1 august 2011

Florin Ilie

Astăzi are loc finala Campionatului European de fotbal la categoria de vârstă sub 19 ani, găzduită de România. După cum bine știți, la această categorie Poli este campioana națională, locul 3 fiind ocupat tot de o echipă a clubului. Din aceste două echipe, în lotul folosit de naționala României pentru acest turneu s-a regăsit exact un singur jucător: fundașul central Florin Ilie.

Bineînțeles că în primul meci, cel cu Cehia, acesta nici nu a început titular, dar norocul a făcut ca un coleg de-al său să fie accidentat de cehi în minutul doi, ceea ce a prilejuit intrarea jucătorului nostru, chiar la începutul meciului. A avut o evoluție foarte bună, fiind sigur pe el. A fost cam timid, n-a urcat cu mingea la picior, dar poate acestea au fost instrucțiunile antrenorului. Singura hibă pe care am văzut-o au fost pasele înainte, care de multe ori au fost interceptate cu ușurință. În rest, a jucat fără greșeală și a avut câteva intervenții oportune în fața cehilor. În repriza a doua chiar a avut șansa de a marca, atunci când a urcat la un corner, dar lovitura de cap a fost puțin peste.

Din păcate, Florin Ilie a jucat mai puțin de 3 reprize la acest turneu. Asta deoarece a fost scos cu 15 minute înainte de finalul partidei. Pentru că la 2-1 pentru adversari cea mai bună mutare este să schimbi post pe post un fundaș. Mai ales singurul din cei 4 care nu a greșit flagrant. Evident, avea să vină și golul 3. Ilie nu a mai intrat decât pentru a doua repriză din ultimul meci, 0-0 cu Irlanda, dar pe care nu l-am văzut.

După această scurtă observație, am rămas cu o părere foarte bună despre jucător și mă încumet să îl numesc drept "noul Luchin". Și ca dovadă că nu vorbesc prostii, chiar astăzi a fost convocat la naționala mare - o extrem de plăcut surpriză din partea lui Pițurcă.

Bravo, Florine!

4 comentarii :

FcPoliFan spunea...

Eu nu l-am vazut decat in meciul cu Presov, cand a gresit la gol, si putin la Poli II.

Sper sa-l putem urmari anul acesta, sa nu dispara subit pe la vreun alt club.

Anonim spunea...

Asa-zisul selectioner Burchel nu a vazut la clubul nostru decat un jucator restul campioni nationali si locul trei nu au contat.Selectionati dupa criterii mai putin ortodoxe mana in mana cu impresarii pentru a le face CV bun,am ajuns ultimii.Dar acesta este principiul de munca al unei federatii, unde criteriul sportiv nu are ce cauta totul se face pentru interese ascunse.Normal nationala 19 ani trebuia structurata pe echipa campioana pentru a fi o echipa adevarata nu o adunatura stransa peste noapte.

Andrei Vajna II spunea...

Stefan, reciteste-ti cronica la finala U19. :P

De nationala de tineret si de acel nume care va fi pierdut in negura timpului nu vreau sa vorbesc aici pentru ca ar fi prea multe de zis si nu e aici locul.

FcPoliFan spunea...

O maniera de scris la juniori, alta cand te joci cu seniorii. :D

Google+