21 iunie 2013

Rezumat sezon 2012/2013: partea a II-a

Scria Andrei acuma o săptămână care sunt remarcații instinctuali ai echipei pe sezonul trecut și, la o adică, eram în acord total cu observațiile lui. Dar să vedem ce zice statistica, a cărei tendințe pot fi uneori mai bizare dacă nu sunt ținute sub control de un bici atent.

Golgheterul nostru pe sezonul 2012-2013 a fost Nicu Boldea, cu opt reușite, urmat de Trandu și de Szekely cu câte șase.

Mai jos situația jucătorilor în parte, în ordinea mediilor pe sezon. Probabil că destule note ar fi fost mai mici în retur, dacă se includeau partidele lipsă din statistică (FC Argeș și Baia Mare), dar mostra ar trebui să ne fie reprezentativă. Am stabilit că pentru a fi incluși în acest top, jucătorii trebuie să fie avut un minim de 40% din totalul posibil de prezențe în acest sezon, adică rotunjit în jos la nouă partide. Și da, pentru Bărbuț am rotunjit în jos.

REMARCAȚII

1. Cristian Bărbuț (9 meciuri) - 6.50 sezon (FN tur / 6.50 retur)

Poate că numărul redus de jocuri disputate nu îl recomandă în aceasta listă, dar impactul avut asupra echipei și asupra sezonului o fac. E improbabil că alb-negrii ar fi reușit promovare fără aportul juniorului titularizat de către Velcea în acest retur. În rest, a zis Andrei ce era de zis, este un fotbalist cu mare potențial (tehnică, viteză, altruism, determinare) și cu un plus de forță și de maturitate va putea face față și în Liga 1 încă din primul sezon. Așteptările sunt mari, să sperăm că nu va dezamăgi nici el, nici clubul în gestionarea lui.

2. Nicu Boldea (21 meciuri) - 5.87 sezon (5.91 tur / 5.81 retur)

O altă revelație, în felul lui, pentru sezonul proaspăt încheiat, Boldea s-a consacrat grație golurilor sale din tur, dar a rămas o prezență destul de constantă datorită dispoziției la efort și a tehnicității sale, în ciuda unui retur mai puțin impresionant. Va fi o reală încercare să se afirme și în Liga 1, dar dacă e să o privim așa, același lucru se putea spune pentru Liga secundă, iar jocul său cu mingea la picior ar putea să-i ofere fundamentul în jurul căruia să se afirme.

3. Ovidiu Petre (9 meciuri) - 5.86 sezon (FN tur / 5.86 retur)

Prezența lui Ov. Petre pe podium este discutabilă, dat fiind că apariția sa în echipă nu a produs impactul visat, iar debutul său a fost un dezastru. Aș aprecia însă că maturitatea sa în citirea jocului, precum și aportul său la recuperare și deschiderea terenului, au compensat ocazionalele carențe pe care le-a avut. Așteptările de la el sunt mai mare de atât, e drept, astfel că sper să îl vedem la un alt nivel în Liga 1.

4. Adrian Poparadu (22 meciuri) - 5.82 sezon (5.95 tur / 5.67 retur)

Nu-mi dau seama exact ce a făcut așa o diferență mare în aprecierile lui Poparadu - poate că echipa în ansamblul eu a suferit, poate că nu a mai fost un titular incontestabil. Oricum, a dus tot greul liniei de mijloc în tur și doar grație calității sale am putut să ne situăm la un avans considerabil față de urmăritori - avans ce s-a dovedit decisiv. E unul dintre jucătorii care pot face față în Liga 1, chiar dacă încă nu a arătat o valoare de echipă de vârf, ceea ce se compensează oarecum cu un nivel constant de joc.

5. Răzvan Trandu (19 meciuri) - 5.81 sezon (5.67 tur / 5.93 retur)

N-am critictat pe nimeni așa cum l-am criticat pe Trandu în tur pentru evoluțiile avute, precum și pe Velcea pentru încăpățânarea de a-l introduce în echipă. Probabil că jocul slab din tur a fost și o consecință a indeciziei cu privire la rolul său tactic, căci odată ce s-a stabilizat în linia de mijloc, a evoluat la un cu totul alt nivel. Ne-a adus puncte de unul singur în mai multe rânduri, a marcat goluri cu stil, și a pus adesea în pericol poarta adversă la fazele fixe - chiar dacă la cornere mai are de lucrat, nu doar el, cât întreaga formație. E tânăr, a arătat talentul și îndârjirea pentru a lupta cu Poparadu pentru titularizarea în linia de mijloc, și ca opțiune ofensivă îi este de preferat.


Alți remarcați ar fi Petrovic (18 meciuri, 5.78), Kirev (18 meciuri, 5.70) și Șeroni (19 meciuri,5.69). Nu sunt note spectaculoase, dar decente, problema fiind că toți acești jucători au avut și evoluții exemplare, precum și evoluții foarte slabe. Din păcate această inconstanță nu îi recomandă pentru Liga 1, depinde însă de ce alternative vom dispune.


CEILALȚI REMARCAȚI

1. Florin Nohai (17 meciuri) - 5.44 sezon (5.61 tur / 5.22 retur)

Aș începe prin a remarca faptul că notele cele mai slabe din acest sezon sunt peste cele de sezonul trecut - ultima poziție atunci? Proaspăt transferatul Claudiu Belu.
Făcând abstracție de Dina, care a adunat doar patru prezențe, Nohai s-a remarcat printr-un retur slab. Orișicum, aportul său ofensiv a fost generalmente dezamăgitor, dar în tur a fost destul de solid în plan defensiv. Probabil a suferit și el ca urmare a rezultatelor obținute de echipă, fiindcă nu cred că diferența dintre tur și retur a fost așa de mare în prestațiile sale, dar ca de obicei, fundașii laterali au muncă grea și e dificil să acoperi un asemenea post. Mai ales cu un fotbalist care nu e deloc rapid.

2. Andrei Artean (18 meciuri) - 5.50 sezon (5.50 tur / FN retur)

Titularul surpriză la debutul sezonului și-a pierdut treptat locul în echipă - în ciuda numărului mare de prezențe, nu are decât patru meciuri cu notă! E drept că în retur s-a aglomerat serios de tot concurența la mijloc și fără niciun atu evident care să-l recomande, tinerețea sa i-a fost pusă în spate și l-a ținut pe bancă. Nu cred că îl vom vedea prea mult nici în sezonul următor, dar până una-alta ar fi important să adune mai multă experiență în Liga a II-a.

3. Florin Nanu (13 meciuri) - 5.50 sezon (5.38 tur / 5.57 retur)

Deși e un jucător tehnic și destul de rapid, Nanu nu a reușit să se impună. în ciuda insistențelor lui Velcea de a-l înlocui pe Bălace cu el. Rămâne memorabil golul marcat din liberă cu Luceafărul, când eram în inferioritate numerică, dar vorba vine, cu o floare nu faci primăvară. Nu a arătat că are calitatea necesară pentru a evolua în Liga 1.

4. Petre Goge (14 meciuri) - 5.54 sezon (5.70 tur / 5.00 retur)

Cred că Goge a profitat de pe seama faptului că îmi plac jucătorii tineri și a sfârșit cu o medie excelentă în turul campionatului, deși nu-mi aduc aminte de prea multe reușite din partea sa. Bărbuț l-a eclipsat de-a dreptul, deși este mai tânăr decât el, iar per ansamblu decizia de a-l elimina din lot e acceptabilă, dacă stăm să cumulăm jocul său cu problemele de atitudine. Nu e vorba, putea fi ținut dat fiind că e tânăr, dar ar trebui să ne bucurăm într-un anume fel, căci dacă nu pleca, titularizarea lui Bărbuț n-ar fi avut loc chiar cu aceeași convingere.

Urmează Sakir și Marovic (5.56) după care se alinează Dobricean și Szekely (5.58). Poate doar cel din urmă are argumente pentru a fi mai sus în top - deși, la o adică, doar Bălace stă între el și Șeroni, care a fost inclus printre cei "buni"Orișicum, suferința pe flancuri e evidentă, dat fiind că nici Marovic nu a fost cu mult peste Nohai, deci suntem obligați să găsim niște soluții mai bune acolo. Să vedem, să vedem.


Pentru fișierul cu note detaliat, intrați AICI.

18 iunie 2013

Rezumat sezon 2012/2013: partea I

Ca să nu ne-o ia prea pe dinainte Liga 1, m-am organizat finalmente să rezumăm cele întâmplate pe parcursul sezonului de curând încheiat. A fost, dacă e să tragem linie, un sezon peste așteptări, căci puțini au fost cei care au avut convingerea că Poli se va putea lupta pentru promovare. Și totuși, nu doar că ne-am luptat, dar am și promovat, chiar dacă prestațiile nu au fost mereu convingătoare și, în general, returul de campionat a fost inferior turului.

