30 octombrie 2013

CR: Steaua - ACS Poli 2:0 (1:0)

Îmi revine încă o dată ingrata sarcină de a relata un meci al Stelei. Totuși, parcă astăzi n-a mai fost așa rău ca în urmă cu o lună și măcar prima repriză a fost mai plăcut de urmărit. Dar până la urmă a fost doar un meci oarecare, de țară bananieră, un bambilici crunt între o campioană penibilă și o echipă ce speră să scape de retrogradare și care a trimis în teren un prim 11 încropit din ce s-a găsit în curtea clubului. Uitându-mă peste echipa de start a lui Poli, e clar că acest meci nu a fost o prioritate. Golgheterul Szekely a fost menajat, Petrovic și Nicola, deși căzuți în dizgrație și-au găsit loc pe teren, Balaure, un junior de doar 17 ani a debutat pe partea stângă, iar mijlocul a fost o mare improvizație, cu Marovic la închidere și Bărbuț și Keita alternând pe flancul drept.

Dar marea surpriză putea veni foarte devreme, căci după 5 minute de dominare stelistă, am avut ceva sclipiri pe contraatac, iar după o centrare bună a lui Trandu, Furtado a câștigat duelul aerian și doar ghinionul a făcut ca mingea să nu intre în poartă, ci să lovească bara. Dar această urmă de speranță s-a risipit repede, căci golul adversarilor a venit rapid, în minutul 11, în urma unei greșeli defensive. Tănase pătrunde la marginea careului, este înconjurat de 4 jucători poliști, dar Petrovic, cel aflat direct în fața lui se dă la o parte, cu o mișcare de toreador. Trandu, aflat în spatele stelistului, pune piciorul pe minge, dar tot ce iese este practic un un-doi, Tănase rămânând în cele din urmă singur cu portarul. Kirev se aruncă și parează, dar mingea nu ajunge decât la Georgevski, care trimite printre picioarele lui Balaure în poarta goală.

Deși părea că istoria cruntă se va repeta, Poli a prestat un joc chiar bunicel, având cam toate ocaziile importante până la pauză. După vreo 3-4 faze fixe consecutive în care nu am ajuns la o finalizare concretă, ci doar la un șut execrabil al lui Nicola mult pe lângă, Balaure are o acțiune pe cont propriu pe partea stângă, își ia inima în dinți și șutează de la distanță, destul de bine, dar peste. Și Belu își încearcă șansa din lovitură liberă, dar mingea este din nou alături. Singurul lucru notabil până la pauză este doar schimbarea a lui Marovic cu Nohai din minututl 30.

Așadar, în ciuda golului luat, n-a fost o primă repriză prea rea, cu toate că nu am trimis nici un șut pe poartă. Din păcate, în repriza secundă, am căzut cu totul și am cedat posesia și orice pretenție ofensivă. Dar mai întâi am avut o ultimă șansă, în minutul 50, după o acțiune rapidă a lui Bărbuț și Nohai, care în mod surprinzător a urcat pe flancul său și a și dat o centrare foarte bună, dar Furtado, aflat la marginea careului de 6 metri nu reușește să reia cum trebuie. În continuare, jocul a trenat, iar fața îngrijorată a lui Reghecampf sugera ceea ce cu toții speram: "Ce bine ar fi să ne cadă un gol neașteptat!" Dar am tot sperat, am râs de prestația penibilă a lui Adi Popa (jucător de națională am înțeles), de șutul pe lângă a lui Prepeliță după ce l-a driblat pe Kirev, de saltul în bazin al lui Piovaccari, sancționat cu galben pentru simulare, iar într-un final, ne-am și liniștit, căci în minutul 73 a venit și golul 2, tot după un moment de uluială în apărare. Nicola a tatonat relaxat, permițând o pasă filtrantă pe dreapta unui alt stelist, scăpat din marcaj de Boldea. Centrarea pe jos îi depășește și pe Kirev și pe Șeroni și îl găsește pe Piovaccari, ce îndeplinește o formalitate.

Ultimul sfert de oră n-am mai contat, chiar de Szekely a intrat și el în teren, dar pe post de mijlocaș. Tot ce s-a mai întâmplat notabil a fost că Nohai a luat din nou roșu într-un meci cu Steaua, dar de data asta total nemeritat, pentru că deși și-a lovit cu palma un adversar, a fost o fază ce se întâmplă mereu în orice meci, când atacantul se desprinde de marcaj. Nu e prea important, căci nu putem spune că Nohai era un element de bază al echipei, dar totuși, a fost o decizie stupidă din partea arbitrului.

La fel ca precedenta confruntare, a fost doar un meci de bifat și de uitat cât mai repede, căci urmează alte meciuri mai importante în campionat. În orice caz, jucătorii introduși au dat dovadă de ambiție și ni s-au confirmat încă o dată limitele lor. Furtado, în afară de bară și câteva atingeri de minge, a fost practic invizibil și a ratat majoritatea duelurilor aeriene. Trandu din păcate și-a continuat prestația slabă din ultima vreme, la fel ca Boldea, iar Nicola, Marovic și Petrovic au cam dat dreptate zvonurilor că li se caută înlocuitori. Nu înțeleg de ce n-ar fi putut juca Bocșan în locul lui Petrovic, dacă și așa echipa a fost compromisă din start și tot vrem să dăm credit tinerilor. Au rămas aceleași probleme, cu jocul așa zis defensiv în care jucătorii adverși sunt tatonați de la distanță, iar modulul tactic mi-a fost greu de înțeles în primele 15 minute. Chiar nu cred că era nevoie de improvizații la acest joc.

Mergem mai departe și sperăm că învățăm din greșeli și că jocul se va îmbunătăți meci de meci.

Poli: Kirev (5,5) - Belu (5,5), Petrovic (4), Șeroni (6), Marovic (5) - Bărbuț (5,5), Keita (5,5), Trandu (4,5), Nicola (4,5), Balaure (5,5) - Furtado (5,5)

Schimbări:

Nohai (5,5) pentru Marovic (min 30)
Szekely (5) pentru Balaure (min 65)
Boldea (4,5) pentru Keita (min 69)

Niciun comentariu :

Google+