24 decembrie 2015

Sărbători fericite!

Chiar dacă tradiția polistă de Crăciun pare să aibă ceva de-a face cu agitația și nesiguranța, sper să găsim timpul să ne simțim bine alături de cei dragi!

22 decembrie 2015

O reflecție retrospectivă

Ca de obicei, după o perioadă stearpă și plină de incertitudini, situația din jurul clubului degenerează într-un discurs al dezgustului și al repudierii generalizate. Afară cu mercenarii, reziliați contracte, conducerea e incompetentă, să vină bănățenii, nu avem nimic. Și dacă n-aveți chef de o discuție despre așa ceva acuma, puteți sări direct la capătul articolului să votați într-un sondaj referitor la transferurile făcute în această vară.

Altfel, e ușor să spui că nu avem nimic. Dar aș aprecia că putem vorbi despre cinci probleme a căror implicații se suprapun adeseori:

1. Strategia din această vară 
2. Situația financiară neclară 
3. Accidentările frecvente
4. Lipsurile de calitate
5. Comunicarea cu suporterii

În primul rand, nu avem bani și unde n-ai bani, e greu să legi lucrurile. Cu atât mai mult cu cât în jurul echipei s-a făcut mereu atmosferă pe această temă. Din limitări de buget, ai adus jucători cantitativ în speranța să nimerești ceva bun și astfel s-a diluat lotul. Dacă i-ai adus, trebuie să-i folosești, deci ai mai compromis o dată calitatea, precum ai compromis și șansele tinerilor să prindă echipa. Accidentările au subminat adițional puterea lotului - cauza e fie la faza de selecție, în care caz revenim la discuția financiară, fie curentă, iar atunci problema e tehnic-profesională.

Dar comunicarea, în general, precum și în particular cu suporterii, e poate cel mai mare neajuns de care am dat (din nou) dovadă. Fiindcă o comunicare mai deschisă, cu o singură voce, un front unit însemna totodată o gestionare mai bună a disensiunilor cauzate de problemele financiare. În plus ar fi putut oferi mai multă încredere suporterilor, aparent dispuși să fie persuadați, dacă ne uităm la prezența pe Dan Păltinișanu în partidele de debut. 

Dincolo de problemele din club, trebuie admis că nici suporterii din oraș - sau, la o adică, din țară - nu prea sunt suporteri care să iubească fotbalul. Cauzele pentru care s-a ajuns aici sunt multe, dar ne-am detașat de fotbal mai ales după pârjolul iancu-becalian care a dominat aproape un deceniu mass-media românească. Și, în altă ordine de idei, avem impresia că totul ni se cuvine, că jucătorii nu se ridică niciodată la înălțimile așteptărilor noastre, că își bat joc de noi, etc. Asta nici nu cred că ține de era iancu-becaliană, e ceva mai vechi în cultura noastră sportivă. Răbdarea, în acest sezon, ne-a ținut un tur de mini-campionat, cât am avut medie de 6500 spectatori/meci - chiar și fără meciul cu Steaua, 4500. În celelalte patru partide, media este de 800. Dacă doar rezultatele ar fi dictat prezența la stadion, atunci nu explica de ce după victoria cu Steaua au fost doar 500 spectatori împotriva Iașiului. Ca o explicație alternativă, am analizat corelarea între temperatură și prezență la stadion: iese un "umil" 42% - adicătelea, temperatura explică aproape jumătate din variața de spectatori. Diferența ar rămâne la calibrul adversarului, ziua meciului, forma echipei noastre. E un exercițiu amuzant, nu o analiză serioasă, dar nu pot spune că nu pare să fie o reflecție a realității: suntem dominați de confort. O mică imagine descriptivă:



Problema noastră, și aici includem și măieștrii cronicari, este că nu suntem realiști. Mereu ne așteptăm ca noi să fim mai deștepți decât ceilalți pe o bază mai mică. Nu e imposibil, nu suntem absurzi, dar e statistic improbabil. Clasamentul la final de campionat e aproape mereu strâns legat de bugetul de la începutul campionatului. Dând crezare spuselor celor de la club și unei analize apărute la început de sezon în presă, doar Voluntari și Viitorul aveau bugete mai mici sau aproximativ egale cu al nostru. Dacă Viitorul (la fel ca și ASA, la o adică, cu un buget mai redus) are o bază pe care să construiască, noi am rezugrăvit echipa complet și ne-am trezit pe parcurs că nici pe banii inițiali nu ne mai puteam baza. Faptul că suntem pe locul patru de la coadă și nu pe locul doi de la coadă nici nu e așa de rău - e rău că am fost politici cu obiectivul declarat la început de sezon, că a lipsit o voce unică să vorbească pentru Poli. Stanciu spunea una, Robu alta, despre Bojin ce să mai zicem?

Pe de o parte avem un club care nu oferă mai nimic atractiv spectatorilor: incertitudine financiară, lipsa unui joc spectaculos, lipsa rezultatelor, lipsa unei povești, lipsa unui stadion modern. Dar pe de altă parte, avem senzația că nici suporterii n-ar umple măcar pe jumătate stadionul dacă s-ar suplini o parte din lipsuri. Lucru care s-ar putea întâmpla la primăvară. Prioritară va fi rezolvarea situației financiare, pentru a putea vorbi de orice altceva. Va reveni și Henrique și dacă va fi în forma așteptată ar putea fi acel plus ofensiv care ne-a lipsit pentru a schimba unele ratări la limită în victorii. Se va face și mai cald, așa că vor putea fi condițiile pentru o audiență sporită.

Clubul mai are multe de făcut pentru a putea spune că e profesionist și pentru a-i mulțumi cât de cât pe poliști, dar chiar și așa, în condițiile date, dacă e să fim realiști, situația actuală e conform așteptărilor inițiale. Așadar și noi trebuie sa arătăm mai multă toleranță. Să mergem la fotbal din plăcere, nu pentru gratificare.