Alb-negrii au terminat sezonul pe locul al II-lea, cu 45 de puncte, 39 de goluri marcate (al doilea atac) și 19 goluri primite (a doua apărare), însă cel mai bun golaveraj, iar linia de clasament s-a constituit din 12 victorii, 9 egaluri, 3 înfrângeri. Dacă e să ne aducem aminte de sezonul anterior, atunci, cu mai multe echipe în campionat, Poli a obținut cu șapte victorii în plus și un egal mai puțin,

Dacă este să ne gândim că scheletul echipei a fost clădit dintr-un lot proaspăt promovat din liga a III-a și că doar Poparadu a rămas dintre titularii de anul trecut, avem o vedere de ansamblu mult mai acurată cu privire la de ce așteptările au fost unele rezervate. La fel se explică și dezamăgirea returului, când cu întăriri (Ov. Petre, Dina, Pap), rezultatele nu mai impresionat. Dar cum se reflectă în statistici senzația că returul a fost unul slab?

În primul rând, ajunge să ne uităm că în tur Poli a terminat pe doi, cu +8 la adevăr, iar în retur a terminat pe patru/cinci cu +1 la adevăr și că în tur s-au adunat în medie 2 puncte/meci, iar în retur doar 1.73 puncte/meci. Este mai greu să ne uităm la cum arată media obținută de jucători în meciurile disputate în cele două jumătați ale sezonului, căci din tur n-am putut nota o partidă (victorie în deplasare cu Rm. Vâlcea), în timp ce în retur n-am notat două meciuri (înfrângere în deplasare la FC Argeș și egal în deplasare la Baia Mare). În mod brut, turul ajunge la media de 5.71, iar returul la 5.68, deci o diferență aproape neglijabilă - anul trecut returul a fost la 5.62! Aș efectua însă niște ajustări, notând estimativ partidele lipsă, astfel că mediile reale arată mai degrabă: 5.73 în tur/5.59 în retur. Adică doar returul din 2009/2010 să fi fost evaluat mai negativ.

Problema este că s-au jucat și puține partide în acest an, deci fiecare meci are o pondere mai mare. Care au fost însă cele mai bune/proaste?
  1. Poli - Alba Iulia (6.21)
  2. Poli - Rm. Vâlcea (6.17)
  3. Poli - Damila (6.08)
  4. Poli - FC Olt (5.95)
  5. Poli - Tg. Mureș (5.95)
Iar la polul opus:
  1. Poli - Corona Brașov (5.19)
  2. UTA - Poli (5.29)
  3. FC Olt - Poli (5.38)
  4. Mioveni - Poli (5.38)
  5. Poli - FC Argeș (5.50)
Lipsesc din tabel două partide, cea foarte bună de la Vâlcea din tur și cea foarte slabă de la Argeș din retur, dar și așa se remarcă inconstanța din a doua jumătate a campionatului, care ne-a dat atâtea bătăi de cap. Per ansamblu, media ajustată a sezonului ar fi 5.66, deci aproape la același nivel ca anul trecut când a fost 5.67 și am câștigat liga - aș spune că acest fapt reflectă și diferența în calitate/așteptări dintre cele două loturi avute la dispoziție.

Așadar, chiar dacă rezultatul final e unul admirabil și mult dorit, chiar nu cred că este cazul să lăsăm această reușită să ni se urce la cap, fiindcă Poli a jucat mai puțin fotbal ca anul trecut, dar a avut mai multă îndârjire. Avem nevoie însă de niște imbolduri considerabile pentru Liga 1 iar momentan, din toată zvonistica transferurilor, nu se prea arată. 

11 iunie 2013

Jucătorii sezonului 2012-2013

Până ce colegul meu va prezenta o analiză detaliată bazată pe date concrete, aș vrea să-i menționez pe jucătorii care personal mi-au plăcut cel mai mult în sezonul 2012-2013.

Primul este golgheterul echipei, Nicu Boldea. Intrat ca rezervă în prima etapă, cu UTA, a marcat primul gol, schimbând cu totul așteptările spectatorilor cu privire la sezonul ce a urmat. Tot el a fost cel care a dat formă acestor speranțe, prin golul victoriei din ultimul minut al meciului de la Tg. Mureș. Pe lângă faptul că ne-a încântat cu goluri deosebite, șuturile sale de la distanță devenind un fel de marcă înregistrată, a fost util pe tot terenul, indiferent că a jucat în atac sau la mijloc. Din păcate, returul nu a fost la fel de strălucit, mai ales că s-a și accidentat pe finalul acestuia.

O surpriză foarte plăcută este Răzvan Trandu, care s-a transformat incredibil pe finalul turului. A fost introdus treptat, tot mai mult, în ciuda prestațiilor neconvingătoare. Până și Velcea nu părea sigur de ce tot insistă cu titularizarea lui, nelăsându-l mai mult de o oră în teren. Totuși, încăpățânarea aceasta avea să dea roade, căci Trandu a fost eroul ultimului meci din retur, la Oradea, când întorcea de unul singur partida cu un lob de excepție și cu asumarea executării unui penalty. În retur, odată cu venirea lui Petre, nu părea că timișoreanul va mai prinde multe minute. Dar după începutul dezastruos al echipei, reușește să se impună ca titular în fața celor doi colegi mai experimentați, Petre și Poparadu, prin prestații excelente: la Slatina își asumă din nou responsabilitatea executării unui penalty extrem de important în ultimul minut, după ce Szekely ratase unul mai devreme, apoi reconfirmă în victoria cu Damila. Este al treilea golgheter al echipei, dar are în palmares și câteva pase de gol, iar per ansamblu a fost un pic din acel mijlocaș ofensiv de care se tot vorbește că e nevoie. Remarcabil este faptul că la doar 22 de ani, Trandu este deja la a treia promovare după cele cu ACS Recaș și Fortuna Covaci!

Ultimul pe listă este juniorul Bărbuț. A făcut parte din echipa campioană la U16 de acum doi ani, a cărei golgheter a și fost. Adus după acel titlu de la Giroc la Poli în perioada lui Iancu, a fost apoi "moștenit" de către noua structură a echipelor de juniori. S-a remarcat și în câteva din ultimele jocuri ale lui Poli II de sezonul trecut, iar în lotul ACS a ajuns în timpul cantonamentului de iarnă. Deși speram că va debuta cu UTA, mai ales că erau semne clare că se va întâmpla asta înainte de meci, la 0-1 și cu un om în minus nu credeam că Velcea îl va mai introduce. Eu unul nu aș fi făcut-o, dar, la fel ca în cazul lui Trandu, am fost surprins. În cele din urmă a venit și titularizarea după prestațiile slabe ale lui Goge, iar micuțul fotbalist nu a lăsat șansa să-i scape, oferind o prestație sclipitoare în fața Damilei, prin care a atras și un ropot de aplauze. A continuat în aceeași notă, obținând chiar și primul gol în tricoul lui Poli în meciul de acasă cu Tg. Mureș. Mai are de crescut, un fundaș cu experiență îi poate face față, dar viteza, inteligența și altruismul rămân atuurile sale excelente. Este comparat cu Torje, dar să sperăm că nu va urma drumul lui și că alături de el vor confirma și Bocșan - care a și debutat într-un final în ultimul meci - precum și Todorov.

Din lotul ASU Politehnica mi-e mai greu să aleg, unde îl avem pe golgheterul Marchiș, pe veteranul Rotariu, pe nou-venitul Ilie... Totuși, pur subiectiv, preferații mei sunt Popoviciu, care m-a încântat printr-un joc cu stil și niște goluri superbe, și Lazăr, juniorul ce s-a descurcat foarte bine în apărare, chiar și atunci când a avut de înfruntat adversari puternici.

6 iunie 2013

ACS Poli - FC Bihor 1:1 (0:1)

Întors și eu din (des)frâiele nopții, am decis să consemnez încă de pe acuma evenimentele partidei disputate ieri, ultima a acestui sezon. Promovarea era deja consemnată de etapa trecută, deci singura miză era despărțirea de suporteri pe o notă pozitivă. Tribunele au fost mai pline ca de obicei, grației intrării libere oferite de conducere, dar aș aprecia că s-a putut observa în anumite momente ce diferență există între spectatori și suporteri. Orișicum, Poli a obținut un egal, grație reușitei lui Șeroni, și a încheiat astfel un retur dezamăgitor, în care a reușit însă ce era mai important, anume să obțină promovarea în Liga 1.

Prima repriză a fost una deosebit de neinteresantă, în care oaspeții au deschis scorul în minutul 19, când în urma unui corner mingea a ajuns la Bud, acesta a șutat pe direcția portarului, însă debutantul Coca a scăpat-o printre mâini, facilitând golul bihorenilor. Tot aceștia ar fi putut să-și dubleze avantajul zece minute mai târziu, însă de această dată Coca a avut un reflex excelent și a trimis peste șutul năpraznic al lui Mărkuș. Replica noastră a venit de abia cu cinci minute înainte de pauză, când o minge mai bâlbăită a sărit la Dobricean, acesta a sprintat de la mijlocul terenului către poartă, dar din poziție de unu la unu nu a reușit să trimită balonul pe lângă apărătorul buturilor adverse.

