23 august 2013

FC Braşov - ACS Poli 2:1 (1:0)

E greu să găseşti cuvinte pentru aşa o cadorisire de puncte precum cea de astăzi. Pe o vreme apocaliptică, alb-violeţii au gafat nepermis şi au scăpat printre degete cel puţin un punct mai mult decât meritat după prestaţia de astăzi. Chiar dacă vina poate fi oricând împărţită, e un destin dur pentru un portar să ştie că toate cele trei goluri pe care le-a primit, îi aparţin într-o proporţie considerabilă. Şi nu poţi să nu te întrebi, de ce s-a decis că portarul titular în mare parte a sezonului trecut să-şi piardă locul în defavoarea unui portar care a prins un singur meci şi în acela a gafat impardonabil.

Voi fi însă succint despre meci, căci nu vreau să stăruiesc asupra acestei partide atât de amare. Jocul a început cu gazdele mai determinate, care au trimis o minge periculoasă prin faţa porţii noastre, dar în rest nu au fost incisivi. Încetul cu încetul alb-violeţii au preluat iniţiativa şi în minutul 22 au avut o bună şansă, însă Nanu a preferat un şut din unghi care nu a prins poarta, în locul unei centrări către careva dintre jucătorii liber din careu. Ritmul partidei nu s-a schimbat mult în restul reprizei, doar că pe final au apărut câteva şanse, din care s-a soldat şi un gol. Mai întâi, în minutul 37, Coca a fost pe minge şi a arătat un reflex bun la o lovitură de cap în urma unui corner. Apoi, trei minute mai târziu, avea să arate opusul, căci la o acţiune pornită de pe stânga apărării noastre, balonul a ajuns în centru de unde Scutaru a ratat degajarea, gazdele au reintrat în posesie, Nohai şi Scutaru au fost fentaţi extrem de uşor la un schimb de pase ce l-a lăsat liber pe Serginho, care a şutat din unghi la colţul scurt iar Coca nu a putut para mingea decât în plasa porţii sale. Poli ar fi putut egala înainte de pauză, la un corner bâlbâit prin careul advers, în urma căruia mingea a ajuns la Trandu şi acesta a şutat, Marinescu fiind însă la post.

Jocul nostru bun a continuat şi în repriza a doua, astfel că după un sfert de oră a venit egalarea bine meritată. Nanu a fost faultat la o incursiune pe stânga, Trandu a bătut libera şi Şeroni a marcat primul gol din liberă-corner al acestui sezon cu o lovitură de cap perfectă! Poli a încercat să rămână sus după această reuşită şi în mai multe momente de joc a putut să o facă, însă gazdele au părut mai periculoase, în special prin faze fixe. Coca a intervenit bine la un şut de la ceva distanţă care mergea aproape de bară, Gorobsov a intervenit inspirat şi riscant la o centrare în preajma porţii, iar pentru noi Nohai a trimis o centrare interesantă pentru Szekely, care n-a ajuns însă la vârful nostru. Între aceste faze desfăşurate în preajma minutul 80 a avut loc o eliminare la braşoveni, pentru cumul de cartonaşe, astfel că teoretic Poli ar fi avut o şansă interesantă de a împunge proverbialul pumnal şi a aduna trei puncte. Însă doar Nanu s-a arătat periculos în minutul 87, când centrarea sa a fost deviată de portar şi nu a nimerit la unul dintre cei doi jucători aflaţi liber în careu, şi părea că jocul s-ar termina la egalitate. Finalul avea să fie însă unul ciudat şi absolut nemeritat, căci la o minge lungă după o acţiune de atac a noastră, Poparadu a fost busculat în degajare, balonul a ajuns la adversari care l-au lansat pe Cristea, aflat într-un ofsaid considerabil însă nesemnalizat, Coca a ieşit fără motiv la 40 de metri de poartă, în condiţiile în care Şeroni îl talona pe Cristea, vârful braşovenilor a trecut de portarul nostru şi a trimis în poarta goală pentru cele trei puncte. Chiar definiţia amarului, aş spune - învinşi după un joc bun, pe erori personale, dintr-o fază de ofsaid.

Asta e acuma, să sperăm că echipa va fi mai pragmatică în viitoarele meciuri. În ceea ce priveşte erorile de astăzi - şi nu mă refer doar la cele ale lui Coca şi Scutaru de la goluri - trebuie recunoscut că terenul a fost greu, mingea alunecoasă şi condiţiile, în general, dificile. Pe noi a avut însă să ne coste, iar răspunderea în parte trebuie să stea la aceşti jucători. Mi-a plăcut însă primul unsprezece, cu Keita mult mai combativ decât Boldea şi Gorobsov bine implicat în joc, însă nu pot să nu remarc ce rată moderată de succes are Trandu în execuţiile sale, care tinde adesea să ţină prea mult de minge şi să îngreuneze jocul. Evident, asta când nu dă pase de gol. Apărarea s-a cam chinuit, singurul plus ferm fiind din nou Şeroni, în vreme ce flancurile au mers destul de bine de această dată - mai ales Nohai, care a şi urcat când a avut ocazia. Din păcate Bărbuţ a lipsit aproape complet din joc, astfel că schimbarea sa a fost normală, în vreme ce Nanu a reuşit în câteva rânduri să aducă pericol la poarta adversă. Szekely, cu regret, a fost foarte izolat în faţă şi doar în repriza secundă ce a mai izbutit să intre în nişte combinaţii. Schimbările n-au mai avut mare impact asupra jocului, însă mă întreb din nou dacă introducerea lui Poparadu pe final e cu adevărat indicată, căci acesta nu a părut niciodată instat intrat în joc şi, probabil, cu mai multă inspiraţie ar fi putut găsi o altă soluţie la fază ce avea să ne coste punctul de astăzi.

Aşadar, mare păcat. Nu mai e altceva de spus.

Poli: Coca (3,5) - Nohai (6), Şeroni (7), Scutaru (4,5), Nicola (5,5) - Bărbuţ (5), Trandu (6), Gorobsov (6,5), Keita (6), Nanu (6) - Szekely (5)

Schimbări:

Popovici pentru Bărbuţ (min 72)
Poparadu pentru Gorobsov (min 82)
Boldea pentru Keita (min 90)

3 comentarii :

Andrei Vajna II spunea...

Probabil nu mai putea Gorobsov si de aia l-a introdus pe Poparadu.

FcPoliFan spunea...

Acuma citeam si eu ce hiperbole de "iesit la 40 metri" am utilizat. :D

Andrei Vajna II spunea...

Aici se potriveste. :))

Google+