P.S. Un exercițiu de exorcizare al nervilor, votați în sondajul de la acest link cum apreciați transferurile făcute la începutul sezonului: click aici

(sondajul nu merge grozav pe Internet Explorer)

Steaua - Poli 3:1 (1:0)

Ultimul meci al anului n-a produs nici o surpriză plăcută pentru noi și s-a încheiat în cele din urmă cu o înfrângere seacă.

Prima repriză am jucat decent și am rezistat destul de bine atacurilor și pressing-ului agresiv al gazdelor. Steliștii și-au arătat intențiile încă din minutul 3, cu un șut din întoarcere al lui Hamroun, chiar pe centrul porții, prins cu încredere de Kirschstein. În acest început noi am părut anemici, la fel ca șutul prins de Belu în minutul 9, la o minge respinsă de apărarea adversă, în urma unei faze fixe. Activ a părut tânărul Bocșan, titular pentru a doua oară în acest sezon. După o apariție în atac, a avut și o intervenție bună în apărare, respingând în corner o minge foarte periculoasă în zona colțului scurt al porții. Dar în minutul 19 s-a văzut lipsa de experiență când l-a pierdut pe Tade la o pasă la întâlnire. Din fericire, francezul a tras puternic, dar în afara spațiului porții. Steliștii s-au prins de slăbiciune, și doar trei minute mai târziu, la o schemă asemănătoare, Bocșan și Melinte nu s-au sincronizat deloc cu atacantul stelist. Dar acesta din urmă se afla în ofsaid, astfel că golul pe care l-a marcat nu a fost valid.

Prima noastră mare ocazie a apărut în minutul 27, dar în urma unei alte faze periculoase în careul nostru. Contraatacul a fost tăios, jucătorii violeți reușind să ducă mingea cu celeritate în atac, Hernandez fiind cu deschiderea bună a lui Goga pe axul central. Elek a pătruns demarcat pe flancul drept, dar eventuala pasă a lui Goga mi s-a părut cam tardivă și cam incomodă. Elek face tot ce poate el și trimite un șut bunicel, dar nu destul cât să-i pună probleme lui Niță.

Și, tipic, când începusem să jucăm bine, trebuia să luăm un gol stupid. Mingea rămâne cu destul noroc la Adi Popa pe partea dreaptă, iar acesta trimite o centrare slabă, care îl lovește pe Sarmov, iar reflexul lui Bocșan este unul ghinionist, mingea fiind deviată exact lângă bară, fără mari șanse pentru Kirschstein.

Evident, nu s-a mai întâmplat nimic notabil până la pauză, ba mai mult, rămânem și fără singurul atacant veritabil - Elek, accidentat - căruia îi ia locul Bărbuț. Cu un atac slăbit, nu aveam prea mari speranțe, dar și acestea sunt năruite repede, la doar trei minute după reluarea meciului, când Stanciu marchează în urma unei faze spectaculoase, pornită de la Tahar căruia Llorente nu i-a putut ține piept. Apoi Stanciu face un un-doi cu Tade, trece pe lângă spaniol, și după un alt un-doi cu Tade, pătrunde pe lângă Melinte și marchează cu un lob peste Kirschstein, ieșit la disperare. Dar dacă reluăm firul acțiunii, vom observa mai multe greșeli individuale. Mai întâi Curtean, deși coborâse bine la întâmpinarea lui Stanciu, pur și simplu se oprește în spatele acestuia, permițându-i să primească pasa. Apoi, Melinte strânge mult prea aproape de Bocșan și lasă astfel culoarul liber pentru pătrunderea atacantului stelist.

Nu că ar mai fi contat prea mult, dar și Goga se vede obligat să părăsească terenul mai devreme, acuzând o accidentare. Restul reprizei s-a desfășurat cam numai la poarta noastră, dar Kirschstein a reușit să mențină scorul o vreme. Întâi a parat șutul puternic al lui Râpă din lateral. Apoi, Hamroun a tras pe lângă după ce l-a deposedat pe un Llorente neatent. O mare ocazie a fost în minutul 69, când la o centrare a lui Râpă, mingea este retrimisă în fața porții, de unde Tade șutează direct în blocajul lui Kirschstein.

Golul a venit însă în minutul 80, când Hamroun primește o pasă lungă din propria jumătate, preia, iar Belu nu pare să-i opună prea mare rezistență, astfel că acesta șutează și înscrie. Dezmorțirea noastră se petrece doar două minute mai târziu, dar oricum prea târziu, chiar de Dan Popescu înscrie un gol de generic, un șut de la vreo 30 de metri direct la vinclu. Meciul se încheie cu o demonstrație de neputință a lui Bărbuț, a cărui sperată redresare se pare că o putem face uitată. Mai întâi a driblat mingea la marginea careului, căutând o posibilitate de șut sau centrare, cu toate că Belu era liber și aștepta șansa unei centrări. În cele din urmă, Bărbuț a ales o pătrundere în unghi închis și un șut-centrare fără speranță. Apoi, după ce primește cadou o minge de la adversar, avansează singur spre poarta adversă, culcă un adversar, dar șutează moale, direct în brațele portarului.

Și aici punem punct unei jumătăți de an caracterizată prin neputință, lipsă de viziune și de inspirație, pe toate palierele clubului, de la echipă la conducere, și care ne lasă în așteptarea unui verdict financiaro-medical: mai poate acest club supraviețui până la capătul sezonului?

Indiferent de problema banilor, echipa trebuia să arate altfel și să producă altfel de rezultate, dar de-a lungul sezonului nu s-a văzut nici un progres, doar câteva răbufniri ocazionale în anumite meciuri. Nu putem da vina mereu pe ghinion și arbitraj, când indiferent de cuplul de fundași și mijlocași, se repetă aceleași greșeli de poziționare. În acest moment pare că valoarea echipei nu doar că nu e peste suma valorilor individuale, ci că e chiar sub.