La reluare, același Dobricean s-a dovedit periculos, libera s-a fiind parată de portarul bihorean. Oaspeții au încercat mai departe poarta lui Coca, în general prin șuturi de la distanță, însă intervențiile avute de acesta au mai șters din proasta impresie lăsată la golul primit. Poli s-a apropiat doar haotic de careul advers, jocul fiind rupt în doua de pe la mijlocul reprizei încolo, cele mai bune oportunități de gol aparținându-le lui Dobricean, care a trimis mult peste din voleu, și Trandu, a cărei finalizare a evidențiat din nou portarul advers. Acesta nu a mai putut să facă nimic în minutul 81, cornerul executat de Trandu fiind trimis în plasă, cu capul, de Șeroni, fundașul nostru golgheter. Imediat, Szekely a scăpat spre poartă, a trimis cu un ultim efort în portar, mingea i-a revenit și cel de-al doilea șut a lovit bara! Oaspeții au replicat în finalul animat de meci prin două acțiuni destul de periculoase, dar Coca nu a mai greșit, și ultima ocazie a partidei, din minutul 90+3, l-a văzut pe Szekely șutând din interiorul careului, mingea ratând însă cadrul porții bihorene.

De remarcat aș remarca debutul lui Bocșan în prima echipa, care mi-a lăsat (culmea) un oareșce gust amar, nu fiindcă nu mi-ar fi plăcut jocul său, ci fiindcă nu a fost folosit mai des, pentru a avea un minim de experiență în spate în vederea abordării unui sezon în prima ligă. Bun Șeroni, care oscilează mult, dar a cărui reușite din acest retur au avut un rol important de jucat în îndeplinirea obiectivului. Apreciabili și mijlocașii Poparadu și Ov. Petre, precum și evoluția lui Trandu odată intrat pe teren. Păcat de eroarea lui Coca, fiindcă în rest a fost sigur și a intervenit bine în repetate rânduri. În rest, evoluții mai puțin decât memorabile.

Promovarea a fost sărbătorită cu destul fast, jucătorii fiind aplaudați de majoritatea spectatorilor rămași în tribune în cadrul unei ceremonii după meci, dar am resimțit faptul că jucătorii noștri nu au fost și susținuți într-un descântec al Politehnicii. Anumite momente au avut un iz cam prea congratulator, însă recunosc că m-am simțit aproape plăcut având din nou oportunitatea să celebrez o reușită a Politehnicii.

Cât despre gândurile asociate acestui sezon, le detaliem în zilele următoare. Până atunci ne rămâne să savurăm momentul și să ne bucurăm alături de Poli!

Bravo Poli!

Poli: Coca (5,5) - Nohai (5,5), Bocșan (6), Șeroni (6,5), Marovic (5,5) - Bălace (5), Poparadu (6), Ov. Petre (6), Dobricean (5,5) - Enciu (5), Szekely (5,5)

Schimbări:

Nanu (5,5) pentru Bălace (min 45)
Trandu (6) pentru Dobricean (min 58)
Boștină (5,5) pentru Enciu (min 58)

30 mai 2013

FC Maramureș Baia Mare - ACS Poli 1:1 (1:0)

Se dovedește că vrem cu tot dinadinsul să nu promovăm liniștiți. Precum am mai scris, nivelul seriei a II-a pare de-a dreptul dezolant și de un retur întreg ne târâm pur și simplu către Liga 1. Acuma totul depinde de rezultatul partidei de miercuri, cu FC Bihor, dar din fericire suntem în continuare stăpânii propriului destin.

Gazdele au deschis scorul fix înainte de pauză, când au executat scurt o liberă și ne-au surprins, în vreme ce Poli a egalat din liberă, prin Szekely, la puțin timp după reluare. Pe final, Bărbuț a fost eliminat pentru cumul de cartonașe, astfel că sezonul său de debutat s-a terminat într-o notă mai puțin poetică.

Nu prea vreau să mai scriu nimic acuma, după principiul tăcerii tămăduitoare.

Poli: Kirev - Nohai, Ov. Petre, Şeroni, Marovic - Bărbuţ, Poparadu, Trandu, Bălace - Szekely, Boştină

Schimbări:

Dobricean pentru Boștină (min 56)
Nanu pentru Bălace (min 71)

P.S. Și iată că, în nota acestui sezon, am promovat ca urmare a înfrângerii celor de la Damila, care în ultimul minut de joc au primit gol. Astfel, Poli are trei puncte peste echipa de pe locul trei și astfel, grație rezultatelor directe, promovarea e asigurată. Deci poate e mai bine să uităm detaliile mai puțin decât dulci și să apreciem această reușită la care, sinceri să fim, nu speram cu prea multă încredere la începtului sezonului. Ce va fi mai departe, e altă chestiune complicată.

BRAVO POLI!

13 mai 2013

ACS Poli - FCM Tg. Mureș 3:1 (2:0)

Chiar dacă nu a fost așa de ușor precum o arată scorul, alb-negrii s-au impus într-o etapă în care contracandidatele directe (Damila și Corona) nu au obținut decât rezultate de egalitate, oferind astfel niște argumente solide pentru mult-râvnita promovare. Cu tinerii Bărbuț și Trandu în formă excelentă, Poli a prestat totuși un joc neconcludent, fapt mascat însă de eficiența avută la finalizare. Să fim sinceri, în acest moment merge și așa.

Meciul a fost destul de echilibrat în prima lui parte, dar în timp ce echipa noastră nu s-a apropiat decât aproximativ pe aproape de poarta adversă prin Bărbuț, oaspeții au avut o ocazie foarte marte în minutul 12, când balonul s-a plimbat prin fața porții noastre la o faza fixă, însă nu a putut fi împinsă în poartă. Presiunea formației din Tg. Mureș se simțea destul de acut, chiar dacă alte oportunități de gol nu au fost de consemnat, însă alb-negrii s-au dovedit letali când au avut oportunitatea. Astfel, în minutul 28 Szekely a protejat o minge pentru Bărbuț în marginea careului, acesta a trecut printre fundașii advers, a rămas singur cu portarul și a înscris la colțul lung! Trei minute mai târziu, același Bărbuț a acționat impetuos pe dreapta, i-a plasat mingea în careu lui Boldea, care s-a cam împiedicat oarecum de ea, însă Trandu a venit din spate și a reușit să finalizeze cu succes, domolind serios avântul adversarilor. Impreciziile noastre din apărarea (Șeroni, Marovic, chiar și O. Petre) aproape că ne-au costat până la pauză, care ne-a găsit totuși în poziția excelentă a unui avantaj la două goluri.

Oaspeții s-au prezentat cu ceva mai multă convingere la reluare, încercând poarta noastră în trei rânduri până spre minutul 60, grație mai ales a impreciziilor deja menționate. Poli a replicat de două ori prin faze create de Bărbuț, o dată când acesta a trimis o minge care a poposit pe bară, și o dată când centrarea sa a fost preluată de Boldea, a urmat un șut din voleu, mingea trecând peste. Patru minute după această ratare, în minutul 75, Trandu a recuperat la mijlocul careului, a luat-o la pas spre poarta adversă, și-a dat singur pasă de gol printr-un adversar la o minge la care Boștină a știut să nu se bage, și l-a lobat pe portar de la marginea careului cu o finalizare precisă! FCM a marcat golul de onoare la un corner, Șeroni fiind depășit de Punosevac, iar lovitura acestuia de cap l-a prins pe picior greșit pe Kirev, care n-a mai putut respinge. Până la final s-a mai remarcat doar o altă cursă excelentă a lui Bărbuț, tras de toate elementele vestimentare din dotare, astfel că faza nu a putut fi finalizată corespunzător.

Așadar, o victorie esențială astăzi, care ne permite să respirăm mai liniștiți. Remarcații de azi, Trandu și Bărbuț, confirmă încrederea avută în ei și lansează în eter întrebarea de de ce nu apar și alți tineri prin unsprezecele nostru. De exemplu, ar fi fost un moment prielnic astăzi pentru debutul lui Bocșan, însă Velcea a preferat să-l introducă pe final pe Dobricean, care nu s-a remarcat decât printr-una din simulările lui deja obișnuite. Reprofilarea lui Ov. Petre ca fundaș central a fost interesantă, însă acesta nu a funcționat grozav cu Șeroni, aceasta fiind și una din cauzele pentru șansele avut de oaspeți. La mijloc, Bălace a muncit ca de obicei, pierzând însă multe mingi, în timp ce Boldea și Poparadu au avut per ansamblu ceva mai multe reușite decât  nereușite. Cheia la Szekely, în aceeași situație, aș spune că a fost aportul la golul întâi.

Ne rămân doua meciuri de jucat (Baia Mare afară, Bihor acasă), în timp ce adversarii noștri mai au câte trei. Pentru noi urmează o pauză de două săptămâni, până la meciul din 30 mai, timp în care lucrurile se pot rezolva cam de la sine. Discutăm, deci, mai în preajma partidei de la Baia Mare ce calcule ne rămân de făcut, însă momentan e bine.

