28 februarie 2015

Amical: ACS Poli - Vulturii Lugoj 2:1 (1:1)

Victoria pe final pentru echipa rezervelor şi tinerilor a fost adusă de golul marcat cu capul de Mezin, din centrarea lui Bălace. Scorul fusese deschis de Dragomir, din penalty, în urma unui fault asupra lui Nanu, ca oaspeţii să egaleze până la pauză.

Cel mai interesant element al meciului aş spune că este apariţia lui Andrei Mezin în lot. Acesta a evoluat pentru AS Murani (liga a IV-a) pe finalul anului trecut, unde şi-a trecut în cont goluri aproape meci de meci. Internaţionalul U16 ar putea fi o prezenţă surpriză în atacul nostru pe parcursul acestui sezon.

Remarcabil de tânără a fost şi apărarea noastră, cu trei juniori titulari şi integralişti alături de veteranul nostru preferat, Bălace. Cu siguranţă vor apărea şanse pentru aceştia să evolueze în campionat, dat fiind numărul mare de cartonaşe galbene contabilizat de Cânu & co.

Aşadar, două victorii azi, care evidenţiază profunzimea lotului de care dispunem. Să vedem cum se vor lega lucrurile în meciurile oficiale.

Poli: Smaranda (Montenegro) - Motreanu, Bocşan, Fridrich, Bălace - Petre (Livan), Keita, Dragomir, Lazăr (Mezin) - Duarte, Nanu

Amical: ACS Poli - UTA BD 5:1 (2:0)

Cel dintâi amical al zilei s-a încheiat cu victoria la scor pentru Poli, în faţa formaţiei clasate pe a treia treaptă a podiumului, cu o ligă sub noi. Popovici a marcat de două ori în prima repriză, ca apoi Doman, Elek şi iarăşi Doman să pecetluiască victoria în a doua repriză. Oaspeţii au înscris din penalty pentru a reduce temporar handicapul la două goluri.

Certitudinile primului unsprezece par să fie Pap şi Melinte, care îi înlocuiesc pe Smaranda şi Neagu. Mă gândeam în decembrie dacă ar fi loc de un sondaj despre portarul titular în retur, dar la momentul respectiv mi s-a părut că n-ar fi chiar un gest de respect faţă de Smaranda, care evoluase bine. Motivaţia am mai discutat-o şi cum Poli are o apărare care până acuma a fost la înălţime, oricine ar apăra buturile noastre nu va avea mult de furcă. Să sperăm.

Ar mai fi de remarcat apariţia lui Răzvan Rus, unul din juniorii clubului, generaţia '96. Probabil că vom vedea mai mulţi tineri în meciul din această după-amiază, împotriva Vulturilor din Lugoj.

Între timp, nu chiar "sub radar", dar nici ca o temă de mare discuţie, situaţia din clasamentul ligii secunde a fost dată peste cap. După ce am iernat cu şapte puncte avans, retragerea celor de la Fortuna, cuplată cu victoria la limită a Reşiţei în primul meci oficial al anului, ne pune în poziţia mult mai precară de a ne vedea cu un singur punct în frunte. În mod normal această schimbare ar trebui să ascută simţurile, chiar dacă unii ar putea avea puţin de furcă în a se remobiliza în cazul unei relaxări premature. Va fi important de gestionat situaţia, însă rezultatele de până acuma şi atmosfera din jurul echipei inspiră încredere.

Hai Poli!

Poli:  Pap (min. 77, Haidău) - Belu (min. 65, Neagu), Cânu, Scutaru, Melinte - Trandu, Poparadu (min. 60, Doman), Boldea - Pedro Henrique (min. 77, Rus), Popovici (min. 46, Elek).

21 februarie 2015

Profil: Robert Elek

Anunţat astăzi de către club, Elek vine să întremeze atacul nostru, oarecum suferind şi fără de dubluri pe post. A semnat pe o perioadă surprinzător de lungă, anume doi ani şi jumătate, în condiţiile în care anul acesta nu a reuşit încă să reproducă ceea ce arătase sezonul trecut la Tărlungeni. Produs al celor de la Oţelul Galaţi, cade în categoria marilor promisiune neîmplinite. La 20 de ani avea deja 50 de prezenţe în prima ligă, însă de atunci până în prezent a mai adunat doar două.

