19 decembrie 2014

Rezumat "tur" 2014/2015: partea I-a

E un sentiment plăcut, să vezi că încrederea pe care ţi-o pui într-un sezon anume se dovedeşte întemeiată. Am scris dinainte să înceapă campionatul că Poli arată bine şi am tremuat în convingerea noastră doar în urma înfrângerii de la Reşiţa, care a arătat rău de la un capăt la celălalt. Lucrurile s-au întors apoi şi am petrecut zece etape excelente, chiar dacă nu perfecte, în care nivelul de dominare de care am dat dovadă că suntem capabili a fost delicios. Ajunge să contrastăm această echipă cu cea care a promovat în prima ligă acuma doi ani ca să ne dăm seama ce progres consistent am făcut, ca atitudine şi ca abordare.

Faptul că nu suntem infailibili şi cheia victoriei stă uneori în inspiraţia unuia sau a altuia face parte din mersul normal al lucrurilor. Dispunem de un buget limitat, în a cărui constrângeri trebuie să ne putem învârti. Succesul acestui tur lasă impresia că stă în ghetele lui Pedro Henrique, care a adus o schimbare la faţă a jocului ofensiv, capacitându-şi colegii şi descâlcind apărările adverse cu destulă uşurinţă. Dublat de o defensivă matură şi preponderent precisă, obţinem un total care ne-a adus avantajul de şapte puncte peste urmăritoarele noastre la pauza de iarnă.

Faţă de alţi ani, este puţin mai greu să evaluăm cele mai bune jocuri în baza notelor acordate, dat fiind că multe partide s-au desfăşurat dincolo de raza noastră vizuală. Uitându-ne la ce am notat, podiumul celor mai bune meciuri constă din:
  1. Poli - FC Olt (6,19)
  2. Poli - Satu Mare (6,05)
  3. Poli - Metalul Reşiţa (6,00)
Toate aceste partide s-au încheiat cu knock-out-uri de 3:0, şi probabil că înaintea lor s-ar afla partida de la Câmpina, momentul de turnură al acestui tur extins de campionat.

Dezamăgirile le ştim şi fără să le fi văzut.
  1. Râmnicu Vâlcea - Poli
  2. Metalul Reşiţa - Poli (5,23)
  3. Poli - Râmnicu Vâlcea (5,45)
E interesant că în toate aceste partide, Poli a jucat slab în mod consecvent. Lipsită de idei, incapabilă să-şi creeze ocazii, cred că în afara de bară lui Henrique, ratarea lui Keita (vs Reşiţa) şi imprecizia lui Popescu (vs Vâlcea acasă) nici nu am avut alte mari şanse de a marca. Greşelile individuale ne-au costat două înfrângeri, deci cumva am impresia că cele două feţe ale jocului nostru se întăresc reciproc. Ceea ce le leagă, adică mijlocul, este cheia, creând distanţa între atacurile adverse şi apărarea noastră, respectiv controlând jocul pe faza de construcţie cu minim de erori. Şi când mijlocul n-a mers, nimic n-a mers, în special defensiv.

Ironia sorţii face că am fost personal prezent la două din eşecurile turului, dar n-am prins la faţa locului niciuna dintre victorii. Asta să fie însă cea mai mare suferinţă şi voi fi mai mult decât mulţumit.

Despre mişcările de trupe am scris deja câteva cuvinte acuma o săptămână. Revin însă la vorbele dinaintea debutului de sezon:
Testul decisiv îl va da atacul, suspectat că nu are capacitatea de a marca pe atât de des precum ne-am dori, însă cred că mai important este să avem o echipă care poata marca și cu a doua linie.
Aşa a şi fost, nu? Pe de-o parte, încrederea şi relaxarea oferite de calitatea lui Pedro Henrique, golgheterul echipei, pe de altă parte faptul că am avut zece marcatori diferiţi. Rămân o uşoară descoperire pe flancul drept, problema certă a suspendărilor pentru Cânu şi Neagu, şi necesitatea unei rezerve utile pentru Henrique care să ne dea de gândit. Dacă în apărare avem opţiuni din cadrul juniorimii, care ar putea profita de situaţia favorabila din clasament pentru a debuta în etapele rămase, trebuie să menţinem un grad de preacuţie şi să nu ne compromitem puterea grupului.

Şi ca să închei cu alt citat:
Diferența o vor face execuția tehnică și înțelepciunea antrenorului. Și acesta din urmă are, vorba vine, ceva de dovedit.
Cred că putem spune că antrenorul e pe drumul cel bun. Dar drumul, conform clişeului, e lung.

Niciun comentariu :

Google+