10 octombrie 2013

Velcea "promovat", Şunda noul antrenor

Într-o mişcare ce se dovedea aproape inevitabilă, chiar dacă nu neapărat în această formă, Velcea a fost înlocuit de la conducerea echipei, fiind reîntitulat ca director sportiv, iar în locul său a fost numit Aurel Şunda.

Cred că l-am susţinut mereu pe Vali Velcea, chiar dacă nu admir stilul său personal de responsabilizare şi comunicare, însă rezultatele avute în ultimele două sezoane la Poli l-au recomandat dincolo de orice antipatie. Nu pot să-mi dau seama din afară ce nu funcţionează în gestionarea echipei, însă ceea ce am văzut în ultimele două luni pe terenul de joc a fost inodor şi incolor. Uneori, prin repetatele modificări efectuate în prima repriză, m-am întrebat în ce măsură echipa intră cu un plan de joc în teren, fiindcă nu cred că e normal ca după toate antrenamentele efectuate premergător unei partide, să nu ştii cine ar trebui să se regăsească în primul unsprezece - sau să-ţi pierzi în jumătate de oră încrederea în capacitatea preconizată a unui jucător.

Din păcate e adevărat şi că nu dispunem de fonduri pentru transferuri, însă avem destule exemple de cluburi nou-apărute în Liga 1 care se descurcă şi aşa. Iar problema de fond este că nu jucăm absolut nimic, deşi avem o echipă în care există talent şi calitate pe mai multe posturi. Adică să ne rezumăm la fazele fixe, unde dispunem de doi fundaşi centrali care sunt mereu periculoşi când se află în careul advers, dar numărul finalizărilor de care au avut parte este dezamăgitor. Sau la linia de mijloc, unde avem o combinaţie cu potenţial de experienţă şi talent.

A trecut multă vreme ca Şunda să ajungă în această poziţie, deşi numele său s-a vehiculat la mai fiecare modificare de antrenor. Alegerea mi se pare bună, fiindcă nu e foarte oportun să aduci pe cineva din afară în mijlocului turului-returului, deci să vedem cum funcţionează. Cert este că avem nevoie de puncte ca de aer.

Un comentariu :

Anonim spunea...

O alegere buna.Mult mai multa experienta si poate induce socul de care echipa are nevoie.Nu avem vedete ci jucatori mai modesti din care Sunda poate sa scoata ceva.Este specializat sa lucreze cu astfel de jucatori.Deci succes si puncte multe.

Google+