Sezonul trecut dovedeşte că are capacitatea de a marca goluri cu consecvenţă, deci speranţe există. Sunt curios dacă greutatea sa depăşeşte într-adevăr peste 80 kg, ceea ce este mult pentru un jucător de înălţimea lui Elek. Oricum, are de dovedit ceva şi dacă nu o va putea face la cea mai bună echipă din liga secundă, nu ştiu unde altundeva o va putea face.

Data nașterii: 13.06.1988
Locul nașterii: Târgu Secuiescu
Inălțime: 183 cm
Greutate: 83 kg
Poziție: Atacant



SezonClubŢarăLigăMJGM
2014-15Unirea TărlungeniROB122
2013-14Unirea TărlungeniROB2915
2012-13Fortuna BraziROC

2011-12Corona BraşovROC

2010-11Poli IaşiROB

2010-11Oţelul Galaţi IIROC

2010-11Oţelul GalaţiROA20
2009-10FC BihorROB103
2009-10Oţelul Galaţi IIROC

2009-10Petrolul PloieştiROB155
2008-09Oţelul GalaţiROA171
2007-08Oţelul GalaţiROA210
2006-07CF BrăilaROB161
2006-07Oţelul GalaţiROA80
2005-06Oţelul GalaţiROA41
2004-05Poiana CâmpinaROC

Total:(134)(28)
MJ= Meciuri jucate; GM= Goluri marcate; RO= România; împrumutat
Sursa: Football Manager 2015

Amical: ACS Poli - Olimpia Satu Mare 1:0 (0:0)

De-abia reveniți după un lung cantonament în Turcia, poliștii n-au oferit un meci prea interesant publicului de acasă. A fost totuși un bun antrenament cu o colegă de serie și au rămas două săptămâni (pentru că în prima etapă stăm) în care să își reîncarce bateriile pentru primul meci oficial.

Ocaziile au cam lipsit, astfel că primul moment important a fost accidentarea lui Popovici din minutul 15, care ne-a arătat că încă trebuie să ne facem griji pentru compartimentul ofensiv. Bărbuț și Chipirliu sunt încă nerefăcuți, Duarte a lipsit complet din motive pe care nu le cunosc, astfel că Nanu a fost introdus în atac, unde nu s-a descurcat de nici o culoare. N-am înțeles improvizația din teren. Putea fi trecut Boldea în atac, iar Nanu să-și ia postul obișnuit pe stânga, de unde și Nikiema putea trece central. Apropo de burkinabez, prima impresie a fost una bună, dar se poate și mai bine. E solid, dar pare puțin cam lent. A făcut pereche bună cu Melinte pe stânga, fundașul fiind de fapt surpriza plăcută a meciului. Cei doi au stat de altfel la singura ocazie a reprizei, când au combinat frumos, iar Melinte a fost la finalizare, puțin pe lângă. De partea cealaltă, sătmărenii au avut un șut bun, care l-a depășit pe scundul Pap, dar a lovit bara. Nu știu dacă Pap a demonstrat că merită să fie titular, dar se pare că așa va fi.

Repriza a doua a fost un pic mai interesantă, prin apariția celor doi juniori, Motreanu și Dragomir, ce au dat dovadă de ambiție și tupeu. Dragomir a fost protagonistul unei faze frumoase, când l-a deschis pe Doman printr-o pasă cu pieptul, dar acesta n-a putut să profite. De notat și revenirea lui Petre, care mi s-a părut ca un adevărat lider al mijlocului și cu siguranță ne-ar fi de ajutor. De văzut cât de mult. Golul victoriei a fost marcat de Trandu, care l-a păcălit pe portar din penalty.

Din păcate, se vede că transferurile n-au rezolvat toate problemele, mai ales pe cele din atac, care vor trebui rezolvate la vară, considerând că probabil nu-l vom putea ține pe Henrique. Pentru acest sezon cred că totuși nu va fi o problemă. Bărbuț și Chipirliu nu par să aibă ceva grav, iar Popovici, deși a fost dus cu salvarea, până la sfârșitul meciului a revenit alergând. Marele câștig este Melinte, care a rezolvat postul de fundaș dreapta. Nikiema și Doman nu sunt transferuri rele și sperăm că juniorii vor putea juca și în meciuri oficiale mai mult. Așa că per total cred că suntem o echipă mai bună ca în tur, dar pentru prima ligă încă trebuie să mai creștem în valoare.

