13 decembrie 2016

CR: CS Afumați - Poli 0:3 (0:1)

Uneori mai câștigi și așa, jucând neconvingător. Poate dintre toate semnele unei echipe mature, acesta este printre cele mai importante. Deși în inferioritate numerică din minutul 43, când Artean a văzut al doilea galben, Poli a ținut de scor, a scăpat cu fața curată la câteva momente nu tocmai plăcute pentru poarta noastră, și a tranșat jocul în ultimul sfert de oră. Golurile marcate de Drăghici, Vădrariu și Llorente ne-au calificat, așadar, în următoarea fază a competiției.

Nici nu m-am așezat confortabil la televizor, că Poli a deschis scorul. Era doar minutul 3 când Drăghici a recepționat mingea dintr-o tușă executată de Șeroni, i-a dat-o lui Cârstocea, acesta a pătruns combativ în careu și a centrat în fața porții la același Drăghici, care a marcat din câțiva metri. Deși am rămas sus imediat după gol, încet, încet gazdele au început să-și arate colții. Prima șansă le-a parvenit în minutul 10, la o fază plecată din eroarea lui Scutaru, continuată cu eroarea lui Llorente, ca într-un final Scutaru să devieze de puțin în corner mingea șutată de fostul nostru jucător, Adrian Popa. A părut o întâmplare, dar la nici cinci minute a fost rândul lui Bocșan să piardă balonul la treizeci de metri, cei din Afumați au ajuns în careu, primul șut a fost blocat, iar la al doilea de abia, de abia ce a putut Curileac să respingă mingea pe lângă bară. Asaltul - și nici măcar nu exagerez prea tare - a continuat, iar gazdele au fost din nou aproape în minutele 20 și 22, întâi la un șut pe lângă vinclu al lui Olariu și apoi la o minge deosebit de frumoasă trimisă de Popa spre colțul lung, minimal deviată în corner. Am tremurat și în minutul 27, la capătul unei alte incursiuni pe flancul nostru stâng, unde Șeroni era cam singur, cu mingea trecând prin fața porții, fără ca vreun adversar să ajungă la ea în timp util. În tot acest răstimp, noi am avut doar un șut peste, din voleu, al lui Cârstocea (minutul 14), ca tot mijlocașul central să fie la capătul unei centrări venite de la Doman, doar că finalizarea cu capul a trecut pe lângă (minutul 32). După trecerea primei jumătăți de oră, jocul s-a liniștit și lucrurile păreau să fi revenit într-o stare mai agreabilă nouă. Cu Popovici în dreapta și Doman predispus la călcâie, ne-a fost greu să construim sau chiar să ieșim bine pe contre. Colac peste pupăză, în minutul 42 Artean a văzut al doilea galben pentru o intrare nesăbuită din spate, asta după ce pe primul îl primise cu maximă ușurință. Rămași în zece, perspectivele pentru repriza secundă nu erau grozave.

Culmea, n-a fost să fie prea grav. Gazdele au părut ostenite după efortul depus în prima parte a jocului, iar așezarea noastră defensivă a curmat majoritatea fazelor de atac la ultima pasă. Ocazii, practic, nu au existat, doar șutul din unghi al lui Popa, în minutul 60, fiind notabil, dar Curileac a respins. Numai ce intraseră Vădrariu și Poparadu, care au consolidat serios apărarea, astfel că cei de la Afumați au alergat cam în gol. Deși n-am avut nicio zvâcnire ofensivă o lungă perioadă de timp, la prima șansă am reușit să ne și desprindem: minutul 75, Poparadu a ridicat o minge peste apărarea adversă către Vădrariu, acesta a ciupit balonul din fața portarului și a trimis cu latul în poarta goală. Meciul era aproape tranșat, dar gazdele au încercat parcă mai mult în minutele următoare, destule mingi traversând careul nostru. Nici în aceste momente de joc, nici la destulele faze fixe de care au beneficiat, clubul de liga secundă n-a reușit să-și depășească condiția, în vreme ce noi am arătat ușor revigorați după intrarea lui Vraciu, pe final. Fostul golgheter al Bacăului a fost la sorgintea golului trei, când a obținut un corner la capătul unei curse în flancul drept, în minutul 90. Cârstocea a executat, Scutaru a trimis în bară, mingea i-a revenit lui Bocșan, a cărui șut a fost respins, dar la capătul degajării neconvingătoare a gazdelor s-a aflat Llorente, spaniolul reușind o execuție deosebită din prima, șutul cu exteriorul din marginea careului găsind plasa porții adverse! Ultima șansă pentru golul de onoare i-a aparținut la cam ultima fază a meciului lui Patriche, cadorisit cu mult timp în careul nostru, însă Curileac a rămas alert și a reușit să respingă șutul fostului jucător al Sportului Studențesc. Fluier final, calificare în sferturi.

