19 iulie 2016

Retrospectiva săptămânii #28

Încerc să fiu pragmatic, dar mi-e imposibil de greu să nu simt cum moare câte o bucățică din mine de fiecare dată când jucăm un amical nou și văd primul unsprezece.

Am strâns tare din dinți când l-am regăsit pe Cânu acolo la începutul pregătirilor, și chiar dacă pare riscant să joci cu doi fundași centrali cu multă atitudine, nu țin să discriminez doar pe baza vârstei. Da, tinerii în primul unsprezece sunt mișto, dar ai nevoie de alte calități ca să ajungi acolo, nu doar să fii mai tânăr ca alternativa pe post. Adică: ce mi-e Cânu, ce mi-e Bocșan, niciunul nu e un jucător complet, iar la câte rezerve avem în zona centrală, sigur își vor avea șansele. Poate chiar și Fridrich, care e folosit drept jolly-joker, fie în centru, fie pe stânga, va prinde niște meciuri, chiar și în prima ligă.

Nu mi-a fost ușor să accept în adâncul sufletului meu că toți cei considerați sub nivelul L1 în iarna lui 2016 s-au întors să fie titulari acum. Deși au calitățile lor, Poparadu, Popovici, Neagu și Artean n-au plecat de buni. Problema iernii nici măcar n-a fost că au plecat, eram în asentimentul lui Stanciu/Florin Marin că ar fi mai bine pentru toată lumea să se facă o asemenea mutare. Problema a fost că înlocuitorii lor s-au dovedit pariuri riscante care n-au dat randament, în loc să fie ținuți ca rezerve câțiva dintre jucătorii tineri care au intrat în circuitul echipei în ultima etapă.
Dar pot să accept că, în condițiile de incertitudine generală și din nevoia de a închega rapid un unsprezece, e avantajos să aduci jucători care se cunosc.

Situația a devenit exasperantă doar în ultimele săptămâni, culminând cu unsprezecele pe care l-am folosit în meciul de ieri, de la Szeged (0-0):

Straton (min. 75, Curileac) – Belu (min. 57, Străuț), Cânu (min. 52, Fridrich), Șeroni, Neagu – Artean – Bărbuț (min. 70, Mailat), Croitoru (min. 75, Bîrnoi), Vădrariu, Doman (min. 73, Poparadu / min. 78, Vraciu)- Vraciu (min. 65, Velcotă)

Sau cu Sebiș (2-0):

Straton (min. 46, Curileac) – Bocşan, Cânu, Şeroni, Neagu (min. 50, Fridrich) – Bărbuț (Sîntean), Croitoru (Bârnoi), Artean (Livan), Doman (Velcotă), Vădrariu (min. 60, Poparadu) – Drăghici (min. 46, Vraciu)

Sau cu Luceafărul (0-0):

Curileac (min. 46, Straton) – Sorescu, Cânu (min. 80, Bocșan), Șeroni, Neagu – Artean – Vraciu (min. 30, Ignea), Croitoru (min. 75, Poparadu), Vădrariu (min. 80, Fridrich), Doman – Drăghici (min. 74, Vraciu)

După revenirea lui Bărbuț, pare să se confirme și întoarcerea lui Belu (plus soluția de rezervă Bogdan Străuț). Și ce se întâmplă instantaneu? Îi scot din echipă pe Sorescu sau pe Mailat (e drept, Mailat a fost și plecat în probe prin Germania recent). De fapt, și Sorescu are o problemă, căci a căzut în dizgrație după ce acesta/impresarul acestuia a contestat contractul semnat recent cu clubul. Miculaș grăiește că dreptatea-i clară în acest caz, am luat cei mai tari avocați, și nu mai pierdem alți jucători pe "chichițe" contractuale. N-am cuvinte.

Uneori am impresia că nu înțeleg nimic despre fotbal. Cânu, Bărbuț și Belu sunt toți trei în topul nostru al celor mai slabi jucători de sezonul trecut. Ultimii doi, gata să plece în această vară, n-au putut să-și găsească echipe - primul, pe o sumă de 100k Eur, al doilea chiar pe liber (deși mai așteaptă ceva de prin Italia). Dar noi nu doar că îi reprimim cu brațele deschise, îi și aruncăm în primul unsprezece.

Adevărul e că și făcând abstracție de la sus-numiții, ne va fi tare greu cu acest unsprezece în L1, dacă ajungem acolo. Deși aveam impresia că dispunem de un atac relativ capabil, am dat puține goluri în ultimele partide. Linia de mijloc a rămas în Doman - Bărbuț - Croitoru - Artean - Vădrariu, cu Vraciu în atac, asta după ce Ignea s-a accidentat grav și va lipsi mult și bine, iar Popovici, Drăghici și Elek au și ei probleme medicale. E drept că nici n-am prea luat, dar s-a văzut ce zmei am fost în L2 acum două sezoane, și ce diferență face calibrul adversarului când vorbim de presiunea la care este supusă apărarea.

Între timp, Robu trasează condițiile unei colaborări/preluări care tot nu se mai confirmă (în așteptarea deciziei LPF, presupun) și licitația pentru stadion vine, vine, dar identitatea unui posibil chiriaș e o nebuloasă. Ah, și la nivelul echipei secunde, am văzut că mai mulți jucători, printre care Golda, Codrean, Pop și Popan, s-au prezentat la reunirea Ripensiei. De văzut care dintre ei va rămâne să joace în L3, respectiv chiar unde va juca și echipa noastră secundă.

Nivelul de deja vu în tot ce se întâmplă este sinistru. Din păcate, este și normal, căci aspectele administrative au rămas neadresate, iar cele sportive au mereu tendințe ciudate la noi. Până la mai departe, miecuri de la 16.30, pe Dan Păltinișanu, un meci de moral cu Progresul Gătaia.

P.S. Te uiți la jucătorii folosiți cu Szeged, la care pui accidentații care lipsesc, mai adaugi doi sau trei care vin dacă intrăm în L1, și tragi linia sperând să mai rămână măcar Mailat în primii optsprezece. O echipă slabă, în care toată miza e pusă pe niște rezultate minune care să aducă un suporter, doi lângă club. Aștept să-mi infirme Popa scepticismul, în timp ce unii vorbesc (inepții) despre cum ținta e să avem exclusiv jucători români la echipă. 

Niciun comentariu :

Google+