12 august 2010

Totuşi, ce-i cu ora 22?

Dacă în vederea meciului cu Craiova, amplasat temporal duminică de la ora 22, deşi Poli joaca joi în Europa League, am înţeles oarecum...hm, de fapt nici atunci n-am înţeles prea bine care-i planul, în afară de a ţine lumea departe de stadion, acuma încep să mă simt iritat.

Pentru etapa a 5-a, Poli va juca tot de la ora 22 şi tot duminică, acasă, împotriva celor de la Victoria Brăneşti. Este clar că sistemul actual în care doar televizările primează va duce la astfel de situaţii ridicole şi că de ceva vreme suporterii care merg la stadion sunt ignoraţi sau chiar dezcurajaţi să existe. E o situaţie de o anormalitate perversă, dar pe de altă parte e de înţeles că-i mai uşor să iei banul de la Digi decât să munceşti să creezi o cultură fotbalistică locală.

Iritant e că s-a ajuns să jucam o etapa în patru zile, la ritm de două meciuri pe zi, la ore nefezabile deplasatului la stadion şi înapoi. Deh, căldura şi mama natură sunt singurele vinovate.

P.S. Eu sunt mai tolerant, sunt convins că există destui care s-au enervat cum se cuvine de mai devreme.

Un comentariu :

Andrei Vajna II spunea...

Eh, tot e bine ca nu e luni de la 5. Sau vineri de la 3.

Dar oare nu dau digi si gsp faliment odata? Si cat mai tine contractul asta? E pe viata?

Google+