Nu știu precis care a fost problema astăzi. Jocul nesigur al apărării ne-a destabilizat în prima parte, cu Bocșan, în special, vulnerabil. Doar că și inabilitatea de a ține de minge a contribuit la acel haos, dovedindu-se că titularizările lui Doman, cât mai ales Popovici, n-au fost inspirate. Drăghici, deși a înscris, s-a chinutit să stea în poziții regulamentare, meciul fiind destul de gri pentru el. Din fericire se pare că Artean va putea evolua sâmbătă, în condițiile în care și așa ne lipsesc Croitoru și Llorente, dar asta nu scuză eliminarea de astăzi, care a periclitat serios calificarea. Genul acesta de erori, alături de cea de la Cluj, ne aduc aminte că deși a progresat mult, Artean mai are de lucru până să capete fiabilitatea care te ține în Liga 1.
Pe partea pozitivă aș remarca înlocuirile oportune, precum și prestația lui Curileac, foarte important în câteva momente cheie. Deși au mai avut scăpări, Șeroni și Scutaru au dres-o bine în repriza secundă, mai ales odată ce Vădrariu și Poparadu au apărut la susținere. Și omul meciului, probabil, Cârstocea, care pe lângă driblingul a la Messi de la primul gol, cornerul executat pentru al treilea, a fugit mult în zona centrală, jucându-și rolul în a acoperi deficitul numeric.

În altă ordine de idei, Ionuț Popa, deși abil din destule puncte de vedere, se dovedește a nu fi antrenorul care să promoveze tineri în echipă. În anumite circumstanțe e de înțeles, însă este imperativ să decongestionăm puțin lotul de jucători care au o vârstă, nu sunt titulari și nu aduc nimic cert echipei prin jocul lor. Atunci doar nu va mai fi necesar să ții, din obligație, anumiți jucători pe foaie sau chiar pe teren, în dauna unor tineri cu care clubul să poată respira în anii următori.

Sâmbătă, cu Steaua, trebuie să jucăm cu mai mult curaj decât în tur, fiindcă e o pâine de mâncat. Dar, sincer, mai important cred că e meciul cu Târgu Mureș, programat marți, în prima manșă a semifinalei Cupei Ligii.

Bravo Poli!

Poli: Curileac (6,5) - Străuț (5,5), Scutaru (6), Bocșan (5), Șeroni (6) - Artean (4) - Popovici (4,5), Cârstocea (6,5), Llorente (6), Doman (5) - Drăghici (6)

Schimbări:

Vădrariu (6) pentru Doman (min 51)
Poparadu (6) pentru Drăghici (min 58)
Vraciu pentru Popovici (min 80)

2 comentarii :

Anonim spunea...

Mare noroc cu Seroni si Carstocea . Cam toti ceilalti poate exceptand pe Curileac erau cu gandurile plecate. Am fost la un pas de dezastru.Noroc,noroc dar cat va tine ?

Stefan Carpanu spunea...

Mai 180 minute si dupa aia poate sa-si ia o pauza.

Google+