Poli: Kirschstein (6) - Belu (5), Bocșan (4,5), Melinte (5), D. Popescu (6,5) - Curtean (5), Llorente (4,5), Sarmov (5), Hernandez (5,5) - Goga (5), Elek (5,5)

Schimbări:
Bărbuț (4.5) pentru Elek (min 43)
Popovici (5) pentru Goga (min 54)
Ov. Popescu pentru Sarmov (min 69)

18 decembrie 2015

Interviu: Andrei Sîntean

Andrei Sîntean, fost Mezin, este un jucător despre care s-a vorbit mult în ultimul an. Fiind internațional de U17, multă lume a recunoscut talentul său, talent pe care l-a etalat și anul trecut, când în nouă meciuri pentru Murani (liga a IV-a) a marcat de zece ori. Are o atitudine aparte pe gazon, o combinație între spiritul său de luptător și dragostea sa de minge, hrănind speranțele celor din jur pentru o ascensiune cât mai rapidă. Primul pas, debutul la Poli, a avut deja loc pe finalul meciului de Cupă cu Râmnicu Vâlcea, din toamna acestui an.


Dacă succesul său personal a fost piperat de niște eșecuri la nivel de echipă, în special necalificarea cu U17 la Turul de Elită, asta nu a oprit alte cluburi în a-și exprima interesul pentru el. După o perioadă zbuciumată în această vară, în care s-a zvonit că Liverpool ar fi fost interesați de Sîntean, acesta a ales în final să rămână la Poli, aproape de casă. Ce vede în sine și în fotbalul din jurul său, ne-a povestit după cum urmează.

CV: Locuiești în Teremia Mare? Cum faci să ajungi la antrenamente?

AS: Locuiesc în Timișoara acuma. Când m-am apucat de fotbal, am făcut trei-patru luni naveta de la Teremia și era foarte greu: dura dus-întors vreo două ore. Făceam școală de la opt dimineața până la ora două și aveam antrenament la patru. Imediat cum terminam școala, venea cineva și mă lua, iar după antrenament mergeam înapoi la Teremia Mare, unde mă așteptau temele pe ziua următoare.

CV: Erai Mezin sezonul trecut, acuma ești Sîntean. Care e contextul?

AS: Părinții mei s-au despărțit când am fost mic și mama mea s-a recăsătorit. Am avut de ales între numele tătului vitreg și numele tatălui meu. Era o problemă în special când mai trebuia să fie făcută o procură, să ies din țară, fiindcă eu aveam un nume, mama avea un nume și tatăl meu alt nume.

CV: Acuma în Timișoara stă cineva cu tine?

AS: Da, foarte mult stă tata cu mine. M-am obișnuit aici, sunt deja de cinci-șase ani de zile la Poli. La început a fost însă puțin ciudat – ca prima oară când mergi la un club nou.

CV: Cum a fost să ajungi la Poli?

AS: Jucam la Jimbolia și făceam meciuri bune acolo. De obicei jucam fundaș dreapta, dar a venit o partidă împotriva lui Poli și atunci tata a vorbit cu antrenorul, căruia i-a sugerat să mă încerce mijlocaș central. Am jucat chiar împotriva unui actual coechipier de la echipa secundă și am avut sarcină să nu facă nimic – eu doar ce mă apucasem de fotbal, aveam 13 ani, el deja avea barbă. Dar am făcut un meci bun, fiindcă a reușit doar un gol din penalty, pe care nu el îl obținuse. Și acuma îl tachinez despre asta.

CV: Și cum ai ajuns din mijlocaș central, vârf?

AS: La Poli am venit mijlocaș central. După un antrenament cu domnul Foale, acesta a spus că vrea să rămân la Poli și că vrea "să mă înfieze". Aveam multe defecte atunci și domnul profesor m-a ajutat foarte mult. Îi mulțumesc mereu și de fiecare dată când mă întâlnesc cu el vorbim despre ce mai fac. El a fost cel are a decis că vede în mine un atacant foarte bun.

CV: Ai și început fotbalul puțin târziu, nu?

AS: Aproape de 12 ani. Dar părerea mea e că târziu nu e niciodată, în limite realiste. Sunt multe cazuri în care cineva a început mai târziu și a avut succes. De exemplu, atacantul de la Leicester [n.ed. Jamie Vardy], juca acum trei ani de zile în liga a V-a [n.ed. la Fleetwood Town] și lucra în construcții să poată trăi.

CV: Există destule oportunități în Anglia, chiar dacă nu reușești din prima, să reușești din a doua.

AS: Da, dar din șansele astea, vorbim de una la o mie care confirmă, se întâmplă foarte rar. Nu înseamnă că dacă eu zic acuma că mă pun pe treabă de abia la 18 ani, ajung ca ei.

CV: Care crezi că este șansa ta să ajungi fotbalist de Liga 1?

AS: Ținând cont de nivelul foarte slab de acuma din Liga 1, cu talentul pe care cred eu că mi l-a dăruit Dumnezeu și prin muncă, ajungi foarte ușor în Liga 1 [sic]. Nu trebuie să ai niște calități tehnice deosebite, ci poți să ajungi foarte departe prin muncă.

CV: Dar toată lumea care se apucă de fotbal crede același lucru, că au ceva talentat și că pot să confirme prin muncă, că o să lucreze mai mult ca celălalt.

AS: Sunt șanse foarte mari ca un jucător talentat să ajungă mai puțin fotbalist ca un jucător cu mai puțin talent, dar care lucrează de cinci ori mai mult. Pentru că fotbalul de astăzi se bazează mult pe muncă, pe forță și pe viteză. De exemplu, am văzut vreo două-trei meciuri pe internet ale lui Dănuț Lupu, și am auzit pe cineva spunând că “toți îl vedeau pe Ronaldinho la vremea aceea, dar era unul în Liga 1 care putea să facă lucruri asemănătoare”. Era un jucător foarte bun, când avea mingea la picior – ceau! Dar probabil din neseriozitate...

CV: Domnul Săvoiu a tot repetat cuvântul mentalitate, în discuția pe care am avut-o. Simțea că n-ați reușit să vă mențineți intensitatea pe parcursul unor meciuri.