Bravo Poli!

Poli: Kirev (6) - Nohai (5,5), Șeroni (5), O. Petre (6), Marovic (5,5) - Bărbuț (7), Poparadu (6), Trandu (7), Bălace (5,5) - Szekely (6), Boldea (6)

Schimbări:

Redjepi pentru Ov. Petre (min 64)
Boștină pentru Szekely (min 71)
Dobricean pentru Bălace (min 84)

P.S. Am văzut în rezumatul partidei că oaspeții au avut un gol anulat greșit pe motiv de ofsaid în minutul 50, la un alt marcaj aproximativ al lui Șeroni. Totodată, s-a dovedit că Petre a salvat golul la prima ocazie a meciului, deci am făcut și niște modificări la note.

12 mai 2013

ASU Poli - Boldur 7:1 (3:0)

După ce am ratat mai multe meciuri, am ajuns și eu în sfârșit din nou pe "Știința". Se anunța un meci dificil, având în vedere că Boldur e singura echipă în afară de Racovița, ce a reușit să smulgă puncte Politehnicii. Și chiar așa părea că va fi, căci oaspeții au avut o primă mare ocazie în minutul 5, când Burtic este surprins cam ieșit la un șut puternic din afara careului. Reușește totuși să devieze mingea în transversală și apoi să se arunce peste ea.

Poli și-a revenit repede și a pus control asupra meciului, iar după o liberă a lui Varga și câteva faze periculoase în careu a venit și primul gol, apoi potopul. O surpriză plăcută a fost Florea, ce a jucat mijlocaș stânga. A avut un aport pozitiv în echipă, a avut multe recuperări și a reușit și deschiderea scorului în minutul 26, după un corner executat de Popoviciu.

Din acest moment oaspeții nu au mai contat, doar cu vreo două contraatacuri nefructificate. Al doilea gol a fost înscris de Făgețan, de pe partea dreaptă, când portarul a ieșit total aiurea, iar atacantul nostru l-a lobat lejer. După două execuții defectuoase, a reușit și Marchiș să înscrie spre finalul reprizei, fiind găsit de o pasă excelentă a lui Varga. Veteranul i-a luat de câteva etape locul lui Rotariu ca vârstnicul echipei, dar a fost prima oară când l-am văzut eu jucând. Mi-a plăcut că pe lângă pase și faze fixe, mai și aleargă mult, dând dovadă de o stamină incredibilă la vârsta lui.

Tot Marchiș marchează la puțin timp după debutul mitanului secund, din penalty. Apoi, Varga îl întinde bine de tot pe portar la o lovitură liberă executată direct la rădăcina barei. Ilie face 5-0 după ce întoarce doi fundași și înscrie din demi-vole în stil de mare atacant. La fel face și Popoviciu la ultimul gol al Politehnicii. Acesta pătrunde în careu, fentează fundașii și plasează mingea pe lângă portar.

A jucat și Alin Stoica ultima jumătate de oră și s-a remarcat prin două faze. Mai întâi a recuperat mingea de la un fundaș neatent și a șutat năprasnic, dar portarul reușește să respingă. Apoi, după o fază personală, șutează din nou, iar portarul nu reușește să rețină balonul, care este împins de Vișan în poartă pentru 6-0. În fine, oaspeții sunt cei care închid tabela, chiar în ultimul minut, când un șut este deviat nefericit de către un fundaș în poartă.

Din păcate, Racovița a trecut cu un scor categoric de Giarmata Vii, iar etapele rămase de jucat sunt tot mai puține.

Poli: Burtic - Radovancovici, Gălan, Obrejan, Maranescu – Ilie, Popoviciu, Varga, Florea – Făgețan, Marchiș.

Schimbări:

Stoica pentru Făgețan (min 59)
Panc pentru Florea (min 65)
Vișan pentru Ilie (min 69)
Șerban pentru Burtic (min 73)

9 mai 2013

Juniori A: Poli - Pandurii 3:1 (1:0)

Am repetat isprava de săptămâna trecută și am mers să-i văd din nou pe juniori, tot împotriva unei echipe din Gorj, Pandurii Târgu Jiu. A fost un adversar mai bun decât colegii lor din Motru, dar tinerii poliști au reușit să-i învingă tot cu o diferență de două goluri și tot cu Duțu deschizând scorul dintr-o lovitură liberă în primele minute ale meciului.

În rest, a fost un meci mai anost, în care ai noștri nu s-au sinchisit prea mult și, jucând doar cu un vârf, au încercat, și reușit, să înscrie pe contraatac. Celelalte două goluri au fost marcate pe finalul meciului, în urma a două acțiuni ale lui Petrică Stoichescu intrat în repriza secundă în locul lui Silviu Balaure, adus de la juniorii B.

Chiar de nu am văzut decât două meciuri, mă hazardez să spun că, din păcate, nu se ivesc niște atacanți veritabili la orizont și că atuurile acestei echipe par a fi Duțu și o apărare solidă, cu Bocșan și Todorov ca stâlpi de bază, care a anihilat posesia oaspeților, transformând-o într-una sterilă. Și Gârlea a apărat bine, etalându-și reflexele atunci când a fost neovie, căci gorjenii au cam abuzat de șuturi aiurea de la distanță.

Cu această victorie, juniorii și-au asigurat matematic calificarea în faza următoare, cu patru jocuri încă de disputat.

FC Argeș - ACS Poli 2:0 (0:0)

Când începi să te obișnuiești cu binele, vine un meci din ăsta să-ți taie craca de sub picioare. Alb-negrii și-au îngreunat substanțial viața prin acest rezultat nefavorabil și vor avea nevoie de un alt nivel în ultimele trei etape pentru a-și asigura promovarea. Nici nu știu dacă nu e cumva bine că nu am putut urmări partida.

În rezumat, Poli a avut o serie de ocazii în prima repriză, apoi a primit două goluri în debutul reprizei secunde și totul s-a sfârșit. Mai mult, Petrovic a fost eliminat în minutul 80, ceea ce subliniază fragilitatea echipei, care din nou nu reușeste să termine în efectiv complet pe teren. Parcă nu vreau să scriu altceva, fiindcă totul se rezumă la capacitatea jucătorilor și a staff-ului tehnic de a se mobiliza pentru acest final de campionat. Acuma se joacă totul.

Poli: Kirev – Sakir, Petrovic, Şeroni, Marovic – Bărbuţ, Ov. Petre (cpt.), Trandu, Bălace – Boldea, Szekely.

Au mai jucat: Boştină, Poparadu, Dobricean.

3 mai 2013

ACS Poli - Râmnicu Vâlcea 4:0 (2:0)

Ne-a luat puțin timp, dar se pare că ne-am dat drumul în aceasta a doua jumătate a returului Ligii secunde. Alb-negrii au dovedit astăzi o eficiență deosebită și chiar dacă în anumite momente ale jocului oaspeții au avut o posesie mai bună, în special în primul mitan, apărarea noastră n-a avut groaznic de mult de furcă. Dublele marcate de Szekely și Șeroni au asigurat ca Poli să ne ofere un Paște fericit și să ne țină aproape de obiectivul promovării.

După marea ocazie a lui Boldea din secunda 30, când acesta nu s-a lipit de minge la o centrare excelentă trimisă de către Nanu, semnele erau ca meciul să fie unul interesant. N-au trecut nici cinci minute înainte de deschiderea scorului, atunci când Szekely a fost pe fază la o minge trimisă de Petrovic către poartă și a pus gheata unde-i era locul, marcând un gol care ne-a dat siguranță în minutele ce au urmat. Jocul nostru a fost unul mai defensiv în restul reprizei, iar fazele de poartă au lipsit cu desăvârșire, căci oaspeții nu au putut face mai mult cu posesia de care au avut parte. În ciuda acestei apatii, în minutul 43 am reușit desprinderea, Nanu executând o liberă obținută de Bărbuț, iar Șeroni fiind omul potrivit pentru a trimite cu capul în poartă.

Repriza secundă a fost ceva mai animată, cu Bărbuț într-un rol principal, chiar dacă acesta nu a reușit să fie la fel de decisiv ca în alte ocazii. Este ceva în determinarea și disponibilitatea la efort pe care mijlocașul nostru de bandă ni le prezintă meci de meci ce inspiră, precum am mai scris. După ce Nanu nu a putut obține maximul dintr-o fază creată de către Bărbuț în chiar debutul reprizei, acesta s-a revanșat obținând o lovitură de la unsprezece metri în minutul 60. Szekely a transformat cu siguranță și scorul începea să i-a proporții. În minutul 75, același Szekely a fost lansat inteligent de către Dobricean, însă n-a reușit să trimită mingea pe lângă portarul ieșit în întâmpinare. N-a durat mult însă până la al patrulea gol al zilei, căci doar cinci minute mai târziu Dobricean a executat lung un corner, portarul oaspeților a ieșit pe sub minge, iar Șeroni a înscris cu poarta goală! Nu s-a mai întâmplat nimic notabil până la final, astfel că scorul a rămas cel stabilit de fundașul nostru central, un scor care ne garantează prima poziție în clasament, grație golaverajului.

