23 octombrie 2014

Finantarea, politicul si Poli

Nu pot să rămân indiferent la raidurile DNA prin instiutiţiile administrative ale judeţului Timiş şi ale oraşului nostru. Chiar dacă principala temă de discuţie este finanţarea oferită Politehnicii pe perioada domniei lui Marian Iancu, proaspăt condamnat săptămâna trecută pentru ilegalităţile săvârşite în fraudarea statului român, nu este rezonabil să gândim că ACS Poli, cu motorul eminamente politic, este ferită de urmări.

În primul rând, ar fi interesant să ne uităm o clipă la una din principalele cauze pentru care banii trimişi către Poli în mandatul lui Iancu dau probleme aleşilor actuali şi foşti. Se specifică faptul că o parte din aceşti bani a fost folosită pentru a acoperi cheltuieli curente, printre care şi datoriile către stat şi buget. Pentru oricine a urmărit activităţile economice de la club în acea perioadă, acest anunţ nu poate veni ca o surpriză, căci lipsa de lichidităţi de la Poli/FC Timişoara era evidentă. Clubul era susţinut exclusiv prin banii obţinuţi din drepturile TV, subvenţiile locale şi vânzările de jucători. Dacă într-adevăr toţi aceşti bani mergeau către susţinerea clubului, nici nu e un lucru prea rău, exceptând faptul că nu s-au făcut suficiente ajustări organizaţionale pentru a avea vreo şansă de supravieţuire în acele condiţii de austeritate. Elementul decisiv a fost retrogradarea de principiu a Politehnicii, care a demascat degrabă toate acţiunile făcute pentru funcţionarea societăţii.

Întrebarea pe care mi-o pun este cât de ridicat a fost gradul de complicitate între plăţile întreprinse de către conducere-Iancu şi autorităţile locale. Conform aşteptărilor, toată lumea, de la primar la secretar, pare să se ascundă în spatele unui dublu paravan, cel al multiplicităţii decizionale (toată lumea a votat pentru acordarea banilor, care toată lume spune că exista aviz juridic) şi cel al independenţei organizaţionale (clubul a alocat banii activităţilor definite în contract, de ce să credem altceva). Evidenţa unor mari lacune în stabilirea termenilor acelui contract de finanţare, exact ca şi în cazul contractului de asociere pe tema palmaresului, este clară.

Discuţiile se mai învârt în jurul unei alte întrebări, anume de ce a fost considerată legală o finanţare care acuma se pare că a fost mereu ilegală? De ce atâtea instituţii însărcinate cu aplicarea legii, inclusiv Curtea de Conturi care ulterior a evidenţiat fenomenul, s-au aliniat înspre a permite crearea acestui context? Nu văd cum poate fi vorba de altceva decât interes politic, atât în trecut, cât şi în prezent, când Poli-Iancu nu mai are nicio afiliere demografică.

Situaţia economică este, bineînţeles, complicată. În esenţă, autorităţile locale au peste 7 milioane EUR de recuperat de la clubul condus de către Iancu, care nu ştiu dacă a mai capitalzat banii proprii investiţi în club, un aspect important în conturarea derulării mesei credale. Prin bani proprii mă refer la firmele conduse de Iancu, care mai mult ca sigur intră sub sechestrul impus la condamnarea acestuia. Nu ştiu cum cade exact clubul Poli-Iancu la mijlocul acestei ecuaţii, între recuparea banilor din două direcţii, dar afirmaţiile din presă par să ne comunice că oricum ar fi, insolvenţa este un proces de sine stătător, a cărui finalitate va fi ori reorganizarea, ori falimentul societăţii. Greu de crezut că există creditori care pot spera în obţinerea vreunui beneficiu din reoganizare, dar nu cunosc destule detalii cât să mă exprim mai ferm.

Pe lângă asta, avem scadenţa procesului referitor la drepturile de folosinţă pentru nume şi culori, unde miza ar fi 1,5 milioane de EUR per club implicat. Greu de zis ce se va întâmpla aici şi ce repercusiuni va avea. Un verdict în favoarea lui Iancu va fi probabil contestat, în vreme ce un verdict împotriva lui ne va face să ne întrebăm pe unde mai există drepturile de utilizare în discuţie.

Deci în cel mai rău caz, ACS Poli, adică municipalitatea, ar avea de plătit 1,5 milioane EUR către o societate de la care încearcă să recupereze 7 milioane EUR. Pe lângă toate complicaţiile create de finanţarea fără cadru legal şi intervenţia DNA-ului în cazul clubului condus de Iancu, o asemenea lovitura ar avea un impact considerabil asupra credibilităţii şi capacităţii de conducere a acestui club în plan politic, chiar dacă în termeni absoluţi nu ştiu cât ar conta (adică prea mulţi bani oricum nu se vor recupera în urma asocierii cu Iancu). Pentru ASU consecinţele ar fi la fel de grave, în mod evident.

Aşadar, teme de gândire. Precum am mai scris cu ceva vreme în urmă, o maşină politică are nevoie de benzina voturilor. Până la urmă, care e punctul în care ambiţia proprie pentru succes este negată de povara ineficienţei manageriale? Sau de lipsa de susţinere?

Niciun comentariu :

Google+