20 iulie 2014

Cupa Fabric: ACS Poli - Ripensia 5:2 (4:1)

Poli a trecut într-o manieră categorică de concitadina Ripensia, în condinţiile în care adversarii noştri au evoluat în multe jocuri de pregătire în ultimele zile şi acest lucru s-a resimţit pe parcursul partidei. Dar ce am văzut n-a arătat rău, cu o echipă determinată, jucători noi interesanţi şi cel puţin un junior care promite mult.

Dominarea polistă a ţinut aproape nouăzeci de minute, cu gazdele periculoase pe câteva contre. Tocmai în această manieră s-a deschis scorul, în urma unui randament defensiv dezamăgitor atât în flancuri, cât şi pe centru, o minge centrată moală fiind trimisă în poartă de ripensistul Radu. Ofensiva noastră n-a fost tocmai feroce, cu Keita, Dragomir şi Nanu ceva mai activi, astfel că a durat un sfert de oră până la egalare. Atunci, mingea a ajuns la tânărul Dragomir care a şutat de la 25 de metri, de pe loc, învingându-l pe portarul advers. Tot Dragomir a jucat un rol important la golul doi când i-a pasat lui Popovici în centru, a cărui şut deviat a intrat în poartă. Repede de tot s-a făcut patru, întâi prin golul lui Szekely, care a scăpat singur cu portarul şi l-a driblat fără mare stres, iar apoi prin şutul puternic al lui Nanu, din partea stângă a careului.

În repriza a doua, Alexa a trimis un alt unsprezece în teren, ce a părut mai dornic de afirmare şi care a presat gazdele de pe Electrica în propria jumătate o lungă perioadă de timp. Dar mingea a lovit de trei ori bara (Stavric, O. Petre din ce îmi aduc aminte), Eduardo a trimis peste după un schimb frumos de pase, deşi era singur cu portarul, respectiv Stavric a tras în portar după o cursă impetuoasă a lui Kneeshaw pe dreapta. Până la urmă Stavric, a cărui şuturi au părut mai mereu periculoase, şi-a trecut în cont un gol, mingea trecând pe sub portarul advers. Ripensia, care a prins puţină energie pe final şi tresărise deja la o contră, a reuşit să reducă din handicap după o acţiune prelungită de atac, pe care apărarea noastră nu a putut să o oprească.

Per ansamblu însă, repet, Poli a arătat promiţător. Deşi nu au marcat decât o singură dată, unsprezecele din mitanul secund mi-a lăsat o impresie mai bună, mai ales atâta timp cât Poparadu, cu noua lui freză, s-a aflat printre jucători. Eduardo şi Stavric au fost activi şi destul de eficienţi, deşi ambii şi-au trecut în cont şi anumite scăpări. Kneeshaw mi-a plăcut pe dreapta, unde îi poate face concurenţă bună lui Bărbuţ, absent astăzi. Apărarea, cu un iz puternic de nostalgie (Bălace, Petre, Cânu), n-a fost testată prea des, deci nu mă pronunţ. Dintre cei care au evoluat în prima repriză, Dragomir, precum scriam deja, promite. Pe lângă ceilalţi menţionaţi deja (Keita, Nanu), aş mai spune că Ionuţ, testat pe dreapta, a părut competent şi disciplinat pe faza ofensivă, chiar dacă e într-o oarecare culpă la golul primit.

De dezamăgit m-a dezamăgit doar Belu, a cărui dominaţie fizică asupra adversarilor este adesea subminată de ceva care îmi pare rudă cu neatenţia. Dacă ar putea să-şi păstreze un nivel ridicat de concentrare pe parcursul unui meci, ar avea toate argumentele să ajungă un fotbalist bun, dar au trecut deja câţiva ani de când aşteptăm să se întâmple acest lucru. Mai are de învăţat.

Pe lângă noutăţile văzute astăzi, au mai fost anunţate două transferuri interesante, anume un vârf puternic numit Pedro Henrique, provenit din ceva ligi zonale braziliene, şi în mod special un mijlocaş portughez, Lassana Camara, care la 21 de ani a trecut deja Benfica, Servette şi Valladolid, dar n-a prea prins fotbal din motive obscure. Aştept cu nerăbdare să-i vedem la lucru.

Poli: Nuno Claro - Ionuț, Scutaru, Todorov, Morariju - Popovici, Dragomir, Rogoveanu, Keita, Nanu - Szekely. Au mai intrat Pap, Haidău - Belu, Cânu, Petre, Bălace, Balaure, Surugiu, Boldea, Poparadu, Trandu, Carlos Eduardo, Kneeshaw, Stavric.

Niciun comentariu :

Google+