AS: La juniori este foarte greu să fii constant, asta ține doar de capul tău, de mentalitate. Uneori, cum echipa a doua jucăm la seniori în liga a IV-a, se întâmplă să conduci 2-0 și atunci poate să intervină o relaxare. Suntem născuți în ‘98, ‘99 – copii! În liga a IV-a sunt jucători care au jucat liga a III-a, liga a II-a, au ceva experiență și pot profita de asemenea relaxări. Ghiroda, Dumbrăvița...tot de mentalitate ține, se putea mult mai mult în acele meciuri.

CV: Cum o simți pe teren asta? Că poți mai mult, dar de fapt nu poți mai mult.

AS: Nu e de ajuns să vrea doar unul, trebuie să vrea toată echipa. Dacă poți să joci doar 20 de minute, joci 20 de minute, ai făcut tot ce-ai putut și zici că nu mai poți. Dar dacă ai terminat un meci și simți că mai poți juca încă unul, înseamnă că n-ai dat tot ce-ai putut pe teren.

CV: Aveți o înțelegere între voi, vă simțiți când unul cade sub nivelul la care ar trebui să fie, reușiți să vă impulsionați reciproc?

AS: Da, ne ajutăm foarte mult și în teren, și în vestiar. Ne încurajăm, dacă vedem că un coleg e mai ieșit din mână, încercăm să-i dăm sfaturi, să dea mai simplu până își revine. Probleme de grup nu avem, ne înțelegem foarte bine.

CV: Cu antrenorul puteți vorbi pe tema asta?

AS: Da, domnul profesor ne ajută și el foarte, foarte mult. El este primul care ne încurajează și înainte de fiecare meci ne spune că, fără dar și poate, suntem cea mai bună echipă din serie, dar că trebuie s-o și demonstrăm.

CV: Tu ai avut un program mai aglomerat în acest tur, între juniori, echipa secundă, echipa mare, națională. Simți că ai jucat cât ai vrut la Poli II?

AS: Nu cred că am jucat prea puțin. Cât timp a fost campionatul la echipa a doua, în afara etapei cu Jimbolia, când am fost suspendat, n-am jucat la juniori, doar că am fost plecat, am avut selecții la lotul național, cu Turul de Elită.

CV: La Murani, anul trecut, ai avut o jumătate de sezon excelentă. De ce a mers mai bine acolo, decât la Poli II?

AS: Nu știu. Acolo era tata, care îmi dădea foarte multă încredere, și are 97% din merit pentru unde sunt eu acum. De multe ori nu avea cine să-mi spună că am făcut o greșeală sau alta, tata era singurul care venea, mă corecta. De fapt, nu doar că mă corecta, dar în următoarea zi mergeam pe teren, luam mingea, și îmi explica practic. În următorul meci încercam să elimin acele greșeli, iar el îmi spunea: meciul trecut ai făcut de patru ori asta greșit, acuma ai făcut-o doar o dată.

CV: Poți să abordezi fotbalul gândindu-te constant la a-ți reduce greșelile? N-ar trebui să vină mai degrabă de la sine, făcând alte lucruri bine, de exemplu să te poziționezi în teren altfel.

AS: Orice jucător greșește. Important este ce faci după ce greșești, apropo de mentalitate. Nu e ok să dai din mână și să nu mai alergi. Sau atunci când colegul tău greșește, nu poți să-ți spui că nu mai alergi pentru el. Când tu greșești, trebuie să te ajute colegii și vice-versa.

CV: Crezi că aveți asta acuma la Poli? Nu s-a văzut în meciurile importante.

AS: Eu zic că o avem, dar uneori intervine frica, intervin emoțiile. Asta și din cauza seniorilor – de exemplu la Mașloc, unde jocul a fost foarte dur, e clar că a intervenit un fel de frică. Probabil de asta nu se vede uneori. Dar zic că în returul de campionat o să arătăm mult diferit și eu zic că o să promovăm. Sunt sigur.

CV: În plan personal, zici că-ți place de Torje, Marica de la Națională, respectiv de Cristiano Ronaldo. Ai și un model?

AS: Pentru mine model e Lewandowski. Îmi place foarte mult să caut mingea și poate că uneori fac și greșeala să ies în lateral, ceea ce nu e indicat pentru un atacant. Tot timpul îmi place să fie mingea la mine [râde].

CV: Ai avut câteva eșecuri la limită, la Naționala U17, la juniori B. Ce crezi că lipsește echipelor românești, în general?

AS: Sincer, echipa României U17 era cam cinci clase peste celelalte echipe din grupa de calificare. Doar că ne-am concentrat foarte mult pe meciul cu Ungaria, ne-am pus toată dorința în acel meci, și din lipsa de experiență, precum și din superficialitatea cu care am tratat meciul cu Georgia am eșuat. De ce să mă ascund acuma, toți jucătorii l-am considerat un meci mai ușor. Chiar dacă domnul profesor ne-a avertizat, ne-a arătat imagini, noi ne-am gândit că – Georgia! Și n-a fost așa, au avut o echipă foarte bună. Apoi, în meciul cu Slovacia am reușit să ne remontăm, am condus 1-0. Când s-au arătat prelungirile, crezându-ne deja calificați, a urmat un sentiment de ușurare, și a venit acel gol în ultima fază. Pe deasupra, și Gerogia a egalat tot la ultima fază, în partida paralelă.

CV: Cum treci peste lucrurile astea?

AS: La vârsta noastră e foarte greu. După ce că am trecut prin finală cu Dinamo [n. ed. la juniori C, în 2014], pierdută în ultima fază, a urmat și episodul de la națională. După finala cu Dinamo a durat cam o săptămână jumătate, două săptămâni să-mi treacă – găseam clipuri pe internet, stăteam în fața computerului și începeam să plâng. Și acum mă mai gândesc la eșecul de la lotul național. E ceva de neimaginat să ajungi la Turul de Elită și sunt ferm convins că dacă ajungeam acolo, ne calificam și la Campionatul European, fiindcă avem caractere puternice în echipe.

CV: În aceste condiții, crezi că jucătorii tineri au șanse în Liga 1?