Mă gândeam dacă am vreo vorbă rea de spus despre vreunul din jucători, dar nu cred că este cazul. Poate că Nohai și Petrovic n-au strălucit, respectiv Poparadu și Boldea au avut anumite scăpări, însă nimic major. Bine, despre micile lufturi ale lui Șeroni nu are sens să discutăm. Excelente altfel prestațiile oferite de Bărbuț, cei doi marcatori, precum și de Nanu, și aș aprecia cu un plus jocul făcut de Poparadu, în ciuda scăpărilor sus-numite. Echipa arată bine, ceea ce ne permite să sperăm pentru finalul acestui sezon.

Bravo Poli!

Poli: Pap (6) - Nohai (5,5), Petrovic (6), Șeroni (7), Marovic (6) - Bărbuț (6,5), Poparadu (6,5), Ov. Petre (6), Nanu (6,5) - Boldea (5,5), Szekely (6,5)

Schimbări:

Dobricean (6) pentru Boldea (min 68)
Boștină pentru Szekely (min 78)
Artean pentru Ov. Petre  (min 83)

2 mai 2013

Juniori A: Poli - Minerul Motru 2:0 (1:0)

Am dat o fugă până la terenul "Știința" ca să-i văd pe juniorii A împotriva celor de la Minerul Motru. Prima jumătate de repriză a găsit o Poli pragmatică în fața unei echipe cu ceva entuziasm, care a încercat să se apropie de poarta noastră. Fără succes, însă, pentru că Bocșan și Todorov au blocat orice tentativă. Cea mai mare ocazie a oaspeților a fost de fapt o deviere nefericită cu capul unui fundaș de-al nostru la o lovitură liberă executată lung. Portarul Gârlea a fost pe fază și a scos chiar de sub transversală.

A venit și replica poliștilor, la o acțiune a lui Pleșcan pe partea stângă. Acesta a driblat foarte bine doi adversari, iar de pe linia de fund i-a pasat lui Stoichescu în fața porții. Acesta a încercat să plaseze mingea peste portar, dar s-a lăsat prea mult pe spate și a trimis în transversală. A doua mare ocazie i-a aparținut căpitanului Duțu, care a profitat de un spațiu larg la mijlocul terenului, a urcat și a șutat. Mingea a fost un pic deviată, dar portarul a judecat bine și a reușit să respingă de lângă bară. Golul a venit până la urmă chiar înainte de pauză, când același Duțu execută o lovitură liberă direct la vinclu.

A doua repriză a fost controlată copios de Poli, oaspeții nemaiavând nici o ocazie concretă de gol. La noi Stoichescu, Pleșcan și Duțu au trecut de mai multe ori pe lângă mari ocazii, fie pe contraatac, fie din multele faze fixe pe care le-am obținut. Duțu în special a fost foarte bun la mijloc, activ în joc, cu recuperări și driblinguri și e cu siguranță omul meciului. Pleșcan, din păcate, nu se ridică la nivelul așteptat. În afară de faza din prima repriză, nu s-a remarcat cu nimic, uneori dând dovadă de lipsă de concentrare. Pe Stoichescu nu l-am mai văzut până acum și a avut o evoluție contrastantă. Pe deoparte s-a zbătut mult, a ajuns în poziții bune, dar pe de altă parte a greșit câteva execuții sau a luat mai multe decizii greșite, cum ar fi când a scăpat singur cu un coechipier și a finalizat faza cu o pasă aiurea. Nu știu dacă problema e lipsa de experiență sau de valoare.

Golul al doilea a venit tot pe final de repriză. Mureșan a apărut de nicăieri, a driblat doi jucători și a urcat până în apropierea careului, după care a plasat mingea pe lângă portar, încununând o victorie fără prea mult stres. Acesta a fost primul meci din faza play-off, în care primele patru echipe se întâlnesc între ele, iar punctele se adaugă la cele acumulate până acum. Cum Poli e lider detașat, problema calificării în faza următoare e ca și rezolvată.

29 aprilie 2013

ASU Poli - Giarmata Vii 2:0 (1:0)

Duminică după-amiază am ajuns pe stadionul Știința, pentru a (re)vedea la lucru formația condusă de Paul Codrea, care luptă în continuare să obțină promovarea în liga a IV-a. Cu această ocazie am trăit și redebutul lui Alin Stoica în tricoul alb-violet, mijlocașul fiind ajuns deja la incredibila vârstă de 33 de ani. Există puține lucruri mai triste pe care le-am întâmpinat în aventurile mele microbistice decât vederea de ansamblu asupra carierei acestui atât de talentat fotbalist, care dintre ultimele șapte cluburi la care a evoluat, nu a reușit să adune decât la unul mai mult de zece prezențe - fără a menționat hiatusului luat în ultimii aproape patru ani. Ar fi o poveste frumoasă dacă ar continua la Poli pentru un final de carieră la fel de spectaculos ca debutul său în fotbal.

Trecând la cele petrecute pe teren, alb-violeții au dat piept cu un adversar puternic, care adunase toate punctele puse în joc în acest retur. N-au trecut însă decât opt minute înainte ca Gălan să deschidă scorul pentru Poli, la capătul unei faze fixe finalizată cu o lovitură de cap. Jocul a fost controlat în mare de către noi, ceea ce s-a concretizat în mai multe ocazii, dar Vișan în două rânduri și Marchiș în altul nu au putut să marcheze. Oaspeții au avut prima faza periculoasă în minutul 38, când Burtic a fost la post și a respins un șut de la distanță.

Repriza secundă nu a fost deosebit de spectaculoasă, jocul desfășurându-se mai mult la centrul terenului. Cei doi portari au parat fiecare câte un șut de la oarecare distanță, Alin Stoica a fost introdus pe teren în minutul 60, dar n-am avut parte de multe ocazii. E drept, s-au arătat două ratări mari la poarta oaspeților, mingea negăsind cadrul porții la doua faze în care portarul era depășit, dar până la urmă alb-violeții au reușit să se desprindă, în urma unei faze la care insistențele lui Panc au fost răsplătite și a Marchiș a împins balonul în poarta goală.

Așadar, Poli s-a impus suficient de clar în acest derby, însă depinde în continuare de un potențial eșec al celor de la Racovița. Rămâne de văzut ce va să fie.

Bravo Poli!

Poli: Burtic – Radovancovici, Gălan, Obrejan, Maranescu – Florea, Varga, Popoviciu (cpt.), Ad. Ilie – Vișan, Marchiș. Au mai intrat A. Stoica, Panc, Făgețan, Mărăndescu.

Schimbări:

Al. Stoica pentru Vișan (min 60)
Panc pentru Florea (min 77)
Făgețean pentru Marchiș (min 90)
Ilie pentru Mărăndescu (min 90)

27 aprilie 2013

Luceafărul - ACS Poli 0:1 (0:0)

Am trecut cu bine de acest test deosebit de important, în ciuda unor condiții adverse pe final de partidă când Trandu a fost eliminat pentru cumul de cartonașe, dar alb-negrii au avut forța și inspirația de a lupta în continuare și au marcat în inferioritate numerică, prin Nanu din lovitură liberă. Aceasta a fost obținută de noul favorit al Politehnicii, Bărbuț.

Dacă ar fi să dăm crezare comentariului de la radio, meciul a fost unul bun, dinamic, care a adus ocazii la ambele porți (Szekely, pentru Poli, fiind principalul protagonist), care ar fi putut să se încheie și altfel în cazul în care gazdele se dovedeau mai precise la finalizare, mai ales în a doua parte a reprizei secunde. De apreciat și inspirația lui Velcea, care l-a introdus pe Nanu cu doar zece minute înainte de marcarea golului, precum și faptul că se pare că ne-am cristalizat un unsprezece solid pentru finalul de sezon.

Bravo Poli!


Poli: Kirev – Nohai, Petrovic, Şeroni, Marovic – Bărbuţ, Ov. Petre (cpt., 74′ Poparadu), Trandu, Bălace (71′ Nanu) – Boldea (57′ Boştină), Szekely

20 aprilie 2013

ACS Poli - Damila Măciuca 2:0 (1:0)

A durat ceva vreme, dar finalmente am fost alintați cu un meci bun de fotbal la sfârșit de săptămână, alb-negrii trecându-și astfel în cont prima victorie reală a returului. Cu un mijloc întărit de titularizarea lui Ov. Petre și chiar a lui Bălace, însă mai ales însuflețit de prospețimea și pofta de joc a lui Bărbuț, Poli s-a impus destul de elegant în fața unei adversare directe, un rezultat atât de prețios pentru asigurarea promovării.

