu adversarii tot mai prezenți în jumătate noastră. Dar spre norocul nostru, intrarea lui Hernandez în locul lui Zicu a dat un plus de energie atacului. Spaniolul, care a arătat o altă atitudine față de precedentele prezențe în teren, a fost protagonist în mai multe faze de atac, precum cea din care a rezultat golul. Totul a pornit de la linia închizătorilor cu o pasă ce l-a lansat pe Elek în dreapta. Acesta ajunge aproape de linia de fund de unde centrează în spate, Belu plasează cu capul puțin în stânga porții, unde Hernandez ia fața fundașilor și șutează din unghi. Peçanha e nevoit să respingă în lateral, dar acolo se află Elek, la limita ofsaidului, care trimite în poartă.
În continuare, s-a văzut experiența antrenorului, care a reușit să mențină pericolul departe. O mutare interesantă a fost avansarea lui Bărbuț în atac, acesta fiind și un pic obosit, pentru a evita lăsarea flancului drept expus. Trebuie să facem referire și la prestația lamentabilă a arbitrilor, cu multe decizii de neînțeles, cea mai iritantă pentru noi fiind cea din minutul 76, când Elek scăpat pe contraatac pe lângă un adversar este vizibil împins cu mâna, dar este sancționat pentru simulare. Din fericire, ne-am păstrat cumpătul și concentrarea.
Deși competiția în sine nu pare să atragă prea multă atenție din partea publicului, victoria este una foarte bine venită, atât din punct de vedere financiar (accederea în faza următoare fiind destul de bine răsplătită), cât și moral, căci echipa se află într-un reviriment și dă speranțe pentru rezultate bune în campionat, poate chiar duminică împotriva campioanei FCSB.
Poli: Kirschstein (6,5) - Belu (5,5), Luchin (5,5), Cânu (6), D. Popescu (6) - Llorente (5,5), Sarmov (5,5) - Bărbuț (5,5), Zicu (5), Goga (6) - Elek (6,5)
Schimbări:
Hernandez (6,5) pentru Zicu (min 57)
Curtean pentru Goga (min 64)
Artean pentru Elek (min 90)
5 septembrie 2015
Amical: Poli - Békéscsaba 3:1 (0:0)
La finalul stagiului de pregătire improvizat în această săptămână am avut parte de un meci amical în companiei formației din Békéscsaba. Pe aceștia i-am învins cu 2-0 în această vară și, după șapte etape, se află pe ultima poziție din prima ligă maghiară cu doar trei puncte adunate. Dacă am aflat ceva - așa, de la distanță - este că forța noastră ofensivă stă în mare parte în Elek și Bărbuț, marcatorii de astăzi. Să sperăm că Florin Marin a aflat mai multe, căci de importanța celor doi eram în mare conștienți deja.
După o primă repriză cu puține ocazii, anume doar un șut al lui Rufino și unul al lui Curtean, ambele parate de portar, jocul s-a deschis puțin în mitanul secund. Ratarea din poziție de unu la unu a lui Bărbuț a fost urmată de deschiderea scorului, în minutul 58, la poarta noastră însă. Elek a egalat în minutul 70, tot el a profitat de o ieșire greșită la ofsaid trei minute mai târziu pentru a ne aduce în avantaj, ca Bărbuț să închidă tabela cu un lob în minutul 83.
În altă ordine de idei, O. Popescu nu a evoluat în partida de ieri a naționalei de tineret, care a pierdut cu 0-2 în fața Bulgariei.
Poli: Kirschstein - Melinte, Luchin, Cânu, D. Popescu - Sarmov - Llorente, Curtean, Hernandez - Goga, Rufino
Au intrat la pauză:
Smaranda pentru Kirchstein
Neagu pentru Popescu
Artean pentru Cânu
Bărbuț pentru Curtean
Popovici pentru Goga
Elek pentru Rufino
Golurile, via acspoli.ro:
După o primă repriză cu puține ocazii, anume doar un șut al lui Rufino și unul al lui Curtean, ambele parate de portar, jocul s-a deschis puțin în mitanul secund. Ratarea din poziție de unu la unu a lui Bărbuț a fost urmată de deschiderea scorului, în minutul 58, la poarta noastră însă. Elek a egalat în minutul 70, tot el a profitat de o ieșire greșită la ofsaid trei minute mai târziu pentru a ne aduce în avantaj, ca Bărbuț să închidă tabela cu un lob în minutul 83.
În altă ordine de idei, O. Popescu nu a evoluat în partida de ieri a naționalei de tineret, care a pierdut cu 0-2 în fața Bulgariei.
Poli: Kirschstein - Melinte, Luchin, Cânu, D. Popescu - Sarmov - Llorente, Curtean, Hernandez - Goga, Rufino
Au intrat la pauză:
Smaranda pentru Kirchstein
Neagu pentru Popescu
Artean pentru Cânu
Bărbuț pentru Curtean
Popovici pentru Goga
Elek pentru Rufino
Golurile, via acspoli.ro:
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)