15 decembrie 2015

CR: Poli - ASA Târgu Mureș 6:7 d.p. (1:1, 1:0)

Astăzi s-a încununat toată seria de partide pe care le-am scăpat din mână, cu aproape 3 ore cum nu se poate mai agonizante. 3 ore după care am ratat și ultima șansă de a face ceva notabil în acest sezon. 3 ore de efort pentru nimic. 3 ore ce ne-au arătat încă o dată că batem pasul pe loc, nu doar ca jocul echipei, ci și ca mentalitate și strategie pe termen lung.

Meciul începuse atât de bine, cu ocazii încă din primele minute și cu un gol venit devreme, în minutul 24, după o construcție frumoasă, încheiată cu cea mai bună fază personală a lui Elek, care s-a strecurat printre fundași și a înscris cu sânge rece pe lângă Stănciou. A venit și penalty-ul din minutul 37, care, deși devreme, la cum decurgeau lucrurile pe teren, putea să ne asigure calificarea în semi-finale. Dar cum sezonul acesta n-am știut să ne prindem de aproape niciuna din oportunitățile ivite, Hernandez a tras plasat dar slab, permițându-i lui Stănciou să respingă.

Mijlocul a mers bine, a recuperat multe mingi, a păstrat posesia și a construit util. Repriza a doua însă ne-a arătat suferinzi chiar de la început, mureșenii preluând de pe atunci inițiativa și având mai multe ocazii periculoase. Dan Popescu, în special, a avut mari probleme și a fost adesea depășit. Din această cauză am și oferit prea multe lovituri libere, finalizate cu centrări periculoase. Am reacționat prin contraatacuri în viteză, dar dacă la început urcau mai mulți jucători în sprijin, pe măsură ce timpul trecea, atacanții rămâneau tot mai izolați. Aș spune că din cauza oboselii, dar jucătorii au avut puterea să atace și în prelungiri. Mai degrabă din cauza tacticii precaute instalată după pauză când meciul se echilibrase, dar avantajul rămânea fragil. Totuși, n-au lipsit momentele când am făcut pressing destul de înaintat. A lipsit în schimb clarviziunea în a găsi soluții izbăvitoare, ca să nu mai spun de centrările penibile cu care s-au irosit multiplele fazele fixe obținute. Dar nici nu ne putem plânge că n-am avut ocazii bune. Ne putem plânge în schimb de poziționarea lamentabilă la faza golului egalizator din minutul 80, când erau vreo patru jucători adverși în mijlocul fundașilor și nimeni nu știa pe cine să țină. E drept, nu era o fază fixă, ci un atac prelungit și e dificil pentru o apărare să se sincronizeze să facă marcaj la o masă de oameni în mișcare.

Putem spune că am avut din nou ghinion, căci în prelungiri puteam în 3 rânduri să dăm lovitura, dar Stăncioiu a fost îngerul păzitor al mureșenilor. Dar am avut și noroc când Gonzalez a prins in extremis o minge în careu și mingea ne-a ocolit poarta. Sau când balonul intra în poartă după ce l-a lovit pe Stăncioiu în spate la penalty-ul lui Elek, trimis inițial în transversală. Kirschstein n-a fost nici pe aproape să scoată vreun penalty, dar n-aș zice că din vina lui. Îmi pare rău că Artean a fost ghinionistul penalty-ului ratat, căci tânărul are șut bun și n-a tras rău (mai bine ca Hernandez, oricum) dar eroul Stăncioiu ghicise colțul.

Ce concluzie mai putem trage după acest meci, pe care să nu o fi spus cu altă ocazie? Pe cine să dăm vina? Nu știu, am să-l las pe Florin Marin să judece, dar tare mi-e că va spune ceva legat de șansă. Până la urmă cercul e complet. Când conducerea joacă la noroc, la fel face și echipa. Ceva trebuie schimbat, dar nu niște nume cu alte nume. Trebuie schimbată povestea* pentru că de cea de azi și din numeroasele meciuri precedente ne-a cam ajuns...

Poli: Kirschstein - Belu, Luchin, Scutaru, D. Popescu - Bărbuț, Sarmov, Hernandez, Llorente, Curtean - Elek

Schimbări:
Melinte pentru Luchin (min 64)
Artean pentru Hernandez (min 74)
Ov. Popescu pentru Bărbuț (min 86)

* Nu vorbesc neapărat de Florin Marin, ci de un anumit paragraf din acel articol

Niciun comentariu :

Google+