ACS Poli: Pap - Belu, Bocşan, Cânu, Melinte - Trandu, Popescu, Nikiema, Boldea - Popovici, Pedro Henrique

Au mai intrat: Smaranda, Nanu, Lazăr, Petre, Bălace, Keita, Kneeshaw, Doman, Dragomir, Motreanu

18 februarie 2015

Amical: ASC Poli - FK Taraz 0:0

Un nou egal la zero, de această dată în faţa unei echipe de primă ligă din Kazahstan, după un meci cu multe durităţi şi eliminări de ambele părţi - cu Cânu protagonist pentru Poli.

Varianta de unsprezece încercată astăzi l-a găsit pe Melinte în flancul stâng, cu Belu titular pe dreapta. În rest, nu nu au fost surprize, echipa fiind rotită după pauză.

Pe 21 februarie urmează un meci disputat la Timişoara, în compania Olimpiei Satu Mare, de la ora 11.

ACS Poli: Pap (min. 46, Smaranda), Belu (min. 71, Doman), Cânu (min. 41, Bălace / min. 71, Neagu), Scutaru (min. 46, Petre), Melinte (min. 46, Bocșan), Trandu (min. 46, Keita), Popescu (min. 46, Dragomir), Boldea (min. 41, Lazăr / min. 71, Doman), Bărbuț (min. 12, Chipirliu / min. 53, Popovici), Pedro (min. 32, Duarte / min. 60, Nanu)

Nişte declaraţii ale lui Alexa şi video de la meci mai jos, graţie acspoli.ro:

https://soundcloud.com/acspolitm/dan-alexa-17-februarie-2015

 

14 februarie 2015

Amical: ACS Poli - Oţelul Galaţi 2:1 (0:1)

Ocupanta penultimului loc din Liga 1 a fost învinsă de echipa noastră în cursul acestei dimineţi, graţie reuşitelor lui Henrique (penalty, min 56) şi a jucătorului împrumutat de la adversari, Chipirliu (min 83). "Oaspeţii" deschiseseră scorul încă din minutul 3, prin Tudorie.

Primul unsprezece pare să confirme presupunerea anterioară în ceea ce priveşte opţiunea de portar pentru echipă, căci Pap a fost titular şi astăzi. În rest, Melinte din nou fundaş dreapta şi Nikiema prezent în linia de mijloc.

Poli: Pap - Melinte, Scutaru, Cânu, Bălace - Trandu, Popescu, Nikiema, Boldea - Bărbuț, Pedro

Schimbări:

Poparadu pentru Nikiema (min 46)
Belu pentru Melinte  (min 55)
Lazăr pentru Boldea (min 60)
Keita pentru Popescu (min 73)
Petre pentru Trandu (min 76)

Golul egalizator:

13 februarie 2015

Amical: ACS Poli - FK Vereya Stara Zagora 3:0 (2:0)

Victorie la pas pentru Poli in companiei formatiei clasate pe locul 12 in liga secunda bulgara. Cu Nanu in forma buna, scorul a fost deschis la capatul centrarii trimise de acesta printr-o lovitura de cap a lui Ovidiu Petre, inainte ca Nanu insusi sa marcheze pe final de repriza. Popovici a stabilit scorul final cu reusita sa din minutul 66.

Cred ca putem spune ca Alexa a abordat partida cu rezervele, chiar daca pe parcurs au intrat si o serie de jucatori pe care ni putem imagina in primul unsprezce. Sau poate putem afirma ca nu exista un prim unsprezece, fiindca valoarea jucatorilor la dispozitia antrenorului este ridicata. Orisicum, rezultatul este pozitiv, mai ales pentru aceasta faza a pregatirilor.

Poli: Smaranda - Motreanu (min. 62, Belu), Bocșan, Cânu (min. 33, Melinte / min. 62, Scutaru), Neagu - Petre (min. 55, Nikiema), Dragomir (min. 62, Popescu), Keita (min. 62, Poparadu), Doman (min. 46, Lazăr) - Nanu (min. 62, Popovici), Duarte (min. 62, Chipirliu).


12 februarie 2015

Amical: ACS Poli - FK Sarajevo 0:1 (0:0)

Prima partidă din stagiul antalyan s-a terminat cu înfrângerea "injustă" a Politehnicii, dacă e să dăm crezare cronicii de pe pagina oficială a clubului. Precum ne-am obişnuit în ultima vreme, adversarii în aceste partide devin cerţi doar în momentul în care se află pe teren, astfel că în loc de Dinamo Batumi, Poli a întâlnit pe ocupanta locului doi din liga bosniacă, FK Sarajevo. Unicul gol al partidei a fost marcat în debutul reprizei secunde, printr-un şut din afara careului.