Prima repriză a fost una destul de apatică, așa cum ne-am obișnuit, începând bine pentru noi, cu o dominare teritorială promițătoare. Bărbuț și-a încercat norocul cu un șut din voleu în minutul 6, au mai fost ceva emoții la o bâlbâială în careul celor de la Măciuca, însă aș aprecia că cea dintâi ocazie mare a aparținut oaspeților, care au scăpat pe flancul stâng al apărării noastre în minutul 19, Petrovic a tatonat fără convingere și doar parada lui Kirev a ținut scorul egal. Poli s-a răzbunat cu o oportunitate ratată aproape zece minute mai târziu, când Bărbuț a făcut faza pe dreapta, i-a pus mingea la șut lui Boldea și acesta a trimis în bară, cu așa o sete de probabil și acuma tremură precum un copil rătăcit în pădure. Jocul n-a avut mult dinamism până spre finalul reprizei, chiar de alb-negrii păreau mai insistenți, iar aceste eforturi au fost răsplătite în minutul 44. Atunci Boldea l-a deschis în adâncime pe Szekely care a reușit să ia fața fundașului advers și a fost faultat în careu, obținând o lovitură de pedeapsă care ar fi trebuit dublată de o eliminare, dar care s-a lăsat numai cu un cartonaș galben. Trandu a transformat fără emoții și am intrat, în sfârșit, cu avantaj la cabine!

Repriza secundă a început rezonabil și în minutul 57 ne-am mărit avantajul pe tabelă. La acea fază Dobricean s-a împiedicat de minge, care a fost recuperată ulterior de Ov. Petre, acesta a deschis foarte inteligent jocul pe dreapta la Bărbuț, juniorul nostru a centrat în fața porții de unde Szekely a șutat din câțiva metri, fără șanse pentru portarul advers. O acțiune chiar foarte agreabilă ochiului! Meciul și-a mai pierdut din turație după această reușită, însă Bărbuț a fost responsabil cu spectacolul în următoarele douăzeci de minute. Cam fiecare minge care a trecut pe la el a părut promițătoare, nu doar grație flerului pe care îl are mijlocașul de bandă, ci și a disponibilității sale pentru efort. În minutul 72 aceasta a pus la cale o cursă remarcabilă, a depășit doi jucători care au tras de el cum au putut, a pătruns în careu, dar finalizarea a sfârșit în fața portarului advers, mingea scurgându-se în corner. Oaspeții au fost aproape de gol în preajma minutelor de prelungire, când o deviere a lui Petrovic s-a dovedit salvatoare, ca urmare a unei mingi pierdute ușor de Poparadu, însă în rest cam atât a fost.

Mă bucur că am oportunitatea să expun și cuvinte de laudă formației noastre, după atâta amărăciune în acest retur. Deși nu mi-e foarte clar de ce Kirev a revenit între buturi, nu am ce să imput portarului bulgar, care și-a făcut datoria și în general s-a remarcat prin degajările sale puternice (adică, călcâiul lui Ahile din jocul prestat de Pap). Linia de fund s-a ținut tare, cu Șeroni într-o bună dispoziție de joc, deși eu unul mă simt mereu copleșit de emoție când știu că are deja un cartonaș galben în cont. Poate flancul stâng ar putea s-o ducă mai decent.

Mijlocul, în combinația actuală, mi-a plăcut deosebit de mult. Ov. Petre, chiar de în prima repriză a fost mai puțin evident, s-a dovedit decisiv în repriza secundă și a reușit mai multe recuperări solide, pe lângă acțiunea din care a ieșit golul. Bălace n-a strălucit, dar îmi pare că atunci când joacă oferă ceva mai mult echipei decât Nanu, în timp ce Trandu a făcut un meci pozitiv, per ansamblu. Sar scurt la atac, unde Szekely a fost cel mai bun meci al său în mult, mult timp, ceea ce e poate meritat pentru un jucător atât de sârguincios, mai ales dacă ar fi să-l comparăm cu rezerva sa, Dina. Boldea, în schimb, nu s-a văzut prea mult, reușind totuși acea pasă de penalty și șutul nenorocos în bară, dar mai îngrijorătoare au fost mingile pierdute în jumătatea adversă.

Jucătorii introduși în repriza secundă au ținut ștafeta sus, mai ales Dobricean, care a reușit vreo două deschideri cu mult potențial. Însă vedeta meciului trebuie să fie Bărbuț, care a fost integralist, a fugit mult, și-a scos din joc adversarul direct în repetate rânduri, a dat o pasă de gol și, per ansamblu, a inspirat jocul ofensiv al echipei. Nu știu dacă e ideal să se pună prea multă presiune pe umerii lui, căci e evident că poate să crească încă mult, dar e pur și simplu îmbucurător să vezi din nou, după atâta vreme, un tânăr jucător care promite cu adevărat la Poli.

Bravo!

Poli: Kirev (6) - Redjepi (6), Petrovic (6), Șeroni (6), Marovic (5,5) - Bărbuț (7), Ov. Petre (6,5), Trandu (6,5), Bălace (5,5) - Szekely (6,5), Boldea (6)

Schimbări:

Dobricean (6) pentru Boldea (min 54)
Poparadu (5,5) pentru Ov. Petre (min 62)
Boștină pentru Szekely (min 76)

15 aprilie 2013

Racovița - ASU Poli 0:1 (0:0)

Din păcate așa a fost să fie să ratez tocmai cel mai important meci al returului pentru ASU Politehnica. A fost o confruntare ce a stârnit un mare interes și care se pare că s-a ridicat la așteptări, cu încrâncenare și ratări mari de ambele părți. Izbăvitoare a fost echipa în alb-violet, grație golului lui Nicolaie din a doua repriză.

E un moment de mare bucurie pentru că jucătorii, echipa au arătat că își pot învinge în meci direct un adversar puternic ce putea da lovitura decisivă. Iar pentru cei din afara terenului e dovada clară că fotbalul poate fi frumos la orice nivel. Importante sunt pasiunea și așteptările celor implicați.

Dar timpul nu stă în loc niciodată, iar drumul e lung în continuare, privind și mai departe de acest sezon. În acest campionat, Racovița trebuie să mai piardă cel puțin 3 puncte (în cazul în care Poli câștigă tot), pentru că în caz de egalitate, aceștia au un rezultat mai bun în meciurile directe.

Bravo Poli!

12 aprilie 2013

FC Olt - ACS Poli 1:1 (0:0)

Nu mai răsare nici cum soarele în acest an pentru noi și prezentul este foarte sumbru. Personal, nu pot să-mi explic cauzele acestui retur dezastruos până acum, dacă practicăm un joc mai slab, sau pur și simplu nu mai avem norocul din tur.

Velcea n-a riscat deloc și a trimis în teren o echipă tipică pentru cum a jucat în tur, iar în ciuda celor 3 absențe din apărare, aceasta nu a fost mai slabă ca în celelalte meciuri. Poli a dominat o bună parte din joc și își poate trece în cont primele două ocazii mai notabile. Mai întâi Szekely este blocat în careu, iar mingea sare în lateral la Goge, care nu știu dacă a văzut că are spațiul porții, dar trimite mingea în paralel cu aceasta. Aceasta se întâmpla în minutul 10, iar spre minutul 20, Trandu își încearcă șutul de la distanță și ratează de puțin.

Gazdele sunt cei care reușesc însă cea mai mare ocazie a reprizei, chiar la faza următoare, când apărarea nu se sincronizează cum trebuie, permițând unui atacant să scape în colțul careului și să șuteze. Mingea, din fericire, lovește transversala. Jocul se liniștește puțin, iar în minutul 36 Trandu centrează excelent din lovitură liberă, Miculescu se desprinde de fundaș și înscrie cu capul. Golul, însă, este anulat.... pentru un motiv necunoscut.

Velcea schimbă chiar la pauză, introducându-l pe Bărbuț în locul lui Goge, care a bifat încă o prestație neconvingătoare. Repriza începe foarte bine pentru noi, cu câteva acțiuni la poarta oltenilor. Prima acțiune notabilă este o combinație pe stânga, urmată de o pătrundere din lateral a lui Nanu dacă nu mă înșel, care pasează spre centrul porții unde se afla Bărbuț pentru o simplă formalitate. Mingea este însă blocată de primul fundaș de pe traseu. Jocul rămâne în jumătatea adversă, iar în minutul 50 Trandu are o recuperare frumoasă, face o piruetă, urcă, dar șutul este slab. Următorul moment important se petrece în minutul 58, când Bărbuț insistă pe dreapta, centrează, iar mingea lovește mâna unui fundaș aflat în interiorul careului. Bate Szekely: slab, plasat, telefonat...

Și așa se face ca după o oră de dominare, cu două momente în care puteam să deschidem scorul, dar n-am făcut-o din diverse motive, să primim și lovitura definitivă. Gazdele primesc o lovitură liberă din poziție bună. Se bate bine, zidul nu prea sare, iar mingea intră în poartă aproape de bara de la colțul lung. Nu știu dacă alt portar ar fi parat mingea, dar cu siguranță lovitura liberă nu l-ar fi prins ca pe Kirev, la 2 metri ieșit din poartă și fără reacție.

