Se afișează postările cu eticheta FCM Resita. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta FCM Resita. Afișați toate postările

5 aprilie 2008

FCM Reşiţa - Poli II 0:0

Un meci nul între două echipe suferinde ale ligii secunde, care nu ajută pe nimeni, îndeosebi nu pe CFR Timişoara, care la rândul lor au obţinut doar un egal, acasă.

Poli II: Pantilimon - Străuţ, Mera, Oberşterescu, Teuşan - Danci, Popovici, Poparadu, Pătraş - Dochiţa, Popa. Dochiţa a fost înlocuit de Buda.

28 februarie 2008

Bis: Adio Reşiţa!

Prosport.ro anunţă că ştirea de acuma o săptămână a fost confirmată, astfel că a luat sfârşit colaborarea dintre Poli şi FCM Resita. Ce alte planuri există nu este foarte clar.

Ma gândesc că jucătorii care au evoluat în Valea Domanului în tur vor reveni la Poli II, chiar şi în cazul în care se va finaliza o "alianţa" cu cei de la Calor Timişoara (Liga a 3-a). Ar fi doar normal ca unii dintre actualii jucatori de la Poli II să ajungă în a treia ligă (unde, din păcate, le cam şi este locul unora), iar cei care au deja experienţă în liga secunda să evolueze în continuare la acest nivel alături de "reşiţeni", în lupta pentru salvarea de la retrogradare a celor de la echipa secundă. Să vedem.

P.S. De fapt, se pare că Resita se va desfiinţa! Destul de trist, dar la cum decurgeau lucrurile acolo, nimic nu mai surprinde.

20 februarie 2008

Adio FCM Resita (?)

Prosport.ro anunta ca s-a incheiat colaborarea dintre Poli si FCM Resita, astfel ca jucatorii ce tin de club de acolo vor reveni la Timisoara. Este vorba de: Straut, Mera, Siminic, Rivis, Danci, Poparadu si Dochita.

Nu se stie inca ce le rezerva destinul (altfel spus, conducerea clubului), dar se pare ca se tatoneaza pista unei colaborari cu Calor Timisoara, din Liga a treia. Ar fi insa cam ciudat ca jucatorii adusi de la Resita sa mearga acolo si sa nu continue in Liga a 2-a, atata timp cat mai avem o echipa acolo.

P.S. Si totusi, o stire din aceasta seara anunta ca lucrurile sunt inca neclare. Sa vedem.

12 februarie 2008

Amical: Poli - FCM Resita 4:1 (1:0)

Duelul intre multii jucatori ai Politehnicii ce s-a desfasurat in aceasta dupa-amiaza nu a relevat nimic deosebit in ceea ce priveste raportul de valoare intre lotul actual si cel din tur, asta pentru ca "resitenii" nu sunt - nici ei - adversari de talia echipei noastre. Nu spun ca ar fi ceva rau in aceste meciuri, numai ca exista riscul sa ni se urce la cap (atat noua, cat mai ales jucatorilor), un risc pe care, sper eu, Uhrin stie sa-l diminueze.

Pentru Poli au evoluat:

Zimmermann - Luchin (Badoi), Scutaru, Brezinsky, Latovlevici (Milhazes) - Popovici (Abiodun), Daminuţă, Martinez (Aliuta), Artiom Karamyan (Arman Karamyan) - Ganea (Rusici), Axente (Bucur).

La FCM Resita au jucat si cativa jucatori care sunt de fapt in lotul lui Poli. Astfel, unsprezecele de start a aratat precum urmeaza:

Pantilimon - Străuţ, Mera, Tânc, Siminic - Riviş, Danci, Doană, Sandu, Poparadu - Cojocnean

Primul gol al partidei a fost marcat de Ganea in minutul 20, acesta finalizand o pasa venita de la Artiom Karamyan. Desi s-a marcat o singura data pe parcursul primei reprize, acest fapt s-a datorat paradelor lui Pantilimon, care a scos o pleiada de suturi spre poarta sa - imbucurator!
In repriza a doua, "oaspetii" par a fi obosit, astfel ca alb-violetii isi majoreaza avantajul in mod considerabil. Intai Bucur inscrie in minutul 66, dupa o centrare a lui Milhazes; apoi Arman Karamyan ridica scorul la 3:0 printr-o actiune individuala; resitenii reduc din handicap in umra unei erori a lui Badoi, care in incercarea de a-l deposeda pe Patras introduce mingea in proprie poarta; iar finalmente acelasi Badoi isi repara oarecum greseala, oferind o pasa de gol lui Bucur, care nu rateaza.