Uitându-mă la primul unsprezece, remarc apariţia lui Pap în locul lui Smaranda. La fel de adevărat este că Bălace a fost titular pentru Neagu, deci cine ştie? Nu-mi dau seama prea clar ce formulă s-a folosit la mijloc, dar din moment ce toţi jucătorii din acel compartiment au o predilecţie centrală, probabil a fost un sistem cu închizător şi trei mijlocaşi în faţa lui.

Dragomir pare să fi intrat mai serios în rotaţia lotului de meci, ceea ce sperăm că va fi de bun augur pe termen lung. Într-un fel, dacă e să-mi aduc aminte de debutul acestui sezon, îmi imaginăm că îl vom vedea mai des pe acesta, doar că una din limitele vârstei şi ale talentului este convocarea constantă la reprezentativele de tineret, care l-au ţinut departe de echipa mare.

Au rămas trei meciuri, conform următorului program

13 februarie: Poli - Veraia Stara Zagora (liga a doua, Bulgaria)
14 februarie: Poli - Oțelul Galați (Liga I, România)
17 februarie: Poli - FC Taraz (prima ligă, Kazahstan).

Poli: Pap (min. 46, Smaranda) - Melinte (min. 76, Motreanu), Cânu (min.65, Bocșan), Scutaru, Bălace (min. 58, Neagu) - Trandu (min, 65, Dragomir), Popescu (min. 76, Doman), Poparadu (min. 58, Keita), Boldea (min, 43, Nikiema) - Bărbuț (min. 65, Popovici), Pedro Henrique (min. 65, Chipirliu).

9 februarie 2015

Ştiri şi amicaluri restante

Am ratat ultimele două partide amicale, în care Poli a făcut un egal nul cu UTA BD şi a învins la scor, 8-0 (Boldea, Henrique, Bărbuţ, Trandu, Chipirliu, Popovici, Boldea, Duarte) pe Naţional Sebiş. Mai jos echipele folosite:

Poli - UTA BD

ACS Poli: Pap (min. 46, Smaranda) - Motreanu (min. 46, Belu), Melinte (min. 46, Bocșan), Scutaru (min. 46, Cânu), Neagu (min. 46, Bălace) - Bărbuț (min. 46, Boldea), Trandu (min. 46, Petre), Dragomir (min. 46, Popescu), Nanu (min. 46, Doman) - Duarte (min. 46, Popovici), Bărbuț (min. 46, Chipirliu).

Poli - Naţional Sebiş

Titulari: Smaranda - Melinte, Cânu, Scutaru, Bălace - Trandu, Popescu, Nikiema, Boldea - Bărbuț, Pedro Henrique.

Au mai intrat: Pap, Montenegro - Belu, Todorov, Bocșan, Neagu - Motreanu, Popovici, Poparadu, Doman, Keita, Dragomir, Nanu, Duarte, Lazăr, Chipirliu.

Aş remarca prezenţa lui Melinte printre titulari, ceea ce ar trebui să-i dea de gândit lui Belu. În rest, Nikiema s-a dovedit foarte energic, oarecum conform aşteptărilor, fiind probabil un plus pentru primul unsprezece.

Astăzi s-a anunţat şi lotul pentru cantonamnetul din Turcia:

Portari: Mândrea, Pap, Smaranda
Fundași: Belu, Motreanu, Melinte, Scutaru, Cânu, Bocșan, Neagu, Bălace
Mijlocași: Petre, Poparadu, Popescu, Nikiema, Trandu, Keita, Dragomir, Lazăr, Boldea, Nanu, Doman
Atacanți: Bărbuț, Popovici, Chipirliu, Pedro Henrique, Duarte

Lipsesc Haidău şi Morariju, cu probleme medicale, precum şi Kneeshaw, care n-a prins nici ultimele partide amicale. Mai mult, Todorov şi Balaure se pare că vor fi împrumutaţi pentru a avea nişte meciuri în picioare, ceea ce pare foarte rezonabil considerând concurenţa pe posturile lor. Aşadar, să vedem ce ne rezervă cele zece zile turceşti!

2 februarie 2015

Tweet, tweet

În cazul în care cineva foloseşte Twitter, ne puteţi accesa @cronica_violeta.

Tag-urile folosite sunt de regulă: #haipoli #acspoli

Linkuri la toate ştirile sunt publicate automat acolo. Rămâne de stabilit ce altceva vom face cu acel cont.

https://twitter.com/cronica_violeta
Google+