Jocul nostru se rupe complet, iar schimbările făcute nu ajută cu nimic, mai ales prima, pe care nu o înțeleg, decât în cazul unor probleme medicale: Dina îi ia locul lui Boldea. Nu că acesta din urmă ar fi avut cel mai bun meci al său, dar în momentele următoare nu am avut un jucător care să dea încredere că poate să întoarcă jocul. Dina a fost practic invizibil, iar Szekely a avut o zi înspăimântătoare. Nu doar că a ratat tot ce a putut ca în tot acest retur, dar nici mingea nu a putut să o controleze cum trebuie.

În timp ce noi ne chinuiam să controlăm balonul, gazdele au avut mai multe ocazii pe contra-atac. Am s-o menționez doar pe cea mai mare, când apărarea noastră n-a avut puterea să se replieze, iar adversarii au scăpat 2 contra 2, unul dintre aceștia fiind Kirev, care a ieșit foarte bine și a reușit prima lui paradă de nici nu mai știu când.

Ultimele minute ne mai apropie de poarta oltenilor, dar mai toate acțiunile se finalizează cu faze fixe bătute prost... Un pic de noroc ne surâde chiar la final când Poparadu face cel mai bun lucru al său din acest retur și obține un penalty! Bate Trandu, care după ce este încurajat în cel mai evident mod posibil de către 3 coechipieri, îl execută elegant pe portarul oltenilor.

N-am să caut cauze sau soluții, pentru că dacă am fi bătut 2-0 nu s-ar fi plâns nimeni, deși situația în teren n-ar fi fost alta. Mă limitez doar la evoluția individuală a jucătorilor. Trandu este omul meciului și a arătat că și-a primit postul de titular pe merit în fața lui Petre. Nu doar că a avut mai multe ocazii decât atacanții, dar a jucat bine și cu mingea și la construcție. Doar cornerele ar trebui să nu le mai dea direct la portar.... Colegul de lângă el, Poparadu, a avut aceiași evoluție deosebit de neinteresantă. Ceilalți doi remarcați pozitiv sunt Bărbuț și Miculescu. Al doilea a fost solid în apărare cu o singură excepție și a și marcat. Primul a fost din nou o prezență plăcută și cred că a demonstrat că merită să-i ia locul lui Goge. E mult mai prezent în joc și chiar de nu totdeauna creează pericol, e bun și la recuperare. Remarcații negativ sunt doi: Szekely și Kirev, de care am spus deja. Nu înțeleg de ce a fost introdus bulgarul când nu exista nici un motiv obiectiv împotriva titularizării lui Pap. Mai vreau doar pe Bălace să-l menționez, care nu știu de ce a lipsit până acum. În prima repriză a fost foarte util jocului, dar apoi s-a stins complet.

Nu știu ce să scriu de încheiere, rămân doar cu imaginea încurajărilor date de către ceilalți coechipieri lui Trandu la executarea penalty-ului. Sunt aceeași echipă ca în tur. Nu știu ce anume s-a schimbat, dacă s-a schimbat ceva, dar ei merită în continuare aceleași încurajări.

Poli: Kirev (5) - Nohai (5,5), Miculescu (6), Redjepi (5,5), Bălace (5,5) - Goge (5), Poparadu (5,5), Trandu (6,5), Nanu (5,5) - Szekely (3,5), Boldea (5,5)

Schimbări:

Bărbuț (5,5) pentru Goge (min 45)
Dina pentru Boldea (min 68)
Boștină pentru Nanu (min 74)

7 aprilie 2013

ASU Poli - Ictar-Budinț 5:2 (2:0)

Meciul din această zi a fost foarte palpitant, adversarul fiind unul pe măsură. Primele 40 de minute în special, au fost foarte echilibrate, cu faze de la o poartă la alta. Chiar de Poli a controlat jocul și a avut câteva ocazii bunicele prin Marchiș, oaspeții au avut contra-atacuri tăioase, profitând de neînțelegerile cuplului de fundași centrali Obrejan-Hușanu. Astfel s-a produs cea mai mare ocazie, la mijlocul primei reprize. Burtic parează în fața unui atcant scăpat singur, mingea ajunge tot la un adversar, iar șutul acestuia este scos in extremis de pe linia porții!

Violeții se răzbună, dar mai întâi Marchiș ratează chiar la faza următoare, pentru ca apoi Nicolaie să trimită pe lângă dintr-o poziție bună. Emoțiile sunt descătușate în minutul 34. Burtic prinde o minge pe atacul advers și degajează excelent. Marchiș își face mingea perfect și scapă singur spre primul gol. Poli își continuă jocul foarte bun și până la pauză reușesc să își dubleze avantajul, trecând de puțin să înscrie chiar și golul 3. Golul al doilea vine după o centrare a lui Popoviciu. Ilie trimite foarte bine cu capul, dar transversala se opune. Nicolaie însă e pe fază și înscrie.

La reluarea meciului în repriza secundă, vine și al treilea gol, Popoviciu plasând o minge în plasa porții, ce i-a revenit după un șut blocat al lui Marchiș. Meciul părea deja câștigat mai ușor decât ne-am fi așteptat, dar istoria acestuia se complică un pic. La un atac prelungit al oaspeților, Hușanu are o reacție inexplicabilă și oprește mingea cu mâna, lăsându-și astfel echipa în 10 oameni și cu un penalty transformat de către adversari.

Aceștia puteau profita de situație, dar egalitatea numerică se restabilește destul de repede. La o combinație frumoasă între Ilie și Rotariu, portarul iese la întâmpinarea primului, dar atinge și el mingea cu mâna, în afara careului, în postură de ultim apărător. Ba mai mult, și portarul de rezervă este eliminat până la urmă, agățându-i picioarele lui Marchiș care a scăpat singur (la fel ca la primul gol) și l-a driblat. Tot el transformă penalty-ul rezultat.



Ilie, care a jucat excelent azi, a avut onoarea de a înscrie ultimul gol al Politehnicii. Scorul, însă a fost definitivat de oaspeți, din cauza unei greșeli a lui Burtic, care a alunecat în momentul în care a încercat să dribleze jucătorul venit la întâmpinare.

Poli a jucat foarte bine astăzi și și-a creat multe ocazii prin combinațiile mijlocașilor și valoarea tehnică a golgheterului Marchiș care a destabilizat apărarea adversă prin preluările sale. Singura slăbiciune a fost mijlocul apărării. Cel mai mult mi-a plăcut Ilie, care chiar azi și-a aniversat ziua de naștere, purtând și banderola de căpitan. Împreună cu Lazăr au format un flanc stâng de excepție, iar în atac a contribuit foarte bine la construcție. Mi-a plăcut în repriza a doua și de Florea, care a urcat în atac. Rotariu, Popoviciu și Marchiș deja nu mai au nevoie de nici o laudă, având aceleași prestații bune meci de meci. Nicolaie a fost un pic cam șubred în atac.

Jocul de azi a fost un bun antrenament pentru meciul cel mai important al returului, la liderul Racovița, de etapa viitoare.

ASU Poli: Burtic - Florea, Hușanu, Obrejan, Lazăr - Popoviciu, Gălan, Rotariu, Ilie - Marchiș , Nicolaie

Schimbări:

Radovancovici pentru Obrejan
Maranescu pentru Lazăr
Chizoșan pentru Nicolaie
Luchin pentru Marchiș

6 aprilie 2013

ACS Poli - Corona Brașov 1:2 (0:0)

Uneori joci bine și nu câștigi, alteori joci prost și câștigi, dar există și momente în care joci prost și nu câștigi. Cred că am avut parte din fiecare dintre aceste senzații în acest debut de retur, deși din păcate câștigatul și jucatul bine nu s-au întâlnit deloc. Cu puțină perspectivă, ne putem da seama că avem doar două puncte mai puțin față de aceeași perioadă din tur, dar așteptările erau altele acuma și lipsa de voință din multe faze ale jocului trebuie să dea de gândit celor însărcinați cu această activitate.

Astăzi am avut parte de un meci anost, cu vreo cinci momente cheie. Primul a fost eliminarea lui Șeroni, din minutul 35. Acesta încasase un galben absolut inutil cu un sfert de oră înainte și apoi a ales să se riște la o intrare prin aluncare în marginea terenului care nu i-a ieșit. De ce brașovenii fuseseră iertați la cel puțin două acțiuni asemănătoare în acest interval de timp e treaba lui Colțescu să explice, cert este că Șeroni a oferit pretextul necesar și și-a lăsat echipa în inferioritate numerică. Jocul nu s-a schimbat însă, astfel că prima repriză și-a trecut în cont doar două lovituri de cap trimise pe spațiul porții, câte una pentru fiecare formație, și ambele în ultimele cinci minute.