As vrea sa pot spune mai multe despre jucatori, dar nefiind prin patrie, imi este imposibil. Daca cineva doreste sa faca anumite remarci, este bine-venit sa posteze un comentariu!

Din ce pot deduce, rezultatul de astazi putea fi unul mult mai mare, daca Panti nu reusea sa se evidentieze. De cealalta parte insa, fotbalistii resiteni au dat o replica slaba, chiar foarte slaba, avand o singura ocazie, si aceea ratata (un unu la unu al lui Cojocnean), desi - cel putin teoretic - au avut un lot compus din cei mai bun jucatori tineri ai clubului care inca n-au ajuns la echipa mare. Experienta imi spune insa ca tocmai din cauza acestei "incropeli" prestatia de ansamblu a fost una slabuta, iar orice remarci trebuie facute la nivel individual.

Astept cu nerabdare meciul de sambata, in speranta ca alb-violetii vor evolua convingator si impotriva unor adversari mai puternici!

24 noiembrie 2007

Deja vu: Infrangere Poli II, victorie Resita

Odata cu preconizarea faptului ca de sezonul viitor echipele satelit vor fi desfiintate, se pare ca s-a pierdut si ultimul dram de motivatie a echipei secunde. Poli II a pierdut cu 0-2 acasa, in compania celor de la FCM Targoviste - adica niste suferinzi ca ai nostri - in ciuda faptului ca a fost ajutata de un numar decent de jucatori de la echipa intai.

Pe de alta parte, Resita pare sa se fi trezit, tocmai la final de tur. Dupa victoria categorica impotriva Corvinului de miercuri, a urmat aceasta victorie complet surprinzatoare in fata celor de la Ramnicu Valcea, tocmai la valceni acasa. Scorul final de 5-2 a fost chiar mai surprinzator decat victoria in sine. Golurile resitenilor au fos marcate de Axente, Mera, Dochita, Siminic si Popovici.

Ramane de vazut ce se va intampla in aceasta iarna cu Resita. Un numar de jucatori (Axente, Scutaru) par interesanti pentru Poli (1), dar daca se mai spera la promovare (improbabila in acest moment, dar cine stie?) inseamna ca mai degraba ar pleca mai multi jucatori inspre Valea Domanului (de fapt stadionul Calor, daca nu se termina actiunile de renovare/modernizare in VD). Om vedea, dar cu siguranta va fi interesant.

21 noiembrie 2007

Infrangere Poli II, victorie Resita

In etapa intermediara de astazi, Poli II a pierdut in deplasare tocmai la o contracandidata, Ariesu Turda, cu scorul de 3:1. Alb violetii au jucat bine pana spre jumatatea reprizei secunde si au deschis scorul chiar prin Cojocnean (dupa toate aparentele) in minutul 61. Au fost insa rapid egalat si au cedat pe final. Considerand insa lotul deplasat la Turda, impanzit de debutanti, rezultatul este unul normal - daca nu aproape unul bun. Ramane ca - in cazul in care se intentioneaza asta - cei din conducere sa aduca vreo patru jucatori tineri si cu macar ceva experienta la nivelul acesta la iarna, pentru ca echipa sa poata lupta macar pentru salvarea de la retrogradare. In demiterea lui Rotariu oricum nu mai cred.