AS: Da, foarte mulți dintre ei. Eu sunt de părere că într-o echipă este nevoie de doi-trei-patru experimentați, și în rest copii care să alerge. Un junior poate să compenseze lipsurile pe care le are prin dorință.

CV: Ce crezi că nu-ți oferă clubul în acest moment, de care ai avea nevoie?

AS: Ar trebui să mi se acorde mai multă încredere, zic eu. Adică mai multe minute. Când antrenorul va decide că sunt pregătit, o să dau tot ce pot, să nu dezamăgesc.

CV: Despre posibila ta plecare de la club...

AS: Prefer să nu vorbesc despre asta.

CV: Să întreb altfel: ești mulțumit că ești aici?

AS: Cât timp sunt la Poli Timișoara, sunt mulțumit. Când va veni o ofertă avantajoasă și pentru mine, și pentru club, probabil n-o să mai rămân.

CV: Eu m-am bucurat când ai rămas. Ca suporter, te simți neplăcut când îți pleacă un tânăr promițător, precum Dragomir. Ai fi vrut mult să-l vezi jucând la Poli.

AS: Da, dar gândește-te că acuma vreau să-l văd și mai mult jucând pentru Arsenal. Una e să joci în Liga 1, alta în Anglia. Îl știu bine, este un prieten apropiat, și dacă se va ține de treabă, va ajunge foarte departe.

CV: Tu ce-ți dorești de la următorii trei ani de zile? La o adică, o să ai 19 ani, tot la începutul carierei o să fii.

AS: Aș vrea să fac cât mai repede pasul să joc la o echipă de seniori.

CV: Chiar împrumut la liga a II-a?

AS: Da, n-aș spune nu. Și, cum am spus, dacă ar fi o ofertă avantajoasă pentru mine și pentru club, să prind un transfer afară. Ăsta e obiectivul numărul unu.

Se întrevede mult curaj și multă încredere în cuvintele lui Sîntean, precum și o lipsă de reverență imanentă tinerilor de vârsta lui. Genul de lipsă la care se strâmbă ușor din nas, dar care îți permite să trăiești fotbalul ca și cum ți-ar aparține.

De asemenea, putem remarca cu ușurință că trăiește și judecă totul la superlativ, de la aprecierea lumii fotbalului până la emoțiile trăite în urma unui eșec. Poate că tocmai succesul carierei lui va consta în găsirea unui echilibru, de a găsi calea de mijloc dintre vis și realitate.

15 decembrie 2015

CR: Poli - ASA Târgu Mureș 6:7 d.p. (1:1, 1:0)

Astăzi s-a încununat toată seria de partide pe care le-am scăpat din mână, cu aproape 3 ore cum nu se poate mai agonizante. 3 ore după care am ratat și ultima șansă de a face ceva notabil în acest sezon. 3 ore de efort pentru nimic. 3 ore ce ne-au arătat încă o dată că batem pasul pe loc, nu doar ca jocul echipei, ci și ca mentalitate și strategie pe termen lung.

Meciul începuse atât de bine, cu ocazii încă din primele minute și cu un gol venit devreme, în minutul 24, după o construcție frumoasă, încheiată cu cea mai bună fază personală a lui Elek, care s-a strecurat printre fundași și a înscris cu sânge rece pe lângă Stănciou. A venit și penalty-ul din minutul 37, care, deși devreme, la cum decurgeau lucrurile pe teren, putea să ne asigure calificarea în semi-finale. Dar cum sezonul acesta n-am știut să ne prindem de aproape niciuna din oportunitățile ivite, Hernandez a tras plasat dar slab, permițându-i lui Stănciou să respingă.

Mijlocul a mers bine, a recuperat multe mingi, a păstrat posesia și a construit util. Repriza a doua însă ne-a arătat suferinzi chiar de la început, mureșenii preluând de pe atunci inițiativa și având mai multe ocazii periculoase. Dan Popescu, în special, a avut mari probleme și a fost adesea depășit. Din această cauză am și oferit prea multe lovituri libere, finalizate cu centrări periculoase. Am reacționat prin contraatacuri în viteză, dar dacă la început urcau mai mulți jucători în sprijin, pe măsură ce timpul trecea, atacanții rămâneau tot mai izolați. Aș spune că din cauza oboselii, dar jucătorii au avut puterea să atace și în prelungiri. Mai degrabă din cauza tacticii precaute instalată după pauză când meciul se echilibrase, dar avantajul rămânea fragil. Totuși, n-au lipsit momentele când am făcut pressing destul de înaintat. A lipsit în schimb clarviziunea în a găsi soluții izbăvitoare, ca să nu mai spun de centrările penibile cu care s-au irosit multiplele fazele fixe obținute. Dar nici nu ne putem plânge că n-am avut ocazii bune. Ne putem plânge în schimb de poziționarea lamentabilă la faza golului egalizator din minutul 80, când erau vreo patru jucători adverși în mijlocul fundașilor și nimeni nu știa pe cine să țină. E drept, nu era o fază fixă, ci un atac prelungit și e dificil pentru o apărare să se sincronizeze să facă marcaj la o masă de oameni în mișcare.

Putem spune că am avut din nou ghinion, căci în prelungiri puteam în 3 rânduri să dăm lovitura, dar Stăncioiu a fost îngerul păzitor al mureșenilor. Dar am avut și noroc când Gonzalez a prins in extremis o minge în careu și mingea ne-a ocolit poarta. Sau când balonul intra în poartă după ce l-a lovit pe Stăncioiu în spate la penalty-ul lui Elek, trimis inițial în transversală. Kirschstein n-a fost nici pe aproape să scoată vreun penalty, dar n-aș zice că din vina lui. Îmi pare rău că Artean a fost ghinionistul penalty-ului ratat, căci tânărul are șut bun și n-a tras rău (mai bine ca Hernandez, oricum) dar eroul Stăncioiu ghicise colțul.

Ce concluzie mai putem trage după acest meci, pe care să nu o fi spus cu altă ocazie? Pe cine să dăm vina? Nu știu, am să-l las pe Florin Marin să judece, dar tare mi-e că va spune ceva legat de șansă. Până la urmă cercul e complet. Când conducerea joacă la noroc, la fel face și echipa. Ceva trebuie schimbat, dar nu niște nume cu alte nume. Trebuie schimbată povestea* pentru că de cea de azi și din numeroasele meciuri precedente ne-a cam ajuns...

Poli: Kirschstein - Belu, Luchin, Scutaru, D. Popescu - Bărbuț, Sarmov, Hernandez, Llorente, Curtean - Elek

Schimbări:
Melinte pentru Luchin (min 64)
Artean pentru Hernandez (min 74)
Ov. Popescu pentru Bărbuț (min 86)

* Nu vorbesc neapărat de Florin Marin, ci de un anumit paragraf din acel articol

11 decembrie 2015

Concordia Chiajna - Poli 2:2 (0:1)

Greu să mai găsești cuvinte pentru a descrie prostia de care dăm dovadă în a gestionat avantajul pe tabelă în câte și mai câte meciuri în acest sezon. Astăzi, egalați de o Concordie care a avut nu mai mult de trei ocazii, în ambele cazuri după acțiuni pornite în flancul nostru drept, suficient pentru a anula golurile marcate de Elek și de Luchin. Problema, dacă ar fi s-o punctăm, este o combinație între labilitatea dovedită pe aceste ultime sferturi de oră în cele mai recente deplasări, și o lipsă de rezerve fizice. Așa rămânem în continuare fără victorie obținută departe de casă în Liga 1 din, precum ni se tot aduce aminte, aprilie 2014.

Prima repriză a fost neobișnuită, prin prisma faptului că trei jucători au părăsit terenul accidentați pe parcurs. Dar până acolo, meciul a început cu gazdele în control, mai ales în primul sfert de oră. Cea mai mare ocazie ne-a aparținut însă nouă: în minutul 12, Llorente îl deschide pe Elek destul de central, acesta înaintează singur spre poartă, șutul său fiind respins cu piciorul de portarul gazdelor, Matache. Replica Concordia vine zece minute mai târziu, la capătul unei acțiuni în flancul nostru drept, Dina sare peste balonul centrat în direcția lui, iar Cristescu reia din prim din centrul careului, fix pe Kirschstein, la post. Cu Zicu aparent incapabil să continue, Croitoru se pregătea să îl înlocuiască, în minutul 28. Schimbarea nu s-a efecutat însă înainte ca Zicu să mai participe la faza care a dus la deschiderea scorului: mingea a ajuns la el, în zona centrală, a fost trimisă mai departe către Javi, care a a dat o pasă filtrantă, de toată frumusețea, pentru Elek, și de această dată vârful nostru a trecut în viteză de portar și a marcat în poarta goală! Gazdelor nu le-a priit de fel această deschidere de scor, jocul lor suferind vizibil. În minutul 34 puteam să ne dublăm avantajul, Belu trimițând cu capul la un corner executat de Curtean, dar Matache a respins providențial. La fel și în minutul 39, imediat după ce Scutaru l-a înlocuit pe Cânu, accidentat, Curtean a trimis o liberă în careu, mingea a fost respinsă de un fundaș advers până la Elek, iar acesta din interiorul careului a tras pe colțul lung, dar și pe lângă. Finalul de repriză a continuat să fie nefast pentru gazde, căci în minutul 45, la o centrare către Sarmov în careul Concordiei, bulgarul a sărit la cap, însă și-a lovit adversarul cu brațul. Mamele, jucătorul afectat de lovitură, a rămas pe gazon cinci minute, până să fie preluat de ambulanță. Ultima fază, la capătul celor opt minute de prelungire, a iscat o văpaie de controversă, Scutaru fiind lovit în braț de o minge trimisă în careul nostru, dar nu poate fi vorba de intenție a fundașului polist.

A doua parte a jocului a fost una fragmentată și, în ciuda fotbalului mai rudimentar arătat, mai piperată cu goluri. Deși nimic n-o arăta, Chiajna ne-a egalat în minutul 55, când Belu a rămas expus în fața a doi adversari în flancul drept, unul dintre aceștia a intrat în careu și a centrat pe colțul lung, unde D. Popescu a ajuns al doilea într-un duel cu tânărul Răducanu, care a împins mingea în poartă. Replica noastră a venit instantaneu, în minutul 58, când finalmente am convertit o fază fixă: centrare solidă a a lui Javi, Luchin scapă de fundașii adverși și înțeapă balonul în plasă. Gazdele n-au arătat ca și cum ar avea energia să mai facă ceva special, singurele ocazii mai cât de cât venind în minutele 63 și 83, iar de ambele ori a intervenit Kirschstein. Din păcate, nici noi n-am mai arătat nicicum în plan ofensiv, cele două schimbări timpurii evidențiind limitele rezervelor fizice de care suferim. Poate că introducerea unui al treilea jucător avea un impact asupra finalului, dar așa, Melinte a intrat imediat după egalarea din minutul 90+1. Atunci, Concordia a pornit-o la un atac pe dreapta și un jucător al gazdelor a înaintat nestingherit treizeci de metri, a trimis o centrare bună pe care Pena a lovit-o cu capul de lângă Luchin, mingea a lovit bara și, așa cum ne e norocul, primul la minge a fost un adversar, care a îndeplinit o formalitate. Ce să mai spui?

Nu-mi mai vine să zic mare lucru. Luchin și Scutaru, care jucaseră bine tot meciul, s-au apărat imprecis la golul egalizator; Elek, pe lângă reușita sa, trebuia să mai marcheze de două ori; Curtean, bun și el vreo șaizeci de minute, s-a pierdut pe final; Javi, esențial la cele două goluri, n-a avut energia să acopere flancul drept la ambele reușite ale adversarilor; în rest, suferință pe flancuri, mingi pierdute în special de Sarmov la mijloc, și mult efort depus de Croitoru, mai puțin la acea ultimă fază când ar fi trebuit să strângă la adversar.

Nu e ca și cum nu vrem, s-a alergat foarte mult, dar n-am scos ce trebuia să scoatem din efortul depus. Și când ar fi contat, nu mai aveam cu ce sau cu cine.

 Poli: Kirschstein (5,5) - Belu (5), Luchin (6), Cânu (5,5), D. Popescu (5) - Llorente (5,5), Sarmov (5) - Curtean (5,5), Zicu, Javi (6,5) - Elek (6)

Schimbări:

Croitoru (5,5) pentru Zicu (min 29)
Scutaru (5,5) pentru Cânu (min 39)
Melinte pentru Javi (min 90+2)

5 decembrie 2015

Poli - Viitorul 1:2 (1:1)

Poli a făcut un nou meci bun împotriva unei echipe din fruntea clasamentului, dar eficacitatea oaspeților le-a adus victoria. Chiar de am primit un gol nedrept în prima repriză, înfrângerea ne-o putem imputa, căci ne-am văzut conduși rapid în repriza secundă și nu am fost în stare să mai creem vreo ocazie periculoasă până la fluierul final.

Totuși, Poli și-a făcut jocul în mare parte din meci, în special în prima repriză când a și avut cele mai mari ocazii. Mijlocul a ținut destul de bine de minge și a avut mai multe recuperări care ne-au dus adesea în faze periculoase de atac. Pasele rapide și deschiderile în lateral au creat principalele ocazii. M-a surprins că în repetate rânduri cei care au pătruns din lateral și-au încercat șutul din colțul careului. Să fi fost vreo indicație de dinainte de meci? Primul care a făcut-o a fost Dan Popescu în minutul 5 (după o frumoasă construcție pe partea stângă), deși ar fi avut mai multe opțiuni de pasă în fața porții. Șutul a fost destul de mult pe lângă poartă, dar a fost o primă ocazie. O fază asemănătoare a avut apoi și Hernandez.

Minutul 20 avea să schimbe fața primei reprize, la una din primele faze de atac ale Viitorului, care până atunci și-a asumat rolul de oaspete și a stat în expectativă. Belu intrase prin alunecare la o centrare și a deviat mingea în brațele lui Kirschstein, dar Hațegan a considerat că a făcut-o cu mâna, în ciuda insistențelor fundașului nostru că mingea l-ar fi lovit în față. Admitem că mai din toate unghiurile (inclusiv cel al arbitrului care era foarte aproape de fază) iluzia optică ar fi indicat un henț și chiar și reluările nu au surprins un stop-cadru elocvent al momentului, dar desfășurarea filmului arată indubitabil că mingea îl lovește în față și nu în mână. Deși nu putem spera în viitorul apropiat la arbitru video, ar fi mai bine dacă în astfel de faze incerte, arbitrii să se abțină de la a da verdicte care pot schimba cursul jocului. Dar, în fine... Cernat execută imparabil, lângă bară.

Ne ia ceva să ne dezmeticim (iar mingile pierdute de Hernandez la mijloc nu ne ajută), astfel că Viitorul mai are câteva incursiuni periculoase prin Tănase. Și pe lângă golul primit nedrept, nici șansa nu ține cu noi în această seară, când Elek încearcă și el șutul din colțul careului, dar deși Buzbuchi era bătut, bara se opune. Era minutul 32 și începeam din nou să stăm mai mult în terenul advers. Insistența ne este răsplătită în cele din urmă cu trei minute înainte de pauză, când lui Curtean îi este așezată o minge în colțul drept al careului advers, dar trimite cel mai slab șut din cele menționate până acum. Norocul face ca Zicu să se afle pe traiectorie, la limita ofsaidului și deviază mingea cu capul în poartă.

Intram la vestiare cu egalitatea și dreptatea restabilite, și ne așteptam la o repriză secundă la fel de bună, mai ales pe seama moralului ascendent grație finalului de repriză. N-a fost să fie, căci oaspeții au intrat mai hotărâți pe teren și au și înscris la doar trei minute după reluare. Nicoliță dădea o pasă foarte bună între Cânu și Luchin, unde Cernat i-a luat fața ultimului și a înscris cu un calm desăvârșit.

Meciul a continuat cam în aceleași coordonate ca în prima repriză. Am rezistat cu brio contraatacurilor Viitorului (precum șutul lui Tănase prins de Kirschstein din minutul 55), dar deși am controlat deplasarea balonului, nu am mai reușit să ne creem ocazii la fel de periculoase. Elek a dispărut complet din joc, iar Zicu începea să dea semne tot mai multe de oboseală. Curtean s-a zbătut, dar astăzi a părut la fel de rudimentar tehnic ca Belu. Mai întâi a tras un șut la colțul scurt pe lângă poartă, deși era clar că avea slabe șanse de reușită având un adversar în față. Apoi, în minutul 60 a tras ceva mai bine din afara careului, tot pe colțul scurt, dar moale. Totuși, execuția cu pământul l-a surprins pe Buzbuchi, acesta fiind nevoit să respingă în corner.

Au început să se facă schimbările, iar jocul nostru pierdea tot mai mult din limpezime pe măsură ce timpul înainta. Astfel, pe final am renunțat complet la construcție în favoarea mingilor lungi, ceea ce nu avea cum să ducă la ocazii în fața unei apărări foarte bine organizate. Nici centrările nu și-au atins ținta, nu din cauză că erau defectuoase, ci din cauză că jucătorii Viitorului erau mai mereu primii la minge. Iar introducerea lui Sarmov în locul lui Ov. Popescu, care jucase bine până atunci, a pus capac la toate. De-abia în minutul 90+2 mai putem nota o fază periculoasă, când Rufino protejează bine mingea la linia careului, cu spatele la poartă, dar șutul din întoarcere este slab, pe lângă.

Poate că egalul era echitabil, dar a fost genul de meci în care a contat mult precizia și profitarea de momentele cheie. Cel puțin, ne putem bucura că din nou am jucat de la egal la egal cu una din echipele fruntașe. Rezultatul nu contează așa mult pentru noi și ar trebui să ne concentrăm pe lucrurile bune din acest meci și să le aplicăm și în confruntările cu vecinii de clasament. Am trecut de visele cu play-off, astfel că obiectivul nostru ar trebui să fie un loc cât mai bun în play-out (primul ar fi o țintă bună) și consolidarea jocului pentru sezonul viitor. Idei am văzut că avem și mi se pare că suntem pe drumul cel bun pentru a lega o concepție de joc, așa că trebuie să ne concentrăm pe asta în continuare.

Poli: Kirschstein (5,5) - Belu (5,5), Luchin (5,5), Cânu (5,5), D. Popescu (5,5) - Llorente (5,5), Ov. Popescu (5,5) - Hernandez (5), Zicu (6), Curtean (5,5) - Elek (5,5)

Schimbări:

Bărbuț (5) pentru Hernandez (min 62)
Rufino pentru Zicu (min 72)
Sarmov pentru Ov. Popescu (min 78)

1 decembrie 2015

CSU Craiova - Poli 1:1 (0:1)

Punctul obținut la Craiova este semi-util, dar prin prisma faptului că vine la capătul unui joc neconvingător, încheiat cu jucător la spital și în inferioritate numerică, trebuie să ne declarăm mulțumiți. Pe un vânt feroce, Poli a deschis scorul din penalty-ul executat de Javi, ca gazdele să egaleze relativ repede după reluare. Rămași în zece după eliminarea lui Melinte, ne-am apărat aglomerat și am profitat pe seama lipsei de inspirație a craiovenilor. Șansele la play-off se disipează.

Suferințele din prima repriză au fost acutizatate de condițiile nefavorabile de pe teren, vântul purtând toate mingile înalte spre poarta noastră. Și așa însă, multe nu s-au întâmplat. Gazdele au stat în jumătatea noastră în mare parte a reprizei, jocul fiind rupt doar de accidentarea lui Scutaru din minutul 27, care și-a spart arcada la un duel la cap. Singurul moment de real pericol la poarta lui Kirschstein a fost o liberă în minutul 32, pe care portarul nostru a scos-o de sub bară, dar în afara de această șansă, craiovenii nu au știut ce să facă cu mingea în preajma careului. Faptul că vântul putea fi și un avantaj pentru noi a început să reiasă pe cum ne apropiam de finalul reprizei, apărarea Universității dovedind că are dificultăți în a judeca traiectoria baloanelor scurtate. Pe acest fond, ne-am trezit cu o șansă nebănuită în minutul 41, când Curtean a intrat în careu și a fost agățat în cădere de un adversar, Balaj indicând ușor penalty - poate în contrapartidă cosmică pentru toate cele pe mult mai clare pe care nu le-am primit. Javi l-a trimis pa Bălgrădean în dreapta și a finalizat plasat la colțul opus, cu mult calm. Deși am mai avut de rezistat unei libere ciudate de la marginea careului nostru, am ținut de avantaj până la pauză.

Repriza secundă promitea mai multe oportunități pentru Poli, cu vântul (devenit moderat) în pânze, iar primele degajări ale lui Kirschstein au dat serioase bătăi de cap fundașilor craioveni. Cea mai mare (și singura, de fapt) șansă de gol pentru noi s-a arătat în minutul 56, când Rufino a întors un fundaș în marginea careului, a ajuns în poziție de șut și a trimis puternic, pe sus, spre colțul lung, dar Bălgrădean a parat excelent. Și, așa cum se întâmplă, un minut mai târziu ne-am văzut egalați: o minge degajată prost din propriul careu a ajuns înapoi la gazde, apoi Javi a făcut un marcaj slab în desfășurarea fazei, ceea ce i-a permis lui Nicușor Bancu să treacă de Melinte și să trimită în fața porții, de unde Rocha a șutat pe lângă Kirschstein, asta după ce și brazilianul se poziționase superior față de Cânu. Clasica greșeală în lanț, pe care am tot văzut-o în acest an. Chiar și așa, Craiova părea vulnerabilă, pierzând ușor mingea la mijloc, de unde am pornit pe câteva contre promițătoare - una, un clasic trei contra doi -, dar ultima pasa, din nou și din nou, greșită. În minutul 68, meciul ia altă față, după ce Melinte vede al doilea galben. Chiar dacă intrarea fundașului a fost imprudentă/necesară, întreaga acțiune fusese declanșată de pasa greșită a lui Luchin, ceea ce i-a fi oferit un culoar periculos de pătrundere jucătorului craiovean. Prin urmare, ne-am grupat în apărare pentru minutele rămase și am acceptat neinspirația ofensivă a gazdelor. Ocazii să fi fost doar două șuturi de la marginea careului, o minge care l-a lovit în cap pe Nuno Rocha, și un șut al cap-verdeanului din careu, pe lângă. Fluierul de final nu putea veni mai repede, iar la capătul celor patru minute de prelungire s-a auzit eliberator.

Nu ar mai fi multe de spus, pe lângă observațiile făcute în desfășurarea partidei. Jocul nostru ofensiv a fost slab, am ținut greu de minge și, probabil în parte din cauza gazonului deteriorat, pasele și-au găsit prea rar destinatarii. Introducerea lui Sarmov pentru Rufino, încă din minutul 65, a fost destul de misterioasă, dar măcar s-a potrivit cu necesitatea defensivă iscată la scurt timp după eliminarea lui Melinte. Nu cred că pot evidenția vreun jucător la capătul acestui meci, dar trebuie să ne regrupăm în vederea jocului deosebit de dificil de sâmbătă seara, în compania Viitorului. Și să sperăm la recuperea grabincă a lui Scutaru!

Poli: Kirschstein (5,5) - Melinte (5), Luchin (5,5), Scutaru, D. Popescu (5,5) - Llorente (5,5), O. Popescu (5,5) - Javi (5,5), Zicu (5,5), Curtean (5,5) - Rufino (5,5)

Schimbări:

Cânu (5) pentru Scutaru (min 30)
Sarmov pentru Rufino (min 65)
Belu pentru Javi (min 72)
Google+