19 octombrie 2011

Avancronică: Poli - Chindia

Deși o nou promovată, era de așteptat ca echipa Chindia Târgoviște să aibă rezultate bune, totul datorită numelui din spatele ei: Gică Popescu. Înființată în 2010, s-a înscris în liga a III-a, reușind să și promoveze, luând astfel fața echipei fanion a orașului - actualul FCM. Sunt astfel principala speranță în a readuce Târgoviștele în primul eșalon, pe care FCM-ul (care atunci se chema Chindia - confuz, știu!) îl părăsea în 1998.

Dacă la începutul sezonului, Popescu era mai rezervat în privința capabilităților echipei, acum și-a mai schimbat părerea și țintește primele locuri, spunând chiar că jocul lor încă poate fi mult îmbunătățit. Chindia se află în acest moment pe locul 5, la doar 3 puncte de noi și cu o linie de clasament echilibrată: 4-3-2. Se remarcă două egaluri cu fruntașele Bistrița și FC Argeș, dar și înfrângerile cu mai slabele Juventus București și CSM Râmnicu Vâlcea. Singura victorie interesantă e cea de la Deva, cu 1-0.

Așadar, o echipă serioasă, ce poate încurca pe oricine din această serie. Va fi un meci greu, pe care nu ne permitem să îl tratăm cu lejeritate. Cel mai mare dușman, rămâne însă situația nesigură de la club. Ideal pentru moral ar fi o victorie ușoară, la cel puțin 2 goluri diferență, și fără gol primit. Pentru asta e nevoie doar de concentrare, atât în defensivă, cât și în fața porții. Cum Goga e suspendat, sper că Velcea va fi exigent și cu ceilalți jucători ce n-au dat randament și să le dea o șansă consistentă altora precum Popovici, Sandu, poate Pătraș.

PS. Poli II va juca sâmbătă de la ora 15 pe terenul Ştiinţa cu Nova Mama Mia Becicherecul Mic. Se anunţă un meci spectaculos pentru că adversarii noştri se aflau până nu demult pe ultimul loc cu 0 puncte, dar au reuşit în ultimele două meciuri un egal la Beiuş şi o victorie în faţa liderului, Recaş.

Hai Poli!

3 comentarii :

Stefan Carpanu spunea...

Ce vreme perfecta avem astazi.

Andrei Vajna II spunea...

Noroc ca stadionul are acoperis destul pentru intreaga masa de oameni care vor merge la meci.

Important e maine la 3 sa nu ploua. :P

Dar azi sunt satisfacute toate conditiile pentru un meci foarte anost.

ultraviola spunea...

Niste nenorociti, au venit cu arbitru cumparat. Daca asa au obtinut celelalte rezultate, merita tot dispretul.
Pacat de jucatorii nostri acceidentati azi, le doresc insanatosire grabnica!

Google+