Pe de alta parte, FCM Resita a invins categoric Corvinul Hunedoara, echipa la egalitate de puncte cu Poli II. Resitenii au castigat cu 5-0, prin golurile lui Dochita, Axente, Tanc si dubla lui Popovici. E imbucurator ca tanarul mijlocas imprumutat la Resita, Popovici, a facut un meci bun, mai ales ca in acest sezon nu pare sa-si fi intrat in ritm. Personal cred ca este unul dintre cei mai talentati tineri ai Politehnicii si ar putea ajunge chiar pana la nivelul lui Torje. La fel de imbucuratoare este forma aratata de Axente in acest sezon, el confirmand astfel bunele performante din returul trecut. Poate ar fi o idee sa fie adus mai aproape de echipa mare a alb-violetilor, mai ales considerand necesitatea unui atacant de rezerva, chiar si odata cu revenirea lui Ganea.

24 octombrie 2007

Egalul victoriei

Dat fiind ca mi-au oferit sansa sa le dedic un titlu pe masura performantei, am zis sa o si fac. Poli II a obtinut un egal la zero in deplasare, cu FC Bihor, intr-o partida din care puteau sa iasa si invingatori, daca e sa dau crezare unui bihorean necajit. E si drept ca echipa a fost sustinuta de sapte jucatori din lotul mare, dar se mai intamplase sa fie asa si rezultatele sa nu se ridice la asteptarile tuturor. Oricum, acest egal trebuie sa fie primul rezultat pozitiv intr-o serie de rezultate pozitive daca e ca Poli II sa iasa din zona retrogradarii.

Vizavi de interpretarile mele de acuma cateva zile, dintr-un nou articol semnat 24h-online reiese alt plan pentru resiteni, anume cel anuntat la debutul campionatului: promovarea in prima liga cu sustinerea Politehnicii. Nu stiu cat de realist este acest plan, dar pe moment pare unul mai bun decat cel pe care l-am dedus eu din acele articole.

Daca tot am mentionat de Resita, sa mai spun ca FCM-ul a castigat cu 2-1 in fata codasei seriei, Caracal, prin dubla lui Axente, care astfel a ajuns la sase goluri marcate in aceasta stagiune - de nu ma insel. Ar fi deosebit de bine ca galateanul nostru alb-violet (momentan ros-negru) sa confirme si sa ajunga la prima echipa. Talent avea destul cand l-am vazut ultima oara, numai ca era - ca multi jucatori la varsta lui - cam egoist cu mingea la picior. Sper ca si altii din fosta garnitura a lui Poli II sa confirme la Resita si cand spun asta ma gandesc in primul rand la Scutaru, Mera si Popovici. Si, de ce nu, sa dea dovada de valoare si o parte din jucatorii cumparati de acolo, in frunte cu talentul numarul unu (din informatiile mele), Vali Popescu.

22 septembrie 2007

Poli II - FCM Resita 1:4 (1:0)

O noua etapa, o noua umilinta pentru Poli II. De aceasta data insa una trista.

Partida dintre cei ce au fost anul trecut echipa secunda a clubului si cei ce sunt anul acesta a avut o prima repriza anosta, chiar groaznic de anosta. Resita s-a intalnit cu vreo trei sanse de gol, intai Plopeanu aparand un sut din careu, apoi resitenii scapand pe contra-atac 3 contra portarului, dar Dochita nici n-a tras, nici n-a pasat si Popovici n-a mai reusit sa ajunga la minge, iar a treia ocazie a reprezentat-o lovitura de cap a lui Mera (de nu ma insel), care a trecut insa pe langa. Contrar cursului jocului, alb-violetii mici au reusit sa deschida scorul pe finalul reprizei, cand proaspat intratul Cosoveanu (in locul accidentatului Ilici) a pasat bine pentru Popa si acesta a marcat. Putea fi chiar 2-0 inainte de pauza, daca Zimmermann nu scotea sutul lui Patras din lovitura libera.

A urmat insa repriza a doua in care din nou Poli II a clacat lamentabil (oarecum de inteles, considerand varsta protagonistilor). Totul a plecat de la eroarea lui Plopeanu (nesigur pe tot parcursul meciului) fostul jucator al celor del a Inter Gaz sarind la o minge pe care nu a reusit s-o devieze ca lumea, si aceasta a ajuns la Axente, care a marcat fara probleme cu capul. Putea fi imediat 1-2, daca Dochita nu rata singur cu Plopeanu, atacantul resitean aratandu-si din nou limitele - sau daca resitenii profitau de o alta iesire pe sub minge a portarului polist. Parea ca jocul va fi mai atractiv in mitanul secund, caci si Poli II a incercat sa miste in atac, dar accidentarea lui Luchin a pecetluit soarta partidei. Cat acesta era pe margine si primea ingrijiri medicale, resitenii au scapat pe centru si Doana l-a executat fara probleme pe Plopeanu. La doar cateva minute dupa acest gol, nou intratul Gavriluta (inlocuitorul lui Luchin) a pasat inapoi cu capul mult prea incet, Axente a interceptat si a fost faultat de junele fundas timisorean in careu. Desi Gavriluta a scapat doar cu un galben, Axente a transformat si scorul devenea unul de nerecuperat. Poli II ar fi putut totusi sa inscrie, fie daca Zaluschi suta la faza in care a centrat, fie daca centrarea in cauza era trimisa in plasa de Popa si nu (cu ferocitatea unui leu) in bara. Pe final, Plopeanu a mai intervenit la un sut de la distanta, inainte de a fi invins de Cojocaru, scapat singur dupa eroarea lui Daminuta (folosit fundas central in lipsa lui Obersterescu).

Ziceam ca umilinta este trista nu doar pentru ca Poli II a ajuns la coada clasamentului. Cu toate ca isi merita reprosurile, nu se poate sa nu ti se faca mila de Rotariu, considerand ce jucatori are la dispozitie. Ramane sa speram ca cele doua talente de la Otopeni vor intari considerabil echipa si ca pe langa ei se va dispune de mai multi jucatori de la lotul mare.
Umilinta e trista pentru ca si Resita a aratat foarte putin. In prima repriza, cand doar 2 jucatori non-ex-poli doisti (Doana si Bors) au fost pe teren, echipa n-a aratat absolut nimic. Odata cu schimbarea lui Popovici si a lui Rivis (primul complet inexistent, din pacate) cu Cojocaru si V. Popescu (de fapt, tot doi jucatori care tin de Poli) Resita a devenit mai periculoasa, dar nu cred ca ar fi reusit prea multe, daca nu primea atatea si atatea cadouri de la Poli II. Nu vad cum ar putea FCMR-ul sa termine mai sus de jumatatea clasamentului.

Niste note: Plopeanu (4,5) - Ilici (5,5), Daminuta (5), Luchin (6), Petrus (5,5) - Patras (5,5), Zaluschi (6), Danci (5,5), Buda (5,5), Ganea (5) - Popa (6) si pe parcurs au intrat Cosoveanu (5,5) - la randu-i schimbat de Raicu (5) - si Gavriluta (4).

15 septembrie 2007

Drobeta Turnu Severin - Poli II 3:0 (1:0)

O noua infrangere a celor de la Poli II, chiar daca mai putin spectaculoasa decat cea de la Deva, in urma unei partide de la care nici nu puteam avea vreo pretentie, daca e sa judecam dupa sansele de gol avute. Nu vad ce comentarii ar fi de facut.

Si FCM Resita a pierdut acasa, 1-2 cu Minerul Lupeni, golul resitenilor fiind marcat de Axente din penalty, pe final de meci. Aparent mai e mult de lucru si aici, dar si asa acest rezultat ma dezoleaza mai mult decat cel "obtinut" de Poli II, date fiind ambitiile declarate inaintea startului de sezon, precum si jucatorii trimisi sa evolueze la Resita.

In alta ordine de idei, Florin Sandu de la Otopeni pare sa fi semnat cu Poli si va fi o intarire bine-venita pentru echipa a doua, cel putin pana recupereaza restantele din pregatirea de vara - care a lipsit cu desavarsire. Mai este posibila si venirea lui Sebastian Cojocnean tot de la Otopeni, dar momentan situatia sa este inca neclara. Sa speram numai la bine.
Google+