Al doilea moment cheie a reprezentat deschiderea scorului, din minutul 80. Atunci, o fază care nu anunța mare lucru l-a găsit pe Coman în careu, fundașii noștri nu au putut să-l închidă, iar în ciuda paradei frumoase a lui Pap, balonul a sărit la alegere pentru unul din doi jucători adverși aflați cu poarta goală în față. Ene a marcat. Aș remarca însă înainte de gol o scenă care a evidențiat cu câtă rea-intenție s-a prezentat Colțescu astăzi pe Dan Păltinișanu, căci după ce Marovic a fost împins în față de un adversar și s-a tăvălit puțin pe jos, centralul i-a dat galben jucătorului nostru pentru proteste și l-a ținut mai bine de un minut pe margine, garantând astfel că Poli avea doi jucători în minus pe teren.
Din nefericire, reacția alb-negrilor nu a fost una bună, căci în minutul 82 oaspeții au scăpat pe contră pe flancul nostru drept, tot prin Coman, acesta a centrat din careu și Marovic s-a întins să ia mingea din calea altui jucător brașovean, însă tot ce a reușit a fost s-o trimită în proprie poartă. Aceasta eroare s-a dovedit decisivă, dat fiind golul marcat pe final de Poli. Până atunci însă am mai beneficiat de o mare ocazie (de fapt prima a meciului), când Bărbuț a fost deschis pe dreapta, a trecut de un jucător, a intrat în careu și a trimis către Dina, mingea a ajuns la Boldea iar șutul acestuia a lovit din plin bara. Primul nostru gol al returului a venit în minutele de prelungire, după ce și Corona a rămas în zece, din bocancul lui Boldea, care a profitat de intrarea prin alunecare hazardată a unui adversar și a șutat din marginea careului, fără șanse pentru portarul brașovean. N-a fost însă suficient, iar rezultatul final ne trimite într-o zonă a potențialului obscur.

Următoarele etape sunt esențiale pentru conturarea destinului nostru de club de Liga 1. Velcea nu s-a mai aflat sub o asemenea presiune a rezultatelor până acuma (exceptând finalele de Cupă pierdute), astfel că are multe de dovedit. Cele dintâi măsuri luate ar trebui să constea în regândirea primului unsprezece. Există, din păcate, fotbaliști care în acest retur (și nu numai) sunt deosebit de restanți. Goge, Szekely, Poparadu, Nanu sunt printre ei. Despre inconstanța și iresponsabilitatea lui Șeroni ce s-ar mai putea spune? Nici Nohai nu este mult mai presus față de acest grup. În rest, nou veniții Dina și Ov. Petre nu și-au adus încă niciun aport concret jocului nostru.

Ar fi interesant un schelet cu Trandu la mijloc, cu Boștină în atac alături de, aș zice, Dina, cu Bărbuț drept jucătorul de viteză care ne lipsește așa de mult în flanc, alături de certitudini precum Boldea și Petrovic. Și revenirea lui Bălace ar fi o opțiune rezonabilă. Este evident că nu există vedete în formația actuală, ceea ce înseamnă că este esențial să ne creăm avantajul din teren prin forța echipei, nu indvidualisme. Momente nu funcționează și nu știu cât timp mai are Velcea să întoarcă lucrurile.

Poli: Pap (6) - Nohai (5), Petrovic (5,5), Șeroni (3), Marovic (4,5) - Goge (5), Poparadu (5,5), Trandu (5,5), Nanu (5) - Szekely (5), Boldea (6,5)

Schimbări:

Dina (5,5) pentru Goge (min 45)
Boștină (5,5) pentru Szekely (min 68)
Bărbuț pentru Trandu (min 74)

30 martie 2013

Bazoş - ASU Poli 2:3 (1:2)

În sfârșit am avut parte de o zi de primăvară decentă și care ne-a oferit pe lângă ceva soare și o confruntare fotbalistică plăcută între ocupantele locurilor 2 și 3 din seria a treia a ligii a cincea. Cu toate acestea, începutul meciului ar fi arătat că diferența între echipe e prea mare, Poli reușind foarte repede să conducă cu 2-0.

Rotariu a fost pentru prima dată într-o deplasare cu ASU Poli și acest lucru s-a văzut, el fiind omul meciului. Dar mai întâi Gălan l-a lansat pe Marchiș, care a rămas într-o confruntare unu la unu cu portarul advers. Învingător a fost atacantul nostru, care a tras cu sete, în timp ce portarul s-a culcat la pământ. După cum spuneam etapa trecută, fazele fixe pot fi cheia succesului, iar în acest meci am avut parte de mai multe lovituri libere, toate executate foarte bine de Rotariu, precum cea de la golul al doilea, înscris de Gălan cu capul.



Aș spune că Bazoșul a clacat în fața mizei și probabil în fața publicului numeros strâns în jurul terenului, pentru că după acest început dezastruos, au revenit încet în joc, pe care au ajuns chiar să-l controloze. Astfel, chiar pe finalul reprizei a venit și primul gol al gazdelor, precum și primul gol primit de Poli în acest retur. Apărarea a făcut un marcaj cam slab la un corner. În prima fază mingea a fost trimisă în transversală, apoi tot un jucător al Bazoșului a avut prim planul și a împins-o în poarta goală. Poli a mai avut o fază frumoasă înainte de aceasta. La o pasă filtrantă, jucătorii adverși s-au oprit pentru ofsaid la Popoviciu, dar acesta n-a urmărit balonul, iar Rotariu a profitat, a urcat cu mingea, dar a șutat în portar. Tot el a recuperat înspre corner, a pasat cu călcâiul, dar faza s-a stins după centrare.

Repriza a doua a început tot cu o ușoară dominare a gazdelor, care au și avut primele ocazii. Poli a revenit însă, dar parcă nu la fel de eficient, chiar și aportul lui Rotariu scăzând destul de mult. Au fost mai multe lansări, oprite însă de tușier pentru ofsaid. Cea mai mare ocazie i-a aparținut lui Marchiș, care a şutat direct în portar din poziţie bună. Tot el a făcut o preluare senzațională după o minge lungă a lui Rotariu, și-a fentat adversarul și... nu a șutat, preferând să paseze în lateral.  În fine, Ilie reușește să scape de ofsaid, iar portarul iese total neinspirat. Mijlocașul polist dă dovadă de seninătate și lobează direct spre poartă, pentru 3-1.

Meciul părea câștigat și se liniștește. Codrea face mai multe schimbări, printre care și pe cei doi atacanți, iar jocul devine cam haotic. În acest context, Bazoșul reușește să înscrie din nou, când mai erau în jur de 8 minute de joc. Se simte o ușoară teamă de egalare, dar din fericire, gazdele nu mai izbutesc nimic și pe fondul unei presiuni a publicului, iar totul se încheie cu bine.

A mai rămas doar o etapă de trecut până la confruntarea cu liderul.

ASU Poli: Burtic - Florea, Huşanu, Obrejan, Lazăr - Popoviciu, Gălan, Rotariu, Ilie - Marchiş, Nicolaie

Au mai intrat: Făgeţan, Mărăndescu, Feher și Maranescu

24 martie 2013

ASU Poli - Leucușești 7:0 (3:0)

Într-o zi friguroasă de martie, Poli s-a reîntors pe propriul teren într-un meci câștigat fără nici o emoție, controlat aproape în totalitate. Marchiș, Rotariu, Făgețan și Gălan au fost principalele pericole pentru poarta adversă în prima repriză. Primul semnal de alarmă a venit aproape de minutul 15, când Făgețan și apoi Rotariu l-au pus în valoare pe portar, ale cărui intervenții au făcut ca scorul să nu fie decât 3-0 la pauză. Gălan a înscris de două ori cu capul direct din corner, iar Marchiș a înscris și el, lansat de Rotariu. Aparent, stăm bine la fazele fixe și ar putea fi o armă decisivă în meciurile următoare. Au avut și oaspeții două ocazii, nefructificate însă, cea mai mare fiind o lovitură liberă trecută puțin pe lângă poarta lui Burtic.


Repriza secundă a fost total la discreția violeților, care au mai marcat de încă patru ori. De scos în evidență este golul 5, o lovitură liberă marca Rotariu, trimisă direct în vinclu, spre deliciul publicului. Au mai înscris Florea și Marchiș de două ori pentru a completa hat-trick-ul.

Nu sunt prea multe de spus despre evoluția de azi, în general întreaga echipă s-a mișcat bine. Mă îngrijorează puțin forma lui Popoviciu. N-a jucat prost, dar nici nu a fost la nivelul arătat în tur. E un start bun de retur, cu două victorii de rodaj înaintea unei serii decisive pentru promovare - Bazoș, Ictar-Budinț și Racovița - în care elevii lui Codrea și Foale trebuie să arate și să dea mult mai mult.

ASU Poli: Burtic – Maranescu, Obrejan, Hușanu, Lazăr - Gălan, Rotariu, Popoviciu, Ilie - Făgețan, Marchiș.

Au mai intrat: Șerban, Feher, Nicolaie, Florea
Google+