21 iunie 2017

Profil: Valentin Crețu

Pentru mine este cel mai curios transfer de până acum, fiindcă creează tot felul de ipoteze care se pot discuta la o bere. Crețu, sosit tot pe filiera Gaz Metan, e fundaș dreapta de meserie, un jucător plimbat de-a lungul carierei, care a găsit însă în acest an stabilitatea de care avea nevoie pentru a contabiliza peste 3000 minute în Liga 1.

Zic că este un transfer interesant fiindcă avem și noi pe post un om solid, constant, în persoana lui Străuț, precum și doi tineri foarte talentați în Denis Haruț și Radu Motreanu - ultimul printre cei mai folosiți jucători la ASU în acest sezon. Deși ar crea cu siguranță concurență pe post să avem doi jucători precum Crețu și Străuț, i-ar scoate complet din schemă pe cei tineri, asta după ce Haruț a arătat deja, în puținele minute jucate, că cel puțin la nivel de rezervă este o opțiune. Dacă e o situație care se poate gestiona în ceea ce îi privește pe Haruț și pe Motreanu, a se înțelege o variantă în care ambii merg la liga a II-a să mai adune experiență, atunci Crețu poate acoperi ulterior tranziția în cazul unei plecări a lui Străuț, care și așa este puțin mai în vârstă. Varianta contractului semnat de fostul medieșan, pe un an cu opțiune de prelungire, lasă de înțeles că ar putea să se întâmple așa.

Personal, dacă e să rămână Crețu și Străuț, aș vrea să văd aceste șase luni de fotbal ca pe a) o perioadă de stabilizare a lotului b) o fază de construire a unei echipe de mijlocul clasamentului (măcar), fără teama retrogradării. Reușind acestea, avem deodată un mediu mai proprice promovării tinerilor și putem deja de la iarnă să ne pregătim cu unul dintre Haruț sau Motreanu. Cumva m-ar mira ca Popa să-i dea drumul lui Haruț, în care a părut că are încredere.

Data nașterii: 02.01.1989
Locul nașterii: Buzău
Inălțime: 176 cm
Greutate: 70 kg
Poziție: Fundaș dreapta

Sursa: www.gaz-metan-medias.ro

SezonClubŢarăLigăMJGM
2016-17Gaz Metan MediașROA360
2015-16Cottbus IIDEE30
2015-16Cottbus DEC120
2015-16Gaz Metan MediașROB60
2014-15Gaz Metan MediașROA260
2013-14Concordia Chiajna IIROC--
2013-14Concordia ChiajnaROB161
2012-13Săgeata NăvodariROB00
2012-13BeroeBGA00
2012-13Concordia ChiajnaROA140
2011-12Rapid BucureștiROA110
2010-11Concordia ChiajnaROB230
2009-10Concordia ChiajnaROB190
2009-10Gloria BuzăuROB10
2008-09Olimpia Rm. SăratROC--
2008-09Gloria BuzăuROB20
2007-08Olimpia Rm. SăratROC--
2006-07Gloria BuzăuROB--
Total:1691
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; BG= Bulgaria; DE = Germania; RO= România; împrumutat
Sursa: Football Manager 2017, soccerway.com

Niciun comentariu :

Google+