4 iunie 2016

CR U17: Poli - Concordia Chiajna 3:2 (1:0)

Meciuri la foc continuu în această zi, căci imediat după partida echipei secunde ne-am mutat, cu mic cu mare, pe Dan Păltinișanu. Aici se desfășurau optimile Cupei României U17 Elită, în care Poli, clasată pe locul șapte în seria de vest, a întâlnit Chiajna, ocupanta locului trei din seria de est. Cu destui jucători care au evoluat la Poli II în acest retur, dar fără Sîntean, accidentat, echipa noastră a reușit să se impună într-o dispută, de altfel, echilibrată, grație reușitelor semnate de Haruț, Ochea și Andreici.

Scorul a fost deschis în minutul 16, când Haruț a transformat penalty-ul obținut de Popan. După o intervenție importantă a portarului Contra, am fi putut să ne desprindem prin Popan/Ochea, care n-au reușit însă să profite de spații din apărarea oaspeților. Mai mult, în minutul 31 un șut expediat de la 22m a ras bara porții adverse, însă tabela a rămas neschimbată până la pauză. Am reușit totuși golul doi la opt minute de la reluare, când Pop a recuperat sus, l-a lansat perfect pe Ochea și acesta, cu un fundaș în cârcă, a reușit să șuteze la firul ierbii pe lângă portar. O nouă intervenție a lui Contra ne-a salvat de gol în minutul 51, când portarul nostru a reușit chiar să prindă un șut puternic din interiorul careului, în poziție de unu la unu. N-a mai fost nimic de făcut în minutul 67, la o fază în care tatonarea largă în preajma careului a oferit timp și spațiu unui jucător advers, acesta plasând mingea pe jos în colțul drept al porții noastre. Părea că vom tremura, dar am rămas ageri pe contră, iar în minutul 71 Popan scapă spre poartă, apoi ține de minge în afara careului, înainte de a-l deschide pe Andreici, care finalizează asemenea lui Ochea (dacă nu cumva tot Ochea a marcat, așa cum apare pe site-ul oficial) și ne dă aer. Chiar în minutele de prelungire, după ce irosisem o șansă de patru contra unu, oaspeții au mai punctat o dată, din interiorul careului, deci golul trei s-a dovedit a fi golul decisiv pentru calificarea în sferturile Cupei.

O victorie muncită, în fața unui adversar capabil, așadar. Sub privirile echipei secunde, precum și a fostului coleg Vlad Dragomir, viteza noastră de atac s-a dovedit decisivă, cu Popan în formă bună. Sferturile de finală se vor disputa pe data de 8 iunie, deci miercuri, iar Poli va întâlni Pandurii Târgu Jiu. Locația rămâne să fie stabilită prin tragere la sorți luni dimineață.

Bravo Poli!

Un unsprezece aproximativ, cu scuzele de rigoare:

Poli : Contra - Ciurescu, Cochințu, Podină, Costinaș - Haruț, Pop, Andreici, Popan - Ochea, Sîrbu

Schimbări:

Strein pentru Sîrbu (min 63)
Corjescu pentru Ciurescu (min 69)
Iseini pentru Ochea (min 76)
Belu pentru Costinaș (min 79)
Sevici pentru Popan (min 80+2)

Niciun